vineri, 30 august 2013

Anyma


Uneori zicem ne doare, alteori reproşăm celuilalt el nu îl are... sau nu-l preţuieşte pe al nostru: SUFLETUL !!! marea căutare şi enigmă umană, cel puţin de când coborârăm în Materie.
Citeam mai demult într-o carte, (Suflete la preţ redusE.O. Chirovici) reprezentantulde voie, de nevoieal Satanei, a apărut într-un orăşel, de provincie, cu Misiune clară: STRÂNGEREA DE SUFLETE UMANE.

Credeţi nu a avut succes? mai ales şi plăteaomul"?! Dimpotrivă, îngrămădeală mare, de era cazul chemi şi poliţiaadică miliţia, (că pe vremea aceea se petrece acţiunea) al cărei reprezentant de vârf îşi dăduse deja sufletul satanei..., de bună voie!
Deci, enumăr din memorie, câteva dintre motivele pentru care oamenii stăteau la coadă ca primească bani pentru SUFLET.
În primul rând, nu credeau au suflet. Nu credeau pur şi simplu, ba socoteau ălae fraier vrea cumpere ceva ce nu există.
Aşa veneau pregătiţi cu sacoşele și cu o listă de cumpărături. Unul pentru a cumpăra o rochie roşie nevesti-sii, pentru a o mai îmbuna..., unul pentru bicicleta lui fii-su. Fiecare cu necesităţile şi visele lui pentru măcar o secundă de viitor mai bun, datorită banilor luaţi pentru propriul suflet.Că... tot NU SE VEDE!!!
Ba chiar și din dorinţa de a face bine, din a cumpăra medicamente pentru cineva bolnav !

Nici un medicament nu te face bine, dacă sufletul este bolnav. Dar, asta este altă poveste. Ideea este negrutzii, cum îmi place le spun, pentru a avea sufletul unui om, găsesc tertipuri de acest gen:Hai fac un bine, sufletul meu... şi aşa nu mai are nimeni nevoie de el, mai bine... Şi Satana... atât aşteaptă.  Mare, imensă ignoranţă umană!!!
Până şi reprezentantul luciferienilor a fost dezgustat de atâta ignoranţă (el ŞTIA cât costă un suflet, sau mai bine zis ,,ce” este un suflet. Este hrana lor, ei nemaiavând acces la Divinitate, nu au Lumină, nu au energie şi atunci o iau de la umanii ignoranţi, sau avari de putere sau orgolioşi sau deprimaţi).
Aşa a făcut... o listă cu preţuri (ca la aprozar). Cele mai scumpe erau SUFLETELE CREDINCIOŞILOR!!! Cu cât credinţa era mai mare, cu atât creştea preţul sufletului !!! Interesant, nu-i aşa?!
Şi un bun subiect de MEDITAŢIE .
Mai sunt şi alte aspecte din viaţa de zi cu zi: când părinţii îşi drăcuie copii!!! Pur şi simplu dau gratis acele suflete satanei. Vor plăti şi ei, pentru nu au drept  asupra a ceva ce nu le aparţine, decât ca îngrijire şi ocrotire. Iar puterea unei MAME zguduie cerurile. Sus, cu puterea RUGĂCIUNII şi pe cele de jos, prin blesteme.


fragment din cartea : Reiki-jurnalul unui maestru - ed. Orfeu 2000

A trecut ceva timp de la publicarea cărții. Între timp am observat un lucru: mulți din cei care s-au realizat îi consideră pe ceilalți ignoranți. Pe  OMUL în sine. Ignoranța este o ,,stare” și nu omul însuși. E doar învăluit în mai multe sau mai puține văluri. Mai transparente sau nu. Mie personal,mie, nu îmi place asta. Și sunt o persoană răbdătoare, înțelegătoare cât pot eu. Dar…. Când simt această stare în celălalt..m-ai pierdut! Nu știu cum să scap mai repede din preajma unei asemeni persoane. În fața ,,realizării” cuiva- nu am nici o șansă. Și să simt cum îi jefuiește pe ceilalți de frumusețea pe care nu o vede în ei…. MĂ DOARE!!! E o durere pe care nu o pot explica, dar există, și gata!
Fiecare avem trepte personale de evoluție. Că mai putem face un efort mai mare, asta da!!! Însă și lipsa de informații corecte, concrete este o ,,călăuză” nu tocmai bună. Iar dorința OM-ului de a deveni asemeni chipului divin respectând legile celeste, a crescut pe măsură. Asta este ULUITOR! Și numai cel perseverent va ști pentru el însuși ce/cât a realizat. 


Niciodată să nu te dezici de tot ceea ce ai învățat, de ceea ce ai făcut. De școli, grupuri, oameni, cărți …. TOATE ești TU cel de acum. Și, cu cât ești mai strălucitor cu atât căderile au fost mai abisale. Fiecare ne ridicăm din abis din ce în ce mai ușor ( nu confundați cu ,,ușurința sau ușurătatea), DACĂ cei care s-au ridicat au devenit stăpâni pe ei  înșiși,  pe măsura lecțiilor învățate. Dacă însă ,,ridiculizezi” ignoranța din jur…. Mai sunt de făcut pași pe cale. 

luni, 5 august 2013

Taina Templului



Arșița zilei se stinsese aducând liniștea nopții în care își căuta odihna. Razele lunii o îmbrățișaseră și de această dată din nevăzutul tăriilor. Îmbrățișarea devenea putere în ea și din această putere curgeau râuri nevăzute în cei care o ocroteau.
Se lăsa  îmbrăcată în lina lumină cu raze care o pătrundeau  până devenea aidoma lor. Era secretul ei, trezit  în anii uceniciei din templu. Fusese adusă aici și crescuse crezând că a greșit cu ceva de au îndepărtat-o . La vârsta feminității a descoperit din nou relația ei cu undele argintii care o făceau atât de deosebită în privirile celor care îi treceau pragul. Bărbați care se lăsau în voia mâinilor ei, care îi căutau privirile, rămânând aninați parcă într-o vrajă.
Privea senină totul. Casa asta mare, încăpătoare pentru toți cei care îi treceau pragul, îmbrăcămintea și podoabele la care renunța bucuroasă pentru cămașa lungă și albă. Avea o liberatate care nu îi aparținea. Nici ea nu înțelegea de ce.

I-a  întrebat pe cei doi bărbați importanți din viața ei, de care depindea cu totul, despre ea, despre destinul ei, despre familia ei, neștiută vre-odată. ,,Nu este timpul să știi”, a fost singurul răspuns dat cu voce aspră.
 Simțea o dulce căldură care devenea plâns tăcut atunci când vedea trecând pe uliți, femei cu copii în brațe sau care fugeau pe lângă fustele mamelor. Nu avusese parte de așa ceva. Bătrîna călugăriță care o crescuse era ca un abur în ceața amintirilor.
Părtașa a gândurilor îi era doar fermecata Lună care mereu și mereu o primea în îmbrățișarea Ei. În ultima vreme însă o săgetaseră ivirea unor clipe grele, dureroase. Tresărise speriată și ele dispăruseră. I-a fost ciudă după aceea. Dacă s-ar fi putut stăpâni, poate ar fi aflat un crâmpei din viața ei trecută sau din cea viitoare. Înțelesese că se va întâmpla ceva iar rolul ei era important. Tot mai zbuciumați, apăsați de nori negri, erau cei care veneau la ea să tacă așezați la umbra copacilor sau să se închidă în cameră de taină de unde răzbăteau șuierături înveninate, care o înfiorau, alungându-i liniștea și somnul.

 În ultimul timp toți cei care veneau să fie alinați, care îi ascultau cântecele și poveștile, care îi priveau dansurile amețioare sau pline de alunecări vii asemeni murmurilor care se strecurau printre stele, își ascundeau ochii de ea. Ceva greu și plin de înfricoșare se strecura cu fiecare zi, cu fiecare bătaie a clipelor, în întreaga lor ființă. Înainte plecau cu chipul luminat, acum însă aproape o urau, cu o disperare  de care ei înșiși se cutremurau absorbind-o tot mai puternic.

,,Ești urmașă  din neamul Ei, și îți vei căpăta din nou osânda” îi spusese  într-o clipă de furie amestecată cu amărăciune,  bărbatul îmbrăcat în solemne haine. 
,, Nu va reuși să te scape nici măcar El!” Căzuseră vorbele ca și cum ar fi fost biciuită sau lovită cu pietre. Știa, din șoaptele femeilor aruncate înfundat în urma ei, că unele o priveau cu ură, poate cu dispreț dar și cu  teama pentru că era ,,întreținuta” lor, a celor mai puternici bărbați, care mereu îi treceau pragul. Avea tot ceea ce ele doar visau. Avea și poftele din ochii flâmânzi, ai bărbaților pe care îi întâlnea uneori. Atitudinea lor era disprețuitoare dar ochii le trăda admirația.

Învățase multe despre adâncurile pline de jar ale oamenilor. Sufletele chinuite ale femeilor ar fi vrut să le aline, să le dea din tot ceea ce știa ca ARTĂ a IUBIRII. Nu a trupului ci a sufletului. 

,,Devii prea cutezătoare și asta te va pierde... dar nu trebuie înainte de vreme” i-a spus cel de care se temeau toți. Îl privise mirată, și mânia se strecurase în inima ei. Femeile și copii erau bunuri pe viață ale bărbaților?! În virtutea cărui drept?! În nopțile ei de veghe își dorea să nu mai existe cuvântul ,,păcat”, o pecete pusă pe fruntea oamenilor și care ascundea frumusețea dinlăuntru, parcă adormindu-i.

Razele dimineții îi aduseră neliniște înlăuntrul ei.
Privea cu ochii sufletului lumea de dincolo de ziduri. Ar fi vrut să fie altfel.

Veniră doi trimiși ai templului. Aspru și rânjind îi spuseră că trebuie să îi urmeze. Erau cei care îl însoțeau de obicei pe marele conducător al templului. Ceva rău era în ei, mult mai diabolic decât până atunci, când îi aruncau priviri pofticioase, pline de admirație amestecate cu ură. Acum mergeau repede silind-o să alerge, se împiedicase și căzuse dar brutal unul o ridicase și o împinsese înainte.

Tăcerea din Marea sală a templului o înfioră. Îi recunoscu pe toți. Stăteau țepeni, uitându-se acuzator la cel  din mijlocul lor. Îmbrăcat într-un stai alb, părea că o așteaptă. Zeci de ochi iscoditori, ai unei mulțimi de oameni, erau ațintiți asupra lor

,,Învățătorule, a fost prinsă păcătuind. După Legea lui Moise, e o adulterină. Și trebuie ucisă cu pietre. Tu ce zici?!” 
Cuvintele au căzut unele după altele, făcând-o să se ridice uluită de pe dalele unde o impinseseră cei care o târâseră până aici, în cea mai sacră sală a templului. Îi privi pe rând, pe fiecare.  Toți așteptau răspunsul Învățătorului care se adâncise într-o tăcere îndepărtată, așa cum luna pleca și ea din timp în timp. Privirea Lui a luminat zări prea îndepărtate pentru a fi văzute de cei din jur. Apoi lăsându-se în genunchi, începu a scrie numele celor prezenți.

,,Cel fără de păcat să arunce primul, piatra!”

 Și a început a scrie și numele mamelor, surorilor, iubitelor, soțiilor celor de față. Cu fiecare nume scris părăseau grăbiți sala, de parcă ei erau chemați la judecată împreună cu tot neamul.
O lumină blândă o cuprinse din privirea Lui. Cuvintele spuse de El știa cu certitudine că erau pentru a fi auzite de ceilalți: 
,,Unde sunt pârâșii tăi, femeie?! Nu te-a osândit nici unul, nici Eu nu te osândesc. Ești iertată!” și lumina din El o înconjură. 
,,Mergi. Să nu mai păcătuiești”.

Și în acea clipă a înțeles că ea însăși își dăruise până atunci, viața, lăsând să îi fie folosită cu bună știință de alții. Nu aceasta era rău ci faptul că nu a fost conștientă niciodată că era ,,folosită”. Că din puterea pe care o dăruia ei se hrăneau întărindu-se și o foloseau pentru a lovi, a destrăma, a înjosi pe alți, pentru a-și ostoi setea de comori și înavuțire, de stăpânire cu drept de a decide asupra vieții, sfintei vieți, a celor neajutorați și ignoranți din jur. Pe care nu îi lăsau să decidă singuri, determinându-i prin înfricoșare, să fie copii ascultători și supuși în  jug. Robie a spiritului.
 Aducându-le liniște și pace, alinare în suflet, îi întărea pentru mârsăvia pe care aveau de gând să o facă. Era deja părtașă la ceea ce făceau ei. Și voiseră ca prin ea să Îl lovească și pe El. O amintire dureroasă pătrunse în adâncul inimii, din timpuri tare îndepărtate, care parcă se repetau.

 Iar clipa de acum, fusese pregătită de alții, cu mult înainte. Avea un drum, necunoscut încă,  dar pe care era îndemnată să pășească. Să ,,meargă” pe drumul ei, lăsând totul în urmă, asupra celor care fugiseră ca lașii,   plini de ură și venin.  Se gândise la cât sufereau celelalte femei, dar ignoranța ei fusese de o mie de ori mai mare. Ăsta era de fapt, adevăratul ei păcat. Fusese pregătită pentru a fi folosită împotriva Lui. Iar El văzuse asta, El știa și îi ridicase cu adevărat pecetea de pe frunte, punându-i în loc strălucire de stele.
Nimeni nu s-a opus plecării ei din marea sală. Nimeni nu a oprit-o. Cei de după coloane, priveau cu teamă dar și cu iubire, înfricoșați de Taina pe care nu o înțelegeau, dar simțeau că a avut loc.

Astăzi ,,piatra” rămăsese pe inima bărbaților care nu înțeleseseră să o ridice de acolo, piatra din inimă nu o aruncaseră. Nu li se ceruse să arunce cu pietre - în templu nici nu erau, ci să le arunce pe cele de pe inima lor. Fuseseră lași și plecându-și ochii, ieșiseră. Cu sufletele grele, mai grele ca niciodată, de o ură pe care o recunoștea în ei și pe care acum nu o mai ascundeau.

,,Voi judecați după trup; Eu nu judec pe nimeni”- L-a auzit vorbind în sala visteriei,  care ar fi trebuit să fie o sală a comorilor sufletești nu a celor lumești. Venise în ascuns să Îl mai vadă, să Îl asculte cu tot dorul și zbuciumul din ea.

,, Veți muri în păcatele voastre” - și știa că nu păcatele lumești, ale trupului, sunt cele care întunecau mințile și apăsau pe suflete – așa cum voiseră să arate învățații, prin aducerea ei spre condamnare. Nu hrana din pământ ci aceea din inimi devenea păcat care separa omenirea de divinitate, lumea de sus, din care El venea și era parte dar și întrupare.

Omului îi este dat să treacă prin vârste, de șapte ori șapte și deabia apoi e considerat împlinit, că să poată vedea începuturile. Dar EL era de dinaintea lor, era Facerea Ei prin care toate s-au făcut.
Până la urmă, învățătorii au aruncat cu pietre asupra Lui, pentru a nu fi cunoscut și crezut și de către  alții. Dar El s-a ferit și a trecut prin mijlocul lor, croindu-și propria cărare, lăsând învățăturile săpate în adâncurile celor care L-au ascultat. Cuvântul Lui nu încăpea în ei. Sclavia umană avea să fie  urmarea  sclaviei spirituale dar nu recunoșteau încă asta, Punând întrebări asupra legilor umane voiau să le îndepărteze pe cele divine. Întunecarea în care trăiau cei mai mulți era bun ajutor pentru păstrarea puterii.


 Zorile se ridicau din noaptea care arsese rugurile întrebărilor din ea. Cum va fi de acum înainte?! Fusese fără putința de a avea control asupra vieții ei. Nu știuse că poate face asta. Acum vedea că era o filă pe care nu o citise, ascunsă cu dibăcie, în marea carte a vieții. Nu regreata. Nu  l-ar fi cunoscut pe El, nu ar fi înțeles  păcatul ignoranței sufletești.
Din ignoranță trupească se nasc copii ai sorții, dar din cea sufletească se nasc monștri. Iar femeia contribuie la toate dacă se lasă  robită, nu de simțuri ci de imensa putere de a dărui neîncetat viață dar și forța care o menține. Forța vieții este femeia. Bărbatul o folosește cu chibzuință sau nu. Dar e conștient întotdeauna de izvorul din care s-a ivit. Păcatul femeii este de a dărui până la a se distruge odată cu cel care folosește abuziv darul. Sfințenia mamei este părtașă de-a pururi cerurilor și pământurilor. Cântec tainic al iubirii.

Ca să poată fi ținute în robie trupească și spirituală li se repetă femeilor că sunt ....păcătoase. Din iubirea imensă care era în inima lor dăruiau întotdeauna și susțineau viața. 
Nu contrazisese vechile legi până acum. Legi umane care păstrau femeia într-o anumită taină cunoscută doar de unii. Curățenia femeii trebuia să fie fundamentul Vieții. Abuzul asupra femeii însă nu. Continua adâncind uitarea.
Dar ...cum va fi de acum încolo?! Ceva din ea se zvârcoli dureros: privirea Lui îi spusese. Surâsul acela trist îi vorbise și el.

Femeilor li se repeta mereu că sunt vinovate, că păcatul e din vina lor. Femeile și copii auzeau plânsul Lumii în inima lor. Copii creșteau și uitau plânsul, dar femeile rămâneau cu el în inimi.

Iisus, mulțumesc! și Christos pogorî în inima ei.

vineri, 21 iunie 2013

Ritual de SÂN-ZIANĂ




Una este ce se practică ca ritual sau serbare, la vedere, în această perioadă ( și nu numai) și altceva este ritualul sacru, ancestral. Sunt conținute multe simboluri  în mișcări( pași de dans sau anumite gesturi), îmbrăcăminte, obiecte ritualice, timpi anume pe care doar unii le recunosc. De ce nu se spun?! DE CE nu se fac publice?! pentru ...PROTECȚIA NOASTRĂ! Nu e glumă. 

Dacă am ȘTI doar teoretic, am fi PREGĂTIȚI să facem față ENERGIEI, pe care în micul nostru orgoliu (mascat sau nu, chiar și inconștient), spunem /credem că DA ?!  încă nu!
Așa cum un sportiv de performanță se pregătește ani de zile, și înainte întotdeauna face încălzirea , cu atât mai mult a obține ,,performanțe” energetice înspre cele spirituale, ne pregătim constant, consecvent.

Poate trece BRUSC o cantitate enormă de energie prin noi fără a fi transformați în torță, uneori fizic?! Dar prin nervii noștri poate trece?! elasticitatea, rezistența lor, curățenia lor e suficientă?! Mintea poate înțelege, dar și ea tot treptat. E ca atunci când ne uităm într-un tratat de medicină noi fiind ingineri ( e doar un exemplu ). trebuie să o luăm cu învățatul de la cele mai elementare noțiuni, pentru a ajunge la cele mai complexe. 

Un uriaș adevăr: la nivel mental avem acces la INFORMAȚIILE păstrate în matricea infoenergetică a Pământului. CUM le va folosi fiecare în practică, aici deja apare apartenența la un neam, școală, organizație, curent sau sistem mai mult sau mai puțin ezoteric. Pentru că genetic primim accesul la PRACTICĂ !!!

Când CONȘTIENTIZĂM ceva, acel ceva capată consistență în manifestare.

Vreau să determin , în primul rând , CONȘTIENTIZAREA acestei magice nopți. Înseamnă enorm. ENORM! Un simplu gând și...va aduce Cerurile mai aproape. Nu știu CUM va fi pentru fiecare, dar SIGUR va fi.

                                                             ***
Micul ritual de a avea apoi tot anul, un obiect personal încărcat cu această URIAȘĂ energie a NOPȚII MAGICE DE SÂNZIENE.

Puteți să vă gândiți la un obiect personal de protecție, sau de vindecare trupească, sufletească. Pregătiți-vă cumpărând un buchet de sânziene. Foarte mulți nu avem de unde culege câteva fire.Unii nici nu mai știu cum arată  aceste splendide flori. Dar sigur se găsesc în piețe aduse ca leac.
Anul acesta e un TIMP mai special. Se serbează Rusaliile – Pogorârea Duhului Sfânt, solstițiul de vară, Moșii, Luna e și ea prezentă în toată frumusețea Ei. Zile una după alta....Minunat!!!

La ora 22 începe această magică noapte. Fiecare ORĂ are însemnătatea ei. Multe s-au pierdut dar important este să ne apropiem cu sacralitate, cu sfințenie. Și vom fi din ce în ce mai aproape de înțelesurile care sunt în adâncul memoriei sufletului fiecăruia.

Așa că este bine să fim prezenți la începutul acestei sărbători la care participă întru nuntire și serbare, ce este in cer și pe pământ, întru veșnică amintire Forțele Născătoare și Făptuitoare.

Florile de sânziene se așează afară și obiectul ales deasupra ( în lipsa lor puteți totuși, folosi un ștergar ). Și  cum Luna este prezentă, aveți grijă ca obiectul să primească din plin razele ei.
Nu am să scriu o invocație anume. Eu încep cu :

,,Iană_Ziană_ Sânziană,cer de foc ,
Deschide-mi Calea gândului spre Tine....
Te cer să-mi fii aproape,
În zi și noapte”

Nu este obligatoriu să căutați cuvinte. Ele sunt demult în noi. Descătușarea lor vine firesc, dacă dorința asta ne este și spun atunci tot ceea ce am în suflet și inimă.

Știu, există o imensă emoție în asemenea clipe. Lăsați-o să fie și .... manifestați-o! Fără fâsticeli, îndoieli.

.... Lăsăm obiectul ( sau obiectele, maxim trei) până dinaintea zorilor. Nici o rază de soare nu trebuie să le vadă. Se șterge așa memoria din ele, precum și noi ,,uităm” visele dacă privim pe geam, când ne trezim. 
Ritualul este PERSONAL. Nu îl facem pentru alții.
Dimineață SE MULȚUMEȘTE !

Este un Ritual personal. De COMUNICARE,  a cărui valoare poate fi înțeleasă și simțită în timp. La anu....va fi și mai puternic, și mai profund.
                                                          ***
Cine mai are norocul să ajungă acolo unde sunt Florile de Ziană, se poate spăla dis-de-dimineață, cu Roua de pe ele.
Se poate sări peste un FOC , care se aprinde special în această noapte, din lemne adunate special și numai pentru aceste clipe. Este purificator.

Sunt multe informații despre practicile încă păstrate din veșnicia memoriei de neam. Doar practicându-le, vom avea surpriza înțelegerii tainelor din ele.

Așa să fie!!!




marți, 18 iunie 2013

Iana- Ziana_ SâNZIANA - 2-



Florile de sânziene galbene - care au perioadă scurtă de inflorire( oare ,,întâmplător” (?) este premersă de venirea  Rusalelor) nu apar în toate tinuturile. In unele locuri sunt înlocuite de sânzienele albe, pentru a fi protejate. Ele devin așa ,,gândul” trimis înainte prin care noi în magica noapte , putem trăi o clipă de veșnicie, mai aproape sau nu, alături uneori de divinele noastre înaintașe. 
A avea un fir de sânziană devine obligatoriu. E  un SEMN de recunoaștere.  Așa cum a ,,găsi” pe cineva, căutăm amprenta matricei lui energetice, un fir de sânziană conține matricea trimisă pe pământ, devenind fir de legătură, cale de străbătut. Cale de sărbătoare. 
Tăvălitul prin IN (inițial așa era), mai apoi prin lanurile de grâu cu maci și albăstrele ( toate plante cu Puteri magice), cuprinde mai multe aspecte: fizic dar și metafizic. Dacă ne gândim numai la plăcerea simțurilor nu este suficient. Impregnarea cu energii subtile era la fel de reală și ...mai stimulatoare pentru cunoscătoare. Rămâneau în permanență ,,pe lungimea de undă” a Marii Zeițe Sânziana. 
Elementele materiale ale aparițiilor divine au surclasat de multe ori elementele spirituale sau le-au...inversat! 

CREDINȚA deschide un canal de comunicare care trebuie susținut permanent dacă nu, se întrerupe. E explicația mea simplă și care mi se pare firescă. Nu e nici o magie. Sau....e cea mai puternică MAGIE din câte există.  Fiecare va privi din punctul lui de vedere.Dar CREDINȚA trebuie să fie constantă, o nedeie continuă, nu azi da și nouă zile ba! Ca să nu avem nemulțumiri după. 

Ritualurile transmise ,,la vedere” dar care conțin și elemente din ritualurile secrete sunt cele de ursită și soartă, de purificare și noroc. 
Una din cele mai puternice amulete este de a lăsa un obiect afară în această minunată noapte. Trebuie luat însă ÎNAINTE de apariția soarelui. Și purtat tot anul. Obiectul trebuie ,,menit” pentru ceea ce vrem să se împlinească. Clar -fără înflorituri de prisos. Nedeia (ruga), o adresăm DIRECT ,  IANEI-ZIANEI_ SÂNZIANEI. 


Iana-Ziana_Sânziana




Ielele, Rusaliile ...PREGĂTESC oamenii și natura pentru venirea SÂNZIENELOR.  Nu cred că este un păcat prea mare să gândești așa, obișnuiți fiind să primim cu resemnare fricile în suflet. 
De ceea ce nu cunoaștem suntem înfricoșați asemeni copiilor, de către alții care nu au înțeles sau, de către cei care au înțeles și au vrut să păstreze numai pentru ei PUTEREA. Uneori dând la o parte această Putere ( care oricum NU a acceptat să se lupte cu nimeni, ceea ce.... înfurie teribil !(sic)). 

Da! ielele ,,pedepsesc”. Au puterea aceasta, recunoscută. Știm și pe cine pedepsesc. Că au apărut și fabulații, la fel de adevărat, de e greu să dis.cerni adevărul. 
Le ducem amintirea în noi, asta e sigur. Altminteri nu am tresări atât de dureros în fragilitatea ființei noastre. Iar Milostivele-trecute în leagăn de legende coborâte  din stele, țes treptat, noi legături invizibile multora până acum. Ceea ce nu știi, nu RE-CUNOȘTI! dar atunci când privești țintă prin văl, el se ridică ușor, an de an, devenind din ce în ce mai străveziu. 

NEDEIA înseamnă RUGĂ! RUGA= RUG de flacără prin care sufletul aprinde cerul! EA, DOAMNĂ a ceriului, însoțită de alaiul care trimite înainte pulbere de aur așezând-o pe gingașe tulpini și care ne ,,acoperă” ori de câte ori le mângâiem- ceea ce mi se pare că este o reală BINECUVÂNTARE pentru noi toți, uitată însă. Ne-a rămas doar plăcerea de a ne înmiresma cu amintiri. 

Doamnă în fața căreia tot și toate iși tine răsuflarea, stihiile tac iar sufletul devine TĂCERE de Taină. Doar nerostirea din noi păstrâdu-i farmecul. 

Femeile pământene dintru începuturi au știut multe. Femeile din toate timpurile au devenit păstrătoare iar femeile din azi încep să-și cunoască propriul mit. Știu! multe am vrea să ....ni se predea ca la școală! nu se poate. Chiar dacă vom ,,înțelege ” într-o secundă de binecuvântată ardoare, capacitatea energetică trebuie să fie mare pentru a păstra adevărul clipei și, mai ales, a deveni purtătoarele lui.  Conștiente mereu!

Ne apropiem degetele de  flacăra unui chibrit dar până la o anumită distanță, altminteri ... Așa și cu ,,apropierea” de ELE. Și nu ELE sunt de vină.Noi, în nesăbuința proprie, ne pârlim. Așa cum iarba rămâne arsă pe locurile unde HORESC ( HORA are semnificații ezoterice -bine de studiat măcar) acolo e o URIAȘĂ sursă de energie, pe care încă nu o putem suporta. Se spune-după măsurătorile făcute, că acele locuri par a fi iradiate. Și sunt! Nu avem vibrația de a ne ÎNTÂLNI cu ELE. Daaar... că nu ne-au uitat - e la fel de adevărat! 
MAREA CRĂIASĂ vine în fiecare an cu alaiul EI de sânziene.

 ( voi continua).