marți, 30 septembrie 2014

Revenirea



Doamne, recunosc că TE IUBESC ! Nu știu cum și cât și niciodată nu îmi doresc să știu asta. Pentru că Iubirea mea va crește mereu, mereu și mereu  până voi deveni din scânteie o flacără!!!

Cum să fii fericit atunci când auzi ,,suntem cu toții păcătoși și plătim pentru ....” urmând o listă lungă cât toate meridianele. Cum să te apropii cu încredere de Dumnezeu și Maica când deja de sute de ani  auzi că ești impur, plin de toate nenorocirile și amăgirile și imperfecțiunile...

Fii CURAT , CURAJOS și BUN cu tine însuți ! IUBEȘTE_TE OMULE !!! Iubește-te că EXIȘTI azi, acum. Cu toate imperfecțiunile tale ....gândite de alții care ți-au creat propria VIAȚĂ !!! Așa am fost condiționați și noi și părinții și străbunii... Așa lăsăm să funcționeze pe pilot automat Viața !
Oamenii au învățat să fie ,,aiurea”. Sunt în marea majoritatea determinați să se simtă josnici, murdari, tributari cine știe căror păcate și, cum se întâmplă ceva cum scormonesc în ,,arhive” (amintiri proprii sau din neam) începând să se teamă de cine știe care urmări. Sau considerând că e nedrept. Sau multe alte stări care îi scot din circuitul vieții de ACUM.
 Avem asemenea programe în noi, fiecare. Ce facem cu ele este important. ACUM în clipa când tot noi le activăm din ,,eroare”. Pentru că am venit să învățăm. Nu să risipim în fiecare clipă energia din noi pe bau-bauri. Începem să știm asta dar la CUM – ne înpotmolim pentru că ar trebui să ne privim pe noi, înlăuntrul nostru = zonă tabu pentru cei mai mulți. Știți că orice Energie urmează gândul și apoi devine stare dacă e susținută mai mult timp?! Știți că un gând emis ( când nu e susținut) pleacă și se întoarce mai puternic?! ( hrănit din întîlnirea cu altele asemănătoare).  Lăsați satanismele deoparte. Au fost bune pentru acum 100 de ani. Asumați-vă stările proprii și ... VIAȚA !!!

Se spune că în om e un înger și un demon. In Om este doar Divinitatea. TU alegi ce coloratură dai zilei. Am ,,învățat” multe, acum ,,alegem”. Asta este reala Putere a Omului. Liberul Arbitru.

Imi spunea cineva zilele acestea că în fiecare zi citește postarea ,,Satelitul Doamne”. Dar voia o metodă de ...protecție împotriva cuiva. Mărturisesc că am trecut prin bucurie – că citește , apoi fulgerător am simțit o mare dezamăgire. Grea încercare pentru cei care nu se ,,privesc”. 

La ce ducea dezamăgirea mea, a mea proprie ?! Să o judec?! Să fiu împotriva unui suflet care se chinuia singur și să-i mai țin și eu o predică?! Dezamăgirea e doar ca un folder care există în fiecare. Nu contează cine te mai determină să mai adaogi ceva ca să îl activezi. Aș fi trăit în ziua aceea căutînd alte și alte prilejuri de dezamăgire. Care sigur ar fi venit.
La REACȚIILE interioare trebuie fiecare să fie atent. Nu la ale celorlalți.

De ce dezamăgire?! Pentru că scrisesem de multe ori că : SATELITUL DOAMNE NU POATE FI DOBORÎT DE NIMENI !!! Din afara ta! Doar de ....tine însuți. Aici e mai dificil dar de înțeles înțelege fiecare, sunt convinsă .

 CINE poate doborî FORȚA care ne-a creat?! Aici va trebui să ,,lucrăm” fiecare. Să avem Puterea acestei convingeri. TOTALE !!! Iar asta se deprinde, se învață. Nici nu e nevoie să ,,zici” ci să nu ,,uiți” – ceea ce facem. Nu-i nimic. Revenim fără a ne lua la luptă că ,,iar am uitat”, ce păcătos mi-s. Lasă clipa trecută DEJA. Nu o fă un veșnic prezent. 

Conștientizează mereu și mereu prezentul ținându-te de el. Se învață. Metodic și sîrguincios.  ,,Am greșit/uitat?! + Iartă-mă” . Apoi va mai veni o clipă a uitării dar tu deja vei mai puternic. Și vei uita din ce in ce mai rar. Atâta tot. E o traumă autoînvinovățirea din care ieșim cu greu.

Tot ce am scris a durat cîteva secunde. Depindea de mine CE îi transmit ȘI la nivel empatic, subliminal ființei din fața mea. Mai mult decât prin vorbe. Nu m-ar fi crezut. Este minunat să vezi cum în celălalt se naște încrederea fără exaltări. Pentru că percepția asupra Satelitului Doamne așa fusese. Percepție și nu deplină încredere. O va căpăta treptat. Așa ne ajutăm unii pe alții. Asumându-ne cum suntem noi ÎN noi. Și asta vom face mereu și mereu până vom pleca de aici.
 De câte ori am ,,sărit” peste asta?! de multe ori. Și tot de atâtea ori am învățat. Și am mulțumit că este atât de minunat pe Pământ ! Nu contabilizând pe alții ci doar pe tine treptat și fără să te renegi. Doare! Prntru că renegi FRUMUSEȚEA OMULUI acoperită de multe. Se poate explica asta în zeci de moduri.

Simplitatea vieții de până acum a fost mai puțin traumatizantă sufletește ca acum. Comunicarea instantanee între pământeni a dus și la însingurare. La depresii.
Nu dezicerea de Dumenezeu ci de Creația Sa = OMUL ne face să suferim. ,,Aici e penitenciar, aici e păcatul, aici e plata datoriilor veșnice dacă întrebați pe ,,unii”. ETC....”. 

Dacă mă uit în jur depinde ce văd în raport de ceea ce este în mine. Văr cum alții se chinuie, văd cum suferă căutând... văd cum sunt manipulați de unii care care au ales să facă asta din diverse motive. Dar... pe TINE cine?ce te determină să intri în lumea pe care EI o vor așa?! CREAZĂ și tu LUMEA ! Nu boscorodi pe alții. Înseamnă că te plîngi de lumea pe care o lași să te invadeze și tu nu depui nici un efort de ....gândire, de observare. INERȚIE! Am am spus de această Lege a fizicii care este prezentă și în viața noastră.
Suntem păcătoși și ...plecăm în pelerinaje ca să ne mântuim. Sigur drumeția ne va face bine o vreme. Nu focul iadurilor (pârjolul  care se strecoară în sufletele însingurate), ne va face mai frumoși , buni și fericiți. Sigur că energia acelor locuri ne va încărca pentru o vreme. Știm bine asta. Sunt lucruri dovedite, clare. Nu ,,miracole”.

Divinitatea să fie OGLINDA fiecăruia. Nu iadul. Pentru că relaționarea cu cineva ne arată pe ce/care lungime de undă suntem. Te gândești la vecin?_ești pe lungimea lui de undă, chiar dacă ,,nu se vede” dar....se simte. Ne trăim gândurile în noi. Gânduri care devin sentimente, boli. Pentru că transmisia se face în două sensuri. Noi trimitem gânduri - el trimite. Ping pong sau ...lupte cu săbii,pumnale, pumni, după moda spirituală din ultima vreme. Funcționăm și pe acest plan de existență ( puțină informație din fizica cuantică ar fi de un real ajutor). Deci : suntem ocupați să ne ,,gândim” vecinul. Ce vom atrage? Gânduri și oameni asemănători . NU! Nu cu vecinul ci cu NOI ÎNȘINE din acel moment. La servici, la piață, în tramvai, în propria casă.

Te gândești la Dumnezeu?! Ești pe lungimea Lui de undă. Începi, treptat, să ÎL auzi, să ÎL descoperi în tine. Dumnezeu se ascunde cel mai bine în ...oameni. În fiecare în parte. Însă TU trebuie să ÎL descoperi. Și atunci COBOARĂ RAIUL PE PĂMÂNT ! daaar ...fără extazieri ! fiți foarte, foarte atenți la asta. Aici mulți devin așa, habotnici. Trăiți voi înșivă și lăsați și pe alții să trăiască. Dacă vor vedea /simți că e mai bine la voi, vor dori și ei. Așa, doar așa se schimbă lumea. Nu cu forța dinafară. Ci cu statornicia dinlăuntru.

Uită toate fricile, spaimele. Lasă-le celor care le-au provocat !!! spun unii. Eu cred că NU !!! pentru că SPAIMELE, FRICILE, DEPRESIILE  conțin o cantitate enormă din PROPRIA NOASTRĂ ENERGIE împachetată într-un ambalaj de o vibrație joasă. Care nouă ne provoacă boli. Care aruncate în afară provoacă răni și războaie.

Folosim propria energie pentru a ne îmbolnăvi sau pentru a distruge pentru că AȘA am fost determinați, preprogramați până acum.  Să ,,rulăm” tot așa?! Nu căutăm vinovați acum. Ar fi pierdere de vreme, de energie. Conștientizarea ne este de ajutor în a hotări cum să fim începând de acum, din clipa prezentă. Dar să nu creadă cineva că doar asta este suficient. Am ,,zis” și gata. Zi de zi va trebui să fim atenți cu NOI ( lăsați pe alții în pace, oricând vor putea să v-o ia înainte și rămâneți voi în urmă tot ,,amendându-i”). 

Acceptarea cu seninătate că avem de trecut prin așa zisele ,,încercări” trebuie să ne-o asumăm. Mulți nu vor asta, consideră că orice schimbare e permanentă. Și când ți-e mai bine... aluneci din nou. De ce?! Pentru că ai ,,adormit” în bucuria că ai o casă, un cățel.... Pentru că NU AI RELAȚIONAT CU DIVINITATEA. Nu supunându-te EI ci bucurându-te că EA există, lăsîndu-te fermecat mereu de VIAȚĂ. Sunt  sute de nuanțe. Dar toate înseamnă echilibru, nu extazieri din care ieși și te înspăimînți vrând și căutând alt drog....spiritual. pentru că spre asta se tinde. Mai multe ,,impulsuri” din afară fără a fi atenți CE se petrece în- lăutrul nostru. Asta e INSINGURAREA de noi înșine. Și devine dominantă dacă nu suntem atenți. Ni s-a spus în fel și chip până acum. Alegeți statornicia propriei înțelegeri și confirm-o mereu și mereu prin TINE însuți, nu după reacțiile altora. Nu depinde de ele.

Divinitatea să fie unitatea în care te mărturisești TU ca OM. Avem curajul acesta?! După toate zecile de spaime cu care venim (implementate genetic) acum, când simțim cât de minunați suntem, începem să baleiem între vechile concepte și ceea ce se naște cu putere în inima noastră. ,,Ești păcătos, aici este temniță, penitenciar cosmic” și multe, multe altele. O fi...pentru unii care așa determină să fie ascultați și prin care se ia din Puterea fiecăruia. Nu e rău nici asta pentru că te determină să spui NU,sau să accepți fără să gândești, că te dezici  de Dumnezeu. Dar... dacă am venit aici să sublimăm MATERIA, să o facem inteligentă ?! acea inteligență durabilă prin care să ajutăm întâi pe noi și apoi pe alții?!

Trebuie să acceptăm că este deja o mare diferență în gândirea/percepția noastră, între noi și părinții noștri. Ei nu au avut posibilitățile și îndrumările pe care le avem noi acum. Este suficient că ne-au dat viață.

Știu că este nevoie pentru mulți, ca și pentru mine, de a TRĂI /SIMȚI forța, energia din care suntem formați. Altfel sunt doar vorbe sau stări pasagere. Fiecare a ales o cale personală. Am nevoie de confirmări. Le caut din trei surse. Așa mi-am propus și nu prea trec peste asta. Incerc - ca să fiu sinceră. ReiKi m-a ajutat mereu până acum. E o denumire a unui sistem care se redescoperă în fiecare doar prin practică. Fizica cuantică o consider pe primul loc. Așa descoperi PUTEREA din CREAȚIE și rămâi mut de uimire și fascinație smerită în fața IMENSEI și de nepătruns REALITĂȚI DUMNEZEIEȘTI. Dar pe care realizezi că o folosești după bunul plac – fie că știi asta fie că nu. Insă informându-te afli că DA! Atunci apare FRICA ! nemărturisită dar sigur apare: gândurile, stările tale crează realitatea! Văleu! Cum să CREZI asta?! Nu e bine! Cum să renunț ,,io” la a-l mai bîrfi ( zicem ,,observa”) pe vecin ( nu am nimic cu vecinii mei, nu îi pomenesc pe ei aici, sunt oameni extraordinari. E doar pentru explicitare.). Cum să renunț la a fi nemulțumit, supărat, anxios?! Vai de mine !!! cum voi fi sigur așa că mai exist fără toate ,,coloraturile” astea?! CE pun în schimb ?! aici apare depresia sau oricare altă formă de însingurare, durere.... ( continuați fiecare).

Prima dată când am ,,simțit” hiperspațiul între/dintre palme am plecat... să mă plimb ! Eram fericită! Ceva se năștea în mine, o conștientizare pe care nu voiam să o pierd exaltându-mă. Ci voiam să o statornicesc înlăuntrul meu. Pentru că descopeream cu SPAIMĂ ce Putere este INLĂUNTRUL meu. O spaimă care mi-a prins bine. M-a ținut ,,trează”. Noi absolutizăm în ,,bun” sau ,,rău”. Dar ce e bun pentru unul pe altul îl trimite la balamuc. Știm asta. A trecut ceva timp de atunci. Au trecut multe ,,încercări” dar ,,ce nu te omoară te face mai puternic”. Pentru mine a apela la știință și la cunoașterea antică au fost doi stâlpi de nădejde în a practica pentru a descoperi cît de minunat este AICI. Fără entuziasme de prisos care și acelea îți papă din energie. Zi de zi (mai am sărit câte una-recunosc, ca să fiți și voi pregătiți în a fi sinceri cu voi) descopeream câte ,,ceva”. Nu am căutat nume, tipare mentale. Pentru că m-aș fi blocat singură. Când deschizi geamul de dimineață intră o anumită lumină la prânz alta, seara, noaptea alta. Doar să fii conștient că așa este natural, firesc, minunat. Să nu cauți explicații, cuantificări ci să te bucuri de fiecare etapă. Să TRĂIEȘTI ! Ea devine statornică. E un pic dificil de explicat dar știu că se înțelege.


TRĂIM frumusețea dumnezeiască și asta este ceea ce se așteaptă de la noi. Și NOI o dorim cu ardoare. Dar... ne închidem ochii și devenim atașați de lucruri. Nu spun că nu ne sunt necesare. Dimpotrivă. Bon. Hai să dau un exemplu. Cât nu am suferit pentru ...o fustă! O dădusem cu împrumut și a fost pierdută. Mamăăăă ce dezastru. Mă DUREA SUFLETUL. Mă supărasem pe persoană, pe mine că i-am dat-o . Calamitate, ce mai! Cerule! Ce lecție superbă a fost. Am depășit-o greu. Fusta aceea avea să se continue cu un colier de perle. Atunci am înțeles că mai rămăsese ,,ceva”. Și nu apelasem la DA sau NU, fără ranchiună, fără spaima că ,,da dacă pierd și acum”. Astea sunt nuanțe subtile din noi. Vrem să le conștientizăm sau ...ne prefacem că nu le-am ,,auzit”. Cred că asta este una din Puterile omului de acum. De atunci...liniște. Defapt au început să revină/apară lucruri pe care le uitasem, le crezusem pierdute. E doar un exemplu prin care trecem mai toți.

Statuile : Cucuteni, 4050-3900 î.e.n.

N.B. am ales această imgine pentru frumusețea și înțelepciunea străbunilor care ... ȘTIAU !
....................voi continua . 

marți, 23 septembrie 2014

,, ȚINE MINTEA TA ÎN IAD ȘI NU DEZNĂDĂJDUI”



 “    Domnul îl iubeşte pe om cum nici nu ne putem închipui.

     Dacă cineva gândeşte bine despre fratele, că Domnul îl iubeşte şi mai cu seamă dacă tu însuţi gândeşti că în sufletul lui viază Duhul Sfânt, atunci eşti aproape de iubirea lui Dumnezeu.

Când prin Duhul Sfânt sufletul vede cât de blând şi smerit e Domnul, atunci se smereşte pe sine până la capăt. Şi această smerenie e cu totul deosebită şi nimeni nu o poate descrie. Dacă oamenii ar cunoaşte prin Duhul Sfânt ce fel de Domn avem, s-ar schimba cu toţii.

Când sufletul se predă voii lui Dumnezeu, atunci în minte nu mai e nimic afară de Dumnezeu şi sufletul stă înaintea lui Dumnezeu cu mintea curată.

Doamne, dă noroadelor întregului pământ să cunoască  cât de mult ne iubeşti şi ce viaţă minunată dai celor ce  cred întru Tine.

   O mare bucurie e în aceste cuvinte: dacă Domnul e al nostru, atunci toate sunt ale noastre. Iată cât de bogaţi suntem!

   Domnul iubeşte pe toţi oamenii, dar încă mai mult îl iubeşte pe cel care Îl caută.

    A crede că Dumnezeu există e un lucru, dar a-L cunoaşte pe Dumnezeu e altceva.
  Dar dacă vezi un om care păcătuieşte şi nu ţi-e milă de el, harul te părăseşte.
  Să ne predăm voii lui Dumnezeu şi atunci vom vedea purtarea de grijă [pronia] lui Dumnezeu şi Domnul ne va da şi ceea ce nu aşteptăm.

Dacă mintea ta vrea să se roage în inimă şi nu poate, atunci rosteşte rugăciunea cu buzele şi ţine-ţi mintea în cuvintele rugăciunii, cum spune Scara. Cu timpul Domnul îţi va da rugăciunea inimii fără gânduri şi te vei ruga cu uşurinţă. Unii şi-au vătămat inima, pentru că şi-au silit mintea să lucreze rugăciunea în inimă şi de aceea n-au mai putut-o rosti nici măcar cu buzele. Tu însă cunoşti rânduiala vieţii duhovniceşti: darurile sunt date de la Dumnezeu doar sufletului simplu, smerit şi ascultător. 

Celui ascultător şi înfrânat în toate - în hrană, cuvinte şi mişcări - Domnul însuşi îi va da rugăciunea şi ea se va săvârşi cu uşurinţă în inimă.

Rugăciunea neîncetată vine din iubire, dar se pierde pentru osândiri, vorbe deşarte şi neînfrânare. Cine iubeşte pe Domnul, acela poate cugeta la El ziua şi noaptea, pen­tru că nici un lucru nu te poate împiedica să iubeşti pe Dumnezeu.

Duhul Sfânt este iubire; şi această iubire se revarsă în toate sufletele sfinte care sunt la Dumnezeu, şi acelaşi Duh Sfânt este pe pământ în sufletele care iubesc pe Dum­nezeu.
In Duhul Sfânt, toate cerurile văd pământul şi aud ru­găciunile noastre şi le duc la Dumnezeu.

Priveşte cu mintea ce se lucrează în sufletul tău. Dacă se află în el nu mult har, atunci în suflet este pace şi simţi iubire faţă de toţi; dacă se află mai mult har, atunci în su­flet e lumină şi o mare bucurie; iar dacă se află şi mai mult har, atunci şi trupul simte harul Sfântului Duh. 
Sufletul nu poate avea pace dacă nu se va ruga pentru vrăjmaşi. Sufletul învăţat să se roage de harul lui Dumne­zeu iubeşte şi-i este milă de fiece făptură şi mai cu seamă de om, pentru care Domnul a pătimit pe cruce, şi a suferit cu sufletul pentru noi toţi.

Domnul m-a învăţat să iubesc pe vrăjmaşi. Fără harul lui Dumnezeu nu putem iubi pe vrăjmaşi, dar Duhul Sfânt ne învaţă iubirea, şi atunci ne va fi milă chiar şi de de­moni, pentru că s-au dezlipit de bine şi au pierdut smere­nia şi iubirea de Dumnezeu.

Vă rog, fraţilor, faceţi o încercare. Dacă cineva vă ocărăşte sau vă dispreţuieşte sau smulge ce e al vostru, sau prigoneşte Biserica, rugaţi pe Domnul zicând: „Doamne, noi toţi suntem făpturile Tale. Ai milă de robii Tăi şi întoarce-i spre pocăinţă!” Şi atunci vei purta în chip simţit harul în sufletul tău. La început sileşte inima ta să iubeas­că pe vrăjmaşi, şi Domnul, văzând dorinţa ta cea bună, te va ajuta în toate, şi experienţa însăşi te va povăţui. Dar cine gândeşte rău de vrăjmaşi, acela n-are în el iubirea lui Dumnezeu şi nu-L cunoaşte pe Dumnezeu.

Dacă te vei ruga pentru vrăjmaşi, va veni la tine pacea; iar când vei iubi pe vrăjmaşi, să ştii că un mare har al lui Dumnezeu viază întru tine; nu zic că este deja un har de­săvârşit, dar e de ajuns pentru mântuire. Dacă însă îi ocărăşti pe vrăjmaşii tăi, aceasta înseamnă că un duh rău via­ză întru tine şi aduce gânduri rele în inima ta; pentru că aşa cum a spus Domnul, „din inima omului ies gândurile bune şi gândurile rele” [Mt 15,19]”.



                                          Sfântul Siluan Athonitul


Astăzi este o zi deosebită în inima mea. Incă încerc să trăiesc starea: ,,Ține mintea ta în iad și nu deznădăjdui”. Acum mulți ani am găsit cartea părintelui într-o zi ploioasă de toamnă, căzută de pe raftul unui mic anticariat. De atunci o recitesc din când în când cu aceeași dezlegare a Bucuriei în suflet.
Apoi într-o altă toamnă am lăsat drumul spre alte trebi și am intrat la Antim. Era clipa după amiezii cînd se schimbau icoanele pentru sărbătoarea de a doua zi. Când am ajuns în fața Altarului, părintele Siluan mi-a luminat sufletul. Era acolo, chemare veșnică înspre Iubire.
Mintea nu ne este vrăjmaș dacă iubirea față de Dumnezeu și Minunata Impărăteasă este în sufletul tău. Mintea încearcă să înțeleagă, cutreieră, caută, scormonește… dar când în inima ta este iubire, atunci când din înălțimea ei, coboară și se odihnește în blândețea inimii, ,,coboară raiul pe pământ”. Așa deslușești frumusețea Creației, nu ceea ce ,,crezi” tu. A Creației dumnezeiești !
Mintea e făcută să colinde, iubirea este deplina ei statornicire întru Credință. Nimic nu clintește atunci Sufletul.

Iubire și Pace în suflet și înțelepciune în minte !

sâmbătă, 13 septembrie 2014

Taina Sfintei Cruci



Crucea se poate vedea în esența ei, doar cu sufletul. Cuvintele părintelui Daniil de la Rarău sunt răscolitoare. Am selectat doar câteva, dar vă invit să citiți caietele părintelui.
,, Taina Sfintei Cruci e una si poate cea mai cutremuratoare, cea mai infricosata din toate tainele pe care le pastreaza Biserica; Taina revelatiei si a binecuvantarii.
E taina nasterii a doua.

Ea e una din acele taine fundamentale ale vietii noastre, tot atat de reala si de acelasi gen ca si zamislirea si nasterea trupeasca, ca si viata, sufletul, gandirea...

Crucea este fata descoperita a Logosului, adica taina si esenta Lui, inima Sa.
Crucea este maximul descoperirii dumnezeiesti. Revelatia in punctul ei suprem.

Crucea pentru noi , mai intai de toate, este semnul ,, darului pocaintei'', al pocaintei sub har, pocainta rodnica.Ea este astfel contemplarea reala, actuala si creatoare a contradictiei, a opozitiei, a conflictului tragic dintre ceea ce am fost si cea ce trebuie sa fim, dintre trecut si viitor, actualizarea trecutului de care iti dai seama si a viitorului pe care il intrezaresti si il doresti.
Altminteri spus, Crucea pentru noi este acceptare de sine, semnul drept al biruintei de sine.

Totul este faurit prin Cruce, totul este o prefigurare a Crucii.
Crucea este temeiul Lumilor, noi insine suntem facuti in cruce.
Crucea este taina lumii.




Caderea omului este o abatere, o ignorare a Crucii, o tagaduire a ei. Marea tragedie a omenirii este neintelegerea Crucii adica neputinta de a pricepe rostul si trebuinta jertfei noastre proprii, de a pricepe Sfanta Dragoste care duce in chip minunat la Sfanta Cruce, e inima Crucii.
Dar aceasta nepricepere tragica duce fara voia noastra tot la o Cruce, la crucificarea lui Dumnezeu de catre om, la prisosul de dragoste al Lui, la intalnirea cu Crucea Lui; omul cazut, tagaduitor s-a asezat de-a curmezisul lui Dumnezeu si naste Crucea pe care voia sa o nimiceasca, sa o abata, sa o tagaduiasca.


Sapte cercuri de lumina inchid in inima lor Sfanta Jertfa. Pecetia octava.




Care este temeiul si trainicia acestei taine de smerenie? Slava Hristosului rastignit.
Iar aceasta slava ce este? Preacinstita si de -viata -purtatoarea Sfanta Cruce.
Crucea suita si vazuta in lumina Invierii. Inaltarea ei cereasca in semn de putere, semnul Sfintei Slabiuciuni a Marelui si Viului Dumnezeu, prin Care Lumile toate dainuiesc si se izbavesc si se indumnezeiesc.

Crucea este taria Dragostei dumnezeiesti care se daruie pururea pre sine ca sa preschimbe Lumea.

Crucea este sabia Golgotei infipta in plinul Pamantului, ca sa sfinteasca si sa straluceasca pre toti si pre toate.

Crucea este mai intai semn al lui Hristos, apoi este simbol al Tainelor dumnezeiesti, adica chip al Duhului Sfant.
Ca semn, care mai intai se face cunoscut el insusi, ea e o vadire, asa cum este Semnul Logosului Rastignit si in acelasi timp ne face sa cunoastem inca altceva: miscarea si lucrarea harica a Dumnezeirii, Taina cea din veac si de Ingeri nestiuta, actiunea mantuitoare a lumii, in vesnicie.

Crucea ca icoana a icoanelor, ca simbol suprem este izvorul intregului dinamism a Duhului Sfant in Biserica. Fata cinstitei si de-viata -facatoarei Cruci este aceasta icoana preaslavita a Duhului Sfant.

,,Chipul Sfintei Cruci'' este locul de aratare al Sfantului Duh.


Crucea este o invatatura de taina in act .Trairea vietii interioare a Crucii ne da sensul trairii duhovnicesti, trairii celei negraite a mantuirii, ca un fel de gustare anticipata a vesniciei.

Crucea ste materializarea Cuvantului, patrunderea in lume a Logosului, urzeala Arhetipului.
Crucea rezuma in ea toata drama mantuitoare a Fapturii.

Crucea este Sfanta Patima, adica pasiune transfigurata, patima, impatimire si suferinta omeneasca si de pacat, trecute prin taina ,, Schimbarii la fata''. adica ,,pasiune'' prefacuta, sublimata prin incandescenta harului.
Aceste este talcul si secretul Crucii: in inima slabiciunii si a mortii sta dumnezeiasca Viata, biruitoare, izbucnitoare, transfiguratoare.

Faci semnul Crucii? Fa-l bine. Nici un gest stangaci ( neimplinit), grabit, care sa nu aiba rost si inteles. Deloc! Un semn de cruce , cu adevarat linistit, larg , de la frunte la piept, dintr-un umar la celalat umar.
Simti cum acest gest te cuprinde, te imbratiseaza, te invaluie, te acopera? Reculege-te in el: Aduna-ti un acest semn toate gandurile si toata inima si toate simturile.
Vei simti cat de mult el te patrunde cu totul, trup si suflet; cum el pune stapinire pe tine, te umple de har, te sfinteste.
Pentru ce? El e semnul Totului, semnul Rascumpararii. Pe Cruce, IIsus a mantuit omenirea intreaga; prin ea a sfintit pe toti oamenii, pana in cele mai adanci ale fiintei lor.

Cugeta cand faci semnul Crucii. Printre simboale, nici unul nu este mai sfant. Fa-o bine: incet, larg, cu atentie. Ea va invalui astfel toata viata ta launtrica, si din afara, ganduri, si vointa ( doririi), inima si simtirea, totul. Ea ti-o va intari, o va insemna, o va sfinti prin puterea lui Hristos, in numele lui Dumnezeu celui in Trei Ipostasuri, Triunitatea Sfanta, Sfanta Troita.

Incepi, suind in sus, din Sion. Pui semnul treimic al degetelor pe cerul fruntii. Pecetluind trezia, e capul, mintea, creatiunea, locul Tatalui pe care l-ai aflat. Urmezi mai departe, inchinandu-te cu gand smerit, ca sa treci gingas , peste Ierusalimul cel tainic al inimii. Din inaltimea spanzurata a Golgotei, Domnul, cu fata la rasarit, avea semnul templier al Sfintei Sfintelor in stanga, in dreptul inimii.

Te opresti in brau, incinsoarea dreptatii si infranarea. Pana aci e domnia lamurita a constiintei. Partea de sus e latura functiunilor nobile si sacre ale fiintei, ce se despart prin gingasa stravazime a praporului. 

Cea de a doua pecetie a semnului Crucii o asezi aci, deasupra acestui firmament vital.
Lepadandu-te de ce este in jos, cele ale noptii maruntaielor, patimilor si ale intregului trebuintelor trupesti,-din toata lumina, nu a unei tagaduiri, ci a unei depasiri- intorci cu mana semnul intr-o bucla de rasturnare, de convertire totala. Sfanta Matanie a semnului Crucii a luat sfarsit in centrul solar al Rastignirilor; locul Capatanii este al Fiului lui Dumnezeu, Dar Crucea suie deasupra lui. Si niciodata semnul Crucii nu a scapat mai jos.

Semnul acesta, acest semn de moarte si de deznadejde, ajunge sa treaca peste trupul meu, facut de gestul meu,si parca sa-mi spuna ca si eu sunt sortit, daruit suferintei, fie ea si nedreapta, si prin aceasta ca eu primesc aceasta suferinta si o voiesc in chip liber, Taina, si inca taina care merge sa se adune cu cealalta taina.

Crucea e inima de foc a viziunii dumnezeiesti.

Crucea e punctul de sprijin al vesniciei noastre.
,Mai intai de toate Crucea e semnul apoteozei crestine. Rasturnat de ceea ce pare ea, nu e semnul umilintei, si al contradictiei, ci al slavei si al pacii, al armoniei crestine.
Si mai presus de toate e semnul puterii, al puterii dumnezeiesti, cea mai grozava arma data de Dumnezeu noua.
Crucea ortodoxa e o cruce iconografica, crucea lui Hristos. Adica crucea implinita prin Schimbarea la Fata, prin Rastignire, prin Inviere, prin Inaltare si Apoteoza.

Crucea e o uriasa carte a nevazutului si a tainei. E chiar marea carte a Vietii...

Semnul Crucii e primul gest de marturie a crestinului, infipt in el din copilarie.

Facand semnul Crucii ne asezam in randurile luptatorilor lui Hristos, nevazuta Cruciada a Lumii, care se implineste in numele Sfintei Troite.

Crucea fizica care este printre noi e cristalizarea miscarii spirituale in noi, a lucrarii dumnezeiesti.

Aflarea virtutilor ascetice ale semnelor Crucii, pentru a ne rupe din pacat , din josniciile si serpuirile iubirii de sine.
Lucrarea ei e purificatoare , inradacinand sufletul in Credinta si adevarul dumnezeiesc.

Crucea este dezvaluirea rascumpararii, e un semn apocaliptic, adica simbolica ei vadeste ceea ce se poate cuprinde in chip launtric din spiritualitate.Ea e astfel un semn de glorie, de slava.

Realismul indraznet si brutal al Crucii si fata salbatica si cruda, feroce a Crucii. Un om, un trup de om frant in moarte, batut in patru piroane, spart in plinul inimii de lance si vargat de dungile bicelor, plin de broboanele sudorilor de sange, manjit de sange, aceasta culme hada a Suferintei spanzurata in agonie, zugravita intre patru spaime apocaliptice, patru fiare, patru vartejuri de abis metafizic, patru gauri in neant, cele patru Fapturi din fata Tronului, cele patru Fapturi care poarta un fapt.Faptul Rastignirii.
Crucea - scandal, groaza si slabiciune.

Hristos integraza pe om in demnitatea lui primordiala, refacandu-l: imparat, preot si profet.
Il restabileste in demnitatea Crucii.
Aflarea locului inimii e descoperirea Imperiului.
Aceasta e distanta de la cer la pamant, dintre inger si dobitoc.
Trezia si taierea voii.
Introducerea mintii in inima.

Viata duhovniceasca isi are izvorul in Sfintele Taine.
Pentru a ne uni cu Hristos va trebui sa trecem prin toate cate a trecut EL.

Va trebui sa schimbam insa ordinea. Noi vom incepe de unde EL a terminat si terminand noi unde EL a inceput.
EL S-a coborat pe Sine ca sa ne inaltam noi. In fata noastra staruie acelasi drum, dar in timp ce EL coboara, noi sa urcam.
Ca si pe o scara, ultima treapta a LUI e prima pentru noi''. 

,,TAINA SFINTEI CRUCI'' - Caietele Preacuviosului Parinte DANIIL da la Rarau ( Sandu Tudor)


                                       * * *
                         

La 14 septembrie, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte praznicul împărătesc al Înălţării Sfintei Cruci a Domnului, cea mai veche şi cea mai importantă dintre sărbătorile credincioşilor ortodocşi, consacrată cinstirii Sfintei Cruci.

Istoricul sărbătorii
 În fiecare an, la această dată se celebrează descoperirea sfintei Cruci în anul 335, cruce pe care a fost răstignit Iisus Hristos pe Muntele Golgota. Împărăteasa Elena a fost trimisă de fiul său, împăratul Constantin, să găsescă crucea pe care a pătimit Iisus.
De asemenea, Ziua Înălţării Sfintei Cruci aminteşte de un moment foarte important din viaţa Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. La Roma, împăratul Constantin avea război împotriva lui Maxenţiu, un persecutor al creştinilor (307-312). Mai mult, acesta avea o oaste numeroasă recunoscută în imperiu pentru vitejia ei.

Prin acest semn vei învinge!
Istoricii spun că, în ajunul luptei, împăratului Constantin i s-a arătat pe cer, în plină zi, o cruce formată din stele strălucitoare, însoţită de inscripţia: „Prin acest semn vei învinge”!  Noaptea L-a visat pe Iisus purtând o cruce asemănătoare cu cea văzută pe cer. Atunci, Constantin a făcut o cruce mare din aur, pe care a aplicat-o pe steagul de luptă. Şi a învins! Cei mai mulţi dintre războinicii lui Maxenţiu au pierit în luptă, iar cei rămaşi în viaţă au fugit.
La Ierusalim au fost descoperite trei cruci identice
După zbândă, împăratul Constantin a trimis-o pe mama sa, Elena, la Ierusalim să descopere crucea pe care a pătimit Mântuitorul Hristos. La Ierusalim, aproape de Golgota, împărăteasa Elena a descoperit însă trei cruci identice: pe una se credea că a fost răstignit Iisus, iar pe cele două se spunea că au fost crucificaţi doi tâlhari. Împărăteasa era însă mâhnită că nu ştia care este Crucea căutată. Enigma a fost dezlegată de Macarie, Patriarhul Ierusalimului, de atunci, în urma unei minuni.

Crucea patimilor lui Iisus, descoperită de Patriarhul Macarie  

Enigma a fost dezlegată de Macarie, Patriarhul Ierusalimului, de atunci, în urma unei minuni. Pentru că în localitate murise o tânără dintr-o familie aristocrată, patriarhul a apropiat fiecare cruce de trupul fetei moarte. Tânăra a înviat şi l-a lăudat pe Dumnezeu, când ierarhul a aşezat lângă ea crucea pe care a pătimit Iisus. Vestea s-a răspândit în tot ţinutul, iar biserica a devenit neîncăpătoare. Credincioşii şi-au exprimat dorinţa să vadă cinstita cruce, iar patriarhul Macarie a înălţat-o deasupra amvonului în Biserica Învierii din Ierusalim, în anul 335 d.H. în uralele entuziaste ale mulţimii. De atunci, în fiecare an, la 14 septembrie este prăznuită  ziua Înălţării Sfintei Cruci.
Referindu-se la Praznicul Înălţării Sfintei Cruci, părintele Valentin Fotescu, Doctor în Teologie, preot la Biserica Sfânta Vineri Nouă din Bucureşti (Bulevardul Nicolae Titulescu) ne spune :” Sfânta şi Cinstita Cruce are trei semnificaţii: 1. Este obiect sfânt prin ceea ce a reprezentat pentru Iisus Hristos şi pentru noi: răscumpărarea noastră pentru a ne elibera din robia păcatului.
2.Este un simbol de închinăciune , pentru că prin acest semn noi, creştinii, ne identificăm până la marginile pământului, închinându-ne Sfintei Treimi.
 3.Reprezintă Calea de urmat: Mântuitorul ne arată că puterea crucii ne ajută să trecem mai uşor peste necazurile vieţii de fiecare zi. În acest sens, Iisus Hristos ne -a spus „Cine vrea să mă urmeze să-şi ia crucea şi să se lepede de sine”.


ÎNĂLŢAREA SFINTEI CRUCI, 14 SEPTEMBRIE. TRADIȚII ȘI OBICERIU de ZIUA CRUCII:

 În această zi sărbătorim amintirea a două evenimente deosebite din istoria SFINTEI CRUCI:
- Aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul și înălțarea ei solemnă în fața poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, în ziua de 14 septembrie din anul 335;
- Aducerea Sfintei Cruci de la perșii păgâni, în anul 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste în biserica Sfântului Mormânt (a SFINTEI CRUCI) din Ierusalim.

-Înălţarea Sfintei Cruci, cea mai veche dintre sărbătorile creştine, este singura cu post aspru şi rugăciune ce apare atât în calendarul bizantin (ortodox şi greco-catolic), cât şi în cel latin, la data de 14 septembrie.
Bătrânii spun că de ziua Crucii se închide pământul, care ia cu sine insectele, reptilele şi plantele ce au fost lăsate la lumină în primăvară.

ZIUA CRUCII este considerată data ce vesteşte sfârşitul verii şi începutul toamnei.
În lumea satelor încă se mai crede că, în această zi, şerpii, înainte de a se retrage în ascunzişuri, se strâng mai mulţi la un loc, se încolăcesc şi produc o piatră nestemată, folositoare pentru vindecarea tuturor bolilor.
Tot la această dată se sfinţesc la biserică busuiocul, menta, măghiranul şi cimbru, considerate plante magice.
Despre busuiocul sfinţit în această zi se crede că alină durerile, chiar şi migrenele puternice sau durerile de dinţi.
În mediul rural, cu crenguţe de busuioc aprinse se afumă bolnavii de friguri. Busuiocul se pune şi în vasele cu apă pentru păsări, în perioada epidemiilor.

Ofrande pentru rudele plecate în eternitate = Credincioşii sfinţesc la biserică căni noi pline cu miere şi lapte; de toarta lor se leagă câte un fir de aţă roşie, iar fiecare cană este acoperită cu un colac. Toate aceste ofrande se dau de pomană săracilor, în memoria rudelor decedate.

Acum începe culesul viilor = De Ziua Crucii, în unele zone viticole începe culesul viilor. Se mai păstrează obiceiul ca preotul parohiei să sfinţească via şi butoaiele cu vin, pentru ca şi în anul viitor gospodarul să se bucure de o recoltă bogată.

Strugurii lui Dumnezeu = Strugurii din ultima tufă de vie nu se culeg; ei sunt păstraţi ca ofrandă pentru păsările cerului şi de aceea se numesc în limbaj popular „Strugurii lui Dumnezeu”. În podgorii se fac focuri şi podgorenii sărbătoresc rodul noii recolte cu bucate alese, cu muzică şi băutură. 

Şi acum se bat nucii şi se adună ramurile de alun
În această zi se bat nucii în gospodăriile în care ritualul nu a fost împlinit de Sfântă Măria Mică. Tot acum, se adună din păduri şi ramurile de alun. Tradiţia spune că atunci când sunt recoltate în Ziua Crucii, ramurile acestea primesc puteri miraculoase şi sunt unelte folositoare fântânarilor care vor să depisteze noi izvoare subterane.

Nu se mănâncă usturoi, nuci, prune şi pepeni = În această zi nu se mănâncă usturoi, nuci, prune sau pepeni, alimente al căror miez se aseamănă cu Ritual pentru pomii neroditori

De Ziua Crucii se face un ritual pentru pomii care nu mai rodesc: gospodarii atârnă de ramurile acestora, cruci făcute din busuioc sfinţit la biserică şi curpeni (tulpini târâtoare de castraveţi şi de pepeni), sperând ca rodul să se adune şi în aceşti pomii neroditori.

Prognoze meteorologice = Prognozele meteorologice din vechime pentru Ziua Crucii sunt verificate în timp: când cocorii se pregătesc de plecare este un semn că va fi vreme rece.
Dacă tună în această zi, va fi o toamnă lungă. În schimb, dacă se adună un cârd de ciori gălăgioase, va  cădea bruma. Înainte de Ziua Crucii nu este bine să se culeagă călinele, pentru că, în acest caz,  în ajunul sărbătorii ca fi o noapte geroasă. 
Ziua Crucii vesteşte că vara s-a sfârşit şi toamna îşi intră în drepturi.

Un talisman norocos = Monedele sfinţite azi, păstrate în portofel, alături de o cruciuliţă (chiar dacă este şi de carton) aduc belşug şi spor în munca de fiecare zi.