ACOPERĂMÂNTUL MAICII DOMNULUI SAU POCROAVA
Natura! Dintotdeauna l-a
fermecat, l-a bucurat pe om dăruindu-I roadele sale: pentru a se hrăni, a se încălzi,
a se îmbrăca, pentru a se simți Acasă! Fiecare anotimp avea, cel puțin, o sărbătoare
de recunoștință față de cea care era considerată ca o realitate vie, ca Mamă.
Vechea sărbătoare „Pocroavele” era dedicată intrării în anotimpul rece, atunci
când se pregătea hlamida iernii. Era drept mulțumire pentru darurile Toamnei și
începutul bucuriei unei binemeritate odihne și îndestulări cu roadele de peste
an, atunci când pământul este acoperit cu brumă, apoi cu zăpada care se așterne
peste culori și miresme, ca un adânc oftat de binecuvântare, aflat în tâmpla
timpului ce se deapănă neîncetat.
S-a făcut legătura între
notiunea acoperirii pământului cu bruma și zăpada „de nici o
patimă atinsă” si
conținutul tradiției creștine.
Cu ușurință s-a suprapus
adorarea Maicii Domnului peste vechea credință, recunoscând în EA, puterea de
hrană sufletească și de ocrotire: „Maica
Domnului reprezintă pământul, adică toate popoarele de pe fața pământului, ca
ea este din neamul nostru. Este din seminție împărătească și arhierească.
Brațele Maicii Domnului sunt mult mai
puternice decât umerii heruvimilor și ale preafericitelor tronuri”-spunea părintele
Cleopa în predicile sale.
Sărbăorile cele mai
importante ale începutului si sfârsitului de an bisericesc (care începe la 1
septembrie și se încheie la 31 august) sunt închinate Maicii Domnului, pentru
cã ea este “începutul mântuirii oamenilor”: cele
două Sfinte Mării, din 25 august și 8 septembrie.
Pe 1 oct.în tradiția
creștină, sărbătoarea
Acoperământulul Maicii Domnului mai este încă, cunoscută în popor, sub denumirea de Pocroave*. Procoave, denumire ce vine de la cuvântul
slavon «pocrov» – acoperământ al pământului cu brumă sau cu zăpadă.
Din punct de vedere istoric,
celebrarea creștină, amintește o minune petrecută în biserica Născătoarei de
Dumnezeu din cartierul Vlaherne al capitalei Imperiului Bizantin,
Constantinopol, pe 1 octombrie 911, în timpul domniei bazileului Leon al
VI-lea. Potrivit tradiției, Sfânta Fecioară Maria s-a arătat în slavă cerească
Sfântului Andrei cel nebun întru Hristos și ucenicului său, Epifanie. Cei doi
cuvioși au avut această vedenie după o priveghere de toată noaptea săvârșită în
biserica din Vlaherne, ctitoria Împărătesei Pulheria și a soțului ei, Marcian.
După finalizarea dezbaterilor Sinodului IV
Ecumenic de la Calcedon, cei doi împărați au ridicat în cinstea Maicii Domnului mărețul locaș numit Panaghia,
iar la sfințire au primit de la Patriarhul Iuvenalie al Ierusalimului un
odor de mare preț ce a aparținut Născătoarei de Dumnezeu: cinstitul ei Acoperământ sau omoforion.
Vălul, numit și maforion, era o țesătură lungă, acoperind capul şi trupul
femeilor până la genunchi; în Orient, veșmântul respectiv aparținea fecioarelor consacrate, fiind purtat şi
de Prea Minunata
Fecioară în timpul viețuirii sale pământești.
Tradiții
și obiceiuri
În consens cu tradiția
populară, Acoperământul Maicii Domnului reprezintă pregătirea ogoarelor pentru
sezonul rece și acoperirea pământului cu brumă; începea luna lui Brumărel.
Fetele mari se rugau Mamei
Divine, de Pocroavă, să le acopere capul cu păr bogat si frumos, ca să placă
flăcăilor. Părul lung era un însemn al puterii si divinitatea se îndura adesea
de rugăciunile fetelor, dându-le păr frumos (asemeni bogățiilor toamnei), ajutându-le
astfel să-și afle ursitul mai repede.
Exista o credință printre bătrânele
de la țară, conform căreia, dacă este tăiat azi, părul rămâne in legătură cu
corpul. Din acest motiv nu trebuie aruncat si nici ars, fiindcă poate fi luat
de vrăjitoare sau de oamenii răi, care fac diverse farmece;
În conștiința oamenilor s-a
făcut asocierea între acoperirea pământului cu brumă si acoperirea capului
fetelor mari, îmbroboditul cu basma la nuntă, ca semn al trecerii la statutul
de femeie măritată.
În unele sate, de Procoave,
vitele sunt stropite cu apã sfintită, pentru a fi ferite de boli în sezonul
rece.
Fetele de măritat, erau
împodobite ca pentru nuntă, pentru a
avea parte de o căsnicie lungă și fericită, în prezența Înțeleptei comunității,
a Babei. Un ritual străvechi, plin de taine și mistere, cu o putere de
implinire, de adeverire, încât a fost înlăturat, devenind superstiție,
aducătoare de nenoroc, exact contrariul, atunci când a devenit „o joacă”.
Femeile cinstesc sărbătoarea
prin post si rugăciuni la Maica Domnului ca să protejeze si să aibã în pază
casa si familia de toate primejdiile: de înec, de boli, de foc, de cumpănă, de
năpaste, de ducă-se-pe-pustii, de ucigă-l-toaca, de tot vrăjmașul cel rău.
Sărbătoarea Pocroavelor se
respectă si astăzi, chiar dacă se ține post, în multe zone fiind hramul
satului. Gospodinele îsi servesc rudele si oaspetii cu plăcinte de mere sau
dovleac.
Sufletele sunt rourate de slava Maicii
Domnului, vibrând în inimile noastre,
făcând ca dragostea şi preacinstirea față de Împărăteasa noastră și a Cerurilor,
să ne fie acoperământ suav, blând, de nepieritoare, veșnică ocrotire, pe cei
aflați în grădina Ei.
Ne veghează tuturor drumul către bucuria
darurilor pământului și sfințenia cerului din case și inimi.
Imnul de slavă, mulțumire și
adorare către Maica noastră, a tuturor, să fie mereu Acoperământ întru bucurie,
împlinire, pace și iubire!
* pocróv, -ă, s.n.
și f. 1. (înv. și reg.) acoperământ pentru obiectele de cult;
pocrovăț. 2. (înv.) țesătură fină ca un voal pentru acoperit
capul. 3. (reg.; la pl. art.) sărbătoare creștină la 1
octombrie (acoperământul Maicii Domnului). 4. (reg.; în forma
„procov”) văl de mireasă. 5. (reg.) pânza de pe fața
mortului. 6. (reg.; în forma „procov”) scutec de copil. 7. (reg.)
covor țărănesc, scoarță; pătură groasă, pocroviță, pocruț. 8. (reg.;
la pl. art. în forma „pocroavele”) sărbătoare creștină la 29 august (Tăierea
capului sfântului Ioan Botezătorul). 9. (s.f.; reg.) mică
plantă erbacee cu tulpina ramificată la bază și cu flori roșii, roz sau
albastre; scânteiuță. - Dex
