,,Doamne, întoarce-i la bunătate și
rugăciune, pe toți vrăjmașii mei. Amin!”
Este ruga pe care mulți au primit-o
de la părintele Puiu Gherontie la Mănăstirea
Caraiman – Bușteni.
Trebuie spusă cu credinţă, de trei ori pe zi de 30
de ori de fiecare dată, vreme de 40 de zile sau, mai bine toată viața, şi apără în cele mai grele
ceasuri pe cel ce o rosteşte.
Acum mulți ani o doamnă , mama Vali ( Dumnezeu să o
odihnească!) mi-a vorbit prima data de părintele Gherontie. Intr-un final am
ajuns urcînd pe cărăruia din pădure, nu pe drum. După ce te rugai la altarul
ridicat în jurul bradului ca un veșnic sfeșnic către cer, intrai la părinte.
Aveam nevoie de o îndrumare, de o dezlegare. M-a pus la trei ori să mă rog la
icoana mare a Maicii Domnului, privindu-mă cu atenție. Mi-a dat dezlegare și
binecuvântare! Și am primit și eu, cred că la fel ca toți cei care îi treceau
pragul, o fîșie de hârtie pe care scria :
,,Doamne, întoarce-i la bunătate și rugăciune,
pe toți vrăjmașii mei. Amin!”
De multe
ori însă, în amintirea acelor clipe când m-am rugat la icoana Maicii, clipe de
neuitat, spun :
,, Maica sufletului meu, întoarce-i la bunătate
și rugă pe toți vrăjmașii mei. Amin!”
Am
dăruit-o de multe ori de atunci – chiar și ieri. Întotdeauna este acel: așa
este să fie!
Cineva
m-a întrebat odată dacă este bine să considerăm că avem vrăjmași. Ne pot
nemulțumi unii sau alții dar cuvîntul ,,vrăjmaș” aruncat asupra unui alt om, i
se părea prea greu.
Atunci am răspuns: vrăjmași în sensul
dezicerii de Dumnezeu, nu neapărat al dușmăniei dintre oameni. Întoarce-i
Doamne pe toți cei care au pierdut calea Ta și sufletul lor. Ajută-i pe ei Doamne,
că au nevoie. Toți avem nevoie. Nu trebuie să numim pe nimeni ca fiindu-ne
vrăjmaș. El își are rostul lui tainic în viața noastră. De a ne întoarce pe noi
înșine, prin rugă, la Dumnezeu.
Rostind-o
mereu ajungi să înțelegi și să deprinzi tâlc mai din adâncurile tale. Vrăjmași
ne sunt propriile patimi. Iar ele devin vrăjmași prin noi și pentru cei din
jur. Așa că ,,a ochi” pe cineva cu această rugă (și nu numai) nu este bine
pentru sufletul nostru. El ne știe mai bine.
,,Vrăjmașii
mei” – nu trebuie să te duci în afara ta. Cășunîndu-ți pe unul sau altul.Vrând
tu să îl îndrepți că așa ți se pare. Calea lui personală e doar a lui și
Dumnezeu îi va da dezlegările necesare.
Nu spun să nu ne rugăm pentru alții. Dimpotrivă. Dar nu cu acel
sentiment de a-l ,,învăța” noi ce este binele pentru el. E o mare subtilitate
la care trebuie să fim atenți. Vrem noi și nu Dumnezeu. Ba încă îl luăm ,
obligatoriu părtaș.
Iar cel
care te-a jignit, supărat astăzi, tu l-ai ,,pocnit” energetic și ieri și
săptămîna trecută și.... Prin vorbele aruncate ție îți deschide ochii.
,,Dumnezeu lucrează prin oameni”- să nu uităm asta. Sau să ne amintim cât mai
des ca să fim feriți – noi de noi înșine. Prin vorbe omul se apără dar îți pune
și oglinda sufletului tău în față. Scuze! Știu că știți dar ...
recapitulez acum. Ajută întotdeauna.
Trebuie
să învățăm să ne gândim noi asupra nostră nu să stăm cu catastiful și să
catalogăm pe alții. Actul auto.observării este un prim pas dar cel al gândirii și
înțelegerii este imens. Vom primi răspuns prin oameni până vom începe să vedem
ce/cât mai avem în noi. Atunci chiar și la banalități nu vom mai răspunde ,, cu
aciditate” , ironic, cu senzația că celălalt nu pricepe nimic și că ne
deranjează cu baliverne.
Îți
deranjează orgoliul că tu știi tot? Sau îți dă posibilitate de a te vedea?!
Iar
atunci când capeți deprinderea de a nu te mai ,,înfoia”, ai posibilitatea să
transmiți și celuilalt o stare de bine.Și atunci când taci, poți să taci întru
Dumnezeu și Maica. Sau poți să-l scoți din zona de disconfort cu blîndețe, doar
printr-o vorbă bună. Și atât de mare nevoie este de această vorbă! Este Duhul
care satură tot sufletul !
