Popasurile Tainelor

LIRA





Despre LIRĂ se spune că a fost inventată de Hermes sau de către Polimnia ( una din cele nouă muze). Este un simbol al armoniei cosmice, ,,un altar simbolic care unește cerul cu pământul” (Jean Servier).
Hermes, după ce i-a furat turma lui Apollo, ca să fie iertat i-a dăruit Lira. Construirea ei... nu a fost întocmai cum o cunoaștem acum, dar asta face parte din simbolistica ascunsă în mituri și care prezintă multe aspecte ale devenirii umane, a cosmosului. Instrumentele muzicale însă sunt creatoare de rezonanțe către care încă visăm.
Am vizitat din nou Marea Capelă Sixtină a României, biserica de la Drăgănescu, pictată de părintele Arsenie Boca. Cu suficientă mâhnire în suflet. Nu știu câte biserici sau alte lăcașuri, își ascund comorile dar la noi  se ,,întâmplă” asta. Puține din picturile de aici, ale  părintelui sunt cunoscute. La intrare este un afiș cu ,,interzis fotografierea sau filmarea”.  Asta merită părintele?! Asta merităm noi?! E ca un arest impus din  nou – de data aceasta asupra operei care .... ar avea a lumina multe. Foarte multe. Și ne-ar îmbogăți sufletește și , am ști și noi ce a mai fost spre cele începuturi ale omenirii, ale neamurilor și neamului. Iar cel care știe devine aidoma cu cunoscutul.

Chipul MAICII de la Altar este MINUNAT! Gingășia Impărătesei, fragilitatea și puterea celei cu care începe și se termină orice slujbă. Câtă adorație a slavei a fost în ochii părintelui de ne-a dăruit o asemenea Minune. Încălțările Maicii sunt făcute din firele rugilor și scânteierile de curcubeie din lacrimile tuturor- aur din suflete. Toate celelalte sfinte și divine făpturi nu au încălțări.Maica le are iar gândul părintelui e cutremurător. Doar EA- marea Doamnă, pășește învăluită în semnele de aur  care se ivesc la poalele veșmântului alb,desupra căruia este cel solar, apoi mantiile cu ale lor taine. Fiecare culoare cuprinde cerurile asupra cărora are stăpânire deplină.
Nu, nu e o icoană pe care să o găsim și de care să ne bucurăm. Nu e timpul de a înțelege, nu e timpul multor altor picturi de acolo.

Toți știm că Arhanghelul Gabriel apare cu o floare de crin în mână. Pe ușa altarului așa este. Dar părintele l-a pictat și cu o liră. Și  cred că s-a produs o mică erată. În albumul care reproduce imaginea arhanghelului Gavriil cu lira, aflată la stânga Învierii Domnului,  se spune că are un crin deschis în mână.(pg. 146). Obișnuința –probabil. Să zicem.

Recunosc că am fost uimită. Nu mă așteptam și nu înțelegeam simbolistica reprezentării .Poate aș fi amânat căutările dacă nu ar fi venit răspunsuri. Încă sunt disparate, încă sunt miturile care mi-au iluminat adolescența. Sunt frumoase,așa că am să le redau.

Se spune în cele două versiuni ale Cărții lui Enoh, dar și în cele de la Nag Hamadi dar și în alte mituri, că îngerii au păcătuit cu femeile oamenilor, găsindu-le frumoase. Și evident, așa cum ,,păcatul” e tot același - exista precedentul lui Adam-Eva, aceeași pedeapsă: alungarea din ceruri dar....și întemnițarea. Numai că între timp,deja li se născuseră urmași.

Îngerii, aceleași entități din legende mai vechi, cu anunaki. Doar numele sunt schimbate. Iar acțiunile capătă valori uneori opuse față de cele inițiale. Sigur: a trecut timpul și... au apărut alte cerințe. Ba chiar au fost ,,uitate” unele personaje.
Ca să fie mai simplu, nu am să dau citate, nu am să deschid folderele și caietele în care mi-am tot  făcut notițe. Am să povestesc cât se poate de simplu, așa cum înțeleg acum. Sigur vor mai veni informații .

                                                             ***
Sunetul /sunetele ne înconjoară,auzite sau nu. Crează sau distrug, la fel ca orice altceva. ,,Sunetul mut” al gândului e perceptibil, e grația conversației care ne poate însă distorsiona existența când devine vrajă interioară, nemărturisită. Ne acaparează atât de mult încât din visare trebuie să ieșim cumva, dacă nu rămânem în lumea fanteziilor care ne vor dezechilibra. Și așaa...

Lira are o legendă aparte. A aparținut îngerilor ( îngerii pământeni... cântă și  la pian).
Veghetorii ( care au devenit ,,demoni” în unele scrieri), s-au căsătorit cu fiicele Mamei Gheea. Conform nou descoperitei ,,telegonia”, primul bărbat din viața unei femei va fi prezent mereu în urmași, chiar dacă aceștia au un alt tată biologic. Dar, mai este și un alt aspect, pe care l-am moștenit prin viu grai  și pe care îl știm: influiența emoțiilor puternice sau repetitive. În Biblie se spune că Laban a acceptat cu greu să își dea consimțământul la căsătoria fetei mai mici cu Iacob, înaintea surorii ei mai mari. Și, drept  pedeapdă indirectă, le-a promis zestre mieii ,,vărgați” din turmele păzite de Iacob. Numai că asemenea miei nu existau !!! Iacob a pus crengi în apa râurilor de unde se adăpau mioarele și .... au venit pe lume ( pe pășune) miei vărgați. Știința de azi a găsit o parte din explicații. Important e să ,,știi”- explicațiile vin. Deci nu numai spermatozoidul transmite direct- ci se ,,întâmplă” multe alte fenomene. Oricum, viitoarea mamă ar trebui să cunoască aceste aspecte.Daaar....și cei din jurul ei !

Îngerii având rolul clar de ,,supraveghere” ( motive sunt prea multe ca să le detaliez acum, ajunge ....telegonia), având ȘI interdicții clare, nu s-au ,,amestecat” cu oamenii. Nu erau ,,vizibili” alegându-și areale de viețuire îndepărtate de cele ale oamenilor.. Până când cred că s-au îndrăgostit, nu numai că le-a ,,plăcut” de femeile pământene. Altminteri nu ar fi format ,,casă bună” cu ele și apoi cu  copii lor- denumiți nefilimi- învățăndu-i multe. Așa s-a ajuns la ,,caste”. Fii lor erau mai puternici, fiicele erau mai ...deosebite. Mi-a rămas o imagine: ca să își ,,educe” copii (într-o epocă a a omenirii ceva mai târzie), băieții erau antrenați în ,,sporturi extreme” cum am spune acum.Luptau cu fiarele, ridicau stânci enorme. Tot ceea ce ținea de forța fizică dar și de ,,tactica” folosirii ei. Fetele însă, învățau să înfrunte și să stăpânească alte forțe: erau lăsate în mijlocul furtunilor violente, a focurilor , a pustiurilor , pe care trebuiau să învețe să le supună și să rămână stăpâne pe ele ( atât pe elementele exterioare cât și pe cele dinlăuntrul lor, pentru a scăpa tefere fizic și psihic).

Iar acești copii au luat în stăpânire pământul. Îngerii-părinții lor, Veghetorii, au fost închiși în adâncul pământului. I-au ajutat cumva ,,nefilimii”?! NU !!! Doar un alt înger, Gabriel sau Gavriil. Ca să le aline marea singurătate din adâncuri, a aruncat LIRA din ceruri. ( era.... LIRA lui?! Tot ce se poate. Cu toate că Lira devenise emblema- insigna-stema-sigiliul etc.  lui Apollo, apoi  a lui Orfeu .  Gavriil aruncă Lira în hăurile care le va fi casă. Apoi a urmat Potopul. Mâniat de ,,blestămățiile” de pe pământ, Dumnezeu ordonă exterminarea. Tot îngerii intervin. Însă ...erau mai multe tabere. Pentru că Iafet,cel mai mic copil al lui Noe este ,,în.locuit” ( cu ajutorul ,,științei” sau ,,magiei” învățate de la Veghetori) de către un nefilim care va avea ulterior copii- deveniți frați vitregi cu cei ai lui Iafet. Copii care se spune că au format linii genealogice. Nu, nu vă grăbiți să dați cu pietre. Unele ,,crengi” sunt ale MARILOR noștri DOMNITORI. Pe care tare ni i-am dori prezenți acum: Ștefan cel Mare , Mihai Viteazul sau măcar ....Vlad Țepeș ! Cât de puri ..genetic”erau cei de acum...e o altă întrebare.

De ce icoana arhanghelului Gavriil, ESTE aproape de pictura cu învierea lui Iisus Christos?! și încă cu Lira în mână ???!!! Chiar dacă, are tulpina unui CRIN. A recuperat-o din iaduri atunci când le-a golit?!
Credeți și veți ști,veți cunoaște Adevărul, și atunci Îl vom și putea rosti.
Din ce în ce mai mulți începem să auzim cântul minunatei Lire. Pentru că el a fost învățat de flori și arbori, a rămas în cântul păsărilor și adierea vântului care și scrie notele pe nori sau unduind apele. Ce bine ar fi să ...ascultăm Tăcerea!              
                                                                                                  22 iulie 2013
                                                   ***

Ieremia 1, 5
"înainte de a te urzi în pântece... te-am sfintit si te-am vândut prooroc între popoare". Suntem prin urmare de obârsie spiritualã, fãpturi spirituale, trimise vremelnic într-o închisoare de carne si oase, si îndeplinind un destin, între ceilalti fii ai lui Dumnezeu si frati ai nostri. [Cărarea Impărăției, pag. 236, 237]
 Iubirea a coborât pe Dumnezeu în trup, iubirea a sfãrâmat portile iadului, iubirea "scoate din moarte si nu te lasã sã te pogori în întuneric" (Tobit IV,10). E vorba de-o iubire arãtatã prin fapte. De aceea zicem cã iubirea n-are marginile omului, nici spatiul, nici timpul; nu piere niciodatã, e puternicã, încât strãbate dincolo de mormânt si ajunge pe cel iubit; strãpunge iadul care nu-i poate sta împotrivã si strãbate cerul. [pag. 313, 314]

“omul cel nou, cel venit din cer”



                                   Părintele sufletului meu

3 0ct. 2012

Există emoţii ale firii pe care încă nu le trăisem. Nu aştept, nu doresc, nu vreau să ajung la locul de marea taină a părintelui sufletului meu. Sunt doar un tremur fără cuvânt în mine, fără grai de numit. Nu e aşteptare …deja e stare pe care de puţine ori am avut-o.
Simt cum zâmbetul are o altă lumină, venită dinspre cineva care mă ştie, imi cunoaşte toate cele ale mele. Şi …mă acceptă aşa cum eu nu prea o fac, mă îngăduie cum eu nu înţeleg poate demulte ori.
Acum puţin timp am ajuns la Drăgănescu. Locul unde părintele şi-a primit desăvârşirea Tainelor. Lucrând acei pereţi, făptura lui a primit dezlegări ale cerurilor. Cea mai grea şi minunată ucenicie. Multe din nopţile şi vederile cele care I se dădeau sunt acolo pentru noi, ca pildă de înţeles şi înţelepciune. Pictura a devenit Marea Artă, transformare de destin uman înspre cele divine.
Destinul tuturor trece prin meşteşug pe care ]l putem sau nu, ridica la rangul de Marea Artă. Privesc siguranţa, alteori întrebările părintelui, aşternute în culori. E o mare carte din care citeşti cu ochii închişi, numai să laşi slovele –duh de pe pereţi să vorbească ele. Nu voi încerca măcar a le verbaliza. M-aş pierde, aş alunga duhul lor din mine. Cine poate face asta?!

Mai sunt câteva zile… mai sunt câteva ore ….Nu ştiu ! dar sigur voi ajunge.

6 octombrie 2012
,, Noi oamenii nu suntem născuţi de timp ci de veşnicie”

La ceas deamurg, când cânturile firi, pregătesc apariţia luminătorilor tainici, am ajuns la Porţile lăsate ca trecere, de părinte. ,,Şapte cercuri de lumină, închid în inima lor Sfânta Jertfă, Pecetia octavă” ( Părintele Daniil de la Rarău).

Iubirea este un foc mistuitor. Pentru patimile sufletului aduse de cele ale trupului.
Dar tot acest mistuitor foc, devine prin fierbinţeală rugii şi gheaţa lacrimilor, desăvârşire, firii umane. Lacrimi care izvorăsc din cel mai curat izvor, cel al inimii, rupând zăgazurile şi luând cu ele toate cele care ne măsoară zi de zi, firea de tină.
Trăim în Timp, cugetaţi de el, măsurându-ne paşii după înfăptuiri care nu vor rămâne după nimeni. Cercurile de Lumină ale părintelui sunt veşnice. Pătrunzi în ele şi ele pătrund în firea ta, devenind temei de trăinicie, de izbăvire.

Atâta timp cât Calea nu te domină, cât nu te laşi subjugat de trăiri, oricare ar fi ele, tu devii acea trăire. Este o subtilitate pe care părintele a explicat-o demulte ori, în felurite moduri. Unii înaintează mai încet, alţii poate prea repede şi se poticnesc. Luciditate şi patimă, născute amândouă din firea umană. Poate fi patima de a trăi în existenţa credinţei, unica care transformă, gândindu-ne pre noi înşine înspre dumnezeire.Te ajută după cât ceri în smerenia sufletului, naştere a fragilităţii umane.Dar, tu trebuie să o faci.
Ne-a iubit şi ne iubeşte pe toţi deopotrivă. Simţi îngăduinţa dincolo de asprimea mustrărilor. Pe unii îi mustră ştiind că va veni timpul să înţeleagă, chiar dacă trec ani. Dar naşte în tine un centru de izbucnire în care vei ajunge într-o bună zi.

Urcam cărarea spre locul de veşnicie şi liniştea cerului se contopea în liniştea naturii. Numai omul... caută să se aşeze în ea, caută locuri de refugii. E bine şi aşa. Într-o unică clipă, va lăsa liniştea cerului din el să fie izbăvire, oriunde ar fi. Părintele mărturiseşte neincetat despre asta. 

Binecuvintează părinte a sufletului meu, inima acestui popor, rodniceşte Veşnicia în noi

2 comentarii:

  1. Mi-a plăcut prima parte, scrisă in termeni... pământeni! Nu, nu e ironie, e bucurie.
    În partea a doua este o spovedanie pe care eu (dacă ar fi a mea!) nu aş fi făcut-o "publică". Probabil preaplinul bucuriei vrea să fie împărtăşit.
    Comentariile sunt "colocviale", ceea ce îmi creează imaginea unei scări duble, cu urcare şi coborâre, comentariile fiind însă mult prea "adânci" (iaraşi o imagine de grafic, adică sub "axa de referinţă"...)!
    Uite că "judec", iertat fie-mi păcatul, dar e mai mult o camparaţie cu mine, nu o "notă" dată!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc! Ai sesizat bine. Imi asum partea a doua, de asta am și publicat. E mai greu decât pot spune. Cât despre cele ,,colocviale, e doar un amuzament. Ce e dincolo de el...nu e vizibil, te asigur. Încă odată: mulțumesc!

      Ștergere

Voi respecta opiniile fiecăruia. Dar vă rog să aveţi o exprimare decentă. Anonimatul persoanei nu-l exclude pe cel spiritual. Din când in când voi face aici completări la cele publicate pentru a nu interveni în text