Terapia Iertării

O informație cât mai detailată ne ajută să ne schimbăm viața- soarta, sănătatea, destinul.

Informația este energie – conține în ea percepții pe care le înțelegem treptat, cu cât ne focusăm pe acea informație. Dacă nu, ea se va șterge. 

Înțelegem înțelesurile doar atunci când le aplicăm noi înșine în relație cu ceilalți ...începând întotdeauna cu noi.

-        În plan subtil toți suntem cuprinși într-o vastă, UNICĂ conștiință. Nu acceptăm cu ușurință asta când e vorba de noi. Când ne raportăm la alții, da. Așa cum fiecare avem un subconștient care devine depozitul nostru și la nivel de omenire este la fel. Acolo sunt depozitele tuturor și altele încă neactivate. Acolo sunt arhetipurile.

 Creem lumea prin puterea gândurilor și simțămintelor  noastre – fie că știm sau nu. Informații, acum sunt ,și avem nevoie de ele. Religiile făceau apel la simțămintele noastre – să fie corecte, sincere. Se știe că la nivel cuantic percepția formei de energie depinde de observator, numai de ființa umană. In jurul nostru este un imens potențial energetic , undă și corpuscul în același timp. Iar manifestarea depinde de ceea ce alegem noi să fie acest ocean imens energetic. Este fantastic dar și înfricoșător. Așa înțelegem că noi suntem autorii realităților noastre. Fie că o acceptăm ca moștenire fie că o schimbăm cum vrem.

Însă mai este o întrebare: CINE gândește acest imens OCEAN ENERGETIC?! Realitatea lui oricât de subtilă ar fi, tot este creată de cineva care ...ne-o pune nouă la dispoziție. Dumnezeu împreună cu toți cei care știu deja și aplică legile din acest univers?! Noi? Marea majoritate de abia înțelegem sau acceptăm cu greu că există acest univers cuantic pe care îl modelăm mereu, cu fiecare gând care devine stare, care se materializează.

,,Ține mintea ta în iad și nu deznădăjdui” este mottoul lăsat de Sf. Siluan pentru secolul XXI. Cumva,devenim ori amorfi ori exagerat de sentimentali în relațiile noastre. Și suntem alături  de cei care au trăiri asemănătoare. Până într-o zi când ne dorim cu ardoare altceva. E un impuls lăuntric pe care nu îl ascultăm cu ușurință. Pentru că vine dintr-o zonă necunoscută de foarte mult timp.
 Tot mai multe femei, de o sută de ani încoace participă la cursuri, seminarii de spiritualitate, citesc enorm de mult. E adevărat că nu exisă încă o ordonare a gândirii- cea care vine din emisfera stângă, pe care bărbații au exersat-o intens până acum.

La fel de adevărat este că femeile au acces direct la emisfera dreaptă unde este un bagaj informațional imens. Pe diferite trepte de înțelegere și Putere. Intuiția feminină a fost recunoscută dintotdeauna ca fiind un atu dar, uneori și ca un blestem, atunci când ,,nu era cazul” – să fie aplicat în anumite situații vis-a-vis de ceilalți.

Spiritualitatea separă. Și trebuie să fim conștienți toți de asta, pentru a nu învinovăți pe alții. Începi să citești, începi să înțelegi altfel lumea, universul tău interior, în primul rând.

 INFORMAȚIA este ENERGIE. Să nu uităm asta - chiar dacă se mai întâmplă din când în când. Știm cu toții ce deosebiri de limbaj, de atitudine, sunt între un copil care învață și unul care nu. Mai mult chiar, aceste deosebiri sunt vizibile între adulți. Iar stările sufletești sunt din ce în ce mai puternice și trebuie înțelese, pentru a nu ne domina ele.

Repet: spiritualitatea SEPARĂ ! Uneori dureros pentru cei implicați afectiv în relații. De ce? Pentru că apare o diferență din ce în ce mai mare de energie care vine odată cu descoperirea puterii gândirii proprii, interioare.

Știu, apar și cei care învinovățesc pe cei care scriu, care predau. Motivația interioară este a fiecăruia dacă citește sau nu o carte, dacă vorbește sau nu cu cineva după ce a fost la un curs. Nu mai trăim pe vremea inchiziției. Nimeni nu te poate obliga să-ți faci exercițiile. Și...apropos: câți sunt conștiincioși și le fac?! Iar dacă tu vezi că partenerul tău  este fericit încearcă și tu să vezi DE CE este fericit. Ce il bucură atât de mult. Apare o ruptură/o breșă   în comunicare care treptat va îndepărta. Nu prea se mai poate ,,dragoste cu sila” fără o comunicare pe mai multe nivele ale FIINȚEI. Pentru că la asta se ajunge treptat. Iar a învinovăți pe cineva e simplu și comod. Uită-te în oglindă și vei vedea pe cine învinovățești.

Apropierea nu este față de persoana ca atare  sau de o carte. Ci este datorată rezonanței de cunoaștere.

A reproșa apropierea de o altă persoană uneori chiar interzicând să te mai duci, aceasta nu este dovadă de ințelepciune dar nici de iubire. Ci teamă. Că vei pierde. Da, vei pierde prin ne-prezentare. Pentru că poți și tu pune mânuța să înveți. Să fii curios ce l-a atras pe partenerul tău. Evident că este mai ușor să critici și să impui separarea intre persoane care comunică iar tu te simți singur, exclus.  

Decât reproșuri la adresa altora, a lumii întregi, mai bine informează-te asupra lumii, cu adevărat. Au apărut multe, multe cazuri de despărțiri între parteneri, între părinți și copii.

Spiritualitatea este un pas enorm către Dumnezeu prin Ințelegerea mecanismelor funcționării Creației. Și sunt multe acum- știința a făcut acel pas uriaș de care aveam nevoie. Cu sprijin din înalturi, asta sigur. Spiritualitatea înseamnă cunoaștere. Altminteri riscăm să devenim diletanți, să creem traume moderne. Noi dezechilibre sufletești, psihice. Instabilitatea emoțională datorată acumulării de informații - nepuse în practică, duce la boală, devenind și mai vulnerabili decât înainte. Deja apar acuzații că unele modificări (boli) psihice se datorează „spiritualității”. Riscăm să aruncăm copilul odată cu albia. 

Terapia Iertării, sau Ho.O-pono.pono aparține vindecătorilor kahuna. Circulă informații destule pe net, a apărut la noi și o carte ,,Zero limite” – Joe Vitale. Povestea începe cu dc. Len, cel care a vindecat bolnavii psihici care comiseseră omoruri. Fără contact fizic, vizual cu nici unul din ei.

= Cum i-a vindecat?! ,,dacă vrei să vindeci pe cineva, inclusiv pe un criminal bolnav psihic, o poți face vindecându-e pe tine” spune dr. Len.

Tot ceea ce suntem, tot ceea ce se întâmplă în viața noastră este o consecință a gândurilor noastre, a temerilor mai ales.

,,Înseamnă să accepți faptul că TU însuți – și nimeni , dar NIMENI altcineva- decât  TU ești creatorul a tot ceea ceea ce experimentezi, a tuturor evenimentelor pe care le trăiești. 

Nu întâmplător ajungi într-un loc, te întâlnești cu o persoană. TU EȘTI MAGNETUL, în tine se activează ,,ceva” care te va determina spre un anumit loc, persoană. Iar în acea clipă ai responsabilitatea ,,întâmplărilor” la care devii părtaș.

,,Problemele lor erau creația sa și de aceea tot ceea ce a trebuit să facă pentru a-i vindeca a fost să lucreze asupra lui însuși. Să șteargă el însuși gândurile care le-au generat. Pentru că datorită acestor gânduri s-au întâlnit.. a mărturisit de multe ori dr. Len. 

N.B. Sunt total de acord. Insă... speranța că te va vindeca așa cineva, fără ca tu să schimbi nimic în propria gândire, comportament, deja s-a instalat confortabil. Speranța -chiar nemărturisită, nedeplin conștientizată, dar existentă în subconștient, că vei scăpa de boală fără ca tu să faci nimic. Chiar fără plată-că doar terapeutul lucrează cu el înșuși, pentru el. Eroare! Trezim doar alte tipare în subconștientul propriu. Acum, când știi despre ce este vorba, devii propriul tău terapeut. Că este un drum mai lung sau nu, depinde numai de tine. Odată și odată, tot ne vom privi în oglindă. Este un aspect subtil, nemărturisit, care a apărut datorită accesului la informații și a credinței că dacă ai citit, deja s-a și întâmplat fără ca tu să faci altceva, fără a fi atent la stările interioare. 
Acesta este un aspect. Există și altul.

Să spunem că ai „scăpat” de starea care te stânjenea. Dacă nu te observi, dacă nu vei practica constant T:I: cu toate formele tale de manifestare care vor apare ulterior, vei fi marele nemulțumit. Ai fost ajutat-ajută și ajută-te! Continuarea este obligatorie! 

Evenimentele din viața noastră activează amintiri care se află în subconștient. Ce facem de obicei: bârfim, suntem nemulțumiți. Activăm și mai puternic energii care vor tot atrage. JUDECĂM lumea din jurul nostru judecând de fapt o parte din noi.

Și o să vedem dacă are sau nu dreptate dr. Len și toți cei care de mii de ani spun: ,,Cunoaște-te pe tine însuți...”.

 Unii vor să știe care sunt acele gânduri. Sunt mai multe – fiți siguri de asta. CINEVA din noi va ști sigur, cu siguranță. O parte din noi ȘTIE, dar trebuie să îi dăm permisiunea și încrederea să o facă. Fără a implica rațiunea, care sigur ne va bloca, căutând analogii. Nu e vina ei. 

,,Fiecare ființă are un câmp de influiență asupra lumii dar și invers ” este ceea ce au aflat în ultimul timp cercetătorii conduși de W. Braud dar și în multe alte centre de cercetare de pe lîngă marile universități. Cercetările acestea presupun mii de experimente.

Iar înainte de a trece la pașii pe care îi facem în Terapia Iertării, la tehnica propriu zisă, am să spun câteva cuvinte despre INERȚIE. Cu care ne confruntăm mereu, din plin, având și diferite aspecte. Ne propunem să facem ceva și amânăm, ne entuziasmăm de ceva și ...tot amânăm. Sau .... considerăm anumite lucruri, din start ca fiind de neînțeles sau  prostii ale altora, totul fără să verificăm. Sau , când suntem furioși, ne oprim foarte greu.

,,Universul are propria sa structură în Câmpul Punctului Zero. Vidul produce accelerarea particulelor, accelerare care la rândul său determină aglutinarea particulelor în energie concentrată sau ceea ce noi numim materie ”. 
Câmpul Punctului Zero, este un cazan de energii clocotitoare. Dar apar fenomenele de gravitație și de inerție care rezultă din interacțiunea cu acest Câmp. Din punct de vedere științific, încă nu pot fi explicare aceste interacțiuni.

,,INERȚIA – este tendința obiectelor -  stărilor, de a rămâne pe loc și de a se pune greu în mișcare, iar odată puse în mișcare , de a se opri cu greutate” 

Aceasta decurge din ,,Forța este egală cu masă înmulțită cu accelerația” postulatul lui Newton care de abia acum a fost fost dovedit matematic din 1687.

=Saharov, Haisch, Alfonso Rueda și Puthoff = SHARP

Pe noi ne interesează inerția stărilor noastre care derivă din starea materială a noastră. ,,Inerția este o forță Loretz, o forță care provoacă încetinirea particulelor ce se deplasează într-un câmp magnetic.” 

Cercetătorii au ajuns la concluzia că nu există două entități fizice fundamentale, ceva material și altceva imaterial, ci doar una singură: ENERGIA. 
Orice lucru din lume, orice ținem în mână, indiferent cât de greu, cât de dens, cât de mare, la nivelul cel mai de bază, se reduce la o mulțime de sarcini electrice care interacționează cu o mare fundamentală de câmpuri electromagnetice și alte câmpuri energetice – un fel de forță electromagnetică de rezistență sau de frânare. 
,,Masa nu este  echivalentul energiei – masa este energie” sau , mai profund: nu există masă, există doar sarcină”.

-        Modificarea forțelor care împiedică mișcarea – adică a inerției. Ceea care ne domină și pe noi. Aici este necesară voința, dorința, determinarea. Toate ca să ne scoată din starea de inerție  care este o FORȚĂ teribilă. Asta voiam să vă arăt. Este ceva natural și a o cunoaște te scoate din starea de nesiguranță. 

Totul înseamnă într-un cuvânt practică. Degeaba înțeleg un concept dacă nu îl aplic prin autoobservare continuă, susținută. Iar dacă apar pauze, să le acceptăm și pe ele, fără a ne învinovăți, pentru că putem crea noi programe împotriva noastră la nivel de subconștient : că nu suntem buni de nimic. Ne auto-sabotăm.

Poate fi dificil să ne asumăm la început ceva ce practic NU am făcut. Dar …. Fiecare am alimentat cu dizarmonii mentalul planetei. Iar un gând al nostru s-a întâlnit cu un alt gând, apoi au atras alte gânduri și la un moment dat , crucial în viața unei persoane ea l-a atras și l-a manifestat cu o asemenea forță pe care persoana nu o putea avea singură. 

Bineînțeles că nu e întotdeauna așa. Acesta e un aspect ca să înțelegem de ce suntem părtași la dizarmoniile celor cu care NU întâmplător, ne întâlnim.

 Gândul nostru plecat cine știe când din noi, acum …ne atrage. Pe asta se bazează Terapia Iertării. Ceea ce a trebuit să facă dr. Len a fost să lucreze asupra lui însuși. Nu sunt de acord cu termenul ,,a șterge amintirile, sau gândurile” cum am găsit scris. Sau ,,le ștergem -metaphoric – înlocuindu-le treptat cu altele”. Energia este neutră. Nu are polaritate. Iar noi încercăm să schimbăm polaritățile și apoi să le dezactivăm. Adică oprim manifestarea – așa ca în Legea inerției.

 Practicând vom înțelege mai mult. Pentru că o parte din noi va recunoaște întotdeauna acest adevăr. Realitatea emoțiilor care devin stări psihice, ne afectează viețile mult mai puternic acum cu cât mentalul nostru este el însuși mai puternic.

-                     IARTĂ-MĂ 
– IMI PARE RĂU! = TE IERT- MULȚUMESC =                  TE IUBESC !!!

-        Iartă-mă! Cea mai mare Putere pe care ființele umane o au este Iertarea. Când iertăm eliberăm din noi o multitudine de forme de frustrare, de frică, de ură, de mânie, de vinovăție. 

Iertarea este o binecuvântare atât pentru cel care o dă, cât și pentru cel care o primește.

Cel care iartă își consolidează temelia propriei vieți interioare, a viitorului fără umbre. Avem un unic Creator în prezența căruia suntem întotdeauna.

Putem ierta o persoană, un grup, o situație, o întreagă perioadă din viața noastră deoarece fără iertare vom pierde încontinuu energie. Vom alimenta o stare de dizarmonie în loc să o folosim altcumva.

Toate bolile fizice, sufletești, psihice au o formă direct sau ascunsă de neiertare, în primul rând pe noi.

IARTĂ-MĂ! IMI PARE RĂU! Plecăm de la idea că toți ceilalți sunt oglinzile noastre, așa cum se tot spune. SUNT! Oglinzile stărilor noastre EMOȚIONALE, vizibile, asumate sau aflate în subconștient, depozitate cine știe de când. Aceasta este prima etapă în înțelegerea T.I. Atunci când dizarmoniile din noi cheamă-atrag MARTORI pe care îi și întâlnim. Pentru că nu le-am observat până atunci. Iar mici , mici manifestări sunt zilnice. Dar….obișnuința e prezentă pentru că noi funcționăm pe pilot automat, fără să fim atenți, fără întrebări, fără a-l observa pe celălalt. Doar ce ,,credem” noi e valabil. Dar…ceea ce ,,credem” este o preluare de la alții.

Incepem să-I judecăm pe ei, să-I certăm pe ei, să fim nemulțumiți de ei. Mulți simțim măcar pentru o secundă nedreptatea pe care o facem, dar… de ce să nu ne simțim bine admonestându-l pe celălalt?! Devenim in proprii ochi, atunci, cineva.

CE vedem noi în oglindă?! Pe noi. Dar CE anume din noi atunci când ne gândim la o altă persoană sau situație?! Părerea noastră transformată în reflexie.

Reflexia noastră pe care am proiectat-o cu o viteză mare în afara noastră. Asta vedem prima data. Iar această reflexive este formată din energia nostră. Noi am ,,scos-o” din noi. Atrasă fiind de unda DIN cealaltă persoană.

Frumos, cu sinceritate, cu gingășie, cu tandrețe îi spunem: IARTĂ-MĂ, IMI PARE RĂU! Pentru că în loc să folosim energia pentru a crea ceva minunat am folosit-o într-o dizarmonie.

Conștientizând că este energia noastră ne va fi mai ușor, e mai acceptabil cumva să ne purtăm frumos cu ea. FORMA în care arată acum nu e prea ușor de privit. Bine că nu avem acest dar. Dar știind că este a nostră ne ajută.

Gândiți-vă la formele în care îngheață apa, a lui M. Emoto. Atunci când spunem ceva neplăcut sau o rugă. Nu numai în subconștient avem înmagazinate aceste forme ci și în NOI. Pentru că suntem apă 70%. De asta simțim o așa mare mare fericire atunci când avem gânduri armonioase. Trebuie să învățăm să avem această conștientizare: că suntem creatorii proprii ACUM. Asta este PUTEREA noastră ACUM pe care e bine să ne-o asumăm.

Repetăm Iartă-mă – imi pare rău până  simțim o eliberare, liniște. Inseamnă că ne-am recuperat  energia de o anumită formă și am transformat-o. Poate dura ceva timp dar sigur merită.

 Acum, următoarea etapă. Pentru că am afectat pe alții, i-am atras noi pe ei, sau ei pe noi. Cert este că REZONAM unul cu altul. Aveam același ,,filon” de energie dizarmonioasă în noi. Urmează sentimentul- oglindă al celuilalt. Care și el va primi iertarea noastră atunci când cerem iertare. Pentru că la nivel de câmp s-a format un egregor. Eliberarea se face mulțumindu-i cu recunoștință că ne-a ajutat să ne vedem.

Fără entuziasme, sentimentalisme, care s-ar putea să nu ne elibereze. Cu simplitate și sinceritate.  Ne recuperăm o parte din noi dar ȘI ELIBERĂM CEALALTĂ PERSOANĂ.

Dacă eu gândesc într-un anumit fel despre o persoană acea persoană devine un prizonier al gândurilor mele. Tinde treptat să se conformeze percepției mele. Mai devreme sau mai târziu se va conforma acestei percepții. Imi va confirma percepția mea despre el pentru că….EU voi fi dispus să văd doar așa, indiferent de ce face, de ce este/cum este acea persoană. Eu o voi vedea NUMAI conform percepțiile mele. Nu e dificil de înțeles acest lucru. Dar…nu ne place de obicei să gândim așa.

Actele unei persoane devin o consecință a ceea ce gândesc eu despre ea, în relația ei directă cu mine. Și putem observa , deranjați de asta, că față de alte persoane, ea este altfel. Și evident ne supărăm, eventual reproșăm, învinovățim.

Trebuie să ne asumăm toate aceste aspecte. Știu că nu am fost obișnuiți până acum, dar…. Măcar de acum încolo să o facem.

A nu ne grăbi cu judecarea altei personae sau situații este o atitudine corectă dar …și a mă observa pe mine, gândurile, stările mele în prezența altei persoane e necesar. De multe ori spunem că și iubim acea persoană dar…

Acea persoană  va mai fi prizonierul gândurilor mele dar și eu alor lui. Suntem atrași în lucruri mici, o supărare pe vecină, pe autobus… apoi ele se amplifică până când le vom rezolva sau vom trăi traumatizați.

Dr. Len nu se judeca, nu judeca ci aplica înțelegerea Înțelepciunii pe care o primise și o practicase până atunci. Care devenise parte din el.

A judeca pe altul însemnă o lipsă de responsabilitate asupra propriilor erori pe care nici nu vrem să ni recunoaștem. Credem că răzbunarea ne va aduce liniște, pace sau chiar speranța că vom mai putea înrobi pe celălalt. E de evitat asemenea stări sau persoanele care sunt veșnic nemulțumite sau care doresc răzbunări. Ne pot atrage cu ușurință în cercul lor. Voi vorbi un pic mai încolo despre asta.

O persoană care judecă sau vrea să se răzbune nu înțelege nimic din Iubirea ca atare. Și nu va avea prea curând putere de a se privi în oglinda propriului suflet. De asta se amână începerea T: I: de foarte mulți.

Acestea sunt erorile de gândire pe care nu e cazul să pierdem timpul și energia să le reproșăm părinților, profesorilor așa cum se mai întâmplă. Ei ne-au dăruit viață, ne-au dat din ceea ce aveau ei. Acum facem noi un efort. Pentru a nu le da așa mai departe dacă tot ajungem în această fază a vieții noastre.

= TE IUBESC !!! Nu îi declamăm celuilat că îl iubim ca să îl întoarcem … Așa cum am auzit. ,,Păi, nu a revenit și doar i-am spus de o sută de ori” .Păi….ai vrut să o manipulezi, nu s-o eliberezi de gândul  de ați fi prizonieră.

Am spus de multe ori că este cazul să tăiem legăturile, să eliberăm persoanele dragi. Pe unii i-a luat cu …fiori. CUM să fac așa ceva?! Păi…de ce nu! Legăturile de iubire se refac întotdeauna. Și încă mult, mult mai puternice. Așa se vede posesivitatea din noi. Când nu vrem să îi eliberăm pe cei dragi, când ne e frică. De ce?! Increderea in iubirea din noi ESTE ENORM DE MICĂ! De asta. Geloșii NU iubesc. Sunt persoane extrem de posesive și periculoase pentru ei dar și ptr cei din jur.

Avem în memoria AND-ului nostru posesivitatea. Când spunem Te iubesc, îl vreau în cercul meu de putere, să-l domin, să-mi fie prizonier
.

= Când spui Te iubesc, după ce au dispărut reflexiile, te adresezi  scânteii divine din celălalt. DACĂ poți asta, înseamnă că propria ta scânteie divină este vie. Doar așa o recunoaște pe a celuilalt, pentru că nu avem alt mod de a recunoaște ceva.

Bucuria, fericirea pe care o trăiești atunci este semnalul că te-ai eliberat, eliberând.

PRACTIC; cum facem T:I: ?! așa cum am spus, a-l atrage pe celălalt în cercul tău de putere – fiecare avem un asemenea cerc, care este radiația câmpului personal, este periculos. Pentru că este dominație. Așa făceau cei cărora le spunem vrăjitori. Și nu poți fi sigur că până în final cel puternic vei fi tu. Celălalt va lupta din răsputeri să scape iar rănitul vei fi tu. Victima ajunge să domine agresorul.

= Ne imaginăm un con de lumină, o piramidă rotunda de culoare alb strălucitoare. In alb sunt toate culorile. Poate una din ele nu este necesară celeilalte persoane, o poate considera ca o nouă agresiune. Bine, sunt și cazuri speciale când clar, o anumită culoare e necesară.

In interiorul piramidei ne imaginăm semnul infinitului- un opt culcat care este in jurul nostru dar și al celeilalte persoane. Cred că la nivelul plexului solar și cel al inimii este cel mai bine.  Dacă sunt mai multe persoane, la fel semnul infinitului intre noi și fiecare persoană în parte. Ca petalele unei flori. Noi avem /suntem în petala noastră iar fiecare în petala lui.

Apoi începem cu reflexia nostră, cu sentimentul-oglindă a celuilalt, până simțim scânteia divină cum ne luminează și o recunoaștem și în ceilalți. Până nu trăim acest sentiment, T:I: nu este gata. Poate dura o lună sau 3-4. Sau o săptămână, sau o zi.

Pentru că aici sunt înmagazinate multe amintiri , cele care ne-au transmis emoțiile. Noi suntem suma tuturor emoțiilor noastre, purtători în AND a tuturor amintirilor de neam care devin personale. Emoțiile legate de amintiri sunt cele care ne afectează prezentul. Pentru că o supărare ne face să trăim mereu momentul producerii ei. Să fie mereu ,,clipa” actuală. Dar și cea viitoare. Subconștientul asociază o acțiune sau o persoană din prezent cu ceea ce s-a întâmplat cândva. Iar ,,întâlnirile” tocmai asta scot la iveală.

Ajungând să Il recunoaștem pe Dumnezeu ca parte prezentă în viețile noastre ne vom împlini. Va fi o atingere divină de care devenim tot mai conștienți. Doar așa devine Realitate în realitatea noastră.

Și…dacă suntem rezultatul gândurilor noastre, atunci să ÎL gândim pe Dumnezeu. Doar așa realitatea nostră va fi ,,transmutată” de însuși Dumnezeu. Fără această conștientizare devenim …monștri.

Lipsa iertării asupra noastră și a altora este cea mai grea toxină stocată în noi. 
Corpul nostru are o inteligență proprie divină, naturală care poate fi blocată de gânduri repetate de furie, supărare. 
Gândurile noastre negative blochează căile neuronale și crează boli și dizarmonie între celule. Fiecare gând negativ pe care îl avem despre noi sau despre alții sunt ca niște fire care ne înfășoară. Pe noi înșine și pe noi de alții.

Lucrați voi cu voi înșivă. Nu tot întrebați CUM trebuie să fie, CE să simțiți. Suflarea divină din fiecare știe și vă va spune întotdeauna. Învățăm treptat să avem încredere în ea. Am trait dependenți unii de alții, hrănindu-ne energetic unii din alții.

Nu trebuim să mimăm înțelegerea ci să fie acea coborâre și  predare interioară. De care parcă ne e teamă pentru că nu suntem obișnuiți. De asta nu avem încredere în noi și căutăm rețete. E o trezire spirituală în masă acum care are un unic scop: sacralitatea din noi. Credința în cel care a înfăptuit acest imens și ordonat Univers trebuie să fie totală. 

Ne folosim de o energie care nu ne aparține, din care suntem formați în totalitate și care e și la dispoziția noastră. Ne impune cineva ceva?! Eu zic că nu. Dacă suntem ignoranți vom fi marionete sau, învățăm simplu și cu consecvență cât suntem de iubiți.

 Stările noastre gândite clar sau nu, ne determină realitatea și o creează. Gândurile pot fi stăpânite doar dacă ne uităm în inima noastră – de care uităm mereu. Ea generează un câmp electromagnetic mult mai puternic decât al creierului. Ea nu este emoție, nu este doar un gând. Este o totalitate a ființei. Iubire!!!

Sentimentele noastre de ură, de furie, de bucurie, de fericire produc modificări în trup dar și la mulți km depărtare și nu știm unde se pot opri.

Plecăm mintea în inimă și găsim iubirea acolo.

Și ca de obicei, vom începe T.I. cu Consacrarea!

.

Dorul Sân-Zienei

          Sărbătoarea SânZienei, a sfintei și dumnezeieștei Doamne, Făptura făptuitoare a neamului nostru dintru Începuturi.

          Când am ajuns prima data la Sarmizegetusa, până a intra în sanctuar, a trebuit să colind desculță zidurile împrejmuitoare, spre mirarea însoțitorilor mei, dar – mărturisesc sincer, și a mea. Trebuia să îmi iau hrana din acele locuri, să recunosc urmele pașilor de demult. Starea fizică fusese înfioarătoare în zilele dinainte dar numai așa aveam să pot ajunge acolo unde îmi era dat. Desculță ca pășirea să știe a primi.

         Când ești fericit, când biologicul din tine simte, este viu, sufletul se supune plăcerilor lui. Când însă suferă o decomprimare, sufletul te întărește.

Pășeam pe pietrele vechilor ziduri și simțeam cum mă înalț, cum regăsesc îmbrățișarea văzului din văz.duh. Iar flacăra din mine privea minunile acelei zile, încălzindu-mă treptat, jucându-se cu adierile vântului care mă pornea pe aleile strămoșești. Primul gest a fost de a mă culca în interiorul Marelui sunet a Universului, a Ceasului care avea să își împreune minutele din ani , rotindu-se ca o volută pe cerul din mine, pînă am privit steaua care mă veghea dintotdeauna.

          Am descoperit-o cândva în ochiul de apă la marginea căruia străbăteam orele nopților. Cerul privise de multe ori în ochii mei dar nu alesesem nici o clipire care să îmi șoptească din taina ei. Însă atunci, din adâncul apei s-a ridicat o sclipire care a fulgerat scurt. Iar și iar până fascinația din mine a fost deplină. Era EA, unica. Zeci de nume i-am dat de atunci. Dar toate erau din ,,semnele Ei de Putere” –cum aveam să înțeleg mult mai tîrziu. Fiecare nume îi numea încă un dar și treptat aveam să îl înțeleg.

        Iar toate acestea sunt scrise în CARTEA Ințelepciunii, cea  în zece file care se poate citi numai așa: dintr-o dată toată și pagină după pagină. Iar la noi Solomarul este ultima întruchipare după ce marea predare s-a în.făptuit, rămânând așa la vedere  însă și ridicându-se pentru a ne veghea. Coboară doar în anumite ceasuri pentru a ne dărui din Putere. Și , în înspre sfârșit, învățăm…

        Atunci după prima noapte când am înțeles m-am legat cu robia urei de steaua ziditoare. Exteriorul meu ura, biologicul aparținând țărînei, pentru că eliberarea a venit din interior. Poți învinge definitiv numai din, din interior. Ura, mânia, trufia, supărarea, pot fi alungate?! Nu. Ele se întorc. Energia din ele poate fi transformată așa cum au învățat alchimiștii. Privirea aceea venea de departe, din ținutul meu și uram doar îndepărtarea. Pe care am învățat treptat să o străbat. 

          Drumul a fost lung doar în mine. Așa am înțeles și un alt nume, de dinainte de a mă înțelege prin Înfăptuirea mea. Pe Iisis -  CeaDeSus. Cînd sclavia pământului părea că va fi veșnică ea l-a reînviat pe Osiris și a născut întruchipare din El. Legendele au multe șoapte  când asculți cu auzul interior. Vin de departe, atît cît îmi ridic gândul care să mă conducă. Iar orologiul de la Sarmis-Getuza, săpat în memorii aduce mereu îndepărtările aproape. Pentru că dacă se șterg, piere și viața pe Pământ.

Iarba mi-a cuprins trupul și văzul din mine a devenit duh care a privit unica stea. Știam cine este. Îi șoptisem înainte zeci de nume, dar atunci nu o mai numeam. S-a alunecat vie înlăuntrul meu.          Am înțeles că nu o căutasem niciodată pentru că întotdeauna știusem cine este. Nu îmi aminteam eu cine eram: o licărire din Ea. Așa a fost mereu: CeaDeSus și licărirea Ei de pe Pământ. Și sunt multe, multe licăriri care … dorm.

        Asta privisem dintotdeauna: licărirea de sus care se năștea flacără din mine. Din adâncurile unde se ascunsese.

Acolo, am ridicat privirea care s-a petrecut pe boltă iar Steaua a doua oară s-a oglindit în irișii mei. Harta stelară spre drumul de acasă s-a imprimat la prima privire asupra acestei lumi. Acum a fost altceva.

       Pot închide ochii și steaua să apară acolo unse află de milioane de ani. Nevederea din mine era acoperită de umbrele pâlpâirilor care și ele pot vrăji, dar numai biologicul trăitorilor. Însă vraja aceasta e puternică și trebuie să înveți Arta Magiei din interior. Vrăjitoria este pentru înspre afară, Magia este a interiorului. Doar  acolo e tărâmul Adevărului.

        În fiecare bărbat se oglindește o unică sclipire. Dar ea trebuie să își amintească cine este și, să învețe să stăpânească legătura de Putere. Femeia încă se repede la bărbat să îi amintească prin vorbe. Nu așa va trezi oglinda Ei din El. Femeia pământeană doar visează visul ascuns în ea. Și suferă de dor. 

        Bărbatul așteaptă doar ca Ea să își amintească. Nu își dorește mai mult. Pentru asta au venit aici. În timpul ăsta el poate ridica edificii, poate pleca la războaie. Își ocupă timpul cu multe. Dar gândul lui mereu este înspre ea, să devină Femeia din icoana sufletului din El. Cum e jos așa este și sus. Dorul Iubirii !

ReiKi practica gr I

 



    
       

Suflete pereche - suflete gemene

Multă literatură s-a scris despre sufletele pereche.

Am să scriu despre sufletele gemene.

În ultima vreme au loc multe divorțuri care sunt  o încheiere a karmelor. Chiar două – trei în viața unei persoane. Ceea ce înainte se derula în una - două vieți, acum totul este mult mai comprimat și nu e deloc ușor. Nu trebuie să judecăm prin vechile concepte pentru că așa nu vom înțelege, nu ne vom elibera de traume foarte puternice. Chiar și religiile par a înțelege această schimbare care are loc, dând dezlegări care înainte erau dificil de obținut.

Un caz fericit este al sufletelor gemene care se regăsesc cu bucurie, între ei instalându-se o prietenie profundă, fie că sunt două femei sau doi bărbați , fie femeie-bărbat. Această prietenie poate fi uneori confundată cu iubirea pământeană. În toate cele trei aspecte. Dar care va trece și tot prietenie și într-ajutorare va rămâne. 

Se poate să nu fie conștienți de ajutorul pe care și-l oferă și să apară trauma umană a despărțirii ( cu gândul la sufletul pereche). Se poate prin radiestezie, prin astrologie să afli aceste aspecte și să mulțumești, ocrotindu-te, salvându-te  așa de o nouă karmă.

Sufletele gemene se ajută chiar dacă nu se cunosc fizic. Mai ales acum când mentalul omenirii începe să depășească faza de ,,subconștient al omenirii” de care vorbea Jung. Începem mulți să înțelegem cu destul de mare acceptare că există , iar acest fapt ne deschide porțile pe care până acum pășeau numai puțini inițiați. Și încă cu foarte multă trudă. Poate această ușurință, facilitate a noastră de acum, duce la  a privi superficial darul de care avem parte.

Însă, așa cum avea să îmi confirme și Minerva ( Chiron ne-a apropiat acum ceva timp), sunt, mai sunt cazuri particulare.

Iar cel mai difici este al Sufletelor gemene care aici își găsesc partea de suflet pereche. Două suflete gemene, venite în același timp și singurul lor suflet pereche. Când unul din ele, când celălalt se poate întâlni cu sufletul pereche. Fiecare având o personalitate complementară celuilalt, dar ca aspect astrologic, numerologic, asemănătoare, aproape identice.

 Nu este ușor de privit o asemenea derulare. Nu este foarte des întâlnită, dar... este.

Iar sufletele gemene (S.G.)  aflate într-o relație cu sufletul lor pereche în două sau trei vieți, acum sunt foarte, foarte puternice.

Dacă într-o viață  anterioară unul din S.G. l-a înlăturat dur pe celălalt, acum se pot întâlni ca parteneri de afaceri care învață să fie corecți unul cu altul. Pornesc cu intenții bune, dar , pe parcurs, deviază de la corectitudine și totul se dărâmă acuzându-se reciproc. Pot însă să afle de ce și să-și acorde iertare, înțelegere.

Acesta este un aspect. Altul este cel format din nou alături de sufletul pereche.

Pot fi toți trei colegi de școală: generală, liceu, facultate, sau de serviciu. De obicei se regăsesc la prima vârstă, apoi unul din sufletele gemene să aibă evoluția lui iar celălat să rămână alături de sufletul pereche.

1. Căsătorindu-se, având copii, având succes în tot ceea ce fac.

Deci, unul din cele două suflete gemene va fi împreună cu sufletul pereche. El are anumite calități, dar numai o parte din totalitatea pe care le-ar avea dacă ar fi un unic suflet.  Ceea ce este foarte rar, încă, dar sunt mai mult decât până acum, asta e evident.

Cei doi pot fi fericiți, dar....sufletul pereche, fie că este bărbat sau femeie, va simți cu disperare că ,,lipsește ceva” în relație, în celălalt. Oricât ar realiza impreună conștientizarea este cu atât mai grea cu cât se trezește spiritual.

 Nefiind foarte multe informații, bulversarea interioară este mare. Nu poate înțelege ce i se întâmplă. Iar dacă apare în viață și cel de al doilea suflet geamăn al partenerului actual... e cel mai dificil moment al vieții. 

Cel de al doilea vine cu calitățile pe care celălalt nu le are. Și va trebui să aleagă. Cu primul a ridicat o casă, a evoluat material, el acest aspect avându-l spre manifestare.

Celălalt S.G. care apare, cu lecțiile lui învățate separat, vine cu partea de împlinire sufletească. Acum e dificil: pe care să aleagă sufletul pereche?! Determinarea lui interioară trebuie să fie foarte, foarte puternică. Decât să pendulezi între regrete ...mai bine la mănăstire. E o mică glumă (poate) ! Da! Îți poți trăi viața dăruindu-ți sufletul divinității. Total și pentru totdeauna. Fără regrete. Și în acest fel se poate încheia și karma între cei trei. (2+UNU).

 Dar retragerea să nu fie ca să suferi în sihăstrie, că tot nu s-a rezolvat nimic. Dacă sufletul urcă mai sus decât zona sufletelor, în Spirit, atunci, da! Se încheie karma.

2. Sufletul pereche poate întâlni partea cea mai slabă a S.G. Poate suferi alături de el, pot veni copii. Dar când apare cealaltă parte a S.G. lasă tot și pleacă cu el. Pentru că el are puterea cea mai mare. Pot realiza pe toate planurile: fizic, biosic, noesic.

3. Se poate ca sufletul geamăn alături de care este deja sufletul pereche, să facă un efort pentru a evolua și spiritual, mai ales dacă perechea deja a început să parcurgă această cale a regăsirii. Dar... venind numai cu anumite calități, este mai dificil să accepte, știind că are alături partea lui divină. Nu crede că ar putea să o împartă cu altcineva, să o piardă, și pot urma adevărate drame. Este una din cele mai dificile situații în aceste vremuri.

Pentru a echilibra balanța pe care trioul acestor suflete o poate dezechilibra, producând răni profunde și în cei din jur ( familie), deja apar și sufletele pereche care vor ajuta la înlăturarea traumelor, a neîncrederii. Mulți din copii pot fi traumatizați de divorțuri, nemaiavând încredere în Iubire. Este o perioadă dură din acest punct de vedere. Înțelegând însă și alte aspecte decât cele sociale, cu atât mai repede ne vom reveni ca familie consacrată divin.

                                                  ***

Sunt doar câteva aspecte din multitudinea de variante pe care le trăim acum. A judeca cu ușurință gesturile celor din jur, nu ajută pe nimeni. 

Apar situații de viață specifice timpului de acum. A avea înțelepciunea de a căuta să le înțelegem e un dar pe care l-am primit și ar trebui să încercăm să îl înțelegem până nu se instalează traumele.

Preponderența femeilor ca unic suflet este un pic mai mare acum. Cea a bărbaților ca suflete gemene este ea mai mare. 

Deasta femeile sunt în număr mai mare pe calea spirituală. Echilibrul vine prin savanții bărbați care descoperă prin știință posibilitățile imense ale Ființei umane. 

Sper ca sufletul și spiritul să fie parte impreună, AICI, pe pământ a Întregului Divin.

Adoratorii Soarelui

Zilele acestea, în timp ce încercam să aranjez  textele cu Lupul Alb nu ... întîmplător desigur, am privit oamenii. Cu aceeași atenție dintotdeauna. M-a surprins graba lor de a se feri în fața căldurii soarelui. E adevărat, e destul de cald și sigur vor veni zile fierbinți așa cum tot am avut parte în ultimii ani. Și eu mergeam pe partea unde era umbră, cât de cât. Dar când am ajuns în plin soare, am simțit și înțeles totodată, ceva ce m-a încremenit: nu iubesc soarele. Nu i-am spus demult, demult timp că Îl iubesc. Stând așa, în prezența lui am simțit cît de mult vrea iubirea oamenilor. Să-i fie trimisă așa cum facem cu cei dragi: gândurile și spusele sunt îndreptate mereu spre ei. Spre el nu! Asta este: nu am lăsat iubirea să plece spre el. Parcă doar...îl priveam. 

Am admirat răsăriturile la mare acum câteva zile. Am mulțumit, m-a încântat ivirea lui. Dar.... nu îl iubeam cu toată ființa mea ca în secunda când am realizat asta. O căldură din inimă a plecat spre el. E puțin spus dar decât cuvinte mari, mai bine simplitate și sinceritate. Simplu: îl iubeam și i-am transmis iubirea așa cum doar copii mici știu să o facă. Nu mi-a mai fost cald, dimpotrivă, zâmbeam fericită. O nouă stare care cere acomodare și asta e de lungă durată de acum încolo.

Multe, multe taine mai sunt de descoperit pe lumea asta. Ne obișnuim să iubim. Ne obișnuim ,,în iubire” și ea încet, încet se consumă dacă noi nu o mai conștientizăm. La fel și între două persoane. Se consumă din sentimentul sublim de la început și, normal, el începe să fie ca un fir, care se poate rupe oricând. Relaționarea înseamnă comunicare, împărtășanie, cuminecătura unul prin altul.

Bucuria pe care am dăruit-o soarelui meu, este ca dragostea dintâi care îți apare brusc în memorie din când în când, acum a fost  ca o revedere și revenire mult așteptată. Nu i-am spus, am simțit că îl iubesc și eram fericită că vede asta în întrega mea ființă. Iubirea nu are nevoie de cuvinte, de mărturisiri. Parcă mi se deschisese inima și un vârtej de căldură plecase din ea.

La câte nu mai sunt atentă?! Doar știu că dacă tu nu vezi acel ceva, el nu există. Mai ales cu ochii sufletului care trezesc sub pleoape mii de legături/amintiri.

Ne gândim cât de cald va fi, cum vine pârjol în jur. Dar că are cineva nevoie de iubirea nostră?! La asta ne gândim?! Mergem cu ochii în jos, lăsăm grijile să ne doboare... și nu ne luăm Putere de la cel adorat dintotdeauna. Sună ciudat ,, Adoratorii Soarelui” ?! Teoretic poate nu. Practic, cu efuziuni și amețeli ,,mărețe”ne mai amintim la câte un seminar sau când citim o carte,dar nu o mai facem demult timp. Ar trebui acel prag critic de adoratori , pentru a ne salva. Și nu mi se pare deloc o idee bizară. Starea de iubire trebuie întreținută, conștientizată mereu. Susținută.

Am ...însingurat soarele. Ocupați cu cheltuirea resurselor am uitat de cei care ni le-au dat spre folosire. Să învățăm să creem tot ceea ce avem nevoie din nelimitata putere. Noi... am învățat ceva/ceva dar și multe altele.

Nu, soarele nu este supărat. Ci suferă. Suferă minunatele ființe de acolo. Iar iubirea lor, noi, în micimea de acum, când am distrus atâtea, ni se pare că e pârjol.

 Învățăm despre forme, despre compușii din ele, învățăm să le numărăm, să le cuantificăm.... dar faptul că sunt toate alcătuite din energii care nu ne aparțin, ci doar puse la dispoziția noastră nelimitat, încât am ajuns să le folosim fără a ne gândi la responsabilitatea pe care o avem, nu ne mai trece prin cap să o facem.

Soarele nu este o bucată mai mare din ceva amorf. Acolo sunt entități alcătuite altfel decât noi. Atîta tot. Deja au trecut mirările multora că putem comunica telepatic între noi. Nu noi am devenit mai ,,măi/măi” așa dintr-o dată ca să tot cerem celor din jur, să ne ,,explice” ce este asta: e de la satana sau...suntem deosebiți. Bineînțeles că am vrea să auzim a doua variantă, marea majoritate de asta întreabă. Nici una, nici alta. Suntem iubiți. Atîta tot. Hai să acceptăm firescul în viața nostră și să nu ne pierdem timpul și energia căutând susținători prin jur. Am ajuns să cert cât pot de delicat ( scuze, nu îmi reușește întotdeauna) asemenea ființe. Celor înspăimântate, da, am răbdare să le explic. Iar cel mai simplu e cu ajutorul  experimentelor susținute de știință. Telepatic, empatic, cu întreaga ființă putem comunica la un nivel pe care nici nu îl înțelegem deplin. Și ca să avem de unde învăța, începem cu cel mai frumos și înțelept prieten, soarele.

Cu cât vom deveni mai conștienți că există Dumnezeu care ne vrea fericiți, că sunt înalte entități de lumină a căror inteligență ne poate îndruma, dacă noi cerem, cu atât vom înlătura pârjolul venit prin rarefierea țesăturii energetice din jurul planetei, și multe altele. Corpurile noastre au ajuns la ultima etapă de densitate a biologicului. De aici înainte avem două căi: înnobilăm materialitatea nostră , și asta nu o putem face de capul nostru, sau...devenim extratereștrii de care spunem că ne terorizeză, că nu au inimă. Ca să nu jignesc animalele pentru că ele sunt o creație superbă pe care aproape o nimicim.

Cuvinte nu trebuie. Ieșiți într-o rază de soare și trimiteți iubirea din iubirea inimii. Ea va sparge lutul murdar care prin  spaimele, fricile, supărările, neajunsurile, mâniile,  ne ține încă captivă imensa flacără  a iubirii. Va fi asemeni lavei care se revarsă din vulcanul inimii. 

Iubirea omului este specială în întreg Universul cunoscut sau încă nu. Pentru că știe atunci când este pârjolul prea mare, să răcorească, atunci când frigul devine moarte, poate dărui viață.

Nu e nevoie acum, în clipa asta să căutăm dicționare de gesturi, nu e nevoie de incantații speciale. Vor veni și ele. Pentru a ne domoli și a căpăta constanță în tot ce facem. Altfel vom uita iar repede.

Ar trebui să închei....și nu știu decât să spun: deschideți-vă inima și lăsați iubirea să plece spre soare. Fără nimic altceva.

pictor: Tomasz Alen Kopera

Puterea din Rusalii

De acum înainte vom măsura timpul tot din șapte în șapte zile ,,de după” trecerea Lor: duminica I-a, a II-a, a III-a….. până la a XXVIII-a după Rusalii. Parcă viul biologic își sună dansul clipelor fiind în Puterea lor.

Pământul acesta e binecuvântat spre păstrare a tainelor, a înțelepciunii, a Puterilor. Acel ,,adânc de memorii” care se zbate dureros în noi. Nerespectând darul din cumpenele cerului nu avem cu ce ne hrăni și întări.

Multe nu se pot încă rosti decât de la suflet la suflet.

Șapte frați , Sân Toaderii și Șapte surori - Rusaliile parcă sunt cerneri de amintiri stelare dintru începuturi când vorbeam direct cu dumnezeirea. Când sfatul Înaltelor fețe își avea altarele de odihnă pe pășunile străjuite de glasul munților care încă nu se ridicaseră strajă neamului.

Au trecut orologii de vremi iar bătaia lor a rămas în timpanele vremelnic ascunse de alte înțelesuri, care au venit cu adormiri de soartă. Ielele însă revin, an de an doar/doar ne-or găsi amintirea trează, să aibă cui se destăinui.  

Așa fosta scris să primesc înlănțuirea nopții de Rusalii la malul Mării. Cumpăna razelor lasă înserarea să cadă în mare. Aerul calcă apa care  trimite unde în bariera de alge-pavăză  nisipului unde căldura încă nu s-a aciuat.

Jocul lor revarsă duh de lumini pregătind sosirea Crăiesei Sânziana. Frații lor trec în magie de dans ritualic și ca să nu le dea de gol, își ascund fețele cu nelipsita năframă. Vai de cel ce o smulge de pe chipul fără întruchipare. Este osândit pe loc. Lege păstrată în sfințenia tainei.

Încerc să gust din clipa prezentului pentru a-mi fi aducere de amintiri din memoria trecutului. Luna e doar jumătate din Puterea ei care  învață trezia din om să se adune înlăuntrul lui. Grea deprindere. 

 Prin sfărâmarea sufletelor am construit atâtea obstacole care ne-au făcut să uităm că magia este în starea și în cuvântul bine rostit.

Las liberă neliniștea sufletul din mine care vede străfulgerările de deasupra mării. Și e doar prima oră înspre noapte. Dansul lor amețitor va fi vârtejul prin care cerurile la ceas de zori se vor deschide și alaiul Frumoaselor va ieși din Iele însele dăruindu-se dansului,  aninând razele soarelui în hora lor.

Taina zilei  nu e pierdută prin spaimele care au săpat neguri de înfiorare în noi. Pârjolul ierbii e doar semnul Puterilor de care nu ne putem încă apropia. Iar cei care o fac, dau în rătăcire a minții nemaiputând vre-odată să le uite, rămânând aninați de amintirea săpată în suflet.

În dansul străveziu dinafara lor se va dezlănțui Puterea din Eternul Timp pentru a ne fi pavăză până la împlinirea sorocului.

Mi-e dor să-mi potrivesc ritmul pașilor în ritmul lor. Înțelesurile din Iele curg amintiri care văd cum caută făpturi pentru a deveni mărturie necuprinsului cărora le sunt martore.

Surâd fulgerului de amintire care a lăsat urme de spaime tocmai pentru a fi ocrotite în neprihănirea lor. Pe oricare cale numai să nu te poți apropia de Iele. 

Dar văz-duhul vorbește sufletului care îl privește căutând deslușire de înțelepciune. Duhul  redă văzului vederea pierdută. Înțelepții le-au scris și rescris, după hramuri de vremi, multele prefaceri scormonind în litera moartă a hrisoavelor trecute din visterie în visterie.

Cu Leuștean, Avrămeasă, Usturoi, Tătăneasă, Pelin și Apă de la nouă izvoare lasă tămăduirea să fie adusă de frații lor. Doar înspăimântarea pricinuită de alții ne picură otrava slăbiciunilor și fricilor (pelinul stabilizează plinul vieții și înlătură propriile dizarmonii, nu trebuie să ni le transmită nimeni. Ascunderea Puterii ritualurilor din plante se face prin inversarea înțelesurilor).
 Apa vie tămăduiește neîndurările noastre de a lăsa viața să se bucure în noi. Înviindu-ne după măsura înțelegerii pe care o avem. 

Pentru Dorul din noi au venit și anul acesta pentru ca văz.duhul să le mai culeagă odată din taine și să umple norii care vor potoli arșița din suflete, încă un timp. Zânele neamului meu au nume împărătesc din izul florilor.

Cu cât vederea sufletului tău privește frumusețea cu atât vei fi binecuvântat!

Noi, zeii....moderni

Până a finalul filmulețului,  a fost greu să îmi definesc stările contradictorii, dureroase, care izvorau în mine.

Noi, oamenii credem prea mult că suntem singuri pe planetă. Facem animalelor ce nu ne place la... reptilieni: că ne răpesc, că ne hibridează.  Îi blamăm că nu se comportă ,,civilizat” cu noi. Simțim fiori reci când auzim de ei. Pe animale le considerăm ,,sălbatice” că nu ne lasă să ne ,,împrietenim” și fug de noi. Am învățat rudimentar - ce e drept , să le tranchilizăm. Le-am mutat din habitatul lor etc....Uneori intențiile multora sunt bune, de salvare a ceea ce a(m) mai rămas. Dar de ce să le punem în cuști ?! E...ciudat, nu?! Nu sunt inteligente ca noi, de asta !!! și ne spălăm pe mâini.

Dar noi, cu animalele de pe uscat, cu cele din apă, cu păsările  văzduhului, ce facem?! Le luăm locurile ca să facem deșerturi (acum am plecat și pe alte planete, dar ni s-a spus: stop, pînă aici! După cum au început să mărturisească cei care au avut norocul să zboare în cosmos). Unii – pentru a nu lăsa ca ,,amintirile ” lor să rămână în mentalul omenirii sunt ,,dați dispăruți”, asasinați. Așa apare o ,,pâclă” energetică, suficient de terifiantă ca să mai aibă cineva curaj să se apropie de cele ce nu au fost încă spuse. Dacă nu pot fi distruse sunt puse la ,,index”.

Câtă liniște și încântare, bucurie și viață emană aceste ființe în oricare din habitatul lor. 

Cât de minunat organizat este totul. Se hrănesc exact cât au nevoie, cunosc planeta mai bine ca noi, urmându-i liniile energetice pentru ca viața să continue. Se alintă cu duioșie, au manifestări pe care se pare că noi le-am uitat demult.

 Noi suntem asemeni zeilor hrăpăreți din olimpicele legende care doresc ofrande pentru dezmățul lor. Infiorător.

Ne ucidem între noi , ne judecăm unul pe altul, zicând că  îl apărăm pe Dumnezeu, atât de marea este infatuarea sau prostia sau demența uneori. Decăderea morală, religioasă, socială –din oricare parte a lumii, este imensă. Acuzații, înfricoșări, transformă albul în negru sub ochii tăi, dacă nu apelează la denigrări. Se leagă de ceea ce pot din viața umană pentru a distruge și a servi interesele grupului din care fac parte. Suntem scavii moderni și nici nu crâcnim.

Acum înțeleg mai profund și cu adânc respect, puritatea sufletului celor care spuneau o rugă atunci când culegeau ierburi de leac. Noi le smulgem cu sălbăticie, cu tot cu rădăcină. Ucidem ca să avem blănuri în dulapuri și să ne atace moliile și hoții. De ce ne plângem?! Ucidem pentru plăcerea vânătorii sau a sângelui, care ne hrănește așa cu Puterea celui vânat?! Alegându-l pe cel mai puternic și frumos exemplar, sigur respectat de toți ai lui, unii se folosesc de puterea acelei specii. Nu, nu e utopie sau un vis urât (aș vrea eu).

Bine că Frumoasa Natură încă ne iubește.

N.B. E doar o privire a sufletului, un posibil aspect, impresionată fiind de un filmuleț. Părțile minunate ale lumii civilizate sunt multe, indiscutabil!  însă spunem cu respect despre cei care știu graiul animaleleor că sunt deosebiți sau sfinți. Căutați singuri imagini cu animalele ucise, cu pădurile tăiate și .... spuneți o Rugă de iertare a nostră, a tuturor!

Polaritate

Energia  feminină!  ea conștientizează și Ea naște. Păcatul împotriva Duhului Sfânt este păcatul împotriva acestei Puteri, a acestei Energii. De asta nu se spune că este feminină pentru a nu se confunda cu  energia feminină așa cum o înțelegem deocamdată. Apare ,,orgoliul feminin”. Și așa am fost salvate de a cădea în ,,păcate” (partea bună). 

 Energia initială din Punctul Zero se manifestă și este ,,polaritate”. Umanul a transformat-o prin trăirile lui în ,,dualitate”. Era necesar să se experimenteze și acest mod de funcționare. Așa s-a hotărât, așa am ales. Dificil pentru noi, prinși în vâltoarea ,,experimentării”. Folosind prea multă energie pozitivă, ne dezechilibrăm. Și cu cea negativă e la fel. Echilibrul ! Și să învățăm cum să dăruim și să primim. Un schimb benefic pentru toți.

 Conștientizarea actuală a femeii - pe ea însăși  ca parte a Intregului pentru echilibru. 

Nu ca dominare, nu ca manifestare a vechilor frustrări. Cu greu ieși dintr-un asemenea cerc vicios dar se poate. Altminteri nu ni s-ar fi ,,creat” această șansă.

Atunci când energia  masculină a preluat totul și a degradat condiția femeii, interzicându-i accesul la cunoaștere și la manifestare, a fost ...greu. . Poate o etapă necesară din care să învățăm cele de folos. 
Acum se poate naște o lume nouă dacă participăm împreună la ea. Nu ca dualitate ci polaritate. Altfel dezechilibrul va fi și mai mare, servind celor care știu să îl determine și să îl folosească. 

 Când începi să dăruiești, celălalt primește darul tău și îl transformă clădind ceva cu el.  Se naște o stare de bine și este enorm. Bărbații vor resimți acut ,,privarea de putere”. E doar o aparență născută în dualitate. Femeile se pot crede ,,victorioase”. Tot o aparență.

In definitiv, folosim aceeași Unică Putere energetică, care nu ne aparține. Ce facem cu ea?! Își răspunde fiecare.

Pictura> Matteo Arfanotti

POLARITÁTE s. f. 1. Proprietate a unui sistem fizic de a avea, în două puncte ale sale, caracteristici de aceeași natură, dar opuse una celeilalte. 2. Proprietate a unui organism vegetal sau a unei părți din el de a forma două puncte de creștere cu proprietăți diferite. 3. (Fil.) Specie a contradicției constând în relația dintre doi termeni care prezintă cel mai mare grad de opoziție 
posibil și totodată se presupun reciproc, ca polii unui magnet. – Din fr. polarité. 
DUALITÁTE, dualități, s. f. Calitatea, caracterul a ceea ce este dublu sau prezintă o natură dublă; coexistență a două principii sau a două elemente diferite, opuse. ♦ Ansamblu format din două elemente diferite, opuse. [Pr.: du-a-] — Din fr.dualité, lat. dualitas.