STELELE

A căzut o stea și credința populară ne spune că un suflet a plecat pe unda ei la dumnezeire. Cade o stea și se ridică un suflet ... Tare frumoasă imagine!

Fiecare avem steaua proprie prin care privim lumea de aici, în fiecare zi sau noapte. Noaptea luminăn tainic și pe alții. Când ne descoperă , trimitem lumina parcă anume acelei persoane. În timpul zilei însă privim totul, putem vedea totul, datorită Luminătorului mare și perfect. Fiecare avem o stea, fiecare suntem o stea.

Lumina din fiecare o dăruim zi de zi,noapte de noapte. Copacii există pentru că noi îi privim, florile există pentru că noi ne bucurăm de mireasma lor, marea și vântul, munții și cerul există pentru că fiecare din noi îi facem să fie vii, prin noi înșine.

 Când nu ne bucurăm , fiind aici, totul moare înainte de a pleca pe unda dumnezeirii. Când nu ,,observăm” sufletele minunate de lângă noi, ele devin triste, stinghere, sau agitate și răscolitoare. Oricum s-ar manifesta, ele cer să le privim ca să le vedem lumina din ele. Atât! Iar dacă privim așa, luminăn ,,ceva” din fiecare, lumina proprie devenind mai puternică. Căpătăm și curaj că se poate și așa. E cel mai minunat ajutor pe care îl dăruim altora dar și nouă, în primul rând. Așa ne vindecăm de singurătate, de depresii, de micile sau marile necazuri, de dureri trupești sau sufletești. Așa devenim ...terapeuți, chiar fără certificate autorizate: existând în lumea aceasta și onorând-o clipă de clipă. Devenind conștienți cât de minunată este.

 Cerul și pământul sunt așa cum le privim noi. Căutați și vedeți că așa este. Le privim cu teamă- vom trăi teamă față de orice, atrăgând lipsuri, le privim sau ...nu le privim și atunci apelăm la imaginile altora .Da! apelăm la imaginile altora despre lume. Cel mai facil și mai ,,ușor” mod de a trăi. Dacă este o imagine frumoasă ne entuziasmăm dar netrăind-o noi înșine în adevărul profund al ființei, devine o poză făcută de alții. Închide ochii apoi deschide-i și privește TU lumea așa. Atunci da, o vei vedea cu adevărat.

 Fiecare strălucire a unei steluțe, este unică. Când însă nu mai este ...ceva din noi dispare.Tocmai pentru că nu mai are cine ne privi. Cât de rău ne pare că nu ne-am lăsat îmbrățișați mai mult, cât de rău ne pare că nu i-am primit căldura cuvintelor sau armonia tăcerilor, în clipe care acum sunt goale, dar ar fi putut fi pline și am fi rămas mai puternici, nu pustiiți.

Când plecăm de aici, dispare o lumea pe care noi am privit-o?! Nu. Dar poate rămâne mai maiestoasă, mai puternică, mai minunată sau ...nu! lăsăm ceva din existența noastră AICI. și suntem răspunzători de asta.

Noi, fiecare suntem o stea care luminează pământul făcându-l atât de misterios din înalturi. Cât timp suntem aici să luminăn cerurile din noi și din jur!

 Avem o unică credință: să vădă Dumnezeu cât de frumoasă este Creația Lui!