Ridicarea înspre Iubire

Măsura gândului din noi dacă o facem după câte lucruri știm privi, poate deveni  înțelepciune, putînd fi cuprinsă  în filele unei cărți așa cum multe au devenit pravile peste timp.

Dacă măsura gândului din noi este ridicarea treaptă cu treaptă spre dumnezeire  în care ne regăsim, atunci sufletul devine izvor a  toate împlinirile. Omul poate deveni un gânditor asupra a toate câte le trăiește, le are, dar înțelegerea lor este dată doar prin ridicarea  inimii spre cele dumnezeiești. Pe orizontala firii suntem privitori, pe verticală devenim cu adevărat trăitori.

Adevărul este în sufletul ( ochii) celui care privește. Să învățăm a ridica privirea doar spre divinitate. Acesta să devină Adevărul Sufletului fiecăruia.  

Împărăteasa cerurilor să ne ocrotească

La mulți ani întru iubire, Maria-Marian !

Sfiala gândului înalță  spre Tine – Minune dătătoare de Viață și împlinire, dorirea mută și arzătoare a sufletului de a ajunge în preajma Ta.  Aripi de încredere cresc înlăuntrul meu când îți simt privirea  de Lumină cerească cum alunecă și pătrunde în lume.

TU mărturisești Marea Iubire și mă las cuprinsă în ea. Crinii ca harpe cerești își revarsă înmiresmarea lor.

De câte ori Te chem, te caut , Tu – Izvorul  Mirului – mă înveți dăruindu-mi iubirea Ta, cuprinzându-mă în ea, cu duioșie și cu grija preaplinului  de  care umanul din mine s-a înspăimântat până acum. Oceanul iubirii este atât de profund încât nu ne lăsăm purtați de vastitatea lui. Căutăm o luntre, o epavă, să ne agățăm... Săraci și sărăciți muritori suntem în fața Iubirii.

Am învins uneori acest tremur al spaimei, al fricii și, atunci, îmbrățișarea Ta m-a copleșit. Nu caut cuvinte, pentru că sufletul este dincolo de ele. Cuvintele devin bariere și nu le mai vreau. Starea e doar în chemarea Ta plină de dor și las auzul din mine să o asculte. Nu îl împietresc în cuvinte. Las starea din cuvânt să fie neasemuire înspre Tine.

Nimic de pe pământ nu se poate împotrivi  Iubirii Maicii.

Doar primind marea Ta iubire am început să trăiesc în sfiala ei. Doar atunci. 

Pierderea în nesfârșirea ei este covârșitoare de asta șovăim atât de des.

Tu – Plinătatea Iubirii, ești surâsul mereu gata să ne învăluie  blând când și numai un suspin este în noi.

Impărăteasa cerurilor ! Pentru Tine,  Maică, a coborât Iubirea pe pământ dăruindu-ne dezlegare.

Schimbarea la față a Domnului

Potrivit Tradiției, prima icoana pe care trebuie să o realizeze un iconograf este icoana Schimbării la față. Prin aceasta el cere și se predă dumnezeirii. Doar așa imaginile primite prin inima lui vor produce întîi o mare schimbare în el însuși. Sunt slujbe speciale la care participă cel (ce a) ales să urmeze această cale.

Lumina care iradiază din Hristos și-L înconjoara nu este luminoasă, ci întunecată. Se spune că: ,,Intunericul din centru face trimitere la ființa lui Dumnezeu, care rămîne necunoscută omului. Lumina în care S-a descoperit Hristos nu a fost ființa lui Dumnezeu, ci o energie care izvoraste din aceasta ființă” .  Diferențierea   dintre har si natura divina.

Harul, ca energie necreată ( aflată permanent în jurul nostru), poate fi împărtășit omului, dar natura divina rămîne incomunicabilă și incognoscibilă pînă nu se produce ,,Schimbarea la (spre) fața lui Dumnezeu” în inima, ființa celui care trăiește în această ardoare.  Doar atunci distincția între ființă și energiile necreate, este depășită.

Suntem în postul Maicii- Slava negrăită a cerurilor. Este Hrana Vie care ne potrivește cugetele cu iubire, întru nașterea în veșnicie.

Dumnezeu însuși ne arată aceasta prin Fiul Său. Înălțarea Maicii  spre a deveni Împărăteasa cerurilor – ardere de rug aprins pentru noi - trebuie însoțită de schimbarea profundă din fiecare. 

Lumină în inimă, Înțelepciune și Credință în suflet !!!