O mică povestioară tibetană: Un om credincios mergea des în casa unei femei
ușoare pe care o adora. Într-o seară a
fost reținut la o ceremonie și se făcuse târziu. I-a luat drept cadou dulciuri.
Pe drum era preocupat de frumusețea, gingășia, farmecul acelei femei și pășea
ne-observând nimic în jur, așa că s-a ciocnit de un yoghin care medita cu ochii
închiși asupra lui Dumnezeu.
Yoghinul s-a înfuriat și i-a spus răstit omului:
„Ești orb?! Dai peste mine atunci când eu meditez asupra lui Dumnezeu?”.
„Iertați-mă, a spus omul, dar nu înțeleg un lucru: toate gândurile mele sunt
absorbite de o femeie atât de puternic, încât am uitat de lumea asta. Dar
dumneavoastră care meditați asupra lui Dumnezeu, sunteți totuși perturbat de ce
se întâmplă aici. Atunci, ce fel de meditație faceți?!”.
Omul a devenit după
aceea un yoghin respectat, a plecat în călătoria căutării lui Dumnezeu. El i-a
spus femeii: „Tu ești Gurul meu, pentru că datorită ție am înțeles ce este
iubirea pentru Dumnezeu!”
Depinde de noi să păstrăm aspirația către Dumnezeu, indiferent de
circumstanțe.
„Iar
acum, după toate cele spuse înainte, rămân aceste trei, legătura care strânge
şi ţine toate: credinţa, nădejdea şi dragostea. Dar mai mare decât toate este dragostea. Căci Dumnezeu se numeşte dragoste» (I
Cor. 13,13).
Dar eu (pe cât pot să
înţeleg), pe una o văd ca rază, pe
alta ca lumină, iar pe cealaltă ca cerc. Şi toate sunt o strălucire şi o
lumină.
Cea dintâi toate le poate
face şi zidi; (credința-raza)
a doua îmbrăţişează mila lui
Dumnezeu;(nădejdea-lumina)
iar a treia niciodată nu cade, nu încetează a
privi şi nu lasă pe cel rănit de ea să-şi liniştească fericita nebunie.(dragostea-
)
2) Cel ce voieşte să
vorbească despre dragostea lui Dumnezeu încearcă să vorbească despre Dumnezeu
însuşi. Dar a vorbi despre Dumnezeu prin cuvinte e greşit şi primejdios celor
ce nu iau aminte.
Cuvântul despre dragoste e
cunoscut îngerilor, dar şi acelora, numai prin lucrarea iluminării.
Dragostea e Dumnezeu. Iar cel ce voieşte să arate
hotarul (definiţia n.tr.) acestuia, e ca cel ce, orb fiind, numără
nisipul de pe fundul oceanului.
6) Cel ce iubeşte cu adevărat, îşi închipuie
pururea faţa celui iubit şi o îmbrăţişează cu dulceaţă în lăuntrul său.
Unul ca acesta nu se mai poate linişti nici în somn de dorul
aceluia, ci şi atunci se îndeletniceşte cu cel dorit. Aşa se întâmplă cu
fiinţele trupeşti, aşa cu cele netrupeşti.
10) Dacă faţa celui iubit ne
preschimbă în chip vădit pe toţi şi ne face luminoşi, veseli şi neîntristaţi,
ce nu poate face faţa Stăpânului, când vine în chip nevăzut în sufletul curat?”
- Scara Dumnezeiescului urcuş – Sf.
Ion Scărarul -CUVÂNTUL XXX
***
Depinde de fiecare să-și
păstreze cu fermitate aspirația către Dumnezeu. Omul face un pas, Dumnezeu
zece, dar în nevăzut. A ne tângui că nu e așa, că nu simțim, că nu ni se face pe
plac - e desertăciune.
Două persoane pot avea o
relație formală dar cu cât se cunosc, se acceptă una pe alta cu atât legătura
devine în timp, mai puternică. Intotdeauna în relațiile umane, există o a treia
Putere: Dumnezeu!
Dacă știm că El ne
privește atunci când gândim, când vorbim, când alcătuim povestea vieții noastre,
ne vom elibera de spaime, de depresii, de frici, de mânii, de nemulțumiri,
frustrări... Pentru că toate acestea, chiar dacă sunt îndreptate împotriva
cuiva, ascund ne-vederea lui Dumnezeu, de care mereu, mereu și mereu
NE ESTE TARE
DOR!
Ceea ce un om gândește aceea
el devine și are parte! Înainte ca însuși gândul să devină acțiune, mai devreme
sau mai târziu, să avem grijă la gânduri care de multe ori au creat un obicei
sau emoție.
Gândul trebuie să devină
acțiune proprie nu numai o informație pe care credem că trebuie cu de la sine
putere să se manifeste. Nu! TU ești cel care întrupează gândul! Dacă cele două
nu sunt realizate (gândire-acțiune)
urmează o senzație de neputință, de înfrângere pe care nu o vom recunoaște ci
vom căuta vinovați. Înfrângerea neacceptată degradează ființa.
Este
suficient să observăm gândul și el încetează!
Este o practică străveche, puternică și în timpurile de acum. Incredibil?! Doar să observăm gândul și deja vedem cum el se diminuează?!? De ce? Pentru că la nivelul cel mai subtil în noi este o altă gândire:
Este o practică străveche, puternică și în timpurile de acum. Incredibil?! Doar să observăm gândul și deja vedem cum el se diminuează?!? De ce? Pentru că la nivelul cel mai subtil în noi este o altă gândire:
noi suntem gândul lui Dumnezeu!
Mulți cred că e ușor de spus dar mai greu cu aplicarea. Ce-ar fi un exercițiu: o zi vorbiți cu cei din jur ca și cum ați vorbi cu Dumnezeu. Cu toți ai casei, cu cei de la servici, cu partenerii din trafic... Această atenție constantă vă poate schimba într-o zi.
RăspundețiȘtergereChiar dacă ați uitat o dată, reveniți-vă, cereți iertare. Nu așteptați „data viitoare”. Nu așteptați „mâine dimineață” INCEPEȚI ACUM !!!
Mulțumesc pentru idee !
RăspundețiȘtergere