luni, 23 iunie 2014

Dorul Sân-Zienei




          Sărbătoarea SânZienei, a sfintei și dumnezeieștei Doamne, Făptura făptuitoare a neamului nostru dintru Începuturi.

          Când am ajuns prima data la Sarmizegetusa, până a intra în sanctuar, a trebuit să colind desculță zidurile împrejmuitoare, spre mirarea însoțitorilor mei, dar – mărturisesc sincer, și a mea. Trebuia să îmi iau hrana din acele locuri, să recunosc urmele pașilor de demult. Starea fizică fusese înfioarătoare în zilele dinainte dar numai așa aveam să pot ajunge acolo unde îmi era dat. Desculță ca pășirea să știe a primi.

         Când ești fericit, când biologicul din tine simte, este viu, sufletul se supune plăcerilor lui. Când însă suferă o decomprimare, sufletul te întărește.

Pășeam pe pietrele vechilor ziduri și simțeam cum mă înalț, cum regăsesc îmbrățișarea văzului din văz.duh. Iar flacăra din mine privea minunile acelei zile, încălzindu-mă treptat, jucându-se cu adierile vântului care mă pornea pe aleile strămoșești. Primul gest a fost de a mă culca în interiorul Marelui sunet a Universului, a Ceasului care avea să își împreune minutele din ani , rotindu-se ca o volută pe cerul din mine, pînă am privit steaua care mă veghea dintotdeauna.

          Am descoperit-o cândva în ochiul de apă la marginea căruia străbăteam orele nopților. Cerul privise de multe ori în ochii mei dar nu alesesem nici o clipire care să îmi șoptească din taina ei. Însă atunci, din adâncul apei s-a ridicat o sclipire care a fulgerat scurt. Iar și iar până fascinația din mine a fost deplină. Era EA, unica. Zeci de nume i-am dat de atunci. Dar toate erau din ,,semnele Ei de Putere” –cum aveam să înțeleg mult mai tîrziu. Fiecare nume îi numea încă un dar și treptat aveam să îl înțeleg.

        Iar toate acestea sunt scrise în CARTEA Ințelepciunii, cea  în zece file care se poate citi numai așa: dintr-o dată toată și pagină după pagină. Iar la noi Solomarul este ultima întruchipare după ce marea predare s-a în.făptuit, rămânând așa la vedere  însă și ridicându-se pentru a ne veghea. Coboară doar în anumite ceasuri pentru a ne dărui din Putere. Și , în înspre sfârșit, învățăm…
        Atunci după prima noapte când am înțeles m-am legat cu robia urei de steaua ziditoare. Exteriorul meu ura, biologicul aparținând țărînei, pentru că eliberarea a venit din interior. Poți învinge definitiv numai din, din interior. Ura, mânia, trufia, supărarea, pot fi alungate?! Nu. Ele se întorc. Energia din ele poate fi transformată așa cum au învățat alchimiștii. Privirea aceea venea de departe, din ținutul meu și uram doar îndepărtarea. Pe care am învățat treptat să o străbat. 
          Drumul a fost lung doar în mine. Așa am înțeles și un alt nume, de dinainte de a mă înțelege prin Înfăptuirea mea. Pe Iisis -  CeaDeSus. Cînd sclavia pământului părea că va fi veșnică ea l-a reînviat pe Osiris și a născut întruchipare din El. Legendele au multe șoapte  când asculți cu auzul interior. Vin de departe, atît cît îmi ridic gândul care să mă conducă. Iar orologiul de la Sarmis-Getuza, săpat în memorii aduce mereu îndepărtările aproape. Pentru că dacă se șterg, piere și viața pe Pământ.
Iarba mi-a cuprins trupul și văzul din mine a devenit duh care a privit unica stea. Știam cine este. Îi șoptisem înainte zeci de nume, dar atunci nu o mai numeam. S-a alunecat vie înlăuntrul meu.          Am înțeles că nu o căutasem niciodată pentru că întotdeauna știusem cine este. Nu îmi aminteam eu cine eram: o licărire din Ea. Așa a fost mereu: CeaDeSus și licărirea Ei de pe Pământ. Și sunt multe, multe licăriri care … dorm.

        Asta privisem dintotdeauna: licărirea de sus care se năștea flacără din mine. Din adâncurile unde se ascunsese.
Acolo, am ridicat privirea care s-a petrecut pe boltă iar Steaua a doua oară s-a oglindit în irișii mei. Harta stelară spre drumul de acasă s-a imprimat la prima privire asupra acestei lumi. Acum a fost altceva.

       Pot închide ochii și steaua să apară acolo unse află de milioane de ani. Nevederea din mine era acoperită de umbrele pâlpâirilor care și ele pot vrăji, dar numai biologicul trăitorilor. Însă vraja aceasta e puternică și trebuie să înveți Arta Magiei din interior. Vrăjitoria este pentru înspre afară, Magia este a interiorului. Doar  acolo e tărâmul Adevărului.



        În fiecare bărbat se oglindește o unică sclipire. Dar ea trebuie să își amintească cine este și, să învețe să stăpânească legătura de Putere. Femeia încă se repede la bărbat să îi amintească prin vorbe. Nu așa va trezi oglinda Ei din El. Femeia pământeană doar visează visul ascuns în ea. Și suferă de dor. 
        Bărbatul așteaptă doar ca Ea să își amintească. Nu își dorește mai mult. Pentru asta au venit aici. În timpul ăsta el poate ridica edificii, poate pleca la războaie. Își ocupă timpul cu multe. Dar gândul lui mereu este înspre ea, să devină Femeia din icoana sufletului din El. Cum e jos așa este și sus. Dorul Iubirii !

joi, 12 iunie 2014

Suflete pereche - suflete gemene



Multă literatură s-a scris despre sufletele pereche.
Am să scriu despre sufletele gemene.
În ultima vreme au loc multe divorțuri care sunt  o încheiere a karmelor. Chiar două – trei în viața unei persoane. Ceea ce înainte se derula în una - două vieți, acum totul este mult mai comprimat și nu e deloc ușor. Nu trebuie să judecăm prin vechile concepte pentru că așa nu vom înțelege, nu ne vom elibera de traume foarte puternice. Chiar și religiile par a înțelege această schimbare care are loc, dând dezlegări care înainte erau dificil de obținut.

Un caz fericit este al sufletelor gemene care se regăsesc cu bucurie, între ei instalându-se o prietenie profundă, fie că sunt două femei sau doi bărbați , fie femeie-bărbat. Această prietenie poate fi uneori confundată cu iubirea pământeană. În toate cele trei aspecte. Dar care va trece și tot prietenie și într-ajutorare va rămâne. 
Se poate să nu fie conștienți de ajutorul pe care și-l oferă și să apară trauma umană a despărțirii ( cu gândul la sufletul pereche). Se poate prin radiestezie, prin astrologie să afli aceste aspecte și să mulțumești, ocrotindu-te, salvându-te  așa de o nouă karmă.

Sufletele gemene se ajută chiar dacă nu se cunosc fizic. Mai ales acum când mentalul omenirii începe să depășească faza de ,,subconștient al omenirii” de care vorbea Jung. Începem mulți să înțelegem cu destul de mare acceptare că există , iar acest fapt ne deschide porțile pe care până acum pășeau numai puțini inițiați. Și încă cu foarte multă trudă. Poate această ușurință, facilitate a noastră de acum, duce la  a privi superficial darul de care avem parte.

Însă, așa cum avea să îmi confirme și Minerva ( Chiron ne-a apropiat acum ceva timp), sunt, mai sunt cazuri particulare.
Iar cel mai difici este al Sufletelor gemene care aici își găsesc partea de suflet pereche. Două suflete gemene, venite în același timp și singurul lor suflet pereche. Când unul din ele, când celălalt se poate întâlni cu sufletul pereche. Fiecare având o personalitate complementară celuilalt, dar ca aspect astrologic, numerologic, asemănătoare, aproape identice.

 Nu este ușor de privit o asemenea derulare. Nu este foarte des întâlnită, dar... este.
Iar sufletele gemene (S.G.)  aflate într-o relație cu sufletul lor pereche în două sau trei vieți, acum sunt foarte, foarte puternice.

Dacă într-o viață  anterioară unul din S.G. l-a înlăturat dur pe celălalt, acum se pot întâlni ca parteneri de afaceri care învață să fie corecți unul cu altul. Pornesc cu intenții bune, dar , pe parcurs, deviază de la corectitudine și totul se dărâmă acuzându-se reciproc. Pot însă să afle de ce și să-și acorde iertare, înțelegere.

Acesta este un aspect. Altul este cel format din nou alături de sufletul pereche.
Pot fi toți trei colegi de școală: generală, liceu, facultate, sau de serviciu. De obicei se regăsesc la prima vârstă, apoi unul din sufletele gemene să aibă evoluția lui iar celălat să rămână alături de sufletul pereche.

1. Căsătorindu-se, având copii, având succes în tot ceea ce fac.
Deci, unul din cele două suflete gemene va fi împreună cu sufletul pereche. El are anumite calități, dar numai o parte din totalitatea pe care le-ar avea dacă ar fi un unic suflet.  Ceea ce este foarte rar, încă, dar sunt mai mult decât până acum, asta e evident.
Cei doi pot fi fericiți, dar....sufletul pereche, fie că este bărbat sau femeie, va simți cu disperare că ,,lipsește ceva” în relație, în celălalt. Oricât ar realiza impreună conștientizarea este cu atât mai grea cu cât se trezește spiritual.
 Nefiind foarte multe informații, bulversarea interioară este mare. Nu poate înțelege ce i se întâmplă. Iar dacă apare în viață și cel de al doilea suflet geamăn al partenerului actual... e cel mai dificil moment al vieții. 
Cel de al doilea vine cu calitățile pe care celălalt nu le are. Și va trebui să aleagă. Cu primul a ridicat o casă, a evoluat material, el acest aspect avându-l spre manifestare.

Celălalt S.G. care apare, cu lecțiile lui învățate separat, vine cu partea de împlinire sufletească. Acum e dificil: pe care să aleagă sufletul pereche?! Determinarea lui interioară trebuie să fie foarte, foarte puternică. Decât să pendulezi între regrete ...mai bine la mănăstire. E o mică glumă (poate) ! Da! Îți poți trăi viața dăruindu-ți sufletul divinității. Total și pentru totdeauna. Fără regrete. Și în acest fel se poate încheia și karma între cei trei. (2+UNU).
 Dar retragerea să nu fie ca să suferi în sihăstrie, că tot nu s-a rezolvat nimic. Dacă sufletul urcă mai sus decât zona sufletelor, în Spirit, atunci, da! Se încheie karma.

2. Sufletul pereche poate întâlni partea cea mai slabă a S.G. Poate suferi alături de el, pot veni copii. Dar când apare cealaltă parte a S.G. lasă tot și pleacă cu el. Pentru că el are puterea cea mai mare. Pot realiza pe toate planurile: fizic, biosic, noesic.

3. Se poate ca sufletul geamăn alături de care este deja sufletul pereche, să facă un efort pentru a evolua și spiritual, mai ales dacă perechea deja a început să parcurgă această cale a regăsirii. Dar... venind numai cu anumite calități, este mai dificil să accepte, știind că are alături partea lui divină. Nu crede că ar putea să o împartă cu altcineva, să o piardă, și pot urma adevărate drame. Este una din cele mai dificile situații în aceste vremuri.

Pentru a echilibra balanța pe care trioul acestor suflete o poate dezechilibra, producând răni profunde și în cei din jur ( familie), deja apar și sufletele pereche care vor ajuta la înlăturarea traumelor, a neîncrederii. Mulți din copii pot fi traumatizați de divorțuri, nemaiavând încredere în Iubire. Este o perioadă dură din acest punct de vedere. Înțelegând însă și alte aspecte decât cele sociale, cu atât mai repede ne vom reveni ca familie consacrată divin.
                                                  ***
Sunt doar câteva aspecte din multitudinea de variante pe care le trăim acum. A judeca cu ușurință gesturile celor din jur, nu ajută pe nimeni. 
Apar situații de viață specifice timpului de acum. A avea înțelepciunea de a căuta să le înțelegem e un dar pe care l-am primit și ar trebui să încercăm să îl înțelegem până nu se instalează traumele.

Preponderența femeilor ca unic suflet este un pic mai mare acum. Cea a bărbaților ca suflete gemene este ea mai mare. 
Deasta femeile sunt în număr mai mare pe calea spirituală. Echilibrul vine prin savanții bărbați care descoperă prin știință posibilitățile imense ale Ființei umane. 

Sper ca sufletul și spiritul să fie parte impreună, AICI, pe pământ a Întregului Divin.


marți, 10 iunie 2014

Adoratorii Soarelui





Zilele acestea, în timp ce încercam să aranjez  textele cu Lupul Alb nu ... întîmplător desigur, am privit oamenii. Cu aceeași atenție dintotdeauna. M-a surprins graba lor de a se feri în fața căldurii soarelui. E adevărat, e destul de cald și sigur vor veni zile fierbinți așa cum tot am avut parte în ultimii ani. Și eu mergeam pe partea unde era umbră, cât de cât. Dar când am ajuns în plin soare, am simțit și înțeles totodată, ceva ce m-a încremenit: nu iubesc soarele. Nu i-am spus demult, demult timp că Îl iubesc. Stând așa, în prezența lui am simțit cît de mult vrea iubirea oamenilor. Să-i fie trimisă așa cum facem cu cei dragi: gândurile și spusele sunt îndreptate mereu spre ei. Spre el nu! Asta este: nu am lăsat iubirea să plece spre el. Parcă doar...îl priveam. 

Am admirat răsăriturile la mare acum câteva zile. Am mulțumit, m-a încântat ivirea lui. Dar.... nu îl iubeam cu toată ființa mea ca în secunda când am realizat asta. O căldură din inimă a plecat spre el. E puțin spus dar decât cuvinte mari, mai bine simplitate și sinceritate. Simplu: îl iubeam și i-am transmis iubirea așa cum doar copii mici știu să o facă. Nu mi-a mai fost cald, dimpotrivă, zâmbeam fericită. O nouă stare care cere acomodare și asta e de lungă durată de acum încolo.

Multe, multe taine mai sunt de descoperit pe lumea asta. Ne obișnuim să iubim. Ne obișnuim ,,în iubire” și ea încet, încet se consumă dacă noi nu o mai conștientizăm. La fel și între două persoane. Se consumă din sentimentul sublim de la început și, normal, el începe să fie ca un fir, care se poate rupe oricând. Relaționarea înseamnă comunicare, împărtășanie, cuminecătura unul prin altul.

Bucuria pe care am dăruit-o soarelui meu, este ca dragostea dintâi care îți apare brusc în memorie din când în când, acum a fost  ca o revedere și revenire mult așteptată. Nu i-am spus, am simțit că îl iubesc și eram fericită că vede asta în întrega mea ființă. Iubirea nu are nevoie de cuvinte, de mărturisiri. Parcă mi se deschisese inima și un vârtej de căldură plecase din ea.

La câte nu mai sunt atentă?! Doar știu că dacă tu nu vezi acel ceva, el nu există. Mai ales cu ochii sufletului care trezesc sub pleoape mii de legături/amintiri.

Ne gândim cât de cald va fi, cum vine pârjol în jur. Dar că are cineva nevoie de iubirea nostră?! La asta ne gândim?! Mergem cu ochii în jos, lăsăm grijile să ne doboare... și nu ne luăm Putere de la cel adorat dintotdeauna. Sună ciudat ,, Adoratorii Soarelui” ?! Teoretic poate nu. Practic, cu efuziuni și amețeli ,,mărețe”ne mai amintim la câte un seminar sau când citim o carte,dar nu o mai facem demult timp. Ar trebui acel prag critic de adoratori , pentru a ne salva. Și nu mi se pare deloc o idee bizară. Starea de iubire trebuie întreținută, conștientizată mereu. Susținută.

Am ...însingurat soarele. Ocupați cu cheltuirea resurselor am uitat de cei care ni le-au dat spre folosire. Să învățăm să creem tot ceea ce avem nevoie din nelimitata putere. Noi... am învățat ceva/ceva dar și multe altele.

Nu, soarele nu este supărat. Ci suferă. Suferă minunatele ființe de acolo. Iar iubirea lor, noi, în micimea de acum, când am distrus atâtea, ni se pare că e pârjol.
 Învățăm despre forme, despre compușii din ele, învățăm să le numărăm, să le cuantificăm.... dar faptul că sunt toate alcătuite din energii care nu ne aparțin, ci doar puse la dispoziția noastră nelimitat, încât am ajuns să le folosim fără a ne gândi la responsabilitatea pe care o avem, nu ne mai trece prin cap să o facem.

Soarele nu este o bucată mai mare din ceva amorf. Acolo sunt entități alcătuite altfel decât noi. Atîta tot. Deja au trecut mirările multora că putem comunica telepatic între noi. Nu noi am devenit mai ,,măi/măi” așa dintr-o dată ca să tot cerem celor din jur, să ne ,,explice” ce este asta: e de la satana sau...suntem deosebiți. Bineînțeles că am vrea să auzim a doua variantă, marea majoritate de asta întreabă. Nici una, nici alta. Suntem iubiți. Atîta tot. Hai să acceptăm firescul în viața nostră și să nu ne pierdem timpul și energia căutând susținători prin jur. Am ajuns să cert cât pot de delicat ( scuze, nu îmi reușește întotdeauna) asemenea ființe. Celor înspăimântate, da, am răbdare să le explic. Iar cel mai simplu e cu ajutorul  experimentelor susținute de știință. Telepatic, empatic, cu întreaga ființă putem comunica la un nivel pe care nici nu îl înțelegem deplin. Și ca să avem de unde învăța, începem cu cel mai frumos și înțelept prieten, soarele.

Cu cât vom deveni mai conștienți că există Dumnezeu care ne vrea fericiți, că sunt înalte entități de lumină a căror inteligență ne poate îndruma, dacă noi cerem, cu atât vom înlătura pârjolul venit prin rarefierea țesăturii energetice din jurul planetei, și multe altele. Corpurile noastre au ajuns la ultima etapă de densitate a biologicului. De aici înainte avem două căi: înnobilăm materialitatea nostră , și asta nu o putem face de capul nostru, sau...devenim extratereștrii de care spunem că ne terorizeză, că nu au inimă. Ca să nu jignesc animalele pentru că ele sunt o creație superbă pe care aproape o nimicim.

Cuvinte nu trebuie. Ieșiți într-o rază de soare și trimiteți iubirea din iubirea inimii. Ea va sparge lutul murdar care prin  spaimele, fricile, supărările, neajunsurile, mâniile,  ne ține încă captivă imensa flacără  a iubirii. Va fi asemeni lavei care se revarsă din vulcanul inimii. 

Iubirea omului este specială în întreg Universul cunoscut sau încă nu. Pentru că știe atunci când este pârjolul prea mare, să răcorească, atunci când frigul devine moarte, poate dărui viață.

Nu e nevoie acum, în clipa asta să căutăm dicționare de gesturi, nu e nevoie de incantații speciale. Vor veni și ele. Pentru a ne domoli și a căpăta constanță în tot ce facem. Altfel vom uita iar repede.

Ar trebui să închei....și nu știu decât să spun: deschideți-vă inima și lăsați iubirea să plece spre soare. Fără nimic altceva.


pictor: Tomasz Alen Kopera

sâmbătă, 7 iunie 2014

Puterea din Rusalii


De acum înainte vom măsura timpul tot din șapte în șapte zile ,,de după” trecerea Lor: duminica I-a, a II-a, a III-a….. până la a XXVIII-a după Rusalii. Parcă viul biologic își sună dansul clipelor fiind în Puterea lor.

Pământul acesta e binecuvântat spre păstrare a tainelor, a înțelepciunii, a Puterilor. Acel ,,adânc de memorii” care se zbate dureros în noi. Nerespectând darul din cumpenele cerului nu avem cu ce ne hrăni și întări.

Multe nu se pot încă rosti decât de la suflet la suflet.
Șapte frați , Sân Toaderii și Șapte surori - Rusaliile parcă sunt cerneri de amintiri stelare dintru începuturi când vorbeam direct cu dumnezeirea. Când sfatul Înaltelor fețe își avea altarele de odihnă pe pășunile străjuite de glasul munților care încă nu se ridicaseră strajă neamului.

Au trecut orologii de vremi iar bătaia lor a rămas în timpanele vremelnic ascunse de alte înțelesuri, care au venit cu adormiri de soartă. Ielele însă revin, an de an doar/doar ne-or găsi amintirea trează, să aibă cui se destăinui.  

Așa fosta scris să primesc înlănțuirea nopții de Rusalii la malul Mării. Cumpăna razelor lasă înserarea să cadă în mare. Aerul calcă apa care  trimite unde în bariera de alge-pavăză  nisipului unde căldura încă nu s-a aciuat.

Jocul lor revarsă duh de lumini pregătind sosirea Crăiesei Sânziana. Frații lor trec în magie de dans ritualic și ca să nu le dea de gol, își ascund fețele cu nelipsita năframă. Vai de cel ce o smulge de pe chipul fără întruchipare. Este osândit pe loc. Lege păstrată în sfințenia tainei.

Încerc să gust din clipa prezentului pentru a-mi fi aducere de amintiri din memoria trecutului. Luna e doar jumătate din Puterea ei care  învață trezia din om să se adune înlăuntrul lui. Grea deprindere. 

 Prin sfărâmarea sufletelor am construit atâtea obstacole care ne-au făcut să uităm că magia este în starea și în cuvântul bine rostit.

Las liberă neliniștea sufletul din mine care vede străfulgerările de deasupra mării. Și e doar prima oră înspre noapte. Dansul lor amețitor va fi vârtejul prin care cerurile la ceas de zori se vor deschide și alaiul Frumoaselor va ieși din Iele însele dăruindu-se dansului,  aninând razele soarelui în hora lor.

Taina zilei  nu e pierdută prin spaimele care au săpat neguri de înfiorare în noi. Pârjolul ierbii e doar semnul Puterilor de care nu ne putem încă apropia. Iar cei care o fac, dau în rătăcire a minții nemaiputând vre-odată să le uite, rămânând aninați de amintirea săpată în suflet.

În dansul străveziu dinafara lor se va dezlănțui Puterea din Eternul Timp pentru a ne fi pavăză până la împlinirea sorocului.

Mi-e dor să-mi potrivesc ritmul pașilor în ritmul lor. Înțelesurile din Iele curg amintiri care văd cum caută făpturi pentru a deveni mărturie necuprinsului cărora le sunt martore.
Surâd fulgerului de amintire care a lăsat urme de spaime tocmai pentru a fi ocrotite în neprihănirea lor. Pe oricare cale numai să nu te poți apropia de Iele. 

Dar văz-duhul vorbește sufletului care îl privește căutând deslușire de înțelepciune. Duhul  redă văzului vederea pierdută. Înțelepții le-au scris și rescris, după hramuri de vremi, multele prefaceri scormonind în litera moartă a hrisoavelor trecute din visterie în visterie.

Cu Leuștean, Avrămeasă, Usturoi, Tătăneasă, Pelin și Apă de la nouă izvoare lasă tămăduirea să fie adusă de frații lor. Doar înspăimântarea pricinuită de alții ne picură otrava slăbiciunilor și fricilor (pelinul stabilizează plinul vieții și înlătură propriile dizarmonii, nu trebuie să ni le transmită nimeni. Ascunderea Puterii ritualurilor din plante se face prin inversarea înțelesurilor).
 Apa vie tămăduiește neîndurările noastre de a lăsa viața să se bucure în noi. Înviindu-ne după măsura înțelegerii pe care o avem. 

Pentru Dorul din noi au venit și anul acesta pentru ca văz.duhul să le mai culeagă odată din taine și să umple norii care vor potoli arșița din suflete, încă un timp. Zânele neamului meu au nume împărătesc din izul florilor.

Cu cât vederea ta privește frumusețea cu atât vei fi binecuvântat!




marți, 3 iunie 2014

Noi, zeii....moderni




Până a finalul filmulețului,  a fost greu să îmi definesc stările contradictorii, dureroase, care izvorau în mine.

Noi, oamenii credem prea mult că suntem singuri pe planetă. Facem animalelor ce nu ne place la... reptilieni: că ne răpesc, că ne hibridează.  Îi blamăm că nu se comportă ,,civilizat” cu noi. Simțim fiori reci când auzim de ei. Pe animale le considerăm ,,sălbatice” că nu ne lasă să ne ,,împrietenim” și fug de noi. Am învățat rudimentar - ce e drept , să le tranchilizăm. Le-am mutat din habitatul lor etc....Uneori intențiile multora sunt bune, de salvare a ceea ce a(m) mai rămas. Dar de ce să le punem în cuști ?! E...ciudat, nu?! Nu sunt inteligente ca noi, de asta !!! și ne spălăm pe mâini.

Dar noi, cu animalele de pe uscat, cu cele din apă, cu păsările  văzduhului, ce facem?! Le luăm locurile ca să facem deșerturi (acum am plecat și pe alte planete, dar ni s-a spus: stop, pînă aici! După cum au început să mărturisească cei care au avut norocul să zboare în cosmos). Unii – pentru a nu lăsa ca ,,amintirile ” lor să rămână în mentalul omenirii sunt ,,dați dispăruți”, asasinați. Așa apare o ,,pâclă” energetică, suficient de terifiantă ca să mai aibă cineva curaj să se apropie de cele ce nu au fost încă spuse. Dacă nu pot fi distruse sunt puse la ,,index”.

Câtă liniște și încântare, bucurie și viață emană aceste ființe în oricare din habitatul lor. 
Cât de minunat organizat este totul. Se hrănesc exact cât au nevoie, cunosc planeta mai bine ca noi, urmându-i liniile energetice pentru ca viața să continue. Se alintă cu duioșie, au manifestări pe care se pare că noi le-am uitat demult.
 Noi suntem asemeni zeilor hrăpăreți din olimpicele legende care doresc ofrande pentru dezmățul lor. Infiorător.

Ne ucidem între noi , ne judecăm unul pe altul, zicând că  îl apărăm pe Dumnezeu, atât de marea este infatuarea sau prostia sau demența uneori. Decăderea morală, religioasă, socială –din oricare parte a lumii, este imensă. Acuzații, înfricoșări, transformă albul în negru sub ochii tăi, dacă nu apelează la denigrări. Se leagă de ceea ce pot din viața umană pentru a distruge și a servi interesele grupului din care fac parte. Suntem scavii moderni și nici nu crâcnim.

Acum înțeleg mai profund și cu adânc respect, puritatea sufletului celor care spuneau o rugă atunci când culegeau ierburi de leac. Noi le smulgem cu sălbăticie, cu tot cu rădăcină. Ucidem ca să avem blănuri în dulapuri și să ne atace moliile și hoții. De ce ne plângem?! Ucidem pentru plăcerea vânătorii sau a sângelui, care ne hrănește așa cu Puterea celui vânat?! Alegându-l pe cel mai puternic și frumos exemplar, sigur respectat de toți ai lui, unii se folosesc de puterea acelei specii. Nu, nu e utopie sau un vis urât (aș vrea eu).
Bine că Frumoasa Natură încă ne iubește.


N.B. E doar o privire a sufletului, un posibil aspect, impresionată fiind de un filmuleț. Părțile minunate ale lumii civilizate sunt multe, indiscutabil!  însă spunem cu respect despre cei care știu graiul animaleleor că sunt deosebiți sau sfinți. Căutați singuri imagini cu animalele ucise, cu pădurile tăiate și .... spuneți o Rugă de iertare a nostră, a tuturor!