Magia Plantelor

         CĂRBUNELE MEDICINAL - 

            Inamicul nr. 1 al toxinelor

- Este unul dintre cele mai vechi şi mai puternice remedii din lume, cu o capacitate uimitoare de neutralizare a substanţelor dăunătoare din intestin. 

N.B. Deasupra paharului cu apă din care veți bea când luați pastila de cărbune medicinal, spuneți Tatăl nostru de nouă ori. 


Într-o dimineaţă din vara anului 1913, în sala mare a facultăţii de chimie din Paris, se stâr­nise o zarvă vecină cu panica. Se zvonea că respectabilul profesor Michel Bertrand înne­bunise. Cu o zi înainte, afirmase sus şi tare că avea să ia în dimineaţa următoare o doză mortală de trioxid de arsenic, fără să păţească nimic.

 Intrarea chi­mistului în amfiteatru, cu două reci­piente în mână, a confirmat cele mai sumbre presimţiri: profesorul nu glu­mea! În faţa audienţei stupefiate, a amestescat un gram şi jumătate de arsenic (de 15 ori doza mortală!), cu cinci­spre­zece grame de cărbune me­di­cinal şi, fără să clipească, a ingerat otrava, după care a început, tacticos, să ţină o prelegere despre proprie­tăţile absorbante ale cărbunelui. Minutele treceau, iar savantul nu prezenta nici dureri abdo­minale, nici vomă, nici spas­mele specifice otrăvirii. Apoi au trecut 24 de ore, iar Michel Bertrand nu doar că nu mu­rise, dar era la fel de volubil şi de bine dispus.

 Căr­bunele medicinal îşi făcuse intrarea triumfală în lumea ştiinţei.

Ce este cărbunele medicinal
Cărbunele medicinal se obţine din lemn ars la temperaturi înalte

Numit şi cărbune vegetal, este un produs 100% natural, obţinut printr-un proces de ardere la tempe­raturi înalte a lemnului, într-un mediu lipsit de oxi­gen. 

Dacă în cazul arderii normale, lemnul se trans­formă în cenuşă, atunci când este lipsit de oxigen, el se transformă în cărbune, dezvoltând o reţea micro­scopică de pori, care se comportă în organismul uman ca un burete ce absoarbe din tubul digestiv bacteriile, ciupercile parazite, gazele, unele substan­ţe toxice ş.a.m.d. 

În ciuda progreselor făcute de industria farmaceutică, nu există în lume un antidot mai puternic la otrăvuri ca acest cărbune medicinal. 

Singurul lucru pe care ştiinţa modernă l-a putut face a fost să-i îmbunătăţească anumite proprietăţi, creând aşa-numitul cărbune activ. Acesta este obţinut din cărbunele medicinal obişnuit, care este supus ulte­rior la tratamente cu substanţe acide sau cu aburi şi variaţii de temperatură foarte mari. 

Rolul acestor procese de activare este de a desfunda porii micro­scopici existenţi, ceea ce creşte puterea de absorbţie a cărbunelui de 3-12 ori. 

Aşadar, avantajul cărbu­nelui activ este că are, în cantităţi considerabil mai mici, efecte terapeutice puternice.

Forme de cărbune medicinal

* Comprimatele - sunt obţinute prin combi­narea cărbunelui cu un liant, rezultând o masă com­pactă, uşor de administrat, dar nu foarte eficientă. Pentru a fi eficient, cărbunele are nevoie de o suprafaţă mare de contact cu tubul digestiv, trebuie să fie foarte bine dispersat. Or, în compri­mate, căr­bu­nele este restrâns ca suprafaţă, ceea ce îi reduce eficienţa.

* Capsulele compensează acest neajuns, pul­be­rea de cărbune din ele dispersându-se în tubul digestiv imediat ce este ingerată. De regulă, 3-6 capsule pe zi sunt suficiente pentru tratarea eficientă a unor afecţiuni de gravitate mică şi medie.
 Însă, în cazul unor situaţii mai grave, cum ar fi otrăvirile, toxiinfecţiile severe, intoxicaţiile medicamentoase, cantitatea necesa­ră de cărbune este de ordinul a 5-10 grame sau şi mai mult, caz în care avem nevoie de o administrare mai puternică.

* Pulberea de cărbune me­di­cinal se obţine prin măcinarea în­delungată (până se obţin particule de ordinul micronilor) a cărbunelui, rezultând o pulbere neagră, extrem de fină. 

Se administrează întotdeauna în apă, astfel: se pune într-un pahar gol 1/2-1 linguriţă de cărbune medicinal, apoi se adaugă gradat apă, a­mestecându-se încontinuu, pâ­nă se formează o pastă, care se înghite cu apă. 

Neames­te­cată cu apă, pulberea de cărbune poa­te ajunge pe căile respiratorii, producând probleme de sănătate se­rioase.


Tratamente cu cărbune medicinal

* Toxiinfecţia alimentară - este domeniul în care cărbunele medicinal este cel mai folosit, fiind considerat adevărat expert în această afecţiune, altfel dificil de tratat. 
De la primele semne (crampe abdo­minale, scaune dese, greaţă şi accese de febră), se administrează câte 1-3 grame de cărbune la două ore, până la dispariţia simptomelor. Reţeaua micro­scopică de pori a cărbunelui vegetal reţine bacteriile parazite din tubul digestiv, com­bătând astfel direct infecţia, ab­soarbe gazele intestinale şi cal­mează crampele, ajutând şi la scăderea febrei. Remediul se administrează doar 2-3 zile.

 Căr­bunele medicinal poate fi asociat şi cu dolomita, un mineral na­tural bogat în calciu, potasiu şi magneziu, care compensează pierderile masive de electroliţi produse de tranzitul intestinal accelerat.

* Diareea - indiferent că este produsă de alimente inadec­vate, de tulburări biliare sau de abuzul de laxative, diarea este eliminată prompt prin adminis­trarea de cărbune medicinal. 
În cazul diareei puternice, se iau 6-12 capsule sau 1-2 linguriţe de cărbune medicinal pe zi. În cazurile moderate, doza se înjumătăţeşte. Ca şi în cazul toxiinfecţiei, tratamentul este de scurtă durată (1-3 zile), el putând fi completat de adminis­trarea de dolomită sau alte minerale bogate în mag­neziu, pentru a compensa pierderile masive de mi­nerale şi a preveni tulburările cardiovasculare, ner­voase etc.

* Otrăvirea - sfatul toxicologilor este ca pe fiecare raft de medicamente să existe măcar un fla­con plin cu cărbune medicinal, sub formă de pul­bere. Iar sfatul devine un imperativ, dacă ţineţi în casă pesticide, otrăvuri pentru rozătoare, medica­mente cu potenţial toxic ridicat, ori în cazul când copiii au acces la detergenţi, soluţii de curăţenie etc.

 În cazul ingestiei de substanţe toxice, se va da ime­diat o doză de 15 grame (5 linguri) de pulbere de căr­bune, amestecată cu apă, după care persoana în cauză va fi transportată de urgenţă la cea mai apro­piată unitate medicală. 

Cărbunele vegetal le este deopotrivă recomandat oamenilor şi animalelor, fiind incomparabil mai eficient decât tradiţionalul leac cu lapte dat în caz de otrăvire (nu are niciun efect în cazul a 99% din otrăvuri).

Şi mai puternică, în caz de otrăvire, este com­binaţia dintre cărbunele medicinal şi zeolitul micro­nizat (măcinat la o fineţe de ordinul micronilor), com­binaţie administrată în maniera descrisă mai sus.

 Ambele remedii funcţionează pe acelaşi prin­cipiu: au o reţea microscopică de pori care absorb ca un burete toxinele, cele două produse comple­tându-se reciproc.

 Cărbunele medicinal absoarbe cu predilecţie substanţe organice (cum ar fi cele din me­dicamente, din ciupercile otrăvitoare) şi micro­organismele, în timp ce zeolitul "preferă" metalele grele şi pe cele radioactive. 

Combinaţia celor două este veche, de peste 500 de ani, şi era cunoscută de alchimişti sub numele de terra sigilata, antidotul cu care ei deveneau imuni la otrăviri, fie ele accidentale sau nu.

* Gastrita şi ulcerul - pulberea de cărbune medicinal este printre cele mai bune calmante gas­trice, atenuând rapid senzaţia de arsură şi durere, ajutând la cicatrizarea rapidă a epiteliilor lezate. În crizele dureroase, se iau 1-3 capsule de cărbune me­dicinal cu apă.

 Dacă avem de-a face cu o criză mai puternică, se va recurge la pulbere, care se poate ad­ministra în doze mai mari: 1-2 linguriţe de pulbere, amestecate cu apă plată (efectul este mai bun dacă apa are un pH alcalin, de peste 7,5).

 Eficienţa cărbu­nelui medicinal în afecţiunile gastrice este mărită de câteva ori dacă se administrează împreună cu chitosanul, o pulbere obţinută din crustacee, cu care se amestecă în proporţii egale. 

În timp ce cărbunele este un foarte bun calmant şi cicatrizant, chitosanul este foarte alcalin, compensând excesul de aciditate. Dar cel mai important este că cele două, în combi­naţie, ajută la regenerarea rapidă a ţesuturilor gas­trice lezate, calmând simptomele pe moment, dar favorizând şi vindecarea pe termen mediu şi lung. Se ţine o cură de 2-4 săptămâni cu combinaţia dintre cărbune medicinal şi chitosan, din care se iau 1-3 gra­me pe zi, sub formă de capsule sau pulbere.

* Colita şi rectocolita ulcero-hemoragică (boala Crohn) - se foloseşte aceeaşi combinaţie de cărbune medicinal şi chitosan, prezentată mai sus. Cărbunele medicinal distruge flora patogenă din intestin şi calmează crampele, în timp ce chitosanul ajută la vindecarea mucoasei intestinale şi rectale afectate. 

Cura cu cărbune medicinal şi chitosan va dura 3 săptămâni, timp în care se iau 2-3 grame pe zi, înainte de a mânca. Pe timpul curei şi alte trei săp­tămâni după aceea, nu se vor con­suma zahăr sau alţi îndulcitori, sub nicio formă. Vor fi ex­cluse din dietă pâinea albă şi orezul de­corticat, fruc­tele uscate, fructele proas­pete foarte dulci, precum şi oţetul.

* Balonarea şi aerofagia - în momentul de faţă, banala balonare a devenit o tulburare extrem de proble­ma­tică, întrucât pe de o parte este tot mai răspândită (afectează peste 50% din populaţia adultă), pe de altă parte, este extrem de dificil de tratat cu me­di­camentele alopate. Cauzele aces­tei "epi­demii" sunt diverse, dar cele mai frec­vente sunt alimentaţia (foarte bo­ga­tă în zahăr şi amidon rău) şi stre­sul psihic, care perturbă pro­cesele di­gesti­ve.
 Adminis­trarea câte unei capsu­­le de cărbune activ înainte şi după masă re­mediază rapid această pro­blemă. Ele absorb ca un burete ga­zele din intestin şi calmează rapid cram­­pele, reducând şi senzaţia de greutate, de pre­siune din abdomen. Acelaşi tratament este valabil şi în ca­zul aerofagiei.

* Detoxifierea - reţeta tradiţională pentru elimi­narea accelerată a toxinelor este amestecarea unei linguriţe de cărbune medicinal cu două-trei lin­guriţe de ulei de măsline extravirgin. Rezultă o pastă care se înghite cu apă, dimineaţa, pe stomacul gol, şi, eventual, şi seara, pentru un efect mai puternic. 

Cura durează 3-4 săptămâni, iar efectele sunt mul­tiple: elimină accelerat acidul uric din sânge, reglea­ză valorile creatininei (ridicate, în cazul bolnavilor cronici de rinichi), stimulează evacuarea bilei, fiind indicată dispepticilor şi celor cu crize biliare frec­vente. 

Se foloseşte şi în cazul acneei şi al persoa­nelor cu boli cronice de piele, întrucât - se spune - are proprietatea de a "curăţa pielea".

În primele două săptămâni de cură, pot apărea simptome cum ar fi schimbarea mirosului corpului sau al secreţiilor, valuri pasagere de transpiraţie fără un motiv aparent - simptome cla­sice ale proceselor de detoxifiere. 


Vindecătorii popu­lari considerau această procedură aproa­pe magică. Ei spuneau despre cura cu cărbune şi ulei de măsline că în­tinereşte corpul cu 2-3 ani, că ajută la cură­ţarea sângelui şi la primenirea res­piraţiei, reglând toa­te procesele di­gestive. În cazul per­soanelor con­stipate, se recomanda şi adminis­trarea, în paralel, a unor laxative.

* Cancerul 
- studii ştiinţifice foarte riguroase au arătat faptul că pacienţii cu cancer care urmează cure de chimioterapie evoluează mult mai bine dacă iau şi 1-3 gra­me de cărbune activ pe zi. Acest trata­ment previne şi tratează tul­burările de tranzit intestinal de­clan­şate de chimioterapie, ajută la eliminarea tulbu­rărilor biliare şi de apetit. 

De asemenea, erupţiile cu­tanate, însoţite de mâncărime puternică, care apar ca efect advers la unele citostatice, sunt mult atenua­te de adminis­trarea cărbunelui medicinal. 

În combi­naţie, în pro­porţii egale, cu zeolitul micronizat, cărbunele medi­cinal şi-a demonstrat eficienţa (se­parat de chimio­terapie), în cancerul bucal, gastric şi colono-rectal. 

Aceeaşi combinaţie se poate folosi şi extern, în can­cerul de piele: se ameste­că bine combinaţia de cărbune şi zeolit cu un pic de apă şi se aplică, sub formă de pastă, pe formaţiunile tumorale. 

Studii făcute în anii 50-70 au arătat că acest tratament sim­plu are ca efect re­du­cerea în dimensiuni a tumorilor, previne su­pra­infectarea lor şi, în unele cazuri, con­duce la remisia lor totală. Trata­men­tul a fost folosit cu succes pe pacienţii care nu puteau fi operaţi.

* Diferite tipuri de răni - pulbe­rea de cărbune, amestecată cu puţină apă şi aplicată pe piele, este un reme­diu antiinfecţios şi cicatrizant pe cât de simplu, pe atât de eficient. Este foarte des folosit de către militari, întrucât este uşor de transportat şi preparat, are un spectru antiinfecţios extrem de larg şi este lipsit de reacţii adverse. 

În ulti­mii ani, cărbunele a fost combinat cu chi­tosanul, cele două având un efect cica­trizant şi de stimulare a regenerării ţesuturilor pe care niciun medicament alopat nu îl poate egala. Se aplică sub formă de pansament im­pregnat cu aceste două sub­stanţe, în cazul tăieturilor, înţepăturilor de insecte, al muşcă­turilor de animale, al împunsăturilor, juliturilor, vâ­nătăilor etc.

În cazul loviturilor care afectează articulaţiile, cărbunele se combină cu seminţe de in şi apă, iar pasta astfel preparată se aplică, sub formă de cata­plasmă, pe zona afectată. 
În Australia, ţara în care muşcăturile de şerpi veninoşi sunt frecvente, această cataplasmă cu in şi cărbune este primul ajutor până la ajungerea la o unitate medicală specializată.

Contraindicaţii

Deşi este un remediu atât de puternic, cărbunele vegetal este aproape lipsit de reacţii adverse. Foarte rar s-a constatat, în timpul administrării sale, agra­varea constipaţiei, caz în care se intervine cu laxa­tive.


Cărbunele medicinal şi... magia

Nu toate aplicaţiile terapeutice ale cărbunelui medicinal pot fi explicate prin prisma cunoştinţelor actuale. Există, de exemplu, împachetări cu cărbune, cu care au fost tratate cu succes infecţii ale organelor interne, traumatisme grave, şocuri septice etc. Cum a acţionat în aceste cazuri cărbunele nu se ştie, dar există sute de mărturii care arată că tratamentele au funcţionat.

 De asemenea, este dificil de explicat cum funcţionează cura de detoxifiere cu cărbune şi ulei de măsline, ale cărei efecte întineritoare şi vindecătoare asupra unui spectru larg de boli este surprinzător. 

În Antichitate şi mai apoi în Evul Mediu, cataplasmele şi tratamentele interne cu cărbune erau folosite în cazul afecţiunilor psihice. 

Se spunea despre cărbune că are capacitatea de a extrage răul din corp şi din suflet, că protejează împotriva deochiului şi a oricăror farmece malefice. Pare un concept rudimentar, fără nicio legătură cu preceptele ştiinţifice actuale, dar terapeuţi naturişti, care îl aplică şi în zilele noastre, îi confirmă efectele.

Din istoria cărbunelui medicinal

* Data de naştere a acestui remediu este, conform descoperirilor arheologice, anul 3800 î. Hr., dar prima atestare scrisă despre utilizarea sa me­dicală apare pe un papirus egiptean în anul 1500 î. Hr.

* Acum aproape trei milenii, fenicienii au desco­perit proprietăţile de filtrare a apei cu ajutorul cărbu­nelui. Navigatorii fenicieni, şi apoi cei greci, tratau cu ajutorul cărbunelui apa depozitată în butoaie, care era astfel dezinfectată, redevenind potabilă.

* Primele consemnări, în Europa, ale efectelor te­ra­peutice ale cărbunelui apar în scrierile faimosului medic antic Hipocrate, care trata cu ajutorul cărbu­ne­lui, antraxul, stările de greaţă, tulburările intestinale şi epilepsia.

* Cel mai mare maestru al Antichităţii în utiliza­rea cărbunelui în terapie a fost medicul roman Galen, care a elaborat aproape 500 (!) de medicamente pe bază de cărbune, ce tratau tot atâtea boli.

* În Evul Mediu, cărbunele medicinal a fost folo­sit aproape exclusiv ca antidot împotriva otrăvurilor, care erau foarte "la modă" în acea perioadă. Tot acum a fost descoperită şi faimoasa terra sigilata, un "pă­mânt" negru închis, de fapt o combinaţie între un alu­mino-silicat (zeolit şi, eventual, argilă) şi cărbune vegetal.

* Abia în secolul XIX, cărbunele a revenit în medicina oficială, fiind folosit mai ales de către me­dicii militari, tradiţie care se păstrează până în zilele noastre. Cu ajutorul cărbunelui medicinal, chirurgii britanici tratau rănile şi preveneau infectarea opera­ţiilor, combăteau malaria, dizenteria şi o multitudine de boli tropicale.

* Un capitol cu totul aparte îl constituie scrierile şi activitatea medicală a unei misionare americane, Ellen Gould White, care a tratat la începutul secolului XX, cu cărbune medicinal, sute de afecţiuni. 
Ea spu­nea că avea viziuni, că o lumină venită de la Dum­nezeu îi arăta cum să trateze pacienţii şi cum să-i în­veţe să folosească singuri diferitele remedii natu­rale. 

A fost o figură contestată, tratamentele cu cărbune şi viziunile sale, descrise în sute de articole şi în zeci de cărţi, contrariind medicii vremii. Totuşi, tratamentele doamnei White funcţionau, iar sutele de mărturii ale pacienţilor săi confirmă puterea terapeutică a cărbu­nelui şi inspiraţia misionarei americane.

* În timpul primului război mondial, studiile asu­pra cărbunelui medicinal s-au intensificat, apărând şi cărbunele activat, folosit la filtrarea aerului de ga­zele otrăvitoare folosite ca armă de luptă. Ulterior, căr­bunele activ a fost folosit ca medicament luat intern.

* Şi în zilele noastre există tratamente cu cărbune medicinal care, în ciuda faptului că funcţionează, nu sunt acceptate de comunitatea medicală. 

De pildă, un obstetrician american, H. Nahmmacher, a creat un creion din cărbune activat, lung de 5 centimetri şi gros de jumătate de centimetru, care era implantat femeilor în uter, în caz de avort septic, anexită, infecţii genitale rebele, procentajul de reuşită fiind uimitor.

 Apoi, în anii 40 şi 50, au fost realizate tratamente oncologice cu cărbune, pe oameni şi animale, încununate de suc­ces şi care nu sunt recunoscute în prezent.

http://www.formula-as.ro/2015/1171/terapii-alternative-58/carbunele-medicinal-inamicul-nr-1-al-toxinelor-19347


 ...................................


De mii de ani, medicina populara trateaza anumite boli cu carbune de lemn. Astazi, pe la sate, babele il folosesc in descantece de deochi, dar carbunele are si virtuti terapeutice reale. 

Ştiau ei, stramosii nostri, ce stiau, când luau din vatră un tăciune și-l dădeau bolnavului, fie om sau animal, să-l înghită. Durerea de burtă trecea pe loc. 

In farmacii, se găseau pana nu demult niste pastile negre pe care le luam in caz de balonare. Ele contineau, de fapt, carbune activ, un remediu natural valoros in terapia bolilor, recunoscut si de medicii alopati. 
Astazi, carbunele vegetal nu mai e folosit ca atare, fiind inlocuit de medicamente sofisticate si extrem de scumpe. Dar studii recente au aratat ca tot carbunele de lemn este mai eficient.


In descântecul pentru deochi, babele arunca într-o cană cu apă un cărbune aprins și-i dau bolnavului să bea apa rezultată.
Ceea ce-l vindeca pe suferind  este și descântecul, dar și extractul hidric obținut în urma stingerii cărbunelui în apă. 

Ce este carbunele activ? Este cunoscut si sub denumirea de carbo activatus, carbo medicinalis, cărbune adsorbant sau cărbune medicinal. Are ca principala caracteristica puterea crescuta de fixare si acumulare asupra sa a moleculelor unui gaz, a toxinelor bacteriene si a substantelor toxice ingerate sau rezultate in urma metabolismului. 

Cel mai bun carbune pentru terapie este cel obtinut din lemn de tei. 
Mai exista si alte forme de carbune utilizate in fitoterapie, preparate prin arderea la foc mocnit a unor parti din plante: samburi de struguri, seminte de in, ramuri de vita-de-vie, cu efect benefic asupra tubului digestiv si de protectie hepatica. 

Carbunele de lemn este in primul rind un remediu de prim ajutor, in caz de otraviri si toxiinfectii, cind se recomanda administrarea a trei linguri de carbune cu putina apa. 

Dar e eficient si pe termen lung, pentru combaterea gastritei si ulcerului, care s-ar agrava la administrarea aspirinei si a anumitor antiinflamatoare. 

Macinat sub forma de pulbere fina si administrat in cura interna, carbunele vegetal dezintoxica organismul, actionind ca un veritabil absorbant al toxinelor.

 Sub forma de cataplasme, vindeca articulatiile inflamate. 

Carbunele vegetal combate balonarea si infectia cu microorganisme, elimina aciditatea excesiva. 

Ajuta in enterite, colite de fermentatie si putrefactie, diaree si toxiinfectii alimentare. 

Carbunele este recomandat si pentru animale.

                    Pulbere si cataplasme

Substantele active continute de carbune se numesc carbonati (de mangan, magneziu,potasiu si sodiu), dar mai contine si unele minerale, indeosebi siliciu si seleniu. 

Actiunea terapeutica a remediului se bazeaza pe insusirile sale antitoxice, adsorbante, calmante, cicatrizante, antispastice, antiazotemice si antiinfectioase. 

Carbunele este recomandat in cazuri de balonare, dureri abdominale pricinuite de indigestie, arsuri gastrice, dureri de cap, somnolenta, regurgitatii, otraviri cu ciuperci, plante otravitoare, pesticide, insecticide. 

Carbunele reduce colesterolul si actioneaza ca pansament gastric. Este indicat intern si in diaree, dizenterie, colite, balonari), afectiuni cardiace (hipertensiune arteriala, arterite, palpitatii), astm bronsic, alergie si azotemie (cresterea ureei si acidului uric in sange), guta, hipercolesterolemie. 

Extern, se foloseste pentru tratarea eczemelor, ranilor vechi, gangrenelor si urticariei.

                     Cum se arde carbunele?

Prepararea carbunelui medicinal se bazeaza pe principiul carbonizarii materialului lemnos intr-un mediu lipsit de oxigen. Se introduc intr-un cilindru metalic sau teava metalica de 10-15 cm lungime, de preferinta de bronz, alama sau otel inoxidabil, ramuri uscate de tei, curatate de coaja.
Golul dintre ele se umple cu nisip. Recipientul se acopera etans la capete cu capace infiletate sau dopuri de argila si se tine pe flacara aragazului timp de 1-2 ore, rasucindu-se din cand in cand, pentru a fi cuprins uniform de foc. 

Se scot apoi ramurile carbonizate, se transforma in pulbere cu ajutorul rasnitei de cafea si se pastreaza in pungi de hartie, la loc uscat. 

Poate fi folosit si carbunele obtinut in vetre de foc mocnit. Pentru preparare, se pun ramuri de tei uscate si taiate scurt, intr-o adancitura facuta in sol intr-un loc dezinfectat in prealabil cu apa de var si li se da foc. Se acopera apoi totul cu un strat subtire de argila sau pamint curat, pentru ca focul sa arda in prezenta a cat mai putin oxigen.


Atentie la contraindicatii!

Atunci cand inghitim pulbere de carbune, trebuie sa tinem conat de anumite sfaturi. 

Se ia doar o jumatate de lingurita de pulbere la 100 ml de apa, de 2-3 ori/zi, intre mese, cu exceptia intoxicatiilor, cand se iau 2-3 lingurite de pulbere o data. 
In uz extern, se pudreaza cu pulbere zonele afectate.

 Este contraindicat in constipatie. 

Se recomada pastrarea unui interval de minim doua ore intre administrarea de carbune activ si alte tipuri de medicamente. 

Pentru bolnavii care sufera leziuni ale tractului gastro-intestinal, nu este recomandat tratamentul cu carbune. 

Principala reactie adversa este scaunul negru, dar mai pot aparea si ameteala, innegrirea cerului gurii si a limbii, disconfort la nivel abdominal. 
Pentru ca gustul si consistenta il fac greu de ingerat, e bine sa luati carbunele activ cu multa apa.


                    Filtru de aer si apa

In industrie, carbunele vegetal e folosit pentru decolorare. De exemplu, pentru producerea zaharului alb rafinat, la ultima prelucrare se foloseste carbune. 

Majoritatea filtrele de aer si de apa au in componenta carbune activ. Pentru filtrarea apei din acvariul cu pesti, o metoda ieftina si eficienta spune sa punem o lingura de carbune la 20 l de apa intr-un saculet de panza.

E bine sa-ti pui cenusa-n cap

Cenusa vegetala este si ea leac folosit la tara, dar complet uitat la oras. Acest remediu stravechi contine calciu si magneziu, zinc, seleniu, sodiu si potasiu. 
Se obtine din arderea de coceni de porumb, paie de cereale, frunze uscate, coada-calului, urzica moarta, papadie, teci de fasole uscata. 

Cenusa vegetala este indicata intern, in afectiuni digestive (varsaturi, diaree cronica, balonari, paraziti intestinali), 
in boli cardiace (bradicardie, palpitatii, insuficienta cardiaca, hipertensiune arteriala), 
afectiuni neuropsihice (iritabilitate, neurastenie, agitatie psihomotorie), 
alcoolism, hipoglicemie, paralizii, slabiciune musculara, astm bronsic. 

Extern, vindeca psoriazisul, micozele si scabia. 

Cenusa vegetala este contraindicata in tahicardie si constipatie.

 Se recomanda cite o jumatate de lingurita de cenusa in 50 ml apa, de trei ori pe zi, cu 30 minute inaintea meselor. 

Extern, se fac spalaturi cu suspensie din aceasta cenusa.

 Cea mai cunoscuta si eficienta intrebuintare a cenusii vegetale este ca leac pentru caderea parului si intarirea unghiilor.

 Ramurile verzi de mesteacan se pun cu un capat in foc, iar prin capatul opus iese seva care se foloseste pentru ungerea scalpului. Din coaja subtire, prin ardere, se obtine dohat (cenusa vegetala), cu care se unge chelia.


https://sites.google.com elixirultineretii carbunele






Plantă cu puteri magice

Plantele sunt considerate de ţăranul român fiinţe vii care aud, văd, simt, suferă, au suflet. Multe dintre aceste plante sunt considerate sfinte, aşa cum este cazul Mătrăgunei (Atropa belladona) , Busuiocul  Alte plante, aşa cum sunt Usturoiul, Avrămeasa, Leuşteanul, Pelinul, Omagul …  sunt nesuferite duhurilor sau strigoilor, fiind folosite ca atare de către ţărani.

Cei care le recoltează nu ţin neapărat seama de momentul când planta este în deplinătatea puterilor ei naturale, când a ajuns la maturitate sau când este mai plină de seve. Acţiunea de recoltare a acestor plante se desfăşoară după considerente magice, în anumite momente cosmice, urmând un ritual caracteristic. Alte plante se strâng la date bine precizate. Astfel, Sulfina (Melieotus officinali) se culege numai în ziua de Sânziene şi la Ziua Crucii, iar Seminocul (Medicago falcata), numit şi Vârtejul Pământului se strânge numai pe vremea secerii.

Solomonarii de odinioara spuneau ca in noptile intunecate puteau auzi zmeii mergand prin ceruri si spunand: "De n-ar fi odolean si iarba creata,/ Am avea si noi o viata./ Leusteanul de n-ar fi,/ Atunci noi n-am mai pieri".

Femeile faceau amulete cu ele si puneau aceste trei ierburi intr-o mancare speciala, pe care o dadeau tinerelor fete, inainte de a merge singure cu oile in munte, ca sa le ocroteasca. 
Nu exista talisman mai puternic împotriva zburătorilor, ielelor şi a altor ameninţări de din­colo, de­cât combinaţia dintre leuş­­tean şi iarba creaţă (un soi de mentă de grădină). Pe tot teritoriul României se credea că cele mai bune remedii de protecţie magică,  sunt leuşteanul, odoleanul şi iarba-creaţă. alcatuind o triada invincibila pentru apararea de "facaturi de dragoste"

Amintit în cântecele populare, Leuşteanul (Levisticum officinale, radix) este o plantă folosită în descântece împotriva Ielelor, de întoarcerea laptelui şi împotriva şarpelui. Este cea mai însemnată plantă din grădina de legume, având o influenţă magică asupra întregii grădini.
 Plantat în fața geamurilor, a ușii asigură protecție îndepărtând influiențele nefaste.

 Pentru a dovedi cât poate fi iubit, leuşteanul a ramas în recuzita unor dansuri populare, mai ales a căluşarilor, unde este înnodat, la loc de cinste, chiar lângă steagul acestor jucători. Mai mult, în traista Mutului, cunoscutul personaj care vindecă din Dansul căluşarilor, leuşteanul se numără printre plantele magice.

 Femeilor sensibile şi foarte geloase, medicina populară recomandă băi cu frunze de leuştean pentru a-şi păstra optimismul şi dragostea de viaţă.

 La sărbătorile religioase, de obicei vara, gospodinele pun la ferestre coroniţe împletite din leuştean pentru a îndepărta farmecele şi pentru a chema sporul în casa lor. La nunţi, meniul oferit nuntaşilor trebuie să fie alcătuit şi cu preparate asezonate din belşug cu leuştean, ca leac care alungă singurătatea şi gândurile negre de despărţire. 

De Sărbătoarea Înălţării Domnului, fetele şi femeile îl purtau întotdeauna la brâu dacă vroiau să nască prunci sănătoşi. În tradiţia populară, frunzele se puneau în legături contra durerilor de cap.

În Apuseni, fetelor aflate la pubertate li se dădea să mănânce dimineaţa turte de grâu cu leuştean verde, ca să fie ferite de „ispitirile necurate”, de "zburători", adică de furtunile hormonale ale adolescenței.

În nordul Moldovei se spunea că rădăcina de leuştean culeasă în Vinerea Mare şi administrată pisată în fiecare seară ajută la alungarea spiritelor rele, fiind o metodă de exorcizare. De asemenea, se credea că, adăugate în apa din scăldătoare, frunzele de leuştean alungă gândurile negre.
Se crede ca, tinut la brau sau la gat, in amulete, leusteanul, puternic aromat, alunga raul, indiferent de forma sub care s-ar manifesta acesta.

 Mai mult, fetele care vor să fie irezistibile trebuie să facă baie cu frunze de leuştean şi flori de trandafir - un ritual de noua bai cu frunze de leustean amestecate cu petale de trandafir si flori de Nu ma uita. 

Și tot leuşteanul este cel care fereşte oamenii de influenţele nefaste ale lunii pline. Şi alte popoare se încredeau în puterile magice ale acestei plante.

 În Franţa, în Provence, se spunea că femeia care face baie cu frunze de leuştean şi flori de trandafir poate trezi dragostea celui pe care îl iubeşte, iar în Italia, în provincia Liguria, se credea că persoanele care poartă câteva frunze sau bucăţi de rădăcină de leuştean vor deveni foarte atractive pentru sexul opus.

Se mai spune ca leusteanul ar fi, dintre toate plantele, paznicul grădinii. Daca cineva iti fura leușteanul din grădina, atunci verdeturile ti se usuca pentru ca nu mai are cine le păzi.

De Ispas sau Inaltarea Domnului, oamenii se bat cu frunze de leustean ca sa fie feriti de rele si de boli. La fel si vitele sunt batute cu leustean, ca sa se ingrase, sa fie sanatoase si păzite de vrăjitoare


La nunti, meniul oferit nuntasilor trebuie sa fie alcatuit si cu preparate asezonate din belsug cu leustean, ca leac care alunga singuratatea si gandurile negre de despartire. 

Leusteanul are si certe calitati terapeutice dar si magice.

  • Denumire științifică: Levisticum officinale

În uz extern, leuşteanul este folosit în afecţiuni dermice (psoriazis) şi dureri reumatice (artrite, artroze).

Preparate pe bază de leuştean: frunze proaspete, suc natural, pulbere de plantă uscată, infuzie.

Frunzele proaspete se folosesc în bucătăria tradiţională românească în scop aromatic la diverse preparate: ciorbe, sosuri, salate, mâncăruri.

Cataplasme cu frunze proaspete zdrobite sunt indicate să se aplice pe piele în caz de psoriazis, ulceraţii ale pielii.

Sucul din frunze proaspete se obţine prin mixarea acestora şi este indicat să se consume 100-200 ml de suc natural pe zi în curele de detoxifiere şi purificare a sângelui.

Pulberea din frunze uscate poate fi folosită atât la preparate culinare pentru aromatizare cât şi pentru infuzie în scop terapeutic. Pulberea poate fi folosită ca atare, 1/2 linguriţă pe zi, tinuta 10 minute sub limbă, apoi înghiţită cu multă apă pentru reglarea digestiei, boli digestive, stimularea apetitului.

Infuzia se prepară dintr-o linguriţă  cu vârf  de pulbere la o cană de apă clocotită care se lasă la infuzat 10-15 minute, apoi se strecoară, se beau 2-3 căni pe zi

Rădăcina de leuştean are acţiune diuretică şi se utilizează în tratarea afecţiunilor urinare, hidropiziei şi a pneumoniilor.

Ceaiul de leuştean este eficient în tulburări digestive, scaune proaste, formare de gaze, influenţează sângerările organelor din bazinul mic, stimulează fluxul menstrual, eliminarea urinei şi expectoraţiilor în caz de catar bronşic. Se recomandă îndeosebi în caz de afecţiuni cardiace având un fond nervos.

Rădăcina şi seminţele stimulează secreţia mucoaselor. Se recomanda pentru întărirea scheletului sugarilor sau a copiilor firavi. În caz de umflături sau tumori se fierbe rădăcina, partea aeriană sau seminţele şi se adaugă la apa de baie.

Leuşteanul - Precauţii şi contraindicaţii

Nu se foloseşte în perioada sarcinii şi se foloseşte în cantităţi moderate (maximum 3 g pe zi de frunze proaspete) în timpul alăptării.
Foarte rar s-a observat un efect iritativ al leuşteanului, administrat în cantităţi mari şi pe perioade lungi de timp, în infecţiile renale.

Ca planta-medicament, leusteanul se poate consuma ca atare sau sub forma de suc, infuzie ori vin. Persoanelor care sufera de afectiuni digestive li se recomanda leusteanul. Balonarea se trateaza cu infuzie sau frunze verzi, puse proaspat tocate in ciorbe, direct in farfurie sau salata. De asemenea, s-a constatat ca infuzia de leustean topeste grasimile si elimina toxinele.

Antidepresiv si afrodiziac

Leusteanul este antidepresiv, detoxifiant si afrodiziac. Ceaiul de leustean, constand intr-o cana de apa clocotita care se toarna peste o lingura de planta uscata, lasata 10 - 15 minute la infuzat, trateaza tusea convulsiva, edemele cadiace si renale, indigestiile.
 Datorită proprietăţilor sale afrodisiace, leuşteanul mai era numit în unele sate din ţară “frunza dragostei”.   
 leusteanul este un foarte bun medicament pentru barbati  pe langa telina. In limba germana se numeste betisorul dragostei iar in franceza lovage.

Vinul de leustean este cunoscut de multa vreme si e folosit impotriva retentiei de apa, a indigestiilor si anorexiei. Se prepara dintr-o suta de grame de leustean proaspat si maruntit, puse la macerat, pentru doua saptamani, in 750 ml de vin alb, natural. Vasul se tine la temperatura camerei. Dupa acest interval, lichidul se filtreaza si se pastreaza la frigider, in sticle mici, inchise la culoare. La nevoie se ia cate un paharel pe zi, inaintea mesei principale.

Pe rani, ulceratii, furuncule se pun cataplasme cu leustean cules de dimineata, bine spalat si zdrobit cu sucitorul.

Graţie proprietăţilor terapeutice, leuşteanul este un excelent remediu pentru prevenirea bolilor respiratorii, endocrine, renale, ale aparatului urinar şi pentru întărirea sistemului imunitar. Este un remediu eficient într-o multitudine de boli precum indigestie, anorexie, răceală, gripă, dureri de gât şi amigdalită. Are efecte antialergice, diminuează inflamaţia şi calmează mâncărimile.

Antialergic natural
Dacă suferiţi de alergie, aplicaţi pe locul afectat o cataplasmă cu leuştean. Aceasta diminuează inflamaţia şi calmează mâncărimile.
 Petele de pe piele dispar şi ele în mod miraculos dacă, timp de o săptămână, frunzele de leuştean zdrobite şi învelite în tifon se aplică pe suprafaţa care trebuie tratată. Procedura se repetă de două-trei ori pe zi. În cazul petelor pe piele care apar pe fondul unor tulburări interne, tratamentul extern este dublat cu o cură de dezintoxicare de minimum două săptămâni, în care se iau 12 linguriţe cu suc de leuştean pe zi.

Vinul reduce retenţia de lichide
Vinul de leuştean este un leac străvechi, cunoscut pentru efectele sale în combaterea anorexiei, a indigestiei, a unor boli cardiace asociate cu retenţia de lichide. Se toacă mărunt 100 de grame de frunze de leuştean proaspăt şi se pun la macerat în 750 ml de vin alb, într-o sticlă închisă, la temperatura camerei, vreme de două săptămâni. Amestecul se filtrează, iar preparatul se păstrează la rece, în recipiente bine închise. Se bea câte un păhărel înainte de masă.

Excelent, în combinaţie cu sucul de morcovi
Sucul proaspăt de leuştean obţinut din 10 linguriţe la o cană cu suc de morcov ajută la dizolvarea calculilor renali şi previne formarea lor. Atunci când nu există leuştean proaspăt la îndemână, efecte excelente se obţin şi prin consumarea zilnică a una-două căni cu infuzie combinată, preparată din două linguriţe cu frunze şi seminţe uscate la 250 ml de apă.

Alină durerile menstruale
Vreme de 21 de zile se bea câte o cană cu infuzie combinată de leuştean dimineaţa şi seara. Acest preparat normalizează ritmul de apariţie a menstruaţiei, previne crampele şi stările de disconfort înainte şi în timpul menstrelor. În cazul crampelor menstruale puternice se bea o cană cu infuzie fierbinte de leuştean. Pentru prevenirea cistitei se consumă mult leuştean proaspăt, iar dacă e deja instalată se tratează cu infuzie combinată de leuştean, din care se consumă câte trei căni pe zi, administrate la două ore după ce aţi mâncat. Consumul a minimum 20 de grame pe zi are efect diuretic, antispastic, fiind indicat pentru blocaj renal care apare postoperator, după cistitele acute, după administrarea medicamentelor ce inhibă diureza sau în unele afecţiuni tumorale.
Eficient contra balonării
Balonarea poate fi combătută prin administrarea înainte de masă a trei-şase linguri cu infuzie de frunze combinată cu seminţe de leuştean.
Sindromul colonului iritabil şi colita se ameliorează prin consumul de leuştean proaspăt, precum şi al unei căni cu infuzie de frunze de leuştean de două ori pe zi.

Un studiu recent arată că flavonoidele conţinute în frunzele acestei plante au efecte antiinflamatoare asupra mucoasei intestinale, în timp ce substanţele sale volatile, cu efect antiseptic, reglează flora tubului digestiv. Indigestia şi dispepsia se tratează cu o cură de zece zile în care se consumă suc de leuştean, câte două linguriţe înaintea meselor principale.

Vindecă infecţiile
Durerile de gât şi amigdalita trec cu gargară din infuzie fierbinte de frunze uscate de leuştean, faringitele şi laringitele se tratează prin consumul de frunze proaspete de leuştean şi gargară de patru ori pe zi cu infuzie combinată din frunze şi seminţe. Răceala şi gripa se previn tot prin consumul de frunze proaspete, care conţin uleiuri volatile cu o acţiune antiinfecţioasă puternică şi polizaharide, cu o acţiune de stimulare a sistemului imunitar. Bronşita şi tusea se tratează cu infuzie cât mai fierbinte, câte două, chiar trei căni pe zi. Acest tratament este un bun adjuvant şi în caz de pleurezie, de pneumonie.

Pe rani, ulceratii, furuncule se pun cataplasme cu leustean cules de dimineata, bine spălat si zdrobit cu sucitorul. Pentru tratarea arsurilor de gradele I şi II, se striveşte o mână de frunze proaspete de leuştean pe o planşetă de lemn, apoi se aplică pe locul afectat, unde se ţin vreme de minimum o oră. Această aplicaţie are efecte calmante locale, antiinflamatoare, previne infec­ţia şi grăbeşte refacerea ţesuturilor distruse.

Are efecte antihis­taminice directe, diminuează inflamaţia, calmează mân­cărimile.

Îmbunăţeşte circulaţia
Dacă suferiţi de circulaţie periferică deficitară se consumă leuştean proaspăt, câte 10-25 de grame pe zi. Acesta dilată vasele de sânge, ajutând la îmbunătăţirea irigării cu sânge a unor zone ale corpului, cum ar fi mâinile, labele picioarelor, urechile.

Pentru ameliorarea durerilor de cap şi chiar a migrenelor puternice se mestecă îndelung câteva frunze proaspete. Calmează durerea şi reduce senzaţia de vomă în cazul migrenei.

 Colici intestinale, spasme digestive - se bea o cana de ceai fierbinte de leustean, obtinut prin oparirea a 2 lingurite de frunze uscate, cu 250 de ml de apa. Leusteanul contine substante active cu efecte antispastice si carminative, fiind printre cele mai eficiente plante medicinale in aceste afectiuni.

 Indigestie, dispepsie - se face o cura de zece zile, timp in care se consuma suc de leustean, cate 2 lingurite inaintea meselor principale. Are puternice efecte de stimulare a secretiilor care ajuta in procesul de digestie, amplifica peristaltismul tubului digestiv. Daca nu aveti consecventa necesara pentru o cura sistematica, puteti mesteca ocazional, atunci cand simtiti nevoia de a va mari puterea digestiva, cateva frunze de leustean, cu 5-10 minute inainte de masa. 

Greaţa şi dischinezia biliară trec dacă se mestecă două frunze proaspete de leuştean înainte şi după masă.

 Raceala, gripa - pentru prevenire, se consuma frunze de leustean proaspete, care contin uleiuri volatile cu o actiune antiinfectioasa puternica si polizaharide, cu o actiune de stimulare a sistemului imunitar. Atunci cand boala s-a instalat, se administreaza suc proaspat de leustean, 10-12 lingurite pe zi, care are efecte antiseptice, expectorante si care mareste capacitatea naturala a organismului de a combate infectia.

 Bronsita, tuse productiva - se bea infuzie combinata de leustean, cate 2-3 cani pe zi, cat mai calda posibil. Acest preparat are efecte calmante, reduce senzatia de iritatie pe traiectul respirator si este expectorant, ajutand eliminarea secretiilor bronsice in exces. Acest tratament este un bun adjuvant si in caz de pleurezie, de pneumonie.

Febra, febra intermitenta - se consuma 1-3 cani de infuzie combinata de leustean pe zi. Acest preparat scade temperatura corpului printr-un mecanism oarecum asemanator aspirinei, producand transpiratie si vasodilatatie.

 Amenoree - se fac cure cu o durata de 8 saptamani, timp in care se consuma 15 grame de frunze de leustean proaspat pe zi. Suplimentar, pentru efecte mai puternice, se bea si o cana de infuzie combinata de frunze si de seminte de leustean. Este un tratament care favorizeaza declansarea menstruatiei, care stimuleaza activitatea ovarelor si imbunatateste circulatia la nivelul aparatului genital feminin.

Gingivita, ulceratii in zona bucala - se mesteca indelung (minimum cinci minute), de 4 ori pe zi, cate 2-3 frunze proaspete de leustean. Este un tratament simplu, dar cu care se obtin rezultate foarte bune, deoarece dezinfecteaza gingiile, este antiinflamator, favorizeaza refacerea epiteliilor lezate.

Miros neplacut al transpiratiei
 - cei care strabateau cu piciorul distante foarte lungi isi puneau in incaltari cateva frunze de leustean, ca sa previna mirosul neplacut al picioarelor si sa se fereasca de eventualele infectii la acest nivel. Se poate folosi și frunza de patlagină.  Sau se fac băi partiale cu infuzie combinata de leustean, care vor avea o durata minima de 10 minute.

Este bine de stiut ca aroma leușteanului este adesea folosita in industria parfumurilor de lux, carora le da o tenta de prospetime, de naturalete.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Voi respecta opiniile fiecăruia. Dar vă rog să aveţi o exprimare decentă. Anonimatul persoanei nu-l exclude pe cel spiritual. Din când in când voi face aici completări la cele publicate pentru a nu interveni în text