Planeta Iubirii

Frumoasa noastră Planetă Mamă ! Cât de puțin te cunoaștem. 

Sunt multe discuții iscate despre energiile planetei, puținătatea informațiilor ne derută. Percepțiile sunt diferite și de aici o oarecare reținere: care este adevărul?!

Sunt trei zone ale pământului fiecare cu energia ei, specifică. Dacă ne acordăm la energia solului, ea ne apare ca fiind galbenă.

Energia radiată de Pământ, creată prin forța centrifugă, o vom percepe ca fiind răcoritoare, de culoare albastră.

Energia din interiorul Pământului ne apare ca roșie/portocalie. Magmă, foc incandescent. Mișcarea din interiorul  pământului, temperatura  diferită de cea a stratului de la suprafață

 Percepțiile por fi diferite depinzând de zona cu care intrăm în legătură. De stratul energetic cu care vrem să ne acordăm. Ca să nu dăm naștere la discuții contradictorii inutile.

Interiorul Pământului este asociat cu calitățile feminine profunde, expresia lui exterioară cu cele masculine.

Important să știm aceste aspecte ca să înțelem locul la care ne acordăm. Conform învățăturilor maeștrilor antici, femeia este mai caldă (yang) în interior decât bărbatul, fiind Yin în exterior. De ceva timp, în sec. XX, s-a descoperit că ovulul fertilizat are o mișcare de rotație similară cu cea a Planetei. Ovulele și energia Pământ/Lună fiind corelate în mod direct.

Bărbații au o energie yang, mai caldă în exteriorul corpului, profund în interior o energie yin, rece.

Trecem printr-o perioadă de autocunoaștere. Nu este ușoară, ba chiar dificilă. Motive sunt destule și multe. Autocunoașterea este ea însăși dureroasă și este/devine și singulară. Nu e ușor ca după ce înțelegi ceva să vezi că ....alții nu aplică. E o ironie, desigur dar și adevăr. In prezent avem mai multe probleme la care căutăm rezolvare decât vre-odată până acum. Bolile sunt tot mai complexe, afecțiunile psihice mai persistente. Comportamentul nostru este haotic, în derivă. Pentru o perioadă mai mare sau mai mică. Până învățăm ce înseamnă discernământul. De a accepta sau nu anumite comportamente, de a pleca sau rămâne într-un loc, de a spune da sau nu.

Cuvintele și gândurile sunt deja Puteri pe care le folosim conștient sau inconștient împotriva propriei persoane sau împotriva altora. De aceea e important să întelegem puterea lor mult crescută acum. A bârfi, a fi nemulțumit de cineva e ca și cum i-ai pune otravă în mâncare. Dacă persoana este curată vei primi imediat ceea ce ai dat. Hrănim așa și frumoasa planetă drept recunoștiință.

 Abundă tehnicile de vindecare. Sunt din ce în ce mai multe. Medicina se recunoaște nepunticioasă cu toate descoperirile științifice de anvergură. Banala răceală – atunci când temperatura ridicată anihilează microbii, iar toxinele sunt eliminate din organism printr-un proces natural de purificare a devenit o sursă de ,,luat medicamente”. Și așa înțelegem să revenim spre abilitățile naturale de vindecare ale organismului. Ne întoarcem și căutăm Sursa. Dar fiecare va trebui să facă asta, personal. 

Revenirea

Doamne, recunosc că TE IUBESC ! Nu știu cum și cât și niciodată nu îmi doresc să știu asta. Pentru că Iubirea mea va crește mereu, mereu și mereu  până voi deveni din scânteie o flacără!!!

Cum să fii fericit atunci când auzi ,,suntem cu toții păcătoși și plătim pentru ....” urmând o listă lungă cât toate meridianele. Cum să te apropii cu încredere de Dumnezeu și Maica când deja de sute de ani  auzi că ești impur, plin de toate nenorocirile și amăgirile și imperfecțiunile...

Fii CURAT , CURAJOS și BUN cu tine însuți ! IUBEȘTE_TE OMULE !!! Iubește-te că EXIȘTI azi, acum. Cu toate imperfecțiunile tale ....gândite de alții care ți-au creat propria VIAȚĂ !!! Așa am fost condiționați și noi și părinții și străbunii... Așa lăsăm să funcționeze pe pilot automat Viața !

Oamenii au învățat să fie ,,aiurea”. Sunt în marea majoritatea determinați să se simtă josnici, murdari, tributari cine știe căror păcate și, cum se întâmplă ceva cum scormonesc în ,,arhive” (amintiri proprii sau din neam) începând să se teamă de cine știe care urmări. Sau considerând că e nedrept. Sau multe alte stări care îi scot din circuitul vieții de ACUM.

 Avem asemenea programe în noi, fiecare. Ce facem cu ele este important. ACUM în clipa când tot noi le activăm din ,,eroare”. Pentru că am venit să învățăm. Nu să risipim în fiecare clipă energia din noi pe bau-bauri. Începem să știm asta dar la CUM – ne înpotmolim pentru că ar trebui să ne privim pe noi, înlăuntrul nostru = zonă tabu pentru cei mai mulți. Știți că orice Energie urmează gândul și apoi devine stare dacă e susținută mai mult timp?! Știți că un gând emis ( când nu e susținut) pleacă și se întoarce mai puternic?! ( hrănit din întîlnirea cu altele asemănătoare).  Lăsați satanismele deoparte. Au fost bune pentru acum 100 de ani. Asumați-vă stările proprii și ... VIAȚA !!!

Se spune că în om e un înger și un demon. In Om este doar Divinitatea. TU alegi ce coloratură dai zilei. Am ,,învățat” multe, acum ,,alegem”. Asta este reala Putere a Omului. Liberul Arbitru.

Imi spunea cineva zilele acestea că în fiecare zi citește postarea ,,Satelitul Doamne”. Dar voia o metodă de ...protecție împotriva cuiva. Mărturisesc că am trecut prin bucurie – că citește , apoi fulgerător am simțit o mare dezamăgire. Grea încercare pentru cei care nu se ,,privesc”. 

La ce ducea dezamăgirea mea, a mea proprie ?! Să o judec?! Să fiu împotriva unui suflet care se chinuia singur și să-i mai țin și eu o predică?! Dezamăgirea e doar ca un folder care există în fiecare. Nu contează cine te mai determină să mai adaogi ceva ca să îl activezi. Aș fi trăit în ziua aceea căutînd alte și alte prilejuri de dezamăgire. Care sigur ar fi venit.

La REACȚIILE interioare trebuie fiecare să fie atent. Nu la ale celorlalți.

De ce dezamăgire?! Pentru că scrisesem de multe ori că : SATELITUL DOAMNE NU POATE FI DOBORÎT DE NIMENI !!! Din afara ta! Doar de ....tine însuți. Aici e mai dificil dar de înțeles înțelege fiecare, sunt convinsă .

 CINE poate doborî FORȚA care ne-a creat?! Aici va trebui să ,,lucrăm” fiecare. Să avem Puterea acestei convingeri. TOTALE !!! Iar asta se deprinde, se învață. Nici nu e nevoie să ,,zici” ci să nu ,,uiți” – ceea ce facem. Nu-i nimic. Revenim fără a ne lua la luptă că ,,iar am uitat”, ce păcătos mi-s. Lasă clipa trecută DEJA. Nu o fă un veșnic prezent. 

Conștientizează mereu și mereu prezentul ținându-te de el. Se învață. Metodic și sîrguincios.  ,,Am greșit/uitat?! + Iartă-mă” . Apoi va mai veni o clipă a uitării dar tu deja vei mai puternic. Și vei uita din ce in ce mai rar. Atâta tot. E o traumă autoînvinovățirea din care ieșim cu greu.

Tot ce am scris a durat cîteva secunde. Depindea de mine CE îi transmit ȘI la nivel empatic, subliminal ființei din fața mea. Mai mult decât prin vorbe. Nu m-ar fi crezut. Este minunat să vezi cum în celălalt se naște încrederea fără exaltări. Pentru că percepția asupra Satelitului Doamne așa fusese. Percepție și nu deplină încredere. O va căpăta treptat. Așa ne ajutăm unii pe alții. Asumându-ne cum suntem noi ÎN noi. Și asta vom face mereu și mereu până vom pleca de aici.

 De câte ori am ,,sărit” peste asta?! de multe ori. Și tot de atâtea ori am învățat. Și am mulțumit că este atât de minunat pe Pământ ! Nu contabilizând pe alții ci doar pe tine treptat și fără să te renegi. Doare! Prntru că renegi FRUMUSEȚEA OMULUI acoperită de multe. Se poate explica asta în zeci de moduri.

Simplitatea vieții de până acum a fost mai puțin traumatizantă sufletește ca acum. Comunicarea instantanee între pământeni a dus și la însingurare. La depresii.

Nu dezicerea de Dumenezeu ci de Creația Sa = OMUL ne face să suferim. ,,Aici e penitenciar, aici e păcatul, aici e plata datoriilor veșnice dacă întrebați pe ,,unii”. ETC....”. 

Dacă mă uit în jur depinde ce văd în raport de ceea ce este în mine. Văr cum alții se chinuie, văd cum suferă căutând... văd cum sunt manipulați de unii care care au ales să facă asta din diverse motive. Dar... pe TINE cine?ce te determină să intri în lumea pe care EI o vor așa?! CREAZĂ și tu LUMEA ! Nu boscorodi pe alții. Înseamnă că te plîngi de lumea pe care o lași să te invadeze și tu nu depui nici un efort de ....gândire, de observare. INERȚIE! Am am spus de această Lege a fizicii care este prezentă și în viața noastră.

Suntem păcătoși și ...plecăm în pelerinaje ca să ne mântuim. Sigur drumeția ne va face bine o vreme. Nu focul iadurilor (pârjolul  care se strecoară în sufletele însingurate), ne va face mai frumoși , buni și fericiți. Sigur că energia acelor locuri ne va încărca pentru o vreme. Știm bine asta. Sunt lucruri dovedite, clare. Nu ,,miracole”.

Divinitatea să fie OGLINDA fiecăruia. Nu iadul. Pentru că relaționarea cu cineva ne arată pe ce/care lungime de undă suntem. Te gândești la vecin?_ești pe lungimea lui de undă, chiar dacă ,,nu se vede” dar....se simte. Ne trăim gândurile în noi. Gânduri care devin sentimente, boli. Pentru că transmisia se face în două sensuri. Noi trimitem gânduri - el trimite. Ping pong sau ...lupte cu săbii,pumnale, pumni, după moda spirituală din ultima vreme. Funcționăm și pe acest plan de existență ( puțină informație din fizica cuantică ar fi de un real ajutor). Deci : suntem ocupați să ne ,,gândim” vecinul. Ce vom atrage? Gânduri și oameni asemănători . NU! Nu cu vecinul ci cu NOI ÎNȘINE din acel moment. La servici, la piață, în tramvai, în propria casă.

Te gândești la Dumnezeu?! Ești pe lungimea Lui de undă. Începi, treptat, să ÎL auzi, să ÎL descoperi în tine. Dumnezeu se ascunde cel mai bine în ...oameni. În fiecare în parte. Însă TU trebuie să ÎL descoperi. Și atunci COBOARĂ RAIUL PE PĂMÂNT ! daaar ...fără extazieri ! fiți foarte, foarte atenți la asta. Aici mulți devin așa, habotnici. Trăiți voi înșivă și lăsați și pe alții să trăiască. Dacă vor vedea /simți că e mai bine la voi, vor dori și ei. Așa, doar așa se schimbă lumea. Nu cu forța dinafară. Ci cu statornicia dinlăuntru.

Uită toate fricile, spaimele. Lasă-le celor care le-au provocat !!! spun unii. Eu cred că NU !!! pentru că SPAIMELE, FRICILE, DEPRESIILE  conțin o cantitate enormă din PROPRIA NOASTRĂ ENERGIE împachetată într-un ambalaj de o vibrație joasă. Care nouă ne provoacă boli. Care aruncate în afară provoacă răni și războaie.

Folosim propria energie pentru a ne îmbolnăvi sau pentru a distruge pentru că AȘA am fost determinați, preprogramați până acum.  Să ,,rulăm” tot așa?! Nu căutăm vinovați acum. Ar fi pierdere de vreme, de energie. Conștientizarea ne este de ajutor în a hotări cum să fim începând de acum, din clipa prezentă. Dar să nu creadă cineva că doar asta este suficient. Am ,,zis” și gata. Zi de zi va trebui să fim atenți cu NOI ( lăsați pe alții în pace, oricând vor putea să v-o ia înainte și rămâneți voi în urmă tot ,,amendându-i”). 

Acceptarea cu seninătate că avem de trecut prin așa zisele ,,încercări” trebuie să ne-o asumăm. Mulți nu vor asta, consideră că orice schimbare e permanentă. Și când ți-e mai bine... aluneci din nou. De ce?! Pentru că ai ,,adormit” în bucuria că ai o casă, un cățel.... Pentru că NU AI RELAȚIONAT CU DIVINITATEA. Nu supunându-te EI ci bucurându-te că EA există, lăsîndu-te fermecat mereu de VIAȚĂ. Sunt  sute de nuanțe. Dar toate înseamnă echilibru, nu extazieri din care ieși și te înspăimînți vrând și căutând alt drog....spiritual. pentru că spre asta se tinde. Mai multe ,,impulsuri” din afară fără a fi atenți CE se petrece în- lăutrul nostru. Asta e INSINGURAREA de noi înșine. Și devine dominantă dacă nu suntem atenți. Ni s-a spus în fel și chip până acum. Alegeți statornicia propriei înțelegeri și confirm-o mereu și mereu prin TINE însuți, nu după reacțiile altora. Nu depinde de ele.

Divinitatea să fie unitatea în care te mărturisești TU ca OM. Avem curajul acesta?! După toate zecile de spaime cu care venim (implementate genetic) acum, când simțim cât de minunați suntem, începem să baleiem între vechile concepte și ceea ce se naște cu putere în inima noastră. ,,Ești păcătos, aici este temniță, penitenciar cosmic” și multe, multe altele. O fi...pentru unii care așa determină să fie ascultați și prin care se ia din Puterea fiecăruia. Nu e rău nici asta pentru că te determină să spui NU,sau să accepți fără să gândești, că te dezici  de Dumnezeu. Dar... dacă am venit aici să sublimăm MATERIA, să o facem inteligentă ?! acea inteligență durabilă prin care să ajutăm întâi pe noi și apoi pe alții?!

Trebuie să acceptăm că este deja o mare diferență în gândirea/percepția noastră, între noi și părinții noștri. Ei nu au avut posibilitățile și îndrumările pe care le avem noi acum. Este suficient că ne-au dat viață.

Știu că este nevoie pentru mulți, ca și pentru mine, de a TRĂI /SIMȚI forța, energia din care suntem formați. Altfel sunt doar vorbe sau stări pasagere. Fiecare a ales o cale personală. Am nevoie de confirmări. Le caut din trei surse. Așa mi-am propus și nu prea trec peste asta. Incerc - ca să fiu sinceră. ReiKi m-a ajutat mereu până acum. E o denumire a unui sistem care se redescoperă în fiecare doar prin practică. Fizica cuantică o consider pe primul loc. Așa descoperi PUTEREA din CREAȚIE și rămâi mut de uimire și fascinație smerită în fața IMENSEI și de nepătruns REALITĂȚI DUMNEZEIEȘTI. Dar pe care realizezi că o folosești după bunul plac – fie că știi asta fie că nu. Insă informându-te afli că DA! Atunci apare FRICA ! nemărturisită dar sigur apare: gândurile, stările tale crează realitatea! Văleu! Cum să CREZI asta?! Nu e bine! Cum să renunț ,,io” la a-l mai bîrfi ( zicem ,,observa”) pe vecin ( nu am nimic cu vecinii mei, nu îi pomenesc pe ei aici, sunt oameni extraordinari. E doar pentru explicitare.). Cum să renunț la a fi nemulțumit, supărat, anxios?! Vai de mine !!! cum voi fi sigur așa că mai exist fără toate ,,coloraturile” astea?! CE pun în schimb ?! aici apare depresia sau oricare altă formă de însingurare, durere.... ( continuați fiecare).

Prima dată când am ,,simțit” hiperspațiul între/dintre palme am plecat... să mă plimb ! Eram fericită! Ceva se năștea în mine, o conștientizare pe care nu voiam să o pierd exaltându-mă. Ci voiam să o statornicesc înlăuntrul meu. Pentru că descopeream cu SPAIMĂ ce Putere este INLĂUNTRUL meu. O spaimă care mi-a prins bine. M-a ținut ,,trează”. Noi absolutizăm în ,,bun” sau ,,rău”. Dar ce e bun pentru unul pe altul îl trimite la balamuc. Știm asta. A trecut ceva timp de atunci. Au trecut multe ,,încercări” dar ,,ce nu te omoară te face mai puternic”. Pentru mine a apela la știință și la cunoașterea antică au fost doi stâlpi de nădejde în a practica pentru a descoperi cît de minunat este AICI. Fără entuziasme de prisos care și acelea îți papă din energie. Zi de zi (mai am sărit câte una-recunosc, ca să fiți și voi pregătiți în a fi sinceri cu voi) descopeream câte ,,ceva”. Nu am căutat nume, tipare mentale. Pentru că m-aș fi blocat singură. Când deschizi geamul de dimineață intră o anumită lumină la prânz alta, seara, noaptea alta. Doar să fii conștient că așa este natural, firesc, minunat. Să nu cauți explicații, cuantificări ci să te bucuri de fiecare etapă. Să TRĂIEȘTI ! Ea devine statornică. E un pic dificil de explicat dar știu că se înțelege.

TRĂIM frumusețea dumnezeiască și asta este ceea ce se așteaptă de la noi. Și NOI o dorim cu ardoare. Dar... ne închidem ochii și devenim atașați de lucruri. Nu spun că nu ne sunt necesare. Dimpotrivă. Bon. Hai să dau un exemplu. Cât nu am suferit pentru ...o fustă! O dădusem cu împrumut și a fost pierdută. Mamăăăă ce dezastru. Mă DUREA SUFLETUL. Mă supărasem pe persoană, pe mine că i-am dat-o . Calamitate, ce mai! Cerule! Ce lecție superbă a fost. Am depășit-o greu. Fusta aceea avea să se continue cu un colier de perle. Atunci am înțeles că mai rămăsese ,,ceva”. Și nu apelasem la DA sau NU, fără ranchiună, fără spaima că ,,da dacă pierd și acum”. Astea sunt nuanțe subtile din noi. Vrem să le conștientizăm sau ...ne prefacem că nu le-am ,,auzit”. Cred că asta este una din Puterile omului de acum. De atunci...liniște. Defapt au început să revină/apară lucruri pe care le uitasem, le crezusem pierdute. E doar un exemplu prin care trecem mai toți.

Statuile : Cucuteni, 4050-3900 î.e.n.

N.B. am ales această imgine pentru frumusețea și înțelepciunea străbunilor care ... ȘTIAU !

....................voi continua . 

Farmecul Dragobetelui

                                             Hora de la Aninoasa- pictură de Theodor Aman

Datinile străbune sunt vii în mine. Încerc să le ascult din șoapta inimii. În fiecare an mai adaog o vorbă pentru a duce mai departe povestea. Este fascinant. Drumul femeii și drumul bărbatului se vor întâlni mereu pe culmea munților, chemați de o neuitată liră. Ea aprinde crinii în aripi spre Împărăție.

Tăcerea din femeie va ști. Veșmintele de peste an,  devin grele, dar va învinge orice urcuș. Multe prefaceri au trecut înnoindu-se din uitarea vechilor împliniri. Este Timpul să le trăim în puritatea începuturilor Iubirii.

                        De câte ori voi reînvia venind după tine? surâde întrebarea Primăverii.

Se va petrece şi în acest an. Din nou Maica m-a trimis la curgerea apelor să înălbesc fuiorul înnegrit în care ea a adunat păcatele lumii, a ce a fost sau nu a fost, alungând toate umbrele. Asta va fi nevoinţa mea, din drag de cer. Cu fiecare lacrimă albul va urca din măruntaiele focului. Învăţ să scot de acolo, dintre fuioarele aromelor, dulceaţa şi amarul care legaseră simţurile unul într-altul.

 Ritualul prin care vraja mea te aduce, chemat din firea cea de dincolo de râu, cu o floare roşie, darul de neînţeles şi de necuprins al vremii tale.

Nouri de făptuire care lasă sfinţenia să vină, poate pentru un nou început de veac, din amintirea celei de demult, când eram una cu maica şi ea cu Ea însăşi, din taine şi rugi, din liturghiile naturii.

Predarea pe care Maica va urca să o ducă dumnezeirii din nou. 

Ochii Ei deschid adânc misterul vieţii din mine când priveşte la Taina care mă înfăşoară trăgându-mă afară dinlăuntrul ei. Să iasă clocotul uriaş atins de iubire, rodire pentru sufletele care beau viul cel parfumat din potirul împărtăşaniei.

Ascultarea dinlăuntrul meu dă glas de iubire făpturilor. Râul dezgheață visarea țărmului din care se vor adăpa toate viețuitoarele. Vântul adună suspinele din somnul mugurilor încălzind degetele plăpânde ale celei sortite și pentru acest an. Mereu altă făptură dar aceeași Făptuitoare în devenire.

Dragul din mine îl voi  împleti în cosița vremurilor, nuntire veșnică.

  Maica privește prin surâsul Vremii și primește albirea din pânza Sorții. Mă desprinde din Sine, Ea urmând cărările muntelui luând alături firea ta încă năvalnică, venită din atâtea încercări. Acolo, în popasurile spre cer, aleanul va vui prin vânt, lumina va pătrunde spre iarba din somnul adâncului. Mioarele şi piatra ne vor fi tovarăși de drum, însoţire pe cărare purtând însemnele.

  Gândul şi Făptura din mine rămâne încă o parte din ea, însoţindu-vă. Mă voi desprinde când ea va rămâne chip în piatră, semn că trebuie să cobor pentru a fi împlinire înspre rodul din toamnă.

  Veşmintele vor lăsa în urmă cicatricile pe care neputând să le vindeci, ocupat cu puterea din Tăria Ta, le-am luat asupră-mi. Ascultarea din tine mă va însoţi şi anul acesta, pe drumul stelelor din arcuşul munţilor.

Mă apropii de culmea unde norii ascund tăcerea pietrei, acolo unde poveştile vorbesc din graiul tainelor. 

Am lăsat, desprinzând din mine, clocot din clocot, straiele ţesute care acoperă mioarele- rămase în cuvintele de alean ale păstorilor de peste an - şi urc să mă apropii de tocmirea piscului care îmi va sorbi viul din chip, rămânere de mărturie. Culmi de nouă ori măsurate, de la răsărit la apus şi de la apus la răsărit, drumul dintre calea luceferilor. Fiecare dezbrăcare va înveşmânta poveştile care ajunse pe culme vor amuţi păzite de lupul care cheamă inima lumii. El va fi strajă dorului care va vui adunând mereu, până la regăsire, împlinirile gândite, încă nerostite.

 … Întruparea din mine, va aluneca într-o nouă vrajă a domolirii firii, aplecându-şi auzul şi înnodându-şi firea din albul omătului în roşul din rodul viţei de vie.  Se vor împărtăși din el toate neamurile, fiindu-le dulceață a firii, rod de taină împărătească.

     Acolo în valea de dincolo de râu, din mesteceni şi fagi este biserica în care voi tămâia cu busuioc şi arome hrănitoare altarul care va păstra focul viu încă un an. 

Răsuflarea mea cheamă cântul păsărilor şi se amestecă în graiul animalelor care se caută pentru a deveni pereche.    

 Din trupul meu fac jertfă pentru înfloriri şi rodiri gemene, ating mugurii care vor plezni spre coacere, în miezul cel aprins, auriu al verii. 

     Poate vor trece multe vremi până ne vom întoarce din povestea în care se desfac înţelesurile. Până când soarele din cer se va întâlni cu soarele din privirea de dincolo de genele mele.

    Hora atrage nuntirea veșniciei înspre frumusețea curgătoare a pământului, vegheată din culmile rostuite cu cununi de nouri, de Maica Veacurilor.

 Iubirea dinlăuntrul meu, se va preface în flacăra care va arde totul, pentru a râmâne în curățenia focului dintâi. Caut  în lumina ei vorba pe care o voi şopti auzului din tine ferecat de pecetea domniei prin aspre ţinuturi. Când vei reveni îți voi dărui azima verii petrecută în rodul ferecat de șapte Sori și șapte Luni. 

  Multe se vor aduna în mii de fire. Din plecări, întoarceri, înfrângeri, necunoscute, neştiute, nescrise, alese de prin rupturi sau dezlegări de soartă, care vor fi albite din nou, într-o altă primăvară de sufletul meu, la râul dorului. Până voi face un țărm, liman de rămânere.

Din deşiratul făcutului sorţii rămasă pe pământ, împletesc scara spre cer pe care, în semn de eternitate, ţi-o voi crucifica deasupra inimi până când rotundul va fi împlinit.

 Iar neamul învolburând cântul în toate miresmele înfloririlor, îngemânând dor cu dor din toate făpturile și făptuirile, va şti izbăvi firea din ocinele de soarte.

Te port în sufletul meu, acolo unde este leagănul tuturor întrupărilor, dorindu-te într-o nouă primăvară de suflet cuminte. 

                                                                   X x X

În îngânarea clipelor care smulg timpului clinchete moi, strecor un gând. Nerostirea curge prin mine, prin mâini, prin inimă, prin coapse, prin tălpi până în adâc de izvoare. Îi aud pulsaţiile care caută o albie.

  Gândul mă cheamă. Poate vrea să îl alint, să-i aduc aminte o poveste.

  Îmi acopăr ochii cu ceaţa amintirilor; din ea se desprinde o umbră care lasă o dâră viorie pe sufletul meu. Aud glasul auzului care picură silabe venite din literele Începutului. Le recunosc. M-am jucat cândva cu ele. Lui ,,a” i-am pus o căciulă din lupul de demult şi am decis că este litera iernii. Atunci când a îngheţat, am devenit tristă. ,,Ă” este litera tristeţii mele, aşa cum plâng copii. Dar a venit o rază de soare şi atunci i-am pus o pălărie. Şi A a devenit chicotitul transformat în zglobiul din râsul verii.

Când se desferică auzul din Taina poveștilor, mă strecor în tărâmurile dintru începutul lor. Simbolurile care au ajuns până la noi acum, sunt doar imagini pe care nu le mai înțelegem.

                     Povestea Dragobetelui este o poveste a Inițierii fecioarelor și feciorilor.

 A albi pânza vremurilor, înseamnă a deveni urmașă demnă; a urca pe cărarea muntelui este o inițiere. Acolo unde cerul și-a destrămat mereu Tainele, și încă este Tăcere. Pe care o întâmpin an de an. A lăsa cele nouă veșminte urcând (ca și la coborâre) este o alegere făcută din timpuri prea îndepărtate iar simbolismul lor a fost ascuns și denaturat. 

An de an, în Hora din Vatra satului Alesul trebuie să o regăsească. Chip păstrat în inima lui. Datinile s-au păstrat, sensurile trebuie descoperite.

Mama Natura mă lasă să mă joc prin curgerea care izvorăște din inima ei, doar oi învăța să nu deznădăjduiesc când încercările vin. Minunate sunt Poveștile care cresc muguri de înțelepciune din adâncul cu care Timpul mă înfășoară, atunci când coboară și mă alege să-i fiu clipă de împlinire, în Dansul Năvalnic, care deschide crugul pământului. Surâsul zânelor- păstrat cu sfințenie în picăturile adunate de pe fragi, viorele și tămâioasă,  îl voi aduna /leac de iubire, până de sânziene, când farmecul se va împlini, poruncă de împărătească nuntire. 

Apoi o nouă legendă se va întrupa poate într-un adânc de piatră care mă va cuprinde cuminte, fără de aduceri aminte. Strajă pe munții visurilor tăcute.

Curgerea tradiției de-a lungul veacurilor - taină greu de pătruns acum când vin atâtea altele peste noi, dar este o armă secretă, sacră,  a identității nostre ancestrale. 

Este un timp în care multe se petrec, când Înțeleptele își pregăteau mioarele ( înlocuitoarele), supunându-le probelor inițiatice. Când fii își însoțeau Maica pe drumul prefacerilor vieții lor. 

Au fost șterse multe file, s-au scris altele peste ele,fiind răstălmăcite după vremurile noi,  dar asemeni unui palimpsest, dedesubt, povestea este scrisă.

Ca fiecare...visez înspre Primăvară....   

   

STELELE

A căzut o stea și credința populară ne spune că un suflet a plecat pe unda ei la dumnezeire. Cade o stea și se ridică un suflet ... Tare frumoasă imagine!

Fiecare avem steaua proprie prin care privim lumea de aici, în fiecare zi sau noapte. Noaptea luminăn tainic și pe alții. Când ne descoperă , trimitem lumina parcă anume acelei persoane. În timpul zilei însă privim totul, putem vedea totul, datorită Luminătorului mare și perfect. Fiecare avem o stea, fiecare suntem o stea.

Lumina din fiecare o dăruim zi de zi,noapte de noapte. Copacii există pentru că noi îi privim, florile există pentru că noi ne bucurăm de mireasma lor, marea și vântul, munții și cerul există pentru că fiecare din noi îi facem să fie vii, prin noi înșine.

 Când nu ne bucurăm , fiind aici, totul moare înainte de a pleca pe unda dumnezeirii. Când nu ,,observăm” sufletele minunate de lângă noi, ele devin triste, stinghere, sau agitate și răscolitoare. Oricum s-ar manifesta, ele cer să le privim ca să le vedem lumina din ele. Atât! Iar dacă privim așa, luminăn ,,ceva” din fiecare, lumina proprie devenind mai puternică. Căpătăm și curaj că se poate și așa. E cel mai minunat ajutor pe care îl dăruim altora dar și nouă, în primul rând. Așa ne vindecăm de singurătate, de depresii, de micile sau marile necazuri, de dureri trupești sau sufletești. Așa devenim ...terapeuți, chiar fără certificate autorizate: existând în lumea aceasta și onorând-o clipă de clipă. Devenind conștienți cât de minunată este.

 Cerul și pământul sunt așa cum le privim noi. Căutați și vedeți că așa este. Le privim cu teamă- vom trăi teamă față de orice, atrăgând lipsuri, le privim sau ...nu le privim și atunci apelăm la imaginile altora .Da! apelăm la imaginile altora despre lume. Cel mai facil și mai ,,ușor” mod de a trăi. Dacă este o imagine frumoasă ne entuziasmăm dar netrăind-o noi înșine în adevărul profund al ființei, devine o poză făcută de alții. Închide ochii apoi deschide-i și privește TU lumea așa. Atunci da, o vei vedea cu adevărat.

 Fiecare strălucire a unei steluțe, este unică. Când însă nu mai este ...ceva din noi dispare.Tocmai pentru că nu mai are cine ne privi. Cât de rău ne pare că nu ne-am lăsat îmbrățișați mai mult, cât de rău ne pare că nu i-am primit căldura cuvintelor sau armonia tăcerilor, în clipe care acum sunt goale, dar ar fi putut fi pline și am fi rămas mai puternici, nu pustiiți.

Când plecăm de aici, dispare o lumea pe care noi am privit-o?! Nu. Dar poate rămâne mai maiestoasă, mai puternică, mai minunată sau ...nu! lăsăm ceva din existența noastră AICI. și suntem răspunzători de asta.

Noi, fiecare suntem o stea care luminează pământul făcându-l atât de misterios din înalturi. Cât timp suntem aici să luminăn cerurile din noi și din jur!

 Avem o unică credință: să vădă Dumnezeu cât de frumoasă este Creația Lui! 

Ritual de SÂN-ZIANĂ

Una este ce se practică ca ritual sau serbare, la vedere, în această perioadă ( și nu numai) și altceva este ritualul sacru, ancestral. Sunt conținute multe simboluri  în mișcări( pași de dans sau anumite gesturi), îmbrăcăminte, obiecte ritualice, timpi anume pe care doar unii le recunosc. De ce nu se spun?! DE CE nu se fac publice?! pentru ...PROTECȚIA NOASTRĂ! Nu e glumă. 

Dacă am ȘTI doar teoretic, am fi PREGĂTIȚI să facem față ENERGIEI, pe care în micul nostru orgoliu (mascat sau nu, chiar și inconștient), spunem /credem că DA ?!  încă nu!
Așa cum un sportiv de performanță se pregătește ani de zile, și înainte întotdeauna face încălzirea , cu atât mai mult a obține ,,performanțe” energetice înspre cele spirituale, ne pregătim constant, consecvent.

Poate trece BRUSC o cantitate enormă de energie prin noi fără a fi transformați în torță, uneori fizic?! Dar prin nervii noștri poate trece?! elasticitatea, rezistența lor, curățenia lor e suficientă?! Mintea poate înțelege, dar și ea tot treptat. E ca atunci când ne uităm într-un tratat de medicină noi fiind ingineri ( e doar un exemplu ). trebuie să o luăm cu învățatul de la cele mai elementare noțiuni, pentru a ajunge la cele mai complexe. 

Un uriaș adevăr: la nivel mental avem acces la INFORMAȚIILE păstrate în matricea infoenergetică a Pământului. CUM le va folosi fiecare în practică, aici deja apare apartenența la un neam, școală, organizație, curent sau sistem mai mult sau mai puțin ezoteric. Pentru că genetic primim accesul la PRACTICĂ !!!

Când CONȘTIENTIZĂM ceva, acel ceva capată consistență în manifestare.

Vreau să determin , în primul rând , CONȘTIENTIZAREA acestei magice nopți. Înseamnă enorm. ENORM! Un simplu gând și...va aduce Cerurile mai aproape. Nu știu CUM va fi pentru fiecare, dar SIGUR va fi.

                                                             ***

Micul ritual de a avea apoi tot anul, un obiect personal încărcat cu această URIAȘĂ energie a NOPȚII MAGICE DE SÂNZIENE.

Puteți să vă gândiți la un obiect personal de protecție, sau de vindecare trupească, sufletească. Pregătiți-vă cumpărând un buchet de sânziene. Foarte mulți nu avem de unde culege câteva fire.Unii nici nu mai știu cum arată  aceste splendide flori. Dar sigur se găsesc în piețe aduse ca leac.

Anul acesta e un TIMP mai special. Se serbează Rusaliile – Pogorârea Duhului Sfânt, solstițiul de vară, Moșii, Luna e și ea prezentă în toată frumusețea Ei. Zile una după alta....Minunat!!!

La ora 22 începe această magică noapte. Fiecare ORĂ are însemnătatea ei. Multe s-au pierdut dar important este să ne apropiem cu sacralitate, cu sfințenie. Și vom fi din ce în ce mai aproape de înțelesurile care sunt în adâncul memoriei sufletului fiecăruia.

Așa că este bine să fim prezenți la începutul acestei sărbători la care participă întru nuntire și serbare, ce este in cer și pe pământ, întru veșnică amintire Forțele Născătoare și Făptuitoare.

Florile de sânziene se așează afară și obiectul ales deasupra ( în lipsa lor puteți totuși, folosi un ștergar ). Și  cum Luna este prezentă, aveți grijă ca obiectul să primească din plin razele ei.

Nu am să scriu o invocație anume. Eu încep cu :

,,Iană_Ziană_ Sânziană,cer de foc ,

Deschide-mi Calea gândului spre Tine....

Te cer să-mi fii aproape,

În zi și noapte”

Nu este obligatoriu să căutați cuvinte. Ele sunt demult în noi. Descătușarea lor vine firesc, dacă dorința asta ne este și spun atunci tot ceea ce am în suflet și inimă.

Știu, există o imensă emoție în asemenea clipe. Lăsați-o să fie și .... manifestați-o! Fără fâsticeli, îndoieli.

.... Lăsăm obiectul ( sau obiectele, maxim trei) până dinaintea zorilor. Nici o rază de soare nu trebuie să le vadă. Se șterge așa memoria din ele, precum și noi ,,uităm” visele dacă privim pe geam, când ne trezim. 
Ritualul este PERSONAL. Nu îl facem pentru alții.

Dimineață SE MULȚUMEȘTE !

Este un Ritual personal. De COMUNICARE,  a cărui valoare poate fi înțeleasă și simțită în timp. La anu....va fi și mai puternic, și mai profund.

                                                          ***

Cine mai are norocul să ajungă acolo unde sunt Florile de Ziană, se poate spăla dis-de-dimineață, cu Roua de pe ele.

Se poate sări peste un FOC , care se aprinde special în această noapte, din lemne adunate special și numai pentru aceste clipe. Este purificator.

Sunt multe informații despre practicile încă păstrate din veșnicia memoriei de neam. Doar practicându-le, vom avea surpriza înțelegerii tainelor din ele.

Așa să fie!!!

Iana- Ziana_ SâNZIANA - 2-

Florile de sânziene galbene - care au perioadă scurtă de inflorire( oare ,,întâmplător” (?) este premersă de venirea  Rusalelor) nu apar în toate tinuturile. In unele locuri sunt înlocuite de sânzienele albe, pentru a fi protejate. Ele devin așa ,,gândul” trimis înainte prin care noi în magica noapte , putem trăi o clipă de veșnicie, mai aproape sau nu, alături uneori de divinele noastre înaintașe. 

A avea un fir de sânziană devine obligatoriu. E  un SEMN de recunoaștere.  Așa cum a ,,găsi” pe cineva, căutăm amprenta matricei lui energetice, un fir de sânziană conține matricea trimisă pe pământ, devenind fir de legătură, cale de străbătut. Cale de sărbătoare. 

Tăvălitul prin IN (inițial așa era), mai apoi prin lanurile de grâu cu maci și albăstrele ( toate plante cu Puteri magice), cuprinde mai multe aspecte: fizic dar și metafizic. Dacă ne gândim numai la plăcerea simțurilor nu este suficient. Impregnarea cu energii subtile era la fel de reală și ...mai stimulatoare pentru cunoscătoare. Rămâneau în permanență ,,pe lungimea de undă” a Marii Zeițe Sânziana. 

Elementele materiale ale aparițiilor divine au surclasat de multe ori elementele spirituale sau le-au...inversat! 

CREDINȚA deschide un canal de comunicare care trebuie susținut permanent dacă nu, se întrerupe. E explicația mea simplă și care mi se pare firescă. Nu e nici o magie. Sau....e cea mai puternică MAGIE din câte există.  Fiecare va privi din punctul lui de vedere.Dar CREDINȚA trebuie să fie constantă, o nedeie continuă, nu azi da și nouă zile ba! Ca să nu avem nemulțumiri după. 

Ritualurile transmise ,,la vedere” dar care conțin și elemente din ritualurile secrete sunt cele de ursită și soartă, de purificare și noroc. 

Una din cele mai puternice amulete este de a lăsa un obiect afară în această minunată noapte. Trebuie luat însă ÎNAINTE de apariția soarelui. Și purtat tot anul. Obiectul trebuie ,,menit” pentru ceea ce vrem să se împlinească. Clar -fără înflorituri de prisos. Nedeia (ruga), o adresăm DIRECT ,  IANEI-ZIANEI_ SÂNZIANEI. 

Iana-Ziana_Sânziana

Ielele, Rusaliile ...PREGĂTESC oamenii și natura pentru venirea SÂNZIENELOR.  Nu cred că este un păcat prea mare să gândești așa, obișnuiți fiind să primim cu resemnare fricile în suflet. 
De ceea ce nu cunoaștem suntem înfricoșați asemeni copiilor, de către alții care nu au înțeles sau, de către cei care au înțeles și au vrut să păstreze numai pentru ei PUTEREA. Uneori dând la o parte această Putere ( care oricum NU a acceptat să se lupte cu nimeni, ceea ce.... înfurie teribil !(sic)). 

Da! ielele ,,pedepsesc”. Au puterea aceasta, recunoscută. Știm și pe cine pedepsesc. Că au apărut și fabulații, la fel de adevărat, de e greu să dis.cerni adevărul. 
Le ducem amintirea în noi, asta e sigur. Altminteri nu am tresări atât de dureros în fragilitatea ființei noastre. Iar Milostivele-trecute în leagăn de legende coborâte  din stele, țes treptat, noi legături invizibile multora până acum. Ceea ce nu știi, nu RE-CUNOȘTI! dar atunci când privești țintă prin văl, el se ridică ușor, an de an, devenind din ce în ce mai străveziu. 

NEDEIA înseamnă RUGĂ! RUGA= RUG de flacără prin care sufletul aprinde cerul! EA, DOAMNĂ a ceriului, însoțită de alaiul care trimite înainte pulbere de aur așezând-o pe gingașe tulpini și care ne ,,acoperă” ori de câte ori le mângâiem- ceea ce mi se pare că este o reală BINECUVÂNTARE pentru noi toți, uitată însă. Ne-a rămas doar plăcerea de a ne înmiresma cu amintiri. 

Doamnă în fața căreia tot și toate iși tine răsuflarea, stihiile tac iar sufletul devine TĂCERE de Taină. Doar nerostirea din noi păstrâdu-i farmecul. 

Femeile pământene dintru începuturi au știut multe. Femeile din toate timpurile au devenit păstrătoare iar femeile din azi încep să-și cunoască propriul mit. Știu! multe am vrea să ....ni se predea ca la școală! nu se poate. Chiar dacă vom ,,înțelege ” într-o secundă de binecuvântată ardoare, capacitatea energetică trebuie să fie mare pentru a păstra adevărul clipei și, mai ales, a deveni purtătoarele lui.  Conștiente mereu!

Ne apropiem degetele de  flacăra unui chibrit dar până la o anumită distanță, altminteri ... Așa și cu ,,apropierea” de ELE. Și nu ELE sunt de vină.Noi, în nesăbuința proprie, ne pârlim. Așa cum iarba rămâne arsă pe locurile unde HORESC ( HORA are semnificații ezoterice -bine de studiat măcar) acolo e o URIAȘĂ sursă de energie, pe care încă nu o putem suporta. Se spune-după măsurătorile făcute, că acele locuri par a fi iradiate. Și sunt! Nu avem vibrația de a ne ÎNTÂLNI cu ELE. Daaar... că nu ne-au uitat - e la fel de adevărat! 

MAREA CRĂIASĂ vine în fiecare an cu alaiul EI de sânziene.

 ( voi continua). 

Fragilitatea gingăşiei

                                      Tablou de http://willemhaenraets.exto.org/

Îi sunt recunoscătoare pentru marea lecţie de iubire dată. Nici nu ştiu cum îl cheamă. Ne oprisem la un popas să mâncăm, să ne mai dezmorţim. Peisajul era superb. O linişte în care fiecare fir de iarbă se căznea să se înalţe în primăvară, (o uriaşă victorie a vieţii din adâncul întunecat al seminţei), norii pluteau ici şi colo, străvezii, lăsând cerul să se bucure de splendoarea pământului.

Ceva s­-a mişcat în dreapta mea aşa, ca o părere. Doi ochi uriaşi mă priveau. Atingeau cu delicateţe dar ferm totul în mine, parcă verificau fiecare celulă, fiecare vibraţie. Am simţit cum mă predau acestui… seismograf ,care înregistra şi scana totul. Verifica rând pe rând, plimbând privirea aceea adâncă şi misterioasă prin întreaga mea fiinţă. Şi, ciudat, aveam încredere. Nu ştiu în ce, de ce… dar aveam încredere în cel căruia îi aparţineau ochii tulburători de luminoşi.

Aş fi vrut să se apropie… aş fi vrut să mă apropiu… Era o fragedă sfială între noi, în noi… Aerul părea încărcat de mii de volţi (aşa gâneşti într­o societate supertehnologizată), încadrându-­ne într-­un spaţiu propriu, numai al nostru. Am ridicat încet mâna. Şi în clipa aceea am simţit degetele  mângâind o piele catifelată şi lucioasă şi netedă… În ochii lui apăruse un fel de mirare dar şi bucurie. Cineva îl mai mângâiase aşa, ştia bucuria ei.

Fragilitatea gingăşiei, asta simţeam în suflet! când tu însuţi ai vrea să spui ceva, să te apropii cu un gest de cineva dar… străbaţi spaţii de câtiva centrimetri în… ani lumină! Sunt cele mai minunate clipe, pentru că trăieşti veşnicia care este cuprinsă doar în clipa prezentului. Ea se dilată spre un viitor care devine aidoma. Şi atunci crezi că este tot o clipă, dar cu ceva mai multe secunde decât ştiai până atunci. Intri în nemurire.

Palmele mele au alunecat, aproape fără a-­l atinge, spre minunea din faţa mea. A înaintat încet, privindu­-mă ţintă, până i­-am înconjurat gâtul lipindu­-mi obrazul de el. Mirosea a primăvară şi lăptic, a iarbă şi iubire. A închis ochii şi s­-a lăsat îmbrăţişat. Imagini dragi au apărut sub ploapele mele închise, a altor călători/zburători celeşti, de demult, mai de dinainte dar cu care am străbătut mereu spaţiile. Spaţiile din noi sau din universuri. Iar mânzul ăsta mititel şi fragil care îşi adăpostise boticul în palma mea, care deabia învăţa să meargă, era întruchiparea, zămislită pământean a visurilor prin care Dumnezeu ne dă posibilitatea reamintirilor, prin tot ceea ce ne înconjoară.

A venit stăpânul în fugă după el. Ieşise singurel… la plimbare!!! Un om bun pe care minunea de mânz l-a recunoscut după voce. I-a pus o legătură după gât şi a vrut să îl ia.

,,Mai îmbrăţisaţi­-vă odată!” a spus râzând omul, văzând cum ne privim, eu şi mânzul. Şi, om cum mi­-s, am spus îmbrăţişând mirarea din faţa mea: „Să fii cuminte. Să creşti mare şi voinic”.

                                                    

                                                       ☼

Am rămas cu amintirea acelei fragile gingăşii prin care ne-­am apropiat. A redeşteptat în mine ceva, înţelegerea începuturilor. Când tu crezi sau, mai bine zis, simţi apropierea de cineva, clipe în care se clădesc mii de culori şi sunete, mii de cuvinte care devin poeme nerostite şi pe care le înveţi desluşi mai târziu, uneori cu nostalgie. Când fragilitatea fiinţei umane în care suntem se poate prăbuşi în neant, între cei doi.

Darul iubirii necondiţionate care izvorăşte din noi în asemenea clipe este tulburător. Îl trăim cu precădere faţă de tot ceea ce ne înconjoară, şi flori, şi animale şi oameni. Cu o excepţie: când apare iubirea de cuplu, între doi oameni.

 Gând şi simţământ contopite în credinţă. Când citim aceeaşi filă din cartea vieţii, când fiecare cuvânt vibrează în adevăr adevarat inseparabil pentru amândoi.

Puterea care se naşte nu este datorată cuvântul în sine ci spiritul în care este el acceptat şi manifestat de amândoi. Eşti, trăieşti sublima stare de acum. În acum nu vrei nimic şi ai totul. În acum nu poţi schimba pe nimeni şi nimic, pentru că e totalitatea. 

Toţi trăim clipe din acestea. Acest acum este uluitor. Este echilibrul, starea absolută. Şi, a spune celuilalt „te iubesc” este cel mai frumos dar a spune… „Cred că mă iubeşti” este şi mai frumos. Asta după ce trece ceva timp, când încep manifestările umane cu acel „ai spus că mă iubeşti”. Fiecare gând poate fi trăit; fiecare gând poate fi întrupat vizibil. Orice stare în care eşti, aceea îţi întreţine viaţa.

Dar între două fiinţe, starea aceasta trebuie să se transmită continu. Să fie ACUM.

 Întreruperea ei înseamnă că unul are alte priorităţi, unde pe care transmite în alte zări. Şi deobicei nici nu acceptă că ştii. Şi ieşi din clipă. Din clipele vieţii. De ce nu au oamenii încredere decât din când în când?! JOCURILE… umane! Doar umane. Pentru că revenirea la starea sublimă în care un botic mic şi cald al unei fiinţe fragile se aşează în palma ta şi, ştii că eşti pe cea mai frumoasă planetă a iubirii, se face prin graţia LUI. Şi iubeşti totul atunci.

Mulţi spun că este posesivitate, dacă gândeşti aşa. E o subtilitate a stărilor dificil de de marcat. Şi asta datorită diferiţei constituive dintre bărbat şi femeie. Şi între care s-­au interpus multe între timpurile parcurse.

Iubirea este unica forţă care devine indestructibilă când o laşi pe ea să se manifeste. Altminteri se transformă în reproş, sau aşteptare zadarnică. Primitorul când nu spune nimic e doar un primitor. Îl las să se bucure pe deplin, şi mă bucur şi eu. Renunţarea la a cere răspuns… Un gând minunat a rămas undeva. Nu se pierde. Bucură în acea clipă pe cineva şi asta trebuie să te bucure şi pe tine. Şi pot să gândesc că a plecat spre stele şi luminează multe, multe  planete.

Când însă este întrupată în amândoi, atunci devine comuniune, aceeaşi cupă din care sorb amândoi nectarul divin, dar care nu este a niciunuia, ci a LUI. Ei, aici este fragilitatea fiinţei umane. Crezi… te apropii cu sfială, secundele devin eternităţi şi clipa rămâne uneori suspendată în trecut. Întoarce-­te de la ceea ce este la ceea ce trebuie să fie şi mergi în armonie înainte.

Începutul?! Este o stare sublimă de adorare a tot ceea ce este dumnezeiesc în om, dar şi în tot ceea ce ne înconjoară. Pentru acele clipe în care acordurile inimilor şi făpturii au fost un unic şi celest cânt, mărturisesc că sunt deplin recunoscătoare. Şi de am fi suficient de liniştiţi pentru a auzi sunetul inimii, al credinţei, am şti ce se înţelege prin „muzica sferelor”, armonia auzită numai de zei.

Un lucru este sigur: Magia sublimă a Iubirii există! Darul de veşnicie a fiinţei fiecăruia. Nimic nu ni se întâmplă dacă nu există în propria noastră natură, iar iubirea este întotdeauna.

                                                           ☼

Îmi voi lua „aripile mele de dimineaţă” şi mă voi înfăşura în ele. Când soarele va străluci voi atinge cu ele marginile mării apoi mă voi odihni pe culmile munţilor pentru a fi cu o secundă a clipei mai aproape de Dumnezeu!

☼

http://www.orfeu2000ki.ro/reiki_jurnalul_unui_maestru/1270.htm