MEDITAŢII


Cercul interior




Am făcut de multe ori o meditaţie cu elevii mei şi am recomandat-o la mulţi. Totul a început citind cartea lui Osho: „Meditaţia: arta extazului”. Am să vă dau această meditaţie şi încercaţi fiecare.
Aşezaţi-vă în faţa unei oglinzi şi priviţi-vă chipul, priviţi-vă în ochi. Ochi în ochii din oglindă. 

Vedem imaginea noastră exterioară, nu? Oricum, am văzut-o de atâtea ori până acum încât unii au spus că se cunosc. Eu nu aş fi atât de sigură. Să facem următorul pas. Vă priviţi în ochi, apoi inversaţi procesul.
Începeţi să simţiţi că sunteţi priviţi de imaginea din oglindă drept în ochii voştri fizici. Voi deveniţi imaginea din oglindă. Simplu, nu? 

Oglinda este un portal, spre multele taine pe care dacă tot dorim să le ştim măcar să şi facem ceva. Practic, nu numai la nivel de dorinţă sau de informaţii. Oglinda - un amplu subiect din toate timpurile, însoţitoare a vieţii de aici, un adevărat seif.  
Priviţi şi sunteţi privit. 
Veţi simţi că aţi intrat în alt spaţiu, care era acolo de mult timp vă asigur. Faceţi acest exerciţiu doar pentru cîteva minute la început. O să ameţiţi. Energia proprie nu v-o cunoaşteţi – tocmai aţi făcut cunoştiinţă cu ea. Vedeţi cât de puternică este? Se creează un cerc energetic, un circuit pe care o să învăţaţi de acum încolo să-l aplicaţi în viaţa de zi cu zi. 
Este un experiment la început, de autocunoaşere. Multe persoane au simţit un şoc fizic când au făcut prima dată acest exerciţiu, însoţit chiar de teamă. Noi am privit în afara noastră până acum, dar prin oglindă, am avut prima tentativă spre interior. Este un alt aspect a ceea ce tocmai aţi făcut. 
Orice acţiune, cuvânt are mai multe sensuri şi paliere de manifestare, nu uitaţi asta. Pînă acum ceea ce manifestăm bine este extrovertirea, acum învăţati introvertirea. Încetul cu încetul. La început, dacă faceţi această meditaţie, pentru că aceasta este, câteva zile veţi simţi un surplus de energie pe parcursul întregii zile. Dar, nu acesta este scopul, nu pentru asta dau acest exerciţiu.

 După o perioadă, chipul din oglindă se poate schimba, poate apare altul. (mici, foarte mici străfulgerări. Asta ca să ştiţi ce se întâmplă). Tot voi sunteţi, din alt timp. Lăsaţi asta pe mai târziu. Vă dau doar această informaţie ca să nu fiţi surprinşi şi pentru ca teama să nu vă facă să renunţati. Câteva minute, dimineaţa, sunt suficiente la început.
Noi lăsăm energie pe oriunde trecem, ne disipăm singuri. Vedem o rochie şi am vrea să o cumpărăm, dar nu avem bani. Din când în când ne mai gândim la ea. O parte, mai mică sau mai mare din energia noastră „zboară” la acea rochie. Pe lângă faptul, probat de mulţi, că s-ar putea să atragem banii necesari să ne cumpărăm rochia respectivă, pentru că o înconjurăm cu energia noastră care va ţine la distanţă pe ceilalţi,  am pierdut o cantitate din energia proprie.
Să vedem dacă se poate şi altfel.Dacă sunteţi în natură este şi mai bine. Priviţi o floare şi fiţi conştienţi de frumuseţea ei, lăsaţi să vă încânte toate simţurile, toată fiinţa. Tocmai aţi făcut un transfer energetic. Nu total, pentru că nu conştientizaţi încă ce s-a întâmplat. Acum, lăsaţi floarea să vă privească. Exersaţi pe rând. Întâi voi priviţi floarea, apoi ea vă priveşte pe voi. 
Veţi simţi ceva ce nu se poate descrie decât vag. Toţi am auzit de culori, miresme, sunete celeste şi doar oftăm. Făcând această meditaţie, veţi avea surprize… celeste.
Eram la munte şi un domn care tocmai începuse să practice Reiki s-a plâns că el nu simte, nu aude, nu vede nimic, pe când toţi ceilalţi spun de culori mirifice, de energii deosebite. El, nimic! I-am explicat cum să privească şi cum să se lase privit de obiectul atenţiei – energiei sale (pentru că asta este). A început să privească un brad imens, de un verde intens. S-a clătinat pe picioare. „Parcă au trecut mii de volţi prin mine”, aşa a descris ceea ce a simţit.
Aceasta a fost o iniţiere, aşa cum avem mereu, dar nu conştientizăm, nu suntem centraţi în noi înşine şi nu valorificăm totalitatea a ceea ce ni s-a dat.Această meditaţie ne poate dărui chiar mai mult. Începemfim copacul sau floarea .Trecem prin trei faze diferite când facem această meditaţie: una intelectuală, una senzorială şi una spirituală.
Întâi ne dirijăm atenţia asupra obiectului (îl privim). Se crează un circuit energetic benefic în primul rând.
Apoi, după o perioadă, vom percepe obiectul privit şi particularităţile cele mai neobservate până acum. Nu aceasta este cel mai important.Vom reflecta asupra acestei noi cunoaşteri şi vom descoperi ce, cum, cine este obiectul în cauză. Şi asta se va întâmpla cu ajutorul gândirii care va ordona informaţiile primite.
Nu trebuie să vă ataşaţi nici de obiectul gândirii voastre. Tot veţi pierde energie. Gândirea este curcubeul care face legătura între ignoranţă şi cunoaştere spirituală, divină. Cunoaşterea se face prin acest proces al gândirii.

Faza senzorială înseamnă trecerea de la gândire la simţire. 

Experimentăm atunci calităţile obiectului privit, în noi înşine. Aţi văzut că aşa se întâmplă şi încă fulgerător, încât ne trebuie ceva timp să observăm şi să diluăm etapele. Fiecare celulă din noi va simţi şi înţelege ce înseamnă obiectul concentrării. Într-un fel, îl vom realiza, chiar în noi la cele două nivele: intelectual şi sensorial.
Cea de-a treia etapă, sau fază, este cea spiritualăDevii obiectul în cauză. Este starea de FIINŢĂ. Toate gândurile, toate sentimentele, toate cuvintele, toate acţiunile tale, devin acum precum cele ale obiectului respectiv, eşti totalitatea lui, manifestarea lui. Aşa vom percepe grandoarea Creaţiei.
Dacă vă veţi simţi pregătiţi, întoarceţi-vă la oglindă. Odată şi odată, tot va trebui să o faceţi. Dar întâi exersaţi cu elemente din natură. Învăţaţi să recunoaşteţi fazele prin care treceţi şi după aceea, oglinda!
Aplicabilităţi zilnice sunt multe. Mergeţi pe stradă şi priviţi o secundă un copac lăsaţi ca în următoarea secundă să vă privească şi el. Vă va fi recunoscător pentru comunicare. 

Ştiţi de ce? Natura suferă că nu o mai observăm şi doar ea există, creată fiind pentru noi, de asta Adam a fost cel care a pus nume la tot ceea ce a creat Dumnezeu înainte de el. Nu luaţi cuvintele mots a mots. Aşa s-a creat acea cunoaştere Gândită. Adam cunoştea spiritual. Noi luăm procesul invers, atâta tot.
Vedeţi unde poate duce… o privire? Şi, ştiţi că nu există limite şi spaţiu?!
Veţi învăţa multe din orice întâmplare căreia îi veţi dărui energia iubirii prin conştientizare. Ea a venit să vă înveţe iar darul va fi după credinţa voastră. Prin aceste percepţii profunde şi recunoaşteri veţi suferi dar veţi avea parte de creşteri direct proporţionale unele în timp de câteva ore sau săptămâni sau ani. Consecvenţa voastră îşi va arăta roadele.
Am spus de multe ori că nu este o zi în care să nu mi se întâmple câte ceva şi că mulţumesc mereu pentru asta. „A, da! Tu eşti o fericită”, în sensul că la mine curge numai lapte şi miere. Începusem să mă hrănesc şi cu hrană mai uscată. Învăţasem lecţia observării, a asimilării, a coincidenţelor, a sincronicităţilor. Cum le puneam în practică, cum era… lapte şi miere, aşa cum observau ceilalţi, cum nu, asta este altceva!
De exemplu, în metrou un domn uriaş faţă de mine, m-a călcat pe picior şi, aproape instantaneu, o unghie şi-a găsit să se desprindă (e vorba de unghia mea, nu a voastră). 

Credeţi că i-am dat cu geanta în cap sub privirile călătorilor care începuseră deja să-i eticheteze comportamentul, mai ales că îmi curgea sânge şi asta incită spiritele şi mai mult? NU! În prima clipă am înţeles că e o plată care musai trebuia făcută şi calea dată era chiar uşoară. Cred că am zâmbit destul de amuzată de toată situaţia, suficient ca persoana să-şi dea seama că nu se va trezi cu geanta în cap. Mi-a propus, pentru o eventuală liniştire, să-l strâng de gât, aplecând şi capul. „Nu, îmi ajunge!”, a fost răspunsul meu şi mi-am amintit că am făcut cândva asta, aşa că nu era cazul să repet. Ne mai vedeam şi sigur nu scăpam doar cu o unghie lipsă. ŞTIA şi el şi m-am bucurat cu toate că ceilalţi ori erau nedumeriţi ori mă îndemnau la atitudini mai dure.
 Eram fericită şi nu am uitat să mulţumesc Ierarhiilor Cereşti care au fost atât de blânde. Ştiu că şi călătorii prezenţi au avut lecţia lor. Au învăţat ceva? La nivel de spirit, da. Acum am o unghie nouă şi o lecţie depăşită cu bine, asumată.
Procesul de expansiune a conştiinţei produce stări de criză în viaţa noastră, cotidiană.
Este tot o iniţiere şi, iarăşi, trebuie să începem să fim cât mai conştienţi de ceea ce ni se dă. S-ar putea să nu mai existe repetabilitate. Ea marchează un punct în realizarea noastră a cărui valoare o vom percepe în timp. Dar el există şi aceasta înseamnă o recunoaştere din înalturi, că suntem fiinţe iubite, că nu mai dormim, că nu ne hrănim numai cu lapte ci şi cu hrană uscată.
Sunt treceri graduale, sunt grade în toate iniţierile pe care le primim. Nu sunt cele de pe diplome ci cele din planurile fizic, astral şi a mentalului superior.
Din tot ceea ce aţi citit până aici, sensuri pe care am încercat să le expun în mai multe moduri, sper că se desprinde ideea că după iniţierea primită în plan fizic primim şi iniţierile din planuri divine, interioare, date prin suferinţă şi durere, cum se tot spune dar  prin conştientizare-  care este o treptă superioară a  cunoaşterii, începem un parcurs altminteri. 
Cu multe alte capcane, dar dacă merităm înseamnă că vom primi şi sprijin, asemeni pescăruşui Jonathan. De la prima iniţiere primim o nouă haină pe care trebuie să învăţăm s-o purtăm şi s-o păstrăm întreagă. Şi asta se întâmplă când spălăm ce este murdar în noi, pe noi şi în jur.

Mi s-a reproşat de multe ori că am citit mult, că aşa am devenit ceea ce sunt. În primul rând ţin să spun că sunt cea mai mică şi neînsemnată fiinţă de pe planetă, asta referitor la sensul pe care l-au dat fiinţei mele. Râd şi plâng cu aceeaşi intensitate ca toţi, ba uneori chiar mai mare, mă bucur şi sufăr de mama focului, sunt fericită când mă caţăr prin munţi (nu aş sfătui pe nimeni să se ia cu mine la întrecere, oricît de fragilă aş părea eu). 

Iar a spune: „Iartă-mă!” mi se par cele mai frumoase cuvinte. Mai sunt şi: „Te iubesc”, dar care trebuie să devină totalitate a fiinţei tale şi atunci se pot rosti fără cuvinte, pentru că tu eşti iubire. Iar această stare întâi trebuie să o ai ca să poţi să o manifeşti... fără cuvinte, ea plecând din tine şi reîntorcându-se înzecit.
Învăţasem să văd divinitatea manifestată în fiecare persoană din jurul meu. Adică gândeam asta. Făceam proiecţii. Voiam să văd. La fel şi cu lumea necuvântătoarelor. Îmi pun mereu întrebări dar şi ascult răspunsul „şoapta îngerilor”, care vine întotdeauna (este primul gând care ne apare când avem o nedumerire, sau este o îndrumare necesară, întotdeauna). Şi atunci, se manifestă acea cunoaştere instantanee care te îmbogăţeşte, uneori pentru toată viaţa.
Leo, câinele meu, un ciobănesc alsacian, negru ca tăciunele, luat de la o familie care îl găsise pe stradă, lovit şi traumatizat şi care a devenit umbra mea cât sunt acasă, m-a făcut să înţeleg şi ulterior, să aplic meditaţia „Cercului interior”, cum poate nu aş fi reuşit, decât după mult timp.
Aşa că, într-o bună zi „l-am privit” şi am lăsat privirea să se întoarcă. Nu ştiu, nu ştiu să explic foarte bine ce s-a întâmplat în acea secundă (cosmică) dar valul imens de căldură, de uriaşă căldură, m-a cotropit din cap până la picioare, făcând să vibreze fiecare fibră din mine de ceva ce nu conştientizasem până atunci că poate exista, dar era. Am plâns, am plâns de bucurie, de tandreţe, de duioşie. De gingăşie. Toate acestea erau în ceea ce tocmai se revărsase în mine cu o plinătate de neînchipuit. 
Totul în jurul meu s-a schimbat de atunci. Iar legătura dintre noi este totală. Aşa învăţăm... graiul acestor fiinţe superbe care ne sunt aproape. Cu care locuim pe această planetă albastră. Şi nu numai la câine, mă refer.
Eram la o grădină zoologică şi am găsit de cuviinţă să aplic acestă tehnică pe un şarpe destul de măricel, care dormita, plictisit de atâtea priviri. Am şi întins palma spre el. A început să ridice capul şi m-a privit. Era uimire. Nimeni nu mai „comunicase” cu el... de ceva timp. A început să se unduiască ridicându-se uşor, privindu-ne unul pe altul. Pur şi simplu mă bucuram că îi fac şi lui o bucurie, acea senzaţie pe care o au numai copiii (şi pe care bine ar fi să ne-o reamintim şi noi). Martori, în jur erau destui. Se adunaseră, dar stăteau tăcuţi. Cumva „vraja” acelei clipe, îi prinsese şi pe ei. Dar, rezistenţa umană în faţa unui lucru minunat, este mică. Ne autoprotejăm, revenind rapid, la vechile simţăminte, modalităţi cu care suntem mult mai obişnuiţi, ne este teamă tocmai ... de ceea ce ne dorim cel mai mult: comunicarea totală şi neinhibată de percepte şi lozinci şi... şi... Aşa că am renunţat la „convorbirea” cu şarpele (oricum ai mei deja mă trăgeau spre ieşire, pentru că devenisem ţinta unui spectacol. Într-un fel sunt obişnuiţi cu asta, mă avertizează „să stau blândă când mergem undeva”, dar cu şarpele dansator... li s-a părut că este prea mult).
Deci, vreau să spun că noi habar nu avem ce este în jurul nostru, nu comunicăm cu nimic şi nimeni real, deplin conştienţi de tot şi toate. De asta mie mi se întâmplă câte o minune, cel puţin, în fiecare zi. Nu mă extaziez, eventual mai spun şi eu câte un waw! Şi gata, las clipa la locul ei, aşa cum s-a aşezat în mine. Pentru că oamenii fac, unii, obsesii faţă de aceste stări. Nu este bine. Ne pierdem şi vom crea haos în jur. Cine este atât de puternic, cu atâta energie interioară de a susţine clipa de comunicare permanentă?! Aceasta vine în timp, trebuind să fim mereu atenţi la noi înşine. Se poate, se învaţă.

***
Cred cu tărie IUBIREA este singura forţă din univers pentru ea este DUMNEZEU.

Noi nu putem iubim aşa cum ne iubeşte EL dar, ne putem lăsa copleşiţi, învăluiţi, cuprinşi în iubirea Lui. Şi atunci, vom ŞTI. Vom şti toate celelalte : frica sau spaima sau teroarea sunt doar iluzii, nu sunt forţe reale, noi le crem, am fost obişnuiţi aşa. Noi le alimentăm. Tare greu este ne dezvăţăm de aceasta, dar se poate. Am repetat de câteva ori, pentru mine, în primul rând.

Nu am trăit în iubire ci în umbre care m-au dominat. Am învăţat ochii fizici nu pot vedea realitatea , ci numai umbre bazate pe durere, pe frică, pe neajunsuri şi pe toate cele.

Ochii luminoşi din interior, ochii spiritului, ochii sufletului mi-au dezvăluit într-o clipă de graţie şi sfinţenie ceea ce ESTE real. Realitatea iubirii.

Nu ştiu dacă este un miracol sau acesta este un nume adecvat, ştiu însă acum, după toate tornadele, sufletul meu este liniştit şi calm, o unică forţă îl susţine :IUBIREA .

Fragment din cartea: Reiki – jurnalul unui maestru, Ed. Orfeu 2000, Bucureşti


                                           **       **
                                              ****

A privi în oglindă pentru unii e o simplă curiozitate. Pentru alții e dorința de a -și vedea chipul din alte întrupări. Există multe determinări. Practicarea corectă a acestei tehnici are multe etape, așa cum am scris. Rezultatele sunt trepte de cunoaștere și de recuperare a energiei. Mulți au recunoscut că le e teamă de ceea ce vor vedea. Că vor arăta ...urâți. NU aceasta e o problemă. Chipul de acum îți va îndepărta acea teamă și vei răsufla ușurat ( o cicatrice sau o pată  văzută poate fi acum una sufletească). Așa cum am mai explicat, dureros este să te vezi într-o ipostază tulburător de frumoasă. Dureros și chiar depresiv. Să-ți vezi chipul perfect!!! Vă las să înțelegeți singuri de ce. 

Dar, cel mai important în practicarea acestei meditații este Recuperarea energiei. Energie de care avem mare nevoie pentru a FI în A C UM. Pentru că trecutul este prezent în noi, pentru că mereu pendulăm între amintiri și ,,ce o fi mâine”. Eternitatea este momentul ACUM, iar până nu  îl conștientizăm ,trăindu-l, e doar o teorie din care percepem frânturi. 

 ,,Fără trecut-fără viitor”, doar unica secundă, clipire a privirii prin care privim Eternitatea. Până nu trăiești tu însuți asta, nu ai cum înțelege. Credeam că nu o voi putea repeta. Credeam că ,,duhul” acelei clipe unice e un imens Dar recompensator. Asta am fost  determinată să cred. E bine, a fost și mai minunat când am știut cât de simplu este. Și din acea clipă nu m-am mai îndoit de Puterea Prezentului. Ceea ce doresc tuturor. 

Cărți recomandate: Arta meditației- Osho
                                  Inițierea - Elizabeth Haig

                   În   ,, Trecerea vrăjitorilor”-. Taisha Abelar și în  cărțile lui Carlos Castaneda, veți descoperi o altă cale de recuperare a energiei. Se numește ,,Recapitularea”. ORICE privire, nu numai sentiment/emoție, ne ,,deposedează” de o anumită cantitate de energie. Ne ,,leagă” de locul, persoanele, făpturile din acele timpuri, care devin amintiri. Recapitularea este pentru această viață. O tehnică puternică, dar prin care recuperăm treptat energia lăsată în urmă. Dispar ,,legăturile” și odată cu ele bolile legate de trecut. 


                                                                      17.05. 2013



Flacăra unei lumânări – Meditaţie


După ce am postat Flacăra unei lumânări, mi s-au cerut lămuriri, amănunte. Aşa am hotărât să deschid această pagină de Meditatii.

Mai ales că în ultimile luni am simţit nevoia ca tot timpul să fie o lumânare aprinsă în cameră. Simţeam fizic lipsa ei. Nu sunt o fricoasă, nu am temeri faţă de întuneric - dimpotrivă. Dar devenise o necesitate organică, un ritual de care nu mă puteam lipsi. Şi am început să îmi pun întrebări. Am întrebat şi pe alţii. ,, Aprinde lumânări pentru cei plecaţi” – asta o fac mereu. Sau ( am auzit şi asta), ,,Te cheamă cineva. Poate ar trebui să fii pregătită!”- sunt oricum pregătită să trec pragul, asta chiar nu este o problemă, dimpotrivă, cu statul pe aici, e ..uneori, dar trece din ce în ce mai repede! Nu în sensul negativ, de durere ci, din alte cauze care sunt doar ale mele.

E o bucurie care se înalţă din tine atunci  când aprinzi un foc. Fie şi… aragazul. Dacă am fi atenţi am vedea că aşa este. Se petrece ,,ceva”. Acea scurtă privire a flăcării ,,spune” acel ceva.
Am luat totul ca atare, m-am aprovizionat cu  lumânări şi … mi-am văzut de ale mele. Până când, într-o zi am citit:

,, Un profesor universitar din Marea Britanie a descoperit că flacăra lumânărilor conţine milioane de particule minuscule de diamant.

Doctor Wuzong Zhou de la Universitatea St. Andrews din Scoţia a descoperit că aproximativ 1,5 milioane de nanoparticule de diamant sunt create în fiecare secundă când lumânările ard. Aceste particule se distrug în urma procesului de ardere.

Profesorul de chimie a menţionat că această descoperire ar putea duce la descoperirea unei metode mult mai ieftine prin care diamantele să fie create.
Doctorul Zhou a utilizat o tehnică nouă pentru extragerea particulelor din mijlocul flăcării, descoperind astfel că flacăra lumânărilor conţine toate cele patru forme cunoscute ale carbonului.

Acest lucru este surprinzător, deoarece fiecare formă a carbonului este în mod obişnuit creată în condiţii diferite. Această descoperire va schimba pentru totdeauna felul în care privim flacăra unei lumânări", a declarat profesorul.
Se crede că prima lumânare a fost creată în China în urmă cu mai mult de 2.000 de ani. Studiile anterioare au demonstrat că moleculele de hidrocarbon aflate în partea de jos a flăcării sunt transformate în dioxid de carbon de către partea superioară a flăcării.

Până acum, procesul ce avea loc între cele două transformări era un mister. Acesta a fost desluşit de această cercetare, pe lângă nanoparticulele de diamant fiind descoperite şi particule de fuleren, grafit şi carbon amorf”.

Din punct de vedere ştiinţific apoi al producţiei de diamante, necesare în atâtea domenii, este o descoperire fantastică. Dar, din punctul meu de vedere a fost ….uluitor ! De ce se distrug prin ardere?! Sau: ce distrug ?! Iar acele transformări ce înseamnă?

Sunt convinsă că având acum această informaţie, veţi ,,privi” , simţi altfel Flacăra unei lumânări. Având şi cristale în preajmă se poate crea un imens halou de lumină. Se pot crea multe aşa. Doar de atâtea ori am citit despre aprinderea lumânării când înălţăm o rugă, când trimitem un gând. Se poate folosi şi în auto-terapie. Dar, evident , atenţie la cele dorite. Această amplificare care se produce datorată milioanelor de particole, perfecte ele însele, ar putea aduce un răspuns care să credem că nu este în concordanţă cu cele dorite. 

Gândul, intenţia noastră ajung în zone de care nu suntem foarte conştienţi, datorită ,,amplificării”. Iar răspunsul nu îl vom descifra (uneori) foarte repede. Motivaţii sunt multe. Poate fi şi ceva din inconştient sau subconştient, foarte puternic care este perceput ca dorinţă principală, iar ceea ce cerem noi să fie lăsat pe planul doi. E şi aceasta un aspect pe care e bine să îl luăm în considerare.

…Aşa că mi s-a lămurit ,,misterul” timpului când lumânările au ars non stop. Pentru aceste  trăiri mi se pare că este minunat să fii Aici.

Exiastă o meditaţie foarte veche, cunoscută măcar ca idée:

Meditaţia Djioti
Practicată în India. Am reauzit de ea citind, acum ani buni,  despre Sai Baba.

Eu prefer să fac meditaţia într-o cameră perfect întunecată. Doar Lumina Flăcării. Ştiu că unii nu pot aşa, au un disconfort. Fiecare va stabili cum e mai bine. Iar Lumânarea pentru meditaţie ar fi bine să fie din ,, ceara cea mai curată a albinelor, de-a pururi fecioare”.

Lumânarea trebuie să fie aşezată la nivelul ochilor, la 70cm, sau la 1m - 2m. Mă rog, sau între aceste măsuri. Hotărâţi singuri, singurei. Vouă trebuie să vă fie bine. 

Priviţi un anumit timp Flacăra Lumănării. Nu vă forţaţi. Există un dicton ,,Fă ca şi cum nu ai face”. Asta este atitudinea interioară. Calm şi detaşat dar cu atenţia mentalului spre flacără. Apare acea dilatare pe care mulţi o văd imediat. Lăsaţi-o la locul ei. Fără extazieri, că nu asta urmărim. E normal să vedem micile cristale. Normal!!! Firesc! Altminteri veţi întrerupe meditaţia cu uimirile voastre. Care acum ştiţi că sunt normale, reale. Că nu le şi vedeam…asta e altceva.

Apoi, închizând ochii ,,tragem” mental flacăra şi o deplasăm în interior între sprâncene, spre glanda pineală. E un drum decâţiva centrimetri dar….îi va trebui ceva timp pentru a fi parcurs. Nu suntem la raliu, deci , fără grabă.  Observaţi. Deveniţi observatorii observatorului!
La inceput totul este intenţionând, adică , ,,ca şi cum”... Conştientizarea, deplina conştientizare se face pas cu pas. Şi este spre binele nostru, vă asigur.

-          După ce am stabilizat Flacăra în interiorul capului, o coborâm încet în inima spirituală, înspre centrul pieptului, un pic spre dreapta.

-          Acolo ea are aceeaşi strălucire ca aceea pe care aţi văzut-o cu ochii fizici. Nu vă lăsaţi dominaţi ( iar atrag atenţia) de ,,încântare”. Deja vorbesc de subtilităţi care trebuie trăite şi simţite de fiecare, cu mare atenţie. Dacă devin dominante, ,,reveniţi-vă” în fire. Inima se poate deschide asemeni unei Flori! De lotus sau fără o denumre precisă.dar Lotusul a fost consacrat ca fiind simbolul acestei realităţi. Sau, regala floare de crin.

-          În Lumina aceasta dispar nemulţumirile, neîmpăcările, grijile, ignoranţa în ultimă instanţă. Dar fără a forţa nimic. Pentru mine există, în asemenea clipe doar o imensă gingăşie în care sunt cuprinsă, care cuprinde treptat totul din mine şi din jur.

-          Printre beneficiile aduse sunt:  paşii voştri care vă vor purta altminteri ca până acum, nu să vă duceţi pe căi negative, mâinile care nu vor mai putea pedepsi, ci vor fi doar mângâiere şi alinare. Este răspunsul ,,fizic”. Mai sunt şi altele dar pe care fiecare le va primi după cum are nevoie. 
Limba, gura, buzele nu vor mai putea rosti vorbe care să îndurereze, sau îndepărta, care să bîrfească sau să judece. Urechile nu vor mai fi atente pentru a ,,surprinde” răutăţile, ca nu cumva să ne vorbească cineva şi să nu ştim.
 Ochii ! Ochii se vor deschide cu altă Lumină asupra lumii! Pentru că treptat, din noi, numai din noi, vor fi îndepărtate toate cele. Acesta e marele secret! Să acceptăm Lumina care să fie Lumină în noi. Să fie zâmbetul nostru de fiecare clipă.

-          Chiar dacă nu ,,vedeţi”, simţiţi cum Lumina devine valuri, cercuri care se extind spre Tot. Oameni pe care puteţi să ,,îi atingeţi” cu Lumina. Unii se pot feri. Nu-i nimic. Nu trebuie să doriţi să fiţi pe post de centrală electrică ca să tranferaţi energie unde , poate, nu e nevoie atunci.

-          Suntem manifestări ale Luminii, însă am uitat asta.

-          Totul puteţi vedea cum reverberează la atingerea luminii. A cristalelor perfecte care activează multe în timpul acestei meditaţii. Treptat… vom şti.

-          Nu există timp limită, sau strict. Dar la început un sfert de oră , jumătate de oră cel mult sunt suficiente. Dar… ZILNIC! Şi , cel mai indicat la aceeaşi oră. E ca o întâlnire la care un pic de strădanie de a ajunge, din partea noastră nu strică absolut deloc. Devine obişnuinţă.

-          La final, retrageţi Lumina în dreptul Inimii spirituale. Lăsaţi-o acolo. Este suficient din când în când să verificăm dacă este acolo. Va fi sigur! Şi drumurile şi întâlnirile, întâmplările vor fi altminteri deacum încolo. Redevenim Lumină, dar…. Lăsând să Fie Lumina ! Conştientizând. 

  *********************************************************************


Acesta este începutul Meditaţiei. Partea cea mai importantă. Baza, Temelia. Nimic nu se face în grabă, fără a fi bine stabilizat, simţit, înţeles ş.a.m.d. Apoi se poate mai mult. Cui îi este dat, adică după cât medităm şi ne armonizăm cu noi înşine. 



Pe pagina Terapia sufletului veţi găsi ,,Flacăra unei lumânări" - parte din visul meu http://dor-danaela.blogspot.ro/2012/07/flacara-unei-lumanari.html




12 comentarii:

  1. Paşii în a medita cu Flacăra unei lumânări pot fi unul după altul. Dacă doar priviţi seara flacăra, inspiraţi-o în voi. Ca şi cum aţi sorbi-o înlăuntrul vostru. E un aspect. Glanda pineală devine din ce în ce mai activă însă are nevoie de hrană. Iar elementele conţinute în flacără sunt de mare ajutor.Necesare.
    La deschiderea mormintului din Marea Piramidă se spune că au fost găsite, acolo unde se stătea cu capul in timpul meditaţiilor, grămăjoare albe, mici formaţiuni cristaline. Această cristalizare la modul fizic a glandei impiedică perfecta ei funcţionare.Esenţa elementelor este una, manifestarea lor în materie e alta.
    A conştientiza că flacară ajunge în glanda pineală e de ajutor. Intenţia contează, manifestarea işi va urma cursul ei.

    RăspundețiȘtergere
  2. Chiar dacă e vorba tot de Flacără, încercaţi să simţiţi deosebirea subtilă dintre ,,focul" aprins într-o candelă în care punem ulei cât mai neprelucrat şi cel de la o lumânare din ceară curată.

    RăspundețiȘtergere
  3. Si iti multumesc! Nici nu stii cata alinare imi aduci uneori, mai ales in clipele foarte grele... Cu drag!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fericirea mea este deplină. Mulţumesc pentru îmbrăţişarea sufletului tău. Dacă am reuşit, fie şi pentru un suflet, cuvintele, stările lui să fie armonie şi pace, să înceapă a se regăsi....şi sufletul meu,primeşte împlinire. Şi mulţumesc din nou, cu recunoştiinţă pentru cele scrise.Te îmbrăţişez cu drag.

      Ștergere
    2. multumesc,sfaturile ajung atunci cind am mai ,mare nevoie,atunci cind caut un raspuns la intrebariile mele interioare.multumesc din suflet.cu drag.

      Ștergere
  4. Pai si de exemplu eu privesc floarea ,dar cum trebuie sa procedez ca ea sa ma priveasca? La ce ar trebuii sa ma concentrez? Felicitari pt blog e foarte interesant si de folos.Cu respect,Mircea Zahan dinnTimisoara

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Scuze de intârziere .
      TE LAȘI PRIVIT DE FLOARE! sezizezază CUM tu privești și fii conștient că și floarea te poate privi tot așa cum tu privești. Simțim când cineva ne privește intens. Simte cum floarea te privește. Exersează și vei reuși. Totul cu răbdare.

      Ștergere
  5. O, Doamne... e prea frumos...Doamne, cât este de frumos... Multumesc,doamna Danaela...

    RăspundețiȘtergere

Voi respecta opiniile fiecăruia. Dar vă rog să aveţi o exprimare decentă. Anonimatul persoanei nu-l exclude pe cel spiritual. Din când in când voi face aici completări la cele publicate pentru a nu interveni în text