De dorul Iubirii





Am rostit gândirea chipului tău, tainica mea chemare.
Ritmul liturgic a magiei mele, devine viziunea pe care o pot trimite spre tine. Doar așa însingurarea din mine va lua sfârșit iar raiul inimii tale va fi veșnicul meu altar.

Câte povești nu s-au țesut până acum pentru ca noi să ne regăsim?! Viața tuturor a fost mereu ca o cascadă a oglindirilor noastre întrupate, mii de experiențe căutând duhul iubirii. Doar uneori atins ca o imperceptibilă adiere. Pentru a ne fi mereu semn de neuitare, o unică slovă rostită în uitate adâncimi de suflet, în fața căreia ființa noastră se aprindea spre a încerca să se contopească în focul unic viu.
Sfiala din cuprinderea palmelor mele, coboară alunecări de vis în ființa ta. Umbra de lumină a misterului se înfăptuiește, pecete vie în care e scris numele meu, revelația prin care te-am gândit.

Am învățat mereu cum să fiu. Fulger sau lumina din el atunci când întâlnirile noastre păreau că strâng toate stihiile la un loc. Conștiința iubirii se află în fiecare mișcare, în trupul care geme sau în privirea care se cuprinde în oceanul iubirii, oglindind doar cerul în el. Trăgându-l mereu înspre abisale căderi, taina înfăptuită doar în ființa nostră, pentru că o știm.  Chiar dacă nu ne-o reamintim mereu, este suficient să ne apropriem dăruindu-ne căldura îmbrățișarii. Ea va face jarul să fie flacără vie. Îngerul pământului bucurându-se de răsuflarea care transformă lutul în diamant în care duhul se privește. Transformarea pe care am venit să o cunoaștem pentru a ne desăvârși. 

Pentru marea majoritate a bărbaților, dar mai nou, și a femeilor, pasul către spiritualitate trece prin minte. Să înțeleagă totul, să pună într-un raft ordonat al minții. Uitând că îmbrățișarea e doar vibrația care îndepărtează toate dezamăgirile. Deasta îți dăruiesc zâmbetul meu privind în adâncul ființei tale atât de minunate și de dragi.
 Uneori mi-e atât de dor să fiu cuprinsă în nesfârșitul , neștiut nici acum, al ființei tale, să fiu cuprinsă în ea, încât am învățat să mă abandonez Iubirii. Să respir iubire, să învăț să respir în ritmul tău pentru că numai așa dăruirea e deplină, iar uriașa forță va trăi prin noi, născându-se unica făptură dincolo de atingerea cuvintelor.

Împlinirea nu este urgența descărcării dorințelor care ne îndepărtează de dorința însăși, vastă precum însuși universul din care suntem alcătuți. Descoperim noi legi din tainele care ne șoptesc, vii arome, în noi. Trăim experiența vieții care se naște pe ea însăși din iubirea noastră.

Iți cuprind arsura dorului și-mi las ființa să respire din el. Iubirea e doar ruga Puterii Puterilor de a se lăsa cuprinsă în credința nostră că e veșnica fericire care ne-a fost dată. Stăpânirea Veșniciei asupra sufletului ale cărei roade sunt nevăzute, necurmat mir de încununare, venit din cea mai îndepărtată pătrundere: inima mea! 







Când taina iubirii visează, cerurile îşi cer potop de tăceri.

E scris în cartea vieţii să îţi fiu bună pavază. De pe înaltele culmi lovite de trăsnete, tunetele se răsfrâng în adâcimi, zguduind mersul tuturor. Cei care se vor impiedica, care se vor rătăci au doar un singur ajutor: sclipirea teribilă a mâniei de dincolo de ei. Le va fi ghid de nădejde.Înfricoşarea le va umple ochii de ţărână, le va smulge, sfărâma clipele propriei întunecimi.
Dezleg suspinul din mister şi el devine flacără. Din el voi crea mii de clipe fericite care  vor lumina geamătul din tine, cel ce m-a chemat. Slava deşartă poate fi atinsă cu uşurinţa amestecării unor poţiuni, pentru satisfacţia celor vizibile manifestări în care ne pierdem neatenţi, avizi de senzaţii dincolo de noi. Puterea unui suspin poate fi auzită, poate înfricoşa, dar şi pătrunde în tainiţe din care va alunga tot. Tot ce ai fost până acum. Îngenunchez în materia din mine. Ea devine formă in care abstractul se recunoaşte pe sine. Doar aşa îmi vei şti Puterea când prin gând te voi recrea pentru a mă cunoaşte pe deplin.

Cine nu gustă din uimirea dragostei atunci când firea ei năvăleşte în foamea din noi?! Cine închide zăgazurile ochilor de teamă că va fi otrăvit de culorile ei?! Cine va risipi chemarea de teamă că întunecarea din el, nu va mai opri şi de data aceasta,ceea ce e de neoprit în fiinţa care visează?!
Când laşi cugetul să fie scriere de miracole, te voi cuprinde în vraja mea, în taina care te visează, căuş răcoritor va fi sufletul meu.

Învăţ zeii să tacă în mine.







                                 

Sunt azi din ieri



Alunec, lacrimă – mărgăritar, cu înmiresmare de tămâie,
văpaie făr’ de grai, lovită de marginile lumii stârnind pustiul,
 sobornicind în cupolele albastre… în ceas tainic al zorilor de rugă.

Sunt un vânt,
o vijelie năprasnică,
un vuiet de ape mari,
ţipăt din adâncurile tale,
căutându-­mă.
O suavă aromă/aromitoare.
Mireasa, când din potir mirele varsă mir în noaptea cea dintâi.
Prezenţa misterioasă,
 auzită în stâncile despicate unde s-a furişat viul,
crezând că e singur pe pământ.
Când vin furtunile năprasnice şi nu sunt acolo,
se înalţă focul răsucindu­-se într-­o adiere blândă,
suspin
din mângâierea cea dintâi.
Sunt în bătaia lină, tainică.
Formă abia simţită, abia susur, abia murmur,
 până când, în ziua florilor, 
pătrund înlăuntrul/adâncul tău.

Ating lumea.
Sună vântul peste ierburi, împrăştiind miresmele,
 în amurg se stârneşte o legănare;
 înfiorările se revarsă peste pământ,
se umple de vis,
de frumuseţe
şi de dor înfătişarea lumii.

Vin,
ating
şi plec;
plec în

Împărăţia mea.







Uimirea din privirea ei, îl răvăşea, amestecând în el, ca într-un uriaş univers, totul. Galaxii, roiuri, pitice sau gigantice, stele se amestecau cu hăurile. Vroia cu toată fiinţa lui ca ea să întindă mâna spre el. Să simtă căldura degetelor, a palmelor cum se strecoară înlăuntrul lui. Tresări. Realiză că Dorinţa lui ajunsese cu atâta forţă în ea, văzu înfioararea care îi cutremură trupul. Nici unul nu se mai mişca, rămăseseră într-o imobilitate deplină, totală, înlăuntrul căreia totul exploda. Sfâşieri de lumină, sclipiri scurte şi tăioase. Doar inima respira în locul lor. Cât a trecut?! Îl înăbuşea  durerea gestului aşteptat, dorit, visat, chemat. O văzu cum închide ochii, cum sângele dispare din obraji. Ştiu atunci, cu o bucurie de nezdruncinat, totală,  că ea îl caută înlăuntrul ei. Aşteptă, privind-o cu o adorare parcă uitată. Şi stiu  că din timpuri cărora nu le putea da o dimensiune, că deatunci îi era dor de ea.

Privirea ei se strecură din nou în el. Iar lumina care izbucni din ea, îl învălui cu toate aromele şi miresmele pământului. Ea se ridică, privindu-l cu o intensitate pe care şi-o dorise, o chemase din adâncurile lui deatâtea ori..unde tot deatâtea ori se prăbuşise uneori gemând, alteori urlând parcă de cea mai cumplită nedreptate. Devenea violent faţă de el îm primul rând, aproape se ura în acele clipe. Sau lovea sufleteşte  toate femeile care erau atrase de el, simţindu-i forţa şi sălbăticia, în acelaşi timp, care ar fi vrut să îl mângâie, crezându-l rănit, iar ele dorind să îl vindece. Cu câtă uşurinţă putea să facă tot cea ce voia din ele. Devenise capricios chiar în alegeri. Apoi... nimic nu-l mai interesase. Curmase jocul acesta. Nu-i mai găsea sensul, rostul.Îi era dor de durerea aceea adâncă din el.Simţea că pierde iremediabil totul, dacă nu îşi mai întâlneşte dorul acela sfâşietor. Iar acum?!

Când ajunsese în faţa ei?! Simţurile răscolite de amintirile care trecuseră ca un fulger prin el, tăceau. Se simţea imobilizat într-o forţă cum nu mai trăise până atunci. Nu putea să mişte mâna înspre ea, oricât îşi dorea asta. Doar imaginea gestului era în el, vedea cum braţele lui se ridică a chemare .
Iar degetele ei se apropiau ca fuiore de lumină şi căldură. Între ei  era o asemenea forţă încât nu îndrăznea să se mişte. Privea doar adâncul din ochii ei. Voia să se prăbuşească acolo. Era unica lui dorinţă. O admira, o diviniza pentru puterea cu care venea spre el. Zâmbetul ei, ca o lumină blândă îl învălui cu gingăşie. Braţele lui deveniră două aripi  care se apropiau blând de ea, cuprinzând-o, dorind să ocrotescă fragilitatea fiinţei care îi lipsise atâta timp. Nu îi simţi trupul ci doar cum pătrunde în spaţiul  din el, care era conturul ei perfect. Închise ochii cu o voluptate a firii atât de vie, încât ştiu că asta e împlinirea deplină.

Ea îi asculta bătăile inimii, unica melodie pe care nu o  auzise niciodată, dar care ştia că există. Inima ei încerca câteodată să o murmure, dar bătăile puternice care începeau, vârtejul sîngelui care pornea ca o vijelie, alungau plăpândele sunete. Ardeau şi lacrimile care alunecau tăcute şi grele. Învăţase să trăiască cu toate acestea. Melodia neauzită devenea gând viu, zâmbetul ei de taină. Acum, era în braţele lui şi asculta cum sunetele clipelor, deveneau Armonia eternă care făcea ca tainele din jur să ridice vălurile tăcute de până atunci. Închise ochii iar când buzele se întîlniră, arcul de lumină deveni inelul veşniciei lor.
O ridică în braţe, dulcea minune a visurilor. 
Eşti întruparea dorurilor mele, eşti unicul gând pe care l-am purtat în mine.
Eşti adoratul meu domn . Eşti unica mea stăpână.
Şi îşi strânse la piept  comoara care era femeia dintru începuturi.







Scriu cu litere de gând alcătuirea fiinţei mele.
Te cuprind în înţelesurile care se nasc precum şoapta  din sunetele tăcerilor. Aşa a fost  la început.
Am dorit atât demult să te cunoasc încât am ales a mă naşte, întrupare din gând gândit .
Văd universurile pe care le-ai creat pentru mine, grădinile de stele prin care m-ai purtat, izvoarele care au luminat planeta speranţei şi iubirii din visele noastre.

Priveşti în ochii mei şi îţi astâmperi setea . Devin răcoarea fiinţei tale.
Îţi dăruiesc nemurirea – priveşte-mi surâsul .
Sub bolta stelelor reci, văpaia de gând va aprinde focul iubirii purtând veşnicia în sine. Gândurile ni se vor întâlni în priviri aşa doar fiind în intregime parte unul din altul.

Sunt incantaţia care naşte în tine amintirea fericirii.
Rosteşte-o cu inima pentru a-mi deveni cântul dorului meu.

Soarele de la miezul nopţii va prăvăli văpăile peste grădina din stele.
Se naşte rugul credinţei sub lumina purpurie a începutului de zi în care ne vom regăsi... 

2 comentarii:

Voi respecta opiniile fiecăruia. Dar vă rog să aveţi o exprimare decentă. Anonimatul persoanei nu-l exclude pe cel spiritual. Din când in când voi face aici completări la cele publicate pentru a nu interveni în text