Ritual de SÂN-ZIANĂ

Una este ce se practică ca ritual sau serbare, la vedere, în această perioadă ( și nu numai) și altceva este ritualul sacru, ancestral. Sunt conținute multe simboluri  în mișcări( pași de dans sau anumite gesturi), îmbrăcăminte, obiecte ritualice, timpi anume pe care doar unii le recunosc. De ce nu se spun?! DE CE nu se fac publice?! pentru ...PROTECȚIA NOASTRĂ! Nu e glumă. 

Dacă am ȘTI doar teoretic, am fi PREGĂTIȚI să facem față ENERGIEI, pe care în micul nostru orgoliu (mascat sau nu, chiar și inconștient), spunem /credem că DA ?!  încă nu!
Așa cum un sportiv de performanță se pregătește ani de zile, și înainte întotdeauna face încălzirea , cu atât mai mult a obține ,,performanțe” energetice înspre cele spirituale, ne pregătim constant, consecvent.

Poate trece BRUSC o cantitate enormă de energie prin noi fără a fi transformați în torță, uneori fizic?! Dar prin nervii noștri poate trece?! elasticitatea, rezistența lor, curățenia lor e suficientă?! Mintea poate înțelege, dar și ea tot treptat. E ca atunci când ne uităm într-un tratat de medicină noi fiind ingineri ( e doar un exemplu ). trebuie să o luăm cu învățatul de la cele mai elementare noțiuni, pentru a ajunge la cele mai complexe. 

Un uriaș adevăr: la nivel mental avem acces la INFORMAȚIILE păstrate în matricea infoenergetică a Pământului. CUM le va folosi fiecare în practică, aici deja apare apartenența la un neam, școală, organizație, curent sau sistem mai mult sau mai puțin ezoteric. Pentru că genetic primim accesul la PRACTICĂ !!!

Când CONȘTIENTIZĂM ceva, acel ceva capată consistență în manifestare.

Vreau să determin , în primul rând , CONȘTIENTIZAREA acestei magice nopți. Înseamnă enorm. ENORM! Un simplu gând și...va aduce Cerurile mai aproape. Nu știu CUM va fi pentru fiecare, dar SIGUR va fi.

                                                             ***

Micul ritual de a avea apoi tot anul, un obiect personal încărcat cu această URIAȘĂ energie a NOPȚII MAGICE DE SÂNZIENE.

Puteți să vă gândiți la un obiect personal de protecție, sau de vindecare trupească, sufletească. Pregătiți-vă cumpărând un buchet de sânziene. Foarte mulți nu avem de unde culege câteva fire.Unii nici nu mai știu cum arată  aceste splendide flori. Dar sigur se găsesc în piețe aduse ca leac.

Anul acesta e un TIMP mai special. Se serbează Rusaliile – Pogorârea Duhului Sfânt, solstițiul de vară, Moșii, Luna e și ea prezentă în toată frumusețea Ei. Zile una după alta....Minunat!!!

La ora 22 începe această magică noapte. Fiecare ORĂ are însemnătatea ei. Multe s-au pierdut dar important este să ne apropiem cu sacralitate, cu sfințenie. Și vom fi din ce în ce mai aproape de înțelesurile care sunt în adâncul memoriei sufletului fiecăruia.

Așa că este bine să fim prezenți la începutul acestei sărbători la care participă întru nuntire și serbare, ce este in cer și pe pământ, întru veșnică amintire Forțele Născătoare și Făptuitoare.

Florile de sânziene se așează afară și obiectul ales deasupra ( în lipsa lor puteți totuși, folosi un ștergar ). Și  cum Luna este prezentă, aveți grijă ca obiectul să primească din plin razele ei.

Nu am să scriu o invocație anume. Eu încep cu :

,,Iană_Ziană_ Sânziană,cer de foc ,

Deschide-mi Calea gândului spre Tine....

Te cer să-mi fii aproape,

În zi și noapte”

Nu este obligatoriu să căutați cuvinte. Ele sunt demult în noi. Descătușarea lor vine firesc, dacă dorința asta ne este și spun atunci tot ceea ce am în suflet și inimă.

Știu, există o imensă emoție în asemenea clipe. Lăsați-o să fie și .... manifestați-o! Fără fâsticeli, îndoieli.

.... Lăsăm obiectul ( sau obiectele, maxim trei) până dinaintea zorilor. Nici o rază de soare nu trebuie să le vadă. Se șterge așa memoria din ele, precum și noi ,,uităm” visele dacă privim pe geam, când ne trezim. 
Ritualul este PERSONAL. Nu îl facem pentru alții.

Dimineață SE MULȚUMEȘTE !

Este un Ritual personal. De COMUNICARE,  a cărui valoare poate fi înțeleasă și simțită în timp. La anu....va fi și mai puternic, și mai profund.

                                                          ***

Cine mai are norocul să ajungă acolo unde sunt Florile de Ziană, se poate spăla dis-de-dimineață, cu Roua de pe ele.

Se poate sări peste un FOC , care se aprinde special în această noapte, din lemne adunate special și numai pentru aceste clipe. Este purificator.

Sunt multe informații despre practicile încă păstrate din veșnicia memoriei de neam. Doar practicându-le, vom avea surpriza înțelegerii tainelor din ele.

Așa să fie!!!

CORONIŢA DE SÂNZIENE

De mică învăţasem să îmi fac coroniţe din toate florile câmpului, în ordinea înfloririi lor după voia LUI. Cele mai dragi? Toate. Uneori adăugam  un bujor sau un trandafir. Doar câte unul, prins ca o nestemată în mijlocul frunţii. Sau îmi făceam coroniţe din frunze, iar fire lungi de iarbă îmi alunecau pe spate. Puneam gingaşele flori de mac să–mi fie orbitoarele lumini care să anunţe că exist. 

Nu ştiu ce gând se strecura în mine pentru a împlini aceste adevărate ritualuri, dar copilăria, apoi adolescenţa, mi­-au fost marcate de ele. Şi, mai încoace, de câte ori am avut ocazia, le-­am împletit. Nu rupând orice floare. Nu pot face asta. Spun o rugă şi ştiu că Zâna Florilor mi le dăruieşte.

Cred în poveşti cu toată fiinţa mea. Florile parcă se apleacă sub degetele mele şi se desprind cu uşurinţă. Nu le doare!

Florile de SÂNZIENE! Legendele despre EA le ştiu de mică, de la Bunicu'. O venera. Mângâia florile Ei cu gestul, cu vorba, cu privirea… Erau ca nişte domniţe scoborâtoare din stele. Iar când îmi aducea într­-o anumită dimineaţă o coroniţă, parcă strălucea el. Mult timp nu am înţeles de ce nu mă lăsa tocmai din florile de sânziene să-­mi fac singură coroniţă, dar m­-am obişnuit cu ideea că aşa trebuie, să mi-­o aducă el de prin cine ştie care loc vrăjit. Apoi, într-­o bună zi, mi-­a spus că e timpul să îmi fac singură prima mea coroniţă. Eram deja adolescentă, eram în vacanţă şi nu mă mai săturam ascultându-­l vorbind sau tăcând, în lungile noastre plimbări pe dealuri, pajişti, prin lanurile de grâu cu maci.

Era noaptea magică a Sânzienelor, a Doamnelor, urmaşe ale Marii Doamne, coborâtoare din stele, cum aveam să aflu mai târziu, pe pământul nostru, pentru a ne fi îndrumătoare de neam prin cele şi prin cei pe care avea să îi iniţieze.

M-­am pregătit minuţios pentru magica noapte atât de aşteptată. O noapte de basm, caldă şi plină de miresme care te cuprindeau din toate părţile. Am ajuns într­-o poiană luminată de raze puternice de lună. Bunicu a început o rugă, parcă adresându­-se unei fiinţe apropiate, dar faţă de care avea un imens respect/adorare. „Roagă-­te şi tu”, mi-­a şoptit blând. 

„Iană–Sânziană, dăruieşte­-mi cununa de aur!”, am spus, fără a-­mi mai aminti ruga învăţată dinainte. Am privit întrebătoare spre Bunicu, în ai cărui ochi am văzut aprinsă o flacără de mândrie: „Doar sunt nepoata lui preferată!”, am gândit, neînţelegând atunci altceva.

Am început să culeg florile galbene şi fragile, care  aveau o putere ca de oţel în ele. Firele se unduiau uşor sub degetele mele şi, am împletit cununa pe care Bunicu', cu un gest sacru, mi­-a aşezat­-o pe cap. Am simţit cum o pulbere de aur se revarsă din creştetul meu, prin tot corpul. Am rămas tăcuţi amândoi în magia care ne cuprindea din ce în ce mai puternic, fără putinţă de împotrivire.

Simţeam tot mai clar cum sunt purtată spre alte tărâmuri, în alte spaţii şi timpi, spre o depărtare pe care am purtat-­o în adâncurile mele deatunci, de care începeam să devin conştientă datorită… coroniţei.

,, O mare de fiinţe alcătuite din cele mai frumoase vibraţii aurii este înaintea mea. Văd marea de capete dintr­-o sală imensă, de fapt un spaţiu imens, ale cărei margini doar bănuiesc că există. Nimeni nu întoarce capul spre mine, dar, cum înaintez, se deschide o cărare care se reface la loc după ce trec. 

Ajung în primul rând. În faţă este un spaţiu cu o putere mult mai mare. Apar trei Fiinţe dintr-­o lumină care îi învăluie şi îi cuprinde treptat pe toţi.

 Ştiu, fără să­-mi spună nimeni, că trebuie să păşesc spre ei. De fapt, ei mă atrag prin forţa lor în centrul spaţiului. Alunec ca o boare şi rămân în măreţia care începe să mă cuprindă. 

Un cerc de Lumină începe să se contureze deasupra noastră, cuprinzându-­ne în razele care coboară din EL. Ploaie de aur, cu cele mai fine şi mai strălucitoare lumini pe care mi­-a fost dat să le văd vreodată. Pătrunde blând în mine transformând total fiinţa care am fost până acum. Mai trăisem stări asemănătoare în timpul rugăciunilor şi meditaţiilor făcute cu Bunii şi Marii Învăţători. Dar acum, parcă e totalitatea tuturor acelor clipe. De fapt, mult mai mult. 

Reverberaţiile din jur se transformă în sunete care se adună ca o uriaşă sferă, cuprinzându-­ne în ea. Apoi explodează, îndreptându-­se spre toate lumile Creaţiei. Rămân nemişcată în vibraţia sunetelor. Ele se înalţă spre Lumina de deasupra cercului în care suntem, revenind apoi ca o stare de împlinire asupra tuturor. Cele trei fiinţe de lumină mă cuprind într­-o contopire în care  devenim un tot din care se desprinde doar o UNICĂ fiinţă, asemănătoare şi totuşi diferită de mine. Am fost UN întreg, suntem şi acum, dar în două fiinţe.

Sunete vii de uimire se înalţă spre cerul de deasupra. Înţeleg că, pentru această clipă, am fost pregătită îndelung. Dar menirea mea aveam să o aflu în curând, cu o bucurie imensă când mi­-ai spus: 

„Vei fi prima întrupare a FEMEII pe Pământ. 
Zeiţa Femeie apoi Femeia sacerdotesă, Iniţiatoarea. Vei deveni iniţiatoarea Iniţiaţilor. În misiunea Ta, vei primi ajutor de la Cel care s­-a format odată cu tine, pentru o nouă devenire pe planeta care vă este dată în grijă. Voi veţi hotărî ce aveţi de făcut, prin respectarea Legilor divine ”.

Glasul  pătrunde adânc în mine. Nu voi uita niciodată menirea care mi­-a fost dată spre Împlinire. Cercul de Lumină de deasupra capetelor noastre mereu va exista, cunună care ne este şi ne va fi veşnic legământ. Veşnic! Acesta va fi primul simbol pe care îl voi dezvălui celor de pe planetă.

Mii de fiinţe de lumină mă vor însoţi. Vor fi timpuri când cei de pe planetă le vor vedea în toată splendida lor frumuseţe. Apoi, grupul lor se va restrânge în temple, unde tot vor fi adorate. Îi vor iniţia pe cei desprinşi din EL, care vor uita mai repede cine sunt, ce menire au.

La unele fiinţe, puritatea şi frumuseţea lor va deveni motiv de mândrie şi de orgoliu. Aşa se vor înveşmânta în straie groase, grosiere, trebuind apoi să înveţe să le transforme în veşmânt de lumină prin multe treceri, prin multe vieţi pe pământ. Prin multe dureri şi pierderi, prin despărţiri de cei cu care coboară ca parte a lor pe planetă. Toţi şi toate desprinşi din noi, cei DOI ­- UNU dintru acest Început al Începuturilor. 

Ne vom regăsi într­-un Final, într-­o deplinătate care va cuprinde planeta atât de iubită. Mereu vor fi spirale de lumină, de legătură cu TOTALITATEA FIINŢEI.

Mulţi o vor simţi singuri, din când în când, mulţi vor vrea şi vor învăţa să devină pe deplin conştienţi de ea. Învăţături care se vor transmite mereu şi mereu".

                                                 ☼☼☼

În jurul meu, apar fiinţe gingaşe, a căror bucurie se revarsă în mine, parcă întregindu­-mă. „Sânzienele!”, şoptesc şi retrăiesc clipele de până acum, de pe pământ, ca parte desprinsă din Marea, Divina Întrupare a Cerului, a Femeii coborâtă şi prin mine aici, pe pământ, în deplinătatea splendorii EI.

„Noi am ales să nu fim niciodată întrupări, tu, da! Şi te iubim pentru asta, pentru Puterea de care dai dovadă. Ne cutremură durerea dorului din tine. Este mai mult decât putem noi trăi, dar înţelegem. 

Vibraţia noastră nu se mai poate transforma, ea este limita noastră, aşa, ca în acestă noapte, unica din an. Şi pentru ea am făcut mari eforturi, dar de dragul celor ca tine, lângă care vrem să fim. Dacă am coborî în materie, ne­-am dezintegra.” Unele au făcut-­o fără Voia Divină, iar acum sunt… Flori, sunt disipate în multe flori. Fiecare floare cuprinde/are o mică vibraţie dintr­-o zână­sânziană. Nu ştie nimeni dacă vor putea vreodată redeveni Fiinţe de lumină. De asta se spune că totul este viu pe planetă. 

Când cineva rupe o floare şi nu se roagă înainte, o rupe cu tot cu vibraţia din ea. Şi ne doare pe toate. Atunci când auzim ruga, ridicăm vibraţia din acea floare, şi ea rămâne în spaţiul planetei, luminând. Durerea provoacă perturbaţii atmosferice uneori, cum spuneţi voi. Când e prea mare cantitatea de durere provocată, atunci şi revărsarea de durere e pe măsură. Dar oamenii nu mai ştiu asta şi se înspăimântă de cutremure sau de ploi torenţiale sau de tsunami.

Tu eşti cea din grupul nostru care a ales întotdeauna să FIE pe pământ. 

Ai retrăit în noaptea asta formarea TA, ca şi a noastră, a tuturor. Suntem toate EA, fiecare în parte, dar şi ca întreg. Chiar în această viaţă, vei avea multe de îndurat, de învăţat, dar îţi vom dărui din bucuria noastră mereu. De asta ai fost adusă aici, în această noapte. Cândva, va mai fi una, dar doar dacă vei fi împreună cu EL. 

Atunci, menirea ta va fi aproape de împlinire. Vei fi conştientizat multe din cele ce le­-ai aflat în această noapte, dar pe care o să le uiţi. Ele vor rămâne în tine, în memoria celulelor tale. Ele îl vor atrage cândva şi pe EL. Până atunci, vei învăţa pas cu pas ceea ce ţi-­ai propus. Îi vei învăţa şi pe alţii. Partea umană, magnetismul planetei, va fi un mare învăţător în a te detaşa. Grea durere provoacă această detaşare, înţelegere, care le va fi dată multora, dar puţini vor avea puterea de a o pune în practică. 

Vei vibra cu sufletul multora, unii vor vibra mai puternic cu al tău. Atunci vei trăi clipe de fericire. Dar fugare. Nu vor fi împlinirea pe care o ştii, aceasta va veni doar când vei fi pe deplin pregătită. Şi EL, la fel. Are multe de împlinit. Va şti şi el mereu că te caută. E la fel de puternic şi de minunat ca şi tine. Vă vom ocroti pe amândoi, aducându-­vă din când în când aminte unul de altul. De întâlnit, sigur vă veţi întâlni. Această informaţie nu ţi­-o vom şterge, ca să-­ţi fie mai uşor, ca să poţi să te ridici din clipele grele, umane. Dar încrederea în ea îţi va aparţine întotdeauna. În această viaţă, ai multe de conştientizat şi apoi de dus la împlinire, pentru tine, dar şi pentru alţii. De aceea, te vom ajuta mereu în ceea ce ţi-­ai dorit când ai depus jurământul.

                                                       

                                                           ☼

CUNUNA! Mă trezesc din visare, ducând repede mâna spre Cununa de pe cap. Simt atingerea florilor ca pe cea mai mare şi mai deplină confirmare că visul nu a fost doar un vis.

Bunicul mă urmăreşte atent. Nu întreabă nimic. „Acum ştii”, spune el. „Mai târziu, vei şi înţelege”, spune blând, apropiindu-­mi capul de pieptul lui.

 „Toate au un timp al lor, căruia nu i te vei putea împotrivi”, îmi spune cu o umbra de durere în glas. O lacrimă curge din ochii lui, vestind timpurile care au să vină.

☼

Zânele sunt şi au rămas pentru mine ca o mărturisire din gândirea necunoscută a lui Dumnezeu pe care noi oamenii vrem a o cunoaşte.

 Cântec fără de cuvânt pe care doresc să îl cuprind în mine, să învăţ că nu sunt singură ci în acord cu natura fremătând de bucuria Ei: Cartea din care învăţ să citesc atunci când devine realitate descoperită între două secunde din inima mea, asemeni iubirii.

Zânele sunt parte din farmecul Femeii. Poporul Cheyenne vorbeşte despre Femeia Stea care a coborât din Ceruri pe Pământ. Sau în alte legende se spune că ea a apărut în manifestare dintr-­o lacrimă a Zeului care a căzut pe pământ şi a format un lac. La suprafaţa apei a îmbobocit un lotus, care deschizându­-se, a revelat­-o pe zeiţă.

 Dar la noi?! Aici Ea a devenit şi Zâna Zânelor care strălucesc în jurul ei sporindu­-i frumuseţea atunci când îi mărturiseşte LUI iubirea.

Iar zânele lacurilor, şi pădurilor şi florilor şi a tot ceea ce este scris  în Cartea Vie a Vieţii, sunt aşa, mereu, sub Binecuvântarea Ei  şi a Lui, asemeni îngerilor.

De zâne trebuie doar să te bucuri, aşa cum te bucuri de Dumnezeu. Altminteri ele te pedepsesc învăţându-­te ce trebuie să faci.

Zânele – Gândul frumos al lui Dumnezeu plin de Iubire, pe care ÎL vedem doar cu ochi de copil. Iar natura fiind parte din Creaţie , în care El însuşi este cuprins, cele care ne însoţesc în cunoaştere sunt zânele. 

Ele nu ne spun nimic, doar se joacă cu noi, cântă cu noi, ne iau în dansurile lor vijelioase  ca o părere de adiere de crezi că armonia este nemişcare de la un capăt la celălalt al nemarginilor, tu plutind asemeni unui vis.

Sunt Iubire!

☼☼☼

http://www.orfeu2000ki.ro/reiki_jurnalul_unui_maestru/1270.htm

RUGA CEA TĂCUTĂ A INIMII

Rugăciunea Inimii

Aşa cum reiese şi din fragmentul pe care îl veţi citi, am citat din scrierile fericitului patriarh Calist.

Sper să vă fie de folos în orice,, tehnică” aţi aplica. Dar, mai ales, în Rugă.

„Mai întâi de toate, după cuvintele fericitului patriarh Calist, căldura (în timpul rugăciunii) vine din rărunchi, ca şi cum i-ar încinge şi pare ispită, dar nu este aşa: căldura aceasta nu-i din ispită, ci de la fire (de la firea omului .na.) şi este urmare a nevoinţei în rugăciune. Dacă însă socoate această căldură ca din har, iar nu din fire, apoi aceasta negreşit e ispită. Dar oricum ar fi această căldură, nevoitorul nu trebuie să o primească, ci să o alunge.

Vine şi altă căldură de la inimă şi dacă în vremea asta mintea cade în cugete desfrânate,apoi aceasta-i ispită adevărată; dacă însă tot trupul se aprinde de la inimă, iar mintea rămâne curată şi necuprinsă de patimă, oarecum întărită în cea mai lăuntrică adâncime a inimii, apoi aceasta-i fără îndoială din har, iar nu de la ispită.

Ştiind toate acestea, e de neapărată trebuinţă să deprindem mintea noastră chiar de la început să stea în ceasul rugăciunii deasupra inimii şi să privească înlăuntrul ei, iar nu numai până la jumătate, într-o coastă, nici numai în partea de jos.

Aceasta se cade să se facă, pentru că atunci când mintea stă deasupra inimii şi înlăuntrul ei săvârşeşte rugăciunea,atunci ea ca un rege, şezând sus la loc slobod, vede cugetele rele ce joacă dedesubt şi le loveşte, ca pe nişte copii ai Babilonului, de piatra numelui lui Hristos.

Afară de aceasta, fiind destul de depărtată de coapsă, ea poate ocoli cu uşurinţă dorinţele pătimaşe, care au devenit inerente firii noastre prin păcatul lui Adam.

Dacă însă cineva îşi strânge atenţia pentru rugăciune la jumătatea inimii, atunci sau din neîndestulata căldură a inimii, sau din pricina slăbirii minţii şi a întunecatei atenţii (datorită desei repetări a rugăciunii), sau sub influenţa luptei stârnite de diavolul, mintea sigură de sine cade spre coapse şi împotriva voinţei se amestecă cu căldura cea din pofte.

Unii, din pricina marii lor nedumeriri sau din neştiinţă, încep să facă rugăciunea jos, în capătul inimii, lângă coapse,şi astfel, atingând cu mintea lor atât o parte de inimă, cât şi o parte de coapse, singuri cheamă ispita la ei, ca descântătorul pe şarpe.

Iar alţii, suferind cu totul de nepricepere, nu ştiu nici măcar locul inimii şi, socotind că el se află în mijlocul pântecelui, îndrăznesc să facă acolo rugăciunea minţii. Vai amăgirii lor!

De asemenea, trebuie a deosebi căldura în rugăciune, care este dar firesc, revărsat în inimă, ca o mireasmă bine mirositoare,prin sfântul botez, de căldura care ne vine de la păcatul strămoşesc şi care e stârnită de diavolul.

Cea dintâi numai în inimă începe rugăciunea şi tot în inimă o sfârşeşte, dând sufletului linişte şi roade duhovniceşti.

A doua îşi are începutul în rărunchi și tot acolo îşi termină rugăciunea, pricinuind sufletului tiranie, răceală şi tulburare.

A treia, rezultând din amestecarea cu aprinderea poftelor, aprinde mădularele şi inima cu dulceaţa poftelor desfrâului, robeşte mintea cu cugete rele şi târăşte spre împreunări trupeşti”.

Puterea sufletului este mintea; ea este nematerială.

Raţiunea nu este acelaşi lucru cu mintea.

Mintea nu gândeşte după normele / umane, ci ea ştie cele divine.

La fel puterea contemplativă a omului, cu toate că este nematerială îşi are şi ea reşedinţa ei. Ea este situată în partea superioară a inimii, în partea stângă a pieptului, aproape de sân, puţin deasupra lui.

Unirea minţii cu inima înseamnă unirea gândurilor duhovniceşti ale minţii cu simţămintele duhovniceşti ale inimii.

,,Când mintea şi inima vor fi tămăduite, vor fi în acelaşi timp unite în Domnul, în partea inimii unde se află puterea contemplativă, se va forma încet, încet, un minunat templu a lui Dumnezeu “nefăcut de mână”, ci duhovnicesc, o “sfântă a sfintelor”: acolo mintea, hirotonită întru preot şi sfinţită întru episcop, se coboară pentru a-L adora pe

Dumnezeu în Duh şi în Adevăr”.

Cred cu tărie că IUBIREA este singura forţă din univers pentru că ea este DUMNEZEU.

Noi nu putem să iubim aşa cum ne iubeşte EL dar, ne putem lăsa copleşiţi, învăluiţi, cuprinşi în iubirea Lui. Şi atunci, vom ŞTI.

Vom şti că toate celelalte : frica sau spaima sau teroarea sunt doar iluzii, nu sunt forţe reale, noi le crem, am fost obişnuiţi aşa. Noi le alimentăm. Tare greu este să ne dezvăţăm de aceasta…dar se poate.

Am repetat de câteva ori…Pentru mine, în primul rând.

Nu am trăit în iubire ci în umbre care m-au dominat. Am învăţat că ochii fizici nu pot vedea realitatea , ci numai umbre bazate pe durere, pe frică, pe neajunsuri şi pe toate cele.

Ochii luminoşi din interior, ochii spiritului, ochii sufletului mi-au dezvăluit într-o clipă de graţie şi sfinţenie ceea ce ESTE real. Realitatea iubirii

Nu ştiu dacă este un miracol sau acesta este un nume adecvat, ştiu însă că acum….după toate tornadele , sufletul meu este liniştit şi calm, că o unică forţă îl susţine :IUBIREA .

Iubirea LUI primită ca o ploaie de aur care a inundat totul şi odată cu acest tot şi pe mine .

Noi toţi trăim înglobaţi într-o conştiinţă pură.