Taina Sfintei Cruci

Crucea se poate vedea în esența ei, doar cu sufletul. Cuvintele părintelui Daniil de la Rarău sunt răscolitoare. Am selectat doar câteva, dar vă invit să citiți caietele părintelui.

,, Taina Sfintei Cruci e una si poate cea mai cutremuratoare, cea mai infricosata din toate tainele pe care le pastreaza Biserica; Taina revelatiei si a binecuvantarii.
E taina nasterii a doua.

Ea e una din acele taine fundamentale ale vietii noastre, tot atat de reala si de acelasi gen ca si zamislirea si nasterea trupeasca, ca si viata, sufletul, gandirea...

Crucea este fata descoperita a Logosului, adica taina si esenta Lui, inima Sa.
Crucea este maximul descoperirii dumnezeiesti. Revelatia in punctul ei suprem.

Crucea pentru noi , mai intai de toate, este semnul ,, darului pocaintei'', al pocaintei sub har, pocainta rodnica.Ea este astfel contemplarea reala, actuala si creatoare a contradictiei, a opozitiei, a conflictului tragic dintre ceea ce am fost si cea ce trebuie sa fim, dintre trecut si viitor, actualizarea trecutului de care iti dai seama si a viitorului pe care il intrezaresti si il doresti.
Altminteri spus, Crucea pentru noi este acceptare de sine, semnul drept al biruintei de sine.

Totul este faurit prin Cruce, totul este o prefigurare a Crucii.
Crucea este temeiul Lumilor, noi insine suntem facuti in cruce.
Crucea este taina lumii.

Căderea omului este o abatere, o ignorare a Crucii, o tăgăduire a ei. Marea tragedie a omenirii este neintelegerea Crucii adica neputinta de a pricepe rostul si trebuinta jertfei noastre proprii, de a pricepe Sfanta Dragoste care duce in chip minunat la Sfânta Cruce, e inima Crucii.
Dar aceasta nepricepere tragica duce fara voia noastra tot la o Cruce, la crucificarea lui Dumnezeu de catre om, la prisosul de dragoste al Lui, la intalnirea cu Crucea Lui; omul cazut, tagaduitor s-a asezat de-a curmezisul lui Dumnezeu si naste Crucea pe care voia sa o nimiceasca, sa o abata, sa o tagaduiasca.


Șapte cercuri de lumină închid in inima lor Sfânta Jertfă. Pecetia octavă.

Care este temeiul si trainicia acestei taine de smerenie? Slava Hristosului rastignit.
Iar aceasta slava ce este? Preacinstita si de -viata -purtatoarea Sfanta Cruce.
Crucea suita si vazuta in lumina Invierii. Inaltarea ei cereasca in semn de putere, semnul Sfintei Slabiuciuni a Marelui si Viului Dumnezeu, prin Care Lumile toate dainuiesc si se izbavesc si se indumnezeiesc.

Crucea este taria Dragostei dumnezeiesti care se daruie pururea pre sine ca sa preschimbe Lumea.

Crucea este sabia Golgotei infipta in plinul Pamantului, ca sa sfinteasca si sa straluceasca pre toti si pre toate.

Crucea este mai intai semn al lui Hristos, apoi este simbol al Tainelor dumnezeiesti, adica chip al Duhului Sfant.
Ca semn, care mai intai se face cunoscut el insusi, ea e o vadire, asa cum este Semnul Logosului Rastignit si in acelasi timp ne face sa cunoastem inca altceva: miscarea si lucrarea harica a Dumnezeirii, Taina cea din veac si de Ingeri nestiuta, actiunea mantuitoare a lumii, in vesnicie.

Crucea ca icoana a icoanelor, ca simbol suprem este izvorul intregului dinamism a Duhului Sfant in Biserica. Fata cinstitei si de-viata -facatoarei Cruci este aceasta icoana preaslavita a Duhului Sfant.

,,Chipul Sfintei Cruci'' este locul de aratare al Sfantului Duh.


Crucea este o invatatura de taina in act .Trairea vietii interioare a Crucii ne da sensul trairii duhovnicesti, trairii celei negraite a mantuirii, ca un fel de gustare anticipata a vesniciei.

Crucea ste materializarea Cuvantului, patrunderea in lume a Logosului, urzeala Arhetipului.
Crucea rezuma in ea toata drama mantuitoare a Fapturii.

Crucea este Sfanta Patima, adica pasiune transfigurata, patima, impatimire si suferinta omeneasca si de pacat, trecute prin taina ,, Schimbarii la fata''. adica ,,pasiune'' prefacuta, sublimata prin incandescenta harului.
Aceste este talcul si secretul Crucii: in inima slabiciunii si a mortii sta dumnezeiasca Viata, biruitoare, izbucnitoare, transfiguratoare.

Faci semnul Crucii? Fa-l bine. Nici un gest stangaci ( neimplinit), grabit, care sa nu aiba rost si inteles. Deloc! Un semn de cruce , cu adevarat linistit, larg , de la frunte la piept, dintr-un umar la celalat umar.
Simti cum acest gest te cuprinde, te imbratiseaza, te invaluie, te acopera? Reculege-te in el: Aduna-ti un acest semn toate gandurile si toata inima si toate simturile.

Vei simti cat de mult el te patrunde cu totul, trup si suflet; cum el pune stapinire pe tine, te umple de har, te sfinteste.
Pentru ce? El e semnul Totului, semnul Rascumpararii. Pe Cruce, IIsus a mantuit omenirea intreaga; prin ea a sfintit pe toti oamenii, pana in cele mai adanci ale fiintei lor.

Cugeta cand faci semnul Crucii. Printre simboale, nici unul nu este mai sfant. Fa-o bine: incet, larg, cu atentie. Ea va invalui astfel toata viata ta launtrica, si din afara, ganduri, si vointa ( doririi), inima si simtirea, totul. Ea ti-o va intari, o va insemna, o va sfinti prin puterea lui Hristos, in numele lui Dumnezeu celui in Trei Ipostasuri, Triunitatea Sfanta, Sfanta Troita.

Incepi, suind in sus, din Sion. Pui semnul treimic al degetelor pe cerul fruntii. Pecetluind trezia, e capul, mintea, creatiunea, locul Tatalui pe care l-ai aflat. Urmezi mai departe, inchinandu-te cu gand smerit, ca sa treci gingas , peste Ierusalimul cel tainic al inimii. Din inaltimea spanzurata a Golgotei, Domnul, cu fata la rasarit, avea semnul templier al Sfintei Sfintelor in stanga, in dreptul inimii.

Te opresti in brau, incinsoarea dreptatii si infranarea. Pana aci e domnia lamurita a constiintei. Partea de sus e latura functiunilor nobile si sacre ale fiintei, ce se despart prin gingasa stravazime a praporului. 

Cea de a doua pecetie a semnului Crucii o asezi aci, deasupra acestui firmament vital.
Lepadandu-te de ce este in jos, cele ale noptii maruntaielor, patimilor si ale intregului trebuintelor trupesti,-din toata lumina, nu a unei tagaduiri, ci a unei depasiri- intorci cu mana semnul intr-o bucla de rasturnare, de convertire totala. Sfanta Matanie a semnului Crucii a luat sfarsit in centrul solar al Rastignirilor; locul Capatanii este al Fiului lui Dumnezeu, Dar Crucea suie deasupra lui. Si niciodata semnul Crucii nu a scapat mai jos.

Semnul acesta, acest semn de moarte si de deznadejde, ajunge sa treaca peste trupul meu, facut de gestul meu,si parca sa-mi spuna ca si eu sunt sortit, daruit suferintei, fie ea si nedreapta, si prin aceasta ca eu primesc aceasta suferinta si o voiesc in chip liber, Taina, si inca taina care merge sa se adune cu cealalta taina.

Crucea e inima de foc a viziunii dumnezeiesti.

Crucea e punctul de sprijin al vesniciei noastre.

,Mai intai de toate Crucea e semnul apoteozei crestine. Rasturnat de ceea ce pare ea, nu e semnul umilintei, si al contradictiei, ci al slavei si al pacii, al armoniei crestine.
Si mai presus de toate e semnul puterii, al puterii dumnezeiesti, cea mai grozava arma data de Dumnezeu noua.
Crucea ortodoxa e o cruce iconografica, crucea lui Hristos. Adica crucea implinita prin Schimbarea la Fata, prin Rastignire, prin Inviere, prin Inaltare si Apoteoza.

Crucea e o uriasa carte a nevazutului si a tainei. E chiar marea carte a Vietii...

Semnul Crucii e primul gest de marturie a crestinului, infipt in el din copilarie.

Facand semnul Crucii ne asezam in randurile luptatorilor lui Hristos, nevazuta Cruciada a Lumii, care se implineste in numele Sfintei Troite.

Crucea fizica care este printre noi e cristalizarea miscarii spirituale in noi, a lucrarii dumnezeiesti.

Aflarea virtutilor ascetice ale semnelor Crucii, pentru a ne rupe din pacat , din josniciile si serpuirile iubirii de sine.

Lucrarea ei e purificatoare , inradacinand sufletul in Credinta si adevarul dumnezeiesc.

Crucea este dezvaluirea rascumpararii, e un semn apocaliptic, adica simbolica ei vadeste ceea ce se poate cuprinde in chip launtric din spiritualitate.Ea e astfel un semn de glorie, de slava.

Realismul indraznet si brutal al Crucii si fata salbatica si cruda, feroce a Crucii. Un om, un trup de om frant in moarte, batut in patru piroane, spart in plinul inimii de lance si vargat de dungile bicelor, plin de broboanele sudorilor de sange, manjit de sange, aceasta culme hada a Suferintei spanzurata in agonie, zugravita intre patru spaime apocaliptice, patru fiare, patru vartejuri de abis metafizic, patru gauri in neant, cele patru Fapturi din fata Tronului, cele patru Fapturi care poarta un fapt.Faptul Rastignirii.
Crucea - scandal, groaza si slabiciune.

Hristos integraza pe om in demnitatea lui primordiala, refacandu-l: imparat, preot si profet.
Il restabileste in demnitatea Crucii.
Aflarea locului inimii e descoperirea Imperiului.
Aceasta e distanta de la cer la pamant, dintre inger si dobitoc.
Trezia si taierea voii.
Introducerea mintii in inima.

Viata duhovniceasca isi are izvorul in Sfintele Taine.
Pentru a ne uni cu Hristos va trebui sa trecem prin toate cate a trecut EL.

Va trebui sa schimbam insa ordinea. Noi vom incepe de unde EL a terminat si terminand noi unde EL a inceput.
EL S-a coborat pe Sine ca sa ne inaltam noi. In fata noastra staruie acelasi drum, dar in timp ce EL coboara, noi sa urcam.
Ca si pe o scara, ultima treapta a LUI e prima pentru noi''. 

,,TAINA SFINTEI CRUCI'' - Caietele Preacuviosului Părinte DANIIL da la Rarău ( Sandu Tudor)

                                       * * *

                         

La 14 septembrie, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte praznicul împărătesc al Înălţării Sfintei Cruci a Domnului, cea mai veche şi cea mai importantă dintre sărbătorile credincioşilor ortodocşi, consacrată cinstirii Sfintei Cruci.

Istoricul sărbătorii

 În fiecare an, la această dată se celebrează descoperirea sfintei Cruci în anul 335, cruce pe care a fost răstignit Iisus Hristos pe Muntele Golgota. Împărăteasa Elena a fost trimisă de fiul său, împăratul Constantin, să găsescă crucea pe care a pătimit Iisus.

De asemenea, Ziua Înălţării Sfintei Cruci aminteşte de un moment foarte important din viaţa Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. La Roma, împăratul Constantin avea război împotriva lui Maxenţiu, un persecutor al creştinilor (307-312). Mai mult, acesta avea o oaste numeroasă recunoscută în imperiu pentru vitejia ei.

Prin acest semn vei învinge!

Istoricii spun că, în ajunul luptei, împăratului Constantin i s-a arătat pe cer, în plină zi, o cruce formată din stele strălucitoare, însoţită de inscripţia: „Prin acest semn vei învinge”!  Noaptea L-a visat pe Iisus purtând o cruce asemănătoare cu cea văzută pe cer. Atunci, Constantin a făcut o cruce mare din aur, pe care a aplicat-o pe steagul de luptă. Şi a învins! Cei mai mulţi dintre războinicii lui Maxenţiu au pierit în luptă, iar cei rămaşi în viaţă au fugit.

La Ierusalim au fost descoperite trei cruci identice

După zbândă, împăratul Constantin a trimis-o pe mama sa, Elena, la Ierusalim să descopere crucea pe care a pătimit Mântuitorul Hristos. La Ierusalim, aproape de Golgota, împărăteasa Elena a descoperit însă trei cruci identice: pe una se credea că a fost răstignit Iisus, iar pe cele două se spunea că au fost crucificaţi doi tâlhari. Împărăteasa era însă mâhnită că nu ştia care este Crucea căutată. Enigma a fost dezlegată de Macarie, Patriarhul Ierusalimului, de atunci, în urma unei minuni.

Crucea patimilor lui Iisus, descoperită de Patriarhul Macarie  

Enigma a fost dezlegată de Macarie, Patriarhul Ierusalimului, de atunci, în urma unei minuni. Pentru că în localitate murise o tânără dintr-o familie aristocrată, patriarhul a apropiat fiecare cruce de trupul fetei moarte. Tânăra a înviat şi l-a lăudat pe Dumnezeu, când ierarhul a aşezat lângă ea crucea pe care a pătimit Iisus. Vestea s-a răspândit în tot ţinutul, iar biserica a devenit neîncăpătoare. Credincioşii şi-au exprimat dorinţa să vadă cinstita cruce, iar patriarhul Macarie a înălţat-o deasupra amvonului în Biserica Învierii din Ierusalim, în anul 335 d.H. în uralele entuziaste ale mulţimii. De atunci, în fiecare an, la 14 septembrie este prăznuită  ziua Înălţării Sfintei Cruci.

Referindu-se la Praznicul Înălţării Sfintei Cruci, părintele Valentin Fotescu, Doctor în Teologie, preot la Biserica Sfânta Vineri Nouă din Bucureşti (Bulevardul Nicolae Titulescu) ne spune :” Sfânta şi Cinstita Cruce are trei semnificaţii: 1. Este obiect sfânt prin ceea ce a reprezentat pentru Iisus Hristos şi pentru noi: răscumpărarea noastră pentru a ne elibera din robia păcatului.

2.Este un simbol de închinăciune , pentru că prin acest semn noi, creştinii, ne identificăm până la marginile pământului, închinându-ne Sfintei Treimi.

 3.Reprezintă Calea de urmat: Mântuitorul ne arată că puterea crucii ne ajută să trecem mai uşor peste necazurile vieţii de fiecare zi. În acest sens, Iisus Hristos ne -a spus „Cine vrea să mă urmeze să-şi ia crucea şi să se lepede de sine”.

ÎNĂLŢAREA SFINTEI CRUCI, 14 SEPTEMBRIE. TRADIȚII ȘI OBICERIU de ZIUA CRUCII:

 În această zi sărbătorim amintirea a două evenimente deosebite din istoria SFINTEI CRUCI:

- Aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul și înălțarea ei solemnă în fața poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, în ziua de 14 septembrie din anul 335;

- Aducerea Sfintei Cruci de la perșii păgâni, în anul 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste în biserica Sfântului Mormânt (a SFINTEI CRUCI) din Ierusalim.

-Înălţarea Sfintei Cruci, cea mai veche dintre sărbătorile creştine, este singura cu post aspru şi rugăciune ce apare atât în calendarul bizantin (ortodox şi greco-catolic), cât şi în cel latin, la data de 14 septembrie.

- Bătrânii spun că de ziua Crucii se închide pământul, care ia cu sine insectele, reptilele şi plantele ce au fost lăsate la lumină în primăvară.

ZIUA CRUCII este considerată data ce vesteşte sfârşitul verii şi începutul toamnei.

În lumea satelor încă se mai crede că, în această zi, şerpii, înainte de a se retrage în ascunzişuri, se strâng mai mulţi la un loc, se încolăcesc şi produc o piatră nestemată, folositoare pentru vindecarea tuturor bolilor.

Tot la această dată se sfinţesc la biserică busuiocul, menta, măghiranul şi cimbru, considerate plante magice.

Despre busuiocul sfinţit în această zi se crede că alină durerile, chiar şi migrenele puternice sau durerile de dinţi.

În mediul rural, cu crenguţe de busuioc aprinse se afumă bolnavii de friguri. Busuiocul se pune şi în vasele cu apă pentru păsări, în perioada epidemiilor.

Ofrande pentru rudele plecate în eternitate = Credincioşii sfinţesc la biserică căni noi pline cu miere şi lapte; de toarta lor se leagă câte un fir de aţă roşie, iar fiecare cană este acoperită cu un colac. Toate aceste ofrande se dau de pomană săracilor, în memoria rudelor decedate.

Acum începe culesul viilor = De Ziua Crucii, în unele zone viticole începe culesul viilor. Se mai păstrează obiceiul ca preotul parohiei să sfinţească via şi butoaiele cu vin, pentru ca şi în anul viitor gospodarul să se bucure de o recoltă bogată.

Strugurii lui Dumnezeu = Strugurii din ultima tufă de vie nu se culeg; ei sunt păstraţi ca ofrandă pentru păsările cerului şi de aceea se numesc în limbaj popular „Strugurii lui Dumnezeu”. În podgorii se fac focuri şi podgorenii sărbătoresc rodul noii recolte cu bucate alese, cu muzică şi băutură. 

Şi acum se bat nucii şi se adună ramurile de alun

În această zi se bat nucii în gospodăriile în care ritualul nu a fost împlinit de Sfântă Măria Mică. Tot acum, se adună din păduri şi ramurile de alun. Tradiţia spune că atunci când sunt recoltate în Ziua Crucii, ramurile acestea primesc puteri miraculoase şi sunt unelte folositoare fântânarilor care vor să depisteze noi izvoare subterane.

Nu se mănâncă usturoi, nuci, prune şi pepeni = În această zi nu se mănâncă usturoi, nuci, prune sau pepeni, alimente al căror miez se aseamănă cu Ritual pentru pomii neroditori

De Ziua Crucii se face un ritual pentru pomii care nu mai rodesc: gospodarii atârnă de ramurile acestora, cruci făcute din busuioc sfinţit la biserică şi curpeni (tulpini târâtoare de castraveţi şi de pepeni), sperând ca rodul să se adune şi în aceşti pomii neroditori.

Prognoze meteorologice = Prognozele meteorologice din vechime pentru Ziua Crucii sunt verificate în timp: când cocorii se pregătesc de plecare este un semn că va fi vreme rece.

Dacă tună în această zi, va fi o toamnă lungă. În schimb, dacă se adună un cârd de ciori gălăgioase, va  cădea bruma. Înainte de Ziua Crucii nu este bine să se culeagă călinele, pentru că, în acest caz,  în ajunul sărbătorii ca fi o noapte geroasă. 

Ziua Crucii vesteşte că vara s-a sfârşit şi toamna îşi intră în drepturi.

Un talisman norocos = Monedele sfinţite azi, păstrate în portofel, alături de o cruciuliţă (chiar dacă este şi de carton) aduc belşug şi spor în munca de fiecare zi.

Ridicarea înspre Iubire

Măsura gândului din noi dacă o facem după câte lucruri știm privi, poate deveni  înțelepciune, putînd fi cuprinsă  în filele unei cărți așa cum multe au devenit pravile peste timp.

Dacă măsura gândului din noi este ridicarea treaptă cu treaptă spre dumnezeire  în care ne regăsim, atunci sufletul devine izvor a  toate împlinirile. Omul poate deveni un gânditor asupra a toate câte le trăiește, le are, dar înțelegerea lor este dată doar prin ridicarea  inimii spre cele dumnezeiești. Pe orizontala firii suntem privitori, pe verticală devenim cu adevărat trăitori.

Adevărul este în sufletul ( ochii) celui care privește. Să învățăm a ridica privirea doar spre divinitate. Acesta să devină Adevărul Sufletului fiecăruia.  

Împărăteasa cerurilor să ne ocrotească

La mulți ani întru iubire, Maria-Marian !

Sfiala gândului înalță  spre Tine – Minune dătătoare de Viață și împlinire, dorirea mută și arzătoare a sufletului de a ajunge în preajma Ta.  Aripi de încredere cresc înlăuntrul meu când îți simt privirea  de Lumină cerească cum alunecă și pătrunde în lume.

TU mărturisești Marea Iubire și mă las cuprinsă în ea. Crinii ca harpe cerești își revarsă înmiresmarea lor.

De câte ori Te chem, te caut , Tu – Izvorul  Mirului – mă înveți dăruindu-mi iubirea Ta, cuprinzându-mă în ea, cu duioșie și cu grija preaplinului  de  care umanul din mine s-a înspăimântat până acum. Oceanul iubirii este atât de profund încât nu ne lăsăm purtați de vastitatea lui. Căutăm o luntre, o epavă, să ne agățăm... Săraci și sărăciți muritori suntem în fața Iubirii.

Am învins uneori acest tremur al spaimei, al fricii și, atunci, îmbrățișarea Ta m-a copleșit. Nu caut cuvinte, pentru că sufletul este dincolo de ele. Cuvintele devin bariere și nu le mai vreau. Starea e doar în chemarea Ta plină de dor și las auzul din mine să o asculte. Nu îl împietresc în cuvinte. Las starea din cuvânt să fie neasemuire înspre Tine.

Nimic de pe pământ nu se poate împotrivi  Iubirii Maicii.

Doar primind marea Ta iubire am început să trăiesc în sfiala ei. Doar atunci. 

Pierderea în nesfârșirea ei este covârșitoare de asta șovăim atât de des.

Tu – Plinătatea Iubirii, ești surâsul mereu gata să ne învăluie  blând când și numai un suspin este în noi.

Impărăteasa cerurilor ! Pentru Tine,  Maică, a coborât Iubirea pe pământ dăruindu-ne dezlegare.

Schimbarea la față a Domnului

Potrivit Tradiției, prima icoana pe care trebuie să o realizeze un iconograf este icoana Schimbării la față. Prin aceasta el cere și se predă dumnezeirii. Doar așa imaginile primite prin inima lui vor produce întîi o mare schimbare în el însuși. Sunt slujbe speciale la care participă cel (ce a) ales să urmeze această cale.

Lumina care iradiază din Hristos și-L înconjoara nu este luminoasă, ci întunecată. Se spune că: ,,Intunericul din centru face trimitere la ființa lui Dumnezeu, care rămîne necunoscută omului. Lumina în care S-a descoperit Hristos nu a fost ființa lui Dumnezeu, ci o energie care izvoraste din aceasta ființă” .  Diferențierea   dintre har si natura divina.

Harul, ca energie necreată ( aflată permanent în jurul nostru), poate fi împărtășit omului, dar natura divina rămîne incomunicabilă și incognoscibilă pînă nu se produce ,,Schimbarea la (spre) fața lui Dumnezeu” în inima, ființa celui care trăiește în această ardoare.  Doar atunci distincția între ființă și energiile necreate, este depășită.

Suntem în postul Maicii- Slava negrăită a cerurilor. Este Hrana Vie care ne potrivește cugetele cu iubire, întru nașterea în veșnicie.

Dumnezeu însuși ne arată aceasta prin Fiul Său. Înălțarea Maicii  spre a deveni Împărăteasa cerurilor – ardere de rug aprins pentru noi - trebuie însoțită de schimbarea profundă din fiecare. 

Lumină în inimă, Înțelepciune și Credință în suflet !!!

Terapia Iertării

O informație cât mai detailată ne ajută să ne schimbăm viața- soarta, sănătatea, destinul.

Informația este energie – conține în ea percepții pe care le înțelegem treptat, cu cât ne focusăm pe acea informație. Dacă nu, ea se va șterge. 

Înțelegem înțelesurile doar atunci când le aplicăm noi înșine în relație cu ceilalți ...începând întotdeauna cu noi.

-        În plan subtil toți suntem cuprinși într-o vastă, UNICĂ conștiință. Nu acceptăm cu ușurință asta când e vorba de noi. Când ne raportăm la alții, da. Așa cum fiecare avem un subconștient care devine depozitul nostru și la nivel de omenire este la fel. Acolo sunt depozitele tuturor și altele încă neactivate. Acolo sunt arhetipurile.

 Creem lumea prin puterea gândurilor și simțămintelor  noastre – fie că știm sau nu. Informații, acum sunt ,și avem nevoie de ele. Religiile făceau apel la simțămintele noastre – să fie corecte, sincere. Se știe că la nivel cuantic percepția formei de energie depinde de observator, numai de ființa umană. In jurul nostru este un imens potențial energetic , undă și corpuscul în același timp. Iar manifestarea depinde de ceea ce alegem noi să fie acest ocean imens energetic. Este fantastic dar și înfricoșător. Așa înțelegem că noi suntem autorii realităților noastre. Fie că o acceptăm ca moștenire fie că o schimbăm cum vrem.

Însă mai este o întrebare: CINE gândește acest imens OCEAN ENERGETIC?! Realitatea lui oricât de subtilă ar fi, tot este creată de cineva care ...ne-o pune nouă la dispoziție. Dumnezeu împreună cu toți cei care știu deja și aplică legile din acest univers?! Noi? Marea majoritate de abia înțelegem sau acceptăm cu greu că există acest univers cuantic pe care îl modelăm mereu, cu fiecare gând care devine stare, care se materializează.

,,Ține mintea ta în iad și nu deznădăjdui” este mottoul lăsat de Sf. Siluan pentru secolul XXI. Cumva,devenim ori amorfi ori exagerat de sentimentali în relațiile noastre. Și suntem alături  de cei care au trăiri asemănătoare. Până într-o zi când ne dorim cu ardoare altceva. E un impuls lăuntric pe care nu îl ascultăm cu ușurință. Pentru că vine dintr-o zonă necunoscută de foarte mult timp.
 Tot mai multe femei, de o sută de ani încoace participă la cursuri, seminarii de spiritualitate, citesc enorm de mult. E adevărat că nu exisă încă o ordonare a gândirii- cea care vine din emisfera stângă, pe care bărbații au exersat-o intens până acum.

La fel de adevărat este că femeile au acces direct la emisfera dreaptă unde este un bagaj informațional imens. Pe diferite trepte de înțelegere și Putere. Intuiția feminină a fost recunoscută dintotdeauna ca fiind un atu dar, uneori și ca un blestem, atunci când ,,nu era cazul” – să fie aplicat în anumite situații vis-a-vis de ceilalți.

Spiritualitatea separă. Și trebuie să fim conștienți toți de asta, pentru a nu învinovăți pe alții. Începi să citești, începi să înțelegi altfel lumea, universul tău interior, în primul rând.

 INFORMAȚIA este ENERGIE. Să nu uităm asta - chiar dacă se mai întâmplă din când în când. Știm cu toții ce deosebiri de limbaj, de atitudine, sunt între un copil care învață și unul care nu. Mai mult chiar, aceste deosebiri sunt vizibile între adulți. Iar stările sufletești sunt din ce în ce mai puternice și trebuie înțelese, pentru a nu ne domina ele.

Repet: spiritualitatea SEPARĂ ! Uneori dureros pentru cei implicați afectiv în relații. De ce? Pentru că apare o diferență din ce în ce mai mare de energie care vine odată cu descoperirea puterii gândirii proprii, interioare.

Știu, apar și cei care învinovățesc pe cei care scriu, care predau. Motivația interioară este a fiecăruia dacă citește sau nu o carte, dacă vorbește sau nu cu cineva după ce a fost la un curs. Nu mai trăim pe vremea inchiziției. Nimeni nu te poate obliga să-ți faci exercițiile. Și...apropos: câți sunt conștiincioși și le fac?! Iar dacă tu vezi că partenerul tău  este fericit încearcă și tu să vezi DE CE este fericit. Ce il bucură atât de mult. Apare o ruptură/o breșă   în comunicare care treptat va îndepărta. Nu prea se mai poate ,,dragoste cu sila” fără o comunicare pe mai multe nivele ale FIINȚEI. Pentru că la asta se ajunge treptat. Iar a învinovăți pe cineva e simplu și comod. Uită-te în oglindă și vei vedea pe cine învinovățești.

Apropierea nu este față de persoana ca atare  sau de o carte. Ci este datorată rezonanței de cunoaștere.

A reproșa apropierea de o altă persoană uneori chiar interzicând să te mai duci, aceasta nu este dovadă de ințelepciune dar nici de iubire. Ci teamă. Că vei pierde. Da, vei pierde prin ne-prezentare. Pentru că poți și tu pune mânuța să înveți. Să fii curios ce l-a atras pe partenerul tău. Evident că este mai ușor să critici și să impui separarea intre persoane care comunică iar tu te simți singur, exclus.  

Decât reproșuri la adresa altora, a lumii întregi, mai bine informează-te asupra lumii, cu adevărat. Au apărut multe, multe cazuri de despărțiri între parteneri, între părinți și copii.

Spiritualitatea este un pas enorm către Dumnezeu prin Ințelegerea mecanismelor funcționării Creației. Și sunt multe acum- știința a făcut acel pas uriaș de care aveam nevoie. Cu sprijin din înalturi, asta sigur. Spiritualitatea înseamnă cunoaștere. Altminteri riscăm să devenim diletanți, să creem traume moderne. Noi dezechilibre sufletești, psihice. Instabilitatea emoțională datorată acumulării de informații - nepuse în practică, duce la boală, devenind și mai vulnerabili decât înainte. Deja apar acuzații că unele modificări (boli) psihice se datorează „spiritualității”. Riscăm să aruncăm copilul odată cu albia. 

Terapia Iertării, sau Ho.O-pono.pono aparține vindecătorilor kahuna. Circulă informații destule pe net, a apărut la noi și o carte ,,Zero limite” – Joe Vitale. Povestea începe cu dc. Len, cel care a vindecat bolnavii psihici care comiseseră omoruri. Fără contact fizic, vizual cu nici unul din ei.

= Cum i-a vindecat?! ,,dacă vrei să vindeci pe cineva, inclusiv pe un criminal bolnav psihic, o poți face vindecându-e pe tine” spune dr. Len.

Tot ceea ce suntem, tot ceea ce se întâmplă în viața noastră este o consecință a gândurilor noastre, a temerilor mai ales.

,,Înseamnă să accepți faptul că TU însuți – și nimeni , dar NIMENI altcineva- decât  TU ești creatorul a tot ceea ceea ce experimentezi, a tuturor evenimentelor pe care le trăiești. 

Nu întâmplător ajungi într-un loc, te întâlnești cu o persoană. TU EȘTI MAGNETUL, în tine se activează ,,ceva” care te va determina spre un anumit loc, persoană. Iar în acea clipă ai responsabilitatea ,,întâmplărilor” la care devii părtaș.

,,Problemele lor erau creația sa și de aceea tot ceea ce a trebuit să facă pentru a-i vindeca a fost să lucreze asupra lui însuși. Să șteargă el însuși gândurile care le-au generat. Pentru că datorită acestor gânduri s-au întâlnit.. a mărturisit de multe ori dr. Len. 

N.B. Sunt total de acord. Insă... speranța că te va vindeca așa cineva, fără ca tu să schimbi nimic în propria gândire, comportament, deja s-a instalat confortabil. Speranța -chiar nemărturisită, nedeplin conștientizată, dar existentă în subconștient, că vei scăpa de boală fără ca tu să faci nimic. Chiar fără plată-că doar terapeutul lucrează cu el înșuși, pentru el. Eroare! Trezim doar alte tipare în subconștientul propriu. Acum, când știi despre ce este vorba, devii propriul tău terapeut. Că este un drum mai lung sau nu, depinde numai de tine. Odată și odată, tot ne vom privi în oglindă. Este un aspect subtil, nemărturisit, care a apărut datorită accesului la informații și a credinței că dacă ai citit, deja s-a și întâmplat fără ca tu să faci altceva, fără a fi atent la stările interioare. 
Acesta este un aspect. Există și altul.

Să spunem că ai „scăpat” de starea care te stânjenea. Dacă nu te observi, dacă nu vei practica constant T:I: cu toate formele tale de manifestare care vor apare ulterior, vei fi marele nemulțumit. Ai fost ajutat-ajută și ajută-te! Continuarea este obligatorie! 

Evenimentele din viața noastră activează amintiri care se află în subconștient. Ce facem de obicei: bârfim, suntem nemulțumiți. Activăm și mai puternic energii care vor tot atrage. JUDECĂM lumea din jurul nostru judecând de fapt o parte din noi.

Și o să vedem dacă are sau nu dreptate dr. Len și toți cei care de mii de ani spun: ,,Cunoaște-te pe tine însuți...”.

 Unii vor să știe care sunt acele gânduri. Sunt mai multe – fiți siguri de asta. CINEVA din noi va ști sigur, cu siguranță. O parte din noi ȘTIE, dar trebuie să îi dăm permisiunea și încrederea să o facă. Fără a implica rațiunea, care sigur ne va bloca, căutând analogii. Nu e vina ei. 

,,Fiecare ființă are un câmp de influiență asupra lumii dar și invers ” este ceea ce au aflat în ultimul timp cercetătorii conduși de W. Braud dar și în multe alte centre de cercetare de pe lîngă marile universități. Cercetările acestea presupun mii de experimente.

Iar înainte de a trece la pașii pe care îi facem în Terapia Iertării, la tehnica propriu zisă, am să spun câteva cuvinte despre INERȚIE. Cu care ne confruntăm mereu, din plin, având și diferite aspecte. Ne propunem să facem ceva și amânăm, ne entuziasmăm de ceva și ...tot amânăm. Sau .... considerăm anumite lucruri, din start ca fiind de neînțeles sau  prostii ale altora, totul fără să verificăm. Sau , când suntem furioși, ne oprim foarte greu.

,,Universul are propria sa structură în Câmpul Punctului Zero. Vidul produce accelerarea particulelor, accelerare care la rândul său determină aglutinarea particulelor în energie concentrată sau ceea ce noi numim materie ”. 
Câmpul Punctului Zero, este un cazan de energii clocotitoare. Dar apar fenomenele de gravitație și de inerție care rezultă din interacțiunea cu acest Câmp. Din punct de vedere științific, încă nu pot fi explicare aceste interacțiuni.

,,INERȚIA – este tendința obiectelor -  stărilor, de a rămâne pe loc și de a se pune greu în mișcare, iar odată puse în mișcare , de a se opri cu greutate” 

Aceasta decurge din ,,Forța este egală cu masă înmulțită cu accelerația” postulatul lui Newton care de abia acum a fost fost dovedit matematic din 1687.

=Saharov, Haisch, Alfonso Rueda și Puthoff = SHARP

Pe noi ne interesează inerția stărilor noastre care derivă din starea materială a noastră. ,,Inerția este o forță Loretz, o forță care provoacă încetinirea particulelor ce se deplasează într-un câmp magnetic.” 

Cercetătorii au ajuns la concluzia că nu există două entități fizice fundamentale, ceva material și altceva imaterial, ci doar una singură: ENERGIA. 
Orice lucru din lume, orice ținem în mână, indiferent cât de greu, cât de dens, cât de mare, la nivelul cel mai de bază, se reduce la o mulțime de sarcini electrice care interacționează cu o mare fundamentală de câmpuri electromagnetice și alte câmpuri energetice – un fel de forță electromagnetică de rezistență sau de frânare. 
,,Masa nu este  echivalentul energiei – masa este energie” sau , mai profund: nu există masă, există doar sarcină”.

-        Modificarea forțelor care împiedică mișcarea – adică a inerției. Ceea care ne domină și pe noi. Aici este necesară voința, dorința, determinarea. Toate ca să ne scoată din starea de inerție  care este o FORȚĂ teribilă. Asta voiam să vă arăt. Este ceva natural și a o cunoaște te scoate din starea de nesiguranță. 

Totul înseamnă într-un cuvânt practică. Degeaba înțeleg un concept dacă nu îl aplic prin autoobservare continuă, susținută. Iar dacă apar pauze, să le acceptăm și pe ele, fără a ne învinovăți, pentru că putem crea noi programe împotriva noastră la nivel de subconștient : că nu suntem buni de nimic. Ne auto-sabotăm.

Poate fi dificil să ne asumăm la început ceva ce practic NU am făcut. Dar …. Fiecare am alimentat cu dizarmonii mentalul planetei. Iar un gând al nostru s-a întâlnit cu un alt gând, apoi au atras alte gânduri și la un moment dat , crucial în viața unei persoane ea l-a atras și l-a manifestat cu o asemenea forță pe care persoana nu o putea avea singură. 

Bineînțeles că nu e întotdeauna așa. Acesta e un aspect ca să înțelegem de ce suntem părtași la dizarmoniile celor cu care NU întâmplător, ne întâlnim.

 Gândul nostru plecat cine știe când din noi, acum …ne atrage. Pe asta se bazează Terapia Iertării. Ceea ce a trebuit să facă dr. Len a fost să lucreze asupra lui însuși. Nu sunt de acord cu termenul ,,a șterge amintirile, sau gândurile” cum am găsit scris. Sau ,,le ștergem -metaphoric – înlocuindu-le treptat cu altele”. Energia este neutră. Nu are polaritate. Iar noi încercăm să schimbăm polaritățile și apoi să le dezactivăm. Adică oprim manifestarea – așa ca în Legea inerției.

 Practicând vom înțelege mai mult. Pentru că o parte din noi va recunoaște întotdeauna acest adevăr. Realitatea emoțiilor care devin stări psihice, ne afectează viețile mult mai puternic acum cu cât mentalul nostru este el însuși mai puternic.

-                     IARTĂ-MĂ 
– IMI PARE RĂU! = TE IERT- MULȚUMESC =                  TE IUBESC !!!

-        Iartă-mă! Cea mai mare Putere pe care ființele umane o au este Iertarea. Când iertăm eliberăm din noi o multitudine de forme de frustrare, de frică, de ură, de mânie, de vinovăție. 

Iertarea este o binecuvântare atât pentru cel care o dă, cât și pentru cel care o primește.

Cel care iartă își consolidează temelia propriei vieți interioare, a viitorului fără umbre. Avem un unic Creator în prezența căruia suntem întotdeauna.

Putem ierta o persoană, un grup, o situație, o întreagă perioadă din viața noastră deoarece fără iertare vom pierde încontinuu energie. Vom alimenta o stare de dizarmonie în loc să o folosim altcumva.

Toate bolile fizice, sufletești, psihice au o formă direct sau ascunsă de neiertare, în primul rând pe noi.

IARTĂ-MĂ! IMI PARE RĂU! Plecăm de la idea că toți ceilalți sunt oglinzile noastre, așa cum se tot spune. SUNT! Oglinzile stărilor noastre EMOȚIONALE, vizibile, asumate sau aflate în subconștient, depozitate cine știe de când. Aceasta este prima etapă în înțelegerea T.I. Atunci când dizarmoniile din noi cheamă-atrag MARTORI pe care îi și întâlnim. Pentru că nu le-am observat până atunci. Iar mici , mici manifestări sunt zilnice. Dar….obișnuința e prezentă pentru că noi funcționăm pe pilot automat, fără să fim atenți, fără întrebări, fără a-l observa pe celălalt. Doar ce ,,credem” noi e valabil. Dar…ceea ce ,,credem” este o preluare de la alții.

Incepem să-I judecăm pe ei, să-I certăm pe ei, să fim nemulțumiți de ei. Mulți simțim măcar pentru o secundă nedreptatea pe care o facem, dar… de ce să nu ne simțim bine admonestându-l pe celălalt?! Devenim in proprii ochi, atunci, cineva.

CE vedem noi în oglindă?! Pe noi. Dar CE anume din noi atunci când ne gândim la o altă persoană sau situație?! Părerea noastră transformată în reflexie.

Reflexia noastră pe care am proiectat-o cu o viteză mare în afara noastră. Asta vedem prima data. Iar această reflexive este formată din energia nostră. Noi am ,,scos-o” din noi. Atrasă fiind de unda DIN cealaltă persoană.

Frumos, cu sinceritate, cu gingășie, cu tandrețe îi spunem: IARTĂ-MĂ, IMI PARE RĂU! Pentru că în loc să folosim energia pentru a crea ceva minunat am folosit-o într-o dizarmonie.

Conștientizând că este energia noastră ne va fi mai ușor, e mai acceptabil cumva să ne purtăm frumos cu ea. FORMA în care arată acum nu e prea ușor de privit. Bine că nu avem acest dar. Dar știind că este a nostră ne ajută.

Gândiți-vă la formele în care îngheață apa, a lui M. Emoto. Atunci când spunem ceva neplăcut sau o rugă. Nu numai în subconștient avem înmagazinate aceste forme ci și în NOI. Pentru că suntem apă 70%. De asta simțim o așa mare mare fericire atunci când avem gânduri armonioase. Trebuie să învățăm să avem această conștientizare: că suntem creatorii proprii ACUM. Asta este PUTEREA noastră ACUM pe care e bine să ne-o asumăm.

Repetăm Iartă-mă – imi pare rău până  simțim o eliberare, liniște. Inseamnă că ne-am recuperat  energia de o anumită formă și am transformat-o. Poate dura ceva timp dar sigur merită.

 Acum, următoarea etapă. Pentru că am afectat pe alții, i-am atras noi pe ei, sau ei pe noi. Cert este că REZONAM unul cu altul. Aveam același ,,filon” de energie dizarmonioasă în noi. Urmează sentimentul- oglindă al celuilalt. Care și el va primi iertarea noastră atunci când cerem iertare. Pentru că la nivel de câmp s-a format un egregor. Eliberarea se face mulțumindu-i cu recunoștință că ne-a ajutat să ne vedem.

Fără entuziasme, sentimentalisme, care s-ar putea să nu ne elibereze. Cu simplitate și sinceritate.  Ne recuperăm o parte din noi dar ȘI ELIBERĂM CEALALTĂ PERSOANĂ.

Dacă eu gândesc într-un anumit fel despre o persoană acea persoană devine un prizonier al gândurilor mele. Tinde treptat să se conformeze percepției mele. Mai devreme sau mai târziu se va conforma acestei percepții. Imi va confirma percepția mea despre el pentru că….EU voi fi dispus să văd doar așa, indiferent de ce face, de ce este/cum este acea persoană. Eu o voi vedea NUMAI conform percepțiile mele. Nu e dificil de înțeles acest lucru. Dar…nu ne place de obicei să gândim așa.

Actele unei persoane devin o consecință a ceea ce gândesc eu despre ea, în relația ei directă cu mine. Și putem observa , deranjați de asta, că față de alte persoane, ea este altfel. Și evident ne supărăm, eventual reproșăm, învinovățim.

Trebuie să ne asumăm toate aceste aspecte. Știu că nu am fost obișnuiți până acum, dar…. Măcar de acum încolo să o facem.

A nu ne grăbi cu judecarea altei personae sau situații este o atitudine corectă dar …și a mă observa pe mine, gândurile, stările mele în prezența altei persoane e necesar. De multe ori spunem că și iubim acea persoană dar…

Acea persoană  va mai fi prizonierul gândurilor mele dar și eu alor lui. Suntem atrași în lucruri mici, o supărare pe vecină, pe autobus… apoi ele se amplifică până când le vom rezolva sau vom trăi traumatizați.

Dr. Len nu se judeca, nu judeca ci aplica înțelegerea Înțelepciunii pe care o primise și o practicase până atunci. Care devenise parte din el.

A judeca pe altul însemnă o lipsă de responsabilitate asupra propriilor erori pe care nici nu vrem să ni recunoaștem. Credem că răzbunarea ne va aduce liniște, pace sau chiar speranța că vom mai putea înrobi pe celălalt. E de evitat asemenea stări sau persoanele care sunt veșnic nemulțumite sau care doresc răzbunări. Ne pot atrage cu ușurință în cercul lor. Voi vorbi un pic mai încolo despre asta.

O persoană care judecă sau vrea să se răzbune nu înțelege nimic din Iubirea ca atare. Și nu va avea prea curând putere de a se privi în oglinda propriului suflet. De asta se amână începerea T: I: de foarte mulți.

Acestea sunt erorile de gândire pe care nu e cazul să pierdem timpul și energia să le reproșăm părinților, profesorilor așa cum se mai întâmplă. Ei ne-au dăruit viață, ne-au dat din ceea ce aveau ei. Acum facem noi un efort. Pentru a nu le da așa mai departe dacă tot ajungem în această fază a vieții noastre.

= TE IUBESC !!! Nu îi declamăm celuilat că îl iubim ca să îl întoarcem … Așa cum am auzit. ,,Păi, nu a revenit și doar i-am spus de o sută de ori” .Păi….ai vrut să o manipulezi, nu s-o eliberezi de gândul  de ați fi prizonieră.

Am spus de multe ori că este cazul să tăiem legăturile, să eliberăm persoanele dragi. Pe unii i-a luat cu …fiori. CUM să fac așa ceva?! Păi…de ce nu! Legăturile de iubire se refac întotdeauna. Și încă mult, mult mai puternice. Așa se vede posesivitatea din noi. Când nu vrem să îi eliberăm pe cei dragi, când ne e frică. De ce?! Increderea in iubirea din noi ESTE ENORM DE MICĂ! De asta. Geloșii NU iubesc. Sunt persoane extrem de posesive și periculoase pentru ei dar și ptr cei din jur.

Avem în memoria AND-ului nostru posesivitatea. Când spunem Te iubesc, îl vreau în cercul meu de putere, să-l domin, să-mi fie prizonier
.

= Când spui Te iubesc, după ce au dispărut reflexiile, te adresezi  scânteii divine din celălalt. DACĂ poți asta, înseamnă că propria ta scânteie divină este vie. Doar așa o recunoaște pe a celuilalt, pentru că nu avem alt mod de a recunoaște ceva.

Bucuria, fericirea pe care o trăiești atunci este semnalul că te-ai eliberat, eliberând.

PRACTIC; cum facem T:I: ?! așa cum am spus, a-l atrage pe celălalt în cercul tău de putere – fiecare avem un asemenea cerc, care este radiația câmpului personal, este periculos. Pentru că este dominație. Așa făceau cei cărora le spunem vrăjitori. Și nu poți fi sigur că până în final cel puternic vei fi tu. Celălalt va lupta din răsputeri să scape iar rănitul vei fi tu. Victima ajunge să domine agresorul.

= Ne imaginăm un con de lumină, o piramidă rotunda de culoare alb strălucitoare. In alb sunt toate culorile. Poate una din ele nu este necesară celeilalte persoane, o poate considera ca o nouă agresiune. Bine, sunt și cazuri speciale când clar, o anumită culoare e necesară.

In interiorul piramidei ne imaginăm semnul infinitului- un opt culcat care este in jurul nostru dar și al celeilalte persoane. Cred că la nivelul plexului solar și cel al inimii este cel mai bine.  Dacă sunt mai multe persoane, la fel semnul infinitului intre noi și fiecare persoană în parte. Ca petalele unei flori. Noi avem /suntem în petala noastră iar fiecare în petala lui.

Apoi începem cu reflexia nostră, cu sentimentul-oglindă a celuilalt, până simțim scânteia divină cum ne luminează și o recunoaștem și în ceilalți. Până nu trăim acest sentiment, T:I: nu este gata. Poate dura o lună sau 3-4. Sau o săptămână, sau o zi.

Pentru că aici sunt înmagazinate multe amintiri , cele care ne-au transmis emoțiile. Noi suntem suma tuturor emoțiilor noastre, purtători în AND a tuturor amintirilor de neam care devin personale. Emoțiile legate de amintiri sunt cele care ne afectează prezentul. Pentru că o supărare ne face să trăim mereu momentul producerii ei. Să fie mereu ,,clipa” actuală. Dar și cea viitoare. Subconștientul asociază o acțiune sau o persoană din prezent cu ceea ce s-a întâmplat cândva. Iar ,,întâlnirile” tocmai asta scot la iveală.

Ajungând să Il recunoaștem pe Dumnezeu ca parte prezentă în viețile noastre ne vom împlini. Va fi o atingere divină de care devenim tot mai conștienți. Doar așa devine Realitate în realitatea noastră.

Și…dacă suntem rezultatul gândurilor noastre, atunci să ÎL gândim pe Dumnezeu. Doar așa realitatea nostră va fi ,,transmutată” de însuși Dumnezeu. Fără această conștientizare devenim …monștri.

Lipsa iertării asupra noastră și a altora este cea mai grea toxină stocată în noi. 
Corpul nostru are o inteligență proprie divină, naturală care poate fi blocată de gânduri repetate de furie, supărare. 
Gândurile noastre negative blochează căile neuronale și crează boli și dizarmonie între celule. Fiecare gând negativ pe care îl avem despre noi sau despre alții sunt ca niște fire care ne înfășoară. Pe noi înșine și pe noi de alții.

Lucrați voi cu voi înșivă. Nu tot întrebați CUM trebuie să fie, CE să simțiți. Suflarea divină din fiecare știe și vă va spune întotdeauna. Învățăm treptat să avem încredere în ea. Am trait dependenți unii de alții, hrănindu-ne energetic unii din alții.

Nu trebuim să mimăm înțelegerea ci să fie acea coborâre și  predare interioară. De care parcă ne e teamă pentru că nu suntem obișnuiți. De asta nu avem încredere în noi și căutăm rețete. E o trezire spirituală în masă acum care are un unic scop: sacralitatea din noi. Credința în cel care a înfăptuit acest imens și ordonat Univers trebuie să fie totală. 

Ne folosim de o energie care nu ne aparține, din care suntem formați în totalitate și care e și la dispoziția noastră. Ne impune cineva ceva?! Eu zic că nu. Dacă suntem ignoranți vom fi marionete sau, învățăm simplu și cu consecvență cât suntem de iubiți.

 Stările noastre gândite clar sau nu, ne determină realitatea și o creează. Gândurile pot fi stăpânite doar dacă ne uităm în inima noastră – de care uităm mereu. Ea generează un câmp electromagnetic mult mai puternic decât al creierului. Ea nu este emoție, nu este doar un gând. Este o totalitate a ființei. Iubire!!!

Sentimentele noastre de ură, de furie, de bucurie, de fericire produc modificări în trup dar și la mulți km depărtare și nu știm unde se pot opri.

Plecăm mintea în inimă și găsim iubirea acolo.

Și ca de obicei, vom începe T.I. cu Consacrarea!

.

Dorul Sân-Zienei

          Sărbătoarea SânZienei, a sfintei și dumnezeieștei Doamne, Făptura făptuitoare a neamului nostru dintru Începuturi.

          Când am ajuns prima data la Sarmizegetusa, până a intra în sanctuar, a trebuit să colind desculță zidurile împrejmuitoare, spre mirarea însoțitorilor mei, dar – mărturisesc sincer, și a mea. Trebuia să îmi iau hrana din acele locuri, să recunosc urmele pașilor de demult. Starea fizică fusese înfioarătoare în zilele dinainte dar numai așa aveam să pot ajunge acolo unde îmi era dat. Desculță ca pășirea să știe a primi.

         Când ești fericit, când biologicul din tine simte, este viu, sufletul se supune plăcerilor lui. Când însă suferă o decomprimare, sufletul te întărește.

Pășeam pe pietrele vechilor ziduri și simțeam cum mă înalț, cum regăsesc îmbrățișarea văzului din văz.duh. Iar flacăra din mine privea minunile acelei zile, încălzindu-mă treptat, jucându-se cu adierile vântului care mă pornea pe aleile strămoșești. Primul gest a fost de a mă culca în interiorul Marelui sunet a Universului, a Ceasului care avea să își împreune minutele din ani , rotindu-se ca o volută pe cerul din mine, pînă am privit steaua care mă veghea dintotdeauna.

          Am descoperit-o cândva în ochiul de apă la marginea căruia străbăteam orele nopților. Cerul privise de multe ori în ochii mei dar nu alesesem nici o clipire care să îmi șoptească din taina ei. Însă atunci, din adâncul apei s-a ridicat o sclipire care a fulgerat scurt. Iar și iar până fascinația din mine a fost deplină. Era EA, unica. Zeci de nume i-am dat de atunci. Dar toate erau din ,,semnele Ei de Putere” –cum aveam să înțeleg mult mai tîrziu. Fiecare nume îi numea încă un dar și treptat aveam să îl înțeleg.

        Iar toate acestea sunt scrise în CARTEA Ințelepciunii, cea  în zece file care se poate citi numai așa: dintr-o dată toată și pagină după pagină. Iar la noi Solomarul este ultima întruchipare după ce marea predare s-a în.făptuit, rămânând așa la vedere  însă și ridicându-se pentru a ne veghea. Coboară doar în anumite ceasuri pentru a ne dărui din Putere. Și , în înspre sfârșit, învățăm…

        Atunci după prima noapte când am înțeles m-am legat cu robia urei de steaua ziditoare. Exteriorul meu ura, biologicul aparținând țărînei, pentru că eliberarea a venit din interior. Poți învinge definitiv numai din, din interior. Ura, mânia, trufia, supărarea, pot fi alungate?! Nu. Ele se întorc. Energia din ele poate fi transformată așa cum au învățat alchimiștii. Privirea aceea venea de departe, din ținutul meu și uram doar îndepărtarea. Pe care am învățat treptat să o străbat. 

          Drumul a fost lung doar în mine. Așa am înțeles și un alt nume, de dinainte de a mă înțelege prin Înfăptuirea mea. Pe Iisis -  CeaDeSus. Cînd sclavia pământului părea că va fi veșnică ea l-a reînviat pe Osiris și a născut întruchipare din El. Legendele au multe șoapte  când asculți cu auzul interior. Vin de departe, atît cît îmi ridic gândul care să mă conducă. Iar orologiul de la Sarmis-Getuza, săpat în memorii aduce mereu îndepărtările aproape. Pentru că dacă se șterg, piere și viața pe Pământ.

Iarba mi-a cuprins trupul și văzul din mine a devenit duh care a privit unica stea. Știam cine este. Îi șoptisem înainte zeci de nume, dar atunci nu o mai numeam. S-a alunecat vie înlăuntrul meu.          Am înțeles că nu o căutasem niciodată pentru că întotdeauna știusem cine este. Nu îmi aminteam eu cine eram: o licărire din Ea. Așa a fost mereu: CeaDeSus și licărirea Ei de pe Pământ. Și sunt multe, multe licăriri care … dorm.

        Asta privisem dintotdeauna: licărirea de sus care se năștea flacără din mine. Din adâncurile unde se ascunsese.

Acolo, am ridicat privirea care s-a petrecut pe boltă iar Steaua a doua oară s-a oglindit în irișii mei. Harta stelară spre drumul de acasă s-a imprimat la prima privire asupra acestei lumi. Acum a fost altceva.

       Pot închide ochii și steaua să apară acolo unse află de milioane de ani. Nevederea din mine era acoperită de umbrele pâlpâirilor care și ele pot vrăji, dar numai biologicul trăitorilor. Însă vraja aceasta e puternică și trebuie să înveți Arta Magiei din interior. Vrăjitoria este pentru înspre afară, Magia este a interiorului. Doar  acolo e tărâmul Adevărului.

        În fiecare bărbat se oglindește o unică sclipire. Dar ea trebuie să își amintească cine este și, să învețe să stăpânească legătura de Putere. Femeia încă se repede la bărbat să îi amintească prin vorbe. Nu așa va trezi oglinda Ei din El. Femeia pământeană doar visează visul ascuns în ea. Și suferă de dor. 

        Bărbatul așteaptă doar ca Ea să își amintească. Nu își dorește mai mult. Pentru asta au venit aici. În timpul ăsta el poate ridica edificii, poate pleca la războaie. Își ocupă timpul cu multe. Dar gândul lui mereu este înspre ea, să devină Femeia din icoana sufletului din El. Cum e jos așa este și sus. Dorul Iubirii !

ReiKi practica gr I