Suflete pereche - suflete gemene

Multă literatură s-a scris despre sufletele pereche.

Am să scriu despre sufletele gemene.

În ultima vreme au loc multe divorțuri care sunt  o încheiere a karmelor. Chiar două – trei în viața unei persoane. Ceea ce înainte se derula în una - două vieți, acum totul este mult mai comprimat și nu e deloc ușor. Nu trebuie să judecăm prin vechile concepte pentru că așa nu vom înțelege, nu ne vom elibera de traume foarte puternice. Chiar și religiile par a înțelege această schimbare care are loc, dând dezlegări care înainte erau dificil de obținut.

Un caz fericit este al sufletelor gemene care se regăsesc cu bucurie, între ei instalându-se o prietenie profundă, fie că sunt două femei sau doi bărbați , fie femeie-bărbat. Această prietenie poate fi uneori confundată cu iubirea pământeană. În toate cele trei aspecte. Dar care va trece și tot prietenie și într-ajutorare va rămâne. 

Se poate să nu fie conștienți de ajutorul pe care și-l oferă și să apară trauma umană a despărțirii ( cu gândul la sufletul pereche). Se poate prin radiestezie, prin astrologie să afli aceste aspecte și să mulțumești, ocrotindu-te, salvându-te  așa de o nouă karmă.

Sufletele gemene se ajută chiar dacă nu se cunosc fizic. Mai ales acum când mentalul omenirii începe să depășească faza de ,,subconștient al omenirii” de care vorbea Jung. Începem mulți să înțelegem cu destul de mare acceptare că există , iar acest fapt ne deschide porțile pe care până acum pășeau numai puțini inițiați. Și încă cu foarte multă trudă. Poate această ușurință, facilitate a noastră de acum, duce la  a privi superficial darul de care avem parte.

Însă, așa cum avea să îmi confirme și Minerva ( Chiron ne-a apropiat acum ceva timp), sunt, mai sunt cazuri particulare.

Iar cel mai difici este al Sufletelor gemene care aici își găsesc partea de suflet pereche. Două suflete gemene, venite în același timp și singurul lor suflet pereche. Când unul din ele, când celălalt se poate întâlni cu sufletul pereche. Fiecare având o personalitate complementară celuilalt, dar ca aspect astrologic, numerologic, asemănătoare, aproape identice.

 Nu este ușor de privit o asemenea derulare. Nu este foarte des întâlnită, dar... este.

Iar sufletele gemene (S.G.)  aflate într-o relație cu sufletul lor pereche în două sau trei vieți, acum sunt foarte, foarte puternice.

Dacă într-o viață  anterioară unul din S.G. l-a înlăturat dur pe celălalt, acum se pot întâlni ca parteneri de afaceri care învață să fie corecți unul cu altul. Pornesc cu intenții bune, dar , pe parcurs, deviază de la corectitudine și totul se dărâmă acuzându-se reciproc. Pot însă să afle de ce și să-și acorde iertare, înțelegere.

Acesta este un aspect. Altul este cel format din nou alături de sufletul pereche.

Pot fi toți trei colegi de școală: generală, liceu, facultate, sau de serviciu. De obicei se regăsesc la prima vârstă, apoi unul din sufletele gemene să aibă evoluția lui iar celălat să rămână alături de sufletul pereche.

1. Căsătorindu-se, având copii, având succes în tot ceea ce fac.

Deci, unul din cele două suflete gemene va fi împreună cu sufletul pereche. El are anumite calități, dar numai o parte din totalitatea pe care le-ar avea dacă ar fi un unic suflet.  Ceea ce este foarte rar, încă, dar sunt mai mult decât până acum, asta e evident.

Cei doi pot fi fericiți, dar....sufletul pereche, fie că este bărbat sau femeie, va simți cu disperare că ,,lipsește ceva” în relație, în celălalt. Oricât ar realiza impreună conștientizarea este cu atât mai grea cu cât se trezește spiritual.

 Nefiind foarte multe informații, bulversarea interioară este mare. Nu poate înțelege ce i se întâmplă. Iar dacă apare în viață și cel de al doilea suflet geamăn al partenerului actual... e cel mai dificil moment al vieții. 

Cel de al doilea vine cu calitățile pe care celălalt nu le are. Și va trebui să aleagă. Cu primul a ridicat o casă, a evoluat material, el acest aspect avându-l spre manifestare.

Celălalt S.G. care apare, cu lecțiile lui învățate separat, vine cu partea de împlinire sufletească. Acum e dificil: pe care să aleagă sufletul pereche?! Determinarea lui interioară trebuie să fie foarte, foarte puternică. Decât să pendulezi între regrete ...mai bine la mănăstire. E o mică glumă (poate) ! Da! Îți poți trăi viața dăruindu-ți sufletul divinității. Total și pentru totdeauna. Fără regrete. Și în acest fel se poate încheia și karma între cei trei. (2+UNU).

 Dar retragerea să nu fie ca să suferi în sihăstrie, că tot nu s-a rezolvat nimic. Dacă sufletul urcă mai sus decât zona sufletelor, în Spirit, atunci, da! Se încheie karma.

2. Sufletul pereche poate întâlni partea cea mai slabă a S.G. Poate suferi alături de el, pot veni copii. Dar când apare cealaltă parte a S.G. lasă tot și pleacă cu el. Pentru că el are puterea cea mai mare. Pot realiza pe toate planurile: fizic, biosic, noesic.

3. Se poate ca sufletul geamăn alături de care este deja sufletul pereche, să facă un efort pentru a evolua și spiritual, mai ales dacă perechea deja a început să parcurgă această cale a regăsirii. Dar... venind numai cu anumite calități, este mai dificil să accepte, știind că are alături partea lui divină. Nu crede că ar putea să o împartă cu altcineva, să o piardă, și pot urma adevărate drame. Este una din cele mai dificile situații în aceste vremuri.

Pentru a echilibra balanța pe care trioul acestor suflete o poate dezechilibra, producând răni profunde și în cei din jur ( familie), deja apar și sufletele pereche care vor ajuta la înlăturarea traumelor, a neîncrederii. Mulți din copii pot fi traumatizați de divorțuri, nemaiavând încredere în Iubire. Este o perioadă dură din acest punct de vedere. Înțelegând însă și alte aspecte decât cele sociale, cu atât mai repede ne vom reveni ca familie consacrată divin.

                                                  ***

Sunt doar câteva aspecte din multitudinea de variante pe care le trăim acum. A judeca cu ușurință gesturile celor din jur, nu ajută pe nimeni. 

Apar situații de viață specifice timpului de acum. A avea înțelepciunea de a căuta să le înțelegem e un dar pe care l-am primit și ar trebui să încercăm să îl înțelegem până nu se instalează traumele.

Preponderența femeilor ca unic suflet este un pic mai mare acum. Cea a bărbaților ca suflete gemene este ea mai mare. 

Deasta femeile sunt în număr mai mare pe calea spirituală. Echilibrul vine prin savanții bărbați care descoperă prin știință posibilitățile imense ale Ființei umane. 

Sper ca sufletul și spiritul să fie parte impreună, AICI, pe pământ a Întregului Divin.

Adoratorii Soarelui

Zilele acestea, în timp ce încercam să aranjez  textele cu Lupul Alb nu ... întîmplător desigur, am privit oamenii. Cu aceeași atenție dintotdeauna. M-a surprins graba lor de a se feri în fața căldurii soarelui. E adevărat, e destul de cald și sigur vor veni zile fierbinți așa cum tot am avut parte în ultimii ani. Și eu mergeam pe partea unde era umbră, cât de cât. Dar când am ajuns în plin soare, am simțit și înțeles totodată, ceva ce m-a încremenit: nu iubesc soarele. Nu i-am spus demult, demult timp că Îl iubesc. Stând așa, în prezența lui am simțit cît de mult vrea iubirea oamenilor. Să-i fie trimisă așa cum facem cu cei dragi: gândurile și spusele sunt îndreptate mereu spre ei. Spre el nu! Asta este: nu am lăsat iubirea să plece spre el. Parcă doar...îl priveam. 

Am admirat răsăriturile la mare acum câteva zile. Am mulțumit, m-a încântat ivirea lui. Dar.... nu îl iubeam cu toată ființa mea ca în secunda când am realizat asta. O căldură din inimă a plecat spre el. E puțin spus dar decât cuvinte mari, mai bine simplitate și sinceritate. Simplu: îl iubeam și i-am transmis iubirea așa cum doar copii mici știu să o facă. Nu mi-a mai fost cald, dimpotrivă, zâmbeam fericită. O nouă stare care cere acomodare și asta e de lungă durată de acum încolo.

Multe, multe taine mai sunt de descoperit pe lumea asta. Ne obișnuim să iubim. Ne obișnuim ,,în iubire” și ea încet, încet se consumă dacă noi nu o mai conștientizăm. La fel și între două persoane. Se consumă din sentimentul sublim de la început și, normal, el începe să fie ca un fir, care se poate rupe oricând. Relaționarea înseamnă comunicare, împărtășanie, cuminecătura unul prin altul.

Bucuria pe care am dăruit-o soarelui meu, este ca dragostea dintâi care îți apare brusc în memorie din când în când, acum a fost  ca o revedere și revenire mult așteptată. Nu i-am spus, am simțit că îl iubesc și eram fericită că vede asta în întrega mea ființă. Iubirea nu are nevoie de cuvinte, de mărturisiri. Parcă mi se deschisese inima și un vârtej de căldură plecase din ea.

La câte nu mai sunt atentă?! Doar știu că dacă tu nu vezi acel ceva, el nu există. Mai ales cu ochii sufletului care trezesc sub pleoape mii de legături/amintiri.

Ne gândim cât de cald va fi, cum vine pârjol în jur. Dar că are cineva nevoie de iubirea nostră?! La asta ne gândim?! Mergem cu ochii în jos, lăsăm grijile să ne doboare... și nu ne luăm Putere de la cel adorat dintotdeauna. Sună ciudat ,, Adoratorii Soarelui” ?! Teoretic poate nu. Practic, cu efuziuni și amețeli ,,mărețe”ne mai amintim la câte un seminar sau când citim o carte,dar nu o mai facem demult timp. Ar trebui acel prag critic de adoratori , pentru a ne salva. Și nu mi se pare deloc o idee bizară. Starea de iubire trebuie întreținută, conștientizată mereu. Susținută.

Am ...însingurat soarele. Ocupați cu cheltuirea resurselor am uitat de cei care ni le-au dat spre folosire. Să învățăm să creem tot ceea ce avem nevoie din nelimitata putere. Noi... am învățat ceva/ceva dar și multe altele.

Nu, soarele nu este supărat. Ci suferă. Suferă minunatele ființe de acolo. Iar iubirea lor, noi, în micimea de acum, când am distrus atâtea, ni se pare că e pârjol.

 Învățăm despre forme, despre compușii din ele, învățăm să le numărăm, să le cuantificăm.... dar faptul că sunt toate alcătuite din energii care nu ne aparțin, ci doar puse la dispoziția noastră nelimitat, încât am ajuns să le folosim fără a ne gândi la responsabilitatea pe care o avem, nu ne mai trece prin cap să o facem.

Soarele nu este o bucată mai mare din ceva amorf. Acolo sunt entități alcătuite altfel decât noi. Atîta tot. Deja au trecut mirările multora că putem comunica telepatic între noi. Nu noi am devenit mai ,,măi/măi” așa dintr-o dată ca să tot cerem celor din jur, să ne ,,explice” ce este asta: e de la satana sau...suntem deosebiți. Bineînțeles că am vrea să auzim a doua variantă, marea majoritate de asta întreabă. Nici una, nici alta. Suntem iubiți. Atîta tot. Hai să acceptăm firescul în viața nostră și să nu ne pierdem timpul și energia căutând susținători prin jur. Am ajuns să cert cât pot de delicat ( scuze, nu îmi reușește întotdeauna) asemenea ființe. Celor înspăimântate, da, am răbdare să le explic. Iar cel mai simplu e cu ajutorul  experimentelor susținute de știință. Telepatic, empatic, cu întreaga ființă putem comunica la un nivel pe care nici nu îl înțelegem deplin. Și ca să avem de unde învăța, începem cu cel mai frumos și înțelept prieten, soarele.

Cu cât vom deveni mai conștienți că există Dumnezeu care ne vrea fericiți, că sunt înalte entități de lumină a căror inteligență ne poate îndruma, dacă noi cerem, cu atât vom înlătura pârjolul venit prin rarefierea țesăturii energetice din jurul planetei, și multe altele. Corpurile noastre au ajuns la ultima etapă de densitate a biologicului. De aici înainte avem două căi: înnobilăm materialitatea nostră , și asta nu o putem face de capul nostru, sau...devenim extratereștrii de care spunem că ne terorizeză, că nu au inimă. Ca să nu jignesc animalele pentru că ele sunt o creație superbă pe care aproape o nimicim.

Cuvinte nu trebuie. Ieșiți într-o rază de soare și trimiteți iubirea din iubirea inimii. Ea va sparge lutul murdar care prin  spaimele, fricile, supărările, neajunsurile, mâniile,  ne ține încă captivă imensa flacără  a iubirii. Va fi asemeni lavei care se revarsă din vulcanul inimii. 

Iubirea omului este specială în întreg Universul cunoscut sau încă nu. Pentru că știe atunci când este pârjolul prea mare, să răcorească, atunci când frigul devine moarte, poate dărui viață.

Nu e nevoie acum, în clipa asta să căutăm dicționare de gesturi, nu e nevoie de incantații speciale. Vor veni și ele. Pentru a ne domoli și a căpăta constanță în tot ce facem. Altfel vom uita iar repede.

Ar trebui să închei....și nu știu decât să spun: deschideți-vă inima și lăsați iubirea să plece spre soare. Fără nimic altceva.

pictor: Tomasz Alen Kopera

Puterea din Rusalii

De acum înainte vom măsura timpul tot din șapte în șapte zile ,,de după” trecerea Lor: duminica I-a, a II-a, a III-a….. până la a XXVIII-a după Rusalii. Parcă viul biologic își sună dansul clipelor fiind în Puterea lor.

Pământul acesta e binecuvântat spre păstrare a tainelor, a înțelepciunii, a Puterilor. Acel ,,adânc de memorii” care se zbate dureros în noi. Nerespectând darul din cumpenele cerului nu avem cu ce ne hrăni și întări.

Multe nu se pot încă rosti decât de la suflet la suflet.

Șapte frați , Sân Toaderii și Șapte surori - Rusaliile parcă sunt cerneri de amintiri stelare dintru începuturi când vorbeam direct cu dumnezeirea. Când sfatul Înaltelor fețe își avea altarele de odihnă pe pășunile străjuite de glasul munților care încă nu se ridicaseră strajă neamului.

Au trecut orologii de vremi iar bătaia lor a rămas în timpanele vremelnic ascunse de alte înțelesuri, care au venit cu adormiri de soartă. Ielele însă revin, an de an doar/doar ne-or găsi amintirea trează, să aibă cui se destăinui.  

Așa fosta scris să primesc înlănțuirea nopții de Rusalii la malul Mării. Cumpăna razelor lasă înserarea să cadă în mare. Aerul calcă apa care  trimite unde în bariera de alge-pavăză  nisipului unde căldura încă nu s-a aciuat.

Jocul lor revarsă duh de lumini pregătind sosirea Crăiesei Sânziana. Frații lor trec în magie de dans ritualic și ca să nu le dea de gol, își ascund fețele cu nelipsita năframă. Vai de cel ce o smulge de pe chipul fără întruchipare. Este osândit pe loc. Lege păstrată în sfințenia tainei.

Încerc să gust din clipa prezentului pentru a-mi fi aducere de amintiri din memoria trecutului. Luna e doar jumătate din Puterea ei care  învață trezia din om să se adune înlăuntrul lui. Grea deprindere. 

 Prin sfărâmarea sufletelor am construit atâtea obstacole care ne-au făcut să uităm că magia este în starea și în cuvântul bine rostit.

Las liberă neliniștea sufletul din mine care vede străfulgerările de deasupra mării. Și e doar prima oră înspre noapte. Dansul lor amețitor va fi vârtejul prin care cerurile la ceas de zori se vor deschide și alaiul Frumoaselor va ieși din Iele însele dăruindu-se dansului,  aninând razele soarelui în hora lor.

Taina zilei  nu e pierdută prin spaimele care au săpat neguri de înfiorare în noi. Pârjolul ierbii e doar semnul Puterilor de care nu ne putem încă apropia. Iar cei care o fac, dau în rătăcire a minții nemaiputând vre-odată să le uite, rămânând aninați de amintirea săpată în suflet.

În dansul străveziu dinafara lor se va dezlănțui Puterea din Eternul Timp pentru a ne fi pavăză până la împlinirea sorocului.

Mi-e dor să-mi potrivesc ritmul pașilor în ritmul lor. Înțelesurile din Iele curg amintiri care văd cum caută făpturi pentru a deveni mărturie necuprinsului cărora le sunt martore.

Surâd fulgerului de amintire care a lăsat urme de spaime tocmai pentru a fi ocrotite în neprihănirea lor. Pe oricare cale numai să nu te poți apropia de Iele. 

Dar văz-duhul vorbește sufletului care îl privește căutând deslușire de înțelepciune. Duhul  redă văzului vederea pierdută. Înțelepții le-au scris și rescris, după hramuri de vremi, multele prefaceri scormonind în litera moartă a hrisoavelor trecute din visterie în visterie.

Cu Leuștean, Avrămeasă, Usturoi, Tătăneasă, Pelin și Apă de la nouă izvoare lasă tămăduirea să fie adusă de frații lor. Doar înspăimântarea pricinuită de alții ne picură otrava slăbiciunilor și fricilor (pelinul stabilizează plinul vieții și înlătură propriile dizarmonii, nu trebuie să ni le transmită nimeni. Ascunderea Puterii ritualurilor din plante se face prin inversarea înțelesurilor).
 Apa vie tămăduiește neîndurările noastre de a lăsa viața să se bucure în noi. Înviindu-ne după măsura înțelegerii pe care o avem. 

Pentru Dorul din noi au venit și anul acesta pentru ca văz.duhul să le mai culeagă odată din taine și să umple norii care vor potoli arșița din suflete, încă un timp. Zânele neamului meu au nume împărătesc din izul florilor.

Cu cât vederea sufletului tău privește frumusețea cu atât vei fi binecuvântat!

Noi, zeii....moderni

Până a finalul filmulețului,  a fost greu să îmi definesc stările contradictorii, dureroase, care izvorau în mine.

Noi, oamenii credem prea mult că suntem singuri pe planetă. Facem animalelor ce nu ne place la... reptilieni: că ne răpesc, că ne hibridează.  Îi blamăm că nu se comportă ,,civilizat” cu noi. Simțim fiori reci când auzim de ei. Pe animale le considerăm ,,sălbatice” că nu ne lasă să ne ,,împrietenim” și fug de noi. Am învățat rudimentar - ce e drept , să le tranchilizăm. Le-am mutat din habitatul lor etc....Uneori intențiile multora sunt bune, de salvare a ceea ce a(m) mai rămas. Dar de ce să le punem în cuști ?! E...ciudat, nu?! Nu sunt inteligente ca noi, de asta !!! și ne spălăm pe mâini.

Dar noi, cu animalele de pe uscat, cu cele din apă, cu păsările  văzduhului, ce facem?! Le luăm locurile ca să facem deșerturi (acum am plecat și pe alte planete, dar ni s-a spus: stop, pînă aici! După cum au început să mărturisească cei care au avut norocul să zboare în cosmos). Unii – pentru a nu lăsa ca ,,amintirile ” lor să rămână în mentalul omenirii sunt ,,dați dispăruți”, asasinați. Așa apare o ,,pâclă” energetică, suficient de terifiantă ca să mai aibă cineva curaj să se apropie de cele ce nu au fost încă spuse. Dacă nu pot fi distruse sunt puse la ,,index”.

Câtă liniște și încântare, bucurie și viață emană aceste ființe în oricare din habitatul lor. 

Cât de minunat organizat este totul. Se hrănesc exact cât au nevoie, cunosc planeta mai bine ca noi, urmându-i liniile energetice pentru ca viața să continue. Se alintă cu duioșie, au manifestări pe care se pare că noi le-am uitat demult.

 Noi suntem asemeni zeilor hrăpăreți din olimpicele legende care doresc ofrande pentru dezmățul lor. Infiorător.

Ne ucidem între noi , ne judecăm unul pe altul, zicând că  îl apărăm pe Dumnezeu, atât de marea este infatuarea sau prostia sau demența uneori. Decăderea morală, religioasă, socială –din oricare parte a lumii, este imensă. Acuzații, înfricoșări, transformă albul în negru sub ochii tăi, dacă nu apelează la denigrări. Se leagă de ceea ce pot din viața umană pentru a distruge și a servi interesele grupului din care fac parte. Suntem scavii moderni și nici nu crâcnim.

Acum înțeleg mai profund și cu adânc respect, puritatea sufletului celor care spuneau o rugă atunci când culegeau ierburi de leac. Noi le smulgem cu sălbăticie, cu tot cu rădăcină. Ucidem ca să avem blănuri în dulapuri și să ne atace moliile și hoții. De ce ne plângem?! Ucidem pentru plăcerea vânătorii sau a sângelui, care ne hrănește așa cu Puterea celui vânat?! Alegându-l pe cel mai puternic și frumos exemplar, sigur respectat de toți ai lui, unii se folosesc de puterea acelei specii. Nu, nu e utopie sau un vis urât (aș vrea eu).

Bine că Frumoasa Natură încă ne iubește.

N.B. E doar o privire a sufletului, un posibil aspect, impresionată fiind de un filmuleț. Părțile minunate ale lumii civilizate sunt multe, indiscutabil!  însă spunem cu respect despre cei care știu graiul animaleleor că sunt deosebiți sau sfinți. Căutați singuri imagini cu animalele ucise, cu pădurile tăiate și .... spuneți o Rugă de iertare a nostră, a tuturor!

Polaritate

Energia  feminină!  ea conștientizează și Ea naște. Păcatul împotriva Duhului Sfânt este păcatul împotriva acestei Puteri, a acestei Energii. De asta nu se spune că este feminină pentru a nu se confunda cu  energia feminină așa cum o înțelegem deocamdată. Apare ,,orgoliul feminin”. Și așa am fost salvate de a cădea în ,,păcate” (partea bună). 

 Energia initială din Punctul Zero se manifestă și este ,,polaritate”. Umanul a transformat-o prin trăirile lui în ,,dualitate”. Era necesar să se experimenteze și acest mod de funcționare. Așa s-a hotărât, așa am ales. Dificil pentru noi, prinși în vâltoarea ,,experimentării”. Folosind prea multă energie pozitivă, ne dezechilibrăm. Și cu cea negativă e la fel. Echilibrul ! Și să învățăm cum să dăruim și să primim. Un schimb benefic pentru toți.

 Conștientizarea actuală a femeii - pe ea însăși  ca parte a Intregului pentru echilibru. 

Nu ca dominare, nu ca manifestare a vechilor frustrări. Cu greu ieși dintr-un asemenea cerc vicios dar se poate. Altminteri nu ni s-ar fi ,,creat” această șansă.

Atunci când energia  masculină a preluat totul și a degradat condiția femeii, interzicându-i accesul la cunoaștere și la manifestare, a fost ...greu. . Poate o etapă necesară din care să învățăm cele de folos. 
Acum se poate naște o lume nouă dacă participăm împreună la ea. Nu ca dualitate ci polaritate. Altfel dezechilibrul va fi și mai mare, servind celor care știu să îl determine și să îl folosească. 

 Când începi să dăruiești, celălalt primește darul tău și îl transformă clădind ceva cu el.  Se naște o stare de bine și este enorm. Bărbații vor resimți acut ,,privarea de putere”. E doar o aparență născută în dualitate. Femeile se pot crede ,,victorioase”. Tot o aparență.

In definitiv, folosim aceeași Unică Putere energetică, care nu ne aparține. Ce facem cu ea?! Își răspunde fiecare.

Pictura> Matteo Arfanotti

POLARITÁTE s. f. 1. Proprietate a unui sistem fizic de a avea, în două puncte ale sale, caracteristici de aceeași natură, dar opuse una celeilalte. 2. Proprietate a unui organism vegetal sau a unei părți din el de a forma două puncte de creștere cu proprietăți diferite. 3. (Fil.) Specie a contradicției constând în relația dintre doi termeni care prezintă cel mai mare grad de opoziție 
posibil și totodată se presupun reciproc, ca polii unui magnet. – Din fr. polarité. 
DUALITÁTE, dualități, s. f. Calitatea, caracterul a ceea ce este dublu sau prezintă o natură dublă; coexistență a două principii sau a două elemente diferite, opuse. ♦ Ansamblu format din două elemente diferite, opuse. [Pr.: du-a-] — Din fr.dualité, lat. dualitas. 

Dezicerea de Dumnezeu

Dacă spui,,eu sunt puternic/ă”, ,, eu sunt bucurie”, eu sunt…..”  cu gândul de a fi TU însuți și poți ,,aranja” asta și apoi de a răsturna lumea după chipul , voia ta, sau - mă rog, chiar pe o altă persoană, atunci e o creștere a orgoliului, a mândriei. Nu voi ocoli acum deloc ,,bunele intenției” care circulă de-a valma. Și cred că au un anumit scop pe care e bine să încercăm  să ni-l asumăm. Din practica ca vindecător de suflet încep să conștientizez cât mai mult cu putință. Atingem praguri pe cât de înalte tot pe atât de joase. Este încă multă instabilitate în noi. Totul și toate ne erau necesare ca să ne zguduie nițeluș. Dar a ne tot juca orbește a devenit periculos pentru noi și pentru viitorul tuturor.  

Deci:  vei avea mobilizarea necesară pentru a înfăptui ce vrei – dar consumul de energie pentru aceasta va fi din tine. Și te vei trezi după o perioadă sleit. După o zi, o lună, un an. Dacă  spui cu consecvență o rugă, o mantră, o săptămână dar apoi uiți, te plictișești, programul interior e rupt și cel vechi tot va rula și deacum înainte pe pilot automat.

 Dacă acumularea de energie divină din tine e mare – poți schimba instantaneu. Ce înseamnă această ,,acumulare”?! este umplerea de recunoștiință, de bucurie, de fericire că Dumnezeu există și TU ești parte din El. Așa Îl vei regăsi în tine. Fără această regăsire în interior nu poate fi sănătate, fericire. Iar aceasta este o practică constantă, un GÂND trăit mereu și mereu în interiorul tău.
 Pentru că altfel, doar la nivel mental, după o perioadă de ,,bucurie” : am reușiiiiiit !!! urmează un viraj în care nu ne va fi confortabil și nu știm de ce. E ca și cum am tot mima ceva și ...obosim. 

Poate vei relua după un timp  sau dacă ai puțină energie divină în tine – atunci va apare boala ta sau și a celor dragi, pentru că în atingerea scopului vei începe să iei energie de la ei. Nu arată prea bine tabloul a ceea ce des.scriu dar știu că așa este. Ucidem încet și lent. Soțul/ soția, copii, părinții se îmbolnăvesc sau ca să se protejeze, pleacă. Pleacă în lume sau dincolo. Când te vei trezi în depresie te vei mira cum de ai ajuns acolo, neînțelegând mare lucru, sau că e ,,nedrept”, că alții reușesc, sau că sunt de vină. E un repertoriu larg.

Ne manipulăm singuri destinul. Se spunea până acum că e pedeapsă de la Dumnezeu. Dumnezeu nu pedepsește ! era o paradigmă necesară acum 100 de ani. Nu e ,,pedeapsă” ci folosirea în ne.cunoștiință, în ne.gândire, a legăturii cu Dumnezeu. Ne agresăm noi înșine. Dumnezeu este iubire!!! Atât. Cum putem crede că EL ne pedepsește?! Iubirea nu poate pedepsi. ESTE doar iubire. ESTE !!! când iubești poți avea ȘI un alt sentiment??? nu. Iubești ! Atunci cum de îndrăznim măcar să spunem că EL pedepsește?! o facem singuri , uităm apoi ....căutăm vinovați sau subterfugii pentru a nu ne întoarce la cauză. Care este în noi. Care tot se manifestă în diferite forme, atrăgând pe alții care ne arată aceste forme. Doar ni le artă. Dar noi considerăm că ei ne rănesc.

- Prin supărare, prin nesiguranță, prin depresie, la modul subtil ne dezicem de unica Forță în care putem să avem deplină încredere. Defapt  folosim energia ca să fim supărați, nesiguri, depresivi. Folosim din rezervele acumulate care treptat se vor epuiza. Pentru că Puterea Divină nu  participă să te ajute pe tine să fii ,,aiurea”. În clipa când tu însuți vrei să fii supărat – se închide comunicarea. Ești supărat. Vrei să fii fericit? Ești fericit. E consumul tău de energie pentru că doar tu vrei, indiferent de care care taler te folosești. Acest ,,vrei” știu că mi se poate reproșa: păi, nimeni nu vrea. De acord: nimeni nu vrea dar marea majoritate trăiesc așa. Aici e necesar un efort de a ieși din ,,inerție”. Iar inerția este o lege clară în fizica cuantică: obiectele-( dar și stările) se urnesc cu greutate, dar și se opresc cu greutate odată ce mișcarea devine alertă. Gândiți-vă la ,,lene” sau repetatele amânări  și la ,,furie” și veți înțelege. Totul depinde de voință. Voința poate veni treptat sub formă de conștientientizare sau ...boală.

Atât de mare este îngăduința divină încât te lasă să faci ce  vrei cu ceea ce ți s-a dat. Poate vei înțelege. Dar nu pentru distrugerea ta și a lumii. Atunci se închide izvorul, și tu vei folosi doar din rezervele tale. Și…. Au mai dispărut neamuri apoi  lumi.

Dacă realizezi asta… și spui: Mulțumesc Doamne pentru tot! e  ca întoarcerea fiului risipitor. Vei fi îmbrățișat cu drag pentru că tu singur ai avut puterea să înveți. Și tot ceea ce vei face de atunci încolo  știi că modelezi cu/din ceva ce nu iți aparține, dar vei fi atent să fie o creație frumoasă. Sufletul tău va ști, vei simți cum se înminunează și el. Nu e mândrie, ci altceva, ce nu se poate descrie în cuvinte.

Să simțim și să gândim în același timp, e ceva ce se învață. Treptat, zi de zi. Și iarăși revin: dacă înțelegi un lucru nu e suficient. El trebuie aplicat_manifestat. Așa da, creem !

Intre simțire și intuiție se face  confuzie de cele mai multe ori. ,,Așa am simțit” – fii atent cînd și unde ai ,,simțit”. În tine ai simțit ,,ceva” iar dacă e deja acolo bine ar fi să vezi ce e. Asta va duce la o călătorie interioară la care puțini se supun. Pentru că marea majoritate nici nu știu că e posibil. Intuiția e altceva.

,,Sunt puternic/ă și recunoscătoare Ție Doamne ca mă bucur de tot ceea ce este CREATIE, de ceea ce ai creat Tu”, - atunci e altceva. Important : cuvintele să le căutați în voi. Evitați ,,pe derostul”. Poate devein cu ușurință un șablon.

Ruga este altceva. Am mai scris. Dar a ne conștientiza pe noi e un efort necesar. Cele două nu se exclud ci sunt complementare.

,,Sunt puternică” =recunosc în interior că PUTEREA UNICĂ acționează și prin mine,  numai eu nu am văzut-o până acum. Dar acceptăm că mai sunt și alții nu numai noi. Recunosc acest dar ca să il și las să se manifeste - e altceva.

Depinde de intentia din interior și trebuie să fim atenți la asta. 

,,Sunt puternic/ă” - nu voi mai depinde de nimeni, doar de conștientizarea Puterii manifestată prin mine.  Atunci am obligația să fiu atent/ă ce fac cu această putere. Izvorând din tine -poate crea și pentru alții - și e superb 

!

Când suntem triști, dezamăgiți de oameni, de o situație, e bine să ne amintim din ce  Putere suntem alcătuiți. Pentru că pe ea o folosim în acest caz ca să supărăm pe alții, noi fiind deja bolnavi. A folosi așa suflul divin nu este posibil.

Se rupe contactul și noi… rămînem singuri până cînd vom pricepe. Apar momente bine punctate în viața nostră care ne pot schimba definitiv. Dar nu de pe azi pe mâine. Treptat.

Dacă în tot ceea ce facem la nivel uman, de autocunoaștere: meditații, terapii diverse, incantații, mudre, sisteme de inițiere .....  nu uităm că folosim Puterea, Forța, Energia Divină și mulțumim pentru asta, vom fi păziți de multe. De fapt de toate. Și vom fi atât de recunoscători că ni s-a dat putința de a ne ,,juca” învățînd cum se crează propria noastră lume. Conștientizăm că suntem copii.  Eșecurile au fost întotdeauna ale noastre, nu date de Dumnezeu. Dacă și prin alte părți e la fel … învățăm împreună.

Știu, sunt nuanțe pe care nu le-am scris mergând mai profund. Pe unele deabia le-am menționat. Poate o voi face. Intre cea de acum 10-5 ani și cea din prezent este deja o cale. . Dacă nu ai întrebări, nu vin deslușirile.  Sunt conștientă întotdeauna de fragilitatea umană. Și a produce schimbări prea bruște nu cred că ajută. Îmi cer iertare dacă par uneori dură. Dar sunt momente bine punctate de care eu însămi țin cont. Dacă ajută și pe alții este meritul lor. Schimbarea este datorată/datorită lor înșile. Și repet, aceasta este o călătorie interioară pe care singuri o vom face. Dacă ne poate îndruma cineva în care avem încredere, e și mai bine. Însă pregătindu-ne conștient pentru ea. Iar ,,această pregătire conștientă” presupune cunoaștere. Invățătură. A înlătura obiceiurile, traumele instalate la nivel celular, așa cum le arată dr. Deepak Chopra, nu se face doar prin post, regim vegetarian, exerciții de respirații, incantații sau multe altele. Ci să stai față în față cu trauma. E ca un fel de ,,păzitor al pragului” dintre noi - scânteia divină și umanul care am devenit. Acesta este cel mai profund nivel al Ființei. Iar a ajunge acolo nu este ușor dar sigur este posibil. De asta mulți renunță. Unii simt lipsa pârghiilor, lipsa unui ,,desfășurător”. Însă treptat îl vom avea, sau vom întâlni pe cei care ne pot fi alături, îndrumători. Determinarea însă trebuie să vină din noi. Constantă. 

Dumnezeu ne gândește cu iubire, mereu și mereu și mereu. Iar noi până nu vom deveni parte asemănătoare a gândirii Sale, nu vom fi deplini. 
Gândirea lui Dumnezeu este Absolutul iar noi suntem o parte din acesta pe care Îl manifestăm. Pe El, nu pe noi. 

,,Doamne, întoarce-i ....

,,Doamne, întoarce-i la bunătate și rugăciune, pe toți vrăjmașii mei. Amin!”

Este ruga pe care mulți au primit-o de la părintele Puiu Gherontie la Mănăstirea Caraiman – Bușteni.

Trebuie spusă cu credinţă, de trei ori pe zi de 30 de ori de fiecare dată, vreme de 40 de zile sau, mai bine  toată viața, şi apără în cele mai grele ceasuri pe cel ce o rosteşte. 

Acum mulți ani o doamnă , mama Vali ( Dumnezeu să o odihnească!) mi-a vorbit prima data de părintele Gherontie. Intr-un final am ajuns urcînd pe cărăruia din pădure, nu pe drum. După ce te rugai la altarul ridicat în jurul bradului ca un veșnic sfeșnic către cer, intrai la părinte. Aveam nevoie de o îndrumare, de o dezlegare. M-a pus la trei ori să mă rog la icoana mare a Maicii Domnului, privindu-mă cu atenție. Mi-a dat dezlegare și binecuvântare! Și am primit și eu, cred că la fel ca toți cei care îi treceau pragul, o fîșie de hârtie pe care scria :

,,Doamne, întoarce-i la bunătate și rugăciune, pe toți vrăjmașii mei. Amin!”

De multe ori însă, în amintirea acelor clipe când m-am rugat la icoana Maicii, clipe de neuitat, spun :

,, Maica sufletului meu, întoarce-i la bunătate și rugă pe toți vrăjmașii mei. Amin!”

Am dăruit-o de multe ori de atunci – chiar și ieri. Întotdeauna este acel: așa este să fie!

Cineva m-a întrebat odată dacă este bine să considerăm că avem vrăjmași. Ne pot nemulțumi unii sau alții dar cuvîntul ,,vrăjmaș” aruncat asupra unui alt om, i se părea prea greu.

 Atunci am răspuns: vrăjmași în sensul dezicerii de Dumnezeu, nu neapărat al dușmăniei dintre oameni. Întoarce-i Doamne pe toți cei care au pierdut calea Ta și sufletul lor. Ajută-i pe ei Doamne, că au nevoie. Toți avem nevoie. Nu trebuie să numim pe nimeni ca fiindu-ne vrăjmaș. El își are rostul lui tainic în viața noastră. De a ne întoarce pe noi înșine, prin rugă, la Dumnezeu.

Rostind-o mereu ajungi să înțelegi și să deprinzi tâlc mai din adâncurile tale. Vrăjmași ne sunt propriile patimi. Iar ele devin vrăjmași prin noi și pentru cei din jur. Așa că ,,a ochi” pe cineva cu această rugă (și nu numai) nu este bine pentru sufletul nostru. El ne știe mai bine.

,,Vrăjmașii mei” – nu trebuie să te duci în afara ta. Cășunîndu-ți pe unul sau altul.Vrând tu să îl îndrepți că așa ți se pare. Calea lui personală e doar a lui și Dumnezeu îi va da dezlegările necesare.  Nu spun să nu ne rugăm pentru alții. Dimpotrivă. Dar nu cu acel sentiment de a-l ,,învăța” noi ce este binele pentru el. E o mare subtilitate la care trebuie să fim atenți. Vrem noi și nu Dumnezeu. Ba încă îl luăm , obligatoriu părtaș.

Iar cel care te-a jignit, supărat astăzi, tu l-ai ,,pocnit” energetic și ieri și săptămîna trecută și.... Prin vorbele aruncate ție îți deschide ochii. ,,Dumnezeu lucrează prin oameni”- să nu uităm asta. Sau să ne amintim cât mai des ca să fim feriți – noi de noi înșine. Prin vorbe omul se apără dar îți pune și oglinda sufletului tău în față. Scuze! Știu că știți dar ... recapitulez  acum. Ajută întotdeauna.

Trebuie să învățăm să ne gândim noi asupra nostră nu să stăm cu catastiful și să catalogăm pe alții. Actul auto.observării este un prim pas dar cel al gândirii și înțelegerii este imens. Vom primi răspuns prin oameni până vom începe să vedem ce/cât mai avem în noi. Atunci chiar și la banalități nu vom mai răspunde ,, cu aciditate” , ironic, cu senzația că celălalt nu pricepe nimic și că ne deranjează cu baliverne.

Îți deranjează orgoliul că tu știi tot? Sau îți dă posibilitate de a te vedea?!

Iar atunci când capeți deprinderea de a nu te mai ,,înfoia”, ai posibilitatea să transmiți și celuilalt o stare de bine.Și atunci când taci, poți să taci întru Dumnezeu și Maica. Sau poți să-l scoți din zona de disconfort cu blîndețe, doar printr-o vorbă bună. Și atât de mare nevoie este de această vorbă! Este Duhul care satură tot sufletul !

Satelitul Doamne

Am primit întrebări  la o postare. Așa că voi relua un text mai de demult ca răspuns. Știu că e necesar să învățăm împreună. Iar și iar.

,,aceste evenimente descrise mai sus fac parte dintr-un real mai subtil  pe care în graba noastră  facila il percepem  destul de vag dar el exista probabil  ca o compensație a nefericirii și neputințelor acestui neam”

Ei, tocmai acesta este : faptul că devenim conștienți că acest ,,real subtil există” avem treptat acces la el. Nimic nu s-a pierdut. Depinde de fiecare să conștientizeze aceasta. O brumă de bunăvoință nu de plângere. Crezi in frumusețe? Crezi cu adevărat? Atunci te vei focusa cu toate puterile numai și numai asupra ei până se va manifesta. Obișnuința de a ,,vedea” răul , aceasta va fi prezent și, evident că ne vom plânge. ,,Vindecă-ți sufletul apoi trupul”. 

Suntem determinați zi de zi prin toate mijloacele posibile să vedem răul și să îl extindem ( afectând multe lumi). ,,Intoarce și celălalt obraz” nu inseamnă bunătate, a nu-l judeca pe aproapele ci și a nu intra în energia răului. Din care cu greu ieșim. Pentru că…. îl aducem în noi, devenim părtași. Și energia nostră o vom consuma tocmai pentru ,,rău”. Un simplu apel: ,,Doamne, uite ce este în mine. Ajută-mă cu iubirea TA!” va fi suficient întotdeauna. Peste Dumnezeu  nu trece nimeni ci …doar tu. Ne-au lăsat totul, cei din neamul nostru. Ce facem noi, fiecare?! Se spune că vorbeau cu zeii direct. Pe noi cine ne impiedică?! Simplu și firesc ( dincolo de mysticism sau religii –pentru că oricum avem doar vagi cunoștiințe asupra lor și nu dintre cele mai ,,reale”).

Există o Forță care a creat totul iar noi suntem gândirea Sa - orice nume i-am da. Să nu ne dezbine un nume ci să lăsăm doar Înțelepciunea să ne fie martor.

Fiecare avem clipe când nevoia unui ajutor este urgentă. A  mărturisi cuiva - unui duhovnic, mai nou unui psiholog sau terapeut , ne descarcă de acea energie din interior care altminteri provoacă supărare , chiar boală. Dar.... există și anumite reguli pe care e bine să le știm: primul răspuns ne este cel necesar. Și faptul că adresarea directă este cu putință fiecăruia. Dincolo de orientările religioase există o unică Forță. Doar numele diferă și ....apropierea de acea Forță.

         Credința fiecăruia dacă este ardere personală nu trebuie să devină pârjol in jur. 

Cea mai puternică ,,tehnică” de apărare este .... SATELITUL DOAMNE ! Totul depinde de ,,predarea” fiecăruia acestei totalei, unice PUTERI peste care , nu te îndoi nici o clipă, nu trece nimeni. Doar...tu!!!

Da, cunoașterea este necesară altminteri te zăpăcești de atâtea ,,informații”. Am fost creați PERFECȚI. Incepem cu ce ne ,,doare”, fie trupește, fie sufletește. Cine te poate ajuta, CINE te poate îndruma?! ,,Satelitul Doamne”! EL îți va scoate ,,întâmplător” în cale, pe cine sau ce ai nevoie. Și... scapi și de mândrie: că tu faci ceva. Asta înseamnă că ești trimis să înveți. Să înveți, să cunoști PERFECȚIUNEA CREAȚIEI! Atunci să vezi cât de uluit ești în fața Măreției tuturor celor care au participat la crearea ei. Și cât de ușor o putem distruge. Și știi că ai cel mai puternic spijin din univers. Nu e nevoie să te apuci de lupte cu nimeni. Doar cu....patimile tale. Lasă-le pe ale altora ( dacă le vezi înseamnă că ,,prototipul” e la purtător-adică în tine.) Închide șuvoiul nemulțumirilor și ....vindecă-te.

Și înveți gradat, treptat. Întâi înveți unu și cu unu. Ce faci cu dualitatea ?! treci mai departe. Sau rămâi să ,,analizezi” dualitatea. Totul este de o simplitate și eleganță neașteptată.

Și uită-te omule, pe cine are MAICA nu numai în brațele Sale. ci în Inima Sa. Tu?! pe CINE ai în inimă?!

,,SATELITUL DOAMNE”
Marturii ale monahului RAFAEL NOICA

,,Nu exista o mantuire a monahului si o mantuire a mireanului, ca altfel ar fi dat Hristos alte porunci si alta Evanghelie pentru monahi si pentru mireni, pentru femei si pentru barbati si asa mai departe, pentru chinezi si pentru romani.

O Evanghelie si aceleasi porunci, Evanghelie, adica buna vestire a invierii din morti si aceleasi porunci pentru lumea intreaga. Deci si mireanul, acelasi om ca Adam, ca si Eva, ca si mine monahul, avem nevoie de aceeasi intelegere a voii lui Dumnezeu.

Ascultarea este acea intelegere a voii lui Dumnezeu in care trebuie sa intri.
Ce gandeste Dumnezeu?
Cine sunt eu?

Uite, un mirean de la Bucuresti zicea: as vrea sa stiu cine sunt eu si ce vrea Dumnezeu cu mine?
Asta-i intrebarea de capatai si pe linia aceasta este ascultarea.
Domnul, Facatorul meu, trebuie sa-mi spuna cine sunt si ce vrea cu mine, adica ce rol am de jucat in aceasta istorie, ca sa-mi gasesc fiinta cea adevarata, mantuirea mea.

Deci ascultarea de duhovnic, daca o intelegeti drept, nu se face pe orizontala; nu este vorba de orizontalism intre tine si duhovnic. Este vorba de cautarea voii lui Dumnezeu prin duhovnic si asta-i intelegerea dreapta; si taina aceasta se savarseste in felul asta: tu ca ucenic, ca fiind cel care te duci la duhovnic, fie sa te spovedesti, fie sa ceri sfat, cere intai Domnului in taina inimii tale; de cate ori te vezi pacatos spune Domnului: uite, Doamne, ca sunt pacatos, iarta-ma, vindeca-ma.

Cand te duci la duhovnic cere-i ca prin preotia duhovnicului, prin lucrarea tainica pe care a lasat-o Biserica (nn. Taina Spovedaniei), sa ti se ierte pacatele si nadajduiesc si stiu ca de vei face astfel, adica daca vei face in Duh si Adevar, cat de putin, de la fiecare spovedanie, vei iesi mai mult sau mai putin zburand. Acest zbor nu este doar o stare psihologica – te simti psihic usurat – ci,intr-adevar, se intampla in Duh o usurare de care, da Doamne, sa ai parte acum si in veci.

Daca te duci pentru sfat, intai lui Dumnezeu sa-i ceri indrumare:
Doamne! Sa fac asta sau sa fac aia? Spune-mi prin duhovnicul meu!

Cand simti oarecum in rugaciune, in viata ta, ca vine momentul, du-te la duhovnic cu gandul la Dumnezeu, cu atentia catre Dumnezeu si atunci spune-i duhovnicului problema ta si pandeste de la el primul cuvant. ( n.b. pentru că acesta este răspunsul direct. Mai mult ,,după” pot fi interpretări )

Il citesc pe Sfantul Serafim, ba citesc in colectia Filocalica acel prim cuvant, Dumnezeu atotputernic e bland, e acea adiere de glas subtire pe care a auzit-o proorocul Ilie si de care a fost impresionat mai mult decat de cutremurul, uraganul, sau focul; adierea de glas subtire care e mai rapida decat toti dracii daca lucram prin ascultare.

Nu intreba pe duhovnic mai departe, primeste acel prim cuvant, e cuvantul tau, duhovnicul nu ti-l poate explica, este dialogul tau intim cu Dumnezeu.

Daca asa l-ai cerut de la Dumnezeu, daca in felul asta il vei primi de la duhovnic, de ce sa cartesti, de ce sa te impotrivesti?
Fiindca risti sa lepezi cuvantul lui Dumnezeu.

Ba chiar in momentul cand ii spui: "parinte, explica-mi mai bine", ai rupt firul cu Dumnezeu! Ai inchis telefonul! Si acuma vorbesti doar cu aparatul de plastic, daca-i vorba de telefon, iar daca-i vorba de duhovnic, doar cu duhovnicul ca om.
Asta sa nu faci! Primeste cuvantul cu credinta, cere blagoslovenie si tu vei intelege acel cuvant, facandu-l.

Tot ce face omul incepe in nevazut, adica in taina inimii tale.
Cand ti-ai pus in inima asta, Dumnezeu a vazut si daca te-ai hotarat pentru acest "asta" este foarte probabil ca, la un moment dat, acest "asta" sa inceapa sa se infaptuiasca in viata ta.

Uitati, va dau o pilda.

Un monah mi-a spus intr-o zi: ma certasem cu un alt monah dintr-o alta manastire si voiam sa-mi cer iertare, dar nu m-am cait dupa aceea si nu mai voia sa stie de mine, intr-atat era de ranit.
Si mi-am zis: ce sa fac, maine-poimaine trebuie sa plec, iar eu vreau sa ma apropii de Sfanta impartasanie. Ce sa fac, am ranit pe fratele meu, cum o sa pot atunci sa ma apropii de impartasanie, cum sa continui viata pocaintei mele ca nu ma mai primeste; eu vreau sa-i cer iertare si el nu vrea sa auda nimic. Si zice: mi-am amintit de un cuvant din Liturghia Sfantului Vasile cel Mare.

Monahul acesta-i grec, si in greaca – imi pare rau ca in traducerea noastra nu reiese asa – la pomeniri, dupa sfintirea Tainelor cand preotul zice "pomeneste Doamne pe cei care ai invrednicit sa imparateasca pe pamant" spune asa: "glasuieste in inimile lor cele bune pentru Biserica Ta, pentru poporul Tau".

Monahul si-a adus aminte de acest glasuieste si a zis: Doamne! Glasuieste in inima lui pentru pocainta mea, spune-i ca ma caiesc pentru ce am facut, ca-i cer iertare si ca eu il iert.

Si a continuat spunandu-mi: data urmatoare cand l-am vazut parca nu fusese niciodata nor pe cer, totul disparuse si impacarea noastra era deja facuta.

Cand am auzit cuvantul asta, am sfatuit multe persoane in aceasta directie si aproape de fiecare data s-au intamplat minuni.

Si iarasi o monahie care era noua intr-o manastire imi spunea: "Parinte! Mi-e frica de toata lumea". Era foarte sensibila si ranita mai ales de cutare monahie care era un pic mai in varsta si mai autoritara. Zice: "cand intru in bucatarie m-apuca groaza, nu stiu ce sa fac". I-am spus sa se roage asa:

"Doamne, spune in inima ei sa-mi zica un cuvant bun sau spune-i ceva bun despre mine".

Intr-o zi vine fugind catre mine: "Parinte! Parinte! stiti ce s-a intamplat? A venit maica cutare si m-a apucat groaza si am zis: Doamne, spune-i ca o iubesc!" Si zice: "nu stiu parinte – o fi fost vreo coincidenta –, s-a uitat frumos la mine si mi-a zis ceva frumos". Ultima oara cand am vazut-o, acum un an, avea fata luminata ca atunci, acum vreo zece ani, si era impacata cu toata lumea si cred ca
aceste "coincidente" au continuat.

Deci se leaga si se dezleaga in Duh, in taina inimii si profit de intrebare ca sa spun si acest lucru: trebuie sa ne nevoim in ceva, ceva pe care stramosii nostri cred ca il faceau fireste. Cred ca stramosii nostri, care erau, cat de cat, mai apropiati de Dumnezeu decat noi, in mod firesc, pentru fiecare lucru chemau pe Dumnezeu.

Vezi o primejdie: Doamne! Si zici ceva lui Dumnezeu.
Vezi un pacat in tine: Doamne! Uite ce-i in mine, nu ma lasa asa!

Vezi pe cineva care te supara si nu te poti impaca cu el:
Doamne! Spune ceva in inima mea pentru aproapele meu! s.a.m.d.

Chemati-L pe Dumnezeu.
Zicem ca Iisus Mantuitorul este singurul Mijlocitor intre Dumnezeu si om.
Indraznesc sa spun ca lui Dumnezeu ii place sa mijloceasca intre om si om.

Cheama-L pe Dumnezeu mijlocitor intre tine si vrajmasul tau, intre tine si cei cu care te-ai certat si ai sa vezi urmatoarea "coincidenta": cum spuneam cuiva acum catava vreme: Dumnezeu nu exista. Nu! Dar se preface bine ca nu exista!

Fa si tu ca si cum ai crede si ai sa vezi cum si Dumnezeu se face ca exista!

Si provocam "coincidente" dintr-acelea.

In esenta profit ca sa va zic: sa invatam fratilor sa chemam pe Dumnezeu in toate imprejurarile, sa-i cerem sfatul lui Dumnezeu, sa multumim lui Dumnezeu cand ne-a dat ceva ce i-am cerut, sa-L intrebam pe Dumnezeu ce inseamna asta si toate nedumeririle noastre.

Intai "Doamne!" sa fie in inimile noastre si dupa aceea tot restul.

Daca vrei sa-l vezi pe duhovnicul tau care este la 100 de metri de tine, trebuie sa faci 100 de metri si poate altceva l-a inhatat sau trebuie sa iei telefonul si sa faci un numar.

Pentru Dumnezeu, nimic din toate astea: zici "Doamne!" si ai si intrat in contactat cu "satelitul Doamne" si sa vezi cum se preface acest Dumnezeu ca exista!

Cum sa ma pazesc de gandurile rele care imi vin in minte?
Tot prin "satelitul Doamne" (...)

Ce-am spus si altor tineri va spun si voua: nu este greu, este cu neputinta!
Firea ta cand se simte deznadajduita ca ar putea sa ajunga la asta, firea iti marturiseste ca nu face parte din tine, ca nu face parte din firea ta biologica.
Dar de la Dumnezeu nici sa nu asteptam mai putin decat cele cu neputinta.

Dumnezeu numai in cele cu neputinta lucreaza, in cele cu putinta facem si noi.

Dumnezeu nu invarte la mamaliga ta. Dar daca este vorba de poruncile lui Dumnezeu, numai Duhul lui Dumnezeu in tine va putea lucra.
Vrei sa te pazesti de ganduri? Dumnezeu sa te ajute si faci asta.
De cate ori vezi un gand rau in inima ta spune: Doamne uite ce este in mine! Si cere lui Dumnezeu.

Poate ai nedumeriri; intreaba-L pe Domnul, Toate se leaga si dezleaga in Duh, in taina inimii.

Vrei sa stii cum sa nu le mai faci?
cere Domnului sa nu le mai faci, cere Domnului aparare sa nu mai cazi in pacat.
Intotdeauna cu Domnul lucreaza !
Dumnezeu, stiind ca ne da porunci – cuvinte cu neputinta omului de urmat, total cu neputinta – nu asteapta ca eu sa le implinesc, asteapta ca eu, vazand ca nu sunt ala cum ar trebui sa fiu, sa zic: "Doamne! Fa Tu ceva, du-ma Tu pe calea Ta!

Nu zice si Hristos "Precum am zis evreilor va zic si voua: unde merg Eu voi nu puteti sa mergeti, dar veti veni mai pe urma"?
Cand mai pe urma? Dupa pogorarea Duhului Sfant, acea pogorare faca-se voua, tie frate sau sora care mi-ai pus intrebarea, si tuturor! Contactati "satelitul Doamne"!

Profit ca sa va spun inca un lucru: de multe ori m-am intrebat si multi tineri m-au intrebat, de ce daca Dumnezeu stie toate, trebuie sa ma mai rog si sa-I spun?
Nu trebuie, dar de multe ori rugaciunea este singura metoda prin care imi pot arata impreuna mea lucrare cu Dumnezeu. Zicand "Doamne vreau asta!", desigur, Dumnezeu stie ca vreau, dar facand-o, incep de fapt o impreuna lucrare. Uneori poate ca este singurul lucru pe care pot sa-l fac, alteori se adauga la ceea ce fac. 

Deci, "Doamne da-mi rabdare!" este deja o impreuna lucrare, Dumnezeu imi da rabdare.
De ce? pentru ca e indelung rabdator. Vine un moment in care trebuie sa-mi exersez rabdarea, incerc cum pot, voi reusi sau voi cadea, vedea-voi!
Dar cerand de la Dumnezeu rabdare, impreuna lucrez cu Dumnezeu mantuirea mea. Nu astept pica para malaiata in gura lui natafleata. Fac si eu ceva! Cer Domnului: da-mi asta!

Sfatuiesc pe toti sa se impartaseasca cat de des posibil, atat de des cat ii sfatuiesc duhovnicii lor. Si asta nu numai pentru a nu intra in conflict cu duhovnicii, ci fiindca – si asta este un lucru foarte important de inteles – omul nu este un obiect si ca atare nu este supus unei legi. Omul este o exceptie. Fiecare suflet ce va fi existat in lumea asta este o calatorie dintru nefiinta pana in vesnica dumnezeire, o calatorie unica.
Toate se leaga si se dezleaga in Duh si in nevazut.

Singurul indreptar pe care-l pot da tuturor este: contactati "satelitul Doamne".

Sa ne invatam cu "Doamne" in toate imprejurarile, si sa incepem cu "Doamne" si alt indreptar nu cred ca as putea sa dau fara ca sa ma pasca pericolul de a-l face pe unul sau pe altul sa se poticneasca.

Toate legile isi au valoarea si limita lor, dar "Doamne" nu are nici o limita.

Mantuirea este un lucru cu neputinta la om si deci, daca este cu neputinta , Dumnezeu Insusi o face si de aceea trebuie sa ne lipim de rugaciune si de Tainele Bisericii, mai ales de Taina Sfintei Impartasanii.

Si asa, ceea ce este cu neputinta la om este cu putinta la Dumnezeu.''

,,CELALALT NOICA'' si ,,CULTURA DUHULUI'' - Marturii ale monahului RAFAEL NOICA