Visul
Zeiţei
Câte timpuri au trecut?!
Intrebarea era grea. Dualitatea Lui va fi vre-odată înţeleasă?! Gândul căuta în
Ea răspuns. Şi se hotărî. Din pieptul ei ţâşni o scânteie. Străbătea spaţiile
căutându-şi locul. Când începu să se rotească, de jur/împrejurul ei toţi o
priveau cu uimire.
Se crea un nou Univers.
Universul Zeiţei! Puterea ei rostită murmura în el. Creia ceea ce nimeni
nu mai văzuse. Se diviza într-o Armonie perfectă care căuta o întrupare. Şi
forme perfecte se năşteau din miile şi miile de sunete care făceau pe toţi să
asculte vrăjiţi. Forme care răspândeau din ele puteri enorme, nemaicreate până
atunci de nimeni. Zeiţa era în fiecare vibraţie din adâncul lor. Le absorbea în
ea, le elibera apoi şi mai minunate. Şi au început să devină curcubee pe care
călătoreau înspre o imaterialitate neformată încă. Se învăluiau blând una pe
alta, se contopeau şi iar se depărtau în admiraţie deplină.
Lumea formelor cobora din Lumină gândind visul Zeiţei. Durerea din ea se
ascunse şi deveni o magnifică sferă incandescentă. Se înveli apoi cu toate
visele Ei care începură să se transforme, purtând viul în ele. Înconjurară
sfera care deveni opacă şi grea în puritatea ei, somn de adânc de Formă. Așa va
avea spatiul și timpul cât și cum dorea.
Unic. Numai al Ei.
Zeiţa închise pleopele
pentru a lăsa noua lume să se creeze singură. Gândul Ei urmărind statornic
totul. Şi într-un târziu, se dărui pe sine acestei Lumi albastre, curate
şi pure. Lumea Ei, lumea din Ea. Deveni țărm în care văzduhul nu avea limită.
-
Ridic
ochii spre cer și nevăzutul din mine caută depărtările.
***∞∞∞***
Se apropie cu paşi uşori de
Altar. Măreţia Naturii era ca un vis desprins din înalturi. Îşi amintiseră
împreună povestea Începuturilor. Coborâseră lăsând un văl după ei. În aceste
unice clipe, nimeni nu îi vedea. Erau asemeni abisului din care haosul se naşte.
O privea uimit. Inţelegea
marea Ei dăruire. Va suferi ,,uitarea” alături de El, se vor întâlni la porţile
închise ale Raiului de mii de ori, până se vor regăsi puri şi luminoşi. Cât va
dura?! Îi va înălţa altare sau ruguri în care o va mistui?! Flăcări vii îi
pătrunseră în fiinţă. O va ascunde în temple şi în zidurile lor, care
altminteri s-ar prăbuşi?! Ştia că aşa va face. Până când?! ...
Privea întunericul din El şi
se lăsa absorbită înlăuntru. Răspunse tăcerii lui mistuitoare:
- Până când îţi
vei reaminti şi mă vei chema voi fi în toate celelalte dar în nici una. Când
voi deveni Unica atunci te voi regăsi eu într-un Amurg care va înflori Fiinţa
mea. Când şoapta Ta va pătrunde în fiinţa mea. Atunci ne vom întoarce în Marea
Eternitate.
***∞∞∞***
Se lăsase înşelat de
liniştea din ea şi plecase. De fapt nici nu se gândise. Zbuciumul dinlăuntrul
său îl chema la vechia viaţă. Nici nu mai ştia ce dorise înainte de se întâlni.
Uneori nu o mai recunoştea când se trezea din visele ei, din alte tărâmuri unde
şi-ar fi dorit şi el să ajungă. Mereu îi alunga însingurarea cu un sărut
arzător făcându-l să uite de toate, totul părându-i-se atunci de prisos. Doar
ea să fie leagănul lui de vise în care cutreierau nesfârşite abise.
Se întoarse şi o luă în
braţe, o contopi în el.
- Vreau să
fii mereu în mine, să aluneci înlăuntrul meu,aşa ca acum. Aşa cum numai tu
ştii. Chiar: de unde ştii să faci asta zeiţo?!
Mâna ei îi acoperi şoapta
buzelor dar gândul rostit din el pătrunsese deja în lumea de acum.
-Taci. Încă nu este Timpul.
Aminteşte-ţi, dar.... taci. Poveştile amândorura trebuie spuse. Să ajungă în
inimile tuturor pentru a le face vad spre înalturi. Vom ridica împreună, văl
după văl. Nu vom lăsa pe nimeni aici. Doar aşa ne putem noi înşine regăsi,
treaptă cu treaptă, lume cu lume, până Acasă.
Doar atunci te voi lua în
visul meu dacă.... vei deveni El.
- Cum?!
- Zona de deasupra noastră e deja ca o
imensă pâclă. Nu uita că gândurile şi faptele oamenilor sunt emoţii care au
ajuns să fie controlate doar de unii. Părţi din mine şi din El. Dar ei nu
realizează asta. Legea Puterii pentru ei se mărgineşte la a domina asupra
altora, nu asupra lor înşile. Binele lor îl transformă în binele nevăzut însă,
al tuturor, pentru a se linişti. Aşa şi-au pierdut drepturi pe care ştiu că nu
le vor mai avea decât după ce vor deveni umili. Nu acceptă însă asta.
-
Ce înţelegi prin umili?
- Bărbaţii au
dominat până acum, nu?! Bărbaţii, reţine te rog, nu energia masculină. Ştii ce
mi-am reamintit acum?! De fapt am fost atrasă într-o capcană. Jertfirea
sacerdoteselor a căror sânge s-a adunat în locul spre care am fost
,,determinată” să meditez. Aşa sperau că furia mă va învălui şi aş fi fost uşor
de strivit sau de înlăturat. Ce este sub acest strat desânge ... e altceva.
Voiau să hrănescă din nou, prin furia sau supărarea mea, Viul din apropierea
Marelui cristal-central, unica legătură cu amintirea mea.
-
Ăsta e coşmar nu vis.
- Nu e nici una nici alta. E realitate. Trăită cât ai fost
tu plecat. Nu vreau să ştiu pe unde.
- Dar... ştii, nu?!
- Ştiu. Însă nu mă priveşte. Deasta nu am putut niciodată să
te chem ca fiind El.
- Dar poţi să faci asta? Se poate?
-
Da. Vrei să îţi explic şi ştiinţific ?! şi râse cuprinzându-l în
adâncimea privirilor ei. Era atât de simplu. Îi dăduse să citescă de atâtea ori
,,cum” se petrece acest miracol, dar nu putea să îl
înfăptuiască pentru el, cel care parcă numai asta îşi dorea: Puterea Lui. Şi nu
înţelegea că Ea era Puterea lui aşa cum El era Puterea ei. Nu avea înscris în
inimă asta.
- Vreau să fii femeia mea.
- Nu sunt deplin în inima visului tău. Ţi-e teamă că îţi vei pierde
puterea de acum. Atâta cât o ai. Recunoaşte. Tu ştii deja că întruchipezi mulţi
zei care s-au tot războit, mulţi preoţi şi regi care au cotropit pămîntul cu
tot cu suflete. Pe zeiţele geloase, pe cele pline de furii sau sălbatice le-am
făcut să tacă în mine. Nu îmi mai cutreieră mintea şi sufletul. Acum doar
iubirea mă poate trasnforma, transformând totul. Şi....nu îmi poţi spune ,,te
iubesc”. Ştiu asta. Pentru că ...
-
Nu vrei să chemi ...nici eu nu înţeleg ce sau pe cine, dar cred că ştii
prea bine cum să faci asta.
-
Ştiu! Şi o voi face când cineva va dori numai asta. Atunci voi redeveni
femeie. Unirea dintre un bărbat şi o femeie aici, pe Pământ are o Putere cum nu
există alta în Creaţie. A fost atât debine ascunsă încât puţini ştiu de ea. Şi
mai puţini bărbaţi au puterea dorinţei de a împlini. Nu dualitatea – care e
separare, ci polaritatea care duce la contopire. Ţi-e frică că îţi vei
pierde...identitatea, nu e aşa?!
-
Poate...
-
Trăieşti încă în lumea zeilor. A falşilor zei pe care îi adori şi ai dori
să fii aidoma lor. Să ai puterea lor. Nu uita că... au puterea zeiţelor
alături. Că o mai iau, din când în când, şi de la...pământene! şi râsul îi
izbucni năvalnic privindu-i fâsticeala. De moment, desigur.
- Eşti chiar sigură de asta?!
- Sunt. Altminteri ... oama din mine nu ar.... ţine la tine.
- Dar nu e suficient, nu?!
- Nu! Nu e suficient.
- Supu-ne-mă atunci la probe.
-
Daaa...ce crezi că am tot făcut în ultima vreme?!
-
Ai meditat!
Ieşi în aerul rece. Simţea că va exploda
de râs...şi de durere! Atât înţelesese pământeanul. Că .... a meditat!
Se uită cu sfâşiere spre
înalturi. Simţea tremurul gândului Lui rămas acolo/dincolo. Pe planeta geamănă,
unde cândva El şi Ea erau frumoşi ... atât de departe de ceea ce erau acum.
Prin spaţii călătorea,
căutând-o, o mică scânteie. Unică. Nu o vedea datorită pâclei de deasupra
Pământului. Se voia întrupată în Ea. De Ea.
Sună un telefon. Simţi
cum alunecă în neant...
***∞∞∞***
Pătrundea în metalul
fierbinte care o primea cu o imensă desfătare. De când o aşteptase. Mii de unde
plecau din fiecare particolă a căror mişcare reverbera spre tot cuprinsul
Creaţiei. Focul din jurul ei o îmbrăca într-o minunată flacără. Pe Altarul din inima Zeiţei strălucea o lumină de mii şi milioane de ori, mai
puternică.
Mărgăritarul unei lacrimi se
ivi în umbra ochilor privind spre Pământul pe care paşii lui răsunau,
căutând-o, orb şi surd. Doar mâinile lui, care atingeau la întâmplare trupuri a
căror suflet era adormit, plin de himere şi fantasme, care însă îi sugeau
puterea, doar ele, se împreunau a rugă , uneori.
Incarnări care reuşiseră să
se strecoare pe frumoasa ei planetă, îl atrăgeau ispititor. Privea ca un orb la
ele şi se lăsa în voia lor. Credea că a găsit-o. Până când în el se lăsă ca o
umbră grea, deznădejdea unei dureri care îi amorţi şoaptele rostite bezmetic în
urechile diafanelor făpturi care-l lăsau fără voinţă, făcând ţipătul să
se nască înlăuntrul lui.
Atunci hotărise să străbată Regatul
mut al Învierii. Pătrunse în toate făpturile. Zeii de deasupra orizontului
încercau să oprească razele Soarelui să o ajute. Zeii cei mari de zile şi
veacuri, veniră în ajutorul Veşnicei lor Stăpâne. Ea lupta singură dedesupt, Ei
luptau să destrame lumea care înconjurase pământul cu pâcla uitării devenită
ignoranță.
… Un fir de iarbă, un fir
plăpând de floare, o frunză fragilă din seva copacilor ... Izbutise!!!
Trecu prin lumea cristalelor
şi pietrelor în care îşi recunoscu povestea, păstrată cu sfinţenie.
Îşi recăpătase toată Puterea
Cerească.
30 nov, 2012
Cu iubire
Firea umană nu-şi mai cunoaşte Creatoarea, nu-şi mai ştie Creatorul.
Cei care simţim asta ne îndepărtăm însă de un
adevăr: dacă EI sunt străbunii noştri,
atunci toţi ceilalţi , sunt copii noştri. Noi
fiind părinţii. Doar aşa avem legătura de
sânge.Şi care părinte se supără pe copii lui că pleacă în lumea mare să o cunoască,
asemeni fiului rătăcitor?! Care?!Uite că unii au învăţat să o facă. Dumnezeul copiilor
plecaţi este acelaşi cu al nostru, chiar dacă a căpătat alte denumiri,din diverse motive. Poate şi datorită înţelesurilor date de atributele în care cred urmaşii noştri.
Înseamnă că noi ne-am uitat Creatorii Primordiali şi nu îi mai recunoaştem
în
frumuseţea tuturor manifestărilor de pe Pământ. Nu ÎI recunoaştem în cei ai copiilor
sau strănepoţilor noştri. Chiar dacă au vârste de mii de ani.
Au plecat de Acasă, au întemeiat propria lor casă/ familie de neamuri. Au realizat
bogăţii de manifestare. Noi, ca părinţi însă, prin nemulţumirea noastră, ne pierdem
pe noi înşine, ne ,, uităm” noi pe noi! Anatemizăm şi ne batem ...proprii copii! De ce?!
De ...ce?!
Poate şi alţi Creatori au creat oameni primordiali aici, pe planetă. Dar...şi ei, acei
Creatori, aparţin UNICULUI DUMNEZEU. Şi atunci?! Ceilalţi sunt fraţii noştri. Cu bunele sau mai puţin bunele lor. Dar...cine ridică piatra?! De ce să lovim cu ea în
loc să o aşezăm în vârful Piramidei, noi toţi devenind baza solidă, indestructibilă?!
Ne amestecăm unii în vieţile altora, dărâmâm soarta copiilor noştri. Nu ei sunt vinovaţi. Ci acei care au uitat că sunt Părinţii. Care au şi uitat să fie Părinţi
- Ai dreptate ! cum e în cer...
-
CUM e pe pământ devine şi în cer!!! DE CE nu înţelegi
asta??? Noi ,,hrănim”
războaie prin ceruri, luptându-ne între noi cu aceste ,,concepte” pe care voim
a le impune.Saaaau, vor alţii prin noi, de
fapt! Firea umană a ,,învăţat” să fie ...
trădătoare. Ne pierdem sufletul aşa. Şi îl mutilăm şi pe al altora. Cel mai uşor
se învaţă a urî. ,,Lecţie” predată ca o ştafetă.
-
Forţa mentală este mai puternică cu cât este determinatăde ,,sentimente”.
Iar aceasta poate deveni ,,hrană”,,,combustibil” în lupte sau creaţii. Că noi nu avem
încredere – adică suntem ignoranţi sigur- asta e adevărat. Între
simţământ ca
stare şi înfăptuire se interpune ,,gândulraţiunii”. Să zicem că vrei să-mi faci
un cadou.Un...caiet de exemplu. Şi să spunem că tu nu ştii că scriu, câtă
nevoie
am de un caiet. Ţi se pare banal şi... nu mi-l mai
cumperi ca să îmi faci un cadou.
Ai anulat o imensă stare.De fapt două: starea mea de bucurie dar şi starea ta de a
dărui şi aşa, de a face loc propriilor tale daruri. Aşa cum îmi
spuneai cândva:
am vrut să te sun ca să te duc acolo unde
trebuia să ajungi. Dar nu voiam să te
...deranjez. Suuuper! mă chinuiam alergând după un
taxi.
- De ce nu ai spus....
- Ba da! ,,Gândul” care ți--a venit, eram eu! dar... Ştiai că
am nevoie de ajutor?!
Lasă. Nu asta e discuţia. Ci faptul
că nu ne auzim. Nu numai noi doi, ci în general
vorbind.Nu vrem. Nu avem nici încredere. Câte un pic din toate
acestea. Şi e mai
comod, nu?! Gândul că mă ,,deranjai” sau că ,,dacă are nevoie de ajutor”, sună ea .
Gândurile astea te liniştesc. Îţi cerusem ajutorul, ştiai , aşa că te-am
lăsat pe tine
să ,,auzi” şi să decizi, atâta tot. Doar...mă
amuz observând. Nu port pică, ştii prea bine.
-
Hai să revenim.... Însă îmi cer iertare pentru cât de.......
-
nătărău ai fost. Lasă, vei mai fi . Nu asta e important.Ci să ,,te înveţi” tu pe tine,
observându-te.
***∞∞∞***
Toate cele ,,visate” până acum au devenit stări în mine.
Dar şi o imensă singurătate. Eu şi singurătatea. Şi scrisul, şi
muzica.... Alunecam
eu însămi în acel vârtej al Facerii. Au fost clipe grele. Greu mi-a fost să mă
dezmeticesc. Voiam atunci, aveam nevoie să aud măcar vocea unei fiinţe umane.
Şi... din frânturi de viaţă, am creat-o. Visele, înţelesurile pe
care le scriam febril,
de parcă îmi era teamă să nu dispară... acum ştiu că s-au transformat treptat
în înţelesuri. Multe încă nescrise, încă nedecriptate. ,,Comunicarea” !!! Directă,
apropiată cu cineva, nu o am. Nu are nimeni încă, atâta putere
de a asculta. Energia
informaţiilor există. Şi mie mi-a fost dificil şi încă îmi este cu ea, atunci când nu reusesc
să mă dezbar de vechi concepte. Nu e
timpul sau pur şi simplu nu sunt atentă.
Sunt... sunt pulbere stelară dar am o unică Putere: iubirea!
Strălucirea din flacăra fiecărei lumânări pe care o aprinzi pentru a lăsa Focul
din mine să te cuprindă în fiecare seară.
04.nov. 2012
Înţelesuri care se ascund în înţelesuri şi mai mari, cuprinsuri din scânteierile unor vagi chemări......
Ultimii sacerdoţi! Se
priveau cu adâncimi de timp, lăsându-se fiecare privit, dorindu-şi asta. În
jurul lor un timp era în agonie, sufletele deveneau
opace, cuprinse într-o
capcană a cărei
ţesătură va
deveni carapace, din ce în ce mai dură.
Trebuiau să salveze în
memoria fiinţei din trupurile lor curate, pure, o stare căreia nu ştiau să îi
dea un nume. Fiecare fusese pregătit încă de la naştere, fără să ştie, pentru clipa de acum. Fiecare pătrunsese în
visul celuilalt fără a şti
că există în acelaşi timp şi spaţiu. Se întâlniseră până acum doar în marea vastitate unde el ar fi vrut
să înceapă a construi ceva special pentru ea. Uneori, după câte o scurtă întâlnire,
revenea şi mai adăuga un vis în acel spaţiu. Lăsa o floare, un trandafir sau o
lăcrămioară, prin care să întrupeze dorinţele ei, atunci când ar fi venit
timpul să fie împreună.
Iar acum avea înaintea lui o
Fiinţă pe care nu se mai sătura privind-o. Întruparea vie a viselor. Ar fi vrut
să aibă puterea de a o atinge, dar îi era teamă să nu dispară. Ştia că
realitatea de acum nu este mai puţin reală decât cea din vis. Dar , era, era un
pic altfel. Şi el se simţea transformat.
Înainte de a depune Marele Legământ în
faţa Altarului care le va uni
vieţile de-a pururi, pentru multe vremi deacum înainte, trebuiau să îşi spună
totul. Să se privească dincolo de forma biologicului, care va fi mereu o haină,
ascuzându-i unul de altul. Două Puteri care vor trebui să se împlinească într-o
armonie deplină....cândva. Nu le era dat să ştie. Va depinde numai de ei.
Întruparea Zeiței
Dariana crescuse de
mică în Templul din marea cetate. Părinţii erau conducătorii acelei aşezări.
Mama, Ilinca, era de o blândeţe care covârşea totul în jur. Mersul, portul ei
erau de o gingăşie în faţa căreia toţi se sfiau. Un tânăr venit parcă de
nicăieri, cu ochi albaştri ca seninul cerului, o primise de soţie.
Nimeni nu a aflat vre-odată de unde venise, cum îi convinsese pe părinţii
Ilincăi să se însoţească cu fata lor, tot aşa cum nimeni nu i-ar fi gândit un
alt soţ fetei. La trei ani de la nuntă în casa lor s-a auzit primul gângurit al
Darianei.
,,Eşti parte a unui vis şi
îţi va fi dat să îl întrupezi!”- asta îşi amintea fata din spusele părintelui
ei pe care îi adora. Simţea cum face parte din ei, din amândoi deopotrivă. Dar
vedea şi deosebirile dintre ei trei şi lumea din jur. Şi chiar dintre bunicii
din partea mamei şi ceilalţi. Ei se retrăseseră treptat şi lăsaseră pe Ilinca
întreună cu Torvic să conducă vastele ţinuturi. De la Marea cea Strălucitoare
până dincolo de Munţii Aurii. Nu le considerau în subordinea lor, ci doar erau
îndrumători în ale vieţii. În Marea Cetate veneau tineri, băieţi şi fete, care
primeau învăţături folositoare fiecărui neam în parte. De a construi case, de a
face unelte pentru treburile din gospodării, de a avea grijă de viaţa lor.
Fiecăruia le erau testate aptitudinile şi urmau şcoala care i se potrivea.
Întrebase de câteva ori de
bunicii tatălui. ,,Îi vei cunoaşte când vei fi mare” era răspunsul primit
mereu.
De mică i se dăduseră
îndatoriri pe care le respecta cu sfinţenie. La început, împreună cu mama ei,
se plimba prin grădini şi învăţa frumuseţea fiecare plante, a fiecărui animal.
Observase că atunci când mama se oprea în dreptul unei flori, parcă se salutau.
Percepea cu uimire că floarea de departe trimitea o undă de culoare, împreună
cu un sunet abia auzit şi cu o mireasmă suavă spre ele, care le înconjura blând
pe amândouă, atunci când erau la câţiva paşi de ea. Nici o floare nu se
amesteca peste alta când le salutau. Iar dacă mama nu trimitea nici o privire
spre floare, ea rămânea tăcută, maiestoasă şi gingaşă în acelaşi timp. O
ascultare vie pe care învăţa treptat şi ea să o aibă faţă de toţi. Mai târziu,
mama i-a spus că florile, arborii şi tot ceea ce este în jur, au anumite ore
când poţi comunica cu ele fără a fi vătămate.
Unele dimineaţa. Alte la
prânz, sau seara sau chiar noaptea. Cele ,,de noapte” erau puţine, dar i s-a
spus că vor veni timpurile când vor fi şi mai puţine şi doar în anumite nopţi
ale anului.
Îi plăcea liniştea şi
armonia pe care le simţea cum curg prin ea când stătea în grădină. Odată a alunecat
pe o treaptă şi a fugit în ea. A început
să plângă de durere şi a observat cum florile se ofilesc, parcă sufereau. Dar
ei îi trecea durerea foarte repede. Şi ca să fie sigură că nu s-a înşelat, a
început să plângă şi mai tare. Multe flori s-au stins parcă dintr-odată. Mama a
venit în fugă şi a luat-o în braţe ducând-o în Marea Cameră. A venit şi tatăl
ei. A văzut schimbul de priviri dintre ei şi aştepta cu inima strânsă urmarea.
În Marea Cameră intra doar atunci când era un eveniment deosebit.
,,Noi îţi vom spune acum
câteva lucruri pe care le considerăm necesare. Ce s-a întâmplat astăzi e semn
că trebuie să începi a cunoaşte şi altfel lumea în care eşti acum”. Vocea
tatălui era tandră şi gravă. ,,În curând vei pleca în alte ţinuturi, unde vei
primi pregătirea necesară împlinirii menirii tale. Astăzi este o zi de mare
însemnătate pentru tine. Ai fost determinată să provoci suferinţa. Această
parte nu o avem nici eu, nici mama ta, nici bunicii tăi. Pe părinţii mei îi vei
cunoaşte în curând. La ei te vei duce. Curiozitatea te-a împins să provoci
durere şi aproape moarte, florilor. Totul este viu în jur. Totul are o memorie.
Şi totul are reacţii în funcţie de acea memorie, care face legătura cu
creatorii lor. Ei au plecat de pe pământ dar au lăsat în urmă aceste memorii
care înseamnă chiar mai mult, însă asta vei învăţa de aici înainte. Noi păstrăm
această memorie curată. Însă nu vom reuşi pentru mult timp. Evoluţia presupune
forţe contrare. Aceste forţe vor atinge la un moment dat un grad foarte mare de
opunere, dar şi un grad de atracţie la fel de mare. Va fi atunci punctul cel
mai dificil de trecut. Tu şi alţii sunteţi de pe acum pregătiţi pentru acele
timpuri.
Vei mai rămâne cu noi un
timp, nu te întrista. Văd că asta te-a îndurerat. Durere pe care din alt motiv
şi tu ai provocat-o. În esenţă, este aceeaşi durere, dar cu frecvenţe deosebite
care poate provoca efecte mari şi pe termen necunoscut. Sunetele pe care le-ai
auzit lovesc în alţii, care sunt departe acum. Până într-o zi când întreaga
planetă va geme, va plânge de durere. Dar mai este până atunci.
În orice cuvânt, de acum
înainte se va ascunde o mare tăcere! Vor trece multe vremi, în care aceste
tăceri nu vor fi auzite. Glasul, şoapta unei femei le poate reda iar bărbatul
se va hrăni din ele, pentru a le împlini. Menirea nici unul nu o va uita. Dar
vor apare multe care îi vor separa. De ce?! E o Taină pe care nu mi-e îngăduit
a ţi-o spune. Dacă vei reuşi să o Ştii şi să îi dai viaţă, multe se vor
schimba, în multele stele pe care le vezi sau încă nu le poţi vedea.
Vor urma multe întrupări
pentru tine şi pentru cel care îţi este Alesul dintru toate Începuturile. Eu şi
mama ta, nu aparţinem aceste lumi, chiar dacă ... noi am participat la crearea
ei. Ni s-a îngăduit asta. Tu însă va trebui să afli singurăde ce ești aici.
Cine ești.
Așa cum eu sunt împreună cu
mama ta și tu vei fi cândva împreună cu cineva.
Multe vor fi împlinite doar
prin voi doi, Alesul aşa cum şi tu eşti Aleasa. Vor mai fi şi alţii, care datorită
vouă, dacă veţi reuşi, se vor regăsi, împlinindu-se.
De-a lungul timpurilor nu va
mai exista o singură învățătură, aşa ca acum. Ci doar fragmente, pe care
fiecare le va învăţa, treptat desăvârşindu-se. Îţi vom arăta toate aceste
învăţături, ca atunci când va fi Timpul, să le poţi recunoaşte.
Oamenii vor fi separaţi unii de alţii, prin atitudinile proprii, concepte sau principii, care vor fi asemeni unor văluri, sau ceţe dense. Vor fi din ce în ce mai singuri. Apoi se vor uita unii la alţii şi văzând aceste văluri, pictate haotic, se vor război unii cu alţii. Se vor umili, se vor omori chiar. Suferinţa va atinge cote inimaginabile acum, chiar şi pentru noi. Din dorinţa de a se regăsi, separarea va fi şi mai mare din cauza deziluziilor. Credinţa va lua însă locul a ceea ce tu ştii acum şi trăieşti:iubirea! Oamenii o vor uita! O credinţă arzătoare, unică va fi singura lor chemare care va duce la implinire. Orice abatere însă de la această credinţă îi va îndepărta şi vor trebui să revină mereu.
Oamenii vor fi separaţi unii de alţii, prin atitudinile proprii, concepte sau principii, care vor fi asemeni unor văluri, sau ceţe dense. Vor fi din ce în ce mai singuri. Apoi se vor uita unii la alţii şi văzând aceste văluri, pictate haotic, se vor război unii cu alţii. Se vor umili, se vor omori chiar. Suferinţa va atinge cote inimaginabile acum, chiar şi pentru noi. Din dorinţa de a se regăsi, separarea va fi şi mai mare din cauza deziluziilor. Credinţa va lua însă locul a ceea ce tu ştii acum şi trăieşti:iubirea! Oamenii o vor uita! O credinţă arzătoare, unică va fi singura lor chemare care va duce la implinire. Orice abatere însă de la această credinţă îi va îndepărta şi vor trebui să revină mereu.
***∞∞∞***
Întrebările din mine, de acum, se fac
mirare şi privesc spaţiul care adăposteşte Fiinţa ta.
,,De când Te aştept?!” Din
eternitatea mea privirea te cheamă prin şoapta pe care o auzi din când în când.
Îţi sunt veghe de somn şi hrană prin care înveţi iubirea.
Nu îţi înalţi glas de
privire spre mine. Priveşti orizontala firii în care cobori cu fiecare nouă
flâmânzire a firii din tine. Fericiţi cei flămânzi şi însetaţi de duhul
iubirii. Fericiţi cei care se hrănesc cu savoarea iubirii, iară nu cu
nemulţumirile oprite în ei înşişi.
Căuşul palmelor mele este plin de roua iubirii. Însetarea din tine doar aşa va fi potolită, de mângâirile mele. Armonia neauzită încă este asemeni cântecului îngerilor , călători printre stele. Ei îl repetă clipă de clipă pentru ca sufletele noastre să nu îl uite, pentru a ne fi regăsirea deplină.
Căuşul palmelor mele este plin de roua iubirii. Însetarea din tine doar aşa va fi potolită, de mângâirile mele. Armonia neauzită încă este asemeni cântecului îngerilor , călători printre stele. Ei îl repetă clipă de clipă pentru ca sufletele noastre să nu îl uite, pentru a ne fi regăsirea deplină.
Păstrează-mi sufletul în tine, între
tăcerea şoaptelor sau a strigătelor tale. Îl vei auzi. O femeie îşi poate dărui
sufletul Alesului, devenind unică întrupare amândoi. Magia aceasta numai femeia
o poate face. Este Tăcerea ascunsă în Cuvânt.
19.oct.2912
Timpul şoptea descântece în sângele ei. Era Eternitatea
care îşi scrisese numele
trebuind să și-l amintească ea însăşi. Cum să se convingă de
acest adevăr, uşor de
gândit, de rostit, dar greu de crezut? Ce, câte nu facem noi cu vorbele?!Nimic sau ne
dăm vieţile peste cap. Credinţa din ele nu există. O confundăm
cu afectivitatea,cu
emoţii care ne macină lăsând goluri care vor fi umplute de apucături
ciudate.
Universul îmi murmură şoapte pe care aş vrea să pot să le înţeleg pentru a le rosti în
neştiutul din mine. Începutul este in noi, este Lumina necreată pe care dorim să o
creăm. Asta înseamnă părtăşanie la Creaţie. Nu cea a zidurilor ci a zidirii proprii.Îmi
lipseşti dintotdeauna, doar venirea ta mă va întrupa. Auzi gândul meu...?!
***∞∞∞***
Primesc chemarea din sufletul inimii tale. De cât timp stau aşteptând în
densitatea aceasta? O dimensiune unde în afară de noi, nimeni nu a ajuns. Este
dincolo de limită. Acolo nu
pătrunde nici un gând format.
***∞∞∞***
-În corpul fizic avem o funcţie a naturii infinitului,dincolo de particole şi
nanoparticole
care sunt la rândul lor formate din alte dimensiuni încă
nedescoperite dar nu
înseamnă că nu există pentru că aşa este lumea lui
Dumnezeu:Infinită chiar şi
într-un spaţiu aparent finit, cum este corpul
uman. Dar aceasta numai datorită
percepţiilor noastre, de aici. Există o
particolă elementară care nu mai
poate fi divizată? Sau modelul / tipar
după care se produce această diviziune
este mult mai important, aşa
cum gândesc deja unii oameni de ştiinţă?!
Ştiinţa este extrem de
importantă dară nu tehnica care distruge ideea spirituală uneori
distrugând şi viaţa. Nu domesticind-o ci otrăvind-o, mutilând-o.
Limita mea cuprinde în interior o lume infintă dar mă și
delimitează de unexterior
la fel de infinit.
-Deci... reprezintă o ... barieră?! Asta vrei să zici?!Ce relaţie există între cele două
infinituri?
-Un unic spaţiu în care se
petrece totul. Acest spaţiu care este ,,între” dar şi ,,în” tot.
Spaţiul, care condesându-se devine ceva.
Şi îmi este dor tot timpul de necunoscutul din
acel spațiu. Ceva/cineva foarte important este acolo…
Spaţiul, care este atras în punct devenind forţă dar şi care rămâne pentru
a fi purtătorul acelei forţe. Înțelegi?! Ultima frontieră suntem noi dar care cuprindem
atâta spaţiu: 0,00000 …1% iar 99,99999 % balast, cum se spunea ştiinţific, până nu
demult.
Un număr infinit de mic dar care este neglijat ( nu neglijabil) şi un număr
infinit de mare dar care este ...periculos.Te poţi pierde în el pentru că noi
avem nevoie de o limită, ne este teamă de orice ne depăşeşte condiţia...limită.
Ei, aici este gradul de inteligenţă pe care îl are fiecare şi conform acestui
grad de inteligenţă, infiniturile devin din ce in ce mai multe şi mai vaste,
puterea de a cuprinde mai mult se datorează dezvoltării inteligenţei. Acum
limita existenţei noastre este redată prin 1,616 ori 10 la puterea -33cm.
Valorile se pot schimba mâine .......
O privi dintr-o dată dintr-un netimp în care se predă.
- Tu, Doamna mea, doar tu eşti îmbrăţişarea mea veşnică...
Şi Universurile deveniră Vii!
********************
Nimicul Absolut. Toate erau pătrunse în El şi totuşi...
Cum a ajuns aici?!
S-a gândit pe Sine?! A simţit în Sine?! Nu, acela nu a fost Gând.
Ci doar privirea unui adânc de abis care a devenit stare, existentă undeva
şi în afara Lui, care Îl atrăgea.
Tăcerea de dinlăuntru s-a cunoscut pe ea şi a
devenit atentă. O atenţie neformată, dar care începuse să fie.
Starea a început să fie
freamăt, devenind vie atunci când a gândit în El însuşi: sunt!
Voia!!! Un foc uriaş ca un geamăt profund ţâşni spre un nicăieri necunoscut până atunciO uriaşa lumină care parcă căuta
marginele în care să se oprească.
O lumină orbitoare S-a
reverberat dinlăuntrul acelui Început, chemat de dinafara Lui. Lumină -foc
incandescent care creştea , aureolă în care începu să fie pentru prima dată.
.......De când o dorea absorbind înlăuntru umbră după umbră, vis după vis? Adânc de
chemare din afară în care voise să fie, să
atingă, să pătrundă.
Simţea, doar simţea puterea care intrase în el mereu şi mereu, cu fiecare inspiraţie.
Ea era hrana lui, ea
curgea înafara şi înăuntrul lui.
Ce era, cine era puterea care I se dăruise neîncetat
făcându-L să se simtă singur
alături însă de o
prezenţă ?!
Inspiră încă odată cu o forţă nouă izvorâtă dintr-o hotărâre clară: voia să ştie, să
cunoască, să atingă, indiferent de consecinţe,indiferent de orice. Numai să O ştie.
Acea prezenţă îl absorbea dăruindu-i-se de atâta timp. Îl hrănea, îl făcea să
devină o Forţă.
Nimeni nu avea să ştie ce s-a întâmplat după ce a inspirat.
Nici El însuşi. A fost o pauză? Sau doar tăcerea, încremenirea din care
aveau
să se ivească pornind într-o fantastică călătorie, lumile?!
Şi din acea clipă a dorinţei, a izbucnit, eliberând, devenind o Flacără - Făptură care a luminat Totul. Totul fiind Ea. Era în
afara Lui,
Cuprinzându-L în Ea era şi înlăuntrul Lui. O putea privi în ochi. Acum se puteau
privi cu o conştienţă deplină a existenţei fiecăruia,
o unică făptură, o Veşnicie
fără întrupare.
.....Cât a stat aşa îmbrăţişând şi fiind îmbrăţişat?! Stare, Ea însăşi de necuprins. Care a început să Îl privească uimită.
Prima privire
a Ei, La fascinat. A rămas în acea privire încandescentă
care devenea
şi mai măreaţă. Iar Ea, uimirea din Ea se adâncea în
flacăra Lui, fiind una cu El.
A devenit IUBIRE. Il simţea înlăuntrul Ei.
Eternitate după eternitate treceau ca o umbră de vis neformat, neînţeles, nerostit. Doar Stare! O unduire, un freamăt ca o
părere ... apoi iar umbra unei alte unduiri!
Se repetau din ce în ce mai des...
Înlăuntrul, neformate se trezeau forţe după forţe.
Veşnicie după veşnicie au fost aşa, ea privindu-l prin fiecare scânteie care
căpăta o strălucire şi mai mare când şi EL o
descoperea. Un joc superb de care
se bucurau deplin.
Iar Universul se roti privindu-se, reverberând în cucerire de Facere continuă. Se creau
spaţii care se desprindeau unele din altele
contopindu-se în plăcerea devenirii
şi împlinirii.Universul căpăta forme şi contururi. Care se repetau izvorând
mereu unele din altele,
asemănătoare şi totuşi diferite. Fiecare în existenţă devenind
unic, dar făcând parte din Ei care deveneau din ce în ce mai conştienţi prin formele
create, care aveau o
adâncime unde ar fi vrut să pătrundă,să se cunoască
în acel infinit.
.....Era singur cu Creaţia pe care o dorise. Care devenea din ce în ce mai frumoasă. Pe care o adora. O purta în el, el însuşi făcând
parte din Ea, dintru acel Început.
Fiecare luminiţă a căpătat bucuria jocului. Şi a apărut gândul Lor de a se vedea unul pe altul, aşa cum vedeau universurile şi
galaxiile, dorinţă care creştea ca o
uriaşă avalanşă încât se formau vârtejuri de lumi şi lumini ameţitoare. Ea începând
să se creeze într-o formă fără seamăn de frumoasă.
Cu forţa gândului au ordonat amândoi luminile şi vârtejurile dându-le statornicie.
Au apărut mii se sori iar bucuria lor fremăta în tot.S-au creat unul pe altul, în acele
vârtejuri care unduiau în sunete stranii şi armonii.
Erau împreună în tot, se îmbrăţişau şi se îndepărtau privindu-se aşa.
....Gândul Lui se întrupa din Ea mereu şi mereu. Voia s-o poarte veşnic în El. Voia
mai mult. Voia să ştie mai mult din ea. Simţea o
durere cutremurătoare şi atunci
se arunca în Netimpul care era numai al Lui, creat numai pentru El de o forţă căreia
nu Îi ştia chipul,
dar prezenţă veşnică în Tot. Mai ales în Ea. Acea Forţă Necunoscută,
care Îl izvorâse pentru a O cunoaşte, dar în care voia să seîntoarcă, să o cunoască
pentru a Se cunoaşte...
...... Plecă! Se ascunse la capătul firii create, acolo unde nimeni nu ajunsese, nimeni nu ştia că există. Poate doar ...Ea !!! ...
Prima dată când trăi acest ADEVĂR: El se retrăgea în marea Ei singurătate!
Cât timp i-a trebuit să înţeleagă asta? Voise un semn, voia
să cunoască această
forţă. Voise să ştie... iar în muţenia de
acum, fără formă, fără gând, stare nenumită,
un fior prelung se răsucea
dureros, născând o senzaţie care Îl făcea să fie conştient de
El altfel. Până când a vrut să privească acea durere, să o cunoască.Era şi dincolo
de El, mută ca un ţipăt atât de sfâşietor încât se retrase şi mai în adâncurile acelea
pentru o clipă de absolută linişte.
Ştia că aparţine Nenumitului, că este Forma lui, că El este dorința
întrupării Lui, pentru
a O cunoaşte.Înţelesese în sfârşit. Dar de ce
simţea acel dor, zbucium care
dacă o clipă l-ar fi lăsat să fie în afara Lui, universurile s-ar fi prăbuşit?!
Înţelese Singurătatea care
Îl chemase. Era EA.
EL există numai prin Ea
- gând viu. Simţea că este ADEVĂRUL care năştea
noi eternităţi, ale iubirii Lor. Ea prinzând contur
în tot, înveşmântându-se din
noi şi noi gânduri ale iubirii Lui. Spendoarea Ei devenea farmec în care se
lăsa cuprins.Era în tot, dar
fără formă, doar substanţă care fremăta în Ea,
dorind-o. Dorindu-se. Se
înapoie din netimp, căutând-o. Alunecând umbre de priviri în toate lumile.
***∞∞∞***
.....Toată Creaţia le înălţa imn de adorare.
Mireasa mireselor – întrupare dintr-un gând, transforma orice dorinţă a iubirii
în lumi care se năşteau rând pe rând, fulgere de
lumină care îşi căutau locul în slava
tăriilor...Iar gândurile Lor luminau şi năşteau stări care deveneau universuri.
Iubirea Lor era în tot. În universurile create de Zeiţă apărură făpturi care se oglindeau.
Născându-se unul în altul. Amândoi
dăruiau bucuria Iubirii în universurile create.
În fiecare se năştea un El şi o Ea care deveneau Zeii acelui univers. EL se bucura
strângând-o în braţe, Ea se topea înlăuntrul Lui dăruindu-i întreaga iubire. Acele
râuri de foc din Ei, căutau o izbăvire.
Auzea chemarea care O căuta prin lumea formată.
***∞∞∞***
-
Iar ai visat.
-
Primele scântei...
Privirea lui o cuprinse în întregime. Aştepta ca ea să îi spună. Ea era cea care le
va readuce memoria pierdută. Şi simţea cât
de greu îi va fi. Noapte după noapte,
vis în alt vis, totul prindea contur şi în el, de
când o regăsise.
- Acele scântei aveau ceva deosebit. Erau manifestări.
-
Ce înţelegi tu prin asta?
- Oamenii noştri de ştiinţă spun că primele elemente au fost hidrogenul, deuteriul
şi heliul. Cele mai uşoare care
parcă cuprind în ele amintiri. Amintiri ca frânturi de
gând. Să nu râzi de mine, te rog, că spun asta !
-
Fii liniştită. Te ascult cu cea mai mare atenţie, spuse el şoptit. Îi era teamă
că emoţia profundă pe care o simţea
înlăuntrul lui o poate perturba. Spune mai departe.
Tu ştii şi acum e nevoie să îţi aminteşti. Putem face pauză
dacă vrei.
Se ridică din pat şi aprinse o lumânare. De luni bune ea dorea să fie mereu aprinsă
o lumânare în cameră. Parcă ghicea clipa
când era pe terminate. Se trezea din
somn sau intra în cameră înainte ca lumânarea să se termine. Se crease o armonie
greu de înţeles dar care era clară între ea şi lumânare.
-
Uite, s-a descoperit că aproximativ 1,5 milioane de nanoparticule de diamant
sunt create în fiecare secundă
când lumânările ard. Aceste particule se distrug
în urma procesului de ardere. Moleculele de hidrocarbon aflate în
partea de jos
a flăcării sunt transformate în dioxid de carbon de către partea superioară a flăcării.
Fascinaţia pe care o simt faţă de flacăra lumânării are legătură cu aceste prime
elemente.Cel puţin pentru mine, acum.
-
Ştiu că vei reuşi să aşezi informaţiile într-o ordine care ţi se va dezvălui la
timpul potrivit. Am încrederea asta.
-
În univers există douăsprezece tipuri de hidrogeni de bază, dispuse în cele
douăsprezece categorii ale materiei
care sunt existente şi care formează întreaga
creaţie. Le putem reprezenta ca douăsprezece sfere.
Din aceste tipuri de hidrogen
derivă toate celelalte secundare cunoscute, cu o variaţie a densităţii de la 6 la 12.283.
Există doar trecerea de la voinţă la manifestare?! Acele clipe neştiute, clipe în care
nimeni nu va păşi vre-odată?! Câte au fost?!Unii cred că 11 sau 33.
Şi una ar fi deajuns, însă tot e de necuprins. Clipe care vor aparţine doar celui
care va reuşi să se
împlinescă singur.
Gândul veni şi se frânse brusc.
,,Aşa au să mă găsească... Şi unii şi alţii”. Alungă ... Alungă cu o
mişcare a mâinii,
undeva departe, uşorul tremur interior. Trebuiau să ajungă prin cineva la ea.
Dacă o vor considera suficient de pregătită ...
,,Pentru ce?!”. Nici ea nu ştia şi vălul curse uşor.
***∞∞∞***
Femeia se cuibări în braţele lui. Îi asculta bătăile inimii şi aştepta clipa când vor avea
acelaşi ritm al respiraţiei. Atunci simţea
armonia profundă din ei, contopire totală,
fără bariere, fără limite. Din prima clipă ştiuse că El este. Ştiuseră amândoi.
Dar a trecut un an până s-au regăsit. El nu renunţase uşor la ceea ce numea
libertatea lui, un mod de a-şi ascunde neîmplinirea. Simţise că ea
va pătrunde
în lumea lui, că o va schimba. Nu de schimbare se temea ci că ea va afla neîmplinirile
pe care le alungase undeva şi
de unde spera că nu vor mai apare, îngropate adânc.
Lumea ei - căutarea în care voia să fie deplin, să plece împreună... De câte
ori,
privind-o, ascultând-o, refuzase să accepte să fie aceeaşi întrupare ?! Căutase cu
mintea răspunsurile care se aflau în fiinţa din
braţele lui. Voia să plece undeva
cu Ea. Într-un loc în care amândoi erau veşnici. Ar
fi vrut să o ia de mână
şi să cutreiere univers după
univers. Să o ţină în braţe, să fie el însuşi formă.
Gândul lui pătrundea în ea
din ce în ce mai puternic, râuri de foc care o căutau,
Privi în ochii ei, şi sărutul îi absorbi în lumea din care plecaseră.
02. oct. 2012
***∞∞∞***
Retragerile Lui în Netimp, au provocat dezechilibre. Se formau elemente care
deveneau haotice creaţii. Care se năpusteau asupra altora, bezmetice. Unele
reuşeau să acapareze, să înceapă a se hrăni. Şi au devenit puternice, cu conştiinţa
luptei. Asta au învăţat acele creaturi ale Nimănui.
Trăiau numai pentru ele.
Ceilalţi trăiau în Armonie.
Dar îi surprindeau plecările Lui din ce în ce mai dese; tăceau în faţa umbrelor
de tristeţe în care Ea încerca să se ascundă. Creaţia toată simţea/ştia că va
fi mereu statornică.Erau parte din … tot.
***∞∞∞***
Ieşi și acum din Tăcerea Ei.
Parcursese Totul. Şi hotărî să repare lumile care se
desprinseră din Ea, dar care
datorită Lui deveniseră un pericol. Împotriva Ei.
Pentru că din ea se hrăneau.
Îşi adună toată conştienţa în El.
Vedea…. Simţea că nu era ceva în ordine. Că în Fiinţa ei se aveau loc lupte,
măceluri. Când le privi prima dată, un geamăt uriaş încremeni Universurile.
,,Starea Ei, durerea din Ea,
El le-a creat ?!” S-a îngrozit. Cutremure de Lumi.
Încremeni.
Nu voia, nu putea să mai
facă asta. Acolo erau cele create impreună, era iubirea lor.
Râuri de foc curgeau prin ea, sloiuri de gheaţă loveau tot ce le ieşea în cale,
fiecare provocând dureri, chinuri adânci.
Dar….aştepta. Îl aştepta. Avea încredere în El. Îi simţise
zbuciumul şi chinul
care devenise acaparator înlăuntrul
Lui. Avea de ales? Între El şi creaturile
care apăruseră??? Chiar dacă arătau înfiorător, aveau urme din El, din Ea.
Se opri şi simţi ameninţarea dinspre
lumi care se pornise distrugătoare.
Dar… când reverberaţiile acelui geamăt pătrunseră în El, căzu ca un fulger. Simţi lupta din Ea şi se retrase cu o ceva greu înlăuntru
său, ce nu mai cunoscuse. Începuseră transformări în jur, de care ştia că este
răspunzător.
EL era vinovatul –
iar Ea se învinovăţea. Era atât de puternică învinovățirea
ei încât conştienţa Lui nu suportă. El o
provocase – El trebuia să vindece.
Lumile deja se războiau haotic între ele.
Conştiinţa care era El, se strecură alături de Ea, se contopi în Ea. Simţi
cum e primit cu o imensă fericire, în care se lăsă să Fie. Cât ar fi vrut să o
vadă aievea, să o cuprindă şi în ochii ei să se ştie.
Privirea dinlăuntrul Său căuta spre forma Creaţiei care deja se împlinise.
Ştia fiecare freamăt de stare, de gând. Ştia că i se simte prezenţa în Materia
modelatoare care era Ea. Dar ...El însuşi era format din materia Ei. Privirea
din adâncurile Ei îl chemase. Înţelese că şi Ea ştia totul.
Era aceeaşi dar se schimbase ceva în tot. Gândul Lui pătrunse şi Ea îi
spuse totul. Îi spuse ce înţelesese cât stătuse dincolo, în marea Ei
singurătate care devenise şi a Lui.
***∞∞∞***
......Şi aşa, din Taina poveştilor şoptite apoi în toate uni-versurile, au
hotărât să se întrupeze. Au uitat doar puţin din marea Artă prin care formaseră
totul. Pentru că forţa cerută de întrupare, ea însăşi este parte din energia
lor, folosind-o şi-au pierdut fiecare din Puterea iniţială.
Timpuri au trecut până au stat faţă în faţă, împreună în faţa tuturor celor
care luaseră forme încă demult. Dar Ei....Ei erau Totul. Erau Unici.
Şi au hotărât să îndrepte spre Armonie pe cei care, fără vina lor, se
creaseră în răstimpurile Lui de plecare. Deveniseră agresivi, distrugători, doar
dorinţă fără urmă de înţelepciune sau înţelegere în ei. Nici de binele lor nu
le păsa, nu ştiau ce este acesta.
Ordonau lumile şi făceau să se nască altele. Erau în toate, dar nici una le
aparţinea.
Se formaseră Mari Creatori de lumi care modelau după principii statornice.
Orice eroare nu era trecută cu vederea ci îndreptată. Legea Ei, Legea Iubirii,
domnea în tot şi toate.
Se strecurau în câte una din creaţii şi trăiau devenirea ei. Dar acea
Creaţie devenea unică, avea ceva magic în ea, datorită acestei întrupări uneori
fie şi cât doar o alunecare prin ea.
03.oct. 2012
***∞∞∞***
-
Sunt două forţe, devenite ulterior simboluri. Prezente iniţial unul în altul.
Vei înţelege treptat ... S-au generat unul pe altul. Asta se poate vedea cu ochii minţii,
nu se poate descrie. Orice descriere limitează şi creează
tipare.
"Ei erau Totul. Erau Unici."
-
Care ei? Ce vrei sa spui prin retragerile lui Netimp? Cine e Netimpul? Si cum
adică ,,se retrage”?
Tot ce am scris, învăţat citit, despre timpurile neamului, m-a dus ...in CER
Nici mie nu îmi plăcea chimia. Dar ...am rămas cu acel gust , când râdeam de
...combinaţiile elementelor. Cifrele acelea mă ameteau dar simțeam că sunt
necesare proporţiile, că altminteri... ieşea alt amestec, cu care nu ai fi vrut să ai de a
face. Iar acea ,,lume a senzaţiilor" de
atunci mă ajută acum.
Aveam numai note mari la chimie, pentru că profa mă iubea pentru ceea ce simţeam
eu. Pentru că acele amestecuri făcute de
colegii mei, uneori mă înfricoşau.
Se uita la mine şi zicea colegului: iar nu e bine, nu ai respectat ... cantităţile !
Sunt simboluri profane, aşa cum aveam să înţeleg mai târziu.
Şi nu era cazul să le înţeleg, ci doar să
cred că le înţeleg. Aşa am fost mereu condiţionată: să ,,cred” că
am înţeles. Până am simţit Adevărul.
Că e o imensă pânză care tot este desfăşurată de cineva foarte priceput. Un
scamator universal. Şi...când ajung să ,,vreau” ceva... sunt învăţată să mă
concentrez pe acel ceva.Şi ...apare pe pânza vieţii mele. Apoi vreau
altceva...Şi devin ocupată cu,,vrerile” mele. În
esenţă, vorbind despre universul simbolurilor, vorbim despre Realitatea
PORŢILOR ÎNCHISE, care se pot DESCHIDE. Porţi dintre lumi şi universuri. Porţi
dintre oameni. Sau dintre oameni şi Divinităţi.
Simbolurile nu trebuiesc confundate cu Semnul (imagine sau cuvânt), iar după natura simbolurilor, ele sunt de trei tipuri:
Simbolurile nu trebuiesc confundate cu Semnul (imagine sau cuvânt), iar după natura simbolurilor, ele sunt de trei tipuri:
Simboluri create de oameni pentru a închide sau deschide porţi între ei
Simboluri create de oameni pentru a închide sau deschide porţi către Divinităţi.
Simboluri create de Dumnezeu, în Actul Creaţiei Universale, sau Porţile închise/deschise spre oameni, sau între civilizaţia oamenilor şi alte civilizaţii - şi aceste alte civilizatii făcând parte din miracolul unicei Creaţii.
Simboluri create de oameni pentru a închide sau deschide porţi către Divinităţi.
Simboluri create de Dumnezeu, în Actul Creaţiei Universale, sau Porţile închise/deschise spre oameni, sau între civilizaţia oamenilor şi alte civilizaţii - şi aceste alte civilizatii făcând parte din miracolul unicei Creaţii.
- Ştii să iubeşti?!
- Cum?
- Nimeni nu poate să spună că iubeşte. Sau...poate da! Iubirea se simte,
trece prin tine spre ceilalţi. Şi tu doar o simţi.Prin
sunetul inimii poţi deveni tot ceea ce
există de la începuturi.
Orice ar fi fost peste zi, seara se
obişnuise cu gestul ei de a-şi aşeza capul pe inima lui. Îl cuprindea de
fiecare dată o căldură uşoară, aromitoare pe care învăţase să o lase să
pătrundă peste tot în el. Aşa o simţea pe ea vie înlăuntrul lui. A trecut mult
timp până nimic din el nu a mai opus nici o rezistenţă.
- De ce doar murmuri ?
sunetul inimii, nu?!
Pot
pleca oricând, oriunde. Dar fără tine, nu
!... nu îţi pot
face asta. Plecarea mea din tine te-ar dezechilibra. Prin tot ce te-am învăţat,
ai putea să îţi trăieşti viaţa în continuare pe aici, dar fără sufletul inimii
tale.
*
Se scutură vederea vremii
peste înţelesurile mele şi apar gropi în care picioarele se afundă. Parcă devin
scurtătura pe care alţii vor trece mai uşor.
***∞∞∞***
Lumile ştiau de întruparea lor şi erau recunoscuţi ca atare. Trăiau în ei
fiecare respiraţie care apoi lua formă creind vise din care se năşteau lumi. Fiecare
nouă lume avea libertatea de a-şi alege forma, sunetul, culoarea,
manifestările, schimbările pe care le credea de cuviinţă.Totul în legile
armoniilor pe care le respectau.
Erau în fiecare lume dar fără a se amesteca. Toţi ştiau că fac parte din
Ei, că fiecare acţiune a lor, întorcându-se în Ei, dacă nu este conformă cu Ei,
se va întoarce şi vor trebui să o modeleze până va deveni, chiar o treaptă
superioară, demnă de a fi creaţie. Aşa se năşteau Perfecţiunile.
***∞∞∞***
Îşi crease un spaţiu în care se retrăgea din când în când. Erau aici Eternităţi
supreme prin care toate deveniseră posibile.
O privea fără a mărturisi starea care venea de undeva, din acel Netimp în
care se refugiase cu mult, mult înainte, când cuprindeau altfel Totul.
EL era gândul din Ea, care Îl chemase. Voia să fie amândoi, un unic
gând care să întrupeze împreună.
***∞∞∞***
-Muzica este femeia. Bărbaţii învaţă să aranjeze doar notele.
- De ce spui asta?! Marii muzicieni...
- Marii muzicieni, pictori, poeţi, scultori...Toţi au creat ascultând,
percepând forme diferite ale întrupării Marii Zeiţe. Fără această materie,
din care voi să modelaţi, nimic nu ar fi. Până hăt...în îndepărtatele ceruri.
Şi râsul ei se rostogoli umplând goluri în el. Recunoscu asta şi înţelese ce
spusese ea. Greu însă...greu să accepte, să îi dea dreptate.
-Ştiiiiu! Jumătate de oamenire nu ar fi de acord cu asta. Credeţi că voi
creaţi, că descoperiţi cine ştie ce legităţi ale... materiei.
- De ce te joci aşa?! E periculos. Doar ştii asta
-NU vreau să ştiu. Pentru că ...mi-a ajuns. Eu să fiu melodia iar tu să
crezi că intonezi imnuri create din ,,inspiraţie”.
- Ce s-a întâmplat cu cei doi Eterni?!
- Doi Eterni și Eternitatea însăși, vrei să zici. Ce are femininul de nu O
poţi recunoaşte?!
Simplu: a privit-o în ochi şi Ea a format gândul Lui în Ea.
-
De ce
nu le dai nume?
-
Primordialilor?!
Când le rosteşti numele devii asemenea lor. E o lege.
-
Multe
legi mai cunoşti.sau...le inventezi acum?!
-
Nu le
inventez acum. Există informația în toate credinţele, religiile. Când unui
bolnav i se schimbă numele se spune că moartea nu îl mai recunoaşte. Numele este
vibraţia ta personală. La botez se poate pune un nume cunoscut doar pe părinţi,
naşi şi preot. În caz de primejdie, boală grea, aşa poate fi salvat.
Bine de ţinut
minte. Şi...prin ceruri cu-
cum a
fost?! Continuă, te rog.
Se uită gânditoare la el. Prin visele ei, descoperise că este urmărită. Mai
avusese şi altă dată senzaţii de acest gen.
Tocmai citea ceea ce primise de la pierdutul ei prieten. Se gândea la
,,încurcarea limbilor” şi la Turnul Babel. Fel de fel de interpretări şi
speculaţii. ,,Una în plus, nu are cum să strice, să încurce şi mai rău”. Râse
tăcut, acel râs care devenea stare şi prin care se putea plimba în voie.
Comunicarea între doi oameni
vine de la ,,cuminicătură”- împărtăşanie în înţeles creştin al
sensului cel mai cunoscut. Se
ştia asta înainte doar ...în Temple. Of! Ce dor mi-e de ele, de cele din
adâncurile vegetale....
Bine să las asta acum. Comunicarea nu poate fi realizată
DIRECT între doi oameni. Ea este
un Har Divin şi le-a fost lăsată oamenilor ca să se poată înţelege între
ei. Dar nu direct, ci numai şi numai prin Dumnezeu.Pentru că EI se comunică nouă iar noi... desigur
,,informăm”, ne informăm unii pe alţii. Şi implicit pe Ei, aşa cum fac
Perfecţiunile mele din vis.
Când vreau să comunic ceva lui x, mă împărtăşesc întâi Lor ( sau aleg pe unul din Ei, ceea ce este o hotărâre personală. Femeie fiind, desigur că o aleg pe EA.)Această împărtăşanie ajunge, prin EA, la x! Altfel, comunicarea nu este posibilă. Mai ştie cineva cum se face asta?! Dacă ,,mă uit” în jur... nu.
Când vreau să comunic ceva lui x, mă împărtăşesc întâi Lor ( sau aleg pe unul din Ei, ceea ce este o hotărâre personală. Femeie fiind, desigur că o aleg pe EA.)Această împărtăşanie ajunge, prin EA, la x! Altfel, comunicarea nu este posibilă. Mai ştie cineva cum se face asta?! Dacă ,,mă uit” în jur... nu.
În afara legaturii directe
cu Dumnezeu( e denumirea folosită
în limbajul curent.Şi îmi place, o iubesc. Înţelesurile rămân aceleaşi, de Ei).,
totul rămâne doar un fenomen fizic, material, un transfer de
informaţii de la emiţător la receptor. Comunic ceva printr-o emitere
de informaţie, iar x înţelege altceva. El ...citeşte după cum este starea lui, după câtă altă
informaţie are înmagazinată şi netransformată în Athanorul propriu. Las că unii
nici nu ştiu că se poate sau cum se face asta.
Asta este Încurcarea
Limbilor: comunicarea între doi oameni realizată în afara legăturii directe cu
Dumnezeu.
-
Ştii, mi-e somn, vreau să dorm.
-
Vise plăcute, iubito!
De ce …nu îl mai
crede?! În sfârşit a reuşit să
îşi pună întrebarea clar.Să continui cu ,,cuminicătura” mea şi, or veni şi
desluşirile.
Secretul Turnului Babel este
simplu. Iniţiaţii acelor timpuri, se c-am săturaseră să le ştie Ei secretele iar ei să nu I le ştie. Au
dorit să ajungă la Tainele Divinităţii, Taine la care aveau acces numai şi
numai prin respectarea Poruncilor. Dar, această Respectare a Poruncilor era
greu de înfăptuit. Construirea proriu zisă a Turnului Babel s-a dorit a fi un
spaţiu energetic-informaţional în care iniţiaţii să poată comunica unul cu altul
în afara legăturii directe cu Ei şi
aşa să poată folosi Tainele fără să mai respecte Poruncile. Spaţiul a fost
creat! Locul ales avea
energiile telurice cele mai puternice. Au mai ,,chemat” şi altele, zidindu-le
cu cât Turnul se ,,înălţa”. Prin sacrificiile făcute au putut realiza asta.
Proiectul a reuşit...parţial.
În acel spaţiu creat nu mai exista Dumnezeu, daaaar... surpriză!!! nici initiaţii nu
s-au mai putut înţelege unul cu altul. Comunicarea realizându-se în afara
legăturii directe cu Dumnezeu, înţelesurile nu puteau fi
transmise.
Aşa că, nici şcolile esoterice nu au mai putut fi compatibile una cu alta deşi abordează aceleaşi realităţi. Încurcarea Limbilor functionează de la cel mai jos nivel al individului, până la nivelul iniţiaţilor, al naţiunilor şi religiilor. Un proiect reuşit, dar ineficient pentru oameni. Din care cauză a fost reluat, acum noul Turn Babel numindu-se ,,Inteligenţa Artificială". Un alt spaţiu energetic menit a facilita comunicarea între oameni în afara legăturii directe cu Dumnezeu?! Ce mai: un transfer doar proiectat altminteri. Mult...mult mai periculos.Pentru că... Bine, las pe mai târziu acest ,,pentru că” .Mă apucă diminineţile aşa, divagând.
Aşa că, nici şcolile esoterice nu au mai putut fi compatibile una cu alta deşi abordează aceleaşi realităţi. Încurcarea Limbilor functionează de la cel mai jos nivel al individului, până la nivelul iniţiaţilor, al naţiunilor şi religiilor. Un proiect reuşit, dar ineficient pentru oameni. Din care cauză a fost reluat, acum noul Turn Babel numindu-se ,,Inteligenţa Artificială". Un alt spaţiu energetic menit a facilita comunicarea între oameni în afara legăturii directe cu Dumnezeu?! Ce mai: un transfer doar proiectat altminteri. Mult...mult mai periculos.Pentru că... Bine, las pe mai târziu acest ,,pentru că” .Mă apucă diminineţile aşa, divagând.
Comunicarea nu poate fi
realizată decât prin Dumnezeu. Restul va fi doar transfer de informaţii de la
emiţător la receptor. Suntem mai bine informaţi, dar nu vom înţelege nimic.
Asta este diferenţa dintre comunicare şi transferul de informaţii.
…. De la ce plecasem ?! A!
de la faptul că trebuie să recunosc întâi că sunt urmărită. Multe persoane
cunoscute prin această ,,inteligenţă artificială” parcă sunt … xeroxate. Emit
aceeaşi vibraţie mentală. De nu îi mai pot deosebi. În mari încurcături era să
intru, dar….trebuia. Erau voci diferite, ale unor oameni diferiţi dar… ok! Fac
parte dintr-o organizaţie, cult puternic?! Se poate. Bon! Ce pot voi de la
mine?! O simplă muritoare care…visează?! I-am sucit pe unii de mi-au scăpărat
mie neuronii. Forţa lor mentală şi psihică este remarcabilă. Sunt puternici, ce
mai. Nu înţeleg ce urmăresc. Măcar de aş levita, aş zice. De fapt, nu pe mine, muritoarea de rând mă urmăresc, ci
...inteligenţa mea care ,,emite” semnale. Pot să nici nu mă cunoască.
Parametrii însă, da! Cum zbârnâie ceva mai sus de sistemul lor ...cum sunt pe
aproape şi... devin ,,păpădie”. De fapt simt că ei caută altceva. Mult mai
important și prețios.
Gata! Recunosc: şi pe el
încep să îl simt ca făcând parte din cei pe care i-am întâlnit în ,,
Inteligenţa artificială”. Numai că el este aici, cu mine. Şi îmi cunoaşte toate
gusturile, îmi îndeplineşte dorinţele înainte de a le zice de zece ori. Oricare
femeie ar fi mulţumită. Io… ce am?! Am !!! mi-e greu să recunosc că doar se
foloseşte de mine. Că sunt o gâsculiţă ca oricare alta. Acum, stă şi mă
veghează. Cum mă trezesc, încep întrebările. No! O iau razna ,,pi
di tăt”.
Alesesem singurătatea,
libertatea şi acum?! Probabil mă voi chinui să scap. Fără ca măcar să ştiu de
ce şi cine. Dacă spun cuiva… zice că am citit prea mult. De fapt… nici nu am
cui spune. Mai bine…plec. Plec de aici. Ştiu ce înseamnă asta. Dacă… va vrea să
vină, înseamnă că, am noroc şi gata! Dacă nu, plec singură.
-
Bună dimineaţa, doamna mea! Mergem într-o
excursie prin munţi?! Unde vrei tu?!
-
Asta se vrea vestea zilei?! Mergem, sigur că
da. Ce bun eşti că ai grijă de mine.
-
Fără laptop, fără …
-
Nu, nu! Fără caiet şi pix nu pot.
-
Bine. Atunci caiet nou şi pix nou. Poftim!
-
Aha! Deci e ,,pregătită” excursia?
-
Ce e cu ironia asta?!
-
E doar o joacă, nu ironie.
-
Bine. Pregătirea şi plecăm într-o oră. Totul
e rezervat.
Din acea clipă, ştia că va
pleca…singură. Aproape încetă să mai mănânce, doar cât să stea la masă,
sporovăind de toate.
***∞∞∞***
Privirea /gând a Lui, pătrunsă în adâncurile
ei, o primise cu bucurie. Îi va
dărui ceea ce El îşi dorea. Dar… ceea ce El nu ştia, era că Ea trebuie să se
sacrifice pentru asta. Ascunse în adâncuri, formând prima Taină din toate
lumile. Veșnicia ! Zâmbi Vieții.
Vor fi din nou împreună. Se
va oglindi în El. Lumile create, unele aflate în lupte pentru diverse puteri,
vor primi un nou izvor. Pe care îl caută și nu știu unde să îl afle. Se
războiesc între ei, se războiesc pentru Perla care este Planeta Ei miraculoasă.
Ea avea să vindece rănile tuturor. Îi era dată această menire. Pentru că Iubirea înflorea aici prin
zâmbetul Sufletului Ei. Iar purtătorii Sufletului Ei începeau să își apere
comoara. Așa dezvăluind și altora ce minunată era Zeița cerurilor. Unica adorată
de toate Veșniciile. Cele care au vrut să fie unice, tot parte din Ea erau.
Când înțelegi asta cu inima, devii parte din nemurire.
Undeva, într-o depărtare a
spaţiilor cineva
o privea. Privirea lui ardea. Era companionul ascuns al Lui, care se crease
în Netimp
şi plecase de
acolo, urmărindu-I fiecare mişcare. O voia numai a lui. Ea să se modeleze cu graţia uluitoare de fiecare dată
când el gândea ceva, aşa cum vedea că face când Celălalt se contopeşte în
deplinătatea Ei. Primit de fiecare dată. Ar fi zidit ( nu întrupat) lumi
întregi din Ea. Ea ar fi fost Temelia noilor construcţii în care ar fi adorat-O
în veci. Departe de lumile profane care se chinuiau înspre o Perfecţiune fără
sens.
***∞∞∞***
... Aştepta tăcută. Îi cunoştea pe amândoi. Ei nu se cunoşteau încă. Nu
venise Timpul...Doar după împlinire, după Taină!
10 0ct.2012
Pierdută în negurile uitării, încerc să adun frînturile de Amintiri. Știu că TU _ DOAMNA IUBIRII, exiști. Nețărmurirea din mine din Tine vine, Ție îți aparține. Orice fărâmă de conștientizare , chiar dacă este o durere și mai mare, din ce în ce mai profundă, simt cum mă apropie de ceea ce ești, ce am iubit întotdeauna.
RăspundețiȘtergereNu te-am uitat niciodată dar acum știu că trebuie să Te caut. In firea umană se pot ascunde multe minuni. Asta am de învățat. puterea fulgerului care deschide sfâșietor poarta existenței.
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergere