miercuri, 8 august 2012

Cuvântul Timp


Şoptesc şi apoi închid în mine Cuvântul. Se preface în murmur şi
 îl las să se aşeze în inima mea, 
adânc care cheamă Adâncul.
De ce- o fi rănită?
Un înger se aşează alături şi zâmbeşte.
Ce-­o fi ştiind de fiinţa lui mă învăluie ca ropotul­-cântec al ploii? 
Ah! Am uitat: Cuvântul.
Şi eu care voiam să-­l şoptesc din nou.
Pentru că, la începuturi, întotdeuna îţi răspundeam 
chiar şi când nu­-mi spuneai nici-o vorbă. 
Învăţasem să ascult privirile tale.
Să te caut şi să te găsesc înlăuntrul adâncurilor mele.
 Şi acum eşti în atingerea Cuvântului uitat de când nu l­-am mai şoptit.
Rostirea lui rămâne suspendată,
nemişcată,
 în tăcerea dintre noi.
Iar sufletul meu începe să­-şi amintescă, respirând în iubire,
sunet cu sunet,
Taina
cea demult uitată.

Lasă fereastra deschisă,
să pot pătrunde în tăcerea inimii tale, unde să ne regăsim.
Am fost acolo dintotdeauna. Chiar dacă acum ne este greu să mai înţelegem unde începe cerul, 
Lumina care înconjoară necuprinsul.
Până atunci, boabă de rouă, voi aştepta Soarele să mă sărute,
 transformându-­mă în curcubeu, pod de culori între visele nostre.
Iar tu vei şopti
înconjurându-­mă cald şi blând,
ca să nu mă doară sunetele lui,
Cuvântul.  





Închid ochii peste pleoapa timpului trecător printre tâmplelele mele.
Cer suspendat a viselor, gândurilor, chemărilor.
Calc peste clipele care vin. Am vrut să plec din ele,
luând cu mine verdele din liniile vieţii frunzelor,
batere înfioarată a copacilor,
albul din sideful perlei în care s­-au ascuns
razele de lună- gândul argintiu al Crăiesei,
roşul din sărutul soarelui răsfrânt pe buzele tale
care topeau în fiinţa mea mireasmă de aprinsă floare
în al cărei potir pătrunzi însetat,
 să mă regăseşti în nopţile nesomnului.
Luând albastrul din neantul în care gândurile tale
caută dorul împlinirii din răsăritul atingerilor
rămase în delirul zidurilor reci
răstignite în arcada timpului obosit de el însuşi, în surâs nemişcat.
Am vrut să plec
prin nopţi cu stele,
să mă dezbrac în surâsul nemişcat al albastrului de sub pleoapele tale…
Redesenează-­mă în el, în conturul gândului tău,
la fiecare răsărit sau apus, sau înserare sau
lasă-­mă
să plec
în nefiinţă.  


                                                           ☼  ☼
                                                              ☼

 Fragment din Cap. 7 Supt semnul SÂNZIENEI
,,Izvorul iubirii" - ed. Sarbatoare Publications


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Voi respecta opiniile fiecăruia. Dar vă rog să aveţi o exprimare decentă. Anonimatul persoanei nu-l exclude pe cel spiritual. Din când in când voi face aici completări la cele publicate pentru a nu interveni în text