Se afișează postările cu eticheta puterea gândului. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta puterea gândului. Afișați toate postările

joi, 31 mai 2018

Anxietatea Iertării





Participarea la cursuri sau întâlniri de o oră-două, nu duc la o schimbare AUTOMATĂ a vechilor tale stări, oricât de bine crezi că ai înțeles și, cât de entuziasmat ești o zi-două. Va trece și revii la vechi deprinderi.
Informațiile sunt necesare dar cât de utile iți sunt, o vei afla PRACTICÂND zilnic, constant, TU însuți. Doar așa îți vei schimba singur/ă, deprinderile pe care le conștientizezi că nu au ce-ți aduce bun și frumos în viață.
Exteriorul este oglinda interiorului nostru. Dacă dezordinea dintr-o cameră, uneori e utilă, - habotnicii vor zice că nu, dar vă las singuri să decideți. Oricum, nu dezordine pentru o perioadă lungă, ci atât cât ne determină „să facem curat”, dezordinea interioară, constantă, devine boală.
A „înțelege” ceva, nu înseamnă că te-ai înțeles pe tine sau, și mai grav, pe cei din jur, pe care îi bombardezi cu „bune sfaturi” datorate „bunelor tale intenții”. Între timp tu nu le-ai valorificat pentru tine.

Am întâlnit persoane care erau nemulțumite de un coleg (cel puțin) de serviciu, sau de fosta soție ( soț), de un vecin. Până la a fi nemulțumiți de întreg neamul acesta de „păcătoși”, care (alții) nu fac nimic pentru a remedia situția pe care TU o dezaprobi cu enorm de multă vehemență, pierzându-ți propriul tău timp și energie. E plin internetul de asemenea atitudini.

Neamul ești TU!!! Cum/când ești nemulțumit de alții, uită-te ÎN tine. Tu echilibrează-te, armonizează-te. Vei transmite și altora starea ta pentru că, se formează UNDE DE REZONANȚĂ. Nici nu e nevoie de cuvinte. Până se va forma un grup de bază, chiar fără a se cunoaște unii cu alții, grup de stabilitate (10%), care pot schimba o situație, chiar o perspectivă a unui război, așa cum, deja, s-a demonstrat.

O nemulțumire exterioară denotă multitudinea celor interioare. Față de unii membri din familie, prieteni, necunoscuti sau situații pe care nu avem noi cum le ști dedesupturile.

Nemulțumirea față de colegi, prieteni, duce la ÎNSINGURARE. Ori te desparți, ori nu-ți găsești partener. Dacă ai unul, îl toci mărunt, mărunt până pleacă (dacă mai are putere). Atunci când spui că fostul/fosta e manipulatoare, un „jeg” (scuze), și repeți asta de 3-5 ori, în modalități puțin schimbate (ca exprimare), apoi te superi că ești „intrerupt) și că nu există „bunăvoința” de a fi ascultat (adică: vaaai, ce păcat de tine, care ești extraordinar!), un psiholog ar fi necesar. Spiritualitatea .... „a dăunat grav” dându-ți impresia că ai devenit un nou Budha. Este o situație des întâlnită. Când există și copii în ecuația aceasta, și când îi consideri și pe ei manipulatori, că așa au fost învățați de partea „adversă” (trebuiau să spună că „îngerul” care ești tu, s-a săturat se traiul cu muma pădurii), atunci chiar e o problemă. A îndruma „vocal”, cu „sfaturi bune”, nu e suficient. Copii prinși la mijloc SUFERĂ! Și iau decizii  care (subconștient) să ÎI DOARĂ pe ambii foști parteneri, pe părinți. Invață, de fapt, să se orienteze singuri. Sfaturi?! Gen: fostul/fosta e de vină! DE CE otrăvești (și) sufletul copilului?! Numai ca să te „albești” tu?! Pentru că nu-ți asumi și partea ta de neconcordanță (nu spun vină)?!



Am întâlnit situații de acest fel și, durerea cea mai mare, întotdeauna a fost a copiilor.
Am fost acuzată că nu iau partea sau apărarea uneia din părți, că nu am o MARE disponibilitate de a asculta ceasuri în șir acuzele. Repetate, în diverse tonalități, de cel puțin 3-5 ori, în decurs de o oră.  Știu! Dacă aș fi zis: vaaai dar cum ai putut rezista lângă o „asemenea” persoană, eram cea mai bună ființă, și înțelegătoare. Dar așa... am devenit non grata.

 Fiind vorba de copii care sunt traumatizați, dacă nu de ambele părți, măcar de una, nu e cazul să dau putere și mai mare dizarmoniei din persoana care mă toacă și pe mine mărunt.

Știu că în viața persoanelor nemulțumite de parteneri, de colegi, de vreme, de guvern, toate se vor RELUA dacă nu vor să se schimbe ei înșiși.

Terapia Iertării ?! e bună pentru alții, ei să ceară iertare. Mulți numai asta VOR să înțeleagă în situații mai dificile.


 Circumstantele exterioare sunt un barometru al nivelului nostru de constiinta.” Oricare ar fi ele, din orice zonă e existenței noastre vin, apar. Fie e fostul/fosta, fie orice altceva. Când spui „așa sunt eu” să nu te aștepți la a se schimba ceva atunci când „situația” o ia razna. Și să nu aștepți ca eu, sau altcineva să fie extrem de amabil cu tine, să te compătimească, să îți dea dreptate și să acuze partea „adversă” pentru a te simți tu bine. Vei rămâne aceeași persoană plină de frustrări, de lacrimi, vei ATRAGE noi suferințe trase la Xerox  (indigo), pentru că tu nu renunți la „demonii” interiori. Nimeni din-afară, nu te vindecă. Așa că nu da vina pe altcineva că „nu te-a ajutat suficient”. Dacă ai răcit și iei paracetamol, data viitoare nu vei mai lua pentru că trebuie să-și facă efectul și acum (după trei luni de când l-ai luat prima data)?! Dacă te simți bine- bine, o zi, o lună dar tu reiei vechile deprinderi, înseamnă că medicul, psihologul, terapeutul, vremea, vecinu* este de vină? O emoție, o stare nu se schimbă definitiv decât dacă tu singur conștiențizezi și aplici constant ceea ce ai simțit că este bine pentru tine.


și RUGA: „ DOAMNE, ÎNTOARCE LA ECHILIBRU ȘI ARMONIE, NEMULȚUMIRILE.... DIN MINE” repetată  până la ultima suflare din această viață, ori de câte ori „simți” că iar apare „demonu”.  Nu o zi-zece și ... Vă asigurați de o nouă rundă.


Și nu uitați de SATELITUL DOAMNE! Este mereu, întotdeauna, pe orbita ta personală. Incetați de a învinovăți pe alții, de a vă etala nemulțumirile. Pictați cel mai sumbru tablou in care voi sunteți figura centrală.





                          Thomas Alain Koper



P.S. Uneori este spre binele persoanei să închei orice relaționare. Pentru că își va întoarce nemulțumirile spre mine. Apare așa, nouă „ocazie” de a fi „aceeași persoană” la care nu vede de ce ar renunța. Mi-e dificil, enorm de dureros, atunci când sunt copii prinși la mijloc sau părinții care, sigur, nu au capacitatea ta de informare, de schimbare. Vei afișa indignare, vai bate toaca, cum se spune, că nu te-am ajutat, nu ți-a fost de folos...Așa cum faci cu cei „dragi”, dar-mi-te cu o străină. Eu voi rupe cercul tău vicios, pentru că nu vreau să fac parte din el. Sunt om, pot avea și eu un moment de cădere, mai ales când e vorba de părinți sau copii, sunt mai aspră, directă. 

„Am fost la... și, nu prea m-a ajutat”. CE ți-a spus să faci? Și afli că apoi „nu a avut timp”, sau nu a „înțeles”, sau a considerat că ....

Dacă accepți o nouă întâlnire, poate părea că „ai legat” pe cineva de tine. Sumbre gânduri mai au unii! Acuze care  sunt de evitat, atunci când sesizez că apar.  Inerția umană este imensă.

 E decizia fiecăruia de a apela,  pe oricine vrea. 
E mai comod să ai pe cine da vina când simți tu că e cazul să-ți arăți propriile frustrări, neputințe?! Se pare că da. 

Vorbe „aruncate” în asemenea momente, au o încărcătură care sigur se va întoarce la tine, cel puțin, sub forma unui refuz politicos. Dar, ele se vor aduna, din multiplele nemulțumiri și... ȘI!!!

Atunci când sesizezi că recidivezi în gândire, atitudine, stare, caută ajutor în ați schimba starea energetică și, cel mai important, APLICĂ ceea ce primești ca îndrumare. Nu căuta să dai vina pe nimeni. Nici pe tine. A conștientiza că ai nevoie de un strop de ajutor, te poate salva din multe nemulțumiri.

A avea răbdare, duce la interpretări. Răbdare de a reface „eroarea de gândire” a celuilalt. Iar și iar!  dar ȘI la delăsare din partea unui „viitor nemulțumit”. 

Erorile de judecată, te pot omorî -spune dr Len. Cu umor, desigur. Măcar un pic, adaog eu, suficient cât să îți faci viața proprie un calvar. A te lăsa să dai și vina pe mine, e ... deja altceva. Sigur intensific eu Terapia Iertării! Tu vei continua - sau nu, e alegerea TA! 




marți, 13 februarie 2018

Lumea este creatia ta





Te rog, iartă-mă că te-am făcut prizonierul gândurilor mele. Recunosc, știu că prin negativismul gândurilor mele, ți-am influențat în mod distructiv comportamentul. Iți mulțumesc! Iți sunt recunoscătoare!Te iubesc!

Atunci când aplicăm T:I: e nevoie să învățăm câteva elemente inițiale.
Starea de meditație, în care să implicăm toate cele cinci simțuri, este necesară. Se știe că o întâmplare se înregistrează instantaneu pe zone diferite ale creierului. Și vizual, și auditiv etc.
Ne adresăm divinității, cu încredere, așa cum am vorbi cu cel mai bun prieten. Ne lăsăm cuprinși în Puterea de comunicare pe care așteptăm să se întâmple.
Spunem ce vrem, ce avem nevoie. E cea mai completă mărturisire pe care am făcut-o vre-odată.

Te rog, iartă-mă că te-am făcut prizonierul gândurilor mele!

Gândindu-ne intens la o persoană, la clipele neplăcute, o facem prizonieră. Unda energetică devine foarte puternică. Ne cerem iertare din toată ființa noastră, atunci când suntem convinși în mod sincer, când nu ne îndoim deloc de acest Adevăr.
Este o eliberare cum nu poate fi explicată prin cuvinte. Ce se întâmplă nivel celular se simte cel mai bine. Să nu aveți așteptări ca să se întâmple, neapărat, foarte repede. Nu are importanță când se va întâmpla. Importantă este starea în care ne vom adânci zi de zi, făcând această auto-terapie.
Avem pe mulți strâns legați de noi. Nici nu ne dăm seama. Apar cazuri, așa cum am văzut recent, că micile nemulțumiri zilnice, hrăneau marile neiertări, devenite deja traumă, din cu totul și totul altă motivație. Nu e o terapie de o zi sau o săptămână. Persoana trebuie să înțeleagă treptat că propria atitudine o face să devină un magnet. Că tot ce are „pe suflet”, e doar o mică parte din ceea ce este ascuns.
Trebuie înțeles clar mecanismul prin care realmente ne distrugem viața. CUM să facem asta, ÎNȚELEGEM treptat! Ințelegerea are MULTE, foarte multe trepte, tot mai subtile. Le vom afla singuri cu cât exersăm.




Recunosc, știu că prin negativismul gândurilor mele, ți-am influențat în mod distructiv comportamentul.

Atunci când ȘTII că acest RECUNOSC este ADEVĂRUL, te-ai eliberat. Sincer, după asta nu mai e nevoie de nimic. Cuvintele tac. O adâncă înțelegere te cuprinde. Valurile se potolesc. Pentru că și noi contribuim la stările altora. Nu numai el la ale noastre. Ieșim din acest perpetuum mobile atunci când RECUNOAȘTEM.

Noi atragem în viețile noastre oameni, întâmplări, locuri, lucruri și energii de o vibrație asemănătoare celei pe care o emitem.
Neiertarea are multe forme: nemulțumirea față de o persoană, uneori față de o situație, urmărirea, vânarea erorilor altora etc. Ea face ca persoana respectivă să devină prizoniera gândurilor noastre, uneori creind și întreținând în spațiul nostru o structură energetică chiar și o entitate străină, adunând părți de suflet, care ne secătuiesc energia deoarece ele trebuie hrănite, determinându-ne tot felul de gânduri și emoții negative. Pot duce la boală sau moarte.

De asta este necesară curățarea fizică și energetică, a spatiilor de locuit, a birourilor. Nu e vorba de a face acea ordine strictă dusă la extrem. Sunt camere aparent dezorganizate, dar din care nu ai mai pleca. E vorba de energiile care sunt acolo, datorate persoanei care o are în grijă.


                Iți mulțumesc! Iți sunt recunoscătoare!Te iubesc!

Iți mulțumesc că m-ai ajutat să văd cât de „chinuitoare” era starea din mine. Ești o ființă minunată care ai avut grijă de mine, m-ai ajutat să-mi văd partea frumoasă și armonioasă, caldă și iubitoare.
Iți mulțumesc că mi-ai dăruit din timpul și energia ta.
Mă rog să primești, să fii binecuvântat cu energii vindecătoare, armonioase!
Te iubesc și te rog să-mi acorzi iertarea ta!

Știți ce sunt memele?! „Meme este un concept evoluționist introdus în 1976 de biologul Richard Dawkins în cartea sa „Gena egoistă”, care definește ipotetica unitate de informație culturală moștenită, utilizată și transmisă de individ. Așa cum gena este o unitate informațională macromoleculară, purtătoare de caracteristici biologice, structurale și interactive ale individului, meme este simbolic vorbind o genă informațională mentală, o purtătoare specifică de informație culturală. Altfel spus, dacă gena este o unitate replicativă la nivel biologic și mema este tot o unitate replicativă, însă la nivel cultural.[1]

Cărțile, articolele, cursurile, oamenii, care ne influențează, pot fi considerate meme. Suntem conectați printr-o idee purtătoare a unei informații pe care am primit-o și cu care am fost de acord. Nu ne mai gândim ce impact are, doar o reluăm mental și considerăm că este suficient. E bine totuși să fim mai selectivi cu informațiile!!! Dar și cu persoanele de la care le primim. 

Oricum, înțelegem totul prin prisma noastră. Zece cititori, zece ascultători pot duce la 11 păreri aparent diferite. Sunt doar aspecte ale aceluiași adevăr, fiecare privind din „punctul lui de vedere”( când privim degetul cuiva vedem doar partea dinspre noi, unghia sau amprenta- "softwar-ul" degetului). Atunci, pentru ce ne supărăm că altcineva are o altă părere sau „viziune”?!




Avem un unic Judecător, Dumnezeu. Dar Dumnezeu, în imensa Sa iubire, ne iartă greşelile noastre, dacă le recunoaştem şi acceptăm iertarea Sa. Pare ciudat să spun asta?! Nu cred!
 Cei care îl roagă pe Dumnezeu să îi ajute dar ei nu fac nimic pentru îndreptarea, în primul rând a Sufletului, nu cooperează cu Dumnezeu, nu lucrează cu Dumnezeu, nu cred în El. Omul este singurul care poate face asta.

Atunci când, oricâte eforturi am face să ne reamintim, nu mai ştim care a fost cauza supărării, dizarmonia a dispărut. „Dulceața sufletului”, cum spun scrierile patristice, ne înmiresmează Ființa. 

Dumnezeu lucrează cu fiecare în parte, pentru că facem parte din Creația Lui. 
Creația personală ?! învățăm să ne descurcăm sub directa LUI privire! E bine să nu uităm că ne privește, ne trimite ajutoare... 

Lucrează cu tine, dar nu pentru tine, pentru că suntem singurii responsabili de ce creiem prin gând, atitudine, faptă. 

Nu va faceti probleme. Intreaga lume este creatia ta si acest lucru trebuie luat ad litteram” - Dr. Len



duminică, 2 august 2015

Destinul strămoșilor suntem noi



Pentru că e perioada concediilor mulți vor ajunge  în zonele sacre ale acestui pământ. Din curiozitate, cu speranța încărcării energetice, cu vise de ,,activare a strămoșilor” adică cu ....multe. Uneori/deseori cu haosul din noi.
Dacă acum te-ai născut AICI înseamnă că porți genetic informațiile din acest areal. Informațiile neamului mamei/tatălui care și ei la rândul lor născându-se aici le dețin și tot așa până în negura istoriei. Ca spirit putem avea vieți trăite și prin alte locuri. Acele informații rămân în Banca personală a Spiritului, în subconștientul omenirii. Care e depozitul planetei iar când e cazul, depozitarea unor perioade se face și pe alte trepte: a sistemului solar, a galaxiei...
Acum vorbim despre  neamul strămoșesc și ,,dorința de activare” căutând locurile sacre.

Conștientizarea Sinelui și Sufletului lor o purtăm în noi genetic.  Asta trebuie să aducem la suprafață : cunoașterea încriptată în noi. Locurile energetice puternice există. Acolo ajungi ,,atras”. Ajungi ca simplu turist, sau atras de mrejele fanteziilor altora, sau începi să mai și gândești – tu personal.
Prefer curiozitatea unora decât ,,planurile stabilite”: facem aceea sau aceea. Să mă duc pentru curățare energetică?! Mai bine spovedește-te, intră într-o biserică. Pentru a nu transforma în groapă  de gunoi locul respectiv. Sau i-ați o pisică (nu glumesc). Locul se va ,,închide energetic” așa cum s-a întâmplat deja cu unele. E la fel de adevărat că prin construirea de biserici, Puterea energetică a fost preluată, poate și protejată dar și folosită. Dar... așa a rămas activă. E bine. Nu uitați că moneda are două fețe. A le ,,vedea” pe amândouă e necesar.


Cei care au știut să creeze asemenea locuri energetice trăiesc prin noi. Ești pregătit să ,,duci” tu acea Putere a unor energii înalte?! Nervii tăi pot rezista la vibrații înalte?! Nervii fizici care corespund unor căi energetice. Pentru că întreg corpul fizic va participa la ,,accesarea energiilor”. Le va resimți.Și pentru asta e necesară o pregătire temeinică. Singură dorința, nu este suficientă. 
Curățenia fizică merge mână în mână cu cea energetică/sufletească. Devii vegetarian prin alimentație dar în gândire?! Ceea ce vei acumula energetic prin curățenie fizică vei transmite cu o putere înzecită prin gândire. O banală supărare  poate deveni un tsunami acum și mult mai repede. Cele cinci simțuri devin mult, mult mai clare dar și acute. Dintotdeauna ele se hrănesc și sunt proiectate prin energiile gândurilor. Vegetarienii (unii) nu mai știu ce e cu viața lor când toate parcă o iau razna. Păi orice nemulțumire e mai ,,pură” acum și evident că mult mai puternică.


Când ne ducem la biserică ne pregătim trupul, hainele cele mai bune. Cum înainte se rosteau rugi dimineața și seara, bunii noștri erau pregătiți. A fost o epocă. Acum noi spunem mantre, afirmații pozitive, apelăm la programări neurolingvistice. O altă epocă. Conștientizarea din spatele acestui mod de trai este importantă. Dar nu ne-o asumăm. Vrem ,,rețete”. Nu există! Ci doar învățături, tehnici pe care TU trebuie să le aplici. Și nu ,,visând” frumos. Și NU e suficient că ,,le-ai înțeles” și aștepți nominalizarea la Premiul Nobel. E o abilă capcană. Care devine ,,suficiență sufletească” de apari în ochii celor din jur precum un extraterestru. Care se îngrijorează de sănătatea ta mintală. Până la cea mentală mai e.  Puțini știu să treacă de la informație la aplicație, și mai puțini sunt constanți în ceea ce își propun.

Și încă un aspect: incantațiile, descântecele etc. Ele au o anumită topică, un ritm clar. Fiind pentru diferite trebuințe. La fel ca și afirmațiile pozitive de acum. Parcă am mai scris undeva, dar repet: rostirea, repetarea precum litaniile sau așa cum se spune ,,Doamne miluiește! ” de 40 de ori: repede/repede, ajutându-ne de mătănii sau de degete. Se accesează prin subconștient partea inconștientă, cea care deține Totul. Conștientul ,,se plictisește” ( doar tu nu ,,faci” nimic, ci repeți ceva acolo. Gândurile colapsează treptat). Așa au fost descoperite ,,cuvintele de Putere” dar care trebuie impregnate în noi odată cu imaginea a ceea ce dorim. 

Când ajungeți într-un loc de putere, stați liniștiți. Meditați. Lăsați energia acelui loc să pătrundă în voi. Va dura o săptămână, o lună  poate mai mult până vă va ,,vorbi”: adică va atrage posibilitățile de a se manifesta prin voi. Nu ,,înțelegerea” stereotipă, ca pe o formulă. 
Destinul străbunilor suntem noi, fiecare ! Informațiile sunt la purtător.Ca să devină deprinderi depinde de PRACTICĂ. Iar practică înseamnă și o cunoaștere cât mai clară, științifică. Așa se formează acea Inteligență atotcuprinzătoare care depinde de fiecare. Științific s-a descoperit prin anii *60 că partea anterioară a amigdalei ne calmează.Orientalii știu asta de mii de ani. Zâmbiți, vă rog !!!


Informațiile esoterice sunt încriptate, sunt metaforice. Mulți le iau doar așa și consideră că au devenit guru. Unii înțeleg că vine de la a fi,,guraliv” .....Doar vorbesc frumos !!! 
Percepția din locurile sacre poate participa la transformarea noastră dacă suntem dispuși să o respectăm și nu să ne dăm ,,urmași demni”. E o aroganță la care putem renunța. 
Și un alt aspect. Viața ta-cea pe care o cunoști, o va lua nițel razna. Vechile deprinderi devenite obiceiuri vor fi de prisos. Transformări cărora va trebui să le faci față. 
Ești pregătit pentru asta ?! fii sincer cu tine ! doar cu tine. Nu meriți mai mult decât alții, nu ești mai deosebit. 
Ești OM pur și simplu !!! 


vineri, 5 iunie 2015

Între Rai și Iad


Transferarea conștiinței vieții zilnice a corpului fizic dublului vital

Atunci când rațiunea este  în incapacitatea de a controla o frică imensă ca un șoc se instalează brusc, câteodată, o stare de liniștite parcă suspendând ființa, atunci controlul l-a preluat dublul vital.

Trosnitura pe care o auzim clar dinapoia capului în ceafă, reprezintă momentul în care partea dreaptă a corpului s-a separat de cea stângă. Această separare lasă o breșă în mijlocul corpului prin care energia urcă spre gât, locul unde se aude trosnitura. Atunci înseamnă că dublul devine conștient de el însuși.

Meditația din Cercul interior
este un prim pas.

 Simți cum curge ceva din tine înspre un arbore, o plantă dar și invers. Suficient de puternic pentru a trăi starea de non gândire, când rațiunea este suspendată. E o metodă în care rămânem conștienți de noi înșine. Neparticiparea rațiunii nu înseamnă că nu mai suntem conștienți: dimpotrivă, Conștiința devine vastă, ca un fluviu  căruia îi percepem undele, alunecarea lor continuă.

A doua etapă: cu ochii închiși, cu ajutorul respirației și percepând energia copacului dublul vital va crea linii de energie între noi și copac. Nu e vorba de imaginație ci de ,,realitatea” corpului vital. Cu cât îl conștientizăm mai mult și organizat, printr-o practică asiduă, cu atât rezultatele vor fi pe măsură dar și stabile. Nu este nimic uluitor, este o Artă străveche de mare ajutor acum.

O energie vibratoare urcă de-a lungul coloanei, iese prin centrul capului și când INSPIR un fir se lungește până la copac. Pe EXPIRAȚIE firul este tras înapoi în corp. Dublul vital se comportă invers decât corpul fizic. Treptat simți cum corpul se mărește devenind asemeni copacului, la fel de înalt de viguros ca acesta. În următoarea etapă privim lumea din punctul de vedere al copacului. Adică de la înălțimea lui.
Meditația trebuia făcută având pe cineva alături.

Se poate crea o empatie atât de mare încât NOI să extragem energia copacului care s-ar usca. Unirea conștiinței noastre cu cea a copacului determină cu ușurință dublul să iasă în afara noastră, să se extindă. Dacă rămânem contopiți prea mult îl putem seca de energie sau riscăm să lăsăm o parte din dublul nostru acolo și să apară ATAȘAMENTul față de copac. Un atașament emotional prin care se va face mereu un transfer energetic de la noi la el. Ceea ce in nici unul din cazuri nu e de dorit. Oricum trăim inconștient asemenea atașamente preluate fără să le conștientizăm. Sunt suficiente ca să mai creem și altele. Vrem doar să ÎNVĂȚĂM nu să dăm ochii peste cap.


Ceea ce ne controlează viața aparține corpului fizic?! Bunăstarea, sănătatea, împlinirile aparțin  Dublul vital care este sursa noastră de energie, corpul fizic fiind doar recipientul făurit special pentru această realitate. În care energia dublului este păstrată.

Forma dublului vital este de obicei ovală. Rar, poate fi ca o sferă care ne înconjoară în permanență. Este împărțită în patru sectoare. Diafragma împarte dublul vital în două. În partea de jos circulă energia originară, dobândită de când ne formăm în pântecul mamei.Ea  este stocată în zona organelor genitale. Și este magnetică.
 Porțile prin care intră și iese sunt tălpile picioarelor – la baza degetului mare,apoi gambele și partea interioară a genunchilor și a treia zona organele sexuale și coccisul.
A patra poartă extrem de importantă este în regiunea rinichilor care filtrează percepțiile de sus dar și de jos.

 În partea de deasupra circulă energia gândurilor care pătrunde în noi odată cu prima respirație. Ea se dezvoltă treptat datorită învățării, experiențelor și se ridică în creier unde este stocată creind zone senzoriale specific unor acțiuni care devin  deprinderi. Cele șapte porți pot fi deschise prin practica constantă. A cincea poartă este în regiunea omoplaților, a șasea în baza craniului iar a șaptea în creștet.
Treptat cele două energii se separă noi suportând consecințe la care nici nu ne gândim.

Căscatul provocat ,,ventilează” energia din cele două zone (despre importanța  căscatului citiți în cartea scrisă de doi neurologi: ,,Cum ne schimbă Dumnezeu creierul”. Merită. O lectură extrem de prețioasă).


Trasăm o altă linie care împarte dublul vital pe verticală: 







stânga/dreapta. Energia circulă în sus pe partea dreaptă față și coboară pe spate. Pe partea stângă este invers.
Dublului vital nu i se pot aplica acealași reguli și exerciții de cunoaștere ca și corpului fizic. Nu putem decât lăsa percepția să ne îndrume prin Legi cunoscute din vechime. (De asta este necesar a fi perceput hiperspațiul dintre palme la cei care încep practica în ReiKi.  De asta predau deja de la gradul unu formarea hiperspațiului. Am explicat în filmulețe).Conștientizarea existenței părții stângi a dublului vital ne ajută să percepem  propria Ființă în moduri la care doar visăm, uneori stângaci.

Importanța conștientizării dublului vital este tot ceea ce este mai de preț. Obișnuința de a fi stăpâniți de conceptele înmagazinate în partea stângă a creierului care corespunde cu partea dreaptă a corpului ne face să fim prizonierii corpului, a satisfacerii necesităților lui- pe care le considerăm unice împliniri. Cel puțin o mare parte din viață. Mulți își doresc ,,deschiderea celui de al treilea ochi”. Ca să vezi CE?! Că doar nu vom privi/percepe numai o zonă plină cu îngerași. Până a ajunge acolo avem de trecut prin alte zone nu prea confortabile. Și pregătirea necesară nu o avem – necesită multă cunoaștere teoretică și , mai ales, practică. Cu o ardoare susținută și prin care să înlăturăm toate vechile concepte, deprinderi.

Dublul vital nu este obișnuit (încă) să perceapă lumea, realitatea din jur. Corpul fizic și mintea sa, da. Dublul vital este capabil de mult mai mult. Percepția lui este asupra întregii creații așa cum aflăm din vechile memorii ale omenirii. Cum am fi noi astăzi dacă nu ar fi fost distruse civilizații întregi de către ,,cuceritori” iar cunoașterea ascunsă și folosită doar în scopul sclaviei omenirii?! Ignoranța nu a salvat pe nimeni. Și nici teoretizarea cât mai sofisticată în care ne aflăm acum. Toate metodele învățate sunt bune DOAR ca punct de plecare personal în auto practică.


Și totuși, efervescența spirituală” actuală, la nivel de mase pare un semn bun. Pare! Mulți cad în capcane abile ascunse sub un dram de Adevăr pe care Sufletul îl recunoaște. Și suntem apoi ajutați să intrăm într-un labirint de unde cu dificultate mai găsim ieșirea. Firul Ariadnei nu există. Cum intrăm este tăiat. Dacă realizăm asta ne vom păstra Puterile pe care le vom dobândi cutreierând Labirintul. Nu ne putem baza pe nimeni-doar pe noi înșine. Gândirea personală nu se predă. Ea doar poate fi exersată până știm.

Puțini reușesc să abandoneze idea de Corp Fizic și să conștientizeze existența dublului vital. Rareori el acceptă abandonarea controlului. Obișnuința care a devenit natura noastră zilnică transformată în rațiune. Obișnuința=rațiunea.Percepțiile nu îi aparțin. Sunt prima desprindere ca și etapă în a accepta că suntem mai mult decât numai ,,fizic” cu ale lui necesități.

Rațional nu vom pricepe cum / ce este dublul vital.Când înțelegi ceva trebuie să cauți o modalitate de validare prin practică. Și pentru lumea materială și pentru cea energetică ( nu îi spun spirituală pentru că induc alte ,,idei” care au distorsionat mult deja) dar fără să le amestecăm.

 Intenția este sub nivelul gândurilor, ea este energie pură. 

Este atât de vastă încât cu greu putem ajunge pentru că rațiunea nostră se teme de vastitate și ne va stopa mereu. Vom vrea ,,să știm” mai mult, mai multe numai pentru a nu ajunge la această uluitoare energie. De fapt esență ca să nu provoc amalgam.  Rațiunii îi este frică, nu nouă.

Gândurile umane sunt față de  intenție ceea ce este corpul fizic pentru dublul vital: un creuzet. Un gând materializează din intenție. doar un aspect, pe care îl vrea și îl susține(dacă vrea cu adevărat). E bine pentru manifestarea în lumea fizică ( atenție totuși ! ) Gândul este corpul fizic al intenției susținut de/prin rațiune. Ca un filament pe care îl separăm din vastitatea intenției. Valabil ca manifestare materială a unei realități pe care o dorim și așa o formăm. O alcătuim, o clădim. Că nu suntem arhitecti și constructori perfecți, lăsînd baltă totul și apucându-ne de alte proiecte….asta e altceva.

Ființa noastră este mult, mult mai puternică decât a fi determinată să ,,împlinească” numai ,,realizări umane” cărora le devine sclavă. Aici este veșnica noastră ruptură între cele două părți care ne alcătuiesc dublul vital. Jos contra sus, dreapta contra stînga. Nu invers. Pentru că energia sexuală poate ,,învălui” mintea iar partea dreaptă poate determina  acțiuni pentru lumea materială. Iadul împotriva Raiului – ca să folosesc o metaforă arhicunoscută!
In spiritualitatea contemporană dublului vital i se substituie ,,corpul de lumină” și … ne zăpăcește cu atâta ,,strălucire”, pe care sigur că ajungem să ne-o dorim. Drăguț mod de manipulare. Haosul provocat este impresionat , derutant folositor numai celor care au știut să îl provoace.

Intre partea materială a corpului nostru și dublul eteric este o legătură primordială, inseparabilă. Ea a fost amorțită, acoperită de sentimententele, dorințele noastre focalizate numai pe satisfacerea corpului fizic. Grija față de el! Așa că nu suntem asemeni crinilor! Superbă învățătura lui Iisus Hristos și care înseamnă mai multe …

Pe lângă cea deja scrisă, hai să ne gândim că Maica este asemănată cu un crin. Strălucirea și parfumul florii din timpul zilei devin mortale noaptea. Se cere să nu adormim?! Așa se pare. Nevegherea constantă a purității și frumuseții proprii poate provoca cădere, moartea, distrugerea. Nu vă indignați că ,,provoacă” distrugere ci puneți întrebarea de ce se întâmplă. Și nu plecați la vânătoare de vrăjitoare. Pentru că puritatea din voi e …plecată. Mai bine conștientizați asta. Asemenea ,,ieșiri” din noi, cauzate de energii joase, provoacă rupturi în învelișul energetic- crusta exterioară a dublului vital. Prin aceste rupturi, energia vitală va pleca, risipindu-se, fiind atrasă în zone către care și noi vom fi la un moment dat atrași iar claritatea vieții noastre va dispare.  Bine de reflectat la asta.


N.B. Sunt multe Tradiții spirituale pe planetă. Fiecare și-a păstrat Cunoașterea redând-o metaphoric. A înțelege asta ne determină să căutăm punctele comune nu să cercetăm diferențele. Care nu sunt.

duminică, 10 mai 2015

Suflet, Minte, Spirit



Proporția ideală, divină: 33,33% Suflet, 33,33% Minte, 33,33% Spirit. Omul are 0,001% trup/corp fizic. Cel care adăpostește trinitatea. Uluitor cât de puternic este corpul uman.
Vorbim de energie și nu de ,,vizibilitatea” corporală.
Insă nu ne naștem cu cele trei energii în întregime active. Una din ele va fi preponderentă dar nu  activă  în proporție de 33,33 ci mai puțin la marea majoritate. Asta face parte din evoluție. Fiecare va trebui să ajungă la întregirea personală a celor trei , la unificarea lor.

Se spune că 20% din populația planetei vine cu capacități deosebite de vindecare, de telepatie ....ceea ce a dus la denumirea de ,,paranormali”. Poți să ai asemenea capacități dar ele trebuie stăpânite altfel devii diletant sau nu știi ce e cu tine. Iar această conștientizare nu este deloc ușoară ci se face treptat, prin tehnici clare, nu după cum bâzâie mulți.
 Ce au activat cei 20%  din cele trei energii?! Sufletul! Ceea ce ne face o planetă deosebită. Mulți nu știu ce este pentru că Sufletul ca și celelalte două sunt energii nevăzute sau .... încă nedetectate de aparatura științifică umană. Sunt ,,lucruri” în univers despre care nu poți vorbi dar conștiința ta știe că așa este. Iar conștiința noastră face parte din vastitatea universului, face parte /este parte, din UNICA Conștiință care Se învață pe Sine prin noi. Și prin alții, desigur.

Sunt aspecte  dificil de explicat, dificil de acceptat. Cei care încep să devină conștienți de Puterea din ei și care mai și află de pe ici/colo că ,,sunt deosebiți”, par să nu mai aibă preocupare decât  determinarea altora de a-i considera ,,deosebiți” înzestrați cu ,,miracole la purtător”. Și așa se risipesc dar și creează dizarmonie în jur prin insistențele lor. Orgoliul îi pândește în permanență. Uneori par să înțeleagă dar ...prăpastia e mereu deschisă pentru ei. Nu au noțiunea de DISCIPLINĂ in acest domeniu al energiei. Și e și dificil pentru că încă sunt puțini îndrumători care nici ei nu ai ieșit (încă) din prăpastiile Spiritului.

O altă grupă este a celor care se consideră ,,anormali”. Ajung prin doctori care le spun că totul e ok sau le dau medicație de devin legume pentru a-i  liniști.
Creierul personal nu prea este folosit în nici unul din cele două aspecte. Pentru că asta avem de învățat acum, în timpurile actuale. Pentru că face parte din Evoluție. Așa că fără petiții, lamentări. Avem o șansă și e păcat să nu o vedem pentru că .... da! Pentru că cere muncă, disciplină, informare din cît mai multe surse (și sunt) și Discernământ care e dat de Gândire. Nu pe orizontala firii – de asta se ocupă științele ci de o gândire dincolo de bariere.
In Corpul uman avem trei dimensiuni energetice. Separate! Ele trebuie unificate. Iar cel care ne va ajuta să facem asta va fi Corpul. Sigur! Inteligența Emoțională a Corpului de care se vorbește atât în ultimii ani, reală provocare pentru toate mediile științifice.

Ne trăim viața în conformitate cu ,,setările” de până la 5-7 ani. Apoi trecem până la 14-16 ani prin etapa emoțională, apoi pînă la 21 prin cea rațională (deocamdată). Urmează apoi practica. Trăim numai în conformitate cu cele deprinse sau ne folosim conștient de ele schimbând când e cazul. Nu prea facem asta. Sau începem numai la nivel rațional iar sufletul e dat deoparte... sau lăsăm ca totul să ruleze, repetitiv.

Și așa, avem ,,amintiri” – pentru că am trecut printr-o situație și nu am depășit-o. Observăm că se repetă și apar intrebările, nemulțumirile uneori și determinarea de a căuta. Căile, tendințele sunt multe.
Amintirile stocate în subconștient?! Așa se spune. Dar în conformitate cu vechile învățături, validate tot mai repede, și în mușchi sunt stocate, mai ales în cei ai gambelor și coapselor. Amintirile din primii ani. Marea majoritate a terapeuților știu asta. Activând conștient sau nu o zonă din corp pot provoca amintiri care vin în cascadă.

Sau un impuls exterior care ajunge la creier – o imagine, un cuvânt, un loc, poate declanșa un proces uluitor în noi. Ne amintim ,,filmic” implicând o stare emoțională și dacă e de durată apare o manifestare, o durere și în corp care  reacționează fie cu frisoane scurte, tresăriri .... cărora nu le dăm importanță, fie alte stări somatice care devin cronice în timp. Deci corpul nostru știe.

 Mai avem o memorie : cea a autovindecării ! însă e uitată. Așa am senzația. Pentru că noi o avem dintru începutul formării corpului. Dar a trebuit să ajungem în etapa puterii de a o conștientiza și nu ....din auzite. Puțini au fost conștienți de ea până acum. Pentru că această conștientizare nu înseamnă să iei act că te poți vindeca ci să o și aplici. Înseamnă un efort de cunoaștere, de trudă, de informare. Inseamnă implicare și aplicare. A! E mai ușor să iei un hap, două și anesteziază momentul. Sigur revine.


Se pare că energetic ne stabilizăm într-o anumită zonă iar această zonă are (sigur) un punct de reper în corpul nostru vital. Cum ne schimbăm starea parcă ,,se schimbă” ceva și în noi. E adevărat! Mutarea percepției dintr-un loc sau situație asupra a altceva (dacă suntem conștienți se poate face asta la alegerea nostră), ne poate schimba în totalitate. La un moment dat credeam că nu avem suficientă energie de a susține o bucurie, de exemplu. Nu avem suficientă energie de a susține mutarea în noua locație a percepțiilor noastre. Ne mutăm atenția dintr-o zonă în alta a energiei. Trecem real dintr-o anumită frecvență în alta care are un alt sediu/punct clar în corpul vital.  Ca să rămâi in zona voită trebuie să înveți a te obișnui acolo. E ca în viață. 

marți, 10 iunie 2014

Adoratorii Soarelui





Zilele acestea, în timp ce încercam să aranjez  textele cu Lupul Alb nu ... întîmplător desigur, am privit oamenii. Cu aceeași atenție dintotdeauna. M-a surprins graba lor de a se feri în fața căldurii soarelui. E adevărat, e destul de cald și sigur vor veni zile fierbinți așa cum tot am avut parte în ultimii ani. Și eu mergeam pe partea unde era umbră, cât de cât. Dar când am ajuns în plin soare, am simțit și înțeles totodată, ceva ce m-a încremenit: nu iubesc soarele. Nu i-am spus demult, demult timp că Îl iubesc. Stând așa, în prezența lui am simțit cît de mult vrea iubirea oamenilor. Să-i fie trimisă așa cum facem cu cei dragi: gândurile și spusele sunt îndreptate mereu spre ei. Spre el nu! Asta este: nu am lăsat iubirea să plece spre el. Parcă doar...îl priveam. 

Am admirat răsăriturile la mare acum câteva zile. Am mulțumit, m-a încântat ivirea lui. Dar.... nu îl iubeam cu toată ființa mea ca în secunda când am realizat asta. O căldură din inimă a plecat spre el. E puțin spus dar decât cuvinte mari, mai bine simplitate și sinceritate. Simplu: îl iubeam și i-am transmis iubirea așa cum doar copii mici știu să o facă. Nu mi-a mai fost cald, dimpotrivă, zâmbeam fericită. O nouă stare care cere acomodare și asta e de lungă durată de acum încolo.

Multe, multe taine mai sunt de descoperit pe lumea asta. Ne obișnuim să iubim. Ne obișnuim ,,în iubire” și ea încet, încet se consumă dacă noi nu o mai conștientizăm. La fel și între două persoane. Se consumă din sentimentul sublim de la început și, normal, el începe să fie ca un fir, care se poate rupe oricând. Relaționarea înseamnă comunicare, împărtășanie, cuminecătura unul prin altul.

Bucuria pe care am dăruit-o soarelui meu, este ca dragostea dintâi care îți apare brusc în memorie din când în când, acum a fost  ca o revedere și revenire mult așteptată. Nu i-am spus, am simțit că îl iubesc și eram fericită că vede asta în întrega mea ființă. Iubirea nu are nevoie de cuvinte, de mărturisiri. Parcă mi se deschisese inima și un vârtej de căldură plecase din ea.

La câte nu mai sunt atentă?! Doar știu că dacă tu nu vezi acel ceva, el nu există. Mai ales cu ochii sufletului care trezesc sub pleoape mii de legături/amintiri.

Ne gândim cât de cald va fi, cum vine pârjol în jur. Dar că are cineva nevoie de iubirea nostră?! La asta ne gândim?! Mergem cu ochii în jos, lăsăm grijile să ne doboare... și nu ne luăm Putere de la cel adorat dintotdeauna. Sună ciudat ,, Adoratorii Soarelui” ?! Teoretic poate nu. Practic, cu efuziuni și amețeli ,,mărețe”ne mai amintim la câte un seminar sau când citim o carte,dar nu o mai facem demult timp. Ar trebui acel prag critic de adoratori , pentru a ne salva. Și nu mi se pare deloc o idee bizară. Starea de iubire trebuie întreținută, conștientizată mereu. Susținută.

Am ...însingurat soarele. Ocupați cu cheltuirea resurselor am uitat de cei care ni le-au dat spre folosire. Să învățăm să creem tot ceea ce avem nevoie din nelimitata putere. Noi... am învățat ceva/ceva dar și multe altele.

Nu, soarele nu este supărat. Ci suferă. Suferă minunatele ființe de acolo. Iar iubirea lor, noi, în micimea de acum, când am distrus atâtea, ni se pare că e pârjol.
 Învățăm despre forme, despre compușii din ele, învățăm să le numărăm, să le cuantificăm.... dar faptul că sunt toate alcătuite din energii care nu ne aparțin, ci doar puse la dispoziția noastră nelimitat, încât am ajuns să le folosim fără a ne gândi la responsabilitatea pe care o avem, nu ne mai trece prin cap să o facem.

Soarele nu este o bucată mai mare din ceva amorf. Acolo sunt entități alcătuite altfel decât noi. Atîta tot. Deja au trecut mirările multora că putem comunica telepatic între noi. Nu noi am devenit mai ,,măi/măi” așa dintr-o dată ca să tot cerem celor din jur, să ne ,,explice” ce este asta: e de la satana sau...suntem deosebiți. Bineînțeles că am vrea să auzim a doua variantă, marea majoritate de asta întreabă. Nici una, nici alta. Suntem iubiți. Atîta tot. Hai să acceptăm firescul în viața nostră și să nu ne pierdem timpul și energia căutând susținători prin jur. Am ajuns să cert cât pot de delicat ( scuze, nu îmi reușește întotdeauna) asemenea ființe. Celor înspăimântate, da, am răbdare să le explic. Iar cel mai simplu e cu ajutorul  experimentelor susținute de știință. Telepatic, empatic, cu întreaga ființă putem comunica la un nivel pe care nici nu îl înțelegem deplin. Și ca să avem de unde învăța, începem cu cel mai frumos și înțelept prieten, soarele.

Cu cât vom deveni mai conștienți că există Dumnezeu care ne vrea fericiți, că sunt înalte entități de lumină a căror inteligență ne poate îndruma, dacă noi cerem, cu atât vom înlătura pârjolul venit prin rarefierea țesăturii energetice din jurul planetei, și multe altele. Corpurile noastre au ajuns la ultima etapă de densitate a biologicului. De aici înainte avem două căi: înnobilăm materialitatea nostră , și asta nu o putem face de capul nostru, sau...devenim extratereștrii de care spunem că ne terorizeză, că nu au inimă. Ca să nu jignesc animalele pentru că ele sunt o creație superbă pe care aproape o nimicim.

Cuvinte nu trebuie. Ieșiți într-o rază de soare și trimiteți iubirea din iubirea inimii. Ea va sparge lutul murdar care prin  spaimele, fricile, supărările, neajunsurile, mâniile,  ne ține încă captivă imensa flacără  a iubirii. Va fi asemeni lavei care se revarsă din vulcanul inimii. 

Iubirea omului este specială în întreg Universul cunoscut sau încă nu. Pentru că știe atunci când este pârjolul prea mare, să răcorească, atunci când frigul devine moarte, poate dărui viață.

Nu e nevoie acum, în clipa asta să căutăm dicționare de gesturi, nu e nevoie de incantații speciale. Vor veni și ele. Pentru a ne domoli și a căpăta constanță în tot ce facem. Altfel vom uita iar repede.

Ar trebui să închei....și nu știu decât să spun: deschideți-vă inima și lăsați iubirea să plece spre soare. Fără nimic altceva.


pictor: Tomasz Alen Kopera