marți, 10 martie 2015

Aprinderea și stingerea lumânării


,Un profesor universitar din Marea Britanie a descoperit că flacăra lumânărilor conţine milioane de particule minuscule de diamant.
Doctor Wuzong Zhou de la Universitatea St. Andrews din Scoţia a descoperit că aproximativ 1,5 milioane de nanoparticule de diamant sunt create în fiecare secundă când lumânările ard. Aceste particule se distrug în urma procesului de ardere.
Profesorul de chimie a menţionat că această descoperire ar putea duce la descoperirea unei metode mult mai ieftine prin care diamantele să fie create.

Doctorul Zhou a utilizat o tehnică nouă pentru extragerea particulelor din mijlocul flăcării, descoperind astfel că flacăra lumânărilor conţine toate cele patru forme cunoscute ale carbonului.
Acest lucru este surprinzător, deoarece fiecare formă a carbonului este în mod obişnuit creată în condiţii diferite. Această descoperire va schimba pentru totdeauna felul în care privim flacăra unei lumânări", a declarat profesorul.
Se crede că prima lumânare a fost creată în China în urmă cu mai mult de 2.000 de ani. Studiile anterioare au demonstrat că moleculele de hidrocarbon aflate în partea de jos a flăcării sunt transformate în dioxid de carbon de către partea superioară a flăcării.
Până acum, procesul ce avea loc între cele două transformări era un mister. Acesta a fost dezluşit de această cercetare, pe lângă nanoparticulele de diamant fiind descoperite şi particule de fuleren, grafit şi carbon amorf”. (Sursa: BBC News )

Am început cu această informație pentru a fi mai ușor de înțeles gesturile pe care le facem atunci când aprindem și stingem o lumânare.

,,Ridic această  lumină în numele Împărătesei cerurilor, sau a lui Iisus Christos sau – spuneți numele entității căreia vă adresați – pentru : spuneți numele persoanei sau numiți ceea ce doriți.
Mulțumesc! Doamne ajută! Așa să fie! ”


Aprinderea unei lumânări este o responsabilitate, un gest sacru, și este bine să o tratăm ca atare nu aleator. Când se oprește curentul electric căutăm o lumânare, o lanternă cu dorința clară de a lumina camera, de a vedea. Deci enunțăm/ gândim o dorință precisă. Și de ce  nu facem tot așa atunci când aprindem o lumânare pentru alte scopuri la fel de precise?! Participarea ceremonială dă naștere unei legături puternice.

Forma, culoarea și elementul constituiv al lumânării sunt și ele importante. Cele din ceara curată a albinelor – veșnic fecioare, au puterea cea mai mare. Se înțelege de ce.

Formele ciudate, ornamentale produc alte câmpuri de emisie decât cele rotunde, uneori chiar dizarmonie.

Culoarea lumânării, mireasma și sunetele folosite au și ele efecte diferite asupra noastră și e bine să ținem cont și de aceste aspecte pentru că au frecvențe bine determinate și s-ar putea din neatenție să le folosim pentru a se anula una pe alta.

Ele reprezintă frecvența pe care vrei să o amplifici și apoi să o eliberezi.
Și lumânările ceremoniale se curăță numai de sus în jos de câteva ori pentru a nu provoca o încărcătură statică.  Eventual șterse cu o cârpă de bumbac.

Nu se amestecă lumânările folosite cu un scop pentru altul. O lumânare folosită pentru vindecare nu se folosește într-un ritual de abundență. Sau aprinsă cu o anumită adresabilitate nu o folosim adresându-ne altei entități.

Nu se aprinde lumânarea pentru a manipula o persoană. Karma formată este de 7-10 ori mai mare. Gândiți-vă bine! Orice faceți altcuiva se va întoarce de zece ori mai puternic. Vreți să ,,fie ca voi” (să dominați de fapt) , dar vă veți trezi într-o situație asemănătoare și ....nu veți ști de ce! O să alergați după dezlegări. 
Spun asta pentru că în ultima vreme multe persoane au avut nevoie de dezlegări asupra celor făcute de ele însele, nu de alții. Chiar dacă inițial credința lor era că ,,alții le purtau de grijă”.

NU SUFLAȚI NICIODATĂ PENTRU A STINGE O LUMÂNARE !!! 

Făcând asta anulați totul. Respirația este o forță energetică. Doamne Doamne a SUFLAT asupra omului și i-a dat viață. L-a luminat! A aprins lumina în om. Suflul poate fi folosit în vindecare. 


Dar cu același suflu dacă stingem o lumânare, stingem legătura cu efectul dorit. Cele două forțe – ale suflului și flăcării intră în conflict. Anulăm totul.


Împlinirea dorințelor vă doresc! 

http://dor-danaela.blogspot.ro/p/meditatii.html

voi continua 

19 comentarii:

  1. Multumesc frumos, Danaela!

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc din suflet.Am aflat multe informatii care-mi vor fi de folos de acum incolo.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multe deprinderi le-am uitat cu atât mai mult explicațiile. Mă bucur pentru aprecierea făcută.Multumesc

      Ștergere
  3. cum ramane cu suflarea in lumanarile de pe tort la zilele de nastere?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Energia tot de disipează. Dacă însă suntem atît de determinanți să o implinim, ne vom gândi în continuare la ea și așa avem șanse de reușită. Se poate ca altcineva să știe ce ne dorim și , uite așa, să ne implinească dorința. Sunt două aspecte distincte.
      Însă, gândul nostru noi il direcționăm. Ca și ,,elementele” din lumînare. Suflăm gândindind că flacăra va aduce oportunitățile necesare. Creem un vad. Insă este necesar să ,,luminăm” în noi, să păstrăm constant gândul -asemeni unei flăcări pentru a fi reperați. Altfel suntem in intuneric, de cele mai multe ori de negăsit.

      Ștergere
  4. Multumesc foarte mult. Imi este de folos.
    Cu recunostinta, Tina.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur tare mult că recunoști/apreciezi utilitatea informației. Mulțumesc !

      Ștergere
  5. Când aprinzi o lumânare o aprinzi c un scop anume...
    Dacă ești grăbit nu poți stai până se stinge lumânarea...
    Dacă o lași așa riști să ai parte de incendiu...
    Ce faci???
    Te gândești la motivul aprinderii lumânării... si spui..
    -Asa să fie.. Amen .

    Apoi sufli...
    Si închei ritualul...
    E.KI.
    Namaste...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. NU sufli ! Și o poți aprinde din nou dar pentru aceeași împlinire.

      Ștergere
  6. Corect...
    Fiecare lumânare se aprinde c un anumit scop...
    Deci
    Lumânarea si scopul...
    Fiți binecuvântați..
    Acum
    Amen.

    RăspundețiȘtergere
  7. Si totusi,cum putem stinge lumanarea daca trebuie neaparat? Foarte interesant si util articolul,multumesc cu recunostinta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Stingi lumânarea cu degetele (dacă ai curaj-te asigur că nu te arzi). Sau cu ceva care nu va lua foc, cu o monedă mică sau ...cu un degetar!
      Mulțumesc pentru apreciere! Toate cele binecuvântate!

      Ștergere
  8. Multumesc frumos pentru informatie. ..Este de mare folos

    RăspundețiȘtergere
  9. Mai important este si faptul ca nu ai voie sa aprinzi tigara de la lumanare.Care face asa dupa aceia nu va trai mult.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar dacă sună a blestem (???!!! vine din tine sau e o inducere pe care ai luat-o pe bune) și nu a constatare, ceea ce ai scris, depinde DACĂ lumânarea este aprinsă cu DEDICAȚIE și nu așa.... de dragul emisiei olfactive(a miresmei). Fă te rog, această diferență. Sacralitatea este diferită față de atitudinile profane.
      Un comentariu binevenit, iar răspunsul poate fi folositor și altora.

      Ștergere
  10. Ce inseamna daca am aprins candela aseara,iar acum cand ma m trezit am gasit o ar sa adica sa spart dar flacăra tot ardea?

    RăspundețiȘtergere
  11. Am aprins lumanare,dar trebuia stinse sa evit incendiu..nu stiu daca am facut rau..cand am suflet nu sa stins...

    RăspundețiȘtergere

Voi respecta opiniile fiecăruia. Dar vă rog să aveţi o exprimare decentă. Anonimatul persoanei nu-l exclude pe cel spiritual. Din când in când voi face aici completări la cele publicate pentru a nu interveni în text