joi, 21 noiembrie 2013

Crenguța din Rai – Intrarea Maicii Domnului în biserică -

         Crenguța din Rai – Intrarea Maicii Domnului în biserică - 
              noaptea Filipului cel Mare și noaptea Sf. Andrei

Avem sărbători, avem magia de cunoaştere a firii , a tot ceea ce ne inconjoară. Dincolo de spaime în faţa stihiilor, a abisurilor există o poveste care să le facă plină de miez Înţelesurile. Avem Balauri şi pe Făt-Frumos sau pe Solomonari. Avem iele sau pe Sânziana. Avem sufletul nostru care ştie multe minuni a înfăptui. Acest har, al înfăptuirii vine din imensa Dumnezeire căreia îi aparținem. Avem, avem multe.

 Un obicei multora necunoscut care vine din armonia firii și a înfăptuirilor. Mă bucur dacă voi reuşi să-i transmit farmecul.
Voi încerca să îl redau simplu. Aşa cum ochii mei de copil au privit an de an această minune care atunci mi se părea a fi firească, naturală. Eram obișnuită cu crenguța lângă pernă de cum deschideam ochii în dimineața zilei nașterii Mântuitorului.
Târziu am înțeles semnificația.

 Fire nevăzute, puternice fac legătura în noi între Cer şi Pământ.  Rădăcinile ne sunt adânci, dincolo de această lume şi ne luminează sufletul cu iubire. Aceste nopți, ca toate cele care s-au păstrat din străbuni, au o mare Taină.
Graiul animalelor poate fi inţeles, Marele Lup Alb, stă şi face dreptate. 
Sunt nopțile când se deschid porţile lumii de dincolo, ale Tărâmului Umbrelor, de unde peste Apa Sâmbetei ne privesc strămoşii.

O stare a MAGIEI. Două nopți: Noaptea Filipului cel Mare (sau cel șchiop) și  Noaptea Sf. Andrei. Sacrul şi profanul care ne încântă dar ne dau şi fiori dintr-un necunoscut pe care în această noapte avem posibilitatea de a-l trăi. Rugi şi descântece, datină şi vrajă rămase/ sădite într-o parte a firii tuturor.

Magia Crenguței din Rai vine din timpuri ancestrale, când rolul femeii-descântec era de ocrotire a vetrei. Apoi, ocrotitori de neam au venit daoii-lupii care au create propriile legende. Ne-au rămas frânturi de memorii a acelor vremi pe care acum încercăm să le re-înviem din dor de noi înșine. Fiecare, după cum îi este datul, va alege Ritualul. Acum se seamănă grâu în locul crenguței. Este minunat și așa. Important este să facem ceva, să ne reculegem în fața Magiei care ne va dărui din înțelepciunea Ei.


A fost suprapusă peste sărbătoarea solară, o cinstire a Fecioarei Maria: intrarea Ei în biserică. O revenire înspre zorii datinilor. Un suflețel mic care avea să ne aducă transformarea destinelor, părtaș devenind la toate Tainele Sufletelor. Ziua în care se prăznuieşte Intrarea Maicii Domnului în Biserică este cea mai nouă sărbătoare dedicată Fecioarei Maria, înscrisă în calendar din secolul VI, după ce s-a ridicat la Ierusalim, sub domnia lui Iustinian, o biserică numită „Sfânta Maria cea Nouă“.

Intrarea MaiciiDomnului în biserică (sărbătorită pe 21 nov.după prima săptămână de post) este intrarea noastră în propria curățenie pentru a participa la nașterea Pruncului dar și a fiecăruia. Multe deslușiri poate primi fiecare dacă dorește.  Ovidenia este marcata de puterea luminii, a focului, a vederii, a viziunii.
Vovidenie este o sărbătoare a luminii, care sparge întunericul iernii, al morţii, un  ,,prag de iarnă” care anticipează ,,capul de iarnă”, reper hibernal la 30 noiembrie, de Sântandrei. Sărbătoarea paralelă e consacrată, evident, tot lupului.

"Sarbatoarea de Ovidenie impreuna cu Filipii de Toamna, Noaptea Strigoilor, Santandrei si Sannicoara (Mos Nicolae) formeaza in perioada 13 noiembrie – 6 decembrie un scenariu ritual de innoire a timpului, probabil Anul Nou dacic", consemneaza etnologul Ion Ghinoiu.


Nopți în care rugăciunile se împletesc cu arhaice descântece ştiute sau neştiute, dar izvorâte din adânc de memorii în inimi.
Unul din cele mai minunate obiceiuri este cel de a pune o crenguţă de măr, zarzăr, cireș, cais, vișin sau din alt pom roditor, pentru a înflori. Dar  mai ales de Măr.

 Nu vă grăbiţi. Un mic ritual, este necesar: Primeniţi-vă apoi spuneţi o rugă către înalturi, sau cine ştie, faceţi şi Consacrarea acţiunii pe care vreţi să o săvârşiţi. Pregăţi o căniţă cu apă neîncepută fără a vorbi cu nimeni . Dacă este o căniţă de lut (Îngerul Pământului) e şi mai bine.

Vorbiţi cu copacul, spuneţi-i ce vreţi să faceţi şi cereţi-i voie. Nu e de şagă. Nu e un gest de a rupe ci este un pas pe tărâmul Magiei. Altminteri s-ar putea să nu se rupă crenguţa cu uşurinţă, deci sigur nu va înflori dacă nu dati dovadă de respect.

Veţi şti pur şi simplu care este crenguţa voastră, poate de la acel copac, poate de la altul. Învăţaţi să comunicaţi cu viul din jur. O plecăciune şi o mulţumire adresate apoi copacului este un gest de mare preţuire, făcut cu sfiala inimii. Și un gest de mângâiere care devine o mică vrajă de vindecare și mulțumire.

,,Floare frumoasă, Floare aleasă, vino la mine în casă...! 
Lerui Ler ... chem iubirea, chem inflorirea. 
Floare albă de soroc, 
Floare de iubire.
 În viață să-mi fii ocrotire! 
Viul miresmelor de pe buze revărsat.
 Flacără de iubire.
Învăluită în soartă să-mi Împlinesc  Menirea!

fiecare spune ce crede de cuviință , cu șoapte de dor.  

Crenguţa o pui în apă la miezul nopţii sau dimineaţă. Am simplificat ...pentru  timpurile de acum. CREDINŢA este TOTUL.  LUNA va ajuta în acest mic Ritual care vă poate dărui din nevăzutul Firii, multe.
Ca pe cea mai de preţ comoară , aduceţi crenguţa în casă şi puneţi-o în căniţa aşezată la o icoană. Sufletul fiecăruia va şti ce cuvinte să-i şoptească sau lăsaţi bucuria să fie gând de sfinţită adorare. O vom înflori prin Puterea inimii noastre…. Vă asigur de asta. 

Şi, să nu uitaţi zilnic, să vă admiraţi ...CRENGUŢA DIN RAI! Aşa îi spun, poate şi voi veţi găsi de cuviinţă că merită.


Crenguța din Rai -semnul că sufletul înflorește în cele mai aprige stihii atunci când (ne)dăruim iubirii!



Cine ştie ... crenguta cu rădăcinile-n Rai si flori in sufletul nostru vă va picura în cupa din Altarul inimii,  șoapte de alinare! Acolo unde toate se topesc și se transformă în aripi… dincolo de mine, dincolo de tine, într/o unică ființă. Sufletul pleacă mereu în căutarea a ceea ce este în sânu-i. În clipele acestea nu sunteți decât voi. Viul din voi și topirea în noapte, piept la piept. Prin Invocarea adresată direct unei Puteri primim forțe imense care vin în noi. Nu e ceva supranatural. Doar, noi singuri cerem, nu?!


Crenguța se poate dărui, atunci când înflorește, la nașterea Mântuitorului, persoanei Iubite. Cu care aveți Cununie sau, poate un Sacru Legământ. Mai ales acum, în aceste timpuri, sacralitatea prin care ne putem apropia Ființa, este Totală. Se poate împlini ca Fapt, în una din nopțile în care cerurile se deschid, care este benefică pentru amândoi. Sunt destule asemenea clipe în lunile de peste an. Dar asta este…o altă poveste pe drumul Împlinirii pe care îl parcurgem cu toții acum, conștientizându-l din ce în ce mai clar.

Dar nu altminteri dacă nu există unul din cele Legăminte. Păstrați-o pentru voi. Pentru a vă înflori toate cele în propria viață. Altminteri nu vă veți bucura de ea. Știu că tendința de a o dărui altcuiva este mare. Pentru că ne îndoim de puritatea iubirii din noi. Nu Celebrăm propria noastră iubire. Atunci… cum vom avea Iubire Legâmânt?! O vom putea respecta cu toată ființa întru veșnică Cale ?! Din care nu mai există întoarcere.

Inflorirea crenguței, care doarme in Taina inimii fiecăruia , depinde numai de iubirea cu care o veți îngriji. Este o străveche noapte magică când se deschid cerurile, când se întâlnesc cele văzute cu cele nevăzute. Timpul se înnoiește din haos născându-se Armonia în om și în univers. De fiecare depinde să lăsăm tainele de a pătrunde în suflet pentru ca apoi să le mărturisim.

Aşa să înflorească şi să rodească IUBIREA !!! 


 Acum se pune grâu la încolțit. Este o altă „acoperire” a vechii sărbători, dar mai la îndemână și la fel de frumoasă. Și utilă!



Pe vremuri, începând cu a doua decadă a lunii noiembrie și până în primele zile ale alunii februarie, exista un adevărat lanț de sărbători lupești. de ziua Ovideniei, în Calendarul popular se celebra și ”Filipul cel Șchiop” sau ”Filipul cel Mare”, divinitate arhaică a lupilor și conducătorul ”haitei divine” a Filipilor, activă în mai multe zile ale anului.
Animal totem al dacilor, lupul este venerat în calendarul popular al românilor, fiindu-i închinate anual peste treizeci de sărbători.

Sărbătoarea Filipilor privea mai ales femeile căsătorite. Acestea, la nuntă, primeau drept moștenire de la mame sau de la soacre un anumit număr de Filipi, trebuind să respecte zilele acestora mai ceva ca pe duminici.

De multe ori, aceste zile concordau cu momentele în care influențele astrale erau maxime sau minime, favorizând sau nu familia. De aici au rămas o multitudine de obiceiuri populare.
Femeile căsătorite nu aveau voie decât să gătească și să spele cămăși, prin această spălare sperând că vor fi opărite gurile lupilor.
În aceste zile, nevestele nu trebuiau să se pieptene, ca nu cumva să se îndesească pădurile și să se înmulțească lupii.

Deși măturau gunoiul, muierile îl lăsau după ușă, fiind interzisă scoaterea lui din casă, crezându-se că în gunoi și-ar putea găsi lupoaicele focul și jarul necesar puirii.
Cu vreo câteva zile înaintea Filipilor, femeile lipeau cu lut crăpăturile din vatră și ușa sobei, sperând că astfel vor lipi și ochii lupilor.

Sporirea vederii influențează și puterea de viziune a vrăjitoarelor care, în această noapte, „văd cel mai bine”. De Ovidenie fac farmece, descântă, ghicesc viitorul, adâncind misterul unui timp magic, în care totul este posibil. „…Dacă pui într-un blid apă la privegheat șî o țâi până în zori, a doua zi, apa se face de mare ajutor pântru sănătatea trupului și a minții”. (Marcel Lapteș – Timpul și sărbătorile țăranului român).

Vrăjitoarele, fermecătoarele satului românesc din vechime nu au nicio legătură cu ceea ce desemnează astăzi acești termeni. Ele erau depozitarele înțelepciunii pământului, un fel de șamani care cunoșteau puterea vindecătoare a plantelor, aveau leac pentru tot felul de boli, dădeau sfaturi, tămăduiau, rezolvau situații limită.
Într-un fel sau altul, sărbătorile iernii stau sub semnul străveghi „al vedeniei”, reminiscența unor practici străvechi de aflare a sorţii, a ursitei, a rodului noului an.

„Sărbătoarea de Ovidenie împreună cu Filipii de Toamnă, Noaptea Strigoilor, Sântandrei şi Sânnicoară (Moş Nicolae) formează în perioada 13 noiembrie – 6 decembrie un scenariu ritual de înnoire a timpului, probabil Anul Nou dacic”, consemnează etnologul Ion Ghinoiu.

……. In noaptea Sf. Andrei se deschid, din nou, cerurile, pentru că acum se intalnesc cele vazute, cu cele nevazute, lumina cu intunericul, se innoieste timpul, moare haosul si se naște armonia în om și în univers.

Acum, puterea lupului e cea mai vie. Aceasta noapte se spune ca ar fi cea in care duhurile malefice numite in traditia populara strigoi, moroi sau pricolici - au o putere mai mare decat in restul anului si vin printre oameni să le faca rău. Nu că noi nu am reuși și  singuri asta, acum.

Tot de Sfântul Andrei, datorita transparenței granițelor dintre lumi, se dezleagă secrete, se primesc binecuvântări și apar înțelesuri pe care le poți desluși și folosi. Zile de foc și apă care ard și purifică!
Acum se fac previziuni pentru anul următor: daca in aceasta noapte este senin si cald va fi o iarna blanda, iar daca este ger va fi o iarna grea.
….
In fiecare toamnă Apollo (lumina) se retrăgea în misterioasa țară a hiperboreenilor, pentru a petrece iarna.
Acesta își avea templul pe insula Albă (Leuke), pe malul Mării Negre (actuala Insulă a Șerpilor).
 El era conducatorul lupilor, fiind denumit și Lycantropul - Lupul Alb, divinitate respectată cu sfințenie de strămosii noștri, ca drept protector și salvator în clipe de cumpănă. Pentru a contracara credința în puterea magico-mistică a lupului, creștinismul primitiv l-a investit pe Sfântul Petru (Sâmedru) cu atributele de păstor al lupilor (care sunt considerați câinii săi) impreuna cu Apostolul Andrei, care a propovăduit creștinismul în "teritoriile lupilor" și a fost tot timpul vegheat de Marele Lup Alb.

 Printre sihastrii din Munții Carpați circula o legendă conform căreia ultimul preot al lui Zamolxis l-a cunoscut pe Iisus și apoi pe Apostolul Andrei. Ei vorbesc despre o "taină" a trecerii dacilor la creștinism păstrată de-a lungul timpului și transmisă de la un pustnic la altul, ca expresie a continuității de credință pe aceste meleaguri.


Ziua Sfântului Andrei marchează debutul sezonului sărbătorilor de iarnă, care vor continua cu Sfântul Nicolae, celebrat pe 6 decembrie, şi se vor încheia de Bobotează, pe 6 ianuarie. După cum arată obiceiurile legate de noaptea de 29/30 noiembrie, noua sărbătoare creştină a preluat unele caracteristici ale sărbătorilor anterioare, iar Sfântului Andrei i-au fost atribuite trăsături ale divinităţii precreştine sărbătorite până atunci, personificare divină a lupului, „stăpân al oilor”. Apariţia celor doi sfinţi-moşi, Moş Andrei şi Moş Nicolae, începutul iernii şi prezenţa haitelor de lupi sunt semne de îmbătrânire şi degradare a timpului calendaristic. Ordinea se deteriorase în continuu, ajungând în noaptea de 29 spre 30 noiembrie la starea simbolică de haos de dinaintea creaţiei.

Sfântul Apostol Andrei a fost înscris în calendarul Bisericii Ortodoxe Române cu cruce roşie încă din 1995, iar în 1997 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a proclamat Ocrotitorul României.


„Şi-ţi va mai ieşi / Lupul înainte / Ca să te spăimânte / Să nu te spăimânţi, /
Frate, cum să-l prinzi / Că lupul mai ştie / Seama codrilor / Şi-a potecilor / Şi el te va scoate /
La drumul de plai / La-un fecior de crai. – Să te ducă-n rai / C-acolo-i de trai / În dealul cu jocul /
C-acolo ţi-e locul / În câmp cu bujorul / C-acolo ţi-e dorul…”
(folclor, cules de Constantin Brăiloiu)




4 comentarii:

  1. Și de Moș Nicolae șe poate pune în apă o crenguță - nuielușa Sfântului. Înflorirea ei va însemna că sufletul nostru este plin de daruri, este pur și curat asemeni florilor de măr.

    RăspundețiȘtergere
  2. Moș Nicolae
    Conform legendei, în anul 325, Sfantul Nicolae a participat la primul Sinod Ecumenic de la Niceea, eveniment in cadrul caruia Arie, un preot din Alexandria, a susţinut că Iisus Hristos nu este de aceeaşi natură cu Dumnezeu Tatăl. Deranjat de această afirmaţie, Sfantul Nicolae i-a dat o palma ereticului, de unde a rămas şi cutuma ca micuții obraznici sa primeasca o nuielusa de la Moș Nicolae. Sfantul Nicolae a ştiut însă că după ceartă se cere şi mângâiere. De aceea, el le-a făcut multe daruri săracilor, i-a liniştit pe cei întristaţi şi i-a vindecat pe bolnavi.
    Tradiţia spune că nuieluşa cu care este lovit neascultătorul trebuie să fie de măr, iar dacă aceasta, pusă în apă, va înflori până de Crăciun, înseamnă că sfântul “a mijlocit” iertarea celui care a fost lovit. El recunoscând căința sinceră la care el însuși a ajuns.
    Probabil de aici ,,Bătaia este ruptă din Rai” – noi o înțelegem ca manifestare directă dar pentru o singură palmă urmează căință adevărată, un lung drum al sufletului către îndumnezeire. Doar așa ,,nuielușa” va înflori. Sunt multe aspecte metaforice cuprinse în această sărbătoare pe care le descoperim cu sufletul, fără judecată pripită.
    ,,SFANTUL NICOLAE – În tradiţia creştină, Moş Nicolae a fost mai darnic cu pedepsele decât cu recompensele. Se spune că el îi pedepsea pe cei care se abăteau de la dreapta credinţă, lovindu-i cu nuiaua peste mâini.
    Ziua de 6 decembrie încheie ciclul de sărbători şi practici magice început la mijlocul lui noiembrie, care culminează cu Sfântul Andrei. În tradiţia românească, Moş Nicolae apare pe un cal alb, semnificând prima zăpadă care cade la începutul iernii.
    Despre Sfantul Nicolae se mai spune că este iscoada lui Dumnezeu pe lângă drac, că ajută văduvele şi orfanii, dar şi fetele sărace la măritat. Tot el este stăpânul apelor şi îi salvează de la înec pe navigatori, apără soldaţii pe timp de război şi de aceea este invocat în timpul luptelor. În Transilvania, Moş Nicolae este numit Sân-Nicoară şi este unul dintre cei mai populari sfinţi. O legendă ardeleană spune că Sfantul Nicolae poate fi văzut în noaptea de Anul Nou în lumina mare, când cerurile se deschid de trei ori.
    În religia ortodoxă, Sfantul Nicolae a fost învestit cu rolul de ocrotitor al familiei, de aceea, el intervine în educaţia copiilor. În noaptea de 5 spre 6 decembrie, cei mici pot primi fie o nuieluşă, dacă nu au fost cuminţi, fie dulciuri şi alte daruri, dacă merită.
    Moș este un aplelativ străbun adresat cu drag Înțelepților, Indreptățiților.

    RăspundețiȘtergere
  3. De Ovidenie femeile dădeau de pomană „lumină de veci” Lumânarea albă din această zi, dată de sufletul morților, mai ales pentru morții fără lumânare, dar și pentru cei vii, nu se va stinge niciodată pe lumea cealaltă.
    ,,Ridic această lumină către Maica pentru a lumina sufletul lui....Amin!”
    La fel se procedează când aprindem o lumânare cu alte ocazii: https://dor-danaela.blogspot.com/2015/03/aprinderea-si-stingerea-lumanarii.html

    RăspundețiȘtergere

Voi respecta opiniile fiecăruia. Dar vă rog să aveţi o exprimare decentă. Anonimatul persoanei nu-l exclude pe cel spiritual. Din când in când voi face aici completări la cele publicate pentru a nu interveni în text