Măsura gândului din noi dacă
o facem după câte
lucruri știm
privi, poate deveni  înțelepciune,
putînd fi cuprinsă  în filele unei cărți
așa
cum multe au devenit pravile peste timp. 
Dacă
măsura
gândului
din noi este ridicarea treaptă cu treaptă
spre dumnezeire  în care ne regăsim,
atunci sufletul devine izvor a  toate
împlinirile. Omul poate deveni un gânditor asupra a toate câte le trăiește,
le are, dar înțelegerea
lor este dată doar prin ridicarea  inimii spre cele dumnezeiești.
Pe orizontala firii suntem privitori, pe verticală
devenim cu adevărat trăitori.
Adevărul este în sufletul ( ochii) celui care privește.
Să învățăm a ridica privirea doar spre divinitate. Acesta să
devină Adevărul Sufletului fiecăruia.  

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Voi respecta opiniile fiecăruia. Dar vă rog să aveţi o exprimare decentă. Anonimatul persoanei nu-l exclude pe cel spiritual. Din când in când voi face aici completări la cele publicate pentru a nu interveni în text