duminică, 23 august 2015

Stereogramele și echilibrarea emisferelor cerebrale



Sunt convinsă că multe secrete privind omenirea sunt încă nedescifrate iar unele ascunse. Poate că au fost preluate de către religie sau de alte științe mistice și secrete, ascunse în hrube sau arii izolate dar dacă ești atent la operele de artă, la descoperirile arheologice, înțelegi că ,,misterele” erau cunoscute de cei de demult.,, De către inițiați” ar spune repede unii. ,,De către cei care absorbeau cu sete cunoaștere și apoi o aplicau”- răspund eu. Pentru că nu este suficient să cunoști, să aduni informații. Ci  să le și aplici.

Obișnuița noastră de a ne multumiți cu ceea ce învățăm în familie, sau începând de la grădiniță până la terminarea unei școli,  apoi în alte structuri organizate mai mult sau mai puțin, ne face reticenți la tot ce e nou. Sau ignoranța . Până când ,,ceva” se întâmplă și atunci te avânți căutând  o rezolvare altfel decât până atunci.

Acum hai să trecem ,,puntea” ce separă … cele două emisfere cerebrale: stângă și dreaptă care se comportă diferit una față de alta. Dacă emisfera stânga e analitică,
mai activă, atunci când ai de rezolvat o problemă de logică, de rațiune,specializată  în citit, vorbit, numărat, gândit, analizarea detaliilor, stabilirea relațiilor cauză-efect, controlând partea dreaptă a corpului,  
emisfera dreaptă este sistemică, ea permite recunoașterea globală a situației, percepția în ansamblu a încărcăturilor emoționale și senzoriale.  Controlează partea stângă a corpului. partea stângă a corpului.

 Doar o punte  le leagă (corpul calos) și  pe acolo trec  impulsuri nervoase dintr-o parte în cealaltă, dar ele sunt două părți separate?! Sunt complementare. În general funcționează preponderant partea stângă, sau partea dreaptă. Extrem de rar le facem să funcționeze împreună. Cea dreaptă probabil a funcționat în trecut, acolo rămânând înscrisă istoria personală și a umanității. Așa s-a creat o anumită obișnuință, am putea zice….. Provocările civilizaței au făcut să avem nevoie tot mai mult de calitățile raționale ale emisferei stângi si, încet-încet, cea dreaptă și-a diminuat influența. O fi vre-o legătură și cu trecerea Puterii în zona masculină ?!

Ce ne dorim acum?! Calm, liniște, fericire, abundență. Câte emotii avem, legate de noi, în timpul vieții? Nu prea multe. Dacă facem o listă, vedem că sunt  destul de puține tipuri de emotii. Cele mai multe le poți spune rapid: frică, nemulțumire, nervozitate, tristețe, …. Din când în când calm, curaj, bucurie etc.

Care emoții le dorești statornice, ca parte din tine ?! Cum este atunci când asculți muzica sferelor, sau când tot spațiul infinit devine spațiul inimii tale?! Cred că asta înseamnă bogăție, armonie, fericire.

Un experiment științific care mi-a plăcut: specialiștii au diminuat activitatea emisferei stângi în mod artificial. Pe un panou erau 273 de puncte și trebuiau numărate. Persoanele supuse experimentelor au privit la ecran timp de 2 secunde. Ce credeți că s-a întamplat? Majoritatea au numarat instantaneu cele 273 de puncte. Dacă se poate spune ,,numărat”. Au știut, au perceput numărul exact. Interesant- cel puțin. Dar undeva, cineva din noi știe, chiar acum, când citim asta, că e posibil așa ceva. Doar că ne îndoim că noi înșine am reuși.

Atunci când privim un obiect, o facem prin intermediul emisferei stângi. Ea numără, analizează. Emisfera dreaptă ne dă acces la un alt gen de cunoaștere: știe !. Nu are nevoie de calcule si analize.  Se pare că dacă diminuăm VOIT activitatea emisferei stângi, lăsăm cale liberă de exprimare emisferei drepte. Pe asta însă se bazează și manipularea prin vizionarea TV, a jocurilor pe calculator şi navigatul pe internet.

      Afectarea emisferei stângi în acest caz, se răsfrânge distructiv asupra construcţiilor sintactice, a gramaticii, a dezvoltării limbajului  ca mijloc fundamental în comunicare etc. mai ales la copii, tineri.
După numai două minute de la instalarea în fața televizorului crește emisia undelor alfa, a stării semi-hipnotice, a reveriei  intrând în tele-dependență. Activitatile de tip beta ale cortexului se diminuiază, facultatea selectivă încetează să se mai manifeste, functiile axiologice sunt brusc suspendate, persoana se comportă ca în stările de somnambulism. Expunerea la televizor induce stări psihice pe care le putem încadra în familia stărilor alterate de conștiință (stările de natură hipnotică, visele, decuplarea spațio-temporală și senzorială, halucinațiile etc).

Se știe că a activa starea alfa (mai nou și theta) e un pas important în echilibrarea emisferelor cerebrale. Modul în care ne percepem pe noi şi pe ceilalţi reprezintă, are o mare influență în viața noastră. Important este să o facem noi înșine, nu alții. Să învățăm această Magie.

Iar o metodă  este privirea stereogramelor. La multe cursuri, seminarii am îndemnat să se învețe această ,,privire”. Și de a fi atenți ,,cum” are ea loc ca apoi să poată fi reprodusă oricând și fără stereograme. Un aspect foarte important.

Sunt multe studii făcute de neurologi, de psihologi folosindu-se aparatură destul de sofisticată, urmărindu-se diverși parametri ai creierului, ai comportamentului uman, folosind diverse tipuri de stereograme.  De fapt, pare că neurologii au devenit cei mai buni psihologi având atâtea date concrete.

Dar noi?! Simplu: în viața noastră, pe care dorim să o trăim noi înșine, avem nevoie de a  cunoaște realele posibilități și de a le folosi pentru binele, împlinirea zi de zi. Facem un efort personal.

Metoda utilizată pentru vizualizarea stereogramelor necesită defocalizarea privirii. Oamenii sunt obisnuiți să privească focalizat în timpul activităților cotidiene.

In starea de veghe, în fiecare moment, creierul primește și prelucrează un flux continuu de informații care vin prin intermediul simțurilor. Incă din primele săptămâni de viață învățăm cum să ne coordonam mușchii ochilor și să așezăm în creier modele mentale.

Percepem imaginea realității prin cei doi ochi, și fiecare dintre ei o vede din alt unghi (datorită distanței dintre ochi). Creierul contopește apoi cele doua imagini primite simultan de la nervul optic într-o singură reprezentare tridimensională.

Pentru a putea vedea imaginile tridimensionale ascunse în stereograme este nevoie să învățăm să ne relaxăm mușchii oculari și să le permitem să-și schimbe singuri focalizarea.

Cercetarorii care au studiat efectele stereogramelor asupra mintii umane au constatat că în timpul realizării convergenței oculare, creierul intră într-o stare de relaxare, începând să emită unde alfa.

Exista trei feluri de a „descifra” stereogramele:
– Tehnica privirii încrucișate: încrucișarea privirii astfel încât liniile de vedere ale celor doi ochi să se încrucișeze înaintea planului desenului.
– Tehnica privirii paralele: crearea a două linii de vedere paralele (una pentru fiecare ochi), ca și cum am privi un obiect foarte îndepărtat.
– Tehnica vederii interne: focalizarea privirii „prin” și „în spatele” imaginii. Imaginea devine mai întâi neclară, apoi începe să se formeze cea tridimensională.
Unele imagini sunt mai ușor de descifrat, altele mai greu.

Ai voie să clipești, nu ai voie să schimbi direcția privirii. Imaginea apare când ești relaxat. Poți apoi să o atingi cu mâna, poți să îți miști privirea; apar așa alte dimensiuni ale desenului. Totul cu răbdare.
Dacă nu reușești imediat, îți recomand … răbdare și reluarea exersării când ești mai pregătit.

Și ce este cel mai important: 
        reuşesc numai cei care au convingerea că vor reuşi.

Efectele utilizarii stereogramelor sunt resimțite pe parcursul utilizării lor consecvente.
Subiecții utilizatori raportau o îmbunătățire a puterii de concentrare și memorare, a tonusului mental general. Un alt efect este creșterea încrederii în sine, în capacitatea de reușită prin puterea ta personală. Pentru că utilizând o strategie eficientă, apare ideea:,,este posibil să reușesc ceea ce nu am reușit până în prezent”, iar creierul crede asta și cu cât îl vei învăța mai des cu atât va accepta noul program.

Pe măsura ce exersezi, privirea se va defocaliza tot mai repede. Chiar dacă nu practici o perioadă, îți vei reaminti repede. E ca mersul pe bicicletă, dacă ai reușit, nu mai uiți niciodată.

Realitatea arată pentru fiecare așa cum am învățat să o privim, însă stereogramele dovedesc că există și alte posibilități de a o percepe. S-a descoperit că dacă se măsoară din punct de vedere electric, folosind RMN sau scannere PET ceea ce apare  în creierul unei persoane atunci când privește un obiect și apoi când îsi imaginează acel obiect, se constată că în ambele cazuri sunt active aceleași zone ale creierului. 
Creierul nu distinge între ceea ce vede în mediul înconjurator și ceea ce-și imaginează, nu știe diferența dintre acțiunea în sine făcută și acțiunea vizualizată.

Cu cât vom avea mai multe conexiuni conștiente  sănătatea  se va îmbunătăţi, vom fi mult mai inteligenţi, mai creativi, mai hotărâți în a trăi cum vrem.
Starea alfa, echilibrarea în funcționarea celor două emisfere se învață. Se poate învăța cu numai un dram de Bună-VOINȚĂ. Slavă Domnului, informații sunt. Și încă atât de multe că ne zăpăcim. Am ajuns acum la simplitate. Și am trecut prin multe ,,învățături”.

Nu întâmplător am scris despre TV, internet. Privind, conștientă de starea alfa, ,,știrile” au căpătat alte înțelesuri. Percepția asupra persoanelor a fost …un pic altfel. Sigur, până ,,am uitat” că sunt în fața TV-ului. Când treci prin asemenea clipe realizezi la ce suntem supuși și ce important este să înveți singur a ieși din manipulare. Doar ei nu te țin cu forța. Au învățat să fie profesioniști. Învață și tu! Eu una le mulțumesc!



Faptul că poți învăța să te monitorizezi singur este extraordinar. Iar ideile încep să apară. Echilibrarea (comunicarea) celor două emisfere, apoi a corpului. Auzul?! Să percepi zgomotele din jur, să asculți numai unul. Se poate. Auzul intern există. Percepția fiecăruia va ști cum să îl activeze. Numai să vreți asta. Numai să nu intrați în zona percepțiilor false.Citiți, folosiți bagajul științific. Ca să nu devenim visători (nu vizionari) picați (nu plecați) de pe altă planetă.

N.B. Am postat cele mai dragi stereograme. Prima este stereograma pe care am deslușit-o  la început.Așa cum apar uimirile când spui ceva, când pui o întrebare și corpul îți răspunde kinestezic pe mișcarea axei timpului, tot așa ,,vederea” schimbă brusc ceva în tine. Stabilitatea/stabilizarea in această zonă de percepție  înseamnă o nouă acomodare a ,,viziunii” asupra lumii.
Voi, ce experiențe ați avut?!

4 comentarii:

  1. N.B. Privind stereogramele suntem activi în prezent. Trăim ÎN clipa prezentă. Au loc multe percepții ale realității dar ....altfel. Voi ce experiențe ați avut?!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Minunate ... nu ma asteptam ! Inima din centrul primei stereograme ,apoi floarea si fluturele , dansul dragilor tale sanziene si omul florilor albastru , adica , asa l-am numit eu pentru ca nu am reusit sa-mi dau bine seama daca e barbat sau femeie datorita florilor serpuitoare .Te-am descoperit acum doua zile si , cum spui tu , nimic nu este intamplator ,astept sa ma adap din izvorul cuvintelor tale care , vin catre mine parca din vechea carte a lui Deceneu .

      Ștergere
    2. Wow! Superb articol! Multumesc frumos :)

      Ștergere
    3. Mă bucur când cineva iși exprimă părerea asupra celor scrise. Mulțumesc!

      Ștergere

Voi respecta opiniile fiecăruia. Dar vă rog să aveţi o exprimare decentă. Anonimatul persoanei nu-l exclude pe cel spiritual. Din când in când voi face aici completări la cele publicate pentru a nu interveni în text