Dorul Sân-Zienei

          Sărbătoarea SânZienei, a sfintei și dumnezeieștei Doamne, Făptura făptuitoare a neamului nostru dintru Începuturi.

          Când am ajuns prima data la Sarmizegetusa, până a intra în sanctuar, a trebuit să colind desculță zidurile împrejmuitoare, spre mirarea însoțitorilor mei, dar – mărturisesc sincer, și a mea. Trebuia să îmi iau hrana din acele locuri, să recunosc urmele pașilor de demult. Starea fizică fusese înfioarătoare în zilele dinainte dar numai așa aveam să pot ajunge acolo unde îmi era dat. Desculță ca pășirea să știe a primi.

         Când ești fericit, când biologicul din tine simte, este viu, sufletul se supune plăcerilor lui. Când însă suferă o decomprimare, sufletul te întărește.

Pășeam pe pietrele vechilor ziduri și simțeam cum mă înalț, cum regăsesc îmbrățișarea văzului din văz.duh. Iar flacăra din mine privea minunile acelei zile, încălzindu-mă treptat, jucându-se cu adierile vântului care mă pornea pe aleile strămoșești. Primul gest a fost de a mă culca în interiorul Marelui sunet a Universului, a Ceasului care avea să își împreune minutele din ani , rotindu-se ca o volută pe cerul din mine, pînă am privit steaua care mă veghea dintotdeauna.

          Am descoperit-o cândva în ochiul de apă la marginea căruia străbăteam orele nopților. Cerul privise de multe ori în ochii mei dar nu alesesem nici o clipire care să îmi șoptească din taina ei. Însă atunci, din adâncul apei s-a ridicat o sclipire care a fulgerat scurt. Iar și iar până fascinația din mine a fost deplină. Era EA, unica. Zeci de nume i-am dat de atunci. Dar toate erau din ,,semnele Ei de Putere” –cum aveam să înțeleg mult mai tîrziu. Fiecare nume îi numea încă un dar și treptat aveam să îl înțeleg.

        Iar toate acestea sunt scrise în CARTEA Ințelepciunii, cea  în zece file care se poate citi numai așa: dintr-o dată toată și pagină după pagină. Iar la noi Solomarul este ultima întruchipare după ce marea predare s-a în.făptuit, rămânând așa la vedere  însă și ridicându-se pentru a ne veghea. Coboară doar în anumite ceasuri pentru a ne dărui din Putere. Și , în înspre sfârșit, învățăm…

        Atunci după prima noapte când am înțeles m-am legat cu robia urei de steaua ziditoare. Exteriorul meu ura, biologicul aparținând țărînei, pentru că eliberarea a venit din interior. Poți învinge definitiv numai din, din interior. Ura, mânia, trufia, supărarea, pot fi alungate?! Nu. Ele se întorc. Energia din ele poate fi transformată așa cum au învățat alchimiștii. Privirea aceea venea de departe, din ținutul meu și uram doar îndepărtarea. Pe care am învățat treptat să o străbat. 

          Drumul a fost lung doar în mine. Așa am înțeles și un alt nume, de dinainte de a mă înțelege prin Înfăptuirea mea. Pe Iisis -  CeaDeSus. Cînd sclavia pământului părea că va fi veșnică ea l-a reînviat pe Osiris și a născut întruchipare din El. Legendele au multe șoapte  când asculți cu auzul interior. Vin de departe, atît cît îmi ridic gândul care să mă conducă. Iar orologiul de la Sarmis-Getuza, săpat în memorii aduce mereu îndepărtările aproape. Pentru că dacă se șterg, piere și viața pe Pământ.

Iarba mi-a cuprins trupul și văzul din mine a devenit duh care a privit unica stea. Știam cine este. Îi șoptisem înainte zeci de nume, dar atunci nu o mai numeam. S-a alunecat vie înlăuntrul meu.          Am înțeles că nu o căutasem niciodată pentru că întotdeauna știusem cine este. Nu îmi aminteam eu cine eram: o licărire din Ea. Așa a fost mereu: CeaDeSus și licărirea Ei de pe Pământ. Și sunt multe, multe licăriri care … dorm.

        Asta privisem dintotdeauna: licărirea de sus care se năștea flacără din mine. Din adâncurile unde se ascunsese.

Acolo, am ridicat privirea care s-a petrecut pe boltă iar Steaua a doua oară s-a oglindit în irișii mei. Harta stelară spre drumul de acasă s-a imprimat la prima privire asupra acestei lumi. Acum a fost altceva.

       Pot închide ochii și steaua să apară acolo unse află de milioane de ani. Nevederea din mine era acoperită de umbrele pâlpâirilor care și ele pot vrăji, dar numai biologicul trăitorilor. Însă vraja aceasta e puternică și trebuie să înveți Arta Magiei din interior. Vrăjitoria este pentru înspre afară, Magia este a interiorului. Doar  acolo e tărâmul Adevărului.

        În fiecare bărbat se oglindește o unică sclipire. Dar ea trebuie să își amintească cine este și, să învețe să stăpânească legătura de Putere. Femeia încă se repede la bărbat să îi amintească prin vorbe. Nu așa va trezi oglinda Ei din El. Femeia pământeană doar visează visul ascuns în ea. Și suferă de dor. 

        Bărbatul așteaptă doar ca Ea să își amintească. Nu își dorește mai mult. Pentru asta au venit aici. În timpul ăsta el poate ridica edificii, poate pleca la războaie. Își ocupă timpul cu multe. Dar gândul lui mereu este înspre ea, să devină Femeia din icoana sufletului din El. Cum e jos așa este și sus. Dorul Iubirii !

Iana- Ziana_ SâNZIANA - 2-

Florile de sânziene galbene - care au perioadă scurtă de inflorire( oare ,,întâmplător” (?) este premersă de venirea  Rusalelor) nu apar în toate tinuturile. In unele locuri sunt înlocuite de sânzienele albe, pentru a fi protejate. Ele devin așa ,,gândul” trimis înainte prin care noi în magica noapte , putem trăi o clipă de veșnicie, mai aproape sau nu, alături uneori de divinele noastre înaintașe. 

A avea un fir de sânziană devine obligatoriu. E  un SEMN de recunoaștere.  Așa cum a ,,găsi” pe cineva, căutăm amprenta matricei lui energetice, un fir de sânziană conține matricea trimisă pe pământ, devenind fir de legătură, cale de străbătut. Cale de sărbătoare. 

Tăvălitul prin IN (inițial așa era), mai apoi prin lanurile de grâu cu maci și albăstrele ( toate plante cu Puteri magice), cuprinde mai multe aspecte: fizic dar și metafizic. Dacă ne gândim numai la plăcerea simțurilor nu este suficient. Impregnarea cu energii subtile era la fel de reală și ...mai stimulatoare pentru cunoscătoare. Rămâneau în permanență ,,pe lungimea de undă” a Marii Zeițe Sânziana. 

Elementele materiale ale aparițiilor divine au surclasat de multe ori elementele spirituale sau le-au...inversat! 

CREDINȚA deschide un canal de comunicare care trebuie susținut permanent dacă nu, se întrerupe. E explicația mea simplă și care mi se pare firescă. Nu e nici o magie. Sau....e cea mai puternică MAGIE din câte există.  Fiecare va privi din punctul lui de vedere.Dar CREDINȚA trebuie să fie constantă, o nedeie continuă, nu azi da și nouă zile ba! Ca să nu avem nemulțumiri după. 

Ritualurile transmise ,,la vedere” dar care conțin și elemente din ritualurile secrete sunt cele de ursită și soartă, de purificare și noroc. 

Una din cele mai puternice amulete este de a lăsa un obiect afară în această minunată noapte. Trebuie luat însă ÎNAINTE de apariția soarelui. Și purtat tot anul. Obiectul trebuie ,,menit” pentru ceea ce vrem să se împlinească. Clar -fără înflorituri de prisos. Nedeia (ruga), o adresăm DIRECT ,  IANEI-ZIANEI_ SÂNZIANEI. 

Iana-Ziana_Sânziana

Ielele, Rusaliile ...PREGĂTESC oamenii și natura pentru venirea SÂNZIENELOR.  Nu cred că este un păcat prea mare să gândești așa, obișnuiți fiind să primim cu resemnare fricile în suflet. 
De ceea ce nu cunoaștem suntem înfricoșați asemeni copiilor, de către alții care nu au înțeles sau, de către cei care au înțeles și au vrut să păstreze numai pentru ei PUTEREA. Uneori dând la o parte această Putere ( care oricum NU a acceptat să se lupte cu nimeni, ceea ce.... înfurie teribil !(sic)). 

Da! ielele ,,pedepsesc”. Au puterea aceasta, recunoscută. Știm și pe cine pedepsesc. Că au apărut și fabulații, la fel de adevărat, de e greu să dis.cerni adevărul. 
Le ducem amintirea în noi, asta e sigur. Altminteri nu am tresări atât de dureros în fragilitatea ființei noastre. Iar Milostivele-trecute în leagăn de legende coborâte  din stele, țes treptat, noi legături invizibile multora până acum. Ceea ce nu știi, nu RE-CUNOȘTI! dar atunci când privești țintă prin văl, el se ridică ușor, an de an, devenind din ce în ce mai străveziu. 

NEDEIA înseamnă RUGĂ! RUGA= RUG de flacără prin care sufletul aprinde cerul! EA, DOAMNĂ a ceriului, însoțită de alaiul care trimite înainte pulbere de aur așezând-o pe gingașe tulpini și care ne ,,acoperă” ori de câte ori le mângâiem- ceea ce mi se pare că este o reală BINECUVÂNTARE pentru noi toți, uitată însă. Ne-a rămas doar plăcerea de a ne înmiresma cu amintiri. 

Doamnă în fața căreia tot și toate iși tine răsuflarea, stihiile tac iar sufletul devine TĂCERE de Taină. Doar nerostirea din noi păstrâdu-i farmecul. 

Femeile pământene dintru începuturi au știut multe. Femeile din toate timpurile au devenit păstrătoare iar femeile din azi încep să-și cunoască propriul mit. Știu! multe am vrea să ....ni se predea ca la școală! nu se poate. Chiar dacă vom ,,înțelege ” într-o secundă de binecuvântată ardoare, capacitatea energetică trebuie să fie mare pentru a păstra adevărul clipei și, mai ales, a deveni purtătoarele lui.  Conștiente mereu!

Ne apropiem degetele de  flacăra unui chibrit dar până la o anumită distanță, altminteri ... Așa și cu ,,apropierea” de ELE. Și nu ELE sunt de vină.Noi, în nesăbuința proprie, ne pârlim. Așa cum iarba rămâne arsă pe locurile unde HORESC ( HORA are semnificații ezoterice -bine de studiat măcar) acolo e o URIAȘĂ sursă de energie, pe care încă nu o putem suporta. Se spune-după măsurătorile făcute, că acele locuri par a fi iradiate. Și sunt! Nu avem vibrația de a ne ÎNTÂLNI cu ELE. Daaar... că nu ne-au uitat - e la fel de adevărat! 

MAREA CRĂIASĂ vine în fiecare an cu alaiul EI de sânziene.

 ( voi continua).