joi, 21 noiembrie 2013

Crenguța din Rai – noaptea Filipului cel Mare și noaptea Sf. Andrei



Avem sărbători , avem magia de cunoaştere a firii , a tot ceea ce ne inconjoară. Dincolo de spaime în faţa stihiilor, a abisurilor...există o poveste care să le facă plină de miez Înţelesurile.. Avem Balauri şi pe Făt-Frumos sau pe Solomonari. Avem iele sau pe Sânziana. Avem... avem multe . Avem sufletul nostru care ştie multe minuni a înfăptui. Acest har, al înfăptuirii vine de a Dumnezeu și ne aparţine.

 Un obicei multora necunoscut care vine din bucuria firii și a înfăptuirilor. Mă bucur dacă voi reuşi să-i transmit farmecul.
Voi încerca să îl redau simplu. Aşa cum ochii mei de copil au privit an de an această minune care atunci mi se părea a fi firească, naturală. Eram obișnuită cu crenguța lângă pernă de cum deschideam ochii în dimineața zilei nașterii Mântuitorului.
Târziu am înțeles semnificația.

Acum însă ... desluşirile vor aparţine doar celor care doresc cu ardoare. Fire nevăzute, dar puternice fac legătura în noi între Cer şi Pământ.  Rădăcinile ne sunt adânci, dincolo de această lume şi ne alimentează sufletul cu iubire. Aceste nopți , ca toate cele care s-au păstrat din străbuni, au o mare Taină.
Graiul animalelor poate fi inţeles, Marele Lup Alb, stă şi face dreptate. Sunt nopțile când se deschid porţile lumii de dincolo, ale Tărâmului Umbrelor, de unde peste Apa Sâmbetei ne privesc strămoşii.

O stare a MAGIEI. Două nopți: Noaptea Filipului cel Mare (sau cel șchiop) și  Noaptea sf. Andrei. Sacrul şi profanul care ne încântă dar ne dau şi fiori dintr-un necunoscut pe care în această noapte avem posibilitatea de a-l trăi. Rugi şi descântece, datină şi vrajă rămase/ sădite într-o parte a fiirii tuturor.
Nopți in care rugăciunile se împletesc cu arhaice descântece ştiute sau neştiute, dar izvorâte din adânc de memorii în inimi.
Unul din cele mai minunate obiceiuri este cel de a pune o crenguţă de măr, zarzăr, cireș, cais, vișin sau din alt pom roditor , pentru a înflori. Dar  mai ales de Măr.

 Nu vă grăbiţi. Un mic ritual , este necesar: Primeniţi-vă apoi spuneţi o rugă către înalturi, sau cine ştie faceţi şi Consacrarea acţiunii pe care vreţi să o săvârşiţi. Pregăţi o căniţă cu apă neîncepută fără a vorbi cu nimeni . Dacă este o căniţă de lut (Îngerul Pământului) e şi mai bine.


Vorbiţi cu copacul, spuneţi-i ce vreţi să faceţi şi cereţi-i voie. Nu e de şagă. Nu e un gest de a rupe ci este un pas pe tărâmul Magiei. Altminteri s-ar putea să nu se rupă crenguţa cu uşurinţă, deci sigur nu va înflori dacă nu dati dovadă de respect.
Veţi şti pur şi simplu care este crenguţa voastră.poate de la acel copac, poate de la altul. Învăţaţi aşa să comunicaţi cu viul din jur. O plecăciune şi o mulţumire adresate apoi copacului este un gest de mare preţuire, făcut cu sfiala inimii. Și un gest de mângâiere este tot o mică vrajă de vindecare și mulțumire.

,,Floare frumoasă, Floare aleasă, vino la mine în casă...! 
Lerui Ler ... chem iubirea, chem inflorirea. 
Floare albă de soroc, 
Floare de iubire.
 În viață să-mi fii ocrotire! 
Viul miresmelor de pe buze revărsat.
 Flacără de iubire.
Învăluită în soartă să-mi Împlinesc  Menirea!

fiecare spune ce crede de cuviință , cu șoapte de dor.
 

Crenguţa o pui în apă la miezul nopţii sau dimineaţă. Am simplificat ...pentru  timpurile de acum. CREDINŢA este TOTUL.  LUNA va ajuta în acest mic Ritual care vă poate dărui din nevăzutul Firii multe.
Ca pe cea mai de preţ comoară , aduceţi crenguţa în casă şi puneţi-o în căniţa aşezată la o icoană. Sufletul fiecăruia va şti ce cuvinte să-i şoptească sau lăsaţi bucuria să fie gând de sfinţită adorare. O vom înflori prin Puterea inimii noastre…. Vă asigur deasta. 

Şi, să nu uitaţi zilnic, să vă admiraţi ...CRENGUŢA DIN RAI! Aşa îi spun, poate şi voi veţi găsi de cuviinţă că merită.


Crenguța din Rai -semnul că sufletul înflorește în cele mai 

aprige stihii atunci când (ne)dăruim iubirii!

Cine ştie ... crenguta cu rădăcinile-n Rai si flori in sufletul nostru vă va picura în cupa din Altarul inimii,  șoapte de alinare! Acolo unde toate se topesc și se transformă în aripi… dincolo de mine, dincolo de tine, într/o unică ființă. Sufletul pleacă mereu în căutarea a ceea ce este în sânu-i. În clipele acestea nu sunteți decât voi. Viul din voi și topirea în noapte, piept la piept. Prin Invocarea adresată direct unei Puteri primim forțe imense care vin în noi. Nu e ceva …supranatural. Doar, noi singuri cerem, nu?!

Crenguța se poate dărui, atunci când înflorește, la nașterea Mântuitorului, persoanei Iubite. Cu care aveți Cununie sau, poate un Sacru Legământ. Mai ales acum, în aceste timpuri, sacralitatea prin care ne putem apropia Ființa, este Totală. Se poate împlini ca Fapt, în una din nopțile în care cerurile se deschid, care este benefică pentru amândoi. Sunt destule asemenea clipe în lunile de peste an. Dar asta este…o altă poveste pe drumul Împlinirii pe care îl parcurgem cu toții acum, conștientizându-l din ce în ce mai clar.

Dar nu altminteri dacă nu există unul din cele Legăminte. Păstrați-o pentru voi. Pentru a vă înflori toate cele în propria viață. Altminteri … nu vă veți bucura de ea. Știu că tendința de a o dărui altcuiva este mare. Pentru că ne îndoim de puritatea iubirii din noi. Nu Celebrăm propria noastră iubire. Atunci… cum vom avea Iubire Legâmânt?! O vom putea respecta cu toată ființa întru veșnică Cale ?! Din care nu mai există întoarcere.

Inflorirea crenguței, care doarme in Taina inimii fiecăruia , depinde numai de iubirea cu care o veți îngriji. Este o străveche noapte magică când se deschid cerurile, când se întâlnesc cele văzute cu cele nevăzute. Timpul se înnoiește din haos născându-se Armonia în om șa și în univers. De fiecare depinde să lăsăm tainele de a pătrunde în suflet pentru ca apoi să le mărturisim.

Aşa să înflorească şi să rodească IUBIREA !!! 




marți, 15 octombrie 2013



STELELE

A căzut o stea și credința populară ne spune că un suflet a plecat pe unda ei la dumnezeire. Cade o stea și se ridică un suflet ... Tare frumoasă imagine!
Fiecare avem steaua proprie prin care privim lumea de aici, în fiecare zi sau noapte. Noaptea luminăn tainic și pe alții. Când ne descoperă , trimitem lumina parcă anume acelei persoane. În timpul zilei însă privim totul, putem vedea totul, datorită Luminătorului mare și perfect. Fiecare avem o stea, fiecare suntem o stea.
Lumina din fiecare o dăruim zi de zi,noapte de noapte. Copacii există pentru că noi îi privim, florile există pentru că noi ne bucurăm de mireasma lor, marea și vântul, munții și cerul există pentru că fiecare din noi îi facem să fie vii, prin noi înșine.

 Când nu ne bucurăm , fiind aici, totul moare înainte de a pleca pe unda dumnezeirii. Când nu ,,observăm” sufletele minunate de lângă noi, ele devin triste, stinghere, sau agitate și răscolitoare. Oricum s-ar manifesta, ele cer să le privim ca să le vedem lumina din ele. Atât! Iar dacă privim așa, luminăn ,,ceva” din fiecare, lumina proprie devenind mai puternică. Căpătăm și curaj că se poate și așa. E cel mai minunat ajutor pe care îl dăruim altora dar și nouă, în primul rând. Așa ne vindecăm de singurătate, de depresii, de micile sau marile necazuri, de dureri trupești sau sufletești. Așa devenim ...terapeuți, chiar fără certificate autorizate: existând în lumea aceasta și onorând-o clipă de clipă. Devenind conștienți cât de minunată este.
 Cerul și pământul sunt așa cum le privim noi. Căutați și vedeți că așa este. Le privim cu teamă- vom trăi teamă față de orice, atrăgând lipsuri, le privim sau ...nu le privim și atunci apelăm la imaginile altora .Da! apelăm la imaginile altora despre lume. Cel mai facil și mai ,,ușor” mod de a trăi. Dacă este o imagine frumoasă ne entuziasmăm dar netrăind-o noi înșine în adevărul profund al ființei, devine o poză făcută de alții. Închide ochii apoi deschide-i și privește TU lumea așa. Atunci da, o vei vedea cu adevărat.

 Fiecare strălucire a unei steluțe, este unică. Când însă nu mai este ...ceva din noi dispare.Tocmai pentru că nu mai are cine ne privi. Cât de rău ne pare că nu ne-am lăsat îmbrățișați mai mult, cât de rău ne pare că nu i-am primit căldura cuvintelor sau armonia tăcerilor, în clipe care acum sunt goale, dar ar fi putut fi pline și am fi rămas mai puternici, nu pustiiți.
Când plecăm de aici, dispare o lumea pe care noi am privit-o?! Nu. Dar poate rămâne mai maiestoasă, mai puternică, mai minunată sau ...nu! lăsăm ceva din existența noastră AICI. și suntem răspunzători de asta.

Noi, fiecare suntem o stea care luminează pământul făcându-l atât de misterios din înalturi. Cât timp suntem aici să luminăn cerurile din noi și din jur!

 Avem o unică credință: să vădă Dumnezeu cât de frumoasă este Creația Lui! 

vineri, 30 august 2013

Anyma


Uneori zicem ne doare, alteori reproşăm celuilalt el nu îl are... sau nu-l preţuieşte pe al nostru: SUFLETUL !!! marea căutare şi enigmă umană, cel puţin de când coborârăm în Materie.
Citeam mai demult într-o carte, (Suflete la preţ redusE.O. Chirovici) reprezentantulde voie, de nevoieal S-tanei, a apărut într-un orăşel, de provincie, cu Misiune clară: STRÂNGEREA DE SUFLETE UMANE.
Credeţi nu a avut succes? mai ales şi plăteaomul"?! Dimpotrivă, îngrămădeală mare, de era cazul chemi şi poliţiaadică miliţia, (că pe vremea aceea se petrece acţiunea) al cărei reprezentant de vârf îşi dăduse deja sufletul satanei..., de bună voie!
Deci, enumăr din memorie, câteva dintre motivele pentru care oamenii stăteau la coadă ca primească bani pentru SUFLET.
În primul rând, nu credeau au suflet. Nu credeau pur şi simplu, ba socoteau ălae fraier vrea cumpere ceva ce nu există.
Aşa veneau pregătiţi cu sacoşele sau lista de cumpărături. Unul pentru a cumpăra o rochie, parcă roşie,      nevesti-sii, pentru a o mai îmbuna..., unul pentru bicicleta lui fii-su. Fiecare cu necesităţile şi visele lui pentru măcar o secundă de viitor mai bun, datorită banilor luaţi pentru propriul suflet.Că... tot NU SE VEDE!!!
Ba chiar din dorinţa de a face bine, din a cumpăra nişte medicamente pentru cineva bolnav !
Nici un medicament nu te face bine, dacă... sufletul este bolnav. Dar, asta este altă poveste. Ideea este negrutzii, cum îmi place le spun, pentru a avea sufletul unui om, găsesc tertipuri de acest gen:Hai fac un bine, sufletul meu... şi aşa nu mai are nimeni nevoie de el, mai bine... Şi Satana... atât aşteaptă.  Mare, imensă ignoranţă umană!!!
Până şi reprezentantul luciferienilor a fost dezgustat de atâta ignoranţă (el ŞTIA cât costă un suflet, sau mai bine zis ,,ce” este un suflet. Este hrana lor, ei nemaiavând acces la Divinitate, nu au Lumină, nu au energie şi atunci o iau de la umanii ignoranţi, sau avari de putere sau orgolioşi sau deprimaţi).
Aşa a făcut... o listă cu preţuri (ca la aprozar). Cele mai scumpe erau SUFLETELE CREDINCIOŞILOR!!! Cu cât credinţa era mai mare, cu atât creştea preţul sufletului !!! Interesant, nu-i aşa?!
Şi un bun subiect de MEDITAŢIE .
Mai sunt şi alte aspecte din viaţa de zi cu zi: când părinţii îşi drăcuie copii!!! Pur şi simplu dau gratis acele suflete satanei. Vor plăti şi ei, pentru nu au drept  asupra a ceva ce nu le aparţine, decât ca îngrijire şi ocrotire. Iar... puterea unei MAME zguduie cerurile... sus, cu puterea RUGĂCIUNII şi pe cele de jos, prin blesteme.


fragment din cartea : Reiki-jurnalul unui maestru - ed. Orfeu 2000

A trecut ceva timp de la publicarea cărții. Între timp am obsevat un lucru: mulți din cei care s-au realizat îi consideră pe ceilalți ignoranți. Pe  OMUL în sine. Ignoranța este o ,,stare” și nu omul însuși. E doar învăluit în mai multe sau mai puține văluri. Mai transparente sau nu. Mie personal,mie, nu imi place asta. Și sunt o persoană răbdătoare, înțelegătoare cât pot eu. Dar…. Când simt această stare în celălalt..m-ai pierdut! Nu știu cum să scap mai repede din preajma unei asemeni personae. În fața ,,realizării” cuiva- nu am nici o șansă. Și să simt cum îi jefuiește pe ceilalți de frumusețea pe care nu o vede în ei…. MĂ DOARE!!! E o durere pe care nu o pot explica, dar … există, și gata!
Fiecare avem trepte personale de evoluție. Că mai putem face un efort mai mare…asta da!!! Însă și lipsa de informații corecte, concrete este o ,,călăuză” nu tocmai bună. Iar dorința OM-ului de a deveni asemeni chipului divin respectând legile celeste, a crescut pe măsură. Asta este ULUITOR! Și numai cel perseverent va ști pentru el însuși ce/cât a realizat. 


Niciodată să nu te dezici de tot ceea ce ai învățat, de ceea ce ai făcut. De școli, grupuri, oameni, cărți …. TOATE ești TU cel de acum. Și…cu cât ești mai strălucitor cu atât căderile au fost mai abisale. Fiecare ne ridicăm din abis din ce în ce mai ușor ( nu confundați cu ,,ușurința sau ușurătatea), DACĂ cei care s-au ridicat au devenit stăpâni pe ei  însiși,  pe măsura lecțiilor învățate. Dacă însă ,,ridiculizezi” ignoranța din jur…. Mai sunt de făcut pași pe cale.