De acum înainte vom măsura timpul
tot din șapte în șapte zile ,,de după” trecerea Lor: duminica I-a, a II-a, a III-a….. până
la a XXVIII-a după Rusalii. Parcă viul biologic își sună dansul clipelor fiind
în Puterea lor.
Pământul acesta e
binecuvântat spre păstrare a tainelor, a înțelepciunii, a Puterilor. Acel
,,adânc de memorii” care se zbate dureros în noi. Nerespectând darul din
cumpenele cerului nu avem cu ce ne hrăni și întări.
Multe nu se pot încă rosti
decât de la suflet la suflet.
Șapte frați , Sân Toaderii
și Șapte surori - Rusaliile parcă sunt cerneri de amintiri stelare dintru
începuturi când vorbeam direct cu dumnezeirea. Când sfatul Înaltelor fețe își
avea altarele de odihnă pe pășunile străjuite de glasul munților care încă nu
se ridicaseră strajă neamului.
Au trecut orologii de vremi
iar bătaia lor a rămas în timpanele vremelnic ascunse de alte înțelesuri, care
au venit cu adormiri de soartă. Ielele
însă revin, an de an doar/doar ne-or găsi amintirea trează, să aibă cui se
destăinui.
Așa fosta scris să primesc înlănțuirea nopții de Rusalii la malul Mării. Cumpăna razelor lasă
înserarea să cadă în mare. Aerul calcă apa care trimite unde în bariera de alge-pavăză nisipului unde căldura încă nu s-a aciuat.
Jocul lor revarsă duh de
lumini pregătind sosirea Crăiesei Sânziana. Frații lor trec în magie de dans
ritualic și ca să nu le dea de gol, își ascund fețele cu nelipsita năframă. Vai
de cel ce o smulge de pe chipul fără întruchipare. Este osândit pe loc. Lege
păstrată în sfințenia tainei.
Încerc să gust din clipa
prezentului pentru a-mi fi aducere de amintiri din memoria trecutului. Luna e
doar jumătate din Puterea ei care învață trezia din om să se adune înlăuntrul lui. Grea deprindere.
Prin sfărâmarea sufletelor am construit atâtea obstacole care ne-au făcut să uităm că magia este în starea și în cuvântul bine rostit.
Prin sfărâmarea sufletelor am construit atâtea obstacole care ne-au făcut să uităm că magia este în starea și în cuvântul bine rostit.
Las liberă neliniștea sufletul
din mine care vede străfulgerările de deasupra mării. Și e doar prima oră
înspre noapte. Dansul lor amețitor va fi vârtejul prin care cerurile la ceas de
zori se vor deschide și alaiul Frumoaselor va ieși din Iele însele dăruindu-se dansului, aninând razele soarelui în hora lor.
Taina zilei nu e pierdută prin spaimele care au săpat neguri de înfiorare în noi. Pârjolul ierbii e doar semnul Puterilor de care nu ne putem încă apropia. Iar cei care o fac, dau în rătăcire a minții nemaiputând vre-odată să le uite, rămânând aninați de amintirea săpată în suflet.

În dansul străveziu dinafara lor se va
dezlănțui Puterea din Eternul Timp pentru a ne fi pavăză până la împlinirea
sorocului.
Mi-e dor să-mi potrivesc
ritmul pașilor în ritmul lor. Înțelesurile din Iele curg amintiri care văd cum caută făpturi pentru a deveni mărturie
necuprinsului cărora le sunt martore.
Surâd fulgerului de amintire
care a lăsat urme de spaime tocmai pentru a fi ocrotite în neprihănirea lor. Pe
oricare cale numai să nu te poți apropia de Iele.
Dar văz-duhul vorbește sufletului care îl privește căutând deslușire de înțelepciune. Duhul redă văzului vederea pierdută. Înțelepții le-au scris și rescris, după hramuri de vremi, multele prefaceri scormonind în litera moartă a hrisoavelor trecute din visterie în visterie.

Cu Leuștean, Avrămeasă, Usturoi, Tătăneasă, Pelin și Apă de la nouă
izvoare lasă tămăduirea să fie adusă de frații lor. Doar înspăimântarea
pricinuită de alții ne picură otrava slăbiciunilor și fricilor (pelinul
stabilizează plinul vieții și înlătură propriile dizarmonii, nu trebuie să ni le transmită
nimeni. Ascunderea Puterii ritualurilor din plante se face prin inversarea înțelesurilor).
Apa vie tămăduiește neîndurările noastre de a lăsa viața să se bucure în noi. Înviindu-ne după măsura înțelegerii pe care o avem.
Apa vie tămăduiește neîndurările noastre de a lăsa viața să se bucure în noi. Înviindu-ne după măsura înțelegerii pe care o avem.
Pentru Dorul din noi au
venit și anul acesta pentru ca văz.duhul să le mai culeagă odată din taine și
să umple norii care vor potoli arșița din suflete, încă un timp. Zânele neamului meu au nume împărătesc din izul florilor.
Cu cât vederea sufletului tău privește frumusețea cu atât vei fi binecuvântat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Voi respecta opiniile fiecăruia. Dar vă rog să aveţi o exprimare decentă. Anonimatul persoanei nu-l exclude pe cel spiritual. Din când in când voi face aici completări la cele publicate pentru a nu interveni în text