TRADIŢIA SACRĂ



Ursitoarele din Piatră



O zi petrecută printre sufletele din Taina Pietrei. Chipuri adormite în adâncul stâncilor, care sunt în visele noastre, ale tuturor celor care ajungem acum să fim îmbrăţişaţi de privirea lor. Noi suntem martorii tăcuţi a veşnicelor iubiri care au rămas să ne vegheze somnul Fiinţei

Înfiorarea din piatră e vie. Noi spunem că este ,,energie”. Este cea mai pură materie rămasă de-a lung de veacuri. Materie care nu poate fi încă....cuantificată. Din care vântul şi apa, soarele şi luna, au închis în adânc de mister formele străbune. Iubirea Nemuritorilor pentru vatra casei, a familiei pe care mulţi nu îi mai ştim Sacralitatea, a iubirii de Neam celest în faţa căruia dădeau înapoi toţi, pe care începem (măcar) să ne-o amintim din cotlonele memoriei. Piatra, suflul viu din ea, ne ajută. Nu e ... utopie! Nu e vis frumos pe care vreau să îl transform în metafore. E ceea ce simţim fiecare şi nu înţelem ce ni se ,,întâmplă” în prezenţa LOR. Din ce în ce mai multe ,,stânci” capătă contur în mirările noastre. Doar sufletul celui care le priveşte le va dărui bucuria revenirii. Dar pentru asta trebuie să ,,spunem”, să ,,vorbim” sufletelor care ne vegheză de atâta amar de ani. 

Simpli drumeţi montaninsunt destui. CRED că putem face mai mult. Daaar fără gesturi teatrale, fără să oripilăm pe cei din jur. Pentru că am văzut şi manifestări de acest gen. Le-a pierit cheful multora de a ajunge şi ei un spectacol. 

Vibraţia energetică a pietrei, implementată de cei care au fost cândva strămoşii noştri, reali, aici, asta e în piatră. Nu a să vedem piatra transformându-se în...Pinochio şi ...!!! Dar vom fi deschişi în a primi ,,informaţiile” codate acolo. 
Deocamdată atât.



Uimirea a născut în mine Tăcerea în faţa chipurilor pe care unicul Brîncuşi, le-a imortalizat pentru întreaga omenire. 
Sărutul din gingăşia celor două chipuri care străjuiesc urcuşul spre muntele unde Cavalerul Trac a rămas pavază a drepturilor moştenite de cei care vor continua neamul acestor ţinuri din Grădina Maicii, Săgeata lui de-a pururi va arăta spre drumul iniţierii de urmat, celor care vor alege această CALE SACRĂ, străjuită de IUBIRE. Nu întâmplător sunt străjerii rămaşi încă acum la poalele cărării care duce doar spre piscul de unde trebuie să decizi dacă săgeata Spiritului tău va deveni arma sufletului de neam. 

Dacă puterea atâtor veacuri o vei da ofrandă Bineînmiresmată şi Binecuvântată, buchet de arome vii în Grădina care ne-a fost şi a rămas de.a pururi Vatră de neam. Atunci paşii îţi vor fi îndrumaţi pe Calea Iniţierii. Care este o Cărare cât o muchie de cuţit
Când păşeşti pe ea, cale de întoarcere nu mai este. Nimic nu se face în (cu) grabă sau din dorinţa de a şti, sau a avea cunoaştere sau putere umană. Liniştea aceea din adâncul sufletului şi a inimii nu are nici un preţ pentru că nu e de vânzare. Oricât am vinde din noi, o unică şi fragilă legătură cu Dumnezeu va rămâne. Nu palatele, nu mochetele sau arginţii daţi pe haine de firmă, sau groapa căptuşită cu marmură.

Până şi copacii au primit această stare şi fiecare a continuat-o, unii răsucind îmbrăţişări întru înălţare spre ceruri. Amintiri vii! Şi ...sunt acolo într-o veşnică îmbrăţişare, vegheaţi de sacralitatea mestecenilor şi a arţarilor, păziţi de magia alunului. Ei sunt memoriile noastre. Ei ne-au vegheat şi căldura căminelor şi sărbătorile şi ...Da! Nu mai mâncăm cu linguri de lemn, nu mai păstrăm vechile obiceiuri că sunt desuete. Dar a mânca dintr-o strachină care are simbolul spiralei, parcă schimbă gustul roadelor, a bea apă dintr-o cană de lut, e ca şi cum ne-am împărtăşi din izvoarele care-şi sapă drum pentru a ajunge la Marea cea Mare. Nu mai înţelegem multe ...graiuri. Dar... mai avem vreme !


Numai sufletul uman încă tremură. Încă nu ştim darul care suntem pentru noi înşine, ca apoi să avem ce dărui. 
Simţim cu fiecare răsuflare miracolul vremii de acum. Nu e miraj. Nu e magie. Este o realitate pe care învăţăm , în sfârşit să o vedem, întâi cu ochii sufletului. Ce va face fiecare... 





                     Semn  Sacru al neamului descoperit la Parţa- Timiş

Aţi recupera propriul suflet, energia care a ajutat la ridicarea Templelor, fiind tiparul divin, încă ....necunoscut, se învaţă. Există ,,recuperatorii de suflete".Am scris în carte despre ei. Însă , de dorit ar fi să fim tot timpul, să devenim tot timpul conştienţi de imensa fericire că Îl avem în noi.

Am să redau povestirea ,,Anyma" din cartea ,,ReiKi- jurnalul unui maestru" apoi metoda de recurerare a sufletului. 

Anyma ...


Uneori zicem că ne doare, alteori reproşăm celuilalt că el nu îl are... sau nu-l preţuieşte pe al nostru: SUFLETUL !!! marea căutare şi enigmă umană, cel puţin de când coborârăm în Materie.

Citeam mai demult într-o carte, („Suflete la preţ redus” E.O. Chirovici) că reprezentantul – de voie, de nevoie – al Satanei, a apărut într-un orăşel, de provincie, cu Misiune clară: STRÂNGEREA DE SUFLETE UMANE.

Credeţi că nu a avut succes? mai ales că şi plătea „omul"?! Dimpotrivă, îngrămădeală mare, de era cazul să chemi şi poliţia – adică miliţia, (că pe vremea aceea se petrece acţiunea) al cărei reprezentant de vârf îşi dăduse deja sufletul satanei..., de bună voie!
Deci, enumăr din memorie, câteva dintre motivele pentru care oamenii stăteau la coadă ca să primească bani pentru SUFLET.
În primul rând, nu credeau că au suflet. Nu credeau pur şi simplu, ba socoteau că „ăla” e fraier că vrea să cumpere ceva ce nu există.
Aşa că veneau pregătiţi cu sacoşele sau lista de cumpărături. Unul pentru a cumpăra o rochie, parcă roşie, nevestisi, pentru a o mai îmbuna..., unul pentru bicicleta lui fii-su’. Fiecare cu necesităţile şi visele lui pentru măcar o secundă de viitor mai bun, datorită banilor luaţi pentru propriul suflet. „Că... tot NU SE VEDE!!!

Ba chiar din dorinţa de a face bine, din a cumpăra nişte medicamente pentru cineva bolnav !
Nici un medicament nu te face bine, dacă... sufletul este bolnav. Dar, asta este altă poveste. Ideea este că negrutzii, cum îmi place să le spun, pentru a avea sufletul unui om, găsesc tertipuri de acest gen: „Hai să fac un bine, că sufletul meu... şi aşa nu mai are nimeni nevoie de el, mai bine”... Şi Satana... atât aşteaptă. Mare, imensă ignoranţă umană!!!

Până şi reprezentantul luciferienilor a fost dezgustat de atâta ignoranţă (el ŞTIA cât costă un suflet, sau mai bine zis ce este un suflet. Este hrana lor, ei nemaiavând acces la Divinitate, nu au Lumină, nu au energie şi atunci o iau de la umanii ignoranţi, sau avari de putere sau orgolioşi sau deprimaţi).

Aşa că a făcut... o listă cu preţuri (ca la aprozar). Cele mai scumpe erau SUFLETELE CREDINCIOŞILOR!!! Cu cât credinţa era mai mare, cu atât creştea preţul sufletului !!! Interesant, nu-i aşa?!
Şi un bun subiect de MEDITAŢIE .

Mai sunt şi alte aspecte din viaţa de zi cu zi: când părinţii îşi drăcuie copii!!! Pur şi simplu dau gratis acele suflete satanei. Vor plăti şi ei, pentru că nu au drept asupra a ceva ce nu le aparţine, decât ca îngrijire şi ocrotire. Iar... puterea unei MAME zguduie cerurile... sus, cu puterea RUGĂCIUNII şi pe cele de jos, prin blesteme. 




Recuperarea sufletului

 1.      Activarea palmelor cu Simbolul Puterii şi Simbolul de maestru. Se desenează încet, ca şi cum am avea o pensulă de lumină. Se urmăreşte pe cât posibil vizualizarea. Fără grabă sau nerăbdare

    2. Consacrarea:„Doamne, Dumnezeul meu, Creatoarea mea divină, 
îţi dăruiesc Ţie Fructele acţiunii pe care o fac acum.
Te rog cu smerenie, cu suflet curat, să mă faci să înţeleg, să realizez, dacă Tu le accepţi, dacă accepţi acest lucru sau nu pentru .....” Spuneţi cum vreţi, dar păstraţi esenţa.

Se AŞTEAPTĂ răspuns în calm şi linişte, măcar 30 sec. Vom ŞTI, vom lăsa ceea ce nu cunoaştem să se înscrie în noi. Manifestarea va veni, chiar dacă în forme la care nu ne aşteptăm. oricum...devenim Înţelepţi, începem perceperea celor necesare nouă. 

3.      Spun, clar şi răspicat, chiar dacă în gând: Imi recuperez sufletul de oriunde ar fi el, din orice spaţiu sau dimensiune, timp. Fără farmece, blesteme, programe malefice, negative ale altora sau ale mele, fără adăugiri din alte suflete, fără legături sau deziceri, fără entităţi de nici un fel,  sufletul curat şi luminos conform MATRICEI LUI ORIGINALE. Găsiţi formulele cele necesare vouă.Prin practică veţi şti de ce îl căutaţi, de ce e pierdut, pe unde este. 

4.      Întind mâna din dreptul capului, al creierului , lateral ]nspre dreapta ( pentru că voi căuta pe lungimea mea de undă , a creierului propriu). Încep să palpez spaţiile, dimensiunile.Undeva se va opri.ATUNCI voi începe să TRAG făcând cercuri antiorare. Ca şi cum aş aduna,,ceva”(sufleţelul plecat la plimbare cu voie sau nu). Când simt că am adunat ( voi mai reveni totuşi..) scutur, aşez blând în palma stângă acea energie VIE. Apoi scanez în continuare cu mâna peste tot. Fiecare cm:sus/ jos, stânga/dreapta, în faţă/spate, sub picioare ( atenţie !).mereu aşezând în palmă energia adunată.

5.      Când simt că e GATA ( se poate măsura, dacă am adus tot sufletul. Îl aşez frumuşel în faţa mea şi măsor. Să nu fie animale prin preajmă, că s-ar putea să ...aveţi surprize! am avut aşa că...Atenţie !!!), fac simbolurile: SHK, SKSK, HARTH. Apoi SIMBOLUL PUTERII, Simbolul de maestru şi ce simt că mai este necesar.Clare toate, la un oarecare interval. Graba.... nu are ce căuta în asemenea momente sacre.

6.      Ţin între palmele căuş sufletul O mică discuţie e binevenită.

 7.  Curăţ locul inimii cu degetele energetice. Se face şi SHK. Pot să iau şi energia sufletului dinlăuntru (oricum râmâne un strig).şi să curăţ, spunând algoritmul şi făcând simboluri, apoi energizând.

  8. . Aşez cu blândeţe, cu gingăşie SUFLETUL la locul lui.

 9.      Sigilez cu Simbolul Puterii: Doamne pune Puterea Ta, aici, ca bună pavăză pentru sufletul meu. Pot să adaog şi Aripi de înger.

10. Ţinem mânuţele câteva secunde (şi minute dacă nu e graba prea mare!) şi MULŢUMIM!




                      ************************************************
                                 *********************************


Am practicat, am predat şi am scris despre Reiki. După apariţia primei cărţi, cei care au citit-o au reluat practicarea acestei terapii. Mi-au mărturisit că după o perioadă ceva începuse să le lipsească, doreau mai mult şi găsiseră în carte un imbold. La fel se întâmplase şi cu mine. Existau timpi în care căutam ceva, nu simţeam împlinire sufletească. Nu îmi era deajuns că luăm cu mâna durerea. Un gest şi gata!

O durere de ani dispărea. Nu spun asta ca laudă, ştiu că mulţi terapeuţi au realizat vindecări, dar… Am avut curiozitatea de a urmări evoluţia câtorva din cei vindecaţi. Chiar dacă unii ştiau să îşi facă autotratament, nu aveau timp (spuneau că au încredere mai mare în mine). Ba le eram şi datoare să le uşurez viaţa! Iar durerea fizică, sub altă formă, în alt loc, a reapărut. De fapt, greşeala lor neînţeleasă la timp, asta era durerea. Îi ajutasem? NU!

Era terapia Reiki, sau cristalele de vină?! Oare?! Acesta este un prim aspect. Celălalt avea să se contureze în timp.

Nu se poate să practicăm Reiki ca în Japonia. Avusese dreptate dr. Mikao Usui ca Reiki să nu iasă în afara ţării lui. Pronunţia simbolurilor: cio ku reu sau şo ku rei?!
Desenele care se făceau de nu înţelegeai ce semne şi cui face respectivul. Mda! Intenţia contează, auzeam pe unii. Ştiu şi eu ce este INTENŢIA. Dar, dacă tot faci ceva, vorbind în acest fel cu universul… măcar să fie vizibil şi corect. NU este critică la adresa nimănui. Sunt doar înţelesurile la care am ajuns. Atâta tot. Şi aşa trebuia să fie. Pentru ca noi, cei din afara Japoniei să ajungem la înţelesurile proprii. De NEAM!!!

La un moment dat m-am izbit, ca de un zid, de o Putere. Şi atunci am înţeles: Puterea de neam!

Adevărul care a cuprins sufletele. Şi nu unul profan, ci un adevăr sacru din care mulţi se împărtăşesc acum, chiar fără să conştientizeze.

ADEVĂRUL SACRU este relaţia omului cu divinitatea. Şi este cuprins şi revelat prin textele sacre, prin procedurile sacre .

Prin tradiţia sacră, într-un spaţiu sacru (care înainte era în natură, dar prin desacralizarea datorată omului, acum am ajuns să ne redefinim sacralitatea spaţiilor, construindu-le. Poate fi interpretat aceasta şi ca o aroganţă, sau orgoliu a omului?! Desigur).

Cunoaşterea îţi dă putere, care corupe pe unii. Nu ei devin puternici ci… sunt dominaţi de acea putere. A Simbolurilor, a Textelor… a informaţiei (cum circulă ca denumire acum). Şi se ajunge ca
Puterea să devină faptă a omului nu Faptă a lui Dumnezeu prin om.

De asta mulţi care au primit iniţiere stau acum deoparte. Nu mai vor să-şi facă nici autotratament, nu mai vor să audă de Reiki sau orice altceva practică. Cred că au ajuns la limita puterii lor.

Asta este adevărat pentru că nu au învăţat să se predea unicei Puteri: lui DUMNEZEU, lui IISUS, FECIOAREI. Neştiinţa, teama… toate teoriile şi bau-baurile de care am avut parte până acum vin în contradicţie la nivel de subconştient, uneori şi sufleteşte cu dorinţa inimii, unica care ştie simţi ADEVĂRUL.

Unii nici nu realizează ce forţă devin. Orice gând capătă o putere de manifestare mult mai mare, cu o arie de pătrundere în timp şi spaţiu mai cuprinzătoare. Dar şi efectele apar înapoi, returnate.

Nu ne mai bucurăm de nimic. Grijile înseamnă totul. Nu sunt absurdă, în a spune că nu trebuie să fim atenţi la viaţa noastră, în care patologicul îngrijorării este una, şi a te lăsa măcinat de ele e iad. Încercări?! Da! Şi încă mari, dar înseamnă că sunt pe măsura noastră şi numai noi nu ştim, nu realizăm asta. Noi avem încredere deplină în Dumnezeu? NU! Nu îi consacrăm roadele acţiunilor noastre LUI. Le vrem ale noastre.
                                                  *
Între om și Puterea lui se află starea prin care omul se folosește de puterea sa.

În Japonia se practică urmărind echilibrul energetic iar mişcarea este continuă, percepută din interior, pe când în occident, datorită conceptului de perfecţiune, mişcarea este spre exterior, căutându-se simetria, stânga-dreapta, sus-jos.

Când creezi cu mintea vei atrage spre tine din afară, când creezi cu inima tu manifeşti.

Este refacerea puterii naturale a omului. Asta am înţeles trăind în acest spaţiu sacru, studiind încetul cu încetul, din ce în ce mai profund, zona sufletească şi spirituală în care m-am născut, în care am revenit.

Nu avem cum practica Reiki ca în Japonia sau oricare alt sistem. Şi mă îndoiesc că este cineva care poate afirma că face aceasta. Pentru că există spiritul de neam, pentru că rezonanţa cu pământul unde ne naştem creează o legătură profundă.

Scriu în carte că: Simbolurile sunt arhetipuri rămase în subconştientul colectiv. Ideogramele sacre ale strămoşilor. SIMBOLUL SACRU este semnul, obiectul, imaginea care prezintă, evocă o idee, o noţiune, un sentiment cu caracter religios, mistic.

Simbolurile, fie ele ideograme cromoinciziograme sugerate sau reprezentate obiectual diferit, sunt un produs al gândirii omului cultic din toate timpurile, un produs al misticismului acestuia.

Noi, acum aici, le redescoperim chiar dacă au venit pe alte căi. Ele sunt universale dar încărcătura sufletească, sacralitatea noi le-o dăm. Pentru că sunt un legământ de la Început. Iar acum le primim de la/prin alţii.

Câte domnişoare sau doamne ştiu ce semne poartă pe ii?! Voluta, cercul spirala au existat ca prime semne /ideograme (datările cu C14) încă de acum 45.000-43.000 ani (grota Boroşteni, La Bordu- Mare, Ohaba -Ponor, Mitoc-Valea Izvorului). Segmentul de dreaptă, cercul, rombul… în primele culori: ocru, alb.

Necesitatea VINDECĂRII a apărut de la prima dereglare fizică, psihică a omului. Apoi… datorită evoluţiei a apărut şi cea spiritual energetică care a fost sămânţa CREDINŢEI.

Omul a ieşit în afara lui, căutând vindecare şi aşa s-a subţiat legătura cu divinitatea. De ce se creadeau dacii nemuritori?! Pentru că ştiau că aşa este. Aveau certitudinea absolută că zeii există, că viaţa de dincolo e viaţa în Dumnezeu, alături de Hestia, de Zamolxe.

Realitatea acestei vieţi nu era o adeziune sentimentală sau o încântare sufletească pentru că aşa… se simţeau mai buni (aşa cum este astăzi de cele mai multe ori, inducându-ne plăcerea de a fi mai ceva decât suntem). Ei aveau experienţa directă a divinătăţii, a cerurilor Celui prea Înalt.

Şi la daci, după o perioadă istorică, în care legătura directă cu cei cărora acum le spunem zei, a început să fie din ce în ce mai slabă din motive umane, a rămas şi a fost păstrată sub diferite forme şi aspecte, iniţierea în mistere. Scopul acestor iniţieri era de a –l transfigura, de a da conştientizarea discipolului asupra stărilor în care fiinţa umană devine nemuritoare, dar nu trăind veşnic în corpul, haina umană, de care aveau mare grijă, ea fiind vehicolul temporar, şi pregătindu-se pentru viaţa alături de zei.

Dar, ca şi acum, iniţierea singură nu era suficientă pentru a deveni nemuritor pentru că aşa spunea Zamolxe. Poate unii şi-ar dori asta, de asta fac atâtea cursuri, de asta spun: dar eu cred, şi, de ce nu se întâmpla nimic?! Păăăăăi… fără practică, fără cunoştiinţele necesare, fără o atitudine demnă şi corectă în a respecta Legile Creaţiei… fără a fi drepţi nu se întâmplă nimic. Sau da: dezamăgiri, nemulţumiri, vorbe otrăvitoare…


                                                * * *

Un aspect neglijat, rar cercetat în practicile esoterice, se referă la drepturile de proprietate asupra Simbolurilor.
La prima vedere o asemenea idee pare absurdă. Cum să priveşti Simbolul Sacru, ca pe o proprietate personală sau ca pe un poem – proprietate intelectuală?

Cu toate acestea, dreptul de proprietate este abordat în toate religiile. În Biblie stă scris că omului i s-a dat drept de stăpânire asupra Pământului, apelor şi vieţuitoarelor – iar acesta este un drept de proprietate. De fapt, şi cuvântul “stăpân”, atribuit, fie regilor, conducători pământeni – fie zeilor, conducători cereşti, tot de aici se trage, de la dreptul de proprietate.

Când un creştin spune “Dumnezeu este Stăpânul meu”, prin asta ar trebui să înţeleagă nu numai că Dumnezeu are grijă de el, ci şi că el, ca persoană, este proprietatea lui Dumnezeu. Din păcate, multe din sensuri au sărăcit în înţelesuri sau chiar şi-au deformat înţelesurile iniţiale şi au ajuns cu totul altceva, la care nu ne mai gândim atunci când le rostim şi aşa, creem realitatea.

În zona spiritualităţii, sensurile proprietăţii sunt la fel.

Efectul cel mai important al existenţei dreptului de proprietate asupra Simbolurilor Sacre se regăseşte în moştenirea lor.

Am să dau un exemplu. Esoterismul ebraic a general, mai ales în ultimul secol, o veritabilă filosofie religioasă de orientări multiple. Dar, deşi s-au scris şi se scriu biblioteci întregi despre acest esoterism, doar iniţiaţii evrei pot să-l practice. Şi asta nu din cauza păstrării unor secrete la care alţii nu au acces. 

Revelaţiile lui Moise şi ale lui Israel (Dumnezeu a făcut legământ cu poporul lui Israel) se referă la dobândirea unor Simboluri Sacre care au fost lăsate moştenire sângelui ebraic, neamului evreiesc. 
Asta înseamnă că toţi născuţii evrei sunt recunoscuţi de Simbolurile Sacre ca Stăpâni, fie că practică sau nu esoterismul. În acest context, un evreu profan care doreşte să se iniţieze în esoterismul ebraic, o poate face foarte firesc.

“Poarta” îl recunoaşte că Stăpân, îl lasă să intre în spaţiu de iniţiere. Pe ceilalţi nu îi lasă, pentru că Moise, Israel, alţi mari iniţiaţi au lăsat mari Puteri să păzească Simbolurile Sacre ebraice.

Un neevreu, poate să aibă acces esoteric la aceste simboluri prin două căi:
-fie se converteşte la această religie,
-fie dobândeşte stăpânirea asupra simbolurilor ebraice după ce învinge Puterile care păzesc aceste simboluri, ceea ce este, dacă nu imposibil, foarte greu.
Se cunosc cazuri de iniţiaţi în alte zone esoterice care au încercat să învingă aceste Puteri Păzitoare şi au luat-o razna, sau chiar au ajuns posedaţi, deoarece,

Legea numărul 1 în Magia Simbolurilor Sacre, este ca iniţiatul să fie Stăpânul Simbolului şi nu invers.


Dacă un iniţiat ajunge să fie stăpânit de un Simbol Sacru, acesta ajunge demonic, satanismul fiind specializat în preluarea iniţiaţilor şi neiniţiaţilor stăpâniţi de diferite Simboluri Sacre. Relaţia dintre om şi Simbol Sacru este clară: stăpân – stăpânit, totul depinde de cine proprietatea cui este.

„Spune-mi cine eşti, că să-ţi spun peste ce Simboluri Sacre eşti Stăpân”, ar trebui să fie o formulă de recunoaştere a unei identităţi esoterice. Iar preumblarea pe la Simboluri “străine” ar trebui să se facă, obligatoriu, după reguli stricte şi clare care sunt cunoscute şi predate în şcolile care ştiu aceste aspecte.


La acestea, eu aş mai adăuga una, foarte necesară în contemporanitatea noastră bulversată:

Nu uita de simbolurile moştenite prin sânge!

Iar noi, cei de aici, asta căutăm ca împlinire. Spiritualitatea neamului care a început să se reveleze celor care se apropie cu inima curată.
Nimic nu s-a pierdut, pentru că spiritualitatea unui neam, ca şi simbolurile nu se poate pierde! Nu a fost uitată, pentru că sângele nu uită!

Iar revenirea la sacralitatea de neam a fiinţei, a fost transmisă: citiţi FERICIRILE de pe munte, citiţi LEGILE BELAGINE! Veţi înţelege cu inima. De asta dacii erau drepţi, ca un izvor de apă lină le era sufletul.

Toate au fost păstrate pentru vremurile de acum, care sunt.

Un comentariu:

Voi respecta opiniile fiecăruia. Dar vă rog să aveţi o exprimare decentă. Anonimatul persoanei nu-l exclude pe cel spiritual. Din când in când voi face aici completări la cele publicate pentru a nu interveni în text