luni, 27 august 2012

Pasărea Paradisului


Pasărea Paradisului






Cândva am auzit o poveste care mi-­a plăcut tare mult. O uitasem până de curând, când am descoperit melodia „PĂSĂRILE PARADISULUI” (a formaţiei B.Z.N.) şi… parcă m­-a lovit o stea.
Încet, încet, o altă poveste s-­a născut în inima mea, amintire vie din poveştile copilăriei, pe care m-­am hotărât să o scriu, poate cineva o va citi şi va găsi un răspuns, o vorbă bună.

O stea călătoare a văzut în drumul ei prin Univers o planetă care a atras-­o ca un miraj: Planeta Albastră. A hotărât să coboare pe această planetă care strălucea ca un safir, luminând cosmosul rece.
Pe celelalte planete, coborâse destul de uşor. Dar aici s­-a întâmplat ceva la care nu se aşteptase: Viteza creştea din ce în ce mai tare şi nu mai avea control asupra zborului. Unda de energie pe care călătorea devenea din ce în ce mai fierbinte şi zbura din ce în ce mai repede.
Se simţea atrasă de forţe mult mai mari decât tot ceea ce întâlnise până atunci, forţe care au devenit copleşitoare, mai puternice decât forţa ei. Se învârtea aiurită, ameţită de întunericul şi de lumina care î­i desfăceau şi refăceau trupul, până când pierdu şi legătura cu unda ei, pe care călătorise spre atâtea stele.
Se înfricoşă de forţa nemaiîntâlnită până atunci şi care a lăsat.­o fără putinţa de a se întoarce printre stele, acasă. Forţa Planetei Albastre o captase şi o transformase într­-o imensă minge de foc, o stea căzătoare.

În timp ce se prăbuşea, gândea: „Cerule înstelat şi mare! Oare aşa se va termina călătoria mea prin universuri? O, Cerule mare şi necuprins! O să mă mistui în flăcări, aşa cum am auzit în copilăria mea stelară?” În ea se petreceau schimbări ciudate, aşa că a închis ochii a rugăciune.

Ştia că va lua înfăţişarea locuitorilor ultimei planete pe care o vizitase, pentru că aşa era Legea, aşa se întîmplase până acum. O clipă, s-­a gândit să-­şi ia rămas bun de la tot. Dar n-a mai reuşit. S-­a prăbuşit ca-­ntr­-un abis.

Când o căldură mângâietoare i­-a atins trupul, un geamăt puternic a izbucnit din ceea ce fusese o strălucitoare stea. Devenise un balaur cu solzi cenuşii, cu ochii ca două rubine şi care au scos foc atunci când a încercat să spună ceva. 
În groaza care a cuprins­-o, a uitat cine este, de unde venise, de ce venise. 
A uitat că locuitorii planetei balaurilor îşi pustiiseră steaua, pentru că vorbele lor ardeau totul în jur, distrugând totul, şi pe ea, şi pe ei înşişi ?! Uitase că pe Planeta Albastră, va lua ultima înfăşişare avută?! Când?! asta voia să ştie

Dacă până acum păstrase, vag uneori, amintirea a cine era, acum simţea cum un văl negru o cuprinde şi… uită cine este.Poate nici nu voia să îşi amintească, pentru că era prea dureros.Ar fi vrut să ajungă dincolo de amintirea primei planete. Undeva ... într.o altă amintire.
 S­-a ascuns în locuri întunecate, pentru a se feri de acele fiinţe care fugeau îngrozite când o vedeau.
 Foamea şi singurătatea au făcut­-o să devină din ce în ce mai întunecată şi, în locul unde altă dată strălucea un strop de lumină dat ei de Creatorul Însuşi, acum era un bulgăre din ce în ce mai negru, din ce în ce mai greu. 

Până când, într-­o zi, ieşind din locurile întunecate, a simţit o imensă plăcere la vederea fiinţelor care fugeau înspăimântate. A început să pustiască totul în cale… Să stăpânească totul! era unicul gând. Acele fiinţe care­-şi spuneau oameni părăseau pământurile şi lăsau pradă fiarei flămânde totul, încercând să se refugieze cât mai departe.

Au încercat să o atace, să o distrugă… Dar nu au reuşit. Fiara devenea din ce în ce mai puternică odată cu fiecare izbândă, iar oamenii erau din ce în ce mai îngroziţi. În curând, nu aveau să mai aibă unde să se refugieze, dar nici curaj să mai atace fiara nu mai aveau. Ar fi devenit, iar, mai puternică. La sfatul ţinut, nimeni nu a găsit vre-o idee de a scăpa de pacostea care le ameninţa viaţa.

Într-­o zi însă, o fetiţă care nu mai avea pe nimeni, pentru că ai ei se prăpădiseră din cauza urgiei căzute din cer, a ajuns înaintea balaurului fioros. A ridicat ochii senini şi luminoşi şi l­-a întrebat: „Tu eşti steaua călătoare care a venit din cer? Te caut de când te­-am văzut căzând şi mi-­a fost teamă că ai păţit ceva. Acum, de ce faci ceea ce faci?”

Balaurul a privit cu uimire în ochii curaţi ai copilei. Din ochii lui au pornit fulgere, din gura lui au ţâşnit limbi de foc, dar fetiţa nu s­-a speriat.
Ridică blând mânuţa şi- o îndreptă spre inima balaurului. Acesta se lăsă la pământ, iar mânuţa mică îi atinse inima.
Un fir de lumină izbucni din acel loc şi plecă spre tăriile cerului. Balaurul simţi că î­l cuprinde o căldură moleşitoare, care începea să-­i alunece prin tot corpul. Freamătul care-­l cuprindea părea de foc, dar nu-­l ardea, ci-­i transforma fiinţa într­-o dulce vibraţie, cum nu trăise niciodată. Înlăuntrul lui, totul fierbea şi clocotea, dar simţea cum începea să-­şi aducă aminte că fusese creat de EL.
Fetiţa nu­-şi dezlipea ochii din ochii lui şi-­i atinse uşor cu buzele fruntea. Îl întrebă: “De ce faci atâta rău?”

Iar balaurul răspunse: „Pentru că am vrut să mă apropii de cineva şi să întreb DE CE EXIST. Ce caut eu aici? Toţi au fugit din calea mea, aşa că am întrebat urlând, ca să se audă în toate tăriile cerului, am scrijelit pământul cu întrebările mele, am vrut să scriu cu foc şi ...pe cerul mare”… Şi, în acea clipă, balaurul adăugă „nesfârşit şi înstelat”, iar firul de lumină care plecase din inima lui căzu ca o ploaie lină care­-l cuprinse în întregime.

Fetiţa şopti: „Exişti ca să înveţi să fii TU”.

Balaurul începu să se transforme, începu să­-şi schimbe chipul hidos care adusese atâta nenorocire. În locul solzilor mari şi tăioşi, se iveau pene colorate ca razele soarelui. Iar din balaurul fioros de altădată, răsări PASAREA PARADISULUI.
Fetiţa privea cu uimire şi cu bucurie la minunata pasăre din faţa ei.

„Cine eşti tu? cine sunt eu?”, întrebă fetiţa.
„Pasărea Paradisului! Iar tu eşti minunea mea. Hai, vino, zboară cu mine!”, răspunse pasărea.

„Inima ta curată a eliberat liniştea, pacea şi bucuria pe care le vom sădi noapte de noapte, împreună, în inimile tuturor oamenilor. 

Apoi, vom pleca departe de lumea împietrită a celor care nu­-şi vor aduce aminte visele, pentru a le crea în viaţa lor. 
Te voi duce acasă, în ţinutul ceresc de unde am venit amândoi, micuţa mea stea, tu, care ai venit aici înainte, ca să mă ajuţi să redevin ceea ce am fost amândoi cândva”.

Şi, de atunci, Pasărea Paradisului, împreună cu fetiţa, veghează visele pământenilor.
Dar oamenilor le lipseşte puterea de a­-şi dori ca visele să se împlinească, sau le uită când le apare peste zi un alt vis, vis izbucnit din întunericul minţii lor. Nici să­-şi lase gândurile de iubire şi de lumină să fie rostite de la unul către altul nu mai ştiu să o facă.

Aşa că Pasărea paradisului şi mica stea nu s-­au întors încă acasă.

„Trebuie să vă doriţi şi să spuneţi tare şi clar, iar visele vi se vor împlini”, şoptesc cei doi noapte de noapte.
Dar oamenii sunt zăpăciţi de mirajele din jurul lor şi nu aud totdeauna, nu înţeleg totdeauna, cu toate că şi sufletul lor le mai aduce aminte din când în când. Aşa sunt oamenii: Zăpăciţi! Şi aşa învăţă şi ei uneori să zboare, şoptind la rândul lor, în visele altor oameni.

Asta este povestea mea. Şi dorinţa mea este ca toţi oamenii să-­şi aducă aminte visele, atunci când soarele dimineţii va străluci în inima lor, până ce ea va deveni luminoasă şi liberă, precum i-a fost menirea să fie.

Soarele dimineţii îi va face pe oameni mai înţelepţi, iar iubirea, pacea şi lumina vor deschide calea de lumină spre ţinuturile de unde au venit cândva.

Chiar dacă nu tot timpul îmi aduc aminte de Pasărea Paradisului şi de fetiţa din visele mele, aş vrea să fie cât mai mulţi oameni care îşi aduc aminte, pentru a mă putea intoarce acasă, de unde am venit cândva. 

OAMENI BUNI, spuneţi-­le celor din jur, scrieţi­-le visele voastre, dorinţele şi dorurile voastre. Sau scrieţi, telefonaţi!
Poate nu ei vă vor răspunde. Poate ... nu de prima dată! 
Dar cineva vă va auzi şi acel cineva înseamnă că îşi aminteşte de
 PASĂREA PARADISULUI şi de MICA STEA.

Aşa e dat: minunile sunt împlinite prin iubire.

10 comentarii:

  1. Frumoasa poveste si foarte adevarata!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Povestea unui adevăr şi, adevărul dintr-o Poveste. Cum mi-am amintit şi eu cosmopovestea !Ea se rescrie intr-una. Poate intr-o zi vom reuşi să o citim asemeni Marii cărţi, filă cu filă şi toată odată. Zisă apoi şi Cartea lui Raziel. Iţi multumesc.

      Ștergere
    2. Mulţumesc! Este o bucurie pe care mi-ai dăruit-o

      Ștergere
  2. Pentru sanatatea mea mentala,promit ca nu mai citesc nimic scris de tine....ma tulbura...esti persuasiva ca febletea ta Lilith...hi hi hi ...kiss!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. iţi spun un ...secret: io cred că sunt febleţea Ei! (inseamnă că te apucaşi de citit serios de ai descoperit ....)daaar...dacă devin şi a ta... se supără Veşniciile cumva?!

      Ștergere
  3. ..... waw! tu ştii să amăgeşti sau să faci complimente sublime.

    RăspundețiȘtergere
  4. ..eu sunt doar virgula la "i am that, i am"...ma regasesc in toate ,chiar si in "vesniciile" tale.....am o rugaminte...intra la setarile blogului si anuleaza conditionarea trimiterii unui comentariu de formarea acelui cod de siguranta...astfel iti vei mari traficul pe site si numarul comentariilor vor creste.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ...am mai incercat odată...şi am ştes blogul...( nu-mi mai aminti, te rog!) Nuuuu...mai am curaj! o să rog pe cineva să mă ajute, ca să nu mai bâzâi după aceea. Mulţumesc!

      Ștergere
  5. iubirea intinde aripile
    sub privirea-i sidefie nu ai cum sa rezisti
    cu mana intinsa lasi zambetul sa incunune intamplarea
    inima sa sadeasca multumiri...
    multumiri pentru ca existi
    raza de lumina
    mangaiere
    iubire...

    cu drag, Maria

    RăspundețiȘtergere
  6. Bună seara!

    Care este originea acestei povești totuși, mă refer la țara din care provine, sau zona de pe glob. Poate aveți vreun indiciu cu privire la asta.
    Mulțumesc!

    Eva

    RăspundețiȘtergere

Voi respecta opiniile fiecăruia. Dar vă rog să aveţi o exprimare decentă. Anonimatul persoanei nu-l exclude pe cel spiritual. Din când in când voi face aici completări la cele publicate pentru a nu interveni în text