Dezicerea de Dumnezeu

Dacă spui,,eu sunt puternic/ă”, ,, eu sunt bucurie”, eu sunt…..”  cu gândul de a fi TU însuți și poți ,,aranja” asta și apoi de a răsturna lumea după chipul , voia ta, sau - mă rog, chiar pe o altă persoană, atunci e o creștere a orgoliului, a mândriei. Nu voi ocoli acum deloc ,,bunele intenției” care circulă de-a valma. Și cred că au un anumit scop pe care e bine să încercăm  să ni-l asumăm. Din practica ca vindecător de suflet încep să conștientizez cât mai mult cu putință. Atingem praguri pe cât de înalte tot pe atât de joase. Este încă multă instabilitate în noi. Totul și toate ne erau necesare ca să ne zguduie nițeluș. Dar a ne tot juca orbește a devenit periculos pentru noi și pentru viitorul tuturor.  

Deci:  vei avea mobilizarea necesară pentru a înfăptui ce vrei – dar consumul de energie pentru aceasta va fi din tine. Și te vei trezi după o perioadă sleit. După o zi, o lună, un an. Dacă  spui cu consecvență o rugă, o mantră, o săptămână dar apoi uiți, te plictișești, programul interior e rupt și cel vechi tot va rula și deacum înainte pe pilot automat.

 Dacă acumularea de energie divină din tine e mare – poți schimba instantaneu. Ce înseamnă această ,,acumulare”?! este umplerea de recunoștiință, de bucurie, de fericire că Dumnezeu există și TU ești parte din El. Așa Îl vei regăsi în tine. Fără această regăsire în interior nu poate fi sănătate, fericire. Iar aceasta este o practică constantă, un GÂND trăit mereu și mereu în interiorul tău.
 Pentru că altfel, doar la nivel mental, după o perioadă de ,,bucurie” : am reușiiiiiit !!! urmează un viraj în care nu ne va fi confortabil și nu știm de ce. E ca și cum am tot mima ceva și ...obosim. 

Poate vei relua după un timp  sau dacă ai puțină energie divină în tine – atunci va apare boala ta sau și a celor dragi, pentru că în atingerea scopului vei începe să iei energie de la ei. Nu arată prea bine tabloul a ceea ce des.scriu dar știu că așa este. Ucidem încet și lent. Soțul/ soția, copii, părinții se îmbolnăvesc sau ca să se protejeze, pleacă. Pleacă în lume sau dincolo. Când te vei trezi în depresie te vei mira cum de ai ajuns acolo, neînțelegând mare lucru, sau că e ,,nedrept”, că alții reușesc, sau că sunt de vină. E un repertoriu larg.

Ne manipulăm singuri destinul. Se spunea până acum că e pedeapsă de la Dumnezeu. Dumnezeu nu pedepsește ! era o paradigmă necesară acum 100 de ani. Nu e ,,pedeapsă” ci folosirea în ne.cunoștiință, în ne.gândire, a legăturii cu Dumnezeu. Ne agresăm noi înșine. Dumnezeu este iubire!!! Atât. Cum putem crede că EL ne pedepsește?! Iubirea nu poate pedepsi. ESTE doar iubire. ESTE !!! când iubești poți avea ȘI un alt sentiment??? nu. Iubești ! Atunci cum de îndrăznim măcar să spunem că EL pedepsește?! o facem singuri , uităm apoi ....căutăm vinovați sau subterfugii pentru a nu ne întoarce la cauză. Care este în noi. Care tot se manifestă în diferite forme, atrăgând pe alții care ne arată aceste forme. Doar ni le artă. Dar noi considerăm că ei ne rănesc.

- Prin supărare, prin nesiguranță, prin depresie, la modul subtil ne dezicem de unica Forță în care putem să avem deplină încredere. Defapt  folosim energia ca să fim supărați, nesiguri, depresivi. Folosim din rezervele acumulate care treptat se vor epuiza. Pentru că Puterea Divină nu  participă să te ajute pe tine să fii ,,aiurea”. În clipa când tu însuți vrei să fii supărat – se închide comunicarea. Ești supărat. Vrei să fii fericit? Ești fericit. E consumul tău de energie pentru că doar tu vrei, indiferent de care care taler te folosești. Acest ,,vrei” știu că mi se poate reproșa: păi, nimeni nu vrea. De acord: nimeni nu vrea dar marea majoritate trăiesc așa. Aici e necesar un efort de a ieși din ,,inerție”. Iar inerția este o lege clară în fizica cuantică: obiectele-( dar și stările) se urnesc cu greutate, dar și se opresc cu greutate odată ce mișcarea devine alertă. Gândiți-vă la ,,lene” sau repetatele amânări  și la ,,furie” și veți înțelege. Totul depinde de voință. Voința poate veni treptat sub formă de conștientientizare sau ...boală.

Atât de mare este îngăduința divină încât te lasă să faci ce  vrei cu ceea ce ți s-a dat. Poate vei înțelege. Dar nu pentru distrugerea ta și a lumii. Atunci se închide izvorul, și tu vei folosi doar din rezervele tale. Și…. Au mai dispărut neamuri apoi  lumi.

Dacă realizezi asta… și spui: Mulțumesc Doamne pentru tot! e  ca întoarcerea fiului risipitor. Vei fi îmbrățișat cu drag pentru că tu singur ai avut puterea să înveți. Și tot ceea ce vei face de atunci încolo  știi că modelezi cu/din ceva ce nu iți aparține, dar vei fi atent să fie o creație frumoasă. Sufletul tău va ști, vei simți cum se înminunează și el. Nu e mândrie, ci altceva, ce nu se poate descrie în cuvinte.

Să simțim și să gândim în același timp, e ceva ce se învață. Treptat, zi de zi. Și iarăși revin: dacă înțelegi un lucru nu e suficient. El trebuie aplicat_manifestat. Așa da, creem !

Intre simțire și intuiție se face  confuzie de cele mai multe ori. ,,Așa am simțit” – fii atent cînd și unde ai ,,simțit”. În tine ai simțit ,,ceva” iar dacă e deja acolo bine ar fi să vezi ce e. Asta va duce la o călătorie interioară la care puțini se supun. Pentru că marea majoritate nici nu știu că e posibil. Intuiția e altceva.

,,Sunt puternic/ă și recunoscătoare Ție Doamne ca mă bucur de tot ceea ce este CREATIE, de ceea ce ai creat Tu”, - atunci e altceva. Important : cuvintele să le căutați în voi. Evitați ,,pe derostul”. Poate devein cu ușurință un șablon.

Ruga este altceva. Am mai scris. Dar a ne conștientiza pe noi e un efort necesar. Cele două nu se exclud ci sunt complementare.

,,Sunt puternică” =recunosc în interior că PUTEREA UNICĂ acționează și prin mine,  numai eu nu am văzut-o până acum. Dar acceptăm că mai sunt și alții nu numai noi. Recunosc acest dar ca să il și las să se manifeste - e altceva.

Depinde de intentia din interior și trebuie să fim atenți la asta. 

,,Sunt puternic/ă” - nu voi mai depinde de nimeni, doar de conștientizarea Puterii manifestată prin mine.  Atunci am obligația să fiu atent/ă ce fac cu această putere. Izvorând din tine -poate crea și pentru alții - și e superb 

!

Când suntem triști, dezamăgiți de oameni, de o situație, e bine să ne amintim din ce  Putere suntem alcătuiți. Pentru că pe ea o folosim în acest caz ca să supărăm pe alții, noi fiind deja bolnavi. A folosi așa suflul divin nu este posibil.

Se rupe contactul și noi… rămînem singuri până cînd vom pricepe. Apar momente bine punctate în viața nostră care ne pot schimba definitiv. Dar nu de pe azi pe mâine. Treptat.

Dacă în tot ceea ce facem la nivel uman, de autocunoaștere: meditații, terapii diverse, incantații, mudre, sisteme de inițiere .....  nu uităm că folosim Puterea, Forța, Energia Divină și mulțumim pentru asta, vom fi păziți de multe. De fapt de toate. Și vom fi atât de recunoscători că ni s-a dat putința de a ne ,,juca” învățînd cum se crează propria noastră lume. Conștientizăm că suntem copii.  Eșecurile au fost întotdeauna ale noastre, nu date de Dumnezeu. Dacă și prin alte părți e la fel … învățăm împreună.

Știu, sunt nuanțe pe care nu le-am scris mergând mai profund. Pe unele deabia le-am menționat. Poate o voi face. Intre cea de acum 10-5 ani și cea din prezent este deja o cale. . Dacă nu ai întrebări, nu vin deslușirile.  Sunt conștientă întotdeauna de fragilitatea umană. Și a produce schimbări prea bruște nu cred că ajută. Îmi cer iertare dacă par uneori dură. Dar sunt momente bine punctate de care eu însămi țin cont. Dacă ajută și pe alții este meritul lor. Schimbarea este datorată/datorită lor înșile. Și repet, aceasta este o călătorie interioară pe care singuri o vom face. Dacă ne poate îndruma cineva în care avem încredere, e și mai bine. Însă pregătindu-ne conștient pentru ea. Iar ,,această pregătire conștientă” presupune cunoaștere. Invățătură. A înlătura obiceiurile, traumele instalate la nivel celular, așa cum le arată dr. Deepak Chopra, nu se face doar prin post, regim vegetarian, exerciții de respirații, incantații sau multe altele. Ci să stai față în față cu trauma. E ca un fel de ,,păzitor al pragului” dintre noi - scânteia divină și umanul care am devenit. Acesta este cel mai profund nivel al Ființei. Iar a ajunge acolo nu este ușor dar sigur este posibil. De asta mulți renunță. Unii simt lipsa pârghiilor, lipsa unui ,,desfășurător”. Însă treptat îl vom avea, sau vom întâlni pe cei care ne pot fi alături, îndrumători. Determinarea însă trebuie să vină din noi. Constantă. 

Dumnezeu ne gândește cu iubire, mereu și mereu și mereu. Iar noi până nu vom deveni parte asemănătoare a gândirii Sale, nu vom fi deplini. 
Gândirea lui Dumnezeu este Absolutul iar noi suntem o parte din acesta pe care Îl manifestăm. Pe El, nu pe noi. 

,,Doamne, întoarce-i ....

,,Doamne, întoarce-i la bunătate și rugăciune, pe toți vrăjmașii mei. Amin!”

Este ruga pe care mulți au primit-o de la părintele Puiu Gherontie la Mănăstirea Caraiman – Bușteni.

Trebuie spusă cu credinţă, de trei ori pe zi de 30 de ori de fiecare dată, vreme de 40 de zile sau, mai bine  toată viața, şi apără în cele mai grele ceasuri pe cel ce o rosteşte. 

Acum mulți ani o doamnă , mama Vali ( Dumnezeu să o odihnească!) mi-a vorbit prima data de părintele Gherontie. Intr-un final am ajuns urcînd pe cărăruia din pădure, nu pe drum. După ce te rugai la altarul ridicat în jurul bradului ca un veșnic sfeșnic către cer, intrai la părinte. Aveam nevoie de o îndrumare, de o dezlegare. M-a pus la trei ori să mă rog la icoana mare a Maicii Domnului, privindu-mă cu atenție. Mi-a dat dezlegare și binecuvântare! Și am primit și eu, cred că la fel ca toți cei care îi treceau pragul, o fîșie de hârtie pe care scria :

,,Doamne, întoarce-i la bunătate și rugăciune, pe toți vrăjmașii mei. Amin!”

De multe ori însă, în amintirea acelor clipe când m-am rugat la icoana Maicii, clipe de neuitat, spun :

,, Maica sufletului meu, întoarce-i la bunătate și rugă pe toți vrăjmașii mei. Amin!”

Am dăruit-o de multe ori de atunci – chiar și ieri. Întotdeauna este acel: așa este să fie!

Cineva m-a întrebat odată dacă este bine să considerăm că avem vrăjmași. Ne pot nemulțumi unii sau alții dar cuvîntul ,,vrăjmaș” aruncat asupra unui alt om, i se părea prea greu.

 Atunci am răspuns: vrăjmași în sensul dezicerii de Dumnezeu, nu neapărat al dușmăniei dintre oameni. Întoarce-i Doamne pe toți cei care au pierdut calea Ta și sufletul lor. Ajută-i pe ei Doamne, că au nevoie. Toți avem nevoie. Nu trebuie să numim pe nimeni ca fiindu-ne vrăjmaș. El își are rostul lui tainic în viața noastră. De a ne întoarce pe noi înșine, prin rugă, la Dumnezeu.

Rostind-o mereu ajungi să înțelegi și să deprinzi tâlc mai din adâncurile tale. Vrăjmași ne sunt propriile patimi. Iar ele devin vrăjmași prin noi și pentru cei din jur. Așa că ,,a ochi” pe cineva cu această rugă (și nu numai) nu este bine pentru sufletul nostru. El ne știe mai bine.

,,Vrăjmașii mei” – nu trebuie să te duci în afara ta. Cășunîndu-ți pe unul sau altul.Vrând tu să îl îndrepți că așa ți se pare. Calea lui personală e doar a lui și Dumnezeu îi va da dezlegările necesare.  Nu spun să nu ne rugăm pentru alții. Dimpotrivă. Dar nu cu acel sentiment de a-l ,,învăța” noi ce este binele pentru el. E o mare subtilitate la care trebuie să fim atenți. Vrem noi și nu Dumnezeu. Ba încă îl luăm , obligatoriu părtaș.

Iar cel care te-a jignit, supărat astăzi, tu l-ai ,,pocnit” energetic și ieri și săptămîna trecută și.... Prin vorbele aruncate ție îți deschide ochii. ,,Dumnezeu lucrează prin oameni”- să nu uităm asta. Sau să ne amintim cât mai des ca să fim feriți – noi de noi înșine. Prin vorbe omul se apără dar îți pune și oglinda sufletului tău în față. Scuze! Știu că știți dar ... recapitulez  acum. Ajută întotdeauna.

Trebuie să învățăm să ne gândim noi asupra nostră nu să stăm cu catastiful și să catalogăm pe alții. Actul auto.observării este un prim pas dar cel al gândirii și înțelegerii este imens. Vom primi răspuns prin oameni până vom începe să vedem ce/cât mai avem în noi. Atunci chiar și la banalități nu vom mai răspunde ,, cu aciditate” , ironic, cu senzația că celălalt nu pricepe nimic și că ne deranjează cu baliverne.

Îți deranjează orgoliul că tu știi tot? Sau îți dă posibilitate de a te vedea?!

Iar atunci când capeți deprinderea de a nu te mai ,,înfoia”, ai posibilitatea să transmiți și celuilalt o stare de bine.Și atunci când taci, poți să taci întru Dumnezeu și Maica. Sau poți să-l scoți din zona de disconfort cu blîndețe, doar printr-o vorbă bună. Și atât de mare nevoie este de această vorbă! Este Duhul care satură tot sufletul !

Satelitul Doamne

Am primit întrebări  la o postare. Așa că voi relua un text mai de demult ca răspuns. Știu că e necesar să învățăm împreună. Iar și iar.

,,aceste evenimente descrise mai sus fac parte dintr-un real mai subtil  pe care în graba noastră  facila il percepem  destul de vag dar el exista probabil  ca o compensație a nefericirii și neputințelor acestui neam”

Ei, tocmai acesta este : faptul că devenim conștienți că acest ,,real subtil există” avem treptat acces la el. Nimic nu s-a pierdut. Depinde de fiecare să conștientizeze aceasta. O brumă de bunăvoință nu de plângere. Crezi in frumusețe? Crezi cu adevărat? Atunci te vei focusa cu toate puterile numai și numai asupra ei până se va manifesta. Obișnuința de a ,,vedea” răul , aceasta va fi prezent și, evident că ne vom plânge. ,,Vindecă-ți sufletul apoi trupul”. 

Suntem determinați zi de zi prin toate mijloacele posibile să vedem răul și să îl extindem ( afectând multe lumi). ,,Intoarce și celălalt obraz” nu inseamnă bunătate, a nu-l judeca pe aproapele ci și a nu intra în energia răului. Din care cu greu ieșim. Pentru că…. îl aducem în noi, devenim părtași. Și energia nostră o vom consuma tocmai pentru ,,rău”. Un simplu apel: ,,Doamne, uite ce este în mine. Ajută-mă cu iubirea TA!” va fi suficient întotdeauna. Peste Dumnezeu  nu trece nimeni ci …doar tu. Ne-au lăsat totul, cei din neamul nostru. Ce facem noi, fiecare?! Se spune că vorbeau cu zeii direct. Pe noi cine ne impiedică?! Simplu și firesc ( dincolo de mysticism sau religii –pentru că oricum avem doar vagi cunoștiințe asupra lor și nu dintre cele mai ,,reale”).

Există o Forță care a creat totul iar noi suntem gândirea Sa - orice nume i-am da. Să nu ne dezbine un nume ci să lăsăm doar Înțelepciunea să ne fie martor.

Fiecare avem clipe când nevoia unui ajutor este urgentă. A  mărturisi cuiva - unui duhovnic, mai nou unui psiholog sau terapeut , ne descarcă de acea energie din interior care altminteri provoacă supărare , chiar boală. Dar.... există și anumite reguli pe care e bine să le știm: primul răspuns ne este cel necesar. Și faptul că adresarea directă este cu putință fiecăruia. Dincolo de orientările religioase există o unică Forță. Doar numele diferă și ....apropierea de acea Forță.

         Credința fiecăruia dacă este ardere personală nu trebuie să devină pârjol in jur. 

Cea mai puternică ,,tehnică” de apărare este .... SATELITUL DOAMNE ! Totul depinde de ,,predarea” fiecăruia acestei totalei, unice PUTERI peste care , nu te îndoi nici o clipă, nu trece nimeni. Doar...tu!!!

Da, cunoașterea este necesară altminteri te zăpăcești de atâtea ,,informații”. Am fost creați PERFECȚI. Incepem cu ce ne ,,doare”, fie trupește, fie sufletește. Cine te poate ajuta, CINE te poate îndruma?! ,,Satelitul Doamne”! EL îți va scoate ,,întâmplător” în cale, pe cine sau ce ai nevoie. Și... scapi și de mândrie: că tu faci ceva. Asta înseamnă că ești trimis să înveți. Să înveți, să cunoști PERFECȚIUNEA CREAȚIEI! Atunci să vezi cât de uluit ești în fața Măreției tuturor celor care au participat la crearea ei. Și cât de ușor o putem distruge. Și știi că ai cel mai puternic spijin din univers. Nu e nevoie să te apuci de lupte cu nimeni. Doar cu....patimile tale. Lasă-le pe ale altora ( dacă le vezi înseamnă că ,,prototipul” e la purtător-adică în tine.) Închide șuvoiul nemulțumirilor și ....vindecă-te.

Și înveți gradat, treptat. Întâi înveți unu și cu unu. Ce faci cu dualitatea ?! treci mai departe. Sau rămâi să ,,analizezi” dualitatea. Totul este de o simplitate și eleganță neașteptată.

Și uită-te omule, pe cine are MAICA nu numai în brațele Sale. ci în Inima Sa. Tu?! pe CINE ai în inimă?!

,,SATELITUL DOAMNE”
Marturii ale monahului RAFAEL NOICA

,,Nu exista o mantuire a monahului si o mantuire a mireanului, ca altfel ar fi dat Hristos alte porunci si alta Evanghelie pentru monahi si pentru mireni, pentru femei si pentru barbati si asa mai departe, pentru chinezi si pentru romani.

O Evanghelie si aceleasi porunci, Evanghelie, adica buna vestire a invierii din morti si aceleasi porunci pentru lumea intreaga. Deci si mireanul, acelasi om ca Adam, ca si Eva, ca si mine monahul, avem nevoie de aceeasi intelegere a voii lui Dumnezeu.

Ascultarea este acea intelegere a voii lui Dumnezeu in care trebuie sa intri.
Ce gandeste Dumnezeu?
Cine sunt eu?

Uite, un mirean de la Bucuresti zicea: as vrea sa stiu cine sunt eu si ce vrea Dumnezeu cu mine?
Asta-i intrebarea de capatai si pe linia aceasta este ascultarea.
Domnul, Facatorul meu, trebuie sa-mi spuna cine sunt si ce vrea cu mine, adica ce rol am de jucat in aceasta istorie, ca sa-mi gasesc fiinta cea adevarata, mantuirea mea.

Deci ascultarea de duhovnic, daca o intelegeti drept, nu se face pe orizontala; nu este vorba de orizontalism intre tine si duhovnic. Este vorba de cautarea voii lui Dumnezeu prin duhovnic si asta-i intelegerea dreapta; si taina aceasta se savarseste in felul asta: tu ca ucenic, ca fiind cel care te duci la duhovnic, fie sa te spovedesti, fie sa ceri sfat, cere intai Domnului in taina inimii tale; de cate ori te vezi pacatos spune Domnului: uite, Doamne, ca sunt pacatos, iarta-ma, vindeca-ma.

Cand te duci la duhovnic cere-i ca prin preotia duhovnicului, prin lucrarea tainica pe care a lasat-o Biserica (nn. Taina Spovedaniei), sa ti se ierte pacatele si nadajduiesc si stiu ca de vei face astfel, adica daca vei face in Duh si Adevar, cat de putin, de la fiecare spovedanie, vei iesi mai mult sau mai putin zburand. Acest zbor nu este doar o stare psihologica – te simti psihic usurat – ci,intr-adevar, se intampla in Duh o usurare de care, da Doamne, sa ai parte acum si in veci.

Daca te duci pentru sfat, intai lui Dumnezeu sa-i ceri indrumare:
Doamne! Sa fac asta sau sa fac aia? Spune-mi prin duhovnicul meu!

Cand simti oarecum in rugaciune, in viata ta, ca vine momentul, du-te la duhovnic cu gandul la Dumnezeu, cu atentia catre Dumnezeu si atunci spune-i duhovnicului problema ta si pandeste de la el primul cuvant. ( n.b. pentru că acesta este răspunsul direct. Mai mult ,,după” pot fi interpretări )

Il citesc pe Sfantul Serafim, ba citesc in colectia Filocalica acel prim cuvant, Dumnezeu atotputernic e bland, e acea adiere de glas subtire pe care a auzit-o proorocul Ilie si de care a fost impresionat mai mult decat de cutremurul, uraganul, sau focul; adierea de glas subtire care e mai rapida decat toti dracii daca lucram prin ascultare.

Nu intreba pe duhovnic mai departe, primeste acel prim cuvant, e cuvantul tau, duhovnicul nu ti-l poate explica, este dialogul tau intim cu Dumnezeu.

Daca asa l-ai cerut de la Dumnezeu, daca in felul asta il vei primi de la duhovnic, de ce sa cartesti, de ce sa te impotrivesti?
Fiindca risti sa lepezi cuvantul lui Dumnezeu.

Ba chiar in momentul cand ii spui: "parinte, explica-mi mai bine", ai rupt firul cu Dumnezeu! Ai inchis telefonul! Si acuma vorbesti doar cu aparatul de plastic, daca-i vorba de telefon, iar daca-i vorba de duhovnic, doar cu duhovnicul ca om.
Asta sa nu faci! Primeste cuvantul cu credinta, cere blagoslovenie si tu vei intelege acel cuvant, facandu-l.

Tot ce face omul incepe in nevazut, adica in taina inimii tale.
Cand ti-ai pus in inima asta, Dumnezeu a vazut si daca te-ai hotarat pentru acest "asta" este foarte probabil ca, la un moment dat, acest "asta" sa inceapa sa se infaptuiasca in viata ta.

Uitati, va dau o pilda.

Un monah mi-a spus intr-o zi: ma certasem cu un alt monah dintr-o alta manastire si voiam sa-mi cer iertare, dar nu m-am cait dupa aceea si nu mai voia sa stie de mine, intr-atat era de ranit.
Si mi-am zis: ce sa fac, maine-poimaine trebuie sa plec, iar eu vreau sa ma apropii de Sfanta impartasanie. Ce sa fac, am ranit pe fratele meu, cum o sa pot atunci sa ma apropii de impartasanie, cum sa continui viata pocaintei mele ca nu ma mai primeste; eu vreau sa-i cer iertare si el nu vrea sa auda nimic. Si zice: mi-am amintit de un cuvant din Liturghia Sfantului Vasile cel Mare.

Monahul acesta-i grec, si in greaca – imi pare rau ca in traducerea noastra nu reiese asa – la pomeniri, dupa sfintirea Tainelor cand preotul zice "pomeneste Doamne pe cei care ai invrednicit sa imparateasca pe pamant" spune asa: "glasuieste in inimile lor cele bune pentru Biserica Ta, pentru poporul Tau".

Monahul si-a adus aminte de acest glasuieste si a zis: Doamne! Glasuieste in inima lui pentru pocainta mea, spune-i ca ma caiesc pentru ce am facut, ca-i cer iertare si ca eu il iert.

Si a continuat spunandu-mi: data urmatoare cand l-am vazut parca nu fusese niciodata nor pe cer, totul disparuse si impacarea noastra era deja facuta.

Cand am auzit cuvantul asta, am sfatuit multe persoane in aceasta directie si aproape de fiecare data s-au intamplat minuni.

Si iarasi o monahie care era noua intr-o manastire imi spunea: "Parinte! Mi-e frica de toata lumea". Era foarte sensibila si ranita mai ales de cutare monahie care era un pic mai in varsta si mai autoritara. Zice: "cand intru in bucatarie m-apuca groaza, nu stiu ce sa fac". I-am spus sa se roage asa:

"Doamne, spune in inima ei sa-mi zica un cuvant bun sau spune-i ceva bun despre mine".

Intr-o zi vine fugind catre mine: "Parinte! Parinte! stiti ce s-a intamplat? A venit maica cutare si m-a apucat groaza si am zis: Doamne, spune-i ca o iubesc!" Si zice: "nu stiu parinte – o fi fost vreo coincidenta –, s-a uitat frumos la mine si mi-a zis ceva frumos". Ultima oara cand am vazut-o, acum un an, avea fata luminata ca atunci, acum vreo zece ani, si era impacata cu toata lumea si cred ca
aceste "coincidente" au continuat.

Deci se leaga si se dezleaga in Duh, in taina inimii si profit de intrebare ca sa spun si acest lucru: trebuie sa ne nevoim in ceva, ceva pe care stramosii nostri cred ca il faceau fireste. Cred ca stramosii nostri, care erau, cat de cat, mai apropiati de Dumnezeu decat noi, in mod firesc, pentru fiecare lucru chemau pe Dumnezeu.

Vezi o primejdie: Doamne! Si zici ceva lui Dumnezeu.
Vezi un pacat in tine: Doamne! Uite ce-i in mine, nu ma lasa asa!

Vezi pe cineva care te supara si nu te poti impaca cu el:
Doamne! Spune ceva in inima mea pentru aproapele meu! s.a.m.d.

Chemati-L pe Dumnezeu.
Zicem ca Iisus Mantuitorul este singurul Mijlocitor intre Dumnezeu si om.
Indraznesc sa spun ca lui Dumnezeu ii place sa mijloceasca intre om si om.

Cheama-L pe Dumnezeu mijlocitor intre tine si vrajmasul tau, intre tine si cei cu care te-ai certat si ai sa vezi urmatoarea "coincidenta": cum spuneam cuiva acum catava vreme: Dumnezeu nu exista. Nu! Dar se preface bine ca nu exista!

Fa si tu ca si cum ai crede si ai sa vezi cum si Dumnezeu se face ca exista!

Si provocam "coincidente" dintr-acelea.

In esenta profit ca sa va zic: sa invatam fratilor sa chemam pe Dumnezeu in toate imprejurarile, sa-i cerem sfatul lui Dumnezeu, sa multumim lui Dumnezeu cand ne-a dat ceva ce i-am cerut, sa-L intrebam pe Dumnezeu ce inseamna asta si toate nedumeririle noastre.

Intai "Doamne!" sa fie in inimile noastre si dupa aceea tot restul.

Daca vrei sa-l vezi pe duhovnicul tau care este la 100 de metri de tine, trebuie sa faci 100 de metri si poate altceva l-a inhatat sau trebuie sa iei telefonul si sa faci un numar.

Pentru Dumnezeu, nimic din toate astea: zici "Doamne!" si ai si intrat in contactat cu "satelitul Doamne" si sa vezi cum se preface acest Dumnezeu ca exista!

Cum sa ma pazesc de gandurile rele care imi vin in minte?
Tot prin "satelitul Doamne" (...)

Ce-am spus si altor tineri va spun si voua: nu este greu, este cu neputinta!
Firea ta cand se simte deznadajduita ca ar putea sa ajunga la asta, firea iti marturiseste ca nu face parte din tine, ca nu face parte din firea ta biologica.
Dar de la Dumnezeu nici sa nu asteptam mai putin decat cele cu neputinta.

Dumnezeu numai in cele cu neputinta lucreaza, in cele cu putinta facem si noi.

Dumnezeu nu invarte la mamaliga ta. Dar daca este vorba de poruncile lui Dumnezeu, numai Duhul lui Dumnezeu in tine va putea lucra.
Vrei sa te pazesti de ganduri? Dumnezeu sa te ajute si faci asta.
De cate ori vezi un gand rau in inima ta spune: Doamne uite ce este in mine! Si cere lui Dumnezeu.

Poate ai nedumeriri; intreaba-L pe Domnul, Toate se leaga si dezleaga in Duh, in taina inimii.

Vrei sa stii cum sa nu le mai faci?
cere Domnului sa nu le mai faci, cere Domnului aparare sa nu mai cazi in pacat.
Intotdeauna cu Domnul lucreaza !
Dumnezeu, stiind ca ne da porunci – cuvinte cu neputinta omului de urmat, total cu neputinta – nu asteapta ca eu sa le implinesc, asteapta ca eu, vazand ca nu sunt ala cum ar trebui sa fiu, sa zic: "Doamne! Fa Tu ceva, du-ma Tu pe calea Ta!

Nu zice si Hristos "Precum am zis evreilor va zic si voua: unde merg Eu voi nu puteti sa mergeti, dar veti veni mai pe urma"?
Cand mai pe urma? Dupa pogorarea Duhului Sfant, acea pogorare faca-se voua, tie frate sau sora care mi-ai pus intrebarea, si tuturor! Contactati "satelitul Doamne"!

Profit ca sa va spun inca un lucru: de multe ori m-am intrebat si multi tineri m-au intrebat, de ce daca Dumnezeu stie toate, trebuie sa ma mai rog si sa-I spun?
Nu trebuie, dar de multe ori rugaciunea este singura metoda prin care imi pot arata impreuna mea lucrare cu Dumnezeu. Zicand "Doamne vreau asta!", desigur, Dumnezeu stie ca vreau, dar facand-o, incep de fapt o impreuna lucrare. Uneori poate ca este singurul lucru pe care pot sa-l fac, alteori se adauga la ceea ce fac. 

Deci, "Doamne da-mi rabdare!" este deja o impreuna lucrare, Dumnezeu imi da rabdare.
De ce? pentru ca e indelung rabdator. Vine un moment in care trebuie sa-mi exersez rabdarea, incerc cum pot, voi reusi sau voi cadea, vedea-voi!
Dar cerand de la Dumnezeu rabdare, impreuna lucrez cu Dumnezeu mantuirea mea. Nu astept pica para malaiata in gura lui natafleata. Fac si eu ceva! Cer Domnului: da-mi asta!

Sfatuiesc pe toti sa se impartaseasca cat de des posibil, atat de des cat ii sfatuiesc duhovnicii lor. Si asta nu numai pentru a nu intra in conflict cu duhovnicii, ci fiindca – si asta este un lucru foarte important de inteles – omul nu este un obiect si ca atare nu este supus unei legi. Omul este o exceptie. Fiecare suflet ce va fi existat in lumea asta este o calatorie dintru nefiinta pana in vesnica dumnezeire, o calatorie unica.
Toate se leaga si se dezleaga in Duh si in nevazut.

Singurul indreptar pe care-l pot da tuturor este: contactati "satelitul Doamne".

Sa ne invatam cu "Doamne" in toate imprejurarile, si sa incepem cu "Doamne" si alt indreptar nu cred ca as putea sa dau fara ca sa ma pasca pericolul de a-l face pe unul sau pe altul sa se poticneasca.

Toate legile isi au valoarea si limita lor, dar "Doamne" nu are nici o limita.

Mantuirea este un lucru cu neputinta la om si deci, daca este cu neputinta , Dumnezeu Insusi o face si de aceea trebuie sa ne lipim de rugaciune si de Tainele Bisericii, mai ales de Taina Sfintei Impartasanii.

Si asa, ceea ce este cu neputinta la om este cu putinta la Dumnezeu.''

,,CELALALT NOICA'' si ,,CULTURA DUHULUI'' - Marturii ale monahului RAFAEL NOICA

Există Dumnezeu

Realitatea din jurul nostru este deja creată și suntem învățați să o privim și noi,asemeni.  Cine iese din tipare cercetând devine om de știință sau mistic sau un aiurit. Paradigma ultimei sute de ani este cunoașterea științifică. Însă și aici sunt două sensuri: știința în epistemologie, este o modalitate de a investiga realitatea iar în ontologie devine o conceptualizare a realității însăși. Nici una nu ridică biserici dar aproape devin ritualuri în care totul este clasificat ( măsurat, adunat....) în funcție de energia folosită. Observarea energiei, înțelegerea ei și acceptarea unei imense conștiințe divine , vie conștiință, care este parte din natura fundamentală a tot se face cu pași mici dar e un secret care provoacă multe spaime.Pe bună dreptate din multe și variate puncte de vedere.

Până nu demult dacă o persoană religioasă vorbea despre realități transcedentale era privită (măcar) cu scepticism. Știința în schimb a lansat ,,teorii” despre universurile stringurilor cu 11, 26 sau un alt număr de dimensiuni. Și le consideră(nu toți) plauzibile. Și toate există doar ca realități matematice, deduse din calcule multiple, sofisticate. Multi-versurile științei moderne vor intâietate împotriva a ceea ce misticii spun demult dar ...neavând dreptate. În lumea aceasta ne învârtim.

Realitatea din jurul nostru este deja creată din ceea ce credem fiecare că ESTE realitate. Însă EXISTĂ și un vast potențial care așteaptă să fie conștientizat. Și nu din opoziții între sisteme de ,,gândire” mistice sau științifice - asta înseamnă că rămânem pe loc luptând doar să demonstrăm ,,ceva”.

Se spune că ,,adoratorul devine asemeni celui adorat”. Sau poate ,,asemeni celui cunoscut” ,in care tu însuți ai totală încredere. Gândirea lui Dumnezeu este absolutul iar noi suntem o vibrație din el. Din ,,el” adică din absolut apoi ....vom mai vedea. 

Ce trebuie să facem pentru a descoperi vastitatea Puterii de dincolo de realitatea conceptuală în care suntem determinați să ne ducem existența?! 

Aripa Îngerului

Aripa Îngerului

De mult s-a topit în ființa mea acea clipă.

 Există în ortodoxia noastră un singur IMN ACATIST –al MAICII DOMNULUI, scris de părintele Daniil de la Rarău. De o mare frumusețe și rară gingășie. În clipe de cumpănă, în clipele în care octavele din sufletul  înnălțau Imn de rugă, am primit întrupare vie, aievea. Forma perfectă a unei aripi. Din ceara scursă pe sarea care a fost suportul lumânărilor, am ridicat încă caldă, întruparea perfectă a unei aripi. Nu numai forma era perfectă ci și liniile, punctele care erau sculptate în ceară. Cristalele de sare care rămăseseră pe ceară, îi dădeau o strălucire, un joc de lumini aparte. 

Mult, mult timp nu am arătat-o nimănui. Chiar dacă era aievea ea a adus o mare încercare la care nu voiam să supun și pe alții. Ceea ce în ortodoxie se numește smintire. Tendința de a rosti o rugăciune și a ,,aștepta” apariția unei ,,forme” se strecurase în mine. Și a devenit nu o durere ci o luptă sufletească. O mare încercare care nu a umbrit niciodată bucuria primirii aripii dar ...

Am ascuns ,,aripa de înger” – încât am crezut-o pierdută. A fost bine. Cu toate că mă durea pierderea ei, am răsuflat ușurată. Mai tîrziu am înțeles că și asta a fost un ajutor – de scurtă durată, dar și o încercare subtilă pa care am descoperit-o în mine. Și a trebuit să o recunosc. Meandrele sufletului sunt multe și ascunse. Și ,,convenabile”. Oarecum îmi convenea că nu o mai găsesc, că nu o mai am reală și era mai ușor de uitat tot ,,incidentul”.

Am învățat să mă adâncesc în rugă iar ,,întâmplarea” se estompa din ce în ce mai mult. Mie însămi, cea care ținusem în palme minunata aripă , mi se părea un vis trăit demult, tare demult. Îmi era dor de moliciunea și netezimea ei, de căldura cerii pe care o simțeam de fiecare dată. Dar am și înțeles prin ce am trecut și stările  au devenit comori sufletești când nu mai aveam așteptări ci doar trăirea rugăciunilor. Ceva s-a schimbat treptat dar s-a statornicit definitiv în mine.

Am regăsit-o cu bucurie și recunoștință. Am arătat-o câtorva persoane apropiate. Și am înțeles ce provocam în sufletul lor. Nu numai o oarecare admirație față de mine ci și așteptarea ca să li se întâmple și lor. O dorință sufletească umană de înțeles dar ... aceste dorințe trebuie să fie asupra celor umane nu asupra celor divine. Știu , sunt mari părinți care spun că au cerut un semn în clipe cruciale ale vieții și l-au primit. Părintele Cleopa a primit o cruce de lemn de la o țărancă , pe un drum de țară, atunci când se întreba dacă să devină călugăr. A fost îndrumarea pe care a ascultat-o.

Atunci când am primit darul am uitat pentru ce mă rugasem. Dacă era pentru ceva anume, dacă era  o mulțumire pentru tot. Emoția a fost prea puternică.

Scriu acum pentru că am primit o poveste asemănătoare. Circumstanțele sunt altele. Au schimbat un destin. Așa cum și pe mine m-a schimbat. Iar Aripa este încă mărturie aievea, bună pavăză. Și sunt recunoscătoare. 

Cristale

Labradoritul

Intr-un procentaj bine stabilit, avem în noi (conținem) toate elementele care sunt și în litosferă - planul 2 sau litosfera. Așa se poate explica și rezonanța cu cristalele care ne ajută să sublimăm (transformăm) bolile fizice, sufletești. La cele spirituale încă nu am ajuns dar.... mai bine să facem un efort dinainte.

Cristalele și pietrele sunt forme de energie specială. Structura lor cristalină este cea mai stabilă realitate a geometriei. Asta ne ajută. Păstrează un tipar corect nefiind influiențat de perturbările mediului. Dimpotrivă, ajută la refacerea lumii înconjurătoare. Prin conștientizarea că ele pot face asta deschidem portalul manifestării lor. Fără om nu se poate. Trebuie să înțelegem asta și să ne asumăm în sfârșit că noi suntem cei care determină manifestările ....cuantice. Prin programare se poate mai mult. Știu, sunt acele cristale purtătoare de energii care au adus cel puțin ghinion purtătorilor. Inmagazinarea energiilor purtătorilor lor este de vină. Cristalele doar le-au stocat. Și cu cât este un cristal de pe o scară a evoluției mai avansată cu atât puterea lui este mai mare. Diamantele sigur sunt pe primul loc. Măcar spălate în apă rece și săpun apoi șterse cu o pânză de bumbac sau in e un obicei necesar odată pe săptămînă sau de câte ori simțim că este nevoie.

LABRADORITUL este o piatră puțin cunoscută dar  toate apar în viața noastră pământeană atunci când avem nevoie. 

A fost descoperit în anul 1770 pe insula St. Paul, din Labrador - Canada iar spectrolitul a fost și el identificat prima oara pe teritoriul Finlandei în cel de-al Doilea Război Mondial.

De ce se întâmplă asta?! De ce apar treptat anumite cristale , manuscrise, planete dar și descoperiri științifice?! Pentru că avem nevoie de ele să fim ocrotiți, suntem pregătiți să învățăm a cunoaște lumea în care trăim. Iar acum…avem de unde alege. Sunt atât de multe încât ar trebui să ne dea de gândit în a face alegerea potrivită fără entuziasmele date de ,,purtătorii de informații benevoli” oricât de bine intenționați ar fi ei.

Odată ce un cristal a juns la noi acțiunea lui se manifestă treptat chiar dacă îl lăsăm pe un raft. Va fi cu atât mai activ cu cât îl vom apropia purtându-l la noi. Așa își va releva puterea de a acționa trezind omologul structurii de rezonanță din noi. Nu e magie ci o lege clară a fizicii. Chiar dacă nu ne putem explica multe , vă rog nu dați vina pe magie sau pe alții. În epoca de acum ne sunt la îndemână informațiile.

,,Labradoritul simbolizează starea psihologică a celui care își compensează principialitatea naivă în interacțiunea cu exteriorul și nesiguranța în fapte prin nesăbuință și brutalitate , oscilând în relațiile cu semenii între căutarea confuză și limitarea la anumite stereotipii de comportament.

De un idealism pueril în relațiile cu ceilalți și lipsit de încredere în modul său de a acționa, persoana încearcă să își depășească principialitatea imatură și timiditatea obedientă călcând în picioare orice împotrivire și avântându-se necugetat, în proiecte insuficient gândite și pregătite, iluzionîndu-se că valoareea sa îi dă dreptul de a se lansa în acțiuni nechibzuite , fără a tine seama de sfaturile prudente ale celor din jur.

Prin sublimare aceste tendințe egotice se vor metamorfoza în tenecitatea îndrăzneață de a demara ințiative bine cumpănite, cinstit și onest față de semeni și modulându-și flexibil faptele după sugestiile benefice ale acestora fără a se lăsa însă deturnat de defetismul scepticilor , ci acționând curajosși ferm conștient de valoarea sa autentică și de dreptul său divin de a-și duce la îndeplinire menirea, odată cu trezirea sufletului și regăsirea de sine.

Creează în aura focare de înaltă rezonanță , facilitând influxul de energii elevate. 

Ferește de influiențe străine psifo-emoționale ( gânduri și trăiri negative-are o acțiune specifică de eliminare a invidiei) sau eterice (entități elementale, subumane). 

Elimă oscilațiile temperamentale și instabilitatea emoțională; stimulează procesele de autovindecare ” – Dr. Dorin Dragoș – ,,Codul secret al cristalelor”-

Atunci când avem un somn agitat e bine să stea la capul nostru, cînd avem dureri fizice ne ajută la diminuarea lor ( compoziția Ab 40, An60). Irizațiile albăstrui sunt date de FeTi O3). 

Aliniind centri de forță ( la nivel fizic vertebrele), aduce calm și căldură sufletească dar fără efuziuni. Ne susține în îndeplinirea și manifestarea corectă a celor ce propunem, să le îndeplinim prin clarificarea gândirii asupra a ceea ce avem de făcut.

Sublima- a curăța de orice element străin sau impur (instinct, pasiuni), a transforma într-un sentiment superior, a ridica pînă la sublim,

Sublimare-  deplasarea energiei izvorâte din porniri instinctuale și egoiste spre alegerea unor scopuri altruiste și spirituale.

Femeie Iubire- La mulți ani!

Mereu va bate laolaltă cu toate inimile  de-a pururi, inima de lumină care ne călăuzește în adâncimile vieții 

căutând să fie prag și cuvânt de binecuvântare.

Fiecare femeie este visul coborât din ceruri 

 ca pământul să se bucure de gingășia pașilor ei. 

Este Roua care se înlăcrimează și curățește zidirea. 

Este înserarea în care se aștern visele 

știind că vor căpăta Puterea împlinirii.

Răsuflarea din Tăcerea vieții care vindecă orice rană, asemeni celor îngerești mângâieri. 

Este Iertarea fără de care veșnic am rătăci; 

este gândul în care ne adăpostim, chiar dacă uităm pe urmă,  știm că e veșnic acolo, într-un suflet de Femeie! 

Cea mai mângâietoare muzică este șoapta Ei prin care toate tainele ne cuprind într-o deplină armonie, 

Harul prin care mirul pecetluiește minunea în noi. 

Uimirea clipelor prin care ochi de înger ne veghează.

La mulți , mulți ani celor mai iubite

 Făpturi din stele și ceruri, 

prin care totul devine Viață!

Farmecul Dragobetelui

                                             Hora de la Aninoasa- pictură de Theodor Aman

Datinile străbune sunt vii în mine. Încerc să le ascult din șoapta inimii. În fiecare an mai adaog o vorbă pentru a duce mai departe povestea. Este fascinant. Drumul femeii și drumul bărbatului se vor întâlni mereu pe culmea munților, chemați de o neuitată liră. Ea aprinde crinii în aripi spre Împărăție.

Tăcerea din femeie va ști. Veșmintele de peste an,  devin grele, dar va învinge orice urcuș. Multe prefaceri au trecut înnoindu-se din uitarea vechilor împliniri. Este Timpul să le trăim în puritatea începuturilor Iubirii.

                        De câte ori voi reînvia venind după tine? surâde întrebarea Primăverii.

Se va petrece şi în acest an. Din nou Maica m-a trimis la curgerea apelor să înălbesc fuiorul înnegrit în care ea a adunat păcatele lumii, a ce a fost sau nu a fost, alungând toate umbrele. Asta va fi nevoinţa mea, din drag de cer. Cu fiecare lacrimă albul va urca din măruntaiele focului. Învăţ să scot de acolo, dintre fuioarele aromelor, dulceaţa şi amarul care legaseră simţurile unul într-altul.

 Ritualul prin care vraja mea te aduce, chemat din firea cea de dincolo de râu, cu o floare roşie, darul de neînţeles şi de necuprins al vremii tale.

Nouri de făptuire care lasă sfinţenia să vină, poate pentru un nou început de veac, din amintirea celei de demult, când eram una cu maica şi ea cu Ea însăşi, din taine şi rugi, din liturghiile naturii.

Predarea pe care Maica va urca să o ducă dumnezeirii din nou. 

Ochii Ei deschid adânc misterul vieţii din mine când priveşte la Taina care mă înfăşoară trăgându-mă afară dinlăuntrul ei. Să iasă clocotul uriaş atins de iubire, rodire pentru sufletele care beau viul cel parfumat din potirul împărtăşaniei.

Ascultarea dinlăuntrul meu dă glas de iubire făpturilor. Râul dezgheață visarea țărmului din care se vor adăpa toate viețuitoarele. Vântul adună suspinele din somnul mugurilor încălzind degetele plăpânde ale celei sortite și pentru acest an. Mereu altă făptură dar aceeași Făptuitoare în devenire.

Dragul din mine îl voi  împleti în cosița vremurilor, nuntire veșnică.

  Maica privește prin surâsul Vremii și primește albirea din pânza Sorții. Mă desprinde din Sine, Ea urmând cărările muntelui luând alături firea ta încă năvalnică, venită din atâtea încercări. Acolo, în popasurile spre cer, aleanul va vui prin vânt, lumina va pătrunde spre iarba din somnul adâncului. Mioarele şi piatra ne vor fi tovarăși de drum, însoţire pe cărare purtând însemnele.

  Gândul şi Făptura din mine rămâne încă o parte din ea, însoţindu-vă. Mă voi desprinde când ea va rămâne chip în piatră, semn că trebuie să cobor pentru a fi împlinire înspre rodul din toamnă.

  Veşmintele vor lăsa în urmă cicatricile pe care neputând să le vindeci, ocupat cu puterea din Tăria Ta, le-am luat asupră-mi. Ascultarea din tine mă va însoţi şi anul acesta, pe drumul stelelor din arcuşul munţilor.

Mă apropii de culmea unde norii ascund tăcerea pietrei, acolo unde poveştile vorbesc din graiul tainelor. 

Am lăsat, desprinzând din mine, clocot din clocot, straiele ţesute care acoperă mioarele- rămase în cuvintele de alean ale păstorilor de peste an - şi urc să mă apropii de tocmirea piscului care îmi va sorbi viul din chip, rămânere de mărturie. Culmi de nouă ori măsurate, de la răsărit la apus şi de la apus la răsărit, drumul dintre calea luceferilor. Fiecare dezbrăcare va înveşmânta poveştile care ajunse pe culme vor amuţi păzite de lupul care cheamă inima lumii. El va fi strajă dorului care va vui adunând mereu, până la regăsire, împlinirile gândite, încă nerostite.

 … Întruparea din mine, va aluneca într-o nouă vrajă a domolirii firii, aplecându-şi auzul şi înnodându-şi firea din albul omătului în roşul din rodul viţei de vie.  Se vor împărtăși din el toate neamurile, fiindu-le dulceață a firii, rod de taină împărătească.

     Acolo în valea de dincolo de râu, din mesteceni şi fagi este biserica în care voi tămâia cu busuioc şi arome hrănitoare altarul care va păstra focul viu încă un an. 

Răsuflarea mea cheamă cântul păsărilor şi se amestecă în graiul animalelor care se caută pentru a deveni pereche.    

 Din trupul meu fac jertfă pentru înfloriri şi rodiri gemene, ating mugurii care vor plezni spre coacere, în miezul cel aprins, auriu al verii. 

     Poate vor trece multe vremi până ne vom întoarce din povestea în care se desfac înţelesurile. Până când soarele din cer se va întâlni cu soarele din privirea de dincolo de genele mele.

    Hora atrage nuntirea veșniciei înspre frumusețea curgătoare a pământului, vegheată din culmile rostuite cu cununi de nouri, de Maica Veacurilor.

 Iubirea dinlăuntrul meu, se va preface în flacăra care va arde totul, pentru a râmâne în curățenia focului dintâi. Caut  în lumina ei vorba pe care o voi şopti auzului din tine ferecat de pecetea domniei prin aspre ţinuturi. Când vei reveni îți voi dărui azima verii petrecută în rodul ferecat de șapte Sori și șapte Luni. 

  Multe se vor aduna în mii de fire. Din plecări, întoarceri, înfrângeri, necunoscute, neştiute, nescrise, alese de prin rupturi sau dezlegări de soartă, care vor fi albite din nou, într-o altă primăvară de sufletul meu, la râul dorului. Până voi face un țărm, liman de rămânere.

Din deşiratul făcutului sorţii rămasă pe pământ, împletesc scara spre cer pe care, în semn de eternitate, ţi-o voi crucifica deasupra inimi până când rotundul va fi împlinit.

 Iar neamul învolburând cântul în toate miresmele înfloririlor, îngemânând dor cu dor din toate făpturile și făptuirile, va şti izbăvi firea din ocinele de soarte.

Te port în sufletul meu, acolo unde este leagănul tuturor întrupărilor, dorindu-te într-o nouă primăvară de suflet cuminte. 

                                                                   X x X

În îngânarea clipelor care smulg timpului clinchete moi, strecor un gând. Nerostirea curge prin mine, prin mâini, prin inimă, prin coapse, prin tălpi până în adâc de izvoare. Îi aud pulsaţiile care caută o albie.

  Gândul mă cheamă. Poate vrea să îl alint, să-i aduc aminte o poveste.

  Îmi acopăr ochii cu ceaţa amintirilor; din ea se desprinde o umbră care lasă o dâră viorie pe sufletul meu. Aud glasul auzului care picură silabe venite din literele Începutului. Le recunosc. M-am jucat cândva cu ele. Lui ,,a” i-am pus o căciulă din lupul de demult şi am decis că este litera iernii. Atunci când a îngheţat, am devenit tristă. ,,Ă” este litera tristeţii mele, aşa cum plâng copii. Dar a venit o rază de soare şi atunci i-am pus o pălărie. Şi A a devenit chicotitul transformat în zglobiul din râsul verii.

Când se desferică auzul din Taina poveștilor, mă strecor în tărâmurile dintru începutul lor. Simbolurile care au ajuns până la noi acum, sunt doar imagini pe care nu le mai înțelegem.

                     Povestea Dragobetelui este o poveste a Inițierii fecioarelor și feciorilor.

 A albi pânza vremurilor, înseamnă a deveni urmașă demnă; a urca pe cărarea muntelui este o inițiere. Acolo unde cerul și-a destrămat mereu Tainele, și încă este Tăcere. Pe care o întâmpin an de an. A lăsa cele nouă veșminte urcând (ca și la coborâre) este o alegere făcută din timpuri prea îndepărtate iar simbolismul lor a fost ascuns și denaturat. 

An de an, în Hora din Vatra satului Alesul trebuie să o regăsească. Chip păstrat în inima lui. Datinile s-au păstrat, sensurile trebuie descoperite.

Mama Natura mă lasă să mă joc prin curgerea care izvorăște din inima ei, doar oi învăța să nu deznădăjduiesc când încercările vin. Minunate sunt Poveștile care cresc muguri de înțelepciune din adâncul cu care Timpul mă înfășoară, atunci când coboară și mă alege să-i fiu clipă de împlinire, în Dansul Năvalnic, care deschide crugul pământului. Surâsul zânelor- păstrat cu sfințenie în picăturile adunate de pe fragi, viorele și tămâioasă,  îl voi aduna /leac de iubire, până de sânziene, când farmecul se va împlini, poruncă de împărătească nuntire. 

Apoi o nouă legendă se va întrupa poate într-un adânc de piatră care mă va cuprinde cuminte, fără de aduceri aminte. Strajă pe munții visurilor tăcute.

Curgerea tradiției de-a lungul veacurilor - taină greu de pătruns acum când vin atâtea altele peste noi, dar este o armă secretă, sacră,  a identității nostre ancestrale. 

Este un timp în care multe se petrec, când Înțeleptele își pregăteau mioarele ( înlocuitoarele), supunându-le probelor inițiatice. Când fii își însoțeau Maica pe drumul prefacerilor vieții lor. 

Au fost șterse multe file, s-au scris altele peste ele,fiind răstălmăcite după vremurile noi,  dar asemeni unui palimpsest, dedesubt, povestea este scrisă.

Ca fiecare...visez înspre Primăvară....