joi, 21 noiembrie 2013

Crenguța din Rai – Intrarea Maicii Domnului în biserică -

         Crenguța din Rai – Intrarea Maicii Domnului în biserică - 
              noaptea Filipului cel Mare și noaptea Sf. Andrei

Avem sărbători, avem magia de cunoaştere a firii , a tot ceea ce ne inconjoară. Dincolo de spaime în faţa stihiilor, a abisurilor există o poveste care să le facă plină de miez Înţelesurile. Avem Balauri şi pe Făt-Frumos sau pe Solomonari. Avem iele sau pe Sânziana. Avem sufletul nostru care ştie multe minuni a înfăptui. Acest har, al înfăptuirii vine din imensa Dumnezeire căreia îi aparținem. Avem, avem multe.

 Un obicei multora necunoscut care vine din armonia firii și a înfăptuirilor. Mă bucur dacă voi reuşi să-i transmit farmecul.
Voi încerca să îl redau simplu. Aşa cum ochii mei de copil au privit an de an această minune care atunci mi se părea a fi firească, naturală. Eram obișnuită cu crenguța lângă pernă de cum deschideam ochii în dimineața zilei nașterii Mântuitorului.
Târziu am înțeles semnificația.

 Fire nevăzute, puternice fac legătura în noi între Cer şi Pământ.  Rădăcinile ne sunt adânci, dincolo de această lume şi ne luminează sufletul cu iubire. Aceste nopți, ca toate cele care s-au păstrat din străbuni, au o mare Taină.
Graiul animalelor poate fi inţeles, Marele Lup Alb, stă şi face dreptate. 
Sunt nopțile când se deschid porţile lumii de dincolo, ale Tărâmului Umbrelor, de unde peste Apa Sâmbetei ne privesc strămoşii.

O stare a MAGIEI. Două nopți: Noaptea Filipului cel Mare (sau cel șchiop) și  Noaptea Sf. Andrei. Sacrul şi profanul care ne încântă dar ne dau şi fiori dintr-un necunoscut pe care în această noapte avem posibilitatea de a-l trăi. Rugi şi descântece, datină şi vrajă rămase/ sădite într-o parte a firii tuturor.

Magia Crenguței din Rai vine din timpuri ancestrale, când rolul femeii-descântec era de ocrotire a vetrei. Apoi, ocrotitori de neam au venit daoii-lupii care au create propriile legende. Ne-au rămas frânturi de memorii a acelor vremi pe care acum încercăm să le re-înviem din dor de noi înșine. Fiecare, după cum îi este datul, va alege Ritualul. Acum se seamănă grâu în locul crenguței. Este minunat și așa. Important este să facem ceva, să ne reculegem în fața Magiei care ne va dărui din înțelepciunea Ei.


A fost suprapusă peste sărbătoarea solară, o cinstire a Fecioarei Maria: intrarea Ei în biserică. O revenire înspre zorii datinilor. Un suflețel mic care avea să ne aducă transformarea destinelor, părtaș devenind la toate Tainele Sufletelor. Ziua în care se prăznuieşte Intrarea Maicii Domnului în Biserică este cea mai nouă sărbătoare dedicată Fecioarei Maria, înscrisă în calendar din secolul VI, după ce s-a ridicat la Ierusalim, sub domnia lui Iustinian, o biserică numită „Sfânta Maria cea Nouă“.

Intrarea MaiciiDomnului în biserică (sărbătorită pe 21 nov.după prima săptămână de post) este intrarea noastră în propria curățenie pentru a participa la nașterea Pruncului dar și a fiecăruia. Multe deslușiri poate primi fiecare dacă dorește.  Ovidenia este marcata de puterea luminii, a focului, a vederii, a viziunii.
Vovidenie este o sărbătoare a luminii, care sparge întunericul iernii, al morţii, un  ,,prag de iarnă” care anticipează ,,capul de iarnă”, reper hibernal la 30 noiembrie, de Sântandrei. Sărbătoarea paralelă e consacrată, evident, tot lupului.

"Sarbatoarea de Ovidenie impreuna cu Filipii de Toamna, Noaptea Strigoilor, Santandrei si Sannicoara (Mos Nicolae) formeaza in perioada 13 noiembrie – 6 decembrie un scenariu ritual de innoire a timpului, probabil Anul Nou dacic", consemneaza etnologul Ion Ghinoiu.


Nopți în care rugăciunile se împletesc cu arhaice descântece ştiute sau neştiute, dar izvorâte din adânc de memorii în inimi.
Unul din cele mai minunate obiceiuri este cel de a pune o crenguţă de măr, zarzăr, cireș, cais, vișin sau din alt pom roditor, pentru a înflori. Dar  mai ales de Măr.

 Nu vă grăbiţi. Un mic ritual, este necesar: Primeniţi-vă apoi spuneţi o rugă către înalturi, sau cine ştie, faceţi şi Consacrarea acţiunii pe care vreţi să o săvârşiţi. Pregăţi o căniţă cu apă neîncepută fără a vorbi cu nimeni . Dacă este o căniţă de lut (Îngerul Pământului) e şi mai bine.

Vorbiţi cu copacul, spuneţi-i ce vreţi să faceţi şi cereţi-i voie. Nu e de şagă. Nu e un gest de a rupe ci este un pas pe tărâmul Magiei. Altminteri s-ar putea să nu se rupă crenguţa cu uşurinţă, deci sigur nu va înflori dacă nu dati dovadă de respect.

Veţi şti pur şi simplu care este crenguţa voastră, poate de la acel copac, poate de la altul. Învăţaţi să comunicaţi cu viul din jur. O plecăciune şi o mulţumire adresate apoi copacului este un gest de mare preţuire, făcut cu sfiala inimii. Și un gest de mângâiere care devine o mică vrajă de vindecare și mulțumire.

,,Floare frumoasă, Floare aleasă, vino la mine în casă...! 
Lerui Ler ... chem iubirea, chem inflorirea. 
Floare albă de soroc, 
Floare de iubire.
 În viață să-mi fii ocrotire! 
Viul miresmelor de pe buze revărsat.
 Flacără de iubire.
Învăluită în soartă să-mi Împlinesc  Menirea!

fiecare spune ce crede de cuviință , cu șoapte de dor.  

Crenguţa o pui în apă la miezul nopţii sau dimineaţă. Am simplificat ...pentru  timpurile de acum. CREDINŢA este TOTUL.  LUNA va ajuta în acest mic Ritual care vă poate dărui din nevăzutul Firii, multe.
Ca pe cea mai de preţ comoară , aduceţi crenguţa în casă şi puneţi-o în căniţa aşezată la o icoană. Sufletul fiecăruia va şti ce cuvinte să-i şoptească sau lăsaţi bucuria să fie gând de sfinţită adorare. O vom înflori prin Puterea inimii noastre…. Vă asigur de asta. 

Şi, să nu uitaţi zilnic, să vă admiraţi ...CRENGUŢA DIN RAI! Aşa îi spun, poate şi voi veţi găsi de cuviinţă că merită.


Crenguța din Rai -semnul că sufletul înflorește în cele mai aprige stihii atunci când (ne)dăruim iubirii!



Cine ştie ... crenguta cu rădăcinile-n Rai si flori in sufletul nostru vă va picura în cupa din Altarul inimii,  șoapte de alinare! Acolo unde toate se topesc și se transformă în aripi… dincolo de mine, dincolo de tine, într/o unică ființă. Sufletul pleacă mereu în căutarea a ceea ce este în sânu-i. În clipele acestea nu sunteți decât voi. Viul din voi și topirea în noapte, piept la piept. Prin Invocarea adresată direct unei Puteri primim forțe imense care vin în noi. Nu e ceva supranatural. Doar, noi singuri cerem, nu?!


Crenguța se poate dărui, atunci când înflorește, la nașterea Mântuitorului, persoanei Iubite. Cu care aveți Cununie sau, poate un Sacru Legământ. Mai ales acum, în aceste timpuri, sacralitatea prin care ne putem apropia Ființa, este Totală. Se poate împlini ca Fapt, în una din nopțile în care cerurile se deschid, care este benefică pentru amândoi. Sunt destule asemenea clipe în lunile de peste an. Dar asta este…o altă poveste pe drumul Împlinirii pe care îl parcurgem cu toții acum, conștientizându-l din ce în ce mai clar.

Dar nu altminteri dacă nu există unul din cele Legăminte. Păstrați-o pentru voi. Pentru a vă înflori toate cele în propria viață. Altminteri nu vă veți bucura de ea. Știu că tendința de a o dărui altcuiva este mare. Pentru că ne îndoim de puritatea iubirii din noi. Nu Celebrăm propria noastră iubire. Atunci… cum vom avea Iubire Legâmânt?! O vom putea respecta cu toată ființa întru veșnică Cale ?! Din care nu mai există întoarcere.

Inflorirea crenguței, care doarme in Taina inimii fiecăruia , depinde numai de iubirea cu care o veți îngriji. Este o străveche noapte magică când se deschid cerurile, când se întâlnesc cele văzute cu cele nevăzute. Timpul se înnoiește din haos născându-se Armonia în om și în univers. De fiecare depinde să lăsăm tainele de a pătrunde în suflet pentru ca apoi să le mărturisim.

Aşa să înflorească şi să rodească IUBIREA !!! 


 Acum se pune grâu la încolțit. Este o altă „acoperire” a vechii sărbători, dar mai la îndemână și la fel de frumoasă. Și utilă!



Pe vremuri, începând cu a doua decadă a lunii noiembrie și până în primele zile ale alunii februarie, exista un adevărat lanț de sărbători lupești. de ziua Ovideniei, în Calendarul popular se celebra și ”Filipul cel Șchiop” sau ”Filipul cel Mare”, divinitate arhaică a lupilor și conducătorul ”haitei divine” a Filipilor, activă în mai multe zile ale anului.
Animal totem al dacilor, lupul este venerat în calendarul popular al românilor, fiindu-i închinate anual peste treizeci de sărbători.

Sărbătoarea Filipilor privea mai ales femeile căsătorite. Acestea, la nuntă, primeau drept moștenire de la mame sau de la soacre un anumit număr de Filipi, trebuind să respecte zilele acestora mai ceva ca pe duminici.

De multe ori, aceste zile concordau cu momentele în care influențele astrale erau maxime sau minime, favorizând sau nu familia. De aici au rămas o multitudine de obiceiuri populare.
Femeile căsătorite nu aveau voie decât să gătească și să spele cămăși, prin această spălare sperând că vor fi opărite gurile lupilor.
În aceste zile, nevestele nu trebuiau să se pieptene, ca nu cumva să se îndesească pădurile și să se înmulțească lupii.

Deși măturau gunoiul, muierile îl lăsau după ușă, fiind interzisă scoaterea lui din casă, crezându-se că în gunoi și-ar putea găsi lupoaicele focul și jarul necesar puirii.
Cu vreo câteva zile înaintea Filipilor, femeile lipeau cu lut crăpăturile din vatră și ușa sobei, sperând că astfel vor lipi și ochii lupilor.

Sporirea vederii influențează și puterea de viziune a vrăjitoarelor care, în această noapte, „văd cel mai bine”. De Ovidenie fac farmece, descântă, ghicesc viitorul, adâncind misterul unui timp magic, în care totul este posibil. „…Dacă pui într-un blid apă la privegheat șî o țâi până în zori, a doua zi, apa se face de mare ajutor pântru sănătatea trupului și a minții”. (Marcel Lapteș – Timpul și sărbătorile țăranului român).

Vrăjitoarele, fermecătoarele satului românesc din vechime nu au nicio legătură cu ceea ce desemnează astăzi acești termeni. Ele erau depozitarele înțelepciunii pământului, un fel de șamani care cunoșteau puterea vindecătoare a plantelor, aveau leac pentru tot felul de boli, dădeau sfaturi, tămăduiau, rezolvau situații limită.
Într-un fel sau altul, sărbătorile iernii stau sub semnul străveghi „al vedeniei”, reminiscența unor practici străvechi de aflare a sorţii, a ursitei, a rodului noului an.

„Sărbătoarea de Ovidenie împreună cu Filipii de Toamnă, Noaptea Strigoilor, Sântandrei şi Sânnicoară (Moş Nicolae) formează în perioada 13 noiembrie – 6 decembrie un scenariu ritual de înnoire a timpului, probabil Anul Nou dacic”, consemnează etnologul Ion Ghinoiu.

……. In noaptea Sf. Andrei se deschid, din nou, cerurile, pentru că acum se intalnesc cele vazute, cu cele nevazute, lumina cu intunericul, se innoieste timpul, moare haosul si se naște armonia în om și în univers.

Acum, puterea lupului e cea mai vie. Aceasta noapte se spune ca ar fi cea in care duhurile malefice numite in traditia populara strigoi, moroi sau pricolici - au o putere mai mare decat in restul anului si vin printre oameni să le faca rău. Nu că noi nu am reuși și  singuri asta, acum.

Tot de Sfântul Andrei, datorita transparenței granițelor dintre lumi, se dezleagă secrete, se primesc binecuvântări și apar înțelesuri pe care le poți desluși și folosi. Zile de foc și apă care ard și purifică!
Acum se fac previziuni pentru anul următor: daca in aceasta noapte este senin si cald va fi o iarna blanda, iar daca este ger va fi o iarna grea.
….
In fiecare toamnă Apollo (lumina) se retrăgea în misterioasa țară a hiperboreenilor, pentru a petrece iarna.
Acesta își avea templul pe insula Albă (Leuke), pe malul Mării Negre (actuala Insulă a Șerpilor).
 El era conducatorul lupilor, fiind denumit și Lycantropul - Lupul Alb, divinitate respectată cu sfințenie de strămosii noștri, ca drept protector și salvator în clipe de cumpănă. Pentru a contracara credința în puterea magico-mistică a lupului, creștinismul primitiv l-a investit pe Sfântul Petru (Sâmedru) cu atributele de păstor al lupilor (care sunt considerați câinii săi) impreuna cu Apostolul Andrei, care a propovăduit creștinismul în "teritoriile lupilor" și a fost tot timpul vegheat de Marele Lup Alb.

 Printre sihastrii din Munții Carpați circula o legendă conform căreia ultimul preot al lui Zamolxis l-a cunoscut pe Iisus și apoi pe Apostolul Andrei. Ei vorbesc despre o "taină" a trecerii dacilor la creștinism păstrată de-a lungul timpului și transmisă de la un pustnic la altul, ca expresie a continuității de credință pe aceste meleaguri.


Ziua Sfântului Andrei marchează debutul sezonului sărbătorilor de iarnă, care vor continua cu Sfântul Nicolae, celebrat pe 6 decembrie, şi se vor încheia de Bobotează, pe 6 ianuarie. După cum arată obiceiurile legate de noaptea de 29/30 noiembrie, noua sărbătoare creştină a preluat unele caracteristici ale sărbătorilor anterioare, iar Sfântului Andrei i-au fost atribuite trăsături ale divinităţii precreştine sărbătorite până atunci, personificare divină a lupului, „stăpân al oilor”. Apariţia celor doi sfinţi-moşi, Moş Andrei şi Moş Nicolae, începutul iernii şi prezenţa haitelor de lupi sunt semne de îmbătrânire şi degradare a timpului calendaristic. Ordinea se deteriorase în continuu, ajungând în noaptea de 29 spre 30 noiembrie la starea simbolică de haos de dinaintea creaţiei.

Sfântul Apostol Andrei a fost înscris în calendarul Bisericii Ortodoxe Române cu cruce roşie încă din 1995, iar în 1997 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a proclamat Ocrotitorul României.


„Şi-ţi va mai ieşi / Lupul înainte / Ca să te spăimânte / Să nu te spăimânţi, /
Frate, cum să-l prinzi / Că lupul mai ştie / Seama codrilor / Şi-a potecilor / Şi el te va scoate /
La drumul de plai / La-un fecior de crai. – Să te ducă-n rai / C-acolo-i de trai / În dealul cu jocul /
C-acolo ţi-e locul / În câmp cu bujorul / C-acolo ţi-e dorul…”
(folclor, cules de Constantin Brăiloiu)




marți, 15 octombrie 2013



STELELE

A căzut o stea și credința populară ne spune că un suflet a plecat pe unda ei la dumnezeire. Cade o stea și se ridică un suflet ... Tare frumoasă imagine!
Fiecare avem steaua proprie prin care privim lumea de aici, în fiecare zi sau noapte. Noaptea luminăn tainic și pe alții. Când ne descoperă , trimitem lumina parcă anume acelei persoane. În timpul zilei însă privim totul, putem vedea totul, datorită Luminătorului mare și perfect. Fiecare avem o stea, fiecare suntem o stea.
Lumina din fiecare o dăruim zi de zi,noapte de noapte. Copacii există pentru că noi îi privim, florile există pentru că noi ne bucurăm de mireasma lor, marea și vântul, munții și cerul există pentru că fiecare din noi îi facem să fie vii, prin noi înșine.

 Când nu ne bucurăm , fiind aici, totul moare înainte de a pleca pe unda dumnezeirii. Când nu ,,observăm” sufletele minunate de lângă noi, ele devin triste, stinghere, sau agitate și răscolitoare. Oricum s-ar manifesta, ele cer să le privim ca să le vedem lumina din ele. Atât! Iar dacă privim așa, luminăn ,,ceva” din fiecare, lumina proprie devenind mai puternică. Căpătăm și curaj că se poate și așa. E cel mai minunat ajutor pe care îl dăruim altora dar și nouă, în primul rând. Așa ne vindecăm de singurătate, de depresii, de micile sau marile necazuri, de dureri trupești sau sufletești. Așa devenim ...terapeuți, chiar fără certificate autorizate: existând în lumea aceasta și onorând-o clipă de clipă. Devenind conștienți cât de minunată este.
 Cerul și pământul sunt așa cum le privim noi. Căutați și vedeți că așa este. Le privim cu teamă- vom trăi teamă față de orice, atrăgând lipsuri, le privim sau ...nu le privim și atunci apelăm la imaginile altora .Da! apelăm la imaginile altora despre lume. Cel mai facil și mai ,,ușor” mod de a trăi. Dacă este o imagine frumoasă ne entuziasmăm dar netrăind-o noi înșine în adevărul profund al ființei, devine o poză făcută de alții. Închide ochii apoi deschide-i și privește TU lumea așa. Atunci da, o vei vedea cu adevărat.

 Fiecare strălucire a unei steluțe, este unică. Când însă nu mai este ...ceva din noi dispare.Tocmai pentru că nu mai are cine ne privi. Cât de rău ne pare că nu ne-am lăsat îmbrățișați mai mult, cât de rău ne pare că nu i-am primit căldura cuvintelor sau armonia tăcerilor, în clipe care acum sunt goale, dar ar fi putut fi pline și am fi rămas mai puternici, nu pustiiți.
Când plecăm de aici, dispare o lumea pe care noi am privit-o?! Nu. Dar poate rămâne mai maiestoasă, mai puternică, mai minunată sau ...nu! lăsăm ceva din existența noastră AICI. și suntem răspunzători de asta.

Noi, fiecare suntem o stea care luminează pământul făcându-l atât de misterios din înalturi. Cât timp suntem aici să luminăn cerurile din noi și din jur!

 Avem o unică credință: să vădă Dumnezeu cât de frumoasă este Creația Lui! 

vineri, 30 august 2013

Anyma


Uneori zicem ne doare, alteori reproşăm celuilalt el nu îl are... sau nu-l preţuieşte pe al nostru: SUFLETUL !!! marea căutare şi enigmă umană, cel puţin de când coborârăm în Materie.
Citeam mai demult într-o carte, (Suflete la preţ redusE.O. Chirovici) reprezentantulde voie, de nevoieal Satanei, a apărut într-un orăşel, de provincie, cu Misiune clară: STRÂNGEREA DE SUFLETE UMANE.

Credeţi nu a avut succes? mai ales şi plăteaomul"?! Dimpotrivă, îngrămădeală mare, de era cazul chemi şi poliţiaadică miliţia, (că pe vremea aceea se petrece acţiunea) al cărei reprezentant de vârf îşi dăduse deja sufletul satanei..., de bună voie!
Deci, enumăr din memorie, câteva dintre motivele pentru care oamenii stăteau la coadă ca primească bani pentru SUFLET.
În primul rând, nu credeau au suflet. Nu credeau pur şi simplu, ba socoteau ălae fraier vrea cumpere ceva ce nu există.
Aşa veneau pregătiţi cu sacoşele și cu o listă de cumpărături. Unul pentru a cumpăra o rochie roşie nevesti-sii, pentru a o mai îmbuna..., unul pentru bicicleta lui fii-su. Fiecare cu necesităţile şi visele lui pentru măcar o secundă de viitor mai bun, datorită banilor luaţi pentru propriul suflet.Că... tot NU SE VEDE!!!
Ba chiar și din dorinţa de a face bine, din a cumpăra medicamente pentru cineva bolnav !

Nici un medicament nu te face bine, dacă sufletul este bolnav. Dar, asta este altă poveste. Ideea este negrutzii, cum îmi place le spun, pentru a avea sufletul unui om, găsesc tertipuri de acest gen:Hai fac un bine, sufletul meu... şi aşa nu mai are nimeni nevoie de el, mai bine... Şi Satana... atât aşteaptă.  Mare, imensă ignoranţă umană!!!
Până şi reprezentantul luciferienilor a fost dezgustat de atâta ignoranţă (el ŞTIA cât costă un suflet, sau mai bine zis ,,ce” este un suflet. Este hrana lor, ei nemaiavând acces la Divinitate, nu au Lumină, nu au energie şi atunci o iau de la umanii ignoranţi, sau avari de putere sau orgolioşi sau deprimaţi).
Aşa a făcut... o listă cu preţuri (ca la aprozar). Cele mai scumpe erau SUFLETELE CREDINCIOŞILOR!!! Cu cât credinţa era mai mare, cu atât creştea preţul sufletului !!! Interesant, nu-i aşa?!
Şi un bun subiect de MEDITAŢIE .
Mai sunt şi alte aspecte din viaţa de zi cu zi: când părinţii îşi drăcuie copii!!! Pur şi simplu dau gratis acele suflete satanei. Vor plăti şi ei, pentru nu au drept  asupra a ceva ce nu le aparţine, decât ca îngrijire şi ocrotire. Iar puterea unei MAME zguduie cerurile. Sus, cu puterea RUGĂCIUNII şi pe cele de jos, prin blesteme.


fragment din cartea : Reiki-jurnalul unui maestru - ed. Orfeu 2000

A trecut ceva timp de la publicarea cărții. Între timp am observat un lucru: mulți din cei care s-au realizat îi consideră pe ceilalți ignoranți. Pe  OMUL în sine. Ignoranța este o ,,stare” și nu omul însuși. E doar învăluit în mai multe sau mai puține văluri. Mai transparente sau nu. Mie personal,mie, nu îmi place asta. Și sunt o persoană răbdătoare, înțelegătoare cât pot eu. Dar…. Când simt această stare în celălalt..m-ai pierdut! Nu știu cum să scap mai repede din preajma unei asemeni persoane. În fața ,,realizării” cuiva- nu am nici o șansă. Și să simt cum îi jefuiește pe ceilalți de frumusețea pe care nu o vede în ei…. MĂ DOARE!!! E o durere pe care nu o pot explica, dar există, și gata!
Fiecare avem trepte personale de evoluție. Că mai putem face un efort mai mare, asta da!!! Însă și lipsa de informații corecte, concrete este o ,,călăuză” nu tocmai bună. Iar dorința OM-ului de a deveni asemeni chipului divin respectând legile celeste, a crescut pe măsură. Asta este ULUITOR! Și numai cel perseverent va ști pentru el însuși ce/cât a realizat. 


Niciodată să nu te dezici de tot ceea ce ai învățat, de ceea ce ai făcut. De școli, grupuri, oameni, cărți …. TOATE ești TU cel de acum. Și, cu cât ești mai strălucitor cu atât căderile au fost mai abisale. Fiecare ne ridicăm din abis din ce în ce mai ușor ( nu confundați cu ,,ușurința sau ușurătatea), DACĂ cei care s-au ridicat au devenit stăpâni pe ei  înșiși,  pe măsura lecțiilor învățate. Dacă însă ,,ridiculizezi” ignoranța din jur…. Mai sunt de făcut pași pe cale.