luni, 24 martie 2014

Aripa Îngerului





Aripa Îngerului

De mult s-a topit în ființa mea acea clipă.
 Există în ortodoxia noastră un singur IMN ACATIST –al MAICII DOMNULUI, scris de părintele Daniil de la Rarău. De o mare frumusețe și rară gingășie. În clipe de cumpănă, în clipele în care octavele din sufletul  înnălțau Imn de rugă, am primit întrupare vie, aievea. Forma perfectă a unei aripi. Din ceara scursă pe sarea care a fost suportul lumânărilor, am ridicat încă caldă, întruparea perfectă a unei aripi. Nu numai forma era perfectă ci și liniile, punctele care erau sculptate în ceară. Cristalele de sare care rămăseseră pe ceară, îi dădeau o strălucire, un joc de lumini aparte. 

Mult, mult timp nu am arătat-o nimănui. Chiar dacă era aievea ea a adus o mare încercare la care nu voiam să supun și pe alții. Ceea ce în ortodoxie se numește smintire. Tendința de a rosti o rugăciune și a ,,aștepta” apariția unei ,,forme” se strecurase în mine. Și a devenit nu o durere ci o luptă sufletească. O mare încercare care nu a umbrit niciodată bucuria primirii aripii dar ...

Am ascuns ,,aripa de înger” – încât am crezut-o pierdută. A fost bine. Cu toate că mă durea pierderea ei, am răsuflat ușurată. Mai tîrziu am înțeles că și asta a fost un ajutor – de scurtă durată, dar și o încercare subtilă pa care am descoperit-o în mine. Și a trebuit să o recunosc. Meandrele sufletului sunt multe și ascunse. Și ,,convenabile”. Oarecum îmi convenea că nu o mai găsesc, că nu o mai am reală și era mai ușor de uitat tot ,,incidentul”.

Am învățat să mă adâncesc în rugă iar ,,întâmplarea” se estompa din ce în ce mai mult. Mie însămi, cea care ținusem în palme minunata aripă , mi se părea un vis trăit demult, tare demult. Îmi era dor de moliciunea și netezimea ei, de căldura cerii pe care o simțeam de fiecare dată. Dar am și înțeles prin ce am trecut și stările  au devenit comori sufletești când nu mai aveam așteptări ci doar trăirea rugăciunilor. Ceva s-a schimbat treptat dar s-a statornicit definitiv în mine.

Am regăsit-o cu bucurie și recunoștință. Am arătat-o câtorva persoane apropiate. Și am înțeles ce provocam în sufletul lor. Nu numai o oarecare admirație față de mine ci și așteptarea ca să li se întâmple și lor. O dorință sufletească umană de înțeles dar ... aceste dorințe trebuie să fie asupra celor umane nu asupra celor divine. Știu , sunt mari părinți care spun că au cerut un semn în clipe cruciale ale vieții și l-au primit. Părintele Cleopa a primit o cruce de lemn de la o țărancă , pe un drum de țară, atunci când se întreba dacă să devină călugăr. A fost îndrumarea pe care a ascultat-o.
Atunci când am primit darul am uitat pentru ce mă rugasem. Dacă era pentru ceva anume, dacă era  o mulțumire pentru tot. Emoția a fost prea puternică.


Scriu acum pentru că am primit o poveste asemănătoare. Circumstanțele sunt altele. Au schimbat un destin. Așa cum și pe mine m-a schimbat. Iar Aripa este încă mărturie aievea, bună pavăză. Și sunt recunoscătoare. 


luni, 17 martie 2014

Cristale



Labradoritul

Intr-un procentaj bine stabilit, avem în noi (conținem) toate elementele care sunt și în litosferă - planul 2 sau litosfera. Așa se poate explica și rezonanța cu cristalele care ne ajută să sublimăm (transformăm) bolile fizice, sufletești. La cele spirituale încă nu am ajuns dar.... mai bine să facem un efort dinainte.

Cristalele și pietrele sunt forme de energie specială. Structura lor cristalină este cea mai stabilă realitate a geometriei. Asta ne ajută. Păstrează un tipar corect nefiind influiențat de perturbările mediului. Dimpotrivă, ajută la refacerea lumii înconjurătoare. Prin conștientizarea că ele pot face asta deschidem portalul manifestării lor. Fără om nu se poate. Trebuie să înțelegem asta și să ne asumăm în sfârșit că noi suntem cei care determină manifestările ....cuantice. Prin programare se poate mai mult. Știu, sunt acele cristale purtătoare de energii care au adus cel puțin ghinion purtătorilor. Inmagazinarea energiilor purtătorilor lor este de vină. Cristalele doar le-au stocat. Și cu cât este un cristal de pe o scară a evoluției mai avansată cu atât puterea lui este mai mare. Diamantele sigur sunt pe primul loc. Măcar spălate în apă rece și săpun apoi șterse cu o pânză de bumbac sau in e un obicei necesar odată pe săptămînă sau de câte ori simțim că este nevoie.

LABRADORITUL este o piatră puțin cunoscută dar  toate apar în viața noastră pământeană atunci când avem nevoie. 

A fost descoperit în anul 1770 pe insula St. Paul, din Labrador - Canada iar spectrolitul a fost și el identificat prima oara pe teritoriul Finlandei în cel de-al Doilea Război Mondial.

De ce se întâmplă asta?! De ce apar treptat anumite cristale , manuscrise, planete dar și descoperiri științifice?! Pentru că avem nevoie de ele să fim ocrotiți, suntem pregătiți să învățăm a cunoaște lumea în care trăim. Iar acum…avem de unde alege. Sunt atât de multe încât ar trebui să ne dea de gândit în a face alegerea potrivită fără entuziasmele date de ,,purtătorii de informații benevoli” oricât de bine intenționați ar fi ei.

Odată ce un cristal a juns la noi acțiunea lui se manifestă treptat chiar dacă îl lăsăm pe un raft. Va fi cu atât mai activ cu cât îl vom apropia purtându-l la noi. Așa își va releva puterea de a acționa trezind omologul structurii de rezonanță din noi. Nu e magie ci o lege clară a fizicii. Chiar dacă nu ne putem explica multe , vă rog nu dați vina pe magie sau pe alții. În epoca de acum ne sunt la îndemână informațiile.

,,Labradoritul simbolizează starea psihologică a celui care își compensează principialitatea naivă în interacțiunea cu exteriorul și nesiguranța în fapte prin nesăbuință și brutalitate , oscilând în relațiile cu semenii între căutarea confuză și limitarea la anumite stereotipii de comportament.

De un idealism pueril în relațiile cu ceilalți și lipsit de încredere în modul său de a acționa, persoana încearcă să își depășească principialitatea imatură și timiditatea obedientă călcând în picioare orice împotrivire și avântându-se necugetat, în proiecte insuficient gândite și pregătite, iluzionîndu-se că valoareea sa îi dă dreptul de a se lansa în acțiuni nechibzuite , fără a tine seama de sfaturile prudente ale celor din jur.

Prin sublimare aceste tendințe egotice se vor metamorfoza în tenecitatea îndrăzneață de a demara ințiative bine cumpănite, cinstit și onest față de semeni și modulându-și flexibil faptele după sugestiile benefice ale acestora fără a se lăsa însă deturnat de defetismul scepticilor , ci acționând curajosși ferm conștient de valoarea sa autentică și de dreptul său divin de a-și duce la îndeplinire menirea, odată cu trezirea sufletului și regăsirea de sine.

Creează în aura focare de înaltă rezonanță , facilitând influxul de energii elevate. 
Ferește de influiențe străine psifo-emoționale ( gânduri și trăiri negative-are o acțiune specifică de eliminare a invidiei) sau eterice (entități elementale, subumane). 
Elimă oscilațiile temperamentale și instabilitatea emoțională; stimulează procesele de autovindecare ” – Dr. Dorin Dragoș – ,,Codul secret al cristalelor”-

Atunci când avem un somn agitat e bine să stea la capul nostru, cînd avem dureri fizice ne ajută la diminuarea lor ( compoziția Ab 40, An60). Irizațiile albăstrui sunt date de FeTi O3). 

Aliniind centri de forță ( la nivel fizic vertebrele), aduce calm și căldură sufletească dar fără efuziuni. Ne susține în îndeplinirea și manifestarea corectă a celor ce propunem, să le îndeplinim prin clarificarea gândirii asupra a ceea ce avem de făcut.

Sublima- a curăța de orice element străin sau impur (instinct, pasiuni), a transforma într-un sentiment superior, a ridica pînă la sublim,

Sublimare-  deplasarea energiei izvorâte din porniri instinctuale și egoiste spre alegerea unor scopuri altruiste și spirituale.


sâmbătă, 8 martie 2014

Femeie Iubire- La mulți ani!



Mereu va bate laolaltă cu toate inimile  de-a pururi, inima de lumină care ne călăuzește în adâncimile vieții 
căutând să fie prag și cuvânt de binecuvântare.

Fiecare femeie este visul coborât din ceruri 
 ca pământul să se bucure de gingășia pașilor ei. 
Este Roua care se înlăcrimează și curățește zidirea. 
Este înserarea în care se aștern visele 
știind că vor căpăta Puterea împlinirii.

Răsuflarea din Tăcerea vieții care vindecă orice rană, asemeni celor îngerești mângâieri. 
Este Iertarea fără de care veșnic am rătăci; 
este gândul în care ne adăpostim, chiar dacă uităm pe urmă,  știm că e veșnic acolo, într-un suflet de Femeie! 

Cea mai mângâietoare muzică este șoapta Ei prin care toate tainele ne cuprind într-o deplină armonie, 
Harul prin care mirul pecetluiește minunea în noi. 
Uimirea clipelor prin care ochi de înger ne veghează.

La mulți , mulți ani celor mai iubite
 Făpturi din stele și ceruri, 
prin care totul devine Viață!