joi, 13 februarie 2014

Farmecul Dragobetelui



Farmecul Dragobetelui

Datinile străbune sunt vii în mine. Încerc să le ascult din șoapta inimii.În fiecare an mai adaog o vorbă din care ascult mai departe povestea. Este fascinant. Drumul femeii și drumul bărbatului se vor întâlni mereu pe culmea munților zăgăzuită demult de o uitată liră. Ea aprinde crinii în aripi spre împărăție. Tăcerea din femeie va ști. Veșmintele ușoare devin grele dar învingi orice urcuș. Multe prefaceri au trecut înnoind cu uitarea vechile împliniri. Dar ele sunt parte din noi și nu ni le poate lua nimeni dacă nu vrem. Este Timpul să le trăim din puritatea începuturilor Iubirii.

                               De câte ori voi reînvia venind după tine? surâde întrebarea Primăverii.
Se va petrece şi în acest an. Din nou Maica m-a trimis la curgerea apelor să înălbesc fuiorul înnegrit în care ea a adunat păcatele lumii, a ce a fost sau nu a fost, alungând toate umbrele. Asta va fi nevoinţa mea, din drag de cer. Cu fiecare lacrimă albul va urca din măruntaiele focului. Învăţ aşa să scot de acolo, dintre fuioarele aromelor, dulceaţa şi amarul care legaseră simţurile unul într-altul.

 Ritualul prin care vraja mea te aduce, chemat din firea cea de dincolo de râu, cu o floare roşie, darul de neînţeles şi de necuprins al vremii tale. Predarea pe care Maica va urca să o ducă dumnezeirii din nou. 
Nouri de făptuire care lasă sfinţenia să vină poate pentru un nou început de veac, din amintirea celei de demult, când eram una cu maica şi ea cu Ea însăşi,din taine şi rugi, dn liturghiile naturii.

Ochii ei deschid adânc misterul vieţii din mine când priveşte la Taina care mă înfăşoară trăgându-mă afară dinlăuntrul ei, să iasă clocotul uriaş atins de iubire, rodire pentru sufletele care beau viul cel parfumat din potirul împărtăşaniei.

Ascultarea dinlăuntrul meu dă glas de iubire făpturilor. Râul dezgheață visarea țărmului din care se vor adăpa toate viețuitoarele. Vântul adună suspinele din somnul mugurilor încălzind degetele plăpânde ale celei sortite și pentru acest an. Mereu altă făptură dar aceeași Făptuitoare în devenire.
Dragul din mine îl voi  împleti în cosița vremurilor, nuntire veșnică.

  Maica privește prin surâsul Vremii și primește albirea din pânza Sorții. Mă desprinde din Sine, Ea urmând cărările muntelui luând alături firea ta încă năvalnică, venită din atâtea încercări. Acolo, în popasurile spre cer, aleanul va vui prin vânt, lumina va pătrunde spre iarba din somnul adâncului. Mioarele şi piatra ne vor fi tovarăși de drum şi însoţire pe cărare purtând însemnele.

  Gândul şi Făptura din mine rămâne încă o parte din ea, însoţindu-vă. Mă voi desprinde când ea va rămâne chip în piatră, semn că trebuie să cobor pentru a fi împlinire înspre rodul din toamnă.
  Veşmintele vor lăsa în urmă cicatricile pe care neputând să le vindeci, ocupat cu puterea din Tăria Ta, le-am luat asupră-mi. Ascultarea din tine mă va însoţi şi anul acesta, pe drumul stelelor din arcuşul munţilor.

  Mă apropii de culmea unde norii ascund tăcerea pietrei, acolo unde poveştile vorbesc din graiul tainelor. 
Am lăsat, desprinzând din mine, clocot din clocot, straiele ţesute care acoperă mioarele- rămase în cuvintele de alean ale păstorilor de peste an - şi urc să mă apropii de tocmirea piscului care îmi va sorbi viul din chip, rămânere de mărturie. Culmi de nouă ori măsurate, de la răsărit la apus şi de la apus la răsărit, drumul dintre calea luceferilor. Fiecare dezbrăcare va înveşmânta poveştile care ajunse pe culme vor amuţi păzite de lupul care cheamă inima lumii. El îmi va fi strajă dorului care va vui adunând mereu, până la regăsire, împlinirile gândite , încă nerostite.

   Întruparea din mine, va aluneca într-o nouă vrajă a domolirii firii, aplecându-şi auzul şi înnodându-şi firea din albul omătului în roşul din rodul viţei de vie.  Se vor împărtăși din el toate neamurile, fiindu-le dulceață a firii, rod de taină împărătească.

     Acolo în valea de dincolo de râu, din mesteceni şi fagi este biserica în care voi tămâia cu busuioc şi arome hrănitoare altarul care va păstra focul viu încă un an. 
     Din trupul meu fac jertfă pentru înfloriri şi rodiri gemene, ating mugurii care vor plezni spre coacere, în miezul cel aprins, auriu al verii. 
    Răsuflarea mea cheamă cântul păsărilor şi se amestecă în graiul animalelor care se caută pentru a deveni pereche. 
    Hora atrage nuntirea veșniciei înspre frumusețea curgătoare a pământului, vegheată din culmile rostuite cu cununi de nouri, de Maica Veacurilor.
     Poate vor trece multe vremi până ne vom întoarce din povestea în care se desfac înţelesurile. Până când soarele din cer se va întîlni cu soarele din privirea de dincolo de genele mele.

Iubirea dinlăuntrul meu, se va preface în flacăra care va arde totul, pentru a râmîne în curățenia focului dintâi. Caut  în lumina ei vorba pe care o voi şopti auzului din tine ferecat de pecetea domniei prin aspre ţinuturi. Când vei reveni îți voi dărui azima verii petrecută în rodul ferecat de șapte Sori și șapte Luni. 

  Multe se vor aduna în mii de fire. Din plecări, întoarceri, înfrângeri, necunoscute, neştiute, nescrise, alese de prin rupturi sau dezlegări de soartă, care vor fi albite din nou, într-o altă primăvară de sufletul meu, la râul dorului. Până voi face un țărm, liman de rămânere.

Din deşiratul făcutului sorţii rămasă pe pământ, împletesc scara spre cer pe care în semn de eternitate, ţi-o voi crucifica deasupra inimi până când rotundul va fi împlinit.
 Iar neamul învolburând cântul în toate miresmele înfloririlor, îngemânând dor cu dor din toate făpturile și făptuirile, va şti izbăvi firea din ocinele de soarte.
Te port în sufletul meu, acolo unde este leagănul tuturor întrupărilor, dorindu-te într-o nouă primăvară de suflet cuminte. 



                                                                   X x X
În îngânarea clipelor care smulg timpului clinchete moi, strecor un gând. Nerostirea curge prin mine, prin mâini, prin inimă, prin coapse, prin tălpi până în adâc de izvoare. Îi aud pulsaţiile care caută o albie.

  Gândul mă cheamă. Poate vrea să îl alint, să-i aduc aminte o poveste.

 Îmi acopăr ochii cu ceaţa amintirilor; din ea se desprinde o umbră care lasă o dâră viorie pe sufletul meu. Aud glasul auzului care picură silabe venite din literele Începutului. Le recunosc. M-am jucat cândva cu ele. Lui ,,a” i-am pus o căciulă din lupul de demult şi am decis că este litera iernii. Atunci când a îngheţat, am devenit tristă. ,,Ă” este litera tristeţii mele, aşa cum plâng copii. Dar a venit o rază de soare şi atunci i-am pus o pălărie. Şi A a devenit chicotitul transformat în zglobiul din râsul verii.
Când se desferică auzul din Taina poveștilor, mă strecor în tărâmurile dintru începutul lor. Simbolurile care au ajuns până la noi acum, sunt doar imagini pe care nu le mai înțelegem.

Povestea Dragobetelui este o poveste a inițierii. 

 A albi pânza vremurilor, înseamnă să devii urmașă demnă; a urca pe cărarea muntelui este o altă inițiere. Acolo unde cerul și-a destrămat mereu Tainele, și încă este Tăcere. Pe care o întâmpin an de an. A lăsa cele nouă veșminte urcând ( ca și la coborâre) este o alegere făcută din timpuri prea îndepărtate iar simbolismul lor a fost ascuns și denaturat. 
An de an , în Hora din Vatra satului Alesul trebuie să o regăsească. Chip păstrat în inimă. 

Mama Natura mă lasă să mă joc prin curgerea care izvorăște din inima ei, doar oi învăța să nu deznădăjduiesc când încercările vin. Minunate sunt Poveștile care cresc muguri de înțelepciune din adâncul cu care Timpul mă înfășoară, atunci când coboară și mă alege să-i fiu clipă de împlinire, în Dansul Năvalnic, care deschide crugul pământului. Surâsul zânelor- păstrat cu sfințenie în picăturile adunate de pe fragi, viorele și tămâioasă,  îl voi aduna /leac de iubire, până de sânziene, când farmecul se va împlini, poruncă de împărătească nuntire. 
Apoi o nouă legendă se va întrupa poate într-un adânc de piatră care mă va cuprinde cuminte, fără de aduceri aminte. Strajă pe munții visurilor tăcute.
Curgerea tradiției de-a lungul veacurilor - taină greu de pătruns acum când vin atâtea altele peste noi, dar este o armă secretă, sacră,  a identității nostre ancestrale. 

Este un timp în care multe se petrec, când Înțeleptele își pregăteau mioarele ( înlocuitoarele), supunându-le probelor inițiatice. Când fii își însoțeau Maica pe drumul prefacerilor. 

Au fost șterse multe file, s-au scris altele peste ele,fiind răstălmăcite după vremurile noi,  dar asemeni unui palimpsest, dedesubt, povestea este scrisă.
 

Ca fiecare...visez înspre Primăvară....   





 
 
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Voi respecta opiniile fiecăruia. Dar vă rog să aveţi o exprimare decentă. Anonimatul persoanei nu-l exclude pe cel spiritual. Din când in când voi face aici completări la cele publicate pentru a nu interveni în text