duminică, 22 aprilie 2012

RUGA CEA TĂCUTĂ A INIMII


Rugăciunea Inimii

Aşa cum reiese şi din fragmentul pe care îl veţi citi, am citat din scrierile fericitului patriarh Calist.
Sper fie de folos în orice,, tehnicăaţi aplica. Dar, mai ales, în Rugă.

Mai întâi de toate, după cuvintele fericitului patriarh Calist, căldura (în timpul rugăciunii) vine din rărunchi, ca şi cum i-ar încinge şi pare ispită, dar nu este aşa: căldura aceasta nu-i din ispită, ci de la fire (de la firea omului .na.) şi este urmare a nevoinţei în rugăciune. Dacă însă socoate această căldură ca din har, iar nu din fire, apoi aceasta negreşit e ispită. Dar oricum ar fi această căldură, nevoitorul nu trebuie o primească, ci o alunge.

Vine şi altă căldură de la inimă şi dacă în vremea asta mintea cade în cugete desfrânate,apoi aceasta-i ispită adevărată; dacă însă tot trupul se aprinde de la inimă, iar mintea rămâne curată şi necuprinsă de patimă, oarecum întărită în cea mai lăuntrică adâncime a inimii, apoi aceasta-i fără îndoială din har, iar nu de la ispită.

Ştiind toate acestea, e de neapărată trebuinţă deprindem mintea noastră chiar de la început stea în ceasul rugăciunii deasupra inimii şi privească înlăuntrul ei, iar nu numai până la jumătate, într-o coastă, nici numai în partea de jos.

Aceasta se cade se facă, pentru atunci când mintea stă deasupra inimii şi înlăuntrul ei săvârşeşte rugăciunea,atunci ea ca un rege, şezând sus la loc slobod, vede cugetele rele ce joacă dedesubt şi le loveşte, ca pe nişte copii ai Babilonului, de piatra numelui lui Hristos.

Afară de aceasta, fiind destul de depărtată de coapsă, ea poate ocoli cu uşurinţă dorinţele pătimaşe, care au devenit inerente firii noastre prin păcatul lui Adam.

Dacă însă cineva îşi strânge atenţia pentru rugăciune la jumătatea inimii, atunci sau din neîndestulata căldură a inimii, sau din pricina slăbirii minţii şi a întunecatei atenţii (datorită desei repetări a rugăciunii), sau sub influenţa luptei stârnite de diavolul, mintea sigură de sine cade spre coapse şi împotriva voinţei se amestecă cu căldura cea din pofte.

Unii, din pricina marii lor nedumeriri sau din neştiinţă, încep facă rugăciunea jos, în capătul inimii, lângă coapse,şi astfel, atingând cu mintea lor atât o parte de inimă, cât şi o parte de coapse, singuri cheamă ispita la ei, ca descântătorul pe şarpe.

Iar alţii, suferind cu totul de nepricepere, nu ştiu nici măcar locul inimii şi, socotind el se află în mijlocul pântecelui, îndrăznesc facă acolo rugăciunea minţii. Vai amăgirii lor!

De asemenea, trebuie a deosebi căldura în rugăciune, care este dar firesc, revărsat în inimă, ca o mireasmă bine mirositoare,prin sfântul botez, de căldura care ne vine de la păcatul strămoşesc şi care e stârnită de diavolul.

Cea dintâi numai în inimă începe rugăciunea şi tot în inimă o sfârşeşte, dând sufletului linişte şi roade duhovniceşti.

A doua îşi are începutul în rărunchi și tot acolo îşi termină rugăciunea, pricinuind sufletului tiranie, răceală şi tulburare.

A treia, rezultând din amestecarea cu aprinderea poftelor, aprinde mădularele şi inima cu dulceaţa poftelor desfrâului, robeşte mintea cu cugete rele şi târăşte spre împreunări trupeşti.

Puterea sufletului este mintea; ea este nematerială.
Raţiunea nu este acelaşi lucru cu mintea.
Mintea nu gândeşte după normele / umane, ci ea ştie cele divine.

La fel puterea contemplativă a omului, cu toate este nematerială îşi are şi ea reşedinţa ei. Ea este situată în partea superioară a inimii, în partea stângă a pieptului, aproape de sân, puţin deasupra lui.

Unirea minţii cu inima înseamnă unirea gândurilor duhovniceşti ale minţii cu simţămintele duhovniceşti ale inimii.

,,Când mintea şi inima vor fi tămăduite, vor fi în acelaşi timp unite în Domnul, în partea inimii unde se află puterea contemplativă, se va forma încet, încet, un minunat templu a lui Dumnezeunefăcut de mână, ci duhovnicesc, osfântă a sfintelor: acolo mintea, hirotonită întru preot şi sfinţită întru episcop, se coboară pentru a-L adora pe
Dumnezeu în Duh şi în Adevăr.

Cred cu tărie IUBIREA este singura forţă din univers pentru ea este DUMNEZEU.
Noi nu putem iubim aşa cum ne iubeşte EL dar, ne putem lăsa copleşiţi, învăluiţi, cuprinşi în iubirea Lui. Şi atunci, vom ŞTI.
Vom şti toate celelalte : frica sau spaima sau teroarea sunt doar iluzii, nu sunt forţe reale, noi le crem, am fost obişnuiţi aşa. Noi le alimentăm. Tare greu este ne dezvăţăm de aceastadar se poate.
Am repetat de câteva ori…Pentru mine, în primul rând.
Nu am trăit în iubire ci în umbre care m-au dominat. Am învăţat ochii fizici nu pot vedea realitatea , ci numai umbre bazate pe durere, pe frică, pe neajunsuri şi pe toate cele.
Ochii luminoşi din interior, ochii spiritului, ochii sufletului mi-au dezvăluit într-o clipă de graţie şi sfinţenie ceea ce ESTE real. Realitatea iubirii
Nu ştiu dacă este un miracol sau acesta este un nume adecvat, ştiu însă acum.după toate tornadele , sufletul meu este liniştit şi calm, o unică forţă îl susţine :IUBIREA .
Iubirea LUI primită ca o ploaie de aur care a inundat totul şi odată cu acest tot şi pe mine .




Noi toţi trăim înglobaţi într-o conştiinţă pură.