“ Domnul îl iubeşte pe om cum nici nu ne putem
închipui.
Dacă cineva
gândeşte bine despre fratele, că Domnul îl iubeşte şi mai cu seamă dacă
tu însuţi gândeşti că în sufletul lui viază Duhul Sfânt, atunci eşti aproape de
iubirea lui Dumnezeu.
Când
prin Duhul Sfânt sufletul vede cât de blând şi smerit e Domnul,
atunci se smereşte pe sine până la capăt. Şi această smerenie e cu totul
deosebită şi nimeni nu o poate descrie. Dacă oamenii ar cunoaşte prin Duhul
Sfânt ce fel de Domn avem, s-ar schimba cu toţii.
Când
sufletul se predă voii lui Dumnezeu, atunci în minte nu mai e nimic
afară de Dumnezeu şi sufletul stă înaintea lui Dumnezeu cu mintea
curată.
Doamne, dă noroadelor
întregului pământ să cunoască cât de mult ne iubeşti şi ce viaţă
minunată dai celor ce cred întru Tine.
O mare bucurie e în aceste cuvinte: dacă Domnul
e al nostru, atunci toate sunt ale noastre. Iată cât de bogaţi suntem!
Domnul iubeşte pe toţi oamenii, dar încă mai mult îl
iubeşte pe cel care Îl caută.
A crede că
Dumnezeu există e un lucru, dar a-L cunoaşte pe Dumnezeu e altceva.
Dar
dacă vezi un om care păcătuieşte şi nu ţi-e milă de el, harul te părăseşte.
Să
ne predăm voii lui Dumnezeu şi atunci vom vedea purtarea de grijă
[pronia] lui Dumnezeu şi Domnul ne va da şi ceea ce nu aşteptăm.
Dacă mintea ta vrea să se roage în inimă şi nu
poate, atunci rosteşte rugăciunea cu buzele şi ţine-ţi mintea în cuvintele
rugăciunii, cum spune Scara. Cu timpul Domnul îţi va da rugăciunea
inimii fără gânduri şi te vei ruga cu uşurinţă. Unii şi-au vătămat inima,
pentru că şi-au silit mintea să lucreze rugăciunea în inimă şi de aceea n-au mai
putut-o rosti nici măcar cu buzele. Tu însă cunoşti rânduiala vieţii
duhovniceşti: darurile sunt date de la Dumnezeu doar sufletului
simplu, smerit şi ascultător.
Celui ascultător şi înfrânat în toate - în hrană,
cuvinte şi mişcări - Domnul însuşi îi va da rugăciunea şi ea se va săvârşi
cu uşurinţă în inimă.
Rugăciunea neîncetată vine din iubire, dar se
pierde pentru osândiri, vorbe deşarte şi neînfrânare. Cine iubeşte pe
Domnul, acela poate cugeta la El ziua şi noaptea, pentru că nici un lucru
nu te poate împiedica să iubeşti pe Dumnezeu.
Duhul Sfânt este iubire; şi această iubire se revarsă în toate sufletele
sfinte care sunt la Dumnezeu, şi acelaşi Duh Sfânt este pe pământ în
sufletele care iubesc pe Dumnezeu.
In Duhul Sfânt, toate cerurile văd pământul şi aud rugăciunile
noastre şi le duc la Dumnezeu.
Priveşte cu mintea ce se lucrează în sufletul tău. Dacă se
află în el nu mult har, atunci în suflet este pace şi simţi iubire faţă de
toţi; dacă se află mai mult har, atunci în suflet e lumină şi o mare bucurie;
iar dacă se află şi mai mult har, atunci şi trupul simte harul Sfântului
Duh.
Sufletul nu poate avea pace dacă nu se va ruga pentru vrăjmaşi.
Sufletul învăţat să se roage de
harul lui Dumnezeu iubeşte şi-i este milă de fiece făptură şi mai cu seamă de
om, pentru care Domnul a pătimit pe cruce, şi a suferit cu sufletul pentru noi
toţi.
Domnul m-a învăţat să iubesc pe vrăjmaşi. Fără harul lui
Dumnezeu nu putem iubi pe vrăjmaşi,
dar Duhul Sfânt ne învaţă
iubirea, şi atunci ne va fi milă chiar şi de demoni, pentru că s-au dezlipit
de bine şi au pierdut smerenia şi iubirea de Dumnezeu.
Vă rog, fraţilor, faceţi o încercare. Dacă cineva vă ocărăşte
sau vă dispreţuieşte sau smulge ce e al vostru, sau prigoneşte Biserica,
rugaţi pe Domnul zicând: „Doamne, noi
toţi suntem făpturile Tale. Ai milă de robii Tăi şi întoarce-i spre pocăinţă!”
Şi atunci vei purta în chip simţit harul în sufletul tău. La început
sileşte inima ta să iubească pe vrăjmaşi, şi Domnul, văzând dorinţa ta cea
bună, te va ajuta în toate, şi experienţa însăşi te va povăţui. Dar cine gândeşte rău de vrăjmaşi,
acela n-are în el iubirea lui Dumnezeu şi nu-L cunoaşte pe Dumnezeu.
Dacă te vei ruga pentru vrăjmaşi, va veni la tine pacea; iar
când vei iubi pe vrăjmaşi, să ştii că un mare har al lui Dumnezeu viază întru
tine; nu zic că este deja un har desăvârşit, dar e de ajuns pentru mântuire.
Dacă însă îi ocărăşti pe vrăjmaşii tăi, aceasta înseamnă că un duh rău viază
întru tine şi aduce gânduri rele în inima ta; pentru că aşa cum a spus
Domnul, „din inima omului ies gândurile
bune şi gândurile rele” [Mt 15,19]”.
Sfântul
Siluan Athonitul
Astăzi
este o zi deosebită în inima mea. Incă încerc să trăiesc starea: ,,Ține mintea
ta în iad și nu deznădăjdui”. Acum mulți ani am găsit cartea părintelui într-o
zi ploioasă de toamnă, căzută de pe raftul unui mic anticariat. De atunci o recitesc
din când în când cu aceeași dezlegare a Bucuriei în suflet.
Apoi
într-o altă toamnă am lăsat drumul spre alte trebi și am intrat la Antim. Era
clipa după amiezii cînd se schimbau icoanele pentru sărbătoarea de a doua zi.
Când am ajuns în fața Altarului, părintele Siluan mi-a luminat sufletul. Era
acolo, chemare veșnică înspre Iubire.
Mintea
nu ne este vrăjmaș dacă iubirea față de Dumnezeu și Minunata Impărăteasă este
în sufletul tău. Mintea încearcă să înțeleagă, cutreieră, caută, scormonește…
dar când în inima ta este iubire, atunci când din înălțimea ei, coboară și se
odihnește în blândețea inimii, ,,coboară raiul pe pământ”. Așa deslușești
frumusețea Creației, nu ceea ce ,,crezi” tu. A Creației dumnezeiești !
Mintea
e făcută să colinde, iubirea este deplina ei statornicire întru Credință. Nimic
nu clintește atunci Sufletul.
Iubire
și Pace în suflet și înțelepciune în minte !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Voi respecta opiniile fiecăruia. Dar vă rog să aveţi o exprimare decentă. Anonimatul persoanei nu-l exclude pe cel spiritual. Din când in când voi face aici completări la cele publicate pentru a nu interveni în text