joi, 24 decembrie 2015

Miracolul Crăciunului



Miracolul întâiului zâmbet, bucuria nețărmurită a primei atingeri, primul țipăt /suspin odihnit în brațele tandre ale Mamei, toate ne însoțesc de două mii cincisprezece ani. Câtă Iubire s-a pogorât din ceruri ca să ne fie pavăză și îndrumare.

Doamne al Înaltului ai pogorât mirarea îngerilor în sufletul nostru, dulceața nestăvilită a inimii ai dăruit-o copiilor pământului să le fie taină de dezlegat și împlinire.

Fie ca sărbătoarea Ta să aducă Bucuria, Armonia, BunaÎnțelegere, Înțelepciune în căldura sufletelor care vor tremura în adânc de Mulțămire și Rugă!

Sunt din nou recunoscătoare tuturor, celor văzuți și și celor nevăzuți. Puterilor cerești și minunaților oameni pe care i-am cunoscut, fiecare cu câte un Dar din care am primit învățăminte. 

Urmează zile în care voi trăi, ca întotdeauna, tot mai profund apropierea de Maica  și miracolul Tainei mari.

Iți mulțumesc și în acest an,Împărăteasă a cerurilor că ai devenit Maica tuturor din deplina Iubire față de Cel care s-a întrupat prin Tine. Numai Iubirea poate face un asemenea Miracol. Ai ridicat ființa umană care e devenit concepere de adânc ceresc, născând Iubirea din Iubire, Tu fiind cea care a împlinit cu adorare și bucurie această Binecuvântare asupra sufletelor noastre.
Micile mânuțe care au mângâiat sub privirea Ta sufletul din noi de atunci încoace, gânguritul care a devenit cuvânt arzător in inimi , ales să fie mângâiere și suspin de puritate.

Bucuria cu care sărbătorim Nașterea Lui, Ție ți se datorează. În adâncul inimii, îmi ești împlinire deplină. Și îți mulțumesc, și te ador așa precum ochii Pruncului Divin au făcut-o când Tu L/ai ținut în brațele Tale, aripi care ne ocrotesc de-a pururi. 

Bucuria de a ocroti, Bucuria de a mângâia, bucuria de a primi și de a dărui...
Bucuria și Puterea iubirii fie pavăza bună tuturor !!!



vineri, 18 decembrie 2015

Rugați-vă pentru dușmanii voștri !




           Doamne… !!!
In articolul http://dor-danaela.blogspot.ro/2014/05/doamne-intoarce-i-la-bunatate-si.html descifram frumusețea, înțelegerea și înțelepciunea la care ajunge sufleul prin rostirea acestei Rugi simple și directe. Mai ales directe.

Necazurile, boala sunt marii îndrumători către divinitate, adică a descoperi ce perfectă este Creația, ce perfect și cât de minunat este Omul. Te detemină să faci ceva în acest sens. S-au dezvoltat prea mult ideile: a greșit cu ceva, e o plată pentru...., „l-a bătut Dumnezeu”, până la propria răzvrătire: „de ce eu?!”. Pentru că este timpul să faci TU ceva pentru tine, pentru propria ta stare trupească, sufletească, mentală. Unii aleg numai partea sufletească dar... spun afirmații pozitive. Sufletul e una și are îngrijirile lui, mintea e alta și are deprinderile ei. Vindecarea corp-minte-suflet! Impreună. Dacă eliminăm una supunem pe celelalte două la o muncă mai grea.  Mulți știu deja cum este.

Dar mai este și ,,încercarea credinței”. Sau Pilda lui Iov. Pentru că după ce au trecut hopul mulți ,,uită” că au citit zeci de rugi, ceasuri întregi.

Îmi povestea cineva care este cu ,,sabia lui Damocles” deasupra vieții că nu ajunge la Dumnezeu. Citește rugile și gândurile vin năvală. Și vin, și tot vin. O oră dimineața, o oră seara! Două ore de care deja era înspăimântă dar frica de revenirea bolii o făcea să le suporte cu stoicism.

În timpul zilei spunea cu drag Ruga părintelui Gherontie, ori de câte ori se simțea înspăimântată că poate recidiva. Nu este prima persoană căreia i-am spus să schimbe un pic ca să fie o adresare concisă: 

,,Doamne, întoarce la echilibru și armonie, frica, spaima din mine. Mulțumesc! Amin”.

Tot de 33 de ori de trei ori pe zi sau de câte ori este cazul. Așa ,,spui direct” ce dorești. Așa recunoști tu starea ta și, prin adresarea către cea mai Înaltă Putere intri în câmpul ei binefăcător, vibrațional. 

Bine –a - toate- făcător! Ce cuvânt minunat! Meditați asupra lui, va deschide porți de percepție, de înțelepciune în sufletul vostru. Facerea, împlinirea trebuie conștientizare ca să și existe ca realitate în viața noastră. Altfel e doar un potential la care ne tot uităm prin vitrine prăfuite (sigur: iar e vorba de fizica cuantică aici: ceea ce vrei să fie, aceea devine. Tu ești Observatorul).

Relaționezi direct, te împărtășești recunoscând simplu starea de energie joasă, dizarmoniasă din tine. Și ea se transformă. 

Din articolul de aici http://reiki-jurnalulunuimaestru.blogspot.ro/2015/11/dumnezeu-iti-schimba-creierul.html veți înțelege și mai bine de ce.

,,Doamne, întoarce la Împlinire și Binecuvântare, supărarea, neajunsul din mine. Mulțumesc! Amin!”

,,Doamne, întoarce la Armonie și Echilibru fricile din mine. Mulțumesc. Amin”

,,Doamne, întoarce la Armonie și Echilibru nemulțumirile mele. Mulțămesc.  Amin!” pentru cei care sunt în depresii. Pentru că, de cele mai multe ori depresia vine dintr-o stare de dezacord interior, de neîmpăcare cu tine.

Neîmplinirile, nereușitele, spaimele, fricile, supărările, nemulțumirile, temerile….căutați ,,dușmanii, vrăjmașii direcți” și rugați-vă pentru însănătoșirea lor.De fapt: a voastră! In exterior nu avem dușmani ci doar atragem ca un magnet pe cei care ne arată pe ,,cine” adăpostim în noi. 


,,Doamne, întoarce la înțelepciune și binecuvântare…! CĂUTAȚI și NUMIȚI ce vă doriți! 

Bună-Stare, de exemplu. Poate fi Buna stare a corpului, dar și a sufletului. A emoțiilor dar și a ,,neajunsurilor materiale”, pecuniare din viață, când toate par înghețate. Însă numiți ȘI de ce sunt: datorită neîncrederii, delăsării, amânărilor voastre. Găsiți-vă propriul vrăjmaș  căruia i-ați dat hrană prin neputința de moment și ea a devenit stare care vă roade în interior. Iar noi începem alimetarea zilnică și apoi apare deprinderea, chiar atașamentul față de ,,starea” (boala) noastră.

Doar asta ni se spune mereu. RUGAȚI-VĂ PENTRU DUȘMANII VOȘTRI ! Și noi ce facem?! Ne uităm peste gard. Daaar: cu cei din curtea, din casa ta (adică DIN tine) ce faci?! De ei cine să aibă grijă?! 

Mulți consideră că au dușmani doar în exterior. Mulți chiar se roagă pentru ,,îndreptarea” acestor dușmani, pentru îndepărtarea, alungarea lor. Simplu ar fi să nu intri în jocul lor.Pentru că nemulțumirea ta va ,,hrăni” energiile, le va da putere și scapi greu din încleștarea a ceea ce unii numesc vrăjmași nevăzuți sau demoni. Te retragi și vezi ce este în tine. Sau apelezi atunci la ….alții! adică te duci la alții și, ți-ai luat de-o grijă. Dacă nu reușești prin preoți, terapeuți ajungi la chirurg, nu?! Uite că nu e chiar așa. Se poate să faci curățenie la tine în casă și ogradă. In Casa și Ograda SUFLETULUI TĂU! Direct! Lasă intermediarii. 

Recâștigă-ți propria Credință prin apropierea ta de Divinitatea cea mai înaltă. ,,Până la Dumnezeu te papă sfinții!”- e vorba înțeleaptă a moșilor noștri. Știe El pe cine să trimită dacă e cazul. Însă a te ,,îmbăia” direct în energia Lui binefăcătoare e dovada ta de încredere. Acordă-I-O!

Observă-te: ai o nemulțumire?! Nu lăsa să devină un tsunami. ,,Doamne, întoarce la Echilibru și Armonie nemulțumirea din mine! Mulțumesc. Amin!”. Și repetați până apare zâmbetul gingaș al Sufletului. Întotdeauna apare.
Nu vă lăsați cotropiți de vechile deprinderi.Pentru că asta sunt până la urma urmei. Iar noi am venit AICI să ne trezim, să învățăm Bucuria, Armonia, BunaStare. Toate comorile dar și lipsa lor depind de noi. Nu mă credeți pe cuvânt. Deja ați făcut asta de sute de ori citind cărți motivaționale sau ascultând predici. Ați avut clipe care v-au ,,încălzit” și apoi... ați adormit la loc. Dușul rece a apărut ulterior când vedeați că nimic nu se manifestă în viața voastră așa cum ați....înțeles. Păi DOAR ai înțeles nu ai ȘI numit TU mereu și mereu, ce vrei. Devine tot mai simplu (și păzea: eficace) MANIFESTAREA! Ești nemulțumit?! asta vei atrage. 

Sau zi: ,,Doamne, întoarce la Armonie și echilibru nemulțumirile din mine. Mulțumesc! Amin!” Nemulțumirea că nu ai găsit un loc de parcare, nemulțumirea că nu ai ciorapi verzi sau că nu ai sănătate, e tot nemulțumire și sunt cumulative. Nu are importanță ,,cauza”. Ele devin treptat picătura care va sfărâma un munte. 
Folosește-te tu pe tine ca să ai Darul Vieții!

Armonie, Echilibru, Bună-Stare tuturor!!!



sâmbătă, 5 decembrie 2015

A dărui _ La mulți ani de Moș Nicolae !!!




Una din minunile vieții este COPILĂRIA, prin vârstă sau suflet. Atunci găsește EL cum să ne trimită mesagerii care ne aduc bucurii, rămânând necunoscut însă bucurându-se la fel demult.
Moș Nicolae vine pe un cal alb, își scutură barba ca să ningă (Sân Ion vine pe un cal negru înspre vară) sau ... ceartă, determinându-te să te îndrepți pe Calea cea dreaptă.
Vă doresc Darul gândurilor Bune, a mângâierilor și alinărilor sufletești!
Magia iubirii să devină Lege pe pământ !!! Fiecare o poate dărui din dulceața inimii lui devenind ghetuțele vieții cu care să pășiți prin lume.
La mulți, mulți și binecuvântați ani!


La mulți ani tuturor care zâmbesc copilăriei -
cântecul inimii șoptiți-l în inima lumii! 

La mulți ani Nicolaie,Nicoleta împreună cu toți
cei dragi !

Gânduri de iubire, de armonie și prosperitate,

 abundență de împliniri duuuuulci ca

 sărutările din visele pământenilor.
 
Credința să înflorească în bucuria inimilor 

care dăruie binecuvântări de Pace!


,,Fiecare om are o cale proprie de evoluţie către divin, către înţelegerea propriei vieţi. Există câte un Dumnezeu câţi locuitori ai Pământului sunt” – spune fiinţa din faţa mea.
O să-ţi povestesc o amintire care îmi apare mereu în memorie. Târziu am înţeles-o, târziu mi-a fost dat să descopăr Taina din ea.

Am crescut departe, mult timp am crezut/judecat că îndepărtată de ai mei părinţi. Am crescut la bunicii din partea tatălui, într-un cătun din nordul ţării, în Bucovina. Câteva case aruncate pe dealuri, câţiva locuitori, toţi rude, cărora, cândva, le aparţinuse tot acel pământ şi care se vedeau doar de sărbători. 

Erau două case: a bunicilor şi a unchiului care a trebuit să rămână lângă ei, pentru că tatăl meu, mezin fiind, luase calea lumii, plecase la studii şi acum era „om la oraş”.
Dureroasă, dar şi mirifică copilărie. Durerea am trăit-o, pentru că simţeam abandonul părinţilor, abandon care îmi era amintit cel puţin o dată pe lună de a mea bunică, atunci când nu veneau la timp banii pentru întreţinerea mea (aşa fusese „aranjamentul” cu părinţii). De faţă cu bunicul nu avea curaj să îmi spună, dar, când era el plecat…

„Azi nu ai ce să mânci, că nu au venit paralili de la măta” (avea „ceva” cu mama – din cauza ei nu se însurase tata cu bogătaşa satului, ci adusese o „olteancă”).
Aşa că revăd două braţe subţiri, de fetiţă, care înconjoară gâtul unui căţeluş. Un corp firav, zguduit de plâns, de dor, de nemângâiere, de foame. Mă „adoptase” în cuşca lui. Acolo era refugiul meu (ce e drept, ca răsplată, îi duceam toate păpuşile care îmi erau dăruite de trei-patru ori pe an). Ne jucam amândoi cu ele. Adică el le despletea, eu le făceam codiţe sau le îmbrăcam cu „haine noi” ori de câte ori era cazul. Şi era „cazul” destul de des. „Dar asta înseamnă că nu mă plictiseam, nu?”, râde frumos şi cu lacrimi în ochi fiinţa din faţa mea.

Cred că era deja seară. Alergasem toată ziua pe dealuri şi mă cocoţasem prin copaci, iar „vestea” cu „paralili” ştiam ce înseamnă. M-am îndreptat împreună cu Bobel (aşa îl chema pe căţeluş) spre căsuţa noastră. Porţia lui de mâncare a sosit la scurt timp. S-a repezit bucuros şi a început să mănânce. Simt şi acum acea senzaţie de FOAME din mine, acel plâns de deznădejde al copilului, acele lacrimi care se rostogoleau imense pe obrăjori. Lacrimi IMENSE. Înţelegi? Mari ca perlele mele de la gât (are un colier cu trei rânduri de perle mari şi albe, superbe. Mă gândesc: Cum Dumnezeu poate să le poarte cu „amintirea” asta în ele?, pentru că asocierea este clară).



„Lasă, ai să înţelegi acuşi de ce le port cu atâta iubire şi strălucesc aşa de minunat”, răspunde ea gândului meu. Le-am primit de la o prietenă dragă şi mă bucur de câte ori le port. 
Mult timp nu mi-au plăcut perlele, acum însă sunt preferatele mele. Nimic nu este mai total ca starea unui copil. Foamea sau bucuria, deznădejdea sau fericirea la un copil sunt „prototipuri”, le trăieşte cu toată şi prin toată fiinţa lui. Aşa eram şi eu atunci.

Foamea, singurătatea (din cuşcă, vedeam cum mătuşa mea îşi hrănea copiii, doi băieţi şi două fete). Jinduiam să mă ţină şi pe mine mama în braţe şi să-mi dea să mănânc. Să mă mângâie pe păr. Acea lunecare lungă şi mătăsoasă a unei mâini calde şi iubitoare.

Cred că tăcerea mea, încremenirea mea într-o tăcere care era a durerii însăşi, l-a făcut pe Bobel să se oprească din lipăit. M-a privit cu doi ochi mai întâi miraţi, apoi cu o revărsare de iubire imensă, parcă din altă lume, totală. Şi a început să împingă cu botul strachina cu mâncare spre mine.
S-a apropiat şi m-a lins pe mânuţă.
 Am început să mănânc din strachină parcă cea mai gustoasă mâncare din lume, cu lacrimile alunecându-mi pe obraji, amestecându-se cu mâncarea. Luam cu palma făcută căuş şi sorbeam fericită. Ba am început să îi dau şi lui Bobel să mănânce. O dată el, o dată eu.

Ştii, cred că îi părea rău că nu mă poate lua şi în braţe, că nu mă poate mângâia şi săruta. Doar îşi apropia boticul umed de faţa mea, şi stăteam aşa mult timp. De obicei, căţeii doar îşi apropie boticul şi se retrag, sau ne retragem noi brusc, mai bine zis. Ei, Bobel al meu, stătea aşa mult timp.

L-am îmbrăţişat cu recunoştinţă, cu iubire, cu dragoste. Durerea din suflet nu putea să mi-o ia, dorul nu putea să mi-l aline, dar îmi dăruia toată iubirea lui, şi adormeam aşa, suspinând lângă sufleţelul acela IMENS.
De asta iubesc perlele acum. Am înţeles valoarea acelor timpuri.

 Poate părea o poveste dureroasă, dar nu este. Mult timp mi-am plâns şi eu de milă, că am fost abandonată, că nu am avut mâncare, că nu m-au îmbrăţişat ai mei, că am fost urâtă de o bunică, ocolită de verişorii mei, care nu voiau să se joace cu mine decât când le dădeam din ceea ce îmi aduceau ai mei, de câteva ori pe an, altminteri, deveneam „aia cu mă-sa olteancă”. 
Recunosc că am aruncat cu o piatră într-unul din ei când mi-a spus aşa. Nu cred că l-am lovit serios, însă a început să zbiere ca din gură de şarpe, şi s-a pornit un tămbălău de mai mare dragul. Noroc că era Bunicu' pe aproape, şi nu au avut curajul să mă bată, altfel, vedeam eu (Râde din nou, cu toată fiinţa ei parcă).

Vezi, aşa am învăţat să preţuiesc valoarea unei îmbrăţişări, bogăţia ei, bucuria ei. A unei mângâieri. A unui sărut. Hei! Nu toate odată, de cele mai multe ori.

Aşa înveţi să dăruieşti, să iubeşti cu toată fiinţa ta. Să te bucuri. Să fii recunoscătoare cu ceea ce poţi tu dărui. Să simţi când este adevăr sau nu într-o apropiere. Pentru că… oamenii sunt „oameni.

Perlele îmi amintesc de lacrimile curate ale fetiţei, şi aşa rămân curată cu ceea ce dăruiesc. Nu cu falsitate, din interes sau de complezenţă, ci cu toată fiinţa. Se învaţă. Să nu îmi spui că nu”.

Nu pot să spun aşa ceva, pentru că îi dau dreptate. Mă gândesc la mine. De câte ori am îmbrăţişat pe cineva, măcar de complezenţă? Hmmm… Cu toţii am făcut-o de nenumărate ori.

Cerem în rugi aprinse mănuşi sau un serviciu, cerem bani sau un pulovăr, o rochie sau cine ştie ce mai jinduim din lucrurile acestei lumi.

Dar cine mai cere un vers dintr-un cântec sau dintr-o Psaltire,
 cine mai doreşte să fie ploaia topită-n iubirea celorlalţi, care să hrănească stropi de lacrimi în bulgări de soare?

Eu doresc, ca în toate poveştile, trei daruri.

Darul îmbrăţişării din inimă între oameni. Să ne deschidem inimile şi să trăim iubirea de la inimă la inimă, ca o rugăciune interioară, continuă.
Darul de a uita durerea, să înţelegem înţelepciunea adusă de ea, să ne dăm seama că lumea exterioară, plantele, copacii, totul este intim legat de lumea interioară, de gândurile, sentimentele, visele, viziunile fiecăruia
Să avem putere de a dori cu ardoare şi consecvenţă, pentru ca totul să se şi împlinească.

Şi… darul unui zâmbet cald şi iubitor, de acum şi pentru totdeauna: „Hai la nani, iubito!”

sâmbătă, 7 noiembrie 2015

La mulți ani Mihail și Gavril !!!








,, Noi oamenii nu suntem născuţi de timp 
                        ci de veşnicie”

Iubirea din inimă să vă scalde mintea ca Viața din anii voștri să fie curată și pură, bogată în toate bunecuvântările.

Sufletul să-și deschidă ochii spre realizări și bucurii în marea sărbătoare a vieții. Sănătate și iubire.

       La mulți ani Mihail și Gavril !!!


vineri, 16 octombrie 2015

Biologia credinței






…. Celule stem dintr-un vas Petri se înmulțesc în 2,4,8,16,32…… celule identice, genetic identice cu cele din care s-au divizat.  Unele transferate în alte vase cu medii de cultură diferite au format structuri în conformitate cu mediul nou. Celule identice inițial dar care au avut o soartă diferită. Mediul în care au fost puse le-a schimbat. Mediul este cel care le-a ,,afectat”. 

Continuând experimentul, celulele din vasul Petri puse într-un mediu mai puțin sănătos, au fost afectate, s-au îmbolnăvit. 
Transferate înapoi în vasul cu mediu sănătos, și-au revenit. Nu a fost nevoie de nimic altceva decât de un mediu propice………..

Implicațiile sunt uluitoare în înțelegerea ,,controlului genetic” care doar ne ,,monitorizează” viața prin deprinderile din primii 5-6 ani.

Genele oferă sensibilitate în a avea o boală, dar această sensibilitate este  modul cum tu percepi viața.”

Urmăriți și reașezați informațiile, destul de disparate cu care suntem bombardați, în înțelepciunea Ființei fiecăruia. Avem nevoie de cunoaștere, de confirmări dar și să înțelegem mecanismele care sunt atât de simple însă ne cer CREDINȚĂ !

Vizionare plăcută și învățați că doar cu răbdare, cu consecvență vom ajunge să lăsăm amintirile la locul lor. Că nu vom mai alerga după răzbunare, că nu ne vom otrăvi singuri propriile celule! sună a glumă dar este Adevăr. 

Pe cine iubiți acum?! Pe copil, soț/soție, mama, tată, bunici, pe Dumnezeu, pe Maica, pe un înger, arhanghel?! Iubiți soarele sau luna, muntele, marea?! 

Ce vă ,,atinge” și vă scaldă într-o stare de bine?! Acela este un fior al iubirii. Rețineți amintirea lui și transferați fiorul către altcineva, apoi către alt altcineva...

 Iubirea se ÎNVAȚĂ !!! perseverați. Fiecare schimbă câte ceva în Câmpul din jurul lui dar începe cu el însuși.


Din nou: vizionare plăcută, oameni frumoși și minunați ! 

sâmbătă, 19 septembrie 2015

Întâlnirea Sufletului Pereche




BUN-SÍMȚ s. n. sg. Normă logică de apreciere, comună marii majorități a oamenilor. 
”Puterea de a judeca bine şi de a distinge adevãrul de fals, care este tocmai ceea ce se numeşte bunul-simţ sau raţiunea, este în mod natural egalã la toţi oamenii”. definiţie a lui Descartes

Multe încercări de a defini Bunul Simț. Am fost întrebată ce legătură directă este între BS și sufletele pereche. Păi, ai nevoie de un BS sau inversând: de un Simț Bun ca să reușești să recunoști, să fii pe aceeași frecvență cu el mereu și mereu. Avem cinci simțuri prin care cunoaștem direct realitatea prin monitorizarea dată de cele două emisfere cerebrale. Datorită lor suntem auditivi (em. stângă) și vizuali(em. dreaptă). Asta nu înseamnă că em. dreaptă nu primește informațiile auditive de la organul specific auzului: urechea. Vorbim de două paliere distincte ale modului cum procesăm informațiile exterioare, cum le înțelegem și apoi cum le comunicăm celor din jur.

Într-un cuplu, în proporție de 99%, unul este auditiv, iar celălalt vizual. Pentru că trăim într-o lume a dualităților .... complementare. Fiecare vede lumea și apoi o (se) comunică ,,pe limba lui”. Unul spune: ,,am văzut” iar celălalt ,,am auzit” referitor la același subiect. Și uite așa ajung să se uite ,,ciudat” unul la altul, să nu mai comunice, să nu se înțeleagă. Barieră de sunet sau culoare, atâta tot!

Vrem întâlnirea cu SP doar din ....egoism. Să ne înțeleagă și pe noi cineva, să ne aprecieze la justa (marea) valoare, să ne admire năbădăile –de cele mai multe ori, pentru că simțim cât de ,,altfel” putem fi și depindem musai de prezența altuia. De fapt ,,să ne suporte”. Prea multele eșuări în relații ne duc spre ,,așteptarea prințesei/prințului”. De fapt eșecurile vin din lipsa informațiilor –care acum sunt mai necesare ca înainte. Apoi din aplicarea lor - desigur.

Există SP dar și Sufletul Geamăn. Sigur/sigur ne intersectăm de câteva ori în viață. Dar fragilitatea noastră emoțională (cumul de zguri) ne îndepărtează. Și e bine așa. Am măsurat sute de parametri ai celor care SUNT SP dar au ajuns să se despartă. Iar durerile rămase în acele suflete dacă noi oamenii nu am ,,așterne” uitarea (așternem la propriu o pânză chiar dacă invizibilă) am lua medicamente cu pumnul. Motivele despărțirii sunt cele deja cunoscute. Și tocmai după o despărțire realizăm ,,ceva”, că ne-am separat prin despărțire de o parte din noi. Și prea mulți dau vina pe ,,întâlniri karmice”. Repetitive. Karma se topește când tu ai învățat să fii înțelept. Dar știm ce înseamnă asta?! CUNOAȘTERE! Doar se tot spune că marile și Adevăratele învățături se transmit pentru a fi aplicate, nu memorate și apoi punem patefonul.

Un B.S. înnăscut, un B.S. dobândit. Ne naștem (marea majoritate) cu toate cele cinci simțuri perfecte. Treptat devenim conștienți de ele folosindu-le în percepția lumii exterioare. Numai că ele conțin și alte informații despre percepții care se dezvoltă în interiorul nostru. Un mecanism necunoscut dar cu care ne ,,trezim” față în față la un moment dat. Prima dată este datorat afecțiunii față de părinți. Prima iubire pe orizontala firii dar care reprezintă totul.  Ei sunt ,,inginerii genetici” așa cum spune dr. Bruce Lipton (vă recomand ,,Biologia credinței”). 
Sigur, nimic nu se compară cu iubirea părinților. Și așa apare un alt simț prin care apoi vom relaționa tot în exterior. Filozofii, marii gânditori, religiile,  au păstrat și altceva: o iubire atotcuprinzătoare. Vast subiect și acesta. Au păstrat ,,o undă” luminoasă pe care o trăim pe orizontala firii atunci când ne îndrăgostim.  Parcă coboară cerul pe pământ!

 Și asta căutăm mereu și mereu: de a fi mereu îndrăgostiți! Zicem de a ,,păstra” iubirea. Nu depinde de altcineva ci tot de un Simț al tău care trebuie să fie Bun și pe care chiar dacă îl ai, mai trebuie să ți-l și cunoști, să ți-l dezvolți și și să devină statornic. Atât! Dar nu am fost atât de conștienți ca acum de acest lucru.

B.S. ca normă socială e una și B.S. ca un simț bun prin care percepem pe ceilalți dar și pe noi! Se pare că acum se dezvoltă prin cei care devin și kinestezici și care percep lumea prin ceea ce ei spun: ,,simt”. Dar nu numai o suprafață că e catifelată sau zgrunțuroasă ci e un simț ,,fără cuvinte”, o percepere altfel. La fel cum nu ne îndoim că există Dumnezeu, chiar dacă nu Îl vedem, la fel simțim –percepem și pe alții. Și e legătura care se dezvoltă cu Conștiința cea mai pură, înaltă a Sufletului nostru. 
Ar fi păcat să ne mărginim la a folosi acest ,,simt” numai la atingeri directe, la mângâieri etc. Nu la asta se reduce acest Simț Bun

Sigur că îl putem reduce noi-asta se și încearcă. Auditivii –aud doar vorbe, vizualii văd doar forme iar kinestezicii sunt informați că pot  atinge...  Nu e suficient. Partea subtilă din noi există și asta căutăm să descoperim. Numai că nu avem noțiuni clare și bâjbâim. Și cum modalitățile de percepție sunt diferite e și mai dificil de explicat pentru că trebuie să fie pe structura fiecăruia. Nu e complicat dar chiar e frumos să descoperi cum ...ești tu însuți.

Nu ne putem baza numai pe ,,îndrăgostire”. Mai ales Acum, în această etapă a omenirii când structural ne dezvoltăm pe mai multe paliere somato/intelectuale dar și mistice. Mistice pentru că așa le-am considerat: fiind ceva de care au parte doar inițiații veniți direct din ceruri înalte ( 7-8-9...) dar care pot fi cei mai mari nătărăi (scuze, dar văzui destui care își propăvăduiesc originea treptelor și așteaptă ca numai pentru asta să cazi cu cap cu tot la pământ. Unele din cele mai zăpăcite persoane pe care le-am întâlnit vre-odată). Imi asum rolul meu de pământeană. E cel mai frumos!
                                         
                    
               

                  ............................

De folos să învățăm:

  •  Sistemul vizual – extern – când privim in jurul nostru;
                            - intern când ne amintim imagini;
  •  Sistemul auditiv – extern – ascultăm un discurs, ascultăm muzica;
                     - intern când ne amintim vocile persoanelor cunoscute sau când purtăm un dialog interior cu noi înșine; de aici treptat se desprind auditivii/digitalii actuali
  •  Sistemul kinestezic – extern, tot ce ține de mișcare, senzații termice sau tactile;     
                            - intern, amintirea acestor senzații;

Și urmărind direcția privirii unei persoane poți ști cărei tipologii aparține. Deci avem două sisteme de decodificare a celor din jur.

Fiecare dintre noi avem un anumit sistem sensorial preponderent, cei mai mulți evident ne descriem ca un cumul al tuturor pentru că putem fi 53% auditivi, 30% vizuali și 17% kinestezici.

Trăsături caracteristice:

  •  Persoanele preponderent vizuale vor folosi foarte des expresiile: a vedea, a citi, a vizualiza, a se uita, a ilumina, clar. Descriu culori, imagini.
  •  Persoanele preponderent auditive vor folosi mai des cuvinte ca: a auzi, a spune, sunet, a suna, muzica, a armoniza, a verbaliza, a dialoga.
  •  Cei preponderent kinestezici vor folosi în exprimare cuvinte: a prinde, a simți, concret, a atinge, a se potrivi, cald, rece.
Conform cercetătorilor, cel mai răspândit este stilul vizual (65% din oameni), apoi cel auditiv (30%) și stilul kinestezic, cei care percep mai degrabă mișcările, senzațiile, gusturile și mirosurile (5% din oameni dar în continuă creștere).



joi, 17 septembrie 2015

Conștientizarea propriei Valori



Fiecare avem valorile care vin din propria Valoare.

 Ne comportăm, vorbim, mergem, mâncăm, dansăm, dormim, doar datorită valorii din noi.
Gândim! Gândirea este o Artă. Ea implică răspunsurile, atitudinile  care devin manifestare proprie fiecăruia. Dacă nu, răspunsurile comportamentale vin automat din subconștient, datorită celor înmagazinate acolo clipă de clipă fără să conștientizăm(încă). Și asta face să fim mereu sclavii unor deprinderi inoculate de alții.

Conștientizăm, în mici izbucniri venite din propria Valoare, că suntem mai mult  decât comportamentul zilnic care s-a derulat impasibil până acum. Și citim, sau ascultăm pe cineva care ne vorbește de parcă ar citi din Cartea Sufletului nostru. Și înțelegem cu mirare că știam deja că noi putem mai mult, că de multe ori, noi nu am fost ca noi înșine. Și ni se pare un timp pierdut. Această conștientizare o numim ,,trezire”. Confundată cu cea spirituală.

Gândirea când e doar substantiv ( o gândire-două gândiri), e o stare potențială. Când o folosim devine verb. Și de asta avem nevoie: verbul a gândi în permanență la purtător. Există multe trepte ale gândurilor – unde ele  stau ca într-un depozit imens de cărți. Biblioteca din Alexandria e mică în comparație cu înscrisurile din noi. Multe fiind palimpseste*, a căror zgură încercăm să nu devină, întărindu-se, ziduri față de noi înșine. Nu față de lumea înconjurătoare, ci față de noi înșine. Pentru că lumea o vom vedea așa cum se răsfrânge din zidul format din propria zgură. Oglinda!

 A ajunge să conștientizezi că tot ceea ce există este reflectarea gândirilor tale e dificil. Vrei să schimbi exteriorul (zidul) dar el îți va arăta mereu altă față a ta. De asta amăgirile unor reușite efemere. Schimbarea comportamentului celor din jur e determinată de starea în care îi observi. De fapt ,,îi gândești” fie că ești conștient sau.

Poți învăța - și tehnici sunt destule, cum să observi, cum să te adresezi, cum să interacționezi voit. Programări de acest fel au existat dintotdeauna, acum fiind cunoscute de un număr mult mai mare de persoane. Însă importantă ,IMPORTANTĂ, este starea ta interioară-căptușeala ta, dinlăuntrul tău. Dacă nu o cunoști, nici nu vei ști ce ai transmis dincolo de vorbe. Valabil și în hipnoză, și în NPL, și în ReiKi, și în astrologie, numerologie, etc în toate variantele prin care comunicăm.

 Pentru că transmitem în conformitate cu cunoașterea noastră interioară. Și mai întotdeauna ea reprezintă înțelegerea noastră, gândirea noastră asupra a ceva. Fie ea superficială(preluată dar nu întâmplător) sau înțelesurile la care ajungem și pe care mereu, dacă suntem consecvenți, le vom completa. 
Diferența dintre mine, cea de acum zece ani sau cea de acum o lună și cea de Acum, din clipa aceasta este mare și știu că există. Au fost trepte și nu mă dezic de nimic. 
Unii rămân ,,cantonați” în înțelegerea la care ajung și... se miră de ce le spui altceva peste un timp. Nu ,,altceva” ci altfel. Poate mai cuprinzător, mai detaliat. Sau se schimbă coordonatele vieții. Pentru că nu mergem pe o singură linie. Mereu alegem.

Recent, după un seminar mi s-a spus: am înțeles atâtea, conștientizez clipele mele etc. Bucuria era mare! Singura rugăminte a fost să își facă autotratament. După o perioadă m-a ascultat. Pentru că altfel nu ar fi putut susține energia informațiilor care deveneau treptat manifestare. Cândva s-ar fi frânt și ar fi urmat dezamăgirile. Mi-a dat dreptate. Deja se ,,iveau” vechile deprinderi. Frecvența unei stări energetice mai înalte o va armoniza pe mai scăzută. Atâta tot. Dar trebuie să fim atenți la asta.

,,Memoriile” noastre sunt ciudate uneori și ne mai iau pe nepregătite. Pentru că nu suntem atenți la puterea energetică din noi. Care începe să scadă tot consumând din ea. De asta orice fel de ,,antrenament” energetic (lăsați spiritualitatea la locul ei în aceste etape) este necesar și binevenit. 

Toate terapiile pot fi de ajutor dacă sunt practicate constant sau dacă vă permiteți, apelați la terapeuți. Dar nu vă bazați numai și numai pe ei pentru că aveți bani, dar nu aveți timp (???). Crează dependență și nu numai. Fiecare terapeut (la fel ca medicamentele) are puterea lui energetică. Și de care la un moment dat nu vei mai avea nevoie. Vei căuta pe altcineva, mai altfel, mai puternic( tot așa e și cu medicamentele, nu?!). Dar... nu fi nemulțumit de cel anterior care poate te-a salvat din Groapa Marianelor. 

Nu interacționăm întâmplător niciodată. Forța aceasta imensă, căruia îi spunem Dumnezeu, ne veghează, ne îndrumă pașii, ne stabilește chiar întâlniri la care alegem să fim sau nu, prezenți. Îi spunem ocrotire și sigur avem parte de ea. Chiar maturi fiind, nu păstrăm această legătură constant și constantă.
 Acesta este Marele Secret. Sună…new age?!
Fiți conștienți cinci minute că Dumnezeu vă privește
Ridicați mâna și fiți conștienți că vă privește. Mergeți prin casă, pe stradă și aveți această conștientizare cu/la voi (la purtător, cum se spune).
 Faceți un ceai, o cafea, mâncați și fiți conștienți că stați cu El la masă. E deja o altă etapă. Hai să rămânem în a exersa doar conștientizarea că El există și ne privește. Au trecut cinci minute?! De câte ori ai ,,uitat” că te privește?! Că de fapt ești în prezența Lui dar ….fugi de ea constant. Calm! Fii calm acum. Nu trebuie nici să îți pui cenușă în cap, nici să te autoflagelezi dar nici să te ascunzi sub un noian de aparentă indiferență. Ia zâmbește tu cu cel mai minunat zâmbet din suflet! Vezi cum se luminează totul dintr-o dată?! Ok. Nu am să scriu acum ce ,,aparatură sofisticată” din noi activează zâmbetul, dar te asigur că tocmai asta ai provocat (am scris deja despre asta, voi mai reveni).http://reiki-jurnalulunuimaestru.blogspot.ro/2014/10/surasul-interior-si-amygdala-o-alta.html


Continuă să fii conștient de Privirea Nemărginirii Eterne a lui Dumnezeu ( chiar dacă El nu are gen pentru că toate sunt ÎN și DIN EL/EA, unica unitate).

Continuă până când te vei obișnui. Fiecare o face în felul lui, asta e sigur. Dar să nu de-sacralizați Prezența. Orizontala firii nu este decât răsfrângerea verticalei în a cărei umbră trăim. Revenirea constantă a gândirii asupra dumnezeirii va determina înlăturarea treptată a negurilor sau a umbrei verticalei. Înseamnă că este Cineva care luminează, nu?! 

Conștientizarea că El există luminează acea clipă, ne face să percepem tocmai ceea ce am vrea să fie statornicie. Dar depinde numai și numai de noi. Fără emfază, fără așteptări a  cine știe ce miracole. Fără vorbe, mai ales fără vorbe. Se tace în prezența Lui pentru a învăța. Se tace ca să învățăm să ascultăm. Nu numai ascultarea informațiilor ci ascultarea sfaturilor –punerea în practică. Deci: două feluri de ascultare. Țin să precizez asta pentru a fi mai ușor. Nici întrebări nu vă pregătiți să  puneți. Știe deja ce vreți să întrebați, nelămuririle fiecăruia. Hm! E o etapă dificilă pentru unii.

Sigur că există și căi directe dar care cer sacrificii pe care nu suntem uneori dispuși să le facem, sau pentru care nu suntem pur și simplu pregătiți/chemați în aceste momente.

Conștientizarea propriei valori nu e cea de pe orizontala lumii acesteia ci verticala firii noastre. 

 În adâncurile tăcerilor din noi, știm că există o dumnezeire indiferent de cum o numim. Până a O asculta mai avem dar dispare treptat îndoiala. Și asta e Conștiința noastră care ne face semn că ne apropiem ...


 (PALIMPSÉST, palimpseste, s. n. Pergament sau papirus de pe care s-a șters sau s-a ras scrierea inițială pentru a se putea utiliza din nou și pe care se mai văd urmele vechiului text).





luni, 14 septembrie 2015

Focul florii roșii




Am primit o Floare Roşie.

Culoarea ei de Foc Aprins mi-­a sorbit privirea. Un tremur uşor, îmbătător, m-­a cuprins într-o tandră îmbrăţişare, Am lunecat ameţită de atâta căldură şi putere, când degetele, palmele mele au mângâiat-­o uşor. Îndărătul ei se află un suflet, iar în acel suflet vreau să fiu şi eu.

Adoratorii iubirii fac cerc în jurul Florii şi întind braţele deasupra ei pentru a se încălzi.
Le întindem și noi cu  încredere deasupra unei Flori Roşii? Avem credinţa care ne poate încălzi? Avem sinceritatea şi puritatea sufletească că aşa este?!

Focul dinlăuntrul florii este veşnic. El reapare mereu. Mă gândesc uneori că, datorită nouă florile înfloresc iar şi iar. Mesajul lor  îl primim: iubirea este veşnică! Iar noi avem/trăim doar stări.

Până învăţăm să ne lăsăm cuprinşi în abandonul total, fiecare pas doare. Fiecare gând sună în mii de tonalităţi. Culorile se amestecă  iar înmiresmarea lor ne zăpăceşte. Nu mai ştim uneori de unde/cine este cel care ne dăruieşte Floarea Roşie. Arderea trebuie să fie deplină.

„Un visător de ceruri trebuie să descifreze în fiecare floare culoarea unui cer”, vine o şoaptă.

Originea florală a focului!
 Cât mister al vieţii care pătrunde în adâncimile cele mai abisale, cuprins într­-o sămânţă care va înflori în roşu.

 „Culoarea este o epifanie a focului, floarea este o ontofanie a luminii” – citisem cândva.
 Cred cu tărie: floarea lăuntrică a focului pătrunde fiinţa care i se dăruie. Nu se poate altminteri decât întinzând braţele deasupra florii purpurii, primind seva arzândă pe care o simţi cum trece din floare în tine. Şi devii tu purtătorul de foc al florii, tu însuţi rug de seve mistuitoare.

Am primit o Floare Roşie. 
Rugul aprins de ea mistuie ultimile fărâme ale trecerii mele.





                                            ☼

Sufletul trandafirilor se spune că aparține venusienelor care ne-au  lăsat o amintire atunci când au trebuit să părăsească această planetă. Pentru a nu ne simți singuri atunci când ne va fi greu, pentru a învăța că iubirea vindecă întotdeauna. 
Este o veche credință pe care o port  și eu în suflet.

                                                ***

Legenda spune că poetul Rainer Maria Rilke, făptură fragilă şi delicată, a descoperit prima oară semnele bolii care i-a fost fatală în dimineaţa când, pregătindu-se pentru întâlnirea cu o mare frumuseţe a epocii, egipteanca Nimet Eloui, s-a înţepat în spinii cuvenitului buchet de trandafiri. Rana, în loc să se vindece, s-a transformat rapid în ulceraţii întinse pe întreaga suprafaţă a braţului, iar apoi  a întregului corp. Ucis de spinul unui trandafir, floarea-simbol a multora din poezii sale.
Iar epitaful a dorit să fie: 
Trandafir, oh, contradicție pură, de a nu fi, sub atâtea pleoape, somnul nimănui
Rose, oh reiner Widerspruch Lust / Niemandes Schlaf zu sein unter soviel / Lidern
Iar L. Blaga a scris ,,Poetul
 ....................
Muri poetul ucis sub soare de-un trandafir,
de-un ghimpe muiat
în simplu albastru, însimplă lumină.
De-atunci, în frunzare-aplecate
privighitorile toate-amuţiră
uimite de cele-ntâmplate...............
                                ***
 O poezie superbă este și ,,Legenda trandafirilor” de George Coșbuc.
.......................
Din lacrimile plânse-n zori
A răsărit o albă floare,
Şi peste noapte-a ei plânsoare
S-a prefăcut în roşii flori.
Erau frumseţile luminii
Dar aveau spini, şi-atâta ce-i?
Ea, biata, nu mai vede spinii
Şi-adună flori, şi mâna ei
Îi sângeră, dar nu o doare,
Că pentru-un spin avea o floare.


Aşa e scris în cartea sfântă
A legii legilor. D-atunci
Răsar aceste flori pe lunci.
Flăcaii-n poezii le cântă
Şi le slăvesc d-atunci pe drept,
Nevestele le pun la piept
Şi fetele le pun în plete.
Şi-n templul zeilor doi miri
Împodobesc cu flori vestmântul
Şi mame triste pe mormântul
Copiilor pun trandafiri.
De ei cine-şi ascunde faţa
De teamă că de ghimpi sunt plini?
Şi dacă viaţa are spini,

De ce te plângi că-i rea viaţa?