joi, 23 februarie 2012

Iubirea

IUBIREA este singura forţă din univers pentru că ea este DUMNEZEU.

Noi nu putem să iubim aşa cum ne iubeşte EL dar, ne putem lăsa copleşiţi, învăluiţi, cuprinşi în iubirea Lui. Şi atunci, vom ŞTI. Vom şti că toate celelalte : frica sau spaima sau teroarea sunt doar iluzii, nu sunt forţe reale, noi le crem, am fost obişnuiţi aşa. Noi le alimentăm. Tare greu este să ne dezvăţăm de aceasta…dar se poate. Am repetat de câteva ori…pentru mine, în primul rând.

Nu am trăit în iubire ci în umbre care m-au dominat. Am învăţat că ochii fizici nu pot vedea realitatea , ci numai umbre bazate pe durere, pe frică, pe neajunsuri şi pe toate cele...

Ochii luminoşi din interior, ochii spiritului, ochii sufletului mi-au dezvăluit într-o clipă de graţie şi sfinţenie ceea ce ESTE real. Realitatea iubirii
Nu ştiu dacă este un miracol sau acesta este un nume adecvat…ştiu însă că acum….după toate tornadele , aici, în munţi , sufletul meu este liniştit şi calm, că o unică forţă îl susţine :IUBIREA .

Iubirea LUI primită ca o ploaie de aur care a inundat totul şi odată cu acest tot şi pe mine .

Rostiri

Cuvinte...
zidiri îngheţate
topite de pecetea jarului
pătrunsă în inimă
prin lacrima primului Botez.
Cuvinte
care ne-au zămislit din Fiinţa Lui,
înviază din mormântul patimilor
pecete de mir adunată -n cerul minţii.
Cuvântul e taină şi icoană,
inimă şi ruga ei.
Sunet nerostit în materie.
Duh,
coboară prin lacrima tăcerii
în spovedania din neantul firii
devenind întrupare nemistuită
în tulpina Rugului veşnic Aprins.

Sunete devin Cuvânt Tăcut
în revărsare necurmată
statornicindu-mă în rugă,
necovârşită îmbrăţişare.

Înalţ rug de tămâie
prin care
cuvintele-mi pătrunse
de fulgerul gândului de gheaţă,
devin întrupare...

.... adânca tăcere
a ultimului strigăt/suspin