BunaVestire – Blagoveștenia sau Ziua cucului, este
ziua în care Arhanghelul Gavriil i-a spus Fecioarei Maria că a
fost aleasă să fie Mama lui Iisus Hristos.
Din timpuri imemoriale, am fost intim legați de ritmurile
Naturii! Primirea și primenirea pentru o nouă etapă este o sărbătoare și
un Ritual.
Sufletul Naturii face parte din noi. Mereu avem de făcut o
alegere: de a primi Lumina în Sufletul nostru. Nu este o simplificare a darului
din această zi, unică prin puterea ei, ci și o conștientizare, acceptare cu
bucurie, speranță, a unei noi alegeri. Natura ne îndrumă, ne este mereu alături,
sprijin. Să primim darurile Ei.
Este plin de minune Ritualul ortodox, dar la fel de minunat
și înțelept este și cel strămoșesc, a cărui rădăcini fac parte din noi.
In fiecare poate fi
primită Buna Vestire a Luminii!
An de an, pe 25 martie, lumea creștinii celebrează una
dintre cele mai mari sărbători de peste an
în popor, se spune că la Blagoveștenie este răscrucea
timpului. Când natura renaște. Și e momentul propice începerii lucrărilor
agricole.
In unele zone, pentru a avea roade bogate in livezi, pomii
se amenintau cu toporul si se stropeau cu tuica. Tot acum, gospodarii din
Maramures aduna lucrurile de prisos de prin curti si le dau foc. Ritualul,
cunoscut sub numele Noaptea focurilor, e practicat la fiecare casa
maramureseana, el durand pana dupa miezul noptii sau pana in zori.
In Bucovina nu se pun oua la closca de Bunavestire, deoarece se considera că ar putea ieși pui cu două capete și patru picioare.
În calendarul popular, Buna- Vestire este cunoscută drept Ziua
Cucului, pentru că se crede, că acum cântă cucul pentru prima dată în an,
vestind venirea primăverii. Totuși, lumea se teme de acest moment. Căci nu e de
bine dacă-ţi cântă cucul în spate. Se spune că dacă auzi cucul cântând în spate,
de dimineaţă, pe stomacul gol, vei muri exact peste atâţia ani de câte ori ți-a
cântat cucul.
Pentru că acordă respectul cuvenit atât marii sărbători
religioase, cât și tradiţiilor legate de această zi, oamenii ţin cont de faptul
că e un mare păcat să muncească la Blagoveștenie. Ba chiar se zice că dacă din
porumbul măcinat de Buna Vestire s-ar face mămăligă şi s-ar da peştilor din
iaz, peştii ar muri.
Printre datinile care se mai păstrează este și aceea de a
avea bani, în special monede, în buzunare, de Blagoveștenie. Orice cântec
al cucului trebuie plătit. Ca să aducă noroc, sănătate și belșug.
Cucul perceput ca încarnare a strămoșului mitic, pasăre cu un
pronunțat substrat erotic, anunța sosirea efectivă a primăverii.
Primul sau cântec
care are loc de obicei la Bunavestire, trebuie să fie așteptat de toți oamenii
in haine curate, veseli, cu stomacul plin și cu bani în buzunare. Daca nu ar fi
indeplinite aceste condiții rituale, oamenii respectivi nu ar beneficia de
toate acele lucruri în anul care va urma.
Flăcăii și fetele îl întrebau pe cuc când se vor căsători:
"Cucule voinicule/ Câți ani îmi vei da/ pân' m-oi însura (mărita)?".
Dacă se întâmpla ca după rostirea acestor cuvinte, cucul să cânte, cântecul său
echivala cu un an de asteptare. Dimpotrivă, dacă el tăcea era semn că va fi o căsătorie în scurt timp.
De asemenea, craca pe care a cântat cucul de ziua sa, era tăiată
și pusă în scăldătoarea fetelor, în speranța că flăcăii nu le vor ocoli.
Exista obiceiul ca în această zi, să se numere de câte ori
cucul își cânta numele, număr care ar descoperi câți ani mai avem de trăit.
Numai de două ori se dă dezlegare la pește în Postul Mare:
la Buna Vestire și la Florii. Oamenii cred că dacă se mănâncă pește acum se va
simţi bine tot anul, la fel ca peștele în apă.
Tradiția spune că în cazul în care primul cântec al cucului
era auzit pe stomacul gol, în spatele omului, acesta era un semn rău: „Cucu-n
spate mi-a cântat/ și moartea m-a săgetat!".
În unele aşezări din Apuseni, gospodarii stropesc cu ţuică
la rădăcină pomilor şi cu vin la rădăcina viţei de vie ca să aibă rod bogat în
acest an. În aceeaşi zi, gospodarii din Maramureş adună lucrurile de prisos de
prin curţi şi le dau foc.
În Bucovina şi în multe zone din Muntenia, femeile împlinesc o datină: ele se
scoală dis de dimineaţă, fac foc în ogradă şi pun în faţa uşii pâine, sare şi
apă; când apa s-a mai încălzit se lasă în acelaşi vas, pentru ca îngerii să-şi
potolească setea. În schimb, pâinea şi sarea se dau de pomană unui sărac, cu
convingerea că această tradiţie va aduce spor şi sănătate în acea gospodărie.
„Pasărea-Nepasăre sau Cucul”
„Cucul (Cuculus canorus) este o pasăre migratoare,
care face parte din ordinul Cuculiformes, familia Cuculidae. Pasărea nu
cloceşte, ci femela îşi depune ouăle în cuiburi străine, care sunt de obicei
ale unor păsări cântătoare mai mici. Cucul este răspândit mai ales în emisfera
nordică, dar iernează în regiunile de savană din Sudul Africii şi din Sudul
Asiei, cu temperaturi variind între 15 şi 19 grade.
În dialectele geto-dacice, cucului i se spunea KUKO şi
KOIKO, ceea ce sugera şi glasul acestei păsări, dar şi harul de prevestitor
(cf. rom. ghioc), şi aşa a rămas şi în mitofolclorul românesc. Denumirea lui
este atestată în lista plantelor medicinale dacice, sub formele KUKO-LIDA,
KOIKO-LIDA şi KOIKO-DILA.
Numele cucului s-a păstrat şi în etnobotanica românească,
unde există plante ca: laptele cucului, ciuboţica-cucului, grâul-cucului,
limba-cucului, mălaiul-cucului, mărgica-cucului, mărul cucului,
măzărichea-cucului, mierea-cucului, porumbul-cucului, scaunul-cucului,
stupitul-cucului, umbra-cucului etc.
În tradiţiile româneşti, cucul este considerat pasăre sacră,
aducătoare de bucurie, plăcută lui Dumnezeu, fiind un mare păcat s-o ucizi: ”E
păcat să-l omori, căci nu face niciun rău; îţi seacă mâna, dacă l-ai omorât”.
Această deosebită situaţie a cucului îi acordă şi un rol primordial, aşa cum se
observă şi într-o doină, unde se spune:
De când s-a urzit pământul
De-atuncea ne bate vântul,
De-atuncea ne cântă cucul.
Cântecul cucului are însă uneori efecte teribile,
prevestitoare de nenorociri, mai ales când este acompaniat de maica lui:
Frunzuleană de nagară,
Este-un nuc între hotară
Şi cu nucele amară,
Şi-un cuc cântă de se-omoară.
Dară muma cucului
Şade-n vârful nucului,
Şi-aşa de tare cânta,
Crengele în jos pleca,
Mare foc şi mare vânt,
De lua frunza de pe câmp.
În cadrul unor obiceiuri magice, cucul este ”plătit” să
cânte, cum se înţelege dintr-o altă doină:
Frunzuleană pui de nuc,
Bată-te pustia, cuc,
Ţi-am plătit să cânţi un an,
Nu mi-ai cântat nici de-un ban!
În general, cucul este înzestrat nu numai cu darul
cântecului, ci şi cu cel al vorbirii. El aduce veşti bune:
- Cucule, de unde vii?
- De pe Jii, de peste Jii,
De pe cei codri pustii.
- De-a mea maică ce mai ştii?
- Ia, ţi-oi spune veste bună,
Că maica ţi-e sănătoasă;
Pâine albă frământa
Şi la tine se gândea.
În continuarea cântecului, cucul aduce ştiri liniştitoare
despre sora şi fratele celui ce întreabă.
Se crede că primul cântat al cucului vesteşte anii pe care-i
mai are de trăit cel care-l aude, sau câţi ani mai are până la căsătorie cel
care-l ascultă şi nu s-a căsătorit încă.
De obicei, cucul participă, ca mesager, şi la farmecele de
dragoste.
În tradiţiile populare se practică Răscucitul,
prin repetarea cântecului acestei păsări, pentru apărarea manei vacilor.
Primăvara, de Lăsatul Secului, începe Jocul Cucilor, când tinerii
se deghizează în cuci, dansând în cadrul unei nunţi simulate şi lovind sătenii
cu beţe sau cu bice. Se crede că, prin intermediul măştilor acestui joc şi cu
ajutorul zgomotului de clopote, cucul alungă duhurile rele, iar prin atingerea
cu opinca ori prin arderea fulgilor din glugă se alungă boala. La sfârşit,
măştile se distrug.
Conform calendarului popular, cucul se face auzit la Buna
Vestire, când se consideră că începe primăvara. Atunci i se dezleagă limba,
fiindcă a mâncat din primii muguri ori pentru că a cântat în Poarta Raiului.
Se şi spune: Cucul, până nu vede mugur, nu cântă.
El cântă până la Sânziene sau până la Sân-Petru, când
”răguşeşte”, pentru că s-a hrănit cu boabe de cireş sau de orz, ori pentru că a
auzit şuieratul coasei. Atunci, se spune că a mâncat cucul cireşe.
Se mai zice: A tăcut cucul, a trecut primăvara.
Iată şi un cântec despre plecarea cucului:
Câte păsări îs pe munte
Nu-i ca cucul de cuminte;
Cât aude glas de coasă,
Se duce din ţara noastră.
Tăcerea cucului, după Sânziene, se mai explică şi prin
pribegia la Curţile Dorului:
Zis-a Dorul să mă duc
După cântecul de cuc,
Sus în vârful muntelui,
La Curţile Dorului,
Unde-s porţile de pară
Şi oameni fără tihneală,
Unde-s porţile de foc
Şi oameni fără noroc.
Se mai crede că între Sânziene şi Buna Vestire cucul se
preface în uliu.
Fiind o pasăre neobişnuită, cucul este scos din regnul care
ar trebui să-i fie firesc. Într-o poveste-ghicitoare, la întrebarea ”ce este
pasăre-nepasăre”, răspunsul este ”Cucul, pentru ca el nu vărează, nu iernează,
iar puii, dacă vrea să-i aibă, nu-i vrednic să-i crească”. Datorită obiceiurilor
sale, această pasăre este simbol al singurătăţii, de unde şi expresiile
”singur-cuc” şi ”a fi frate cu cucul”.
Se zice: Cucul cântă, dar tânjeşte după cuib.
Cântecul lui,
deosebit de frumos, a dus la mai multe zicale: Cioara vrea să cânte ca un cuc,
piticul vrea să pună mâna pe Lună; Oricât ar ţipa, bufniţa nu poate cânta cum
cântă cucul; N-ai văzut din porc stup şi din cioară cuc; Cucul îşi cântă
numele.
El nu pare a avea vreo grijă:
Cucul cântă, te-asurzeşte,
Vrabia ouăle cloceşte.
A avea ”casa cucului”, adică a nu avea nicio casă înseamnă a
fi blestemat:
Cine iubeşte şi lasă
Dumnezeu să-i dea pedeapsă:
Aibă casa cucului,
Târâişul şarpelui
Şi liniştea vântului,
Pulberea pământului!
Obiceiurile sale de ”pasăre-nepasăre” au dus la multe alte
expresii sugestive: de florile cucului, adică ”degeaba, inutil”; a umbla de
flori de cuc – ”fără rost”; cântă cucu-n punga lui; bată-l cucul!;ascultă cucul
până îţi cântă!; rău i-a cântat cucul; a-i cânta cucul în spate (din stânga,
rău); a-i cânta cucul în casă; a aduce cuiva lapte de cuc; a avea mila cucului.
Aşa are să-i cânte cucul, se spune despre cineva care nu se
va mai întoarce niciodată. La fel, cât cucul sau cât îi cucul înseamnă
”niciodată, cât îi hăul”.
Aceleaşi obiceiuri de ”pasăre-nepasăre” îl alătură...
beţivilor: a fi cap de cuc, a fi cuc, a se face cuc; a fi cuc şi altă pasăre.
De asemenea, a-i aduce cuiva şi lapte de cuc înseamnă ”imposibil”. Totuşi, se
spune despre cel căruia îi cântă cucul în faţă că prosperă.
Folclorul nostru remarcă mereu calităţile
deosebite ale acestei păsări: ”
Cum este cucul ales între toate păsările şi
busuiocul dintre toate florile”. Adrian Bucurescu
