joi, 17 aprilie 2014

Există Dumnezeu



Realitatea din jurul nostru este deja creată și suntem învățați să o privim și noi,asemeni.  Cine iese din tipare cercetând devine om de știință sau mistic sau un aiurit. Paradigma ultimei sute de ani este cunoașterea științifică. Însă și aici sunt două sensuri: știința în epistemologie, este o modalitate de a investiga realitatea iar în ontologie devine o conceptualizare a realității însăși. Nici una nu ridică biserici dar aproape devin ritualuri în care totul este clasificat ( măsurat, adunat....) în funcție de energia folosită. Observarea energiei, înțelegerea ei și acceptarea unei imense conștiințe divine , vie conștiință, care este parte din natura fundamentală a tot se face cu pași mici dar e un secret care provoacă multe spaime.Pe bună dreptate din multe și variate puncte de vedere.

Până nu demult dacă o persoană religioasă vorbea despre realități transcedentale era privită (măcar) cu scepticism. Știința în schimb a lansat ,,teorii” despre universurile stringurilor cu 11, 26 sau un alt număr de dimensiuni. Și le consideră(nu toți) plauzibile. Și toate există doar ca realități matematice, deduse din calcule multiple, sofisticate. Multi-versurile științei moderne vor intâietate împotriva a ceea ce misticii spun demult dar ...neavând dreptate. În lumea aceasta ne învârtim.

Realitatea din jurul nostru este deja creată din ceea ce credem fiecare că ESTE realitate. Însă EXISTĂ și un vast potențial care așteaptă să fie conștientizat. Și nu din opoziții între sisteme de ,,gândire” mistice sau științifice - asta înseamnă că rămânem pe loc luptând doar să demonstrăm ,,ceva”.

Se spune că ,,adoratorul devine asemeni celui adorat”. Sau poate ,,asemeni celui cunoscut” ,in care tu însuți ai totală încredere. Gândirea lui Dumnezeu este absolutul iar noi suntem o vibrație din el. Din ,,el” adică din absolut apoi ....vom mai vedea. 


Ce trebuie să facem pentru a descoperi vastitatea Puterii de dincolo de realitatea conceptuală în care suntem determinați să ne ducem existența?!