Arhanghelii Mihail - Gavril - Rafael

 

Tradiţii româneșt: Dragobete - Năvalnic

                           

Dragobete- Năvalnic, o zi  încărcată de sensuri ale vieții din zorii primordiali când ritmurile naturii erau respectate cu sfințenia unei comuniuni aducătoare de belșug, prosperitate, bucurii și iubire. O zi însemnată și în calendarul creștin: Întâia și a doua aflare a capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul.

Ascunse în datini, obiceiuri sunt ritmuri divine, sacre, fundamentale pe care începem să ni le apropiem din nou. Au fost păstrate ca ritm, culoare, joc.

Năvalnic – Dragobete-  legenda, metafora care s-a păstrat ca măsurare a unui  timp de trecere dinspre iarnă spre primăvară.

În unele zone, această sărbătoare românească a iubirii este sărbătorită pe 28 februarie, 1, 3 şi 25 martie, iar Dragobetele se mai numește, în funcție de regiune:

• Cap de primăvară
• Sântion de primăvară
• Ioan Dragobete
• Dragomir
• Drăgostițele
• Năvalnicul
• Logodna

Dragobetele este preluat de la vechii daci, unde era perceput ca naș ce oficia în cer, la începutul primăverii, nunta păsărilor. În ziua de Dragobete, păsările se împerechează şi încep să-şi dureze un cuib.  

De-a lungul veacurilor românii au transformat treptat Dragobetele, acesta ajungând să fie considerat „zânul dragostei”, zeitate ce îi ocrotește și le poartă noroc îndrăgostiților până azi.

A devenit protectorul iubirii celor care se întâlnesc în ziua de Dragobete, iubire care ține tot anul, precum cea a păsărilor ce „se logodesc” în această zi.

Cei care participau la sărbătoare, respectând tradiţia, erau consideraţi a fi binecuvântaţi în acel an. Ei vor avea parte de belşug, fiind feriţi în schimb de boli şi febră. În grupul tinerilor care-l sărbătoresc pe Dragobete, veselia trebuie să fie suverană.

Conform anumitor superstiţii din bătrâni, cei care nu sărbătoreau această zi erau pedepsiţi să nu poată iubi în acel an. Acest obicei a dat naştere celebrei strigături sau ameninţări glumeţe:

                                                       „Dragobetele sărută fetele !”

pentru a-i face pe toți să zâmbească, să se bucure.

                      Florile culese în ziua de Dragobete atrag norocul

Cu toţii culegeau primele flori de primăvară: ghiocei, viorele şi tămâioase. Cel care aduna mai multe flori, mesageri ai primăverii, era norocos şi în dragoste. Florile adunate în ziua de Dragobete erau aşezate la icoane, până la sărbătoarea Sânzienelor. Doar atunci florile erau aruncate într-o apă  curgătoare din localitatea natală. Cu acest prilej fiecare tânără rostea o incantaţie, cu convingerea că florile răspândeau în drumul lor, în tot universul, dorinţa ei de a avea noroc în dragoste.

Dacă se găseau fragi infloriți, aceștia erau adunați în buchete și se puneau ulterior în lăutoarea fetelor, timp în care se rostea: „Flori de fraga, Din luna lui Faur, La toată lumea sa fiu dragă, Urâciunile să le desparți, Iubită să fiu de sorți, Ca dulceața ce-o porți…”

                        Un semn de rău augur

Tradiţia populară spune că este un semn de rău augur, dacă un tânăr sau o fată nu întâlneşte de Dragobete un reprezentant de sex opus, pentru că, până la anul viitor, acea persoană rămâne singură şi iubirea adevărată o ocoleşte.   

Este obligatoriu ca în această zi bărbaţii să se afle în relaţii cordiale cu persoanele de sex feminin. Bărbaţii nu au voie să necăjească femeile şi nici să se angajeze în gâlcevi căci astfel îi aştepta o primăvară cu ghinion şi un an deloc prielnic. Atât băieţii, cât şi fetele au datoria de a se veseli în această zi pentru a avea parte de iubire întreg anul.

Dacă vor ca iubirea să rămână vie de-a lungul întregului an, tinerii care formează un cuplu trebuie să se sărute în această zi.

Lucrările câmpului, ţesutul, cusutul, treburile grele ale gospodăriei nu sunt permise în această zi. În schimb, curăţenia este permisă, fiind considerată aducătoare de spor şi prospeţime

                      Dragobetele, însoţit de zâne

Personificare magică a iubirii, Dragobetele era însoţit de zâne, numite Dragostele. Ca mesageri ai destinului, Dragostele îi pândeau pe tineri,  şoptindu-le cuvinte de dragoste, prin care să-şi atragă iubirea dorită. În mod strategic, în aceste şoapte de dragoste se regăseau cuvinte precum dor arzător, dragoste veşnică, săgeta iubirii alături de numele persoanei iubite.

Gesturile şi cuvintele care arătau sentimentele tale persoanei iubite erau practici benefice pentru sănătate, relații și echilibru al vieții. Ca și acum.

                       Fraţi de cruce în ziua de Dragobete

Flăcăii strânşi în cete sau grupurile de fete obişnuiau ca, în această zi, să-şi cresteze braţul în formă de cruce, după care suprapuneau tăieturile, devenind astfel fraţi, respectiv surori de cruce. Aceştia se ajutau şi erau prezenţi în viaţa „fratelui” sau a „surorii” la evenimentele lor de bucurie sau de necaz. Jurământul de fidelitate, pe care şi-l făceau tinerii în această zi, trebuia să fie respectat tot anul.

                     Gospodinele hrănesc păsările cerului

Şi în zilele noastre, în ziua de Dragobete, gospodinele hrănesc din belşug păsările cerului care vin în curtea casei, dar şi pe cele din propria gospodărie, pentru a avea spor în casă şi pâinea de toate zilele să fie obţinută fără eforturi supraomeneşti.

                      Ce flori dăruim persoanei iubite de Dragobete

Printre florile de bun augur, pe care le dăruim în această zi persoanei iubite se numără: Crizantema albă (simbolul optimismului şi bucuriei), garoafa roz ( nu te voi uita niciodată), garoafa roşie (iubire trainică), ghiocei ( prieten la ceas de necaz),  crin alb ( puritate, intenţii serioase), camelie roz (dor aprins), iasomie (abundenţă).                  

                   Ce flori nu  trebuie să oferi niciodată persoanei iubite

Cactus ( suferinţă), begonie ( gândire negrativă), mac ( uitare, infidelitate), narcise galbene (gelozie).

                    Dragobetele, metamorfozat de Maica Domnului

O legendă spune că Dragobetele, tânărul frumos, iubăreţ şi îndrăzneţ, fura inimile fetelor şi nevestelor tinere. Din acest motiv, el a fost metamorfozat de Maica Domnului într-o plantă numită Năvalnic, pentru că iubirea Dragobetelui era ca un joc năvalnic. Dor năvalnic care topește gerul!

                        Năvalnicul, plantă de leac

Cu timpul, planta Năvalnic a fost apreciată şi ca plantă de leac, având efecte cicatrizante, calmante şi astringente, indicată într-o varietate de afecţiuni : respiratorii (de la tuse şi până la tuberculoză), digestive ( ocluzii intestinale, leziuni ulceroase, indigestii) şi litiaze. Extern, Năvalnicul este un remediu excelent pentru plăgile care nu se închid cu uşurinţă.  

                          Magia cu Năvalnic atrage și statornicește abundența

O magie cu năvalnic poate fi  făcută de oricine crede în puterea Năvalnicului: În ziua sărbătorii, trebuie să ai o bancnotă nouă şi s-o  împătureşti în două, apoi sub formă de triunghi. În mijlocul acestuia trebuie să presari frunze de Năvalnic- proaspete sau uscate.

Simbolul magic se păstrează într-un loc discret din casă, eventual în casa de bani. Dacă nu ai Năvalnic, pregăteşti doar bancnota, urmând ca în timp de nouă zile să găseşte un fir al acestei plante şi să-l păstrezi în bancnotă. Se spune că ritualul alungă ghinionul, paguba, gândurile negative ale duşmanilor şi spulberă orice rău. 

                                              Legendele Dragobetelui -  Năvalnicului

Năvalnicul, cunoscut și sub denumirea de Limba cerbului  este numai o planta de leac si una magică, de dragoste, însemnătate păstrată într-o legendă frumoasă, ajunsă până la noi datorită culegătorilor pasionați de folclor.

 1 februarie aducea Triful viilor, zi în care, printr-un ritual de protecţie, viţa de vie şi pomii se stropesc cu agheasmă, spre a fi feriți de dăunători.

Triful mai este numit şi Năvalnicul despre care se spunea că era un flăcău frumos căzut din cer sau, în unele regiuni, era  fiul Babei Dochia. Fetele, cum îl vedeau, se prăpădeau după dânsul şi-şi făceau seama. Dacă intra undeva, în vreun sat, toate cărările se încurcau pentru fetele cele frumoase şi toată partea femeiască nu-şi mai ţinea firea. Umblau femeile buimace, amețite de iubire.

Personificare a dragostei pătimaşe, Năvalnicul se reîntrupează în Dragobete la 24 februarie, ca simbol al dragostei curate a tinerilor, asociată la români cu ciripitul şi împerecherea păsărilor de pădure al căror patron este.

La un moment dat, năzdrăvanul Năvalnic a intrat într-o pădure și, cum Maica Domnului tocmai voia să treacă pe acolo, a rătăcit și ea calea din cauza lui și trei zile și trei nopți a rătăcit printre copaci și buruieni, fără să-și găsească drumul.

Intr-o bună dimineața, chiar în zori, Maica cea Sfântă s-a întâlnit cu o bătrână, îmbrăcată într-o cămașă albă, ieșită după buruieni de leac, fiind și ea buimăcită de cap de feciorul ei cel năvalnic.

Maica Domnului a întrebat-o pe cine căuta și bătrâna i-a răspuns că pe feciorul Năvalnic, cel rău care zăpăcește fetele, ca să-i facă de urât, să nu mai încurce drumurile oamenilor.

Ascuns intr-un tufiș, Năvalnic a auzit ce gând ii pusese bătrâna și a ieșit de acolo vijelios, cu gând rău, dorind să le omoare pe cele doua femei. Bătrâna, insă, cunoscându-l îndată, l-a și blagoslovit spunându-i:

                 "Năvalnic ești, năvalnic să fii!

                 Intre buruieni de dragoste ești,

                 buruiană de dragoste să rămâi!"

Precum a şi rămas: buruiană de dragoste și pentru leac. Crește și acum în păduri, în locuri anume ştiute de babe făcătoare de dragoste.

De atunci se spune că de Sântă Maria Mare, sărbătorită întotdeauna la 15 august, tineretul, fete si flăcăi, ducând în mână zahăr, însoțit de o bătrână din sat, îmbrăcată într-o cămașă albă, curată, merg dis-de- dimineață să culeagă năvalnic, buruiana de dragoste.

În timp ce tinerii culeg buruiana, bătrâna cea înțeleaptă,  strigă:

„Cum năvălește lumea la zahăr, așa să năvălească și dragostea în casă la mine!",

 după care tinerii încep să chiuie tare „uiu! iu, iu, iu!”de fiecare dată când dau cu ochii de buruiana de dragoste.

Năvalnicul creşte prin pădurile de fag, în zonele umbrite. Femeile bătrâne ştiau cum să-l culeagă. Potrivit reputatului etnolog Ion Ghinoiu, năvalnicul e invocat de vrăjitoare în farmecele de dragoste, identificat cu Cupidon, zeul roman al dragostei sau Eros, zeul grec al iubirii. Recoltatea Năvalnicului în scopuri malefice se făcea la miezul nopţii. Când era invocată în scopuri benefice, planta se recolta dimineaţa, înainte de a cădea roua, apoi era adusă în sat şi aruncată pe sub streaşina casei sau purtată în sân de fete şi neveste pentru dragoste.

Nu se cade să mergi supărat la pădure după Năvalnic, el cere veselie şi voie bună. Culegerea lui presupune un adevărat ritual, care cuprinde inclusiv ofrande depuse la rădăcina plantei şi rostirea de descântece:

 „O, tu, Năvalnice, Slăvit împărat, cum ai crescut şi te-au înmulţit mai mult decât orice iarbă, cum te-au înmulţit mai mult decât toate florile, aşa să alerge lumea spre (se rostește numele) care te-a cumpărat!”.   

Surse: Panteonul românesc- Ghinoiu, Hore şi chiuituri din Bucovina- Simion Florea Marian

De Dragobete se mai fac şi acum logodne simbolice care se respectă până la Dragobetele din anul următor. Uneori, cu prilejul acestor "logodne", tinerii se cunosc mai bine, îşi apreciază calităţile şi, de la logodna simbolică până la adevărata logodnă, mai este doar un pas.

Dacă în ziua de Dragobete ai şansa să auzi cum cântă pupăza, vei fi norocos tot anul. Când plouă în ziua de Dragobete, în mod sigur, primăvara va veni mai repede şi va urma o vreme frumoasă.

 Năvalnicul (sau Limba cerbului, așa cum i se spune în popor) este protectorul dragostei și al bunei dispoziții. În mediul rural este descântată de femeile care adună plantele de leac. Dacă primești în dar un lăstar de năvalnic ești o persoană norocoasă. Năvalnicul poartă noroc în dragoste și în afaceri. Tradiția spune că persoana care păstrează un fir de năvalnic în buzunar sau în poșetă este iubită de toată lumea. Când fetele necăsătorite poartă asupra lor un fir de năvalnic în poșetă sau o cultivă în căminul lor, trezesc interesul pețitorilor și se căsătoresc foarte repede din clipa când sunt protejate de năvalnic.

O altă legendă povestește despre frumoasa Dachia sau Dochia care a fost îndrăgită de Duhul Muntelui. Când prințesa dormea într-o poiană plină de flori, Duhul s-a tranformat în ceață și a îmbrățișat-o. Din iubirea lor s-a născut Dragobetele.

La naștere, el a avut patru ursitoare, care i-au oferit daruri din cele mai alese. Prima ursitoare a fost Primăvara care i-a oferit iubirea, primii ei muguri. A doua ursitoare a fost vara, care i-a dăruit dulceața fructelor și căldura dragostei. A treia ursitoare a fost Toamna , care i-a dat un fluier pentru a înveseli oamenii cu cântecele lui. Ultima ursitoare a fost iarna, care i-a oferit o îmbrăcăminte albă, imaculată, cu sclipiri de diamante. Ca cingătoare, i-a dăruit un brâu roșu cusut cu perle. Straiul era conceput astfel încât creștea odată cu flăcăul, rămânând alb ca neaua, oricât l-ar fi purtat.

Cu aceste daruri, Dragobete reușea să seducă fiecare tânără care îi ieșea în cale. A devenit un simbol al dragostei și al iubirii.

Mai târziu, când devenise deja tânăr fecior, Dragobete a mers în munți, unde a învățat de la Duhul Muntelui, tainele despre plante, păsări și animale. Astfel, Dragobete devine stăpânul lor.

Despre Dragobete se mai spune că și-a ales o fată frumoasă ca mireasă pe care Dochia a „supus-o” multor încercări pentru a vedea dacă e demnă de fiul ei și al Duhului Muntelui. Așa a apărut „mitul soacrei”. Despre asta am scris aici:

https://dor-danaela.blogspot.com/2014/02/farmecul-dragobetelui.html

Se spune că după ce și-a împlinit sorocul, Dragobete a fost transformat de Dochia într-o plantă numită Năvalnic, plantă care renaște primăvara în mai toate poienele și se folosește pentru descântece de dragoste și pentru tratarea rănilor, de unde și denumirea populară a sărbătorii de Dragobete-Năvalnicul.

Dragoste și Armonie în viață și suflete !!!

Inorogii

 

O dorință, apoi un vis care se repetă, aproape an de an. 

Inorogii apar în clipe de sărbătoare a Sufletului, de adâncire în Tainele veșniciei din noi. 

Și cu fiecare an, curgerea și îngemănarea lor cu viul din mine e tot mai profundă. 

Este o poveste scrisă demult, mereu tot mai prezentă până înspre final...

                                                         ☼   ☼   ☼

Frânturi de gând prind trup din ceaţa amintirilor. Acelaşi cutremur al fiinţei, atât de cunoscut, prin care porţi se deschid pătrunzând în lumile viselor. De câteva nopţi, încerc să îl las să fie deplin, dar de fiecare dată, izbucnesc într­-un plâns care nu conteneşte decât când ceva se rupe înlăuntrul meu. Dimensiunile se întrepătrund, nu mai ştiu unde sunt.

INOROGUL, alb şi maiestos, blând ca toate şoaptele doinelor noastre, mirosind a văzduh de primăvară cu liliac şi lăcrămioare, a iarbă fragedă cu picături de rouă. În a lui coamă aş fi vrut să-­mi afund obrazul, să-­i cuprind grumazul cu braţele, într-­o caldă îmbrăţişare. Am recitit legendele cu Inorogi. Dintru început cu Adam şi a lui Evă, cu fecioare, cu împăraţi, cu Maica. În toate religiile lumii apare El.

Şi mi-­e dor, cu fiecare ceas mi­-e tot mai dor de el. Ştiam că au existat herghelii de inorogi pe pământ, că oamenii erau vindecaţi de ei, de LACRIMILE lor. Se culcau în iarbă şi adormeau. Iar inorogii veneau la ei şi picurau lacrimi de iubire deasupra capetelor lor, iar aceştia, când se trezeau, erau vindecaţi.

Dar unii au înţeles că, dacă te ungi cu praf de corn de inorog, ai puteri magice, poţi stăpâni lumea, poţi avea totul, şi atunci a început masacrul. Până au rămas doar doi: el şi ea. Iar ei au fost luaţi şi duşi în alt cer. Sau poate că oamenii au căzut în altul, din cauza răutăţilor. Aşa a mai dispărut o şansă a veşniciei. Aşa se face că omul a ales în locul nemuririi, mărirea vremelnică.

Cineva mă visează, deschizându­-mi poarta tărâmurilor. Sunt purtată uşor de o adiere blândă. Străbat spaţiile care sunt ale altor visători. Nu mă opresc. Chemarea lor nu este pentru mine. Ea vine de la altcineva, de la cineva care mă atrage cu o gingăşie inimaginabilă.

Un sunet straniu înfioară pădurea. Frunzele ascultă, iarba ridică tonuri de mlădieri, petalele răsfrâng arome vii. O lumină străvezie străbate aerul albastru ca al dorurilor mele, sub sigiliul lunii.

Apar mlădioşi, mişcându­-se ca o viziune a frumuseţii. El se apropie de mine privindu-­mă, străpungându-­mi sufletul cu o lumină blândă. Ea stă mai retrasă. Înţeleg că spaima de oameni încă există în amintirea ei. E sfioasă şi blândă ca o adiere. Dar temătoare, teamă pe care i­-o înţeleg prea bine. Pe care am trăit­-o de atâtea ori şi eu în apropierea oamenilor. Dar iubirea din ea este nemărginită.

Mă uit la ei, şi valuri de iubire îmi inundă sufletul. Se apropie uşor, uitându­-se în ochii mei. Un tremur mă cuprinde şi izbucnesc în plâns: „Iartă-­mă, minune! Iartă­-ne, Doamne pe noi, oamenii care au ucis iubirea, care i­-au îndepărtat şi pe Ei. Iartă-­mă, Iubire!”

Îl cuprind cu braţele pe după gât, aşa cum mi-­am dorit cu ardoare, băgându-­mi capul în coama lui. Îi simt mirosul de ceruri. Lacrimile îmi şiroiesc pe obraji, împletindu­-se cu lacrimile lui. Şi îmi cer iertare înaintea lui şi a străbunilor lui, pentru toţi şi pentru toate câte le-­am făcut. Îl mângâi pe bot şi îl sărut, lipindu­-mi capul de obrazul lui. 

Nu ştiu cât stăm aşa, însă, la un moment dat, licorna se apropie şi mă lasă să o mângăi. Mă învăluie, îmi străbate fiinţa un val de iubire din care ştiu că nu aş mai vrea să revin. E tandreţea mamei, gingăşia iubitei, puritatea copilului, sentimente pe care mă lasă să le simt în deplinătatea lor. Mă alintă uşor, mângâindu-­mi obrajii. Iar eu devin totalitatea fiinţei mele, aşa cum mi­-am dorit dintotdeauna, aşa cum doar ştiam că poate fi, iar acum sunt.

Sunt frumoşi amândoi în dumnezeiasca lor iubire. Apoi, scutură din cap şi dispar împreună ca o umbră, în adâncul pădurii.

Mi-­au redat ceva, ceva ce nu pot defini. De atâta iubire, simt că o să îmi explodeze inima. Şi încet, se naşte TĂCEREA în mine, tăcere în care aud totul. Este muzica cosmică, sunetul veşniciei în fiecare fibră a trupului, în fiecare respiraţie, în fiecare gând.

Rămân nemişcată, cu o imensă pace în inimă. Nu voi mai fi singură.

 M­-au chemat în visul lor.

                                                              ☼

Imnul Acatist la Rugul Aprins al Maicii Domnului - Povestea unui mister, un cântec de rază

O poveste fascinantă despre Imnul la Rugul Aprins Acatist al Maicii Domnului am citit acum mulți ani, în Revista Lumea Misterelor. O poveste, o taină*.

 În Obcinele Bucovinei, trăia retrasă, doamna Melania C. una din frumusețile Bucureștiului interbelic, care a fascinat cu frumusețea și eleganța sa, pe toți cei din jur: membri ai Casei regale, politicieni, gazetari, ofițeri… Pe cei asupra cărora privirea ei poposea, nu o mai uitau. 

 Intr-o căsuță dată cu var alb, cu o grădină plină de flori în mijlocul căreia trona un nuc imens, trăia dna Melania cu „ochii de icoană”, acum cu o altă eleganță, care-ți copleșea, duios și răvășitor, inima. Ochi curați care priveau direct în suflet. Simțeai că ești ca o carte pe care ea o știa citi. 

 Eu nu am cunoscut-o. Citind articolul parcă eram acolo, în livada de basm. Simțeam mireasma florilor, auzeam zumzetul molcom al gâzuțelor, foșnetul ierbii și a frunzelor în adierea vântului… Povestea ei, zguduitor de simplă. Puțin înainte de cel de-al doilea război mondial, femeia care era sufletul sindrofiilor, nu mai apărea nicăieri. Se zvonea că se îndrăgostise de un scriitor și gazetar care era unul din întemeietorii Cercului Rugul Aprins de la Mânăstirea Antim, din București și din care făceau parte clerici și mireni, scriitori, oameni care căutau desăvârșirea prin Rugăciunea Inimii. Se îndrăgostise de Sandu Tudor, care va îmbrăca haina monahală sub numele de Agathon apoi ca ieroschimonah, Daniil Tudor. Melania l-ar fi vrut pe Sandu Tudor, numai pentru ea. A participat la întrunirile de sâmbătă și duminică ale Cercului Rugului Aprins, numai pentru a fi aproape de Sandu Tudor, care era o covârșitoare prezență în inima ei înflăcărată. 

 „ De la Sandu am înțeles că darul cel mai de preț pe care mi-l putea face, nu era atât iubirea lui, ci ajutor pentru a mă înțelege pe mine și relația mea cu Domnul Iisus. Eu încercam să mi-l apropii pe Sandu mergând la acele întâlniri de sâmbătă și duminică de la Antim, însă atunci, ca și acum, femeile nu erau acceptate cu ușurință în discuțiile pe teme religioase. La început, orgoliul mă făcea să îmi strig pe față nemulțumirea…. Nu mă luau în seamă și bine făceau. Încet, am învățat să mă smeresc, să tac și să ascult. Sub ochii mei și în ființa mea, Sandu Tudor se transforma dintr-un bărbat pe care îl iubisem și pe care mi l-aș fi dorit ca soț, într-un îndrumător spiritual” spunea Melania.

 „ Au trecut ani și, în 1948, după război, când Sandu era deja călugăr, mi-a spus într-o zi, după ce mă împărtășisem: Soră, am să-ți fac un dar. Prețul este acela pe care i-l vei da chiar tu. De tine depinde ca el să lucreze și mi-a întins câteva coli de hârtie acoperite cu un scris mărunt. Atunci a fost ultima oară când l-am văzut pe Sandu Tudor și am știut că nu trebuie să-l mai caut niciodată căci făcuse deja totul pentru mine: îmi dăduse Rugăciunea Inimii, demult în primii ani ai Rugului și acum îmi oferise ceea ce oamenii de aici numesc „ vorba de leac: Acatistul Maicii Domnului”.

 „Maica Domnului - Doamna de Taină, a nopților albastre, cu trei luceferi pe haină”, poposise în acel sătuc din Obcinile Bucovinei și alina prin „vorbele de leac”. 

 Doamna Melania nu le dădea de cum cereai. Stăteai și două zile și nopți la poarta ei sau ți-o dădea imediat. Depindea de cugetul fiecăruia, de urgența împlinirii cererii. Una era să se întorcă bărbatul acasă, sau să nu mai bea, să aducă hoții ce au luat și altceva să găsești un copil rătăcit. 

 Rugăciunea către Maica Înțelepciunii și a Luminii, prin stihurile ei, are o încărcătură specială, magică, pe care sufletul fiecăruia o primește, în timp. Dezleagă capcanele în care sufletul și trupul fiecăruia au căzut. Maica este mereu mijlocitoarea către darurile pe care le avem dintotdeauna în noi.

 Imnul Acatist la Rugul Aprins al Maicii Domnului este doar unul în ortodoxia noastră. Așa cum fiecare țară are un Imn propriu, așa este și acest unic Imn pentru noi. Prima versiune a „Imnului-Acatist” a fost scrisă între anii 1946-1948 la Mânăstirea Antim din Bucureşti. Au circulat copii ale acestei rugăciuni care a fost terminată în 1958 la Mânăstirea Rarău când monahul era Stareț și primise schisma monahală sub numele de Ieroschimonahul Daniil Tudor. 

 Este un Imn Acatist special? Nu știu să explic, dar este. Frumusețea lui se deszăluie sufletului, în inima celei care o citește. Este firescul care te cheamă de dincolo de firea omenească. 

 Aprinzi o lumânare de ceară curată (faci un efort și vei găsi), spunând: „ Ridic această lumină către Maica, Doamna de Taină a sufletului meu pentru …. Și spui dorința”. Sau spui cum simți tu. 

Doar a aprinde o lumânare nu e suficient. Spui către cine și pentru ce provoci o asemenea deschidere înspre Tainele dincolo de cuvinte. 

 Sunt mai multe variante ale Imnului. Fiecare o va descoperi pe cea folositoare și de ajutor.

 În timpul citirii, mulți spun (și confirm că așa este), că gândurile vin năvală, senzațiile zburdă libere, ațipești brusc, tresari…. A te lupta cu ele nu e indicat. Unde îți duci atenția se duce și energia și eliberarea e dificilă. Unde este dusă atenția, energia va fi mărită. 

 Un moment, ca o lacrimă de cer, a fost când am ridicat ochii și am privit în aura flăcării spunând: „….Doamnă de Taină, a nopții albastre, Stăpână cu trei luceferi pe haină”. A fost o adresare directă către o prezență. Nu „știam” că este, era. Am trecut dincolo de flacără, dincolo de gândire, mă adresam  Doamnei Luminii însăși. Era Lumina! A explica e dificil. Sunt trăiri pe care e anevoios să le expun, să le scriu, să încerc a le ordona cursiv. 

 Uman, e ca și cum ai sta de vorbă cu cineva. Sigur că este mult mai mult decât asta. A fost „vecia oprită în încăperea unei clipe”. Nu citesc acum Imnul căutând acea „pecete de jar pătrunsă în suflet”. Nu am asemenea așteptări.

 Frumusețea și tainele înscrise în această rugăciune se descoperă treptat, în fiecare stih, dincolo de orice așteptări care sunt, de fapt, mari poticniri. Sufletul se luminează în tainița inimii. Tainele curg de pe buzele tale îngemânându-ți sufletul cu adieri de raze în adâncurile tale, pe care le sorbi asemeni însetatului din deșert.

 Bucură-te… spui doar de pe prima treaptă a rugăciunii?! Simte Bucuria în tine, dăruiește din adâncul Bucuriei tale… poți citi de mii de ori: Bucură-te! Doar când din tine izbucnește ca un vulcan Bucură-te, atunci știi ce este rugăciunea. Trăiești, tu ești ruga însăși. Este bucuria negrăită pe care o aprinzi veșniciei tale, dincolo de firea robită materiei.

 „Inima omului și inima Domnului” bat laolată în Taina de veacuri. Acum începi să auzi prin deplinătatea ta. Cele „Șapte cercuri de Lumină care închid în ele Sfânta jertfă, Pecetia Octavă” (Caietele părintelui), se cer iluminate, trăite. 

 Poți spune cuiva Bucură-te fără să fii tu bucuros?! Nu te-ar crede. În Imn e mai mult. Bucuria din tine va deveni apa vie care-ți va vindeca sufletul și viața. Ție și pentru cei care te rogi. Este o exersare continuă, zi de zi, secundă de secundă. Caută adâncul Bucuriei în tine. Statornicește-te în dăruire și credință.

 Poți aprinde trei lumânări albe, citind șapte seri la rând, la aceeași oră, închinându-te spre răsărit, în caz de nevoie grabnică. 

 Maica este Taina însăși pe care o purtăm de-a pururi în suflet! 

 Să aveți ocrotirea Ei !!! 

 Am scris despre magia lumânărilor, despre folosirea lor, și prin prisma descoperirilor științifice. https://dor-danaela.blogspot.com/2015/03/aprinderea-si-stingerea-lumanarii.html 

si https://dor-danaela.blogspot.com/2015/03/aprinderea-lumanarilor-partea-ii-a.html 

 *Am redat succint, câteva idei și pasaje dintr-un articol pe care le-m citit în Revista Lumea Misterelor, cred că din 2004, coordonată de doamna Aurora Inoan – Dumnezeu să o odihnească în liniște și pace! Multe articole și stereograme le-am „salvat” (decupat) din revistă și le-am păstrat. Mulțumesc doamnă Aurora!

ACATISTUL RUGULUI APRINS scris în 1948 la Mânăstirea Antim 

Apărătoare Doamnă, pentru biruință mulțumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem Ție, Născătoare de Dumnezeu, noi, copii Tăi. 

Ci, ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, izbăvește-ne din toate nevoile, ca să-ți strigăm ție:

Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară !!! 

                                          (se spune de trei ori)

Condacul 1: Cine este Aceasta, ca zorile de luminoasã si curatã? E Împãrãteasa rugãciunii, e rugãciunea întrupatã. Stãpâna Lumii si Doamnã a diminetii. Logodnica Mângâietorului, preschimbãtor al vietii! Spre tine noi alergãm, arsi, mistuiti de dor! Ia-ne si pe noi pãrtasi ai Sfântului Munte Tabor. Si fã-te si nouã, umbrã si rouã, tu adumbrirea de dar, sã-si afle si firea noastrã înnoirea, din zãmislirea de har. Ca sã-ti strigãm cu toatã fãptura, într-o deplinã închinãciune: Bucurã-te, Mireasã, Urzitoare de nesfârsitã rugãciune! 

Icosul 1: Fecioarã a neînseratului Veac, Sfântã Maicã a Luminii! Ascultã-ne si pre noi cei din pãcat, nevrednicii fii ai tinii! Prea blândã, bunã, Prea Sfântã Fecioarã! Cheia Domnului Iisus! Dezleagã-ne blestemul ce ne-nzãvoarã, deschide-ne calea de Sus, ca din aprinsa descoperire, arcana Doritului Mire si noi sã putem cânta, asa cum Moise dezlegat de sanda, cu fața în vãpaie de rug, fierbinte de har, tie îti striga, unele ca acestea în amurg: Bucurã-te, Tulpinã de luminã a rugului nemistuit! Bucurã-te, Rouã crestinã prin care Dumnezeu S-a ivit! Bucurã-te, Inel al unui foc ce-i mai presus de cer! Bucurã-te, Lacrimã care topesti tot lãuntricul ger! Bucurã-te, Toiag cu floare întru a inimii cãlãtorie! Bucurã-te, Fir de rãcoare izvorât în lãuntrica pustie! Bucurã-te, Pecete de jar pânã în suflet pãtrunsã! Bucurã-te, Zãpadã a minții de nici o patimã ajunsã! Bucurã-te, Mãsurã a opta a Împãrãtiei din noi! Bucurã-te, Învãtãturã scoasã din bucuria din apoi! Bucurã-te, Uimire sãrutatã cu duhovniceasca minune! Bucurã-te, Mireasã, Urzitoare de nesfârsitã rugãciune!

 Condacul 2: Cum sã ne aflãm odihna de la gânduri? Maicã Fecioarã! Preasfânta Fecioarã! Cum sã ne rupem de-ale patimilor rânduri, ispitele pre înmultite ce ne-nfãsoarã? Dã-ne tu stiinta de taină râvnitã, Mãiestria cea bunã a-nduhovnicirii, cu ea sã biruim firea robitã, pânã în adâncul despãtimirii, si furati de “Ruga cu strigarea luminoasã” sã putem si noi ridica, dintr-o laudã întreagã si nemincinoasã, un psaltic si adevãrat: ALILUIA! 

Icosul 2: Aprinsă floare a necovârsitei vãpãi, de Dumnezeu Nãscãtoare! Tu chip al pãcii vãzut în foc într-un ocol nemãsuratã de rãcoare! Vino spre noi, ajutã-ne sã aflãm, sub blânda ta îndrumare, rãsuflul cel larg al odihnitului zbor din pieptul Porumbitei de argint, pe care si Împãratul prooroc o vedea peste culmile Vasanului plutind: Si laolaltã vom cânta cu îngerescul sobor si cerescul cor, vom alãtura o podobie ca aceasta, cu stihuri asa: Bucurã-te, salt isihast, cu zbor de binecuvântare! Bucurã-te, suflet odihnit sub cuvioasa rãsuflare! Bucurã-te, roatã avântatã a Porumbelului de duh! Bucurã-te, pace asezatã în cugetatul vãzduh! Bucurã-te, Zare arcuitã cu heruvimice aripe! Bucurã-te, Vecie opritã în încãperea unei clipe! Bucurã-te, Vâslã uriasã întru Suisul cel ales! Bucurã-te, a Cerului Sorbire, cu subtiratic înteles! Bucurã-te, Susur de tãcere, cu lunecãri de apã vie! Bucurã-te, Roadã iscusitã, crescutã de filocalie! Bucurã-te, Mãiestritã aflare a tâlcului de închinãciune! Bucurã-te, Mireasã, Urzitoare de nesfârsitã rugãciune!

 Condacul 3: Peste veacuri, Fecioarã eu te aud, Prin gura lui Isaia, proorocul de jar. Si-n cerul Scripturii vorba ta sunã Cu toate înãltimile de dar: “Cã iatã , Prunc ni se naște si un fiu nouã ni s-a dat. Pe umãr, cu semnul stãpânitor, iar numele Lui: Minunat, Îngerul marelui sfat, Dumnezeul cel biruitor, Domnul pãcii depline si Pãrintele al veacului viitor” Acesta este numele Lui, Numele celor cinci cuvinte, Sfânt Numele Domnului, Pe care Iisus îl va purta. Pãmântule tot, ia aminte, Cu totii sã putem striga: ALILUIA!

 Icosul 3: Dintr-o Maicã de-a pururi Fecioarã Asa S-a zãmislit, S-a-ntrupat Cel ce a pãzit nevãtãmat Trupul Rugului de parã. Cuvântul de rostit s-a fãcut, Numele Domnului de slavã, Dumnezeu cel nevãzut ce-n inima focului S-a zãmislit. Fața frumusetii ceresti, Chipul cel nemãrginit, Pre Sine S-a încãput cu mãsura s-a mãsurat si aievea, Cel nenumit, aici printre noi, S-a arãtat în biruitor smerit cãlare pe o asinã. Cercati darã si voi puterile Numelui de luminã, Si de la moarte la viatã veti trece Cu firea îndumnezeitã ca sã cântãm cu totii laolaltã, limpede si fãrã ispitã: Bucurã-te, Temeiul prin care și în noi Dumnezeu se încape! Bucurã-te, Putere prin care umblãm cu Iisus peste ape! Bucurã-te, Milostivire prin care Hristos ni S-a dãruit! Bucurã-te, Liniste-n care cu numele Aminului ne-am plinit! Bucurã-te, Rãgazul în care Logosul în noi se ascultã! Bucurã-te, Pãtrundere si Împãcare cu firea noastrã robitã! Bucurã-te, Blândete prin care am ajuns Emanuelului frate! Bucurã-te, Tãcere în care Duhul în sânge ne bate! Bucurã-te, Însingurare-n care Cerul din inimă izbucnește! Bucură-te, Limpezime în care Îngerul în trup ni se urzeste! Bucurã-te, Curãtie prin care Numele de Slavã e în lume! Bucurã-te, Mireasã, Urzitoare de nesfârsitã rugãciune! 

Condacul 4: Dragoste este Domnul în veac. Dragoste este Numele Sãu. Cu toate strãduintele dragostei, sã ne pãtrundem adânc de Dumnezeu. Ca tine Fecioarã ce-L porti sã ne amintim cã-L purtãm, Cã-n Dumnezeul cel viu noi trãim, suntem si umblãm. Si orisiunde vei merge, cu Domnul tu sã te stii! Si dintru virtutea de la Domnul și virtutea ta va spori. Cu fiecare fir smerit de rãsuflare Numele Domnului vom chema, Ca sã strigãm laolaltã-n sãrbãtoare, ca o singurã fapturã: ALILUIA! 

Icosul 4: De la tine întelegem, Fecioarã, stãruinta cea neînteleasã și puterea pomenirilor line din ruga smeritã si ștearsã Da, firea apei e moale, a pietrei nespus de vârtoasã. Dar ulciorul de deasupra de piatrã cu prelingerea lui din atârnare, Din picurul boabei de apă, găureste piatra cea tare. Fecioarã, si tu, asadar stãruieste cu a ta milostivire peste aspra noastrã împietrire. Si biruindu-ne cu picul de har, sã-ti cântãm în imn de slãvire: Bucurã-te, Îndrãzneala gingãsiei din zicerea Sfântului Nume! Bucurã-te, Ulcior al picãturii cu stãruintã anume! Bucurã-te, Înfiorare de sceptru din piatra alba a Domnului! Bucurã-te, Fagure dulce al lui Iisus, Fiul Omului! Bucurã-te, Danie de gând cea a Hristosului meu! Bucurã-te, Împãrtãsanie de cuvânt din întruparea lui Dumnezeu! Bucurã-te, Revãrsare de mir pe care Fiul ne-o dã! Bucurã-te, Metanie în fir al lui “Doamne miluieste-mã”! Bucurã-te, Iures ce mã rãpeste si pe mine pãcãtosul! Bucurã-te, Noian de pomenire care-si sporeste prinosul! Bucurã-te, Haricã depãnare a unei chemãri de minune! Bucurã-te, Mireasã, Urzitoare de nesfârsitã rugãciune! 

Condacul 5: Fecioarã Sfânta, în fata ta, în veac pururi de rusine se vor da cugetarea si ritorii întelepciunii. Cã tu esti pecetea nestricãciunii, Poartã, pentru cei isteti, încuiatã si pildã vie de trãire a minunii. Tu stii cã viata nu ne-a fost datã sã fie numai rãstãlmacitã cãci, se cere, mult mai bogatã decât sã fie numai trãitã. Ea-i dincolo de gând, dincolo de loc, dincolo de șirul de clipe al dãinuirii, E oglinda unui cer lãuntric de foc peste adâncurile inimii si fãpturii. Ea e Cuvântul Lumii, ce pentru ea se vrea cale si întrupare spre vesnicie: ALILUIA!

 Icosul 5: Fecioarã, Preacuratã Maicã, tu esti într-adevãr Trezvia, vointa fruntii în mir adunată, ochiul cel dinlãuntru, deschis în rotundul zãrilor toate, inima cu centrul învins de strãvezimea stãrilor curate, Tu esti cea mai dreaptã luare aminte, care-n puterea agerimii, uneste, dincolo de cuvinte, într-un fulger al mintii, ascutimea gândului de gheatã cu înflãcãrarea iuresului de viatã, Suferinta si bucuria fãcutã cruce, Care pe Întelesul cel înalt Îl aduce. Dar trezia aceasta e trezie de prunc, clarã cheie de adânc, cu repezis iute și strãin, ce cu nimic nu clinteste sufletul tãu cel lin, ci, dimpotrivã, îți dă Sfânta Simplicitate de care pururi noi ne uimim si fațã de care, pe cât se poate, ne plecãm sã cântãm cu întreaga suflare: Bucurã-te, Cruce a înflãcãrãrii si agerimii alesului! Bucurã-te, Osia Cerului cu Luceafãrul Întelesului! Bucurã-te, Spargerea gândurilor si zadarnicului stup! Bucurã-te, Oglinda cea nevãzutã, de dincolo de trup! Bucurã-te, Cãmara cea mai dinlãuntru a sufletului meu! Bucurã-te, Palat minunat al pomenirii lui Dumnezeu! Bucurã-te, Alautã a inimii sub arcușul de gând! Bucurã-te, Cântec pe cinci strune într-una chemând! Bucurã-te, Muzicã negrãitã a celei dea doua nasteri! Bucurã-te, Sãrbãtoare tãcutã a desãvârsitei cunoasteri! Bucurã-te, Logodnã la Numele cel de întelepciune! Bucurã-te, Mireasã, Urzitoare de nesfârsitã rugãciune!

 Condacul 6: Fecioarã Sfânta! Maicã neispititã de nuntã! Tu esti singura inima de om întru care, nescãzut, Numele de mãrire cântã, Din tot rostul LUI cel viu si neprefãcut, De tine, pentru aceasta, cât ne uimim Preacuratã, fiindcã numai în tine, ca niciodatã, inima omului cu inima Domnului au bãtut si bat laolaltã. Rugãciunea, ca un ornic al gândului și al cerului, Curge înlãuntrul tãu și se îngemãneazã, acolo, Cu Psaltirea subtire a misterului lângã dragostea lui Dumnezeu, O, tu! Luminã neîntinatã, nescãzutã, ne-nseratã! Învatã-ne si pe noi întelepciunea inimii, Binecuvântatã! Si asa, îmbunati si vrednici, ca unei biserici, din toatã făptura ție ne vom da, ca drept si sfânt sã putem zice: ALILUIA!

 Icosul 6: Maica Domnului! Inima de Luminã! 

Maica Domnului! Inimã a Pãmântului! 

Maica Domnului! Inimã fãrã de vinã! 

Maica Domnului! Inima Cuvântului! 

La tine venim rusinati si cãzuti, cu trupul apus și genunchii înfrânti, cã din nepricepere, inima noastrã s-a întunecat nespus, Lãsatu-ne-a pe cãile mintii noastre Domnul sã umblãm, Dar, iatã, acum la tine venim, Maica lui Iisus! Primeste-ne ca pe niste pietre ale vietii dornice de bucuriile diminetii, Diminetii celei neinserate, si zideste-ne cu inimi noi si curate, ca sã-ti cântãm: Bucurã-te, Arca de alianta a sufletului meu! Bucurã-te, Cufãr ferecat cu Numele lui Dumnezeu! Bucurã-te, Corabie vie ce plutesti peste tainele Lumii! Bucurã-te, sicrias ferit de toate zãdãrniciile humii! Bucurã-te, Tronule pe care viata te întemeiazã! Bucurã-te, Cutie de cântec prin care sunã o razã! Bucurã-te, Ladã lãuntricã a tuturor comorilor de har! Bucurã-te, Chivot de gând al prea duhovnicescului altar! Bucurã-te, Naos al cerurilor în care mintea-i liturgisitor! Bucurã-te, Sipet de foc din pieptul nostru al tuturor Bucurã-te, Biserică prea doritoare, cu Hristos sã se cunune! Bucurã-te, Mireasã, Urzitoare de nesfârsitã rugãciune! 

Condacul 7: Preasfântã, Preamaritã, Preafrumoasã, Preabinecuvântatã Mireasã! A cerurilor toate, Împãrãteasã, care ai apostoli drept alai, îngeri buni, soli si pãzitori. Evanghelisti, cronicari și scriitori. Biserică vie, bine aleasã ca tine Dumnezeieste de luminoasã, de linã, de blândã, de cuvioasã, de primitoare cerește. Dar asa, precum cântã și vorbește din slovă și Sfânta Cântarea Cântãrilor, tu mai ești și nespus de cumplitã, ca niște oștiri sub steagurile lor. Ești clarã, esti seninã și ascuțitã în chip neîmblânzitor. Veghetoare și apãrãtoare a tuturor lucrurilor Sfinte, a preabunurilor haruri: celor din taine, celor din Daruri, din odoare, din semne, din cuvinte. Fiindcã la nunta Marelui Mire e cerutã o grijã de întreaga neprihanire. Nu este îngãduitã necurãtia ochilor si a hainelor. Nimeni dar, dintre acei ce sunt “neînvațații tainelor”, de unele ca acestea sã nu se atingã. Cine va lãsa porcii din mãrgãritare sã se hrãneascã, și-n vasele Sfinte câinii sã lingã? Îndemnarea ca și primirea este numai duhovniceascã. Vino dar si tu, smerit, împãcat și curat! Și așa, cu toții laolaltã, vom striga, Din bucurie întreagã si înaltã ALILUIA!

 Icosul 7: Maica Domnului! Duhovnicã bunã a pãmântului! Pãstrãtoarea Predaniei Cuvântului, tu ai la Ierusalimul cerului, în latura lui cea nouã, tãcutã, o Sfântã și Mare Mãnãstire nevãzutã, unde îti stau, grabnic ajutãtori, toti cei ce sunt ai “lepãdãrii de sine” adevãrati sîrguitori, toti cei ai cetelor de Aschitei, ai cetelor de monahi, de pusnici și anahoreți, de sihaștri și de duhovnici întelepți, și care au în grija lor, ca pe niste comori de binecuvântare: straja, asprimea și mustrarea, toate cele lãmuritoare, curãțitoare și îndreptãtoare, ale neprihanirii și milostivirii tale, cele necovârsite, toate cele care la un loc sunt numite: “Învãtãtura de tainã” sau “Mostenirea Sfintilor” si pe care la îndemanã, le avem si noi vãdite, în hrisoavele, Scripturile și vorbele Pãrinților, pentru care de-a pururi nu vom ști a te lãuda, a te cinsti, a te preamãri, decât numai cântâdu-ti asa: Bucurã-te, Profira bucuriei Împãrătesti a Aminului! Bucurã-te, Plinãtatea de har din lacrima Spinului! Bucurã-te, Rãdãcinã pascalã a bucuriilor noi! Bucurã-te, Pace soborniceascã statornicitã în noi! Bucurã-te, Raiule rodit de toate ploile bucuriei! Bucurã-te, Strãlucire prea clarã din privirile copilariei! Bucurã-te, Trandafir cu rouã din cãmãrile noastre de tainã! Bucurã-te, Suflet înlãcrimat și îmbrãcat cu luminã ca și o hainã! Bucurã-te, Safir al cerului pe inima noastrã picurat! Bucurã-te, Bucurie dupã care vine linistea cea de Sabat! Bucurã-te, Epitalam învesnicit peste Tãcerea de minune! Bucurã-te, Mireasã, Urzitoare de nesfârșitã rugãciune! 

Condacul 8: Doamne Iisuse Hristoase, Domnul meu blând! Cãtre Tine mã aplec cu fruntea. Ca Toma îmi pun mâna la locul cel Sfânt. Strâns si orbit în minte, fãrã de cuvânt astept, ca orbul, puntea Luminii din adânc, cea fãrã înserare și care în tot omul, ca un lãuntric soare, ne lumineazã întreg în încãperea fiintei. Cum nu Te vãd de noaptea grosimii de pãcate, Te pipãi cu sfialã cu degetul nãdejdii, cu degetul credintei, cu deget de bãnuialã, cu deget de dorire si chiar de îndoialã, si neajuns aș pune si cealaltã mânã, dar inima strãpunsã de fulger, de arsurã, îndurerat și dulce, cu rãsuflarea îngânã Chemarea ta întreagã și fãrã voia mea, bătaia rugãciunii aleargã spre luminã într-un: ALILUIA!

 Icosul 8: Maicã a Domnului, Doamnã de taină, 

Doamna nãdejdii, a noptii albastre, 

Stãpâna cu trei luceferi pe hainã și Sfânta Anghiră a nemerniciilor noastre! Cãtre tine din nou, iatã am venit, risipit de lume, de gânduri robit. Că, dupã sfatul cel bun și Binecuvântare, părtas m-am fãcut la mântuirea mea. Mi-am pus hotãrâre îndreptatã și tare, sã silesc toatã vremea în a mã ruga. Dar idol de tãrânã, cugetul meu, nu-mi dã ragaz sã mã statornicesc în lucrarea de rugă, la locul lui Dumnezeu, cel în temeiul inimii, cãtre care râvnesc. Ajutã-mã darã, Ajutãtoarea mea, în “Zicerea necurmatã” sã mã pot întemeia. Ajutã-mã și de-a pururi tie ți-oi cânta: Bucurã-te, Maica Domnului, întruparea întelepciunii! Bucurã-te, Puterea Fecioriei, adevãratul suflet al Lumii! Bucurã-te, Preasfintitule Trup, Loc de Dumnezeu încãpãtor! Bucurã-te, Sfânta-Sfintelor, tainiță din inima tuturor! Bucurã-te, Comoara cea de gând dintru mințile cele smerite! Bucurã-te, Hãrãzie cumplitã a tuturor virtuților negrãite! Bucurã-te, Cădelnitã neodihnitã a rugãciunilor necurmate! Bucurã-te, Unirea într-un cuget a tuturor Bisericilor împãcate! Bucurã-te, Ajutorință pânã și-n pãcatele cele neduhovnicesti! Bucurã-te, Acoperãmânt care te așterni deplin peste orice slãbiciune! Bucurã-te, Mireasã, Urzitoare de nesfârsitã rugãciune! 

Condacul 9: (aceasta se citeste de trei ori) 

O! Maicã a Domnului de-a pururi curatã! Ca nouã alãute și nouã potire fiecare rugãciune a noastrã sã fie în revãrsarea ei necurmatã. Si cãtre Sfânta Treime, suitã bucurie, aducerea ei preabinemiresmatã de pe palmele tale cãtre Hristosul Mire sã-si treacã prinosul de dreaptã slãvire! Ca sã putem cu Cerurile toate a striga, într-o îmbrãtisatã necovârsire, cel mai presus: ALILUIA! ALILUIA! ALILUIA! 

Apoi se zice iarăși Icosul 1 si Condacul 1 

 Dupã ce citim ACATISTUL spunem: Încã ne rugãm pentru mila, viața, pacea, sãnãtatea, mântuirea, cercetarea, iertarea, bunã-sporire și chivernisire a robilor lui Dumnezeu ..(numele de botez a celor pentru care ne rugăm, inclusiv cele ale dușmanilor noștri) și pentru ca sã li se ierte lor toatã greșeala cea de voie și cea fãrã de voie. AMIN !!!

Oxidul Nitric - molecula vieții

 Oxidul nitric este un gaz care, deși există doar câteva secunde, are un impact major asupra funcțiilor organice, fiind capabil să influențeze atacurile de cord și să întărească funcțiile anatomice. Este un radical liber, fiecare moleculă este formată dintr-un atom de azot și un atom de oxigen.

Oxidul nitric este asemeni unei adieri de vânt care înlătură poluarea din noi, trecând rapid prin organism, însuflețindu-l.

Are rol de neurotransmițător, moleculă de semnalizare, agent vasodilatator, agent bronhodilatator, captator de radicali, metabolit uman, metabolit Escherichia coli…

Facilitează transmiterea mai rapidă a informaţiilor şi controlează problemele legate de îmbătrânire prin rolul decisiv pe care îl îndeplineşte în menţinerea sănătăţii.

Oxidul nitric (NO) nu trebuie confundat cu protoxidul de azot (N2O), un anestezic general, sau cu dioxidul de azot (NO2), care este un poluant otrăvitor al aerului. 

Mica moleculă de doi atomi este parțial responsabilă pentru capacitatea noastră de a percepe orice simțim.

Talamusul se află deasupra trunchiului cerebral (parte a sistemului nervos central). Pe măsură ce căscăm și deschidem ochii dimineața, trunchiul cerebral trimite mici pufuri de oxid nitric către talamus, care apoi îl direcționează în alte zone.  

Când  informațiile senzoriale din mediul inundă sistemul - lumina soarelui, ceasul care bipuie, claxonul mașinilor (înainte: cântatul cocoșilor) - toate acestea trebuie procesate și organizate, astfel încât creierul să poată înțelege împrejurimile, pe ce planetă te afli și să înceapă a fi pregătit pentru a îndeplini sarcini mai complexe.

Oxidul nitric are un rol foarte important în irigarea eficientă cu sânge a tuturor organelor și țesuturilor din corp. Crescând nivelul de oxid nitric, automat va crește și capacitatea circulației sanguine, iar mai mult oxigen va fi livrat la organe și țesuturi, ceea va rezulta în mai multă energie, mai puțină oboseală și o stare fizică și mentală mult îmbunătățită. 

Celulele din corpul nostru, din sânge, din vasele de sânge şi din plămâni produc această  moleculă de semnalizare, endogenă, oxid nitric, despre care oamenii de ştiinţă spun că este responsabilă cu starea de bine, de fericire, cu sănătatea vaselor de sânge, a întregului sistem cardiovascular, cu anti-îmbătrânirea, dar şi cu multe alte procese din corpul nostru a căror funcţionare optimă o asigură.

Multe dintre afecţiunile asociate cu scăderea producţiei de oxid nitric ţin de apariţia disfuncţiilor organice ca urmare a degenerării celulelor. La fel cum serotonina şi dopamina induc o stare de fericire, oxidul nitric are un efect de calmare, determinând o reacţie în lanţ la nivel celular, prin intermediul căreia vasele de sânge se relaxează şi se dilată.

Deficienţa de oxid nitric se resimte la nivelul întregului organism ca o stare de oboseală mai ales după o perioadă stresantă sau în care organismul nu a beneficiat de odihnă,

în anul 1998, studiile despre oxidul nitric aveau să  aducă unor medici americani Premiul Nobel: Robert F. Furchgott, Louis J. Ignarro, Ferid Murad

Creierul, memoria pe termen lung funcționează, codează informația cu ajutorul oxidului nitric.

Previne accidentele vasculare   De asemenea, după ce este eliberat în corp, oxidul nitric acţionează ca un anticoagulant prevenind accidentele vasculare cerebrale, impulsionând globulele albe să lupte cu infecţiile, echilibrând nivelurile neurotransmiţătorilor şi reducând inflamaţia celulară. Persoanele care suferă de ateroscleroză (îngroşarea arterelor şi apariţia cheagurilor de sânge) au o deficienţă de oxid nitric necesar pentru curăţarea constantă a arterelor. Conform studiilor, în jurul vârstei de 40 de ani, producţia de oxid nitric scade, iar asta afectează întregul organism.

Dacă stimulăm producţia de oxid nitric, obţinem o revitalizare a organismului, combatem procesul de îmbătrânire la nivelul de bază al sistemului circulator.

Se obţine prin alimentaţie, respiraţie corectă sau suplimente cu arginină. Mai este necesar suficient calciu, vitamina D3, dar şi K2, aceasta din urmă controlând calciul şi prevenind acumularea lui în rinichi sub formă de pietre. Sunt și suplimente recomandate de doctori. Tratamentul cu nitroglicerină crește nivelul de oxid nitric, dilatând vasele de sânge și reducând astfel durerile cardiovasculare.

Molecula a fost în atenţia multor cercetători, iar rezultatele l-au făcut pe medicul austriac Ihor Huk, şeful Departamentului de Chirurgie de la Wiener Privatklinik, doctor în medicină și om de știință apreciat, cu peste 300 de lucrări, publicate în jurnale medicale, să spună că, având un aport suficient de oxid nitric în organism, nu ne vom îmbolnăvi niciodată acest gaz fiind chiar mai important decât oxigenul”. El a mai spus că inima poate bate mai mult timp fără oxigen decât fără oxid nitric. Dacă eliminăm din inimă oxidul nitric, ea se oprește imediat.

„Cu toții beneficiem de o creștere a oxidului nitric, pe care îl putem obține din L-arginina mâncând mai multe semințe de dovleac, nuci – nuci, arahide, caju, cereale integrale precum ovăz și porumb și orez brun și carne albă de pui și curcan.

În afară de arginină mai sunt factori care au legătură cu oxidul nitric. Calciul e unul dintre ele. Pe lângă calciu, ai nevoie și de vitamina D3, care e de fapt un hormon, astăzi cu toții știm că D3 e un hormon care controlează calciul. Avem nevoie și de vitamina K2 care controlează calciul și previne acumularea lui în rinichi sub formă de pietre. Dacă aveți toți acești factori, atunci creierul, vasele de sânge, inima, sistemul imunitar vor funcționa perfect. Nu vă veți îmbolnăvi niciodată, vă garantez!”

„Avem nevoie, de asemenea și de 500 miligrame de calciu, pe zi și de 100-200 de micrograme de vitamina K2. ”Majoritatea medicilor recomandă să luați magneziu, fără să se gândească la elementele din care e construit corpul uman. Avem nevoie de 40 de ori mai puțin magneziu decât de calciu. Dacă îți iau calciul din organism, vei muri.  

Imaginați-vă că corpul nostru este un „Tesla”, iar motorul este oxid nitric. Luăm oxidul nitric de la sine înțeles, deoarece este corpul nostru, dar trebuie să-l încărcăm, să-l reumplem și să avem grijă de el. Nu putem lua oxid nitric ca supliment independent, deoarece este un gaz, dar putem regla cele patru roți pentru a ne asigura că au grijă de motor.” a mai spus prof. Ihor Huk,

Cele patru roți sunt Vitamina D3, Vitamina K2, Calciu și L-arginina + L-Citrulină.

https://drhuk.com/articles/2021/11/your-body-is-a-performance-vehicle/

Oxidul nitric stimulează sănătatea pielii, activitatea minoxidilei, esenţială în combaterea căderii părului, şi revitalizează întregul organism.

Stabilizarea NO este făcută de oxitocină, eliberată în corp când suntem fericiți, încrezători. 

Impactul mental al exercițiului este de asemenea important; activitatea fizică promovează concentrarea și este un puternic ameliorător al dispoziției.  „În controlul tensiunii arteriale, îl numim „stres de forfecare” flux de sânge în arterele noastre. Această creștere este un stimulator puternic în eliberarea de oxid nitric din celulele de pe suprafața interioară a arterelor noastre. Exercițiile fizice regulate –alergând de cel puțin 5 – 10 kilometri de trei ori pe săptămână – ajută la promovarea colesterolului bun și la scăderea colesterolului rău, precum și la susținerea mușchilor scheletici și la reglarea hormonilor” Dr. Huk.

Respirația pe nas are un rol foarte important în producția de oxid nitric în corp, care crește de șase ori atunci când respirăm pe nas.

Felul în care respirăm este important pentru formarea de oxid nitric în organism.

Conform specialiştilor, valva oxidulului nitric se află în faringele nazal, motiv pentru care meditaţia şi respiraţia nazală sunt foarte importante. Fluxul de aer care trece prin nas în timpul respiraţiei facilitează alimentarea foarte bogată cu oxid nitric şi injectarea acestuia în sistem.

 Respiraţia pe gură nu asigură o cantitate suficientă de oxid nitric în plămâni, iar stresul împiedică şi mai mult absorbţia acestui gaz vital.

Apneea împiedică în schimb absorbția oxidului nitric.

Atunci când inspirăm prin oricare din cele  trei cornete, dilatând abdomenul și cutia toracică   putem inspira CE VREM! Oxigen, prana, oxid nitric, suavitatea parfumului unei lăcrămioare, etc. Precum se știe, creierul nu face diferența între un gând clar, repetat și ceea ce numim realitate. Noi ne agățăm constant doar de o singură realitate (consensuală, desigur), nedând nici o  șansă creierelor să participle la crearea acelei realități pe care ne-o dorim.

 

Am postat pe YouTube despre Oxidul Nitric

https://www.youtube.com/watch?v=29xt-0Am41Y

 

................„Stabilizarea NO este făcută de oxitocină, eliberată în corp când suntem fericiți, încrezători.” Râsul este o terapie puternică. Vrem motive EXTERIOARE să râdem?! nu neapărat. Primul hohot poate fi mai greu dar, trebuie insistat. Râsul contractă și decontractă mușchii, deci e un masaj la purtător. Da, e adevărat, când râdem respirăm pe gură. Ca terapie este extrem de puternică dar și dură. Așa că mai bine, râdem!

https://reiki-jurnalulunuimaestru.blogspot.com/2024/06/respiratia-pe-gura-orala.html

! Râsul prea zgomotos poate însemna probleme cardiace. Sau o personalitate care vrea să domine, să fie „primadonă” deoarece, autoaprecierea e scăzută.

Râsul, ca și căscatul e molipsitor. Fiți atenți la organele interne: care e mai posomorât? dirijați râsul (energia) acolo.

https://reiki-jurnalulunuimaestru.blogspot.com/2016/02/beneficiile-cascatului.html

Când vă potoliți, respirați, de câteva ori, pe nas. O respirație echilibrată de 3-4 sec-3-4 sec. Ideal este să ajungem la inspirație 5,5 sec. expirând tot 5,5 sec.