Imnul Acatist la Rugul Aprins al Maicii Domnului - Povestea unui mister, un cântec de rază

O poveste fascinantă despre Imnul la Rugul Aprins Acatist al Maicii Domnului am citit acum mulți ani, în Revista Lumea Misterelor. O poveste, o taină*.

 În Obcinele Bucovinei, trăia retrasă, doamna Melania C. una din frumusețile Bucureștiului interbelic, care a fascinat cu frumusețea și eleganța sa, pe toți cei din jur: membri ai Casei regale, politicieni, gazetari, ofițeri… Pe cei asupra cărora privirea ei poposea, nu o mai uitau. 

 Intr-o căsuță dată cu var alb, cu o grădină plină de flori în mijlocul căreia trona un nuc imens, trăia dna Melania cu „ochii de icoană”, acum cu o altă eleganță, care-ți copleșea, duios și răvășitor, inima. Ochi curați care priveau direct în suflet. Simțeai că ești ca o carte pe care ea o știa citi. 

 Eu nu am cunoscut-o. Citind articolul parcă eram acolo, în livada de basm. Simțeam mireasma florilor, auzeam zumzetul molcom al gâzuțelor, foșnetul ierbii și a frunzelor în adierea vântului… Povestea ei, zguduitor de simplă. Puțin înainte de cel de-al doilea război mondial, femeia care era sufletul sindrofiilor, nu mai apărea nicăieri. Se zvonea că se îndrăgostise de un scriitor și gazetar care era unul din întemeietorii Cercului Rugul Aprins de la Mânăstirea Antim, din București și din care făceau parte clerici și mireni, scriitori, oameni care căutau desăvârșirea prin Rugăciunea Inimii. Se îndrăgostise de Sandu Tudor, care va îmbrăca haina monahală sub numele de Agathon apoi ca ieroschimonah, Daniil Tudor. Melania l-ar fi vrut pe Sandu Tudor, numai pentru ea. A participat la întrunirile de sâmbătă și duminică ale Cercului Rugului Aprins, numai pentru a fi aproape de Sandu Tudor, care era o covârșitoare prezență în inima ei înflăcărată. 

 „ De la Sandu am înțeles că darul cel mai de preț pe care mi-l putea face, nu era atât iubirea lui, ci ajutor pentru a mă înțelege pe mine și relația mea cu Domnul Iisus. Eu încercam să mi-l apropii pe Sandu mergând la acele întâlniri de sâmbătă și duminică de la Antim, însă atunci, ca și acum, femeile nu erau acceptate cu ușurință în discuțiile pe teme religioase. La început, orgoliul mă făcea să îmi strig pe față nemulțumirea…. Nu mă luau în seamă și bine făceau. Încet, am învățat să mă smeresc, să tac și să ascult. Sub ochii mei și în ființa mea, Sandu Tudor se transforma dintr-un bărbat pe care îl iubisem și pe care mi l-aș fi dorit ca soț, într-un îndrumător spiritual” spunea Melania.

 „ Au trecut ani și, în 1948, după război, când Sandu era deja călugăr, mi-a spus într-o zi, după ce mă împărtășisem: Soră, am să-ți fac un dar. Prețul este acela pe care i-l vei da chiar tu. De tine depinde ca el să lucreze și mi-a întins câteva coli de hârtie acoperite cu un scris mărunt. Atunci a fost ultima oară când l-am văzut pe Sandu Tudor și am știut că nu trebuie să-l mai caut niciodată căci făcuse deja totul pentru mine: îmi dăduse Rugăciunea Inimii, demult în primii ani ai Rugului și acum îmi oferise ceea ce oamenii de aici numesc „ vorba de leac: Acatistul Maicii Domnului”.

 „Maica Domnului - Doamna de Taină, a nopților albastre, cu trei luceferi pe haină”, poposise în acel sătuc din Obcinile Bucovinei și alina prin „vorbele de leac”. 

 Doamna Melania nu le dădea de cum cereai. Stăteai și două zile și nopți la poarta ei sau ți-o dădea imediat. Depindea de cugetul fiecăruia, de urgența împlinirii cererii. Una era să se întorcă bărbatul acasă, sau să nu mai bea, să aducă hoții ce au luat și altceva să găsești un copil rătăcit. 

 Rugăciunea către Maica Înțelepciunii și a Luminii, prin stihurile ei, are o încărcătură specială, magică, pe care sufletul fiecăruia o primește, în timp. Dezleagă capcanele în care sufletul și trupul fiecăruia au căzut. Maica este mereu mijlocitoarea către darurile pe care le avem dintotdeauna în noi.

 Imnul Acatist la Rugul Aprins al Maicii Domnului este doar unul în ortodoxia noastră. Așa cum fiecare țară are un Imn propriu, așa este și acest unic Imn pentru noi. Prima versiune a „Imnului-Acatist” a fost scrisă între anii 1946-1948 la Mânăstirea Antim din Bucureşti. Au circulat copii ale acestei rugăciuni care a fost terminată în 1958 la Mânăstirea Rarău când monahul era Stareț și primise schisma monahală sub numele de Ieroschimonahul Daniil Tudor. 

 Este un Imn Acatist special? Nu știu să explic, dar este. Frumusețea lui se deszăluie sufletului, în inima celei care o citește. Este firescul care te cheamă de dincolo de firea omenească. 

 Aprinzi o lumânare de ceară curată (faci un efort și vei găsi), spunând: „ Ridic această lumină către Maica, Doamna de Taină a sufletului meu pentru …. Și spui dorința”. Sau spui cum simți tu. 

Doar a aprinde o lumânare nu e suficient. Spui către cine și pentru ce provoci o asemenea deschidere înspre Tainele dincolo de cuvinte. 

 Sunt mai multe variante ale Imnului. Fiecare o va descoperi pe cea folositoare și de ajutor.

 În timpul citirii, mulți spun (și confirm că așa este), că gândurile vin năvală, senzațiile zburdă libere, ațipești brusc, tresari…. A te lupta cu ele nu e indicat. Unde îți duci atenția se duce și energia și eliberarea e dificilă. Unde este dusă atenția, energia va fi mărită. 

 Un moment, ca o lacrimă de cer, a fost când am ridicat ochii și am privit în aura flăcării spunând: „….Doamnă de Taină, a nopții albastre, Stăpână cu trei luceferi pe haină”. A fost o adresare directă către o prezență. Nu „știam” că este, era. Am trecut dincolo de flacără, dincolo de gândire, mă adresam  Doamnei Luminii însăși. Era Lumina! A explica e dificil. Sunt trăiri pe care e anevoios să le expun, să le scriu, să încerc a le ordona cursiv. 

 Uman, e ca și cum ai sta de vorbă cu cineva. Sigur că este mult mai mult decât asta. A fost „vecia oprită în încăperea unei clipe”. Nu citesc acum Imnul căutând acea „pecete de jar pătrunsă în suflet”. Nu am asemenea așteptări.

 Frumusețea și tainele înscrise în această rugăciune se descoperă treptat, în fiecare stih, dincolo de orice așteptări care sunt, de fapt, mari poticniri. Sufletul se luminează în tainița inimii. Tainele curg de pe buzele tale îngemânându-ți sufletul cu adieri de raze în adâncurile tale, pe care le sorbi asemeni însetatului din deșert.

 Bucură-te… spui doar de pe prima treaptă a rugăciunii?! Simte Bucuria în tine, dăruiește din adâncul Bucuriei tale… poți citi de mii de ori: Bucură-te! Doar când din tine izbucnește ca un vulcan Bucură-te, atunci știi ce este rugăciunea. Trăiești, tu ești ruga însăși. Este bucuria negrăită pe care o aprinzi veșniciei tale, dincolo de firea robită materiei.

 „Inima omului și inima Domnului” bat laolată în Taina de veacuri. Acum începi să auzi prin deplinătatea ta. Cele „Șapte cercuri de Lumină care închid în ele Sfânta jertfă, Pecetia Octavă” (Caietele părintelui), se cer iluminate, trăite. 

 Poți spune cuiva Bucură-te fără să fii tu bucuros?! Nu te-ar crede. În Imn e mai mult. Bucuria din tine va deveni apa vie care-ți va vindeca sufletul și viața. Ție și pentru cei care te rogi. Este o exersare continuă, zi de zi, secundă de secundă. Caută adâncul Bucuriei în tine. Statornicește-te în dăruire și credință.

 Poți aprinde trei lumânări albe, citind șapte seri la rând, la aceeași oră, închinându-te spre răsărit, în caz de nevoie grabnică. 

 Maica este Taina însăși pe care o purtăm de-a pururi în suflet! 

 Să aveți ocrotirea Ei !!! 

 Am scris despre magia lumânărilor, despre folosirea lor, și prin prisma descoperirilor științifice. https://dor-danaela.blogspot.com/2015/03/aprinderea-si-stingerea-lumanarii.html 

si https://dor-danaela.blogspot.com/2015/03/aprinderea-lumanarilor-partea-ii-a.html 

 *Am redat succint, câteva idei și pasaje dintr-un articol pe care le-m citit în Revista Lumea Misterelor, cred că din 2004, coordonată de doamna Aurora Inoan – Dumnezeu să o odihnească în liniște și pace! Multe articole și stereograme le-am „salvat” (decupat) din revistă și le-am păstrat. Mulțumesc doamnă Aurora!

ACATISTUL RUGULUI APRINS scris în 1948 la Mânăstirea Antim 

Condacul 1: Cine este Aceasta, ca zorile de luminoasã si curatã? E Împãrãteasa rugãciunii, e rugãciunea întrupatã. Stãpâna Lumii si Doamnã a diminetii. Logodnica Mângâietorului, preschimbãtor al vietii! Spre tine noi alergãm, arsi, mistuiti de dor! Ia-ne si pe noi pãrtasi ai Sfântului Munte Tabor. Si fã-te si nouã umbrã si rouã tu adumbrirea de dar, sã-si afle si firea noastrã înnoirea din zãmislirea de har. Ca sã-ti strigãm cu toatã fãptura, Într-o deplinã închinãciune. Bucurã-te, Mireasã, Urzitoare de nesfârsitã rugãciune! 

Icosul 1: Fecioarã a neînseratului Veac, Sfântã Maicã a Luminii! Ascultã-ne si pre noi cei din pãcat, nevrednicii fii ai tinii! Prea blândã, bunã, Prea Sfântã Fecioarã! Cheia Domnului Iisus! Dezleagã-ne blestemul ce ne-nzãvoarã, deschide-ne calea de Sus, ca din aprinsa descoperire, arcana Doritului Mire si noi sã putem cânta, asa cum Moise dezlegat de sanda cu fata în vãpaie de rug fierbinte de har tie îti striga unele ca acestea în amurg: Bucurã-te, Tulpinã de luminã a rugului nemistuit! Bucurã-te, Rouã crestinã prin care Dumnezeu S-a ivit! Bucurã-te, Inel al unui foc ce-i mai presus de cer! Bucurã-te, Lacrimã care topesti tot lãuntricul ger! Bucurã-te, Toiag cu floare întru a inimii cãlãtorie! Bucurã-te, Fir de rãcoare izvorât în lãuntrica pustie! Bucurã-te, Pecete de jar pânã în suflet pãtrunsã! Bucurã-te, Zãpadã a mintii de nici o patimã ajunsã! Bucurã-te, Mãsurã a opta a Împãrãtiei din noi! Bucurã-te, Învãtãturã scoasã din bucuria din apoi! Bucurã-te, Uimire sãrutatã de duhovniceasca minune! Bucurã-te, Mireasã, Urzitoare de nesfârsitã rugãciune!

 Condacul 2: Cum sã ne aflãm odihna de la gânduri? Maicã Fecioarã! Preasfânta Fecioarã! Cum sã ne rupem de-ale patimilor rânduri, ispitele pre înmultite ce ne-nfãsoarã? Dã-ne tu stiinta de tine râvnitã, Mãiestria cea bunã a-nduhovnicirii, cu ea sã biruim firea robitã pânã în adâncul despãtimirii si furati de “Ruga cu strigarea luminoasã” sã putem si noi ridica, dintr-o laudã întreagã si nemincinoasã, un psaltic si adevãrat: ALILUIA! 

Icosul 2: Aprinsa floare a necovârsitei vãpãi, de Dumnezeu Nãscãtoare! Tu chip al pãcii vãzut în foc într-un ocol nemãsuratã de rãcoare! Vino spre noi, ajutã-ne sã aflãm, sub blânda ta îndrumare, rãsuflul cel larg al odihnitului zbor din pieptul Porumbitei de argint, pe care si Împãratul prooroc o vedea peste culmile Vasanului plutind: Si laolaltã vom cânta cu îngerescul sobor si cu cerescul cor, vom alãtura o podobie ca aceasta cu stihuri asa: Bucurã-te, salt isihast, cu zbor de binecuvântare! Bucurã-te, suflet odihnit sub cuvioasa rãsuflare! Bucurã-te, roatã avântatã a Porumbelului de duh! Bucurã-te, pace asezatã în cugetatul vãzduh! Bucurã-te, Zare arcuitã cu heruvimice aripe! Bucurã-te, Vecie opritã în încãperea unei clipe! Bucurã-te, Vâslã uriasã întru Suisul cel ales! Bucurã-te, a Cerului Sorbire, cu subtiratic înteles! Bucurã-te, Susur de tãcere, cu lunecãri de apã vie! Bucurã-te, Roadã iscusitã, crescutã de filocalie! Bucurã-te, Mãiestritã aflare a tâlcului de închinãciune! Bucurã-te, Mireasã, Urzitoare de nesfârsitã rugãciune!

 Condacul 3: Peste veacuri, Fecioarã eu te aud, Prin gura lui Isaia, proorocul de jar. Si-n cerul Scripturii vorba ta sunã Cu toate înãltimile de dar: “Cã iatã , Prunc ni se naste si un fiu nouã ni s-a dat Pe umãr, cu semnul stãpânitor, iar numele Lui: Minunat, Îngerul marelui sfat, Dumnezeul cel biruitor, Domnul pãcii depline si pãrintele al veacului viitor” Acesta este numele Lui Numele celor cinci cuvinte, Sfânt Numele Domnului, Pe care Iisus îl va purta Pãmântule tot, ia aminte, Cu totii sã putem striga: ALILUIA!

 Icosul 3: Dintr-o Maicã de-a pururi Fecioarã Asa S-a zãmislit, S-a-ntrupat Cel ce a pãzit nevãtãmat Trupul Rugului de parã Cuvântul de rostit s-a fãcut Numele Domnului de slavã Dumnezeu cel nevãzut ce-n inima focului S-a zãmislit. Fata frumusetii ceresti, Chipul cel nemãrginit Pre Sine S-a încãput cu mãsura s-a mãsurat si aievea Cel nenumit, aici printre noi S-a arãtat în biruitor smerit cãlare pe o asinã Cercati darã si voi puterile Numelui de luminã Si de la moarte la viatã veti trece Cu firea îndumnezeitã ca sã cântãm cu totii laolaltã, limpede si fãrã ispitã: Bucurã-te, Temeiul prin care si în noi Dumnezeu se încape! Bucurã-te, Putere prin care umblãm cu Iisus peste ape! Bucurã-te, Milostivire prin care Hristos ni S-a dãruit! Bucurã-te, Liniste-n care cu numele Aminului ne-am plinit! Bucurã-te, Rãgazul în care Logosul în noi se ascultã! Bucurã-te, Pãtrundere si Împãcare cu firea noastrã robitã! Bucurã-te, Blândete prin care am ajuns Emanuelului frate! Bucurã-te, Tãcere în care Duhul în sânge ne bate! Bucurã-te, Însingurare-n care Cerul din inimă izbucnește! Bucură-te,Limpezime în care Îngerul în trup ni se urzeste! Bucurã-te, Curãtie prin care Numele de Slavã e în lume! Bucurã-te, Mireasã, Urzitoare de nesfârsitã rugãciune! 

Condacul 4: Dragoste este Domnul în veac. Dragoste este Numele Sãu. Cu toate strãduintele dragostei, sã ne pãtrundem adânc de Dumnezeu. Ca tine Fecioarã ce-L porti sã ne amintim cã-L purtãm Cã-n Dumnezeul cel viu noi trãim, suntem si umblãm. Si orisiunde vei merge, cu Domnul tu sã te stii! Si dintru virtutea de la Domnul si virtutea ta va spori Cu fiecare Fir de rãsuflare Numele Domnului vom chema, Ca sã strigãm laolaltã-n sãrbãtoare, Ca o singurã fapturã: ALILUIA! 

Icosul 4: De la tine întelegem, Fecioarã, stãruinta cea neînteleasã si puterea pomenirilor line din ruga smeritã si stearsã Da, firea apei e moale, a pietrei nespus de vârtoasã. Dar ulciorul de deasupra de piatrã cu prelingerea lui din atârnare, Din picurul boabei de apa, gaureste piatra cea tare Fecioarã si tu asadar stãruieste cu a ta milostivire peste aspra noastrã împietrire Si biruindu-ne cu picul de har sã-ti cântãm în imn de slãvire: Bucurã-te, Îndrãzneala gingãsiei din zicerea Sfântului Nume! Bucurã-te, Ulcior al picãturii cu stãruintã anume! Bucurã-te, Înfiorare de sceptru din piatra alba a Domnului! Bucurã-te, Fagure dulce al lui Iisus, Fiul Omului! Bucurã-te, Danie de gând cea a Hristosului meu! Bucurã-te, Împãrtãsanie de cuvânt din întruparea lui Dumnezeu! Bucurã-te, Revãrsãre de mir pe care Fiul ne-o dã! Bucurã-te, Metanie în fir al lui “Doamne miluieste-mã”! Bucurã-te, Iures ce mã rãpeste si pe mine pãcãtosul! Bucurã-te, Noian de pomenire care-si sporeste prinosul! Bucurã-te, Haricã depãnare a unei chemãri de minune! Bucurã-te, Mireasã, Urzitoare de nesfârsitã rugãciune! 

Condacul 5: Fecioarã Sfânta, în fata ta În veac pururi de rusine se vor da cugetarea si ritorii întelepciunii. Cã tu esti pecetea nestricãciunii, Poartã, pentru cei isteti, încuiatã si pildã vie de trãire a minunii Tu stii cã viata nu ne-a fost datã sã fie numai rãstãlmacitã cãci se cere mult mai bogatã decât sã fie numai trãitã. Ea-i dincolo de gând, dincolo de loc, dincolo de sirul de clipe al dãinuirii, E oglinda unui cer lãuntric de foc peste adâncurile inimii si fãpturii Ea e Cuvântul Lumii, ce pentru ea se vrea calea si întruparea spre vesnicie: ALILUIA!

 Icosul 5: Fecioarã, Preacuratã Maicã, tu esti într-adevãr Trezvia vointa fruntii în mir adunată, ochiul cel dinlãuntru, deschis în rotundul zãrilor toate, inima cu centrul învins de strãvezimea stãrilor curate, Tu esti cea mai dreaptã luare aminte care-n puterea agerimii uneste, dincolo de cuvinte, într-un fulger al mintii, ascutimea gândului de gheatã cu înflãcãrarea iuresului de viatã, suferinta si bucuria fãcutã cruce Care pe Întelesul cel înalt Îl aduce. Dar trezia aceasta e trezie de prunc, clarã cheie de adânc cu repezis iute si strãin ce cu nimic nu clinteste sufletul tãu cel lin, ci, dimpotrivã noi ne uimim si fațã de care, pe cât se poate ne plecãm sã cântãm cu întreaga suflare: Bucurã-te, Cruce a înflãcãrãrii si agerimii alesului! Bucurã-te, Osia Cerului cu Luceafãrul Întelesului! Bucurã-te, Spargerea gândurilor si zadarnicului stup! Bucurã-te, Oglinda cea nevãzutã, de dincolo de trup! Bucurã-te, Cãmara cea mai dinlãuntru a sufletului meu! Bucurã-te, Palat minunat al pomenirii lui Dumnezeu! Bucurã-te, Alautã a inimii sub arcusul de gând! Bucurã-te, Cântec pe cinci strune într-una chemând! Bucurã-te, Muzicã negrãitã a celei dea doua nasteri! Bucurã-te, Sãrbãtoare tãcutã a desãvârsitei cunoasteri! Bucurã-te, Logodnã la Numele cel de întelepciune! Bucurã-te, Mireasã, Urzitoare de nesfârsitã rugãciune!

 Condacul 6: Fecioarã Sfânta! Maicã neispititã de nuntã! Tu esti singura inima de om întru care, nescãzut Numele de mãrire cântã, Din tot rostul LUI cel viu si neprefãcut, De tine, pentru aceasta, cât ne uimim Preacuratã, fiindcã numai în tine, ca niciodatã, inima omului cu inima Domnului au bãtut si bat laolaltã Rugãciunea ca un ornic al gândului si al cerului Curge în lãuntrul tãu si se îngemãneazã, acolo, Cu Psaltirea subtire a misterului lângã dragostea lui Dumnezeu, O, tu! Luminã neîntinatã, nescãzutã, ne-nseratã! Învatã-ne si pe noi întelepciunea inimii, Binecuvântatã! Si asa, îmbunati si vrednici, ca unei biserici, din toatã faptura tie ne vom da, ca drept si sfânt sã putem zice: ALILUIA!

 Icosul 6: Maica Domnului! Inima de Luminã! Maica Domnului! Inimã a Pãmântului! Maica Domnului! Inimã fãrã de vinã! Maica Domnului! Inima Cuvântului! La tine venim rusinati si cãzuti, cu trupul apus si genunchii înfrânti, cã din nepricepere, inima noastrã s-a întunecat nespus, Lãsatu-ne-a pe cãile mintii noastre Domnul sã umblãm, Dar, iatã, acum la tine venim, Maica lui Iisus! Primeste-ne ca pe niste pietre ale vietii dornice de bucuriile diminetii, Diminetii celei neinserate, si zideste-ne cu inimi noi si curate, ca sã-ti cântãm: Bucurã-te, Arca de alianta a sufletului meu! Bucurã-te, Cufãr ferecat cu Numele lui Dumnezeu! Bucurã-te, Corabie vie ce plutesti peste tainele Lumii! Bucurã-te, sicrias ferit de toate zãdãrniciile humii! Bucurã-te, Tronule pe care viata te întemeiazã! Bucurã-te, Cutie de cântec prin care sunã o razã! Bucurã-te, Ladã lãuntricã a tuturor comorilor de har! Bucurã-te, Chivot de gând al prea duhovnicescului altar! Bucurã-te, Naos al cerurilor în care mintea-i liturgisitor! Bucurã-te, Sipet de foc din pieptul nostru al tuturor Bucurã-te, Biserica prea doritoare, cu Hristos sã se cunune! Bucurã-te, Mireasã, Urzitoare de nesfârsitã rugãciune! 

Condacul 7: Preasfântã, Preamaritã, Preafrumoasã, Preabinecuvântatã Mireasã! A cerurilor toate, Împãrãteasã, care ai apostoli drept alai, îngeri buni, soli si pãzitori Evanghelisti, cronicari si scriitori Biserica vie, bine aleasã ca tine dumnezeieste de luminoasã de linã, de blândã, de cuvioasã, de primitoare cereste. Dar asa precum cântã si vorbeste din slova si Sfânta Cântarea Cântãrilor tu mai esti si nespus de cumplitã, ca niste ostiri sub steagurile lor. esti clarã, esti seninã si ascutitã în chip neimblânzitor. Veghetoare si apãrãtoare a tuturor lucrurilor Sfinte, a preabunurilor haruri: celor din taine, celor din Daruri din odoare, din semne, din cuvinte Fiindcã la nunta Marelui Mire e cerutã o grijã de întreaga neprihanire Nu este îngãduitã necurãtia ochilor si a hainelor Nimeni dar, dintre acei ce sunt “neinvatati tainelor”, de unele ca acestea sã nu se atingã. Cine va lãsa porcii din mãrgãritare sã se hrãneascã, si-n vase Sfinte câinii sã lingã? Îndemnarea ca si primirea este numai duhovniceascã. Vino dar si tu, smerit, împãcat si curat! Si asa, cu totii laolaltã, vom striga, Din bucurie întreagã si înaltã ALILUIA!

 Icosul 7: Maica Domnului! Duhovnicã bunã a pãmântului! Pãstrãtoarea Predaniei Cuvântului tu ai Ierusalimul cerului, în latura lui cea nouã tãcutã o Sfântã si Mare Mãnãstire nevãzutã, unde îti stau grabnic ajutãtori, toti cei ce sunt ai “lepãdãrii de sine” adevãrati sîrguitori toti cei ai cetelor de asceti, ai cetelor de monahi, de pusnici si anahoreti, de sihastri si de duhovnici întelepti, si care au în grija lor, ca pe niste comori de binecuvântare straja, asprimea si mustrarea toate cele lãmuritoare, curãtitoare si îndreptãtoare ale neprihanirii si milostivirii tale, cele necovârsite, toate cele care la un loc sunt numite: “Învãtãtura de tainã” sau “Mostenirea Sfintilor” si pe care la îndemanã le avem si noi vãdite în hrisoavele, Scripturile si vorbele Pãrintilor, pentru care de-a pururi nu vom sti a te lãuda, a te cinsti, a te preamãri, decât numai cântâdu-ti asa: Bucurã-te, Profira bucuriei Împãrătesti a Aminului! Bucurã-te, Plinãtatea de har din lacrima Spinului! Bucurã-te, Rãdãcinã pascalã a bucuriilor noi! Bucurã-te, Pace soborniceascã statornicitã în noi! Bucurã-te, Raiule rodit de toate ploile bucuriei! Bucurã-te, Strãlucire prea clarã din privirile copilariei! Bucurã-te, Trandafir cu rouã din cãmãrile noastre de tainã! Bucurã-te, Suflet înlãcrimat si îmbrãcat cu luminã ca si o hainã! Bucurã-te, Safir al cerului pe inima noastrã picurat! Bucurã-te, Bucurie dupã care vine linistea cea de Sabat! Bucurã-te, Epitalam învesnicit peste Tãcerea de minune! Bucurã-te, Mireasã, Urzitoare de nesfârsitã rugãciune! 

Condacul 8: Doamne Iisuse Hristoase, Domnul meu cel blând! Cãtre Tine mã aplec cu fruntea. Ca Toma îmi pun mâna la locul cel Sfânt. Strâns si orbit în minte, fãrã de cuvânt astept ca orbul puntea Luminii din adânc, cea fãrã înserare si care în tot omul, ca un lãuntric soare, ne lumineazã întreg în încãperea fiintei. Cum nu Te vãd de noaptea, grosimii de pãcate, Te pipãi cu sfialã cu degetul nãdejdii, cu degetul credintei, cu deget de bãnuialã cu deget de dorire si chiar de îndoialã si neajuns as pune si cealaltã mânã, dar inima strãpunsã de fulger, de arsurã, îndurerat si dulce, cu rãsuflarea îngânã Chemarea ta întreagã si fãrã voia mea, bataia rugãciunii aleargã spre luminã într-un: ALILUIA!

 Icosul 8: Maicã a Domnului, Doamnã de taina, Doamna nãdejdii, a noptii albastre, Stãpâna cu trei luceferi pe hainã si Sfânta Anghiră a nemerniciilor noastre! Cãtre tine din nou, iatã am venit, risipit de lume, de gânduri robit, Ca, dupã sfatul cel bun si Binecuvântare, părtas m-am fãcut la mântuirea mea, Mi-am pus hotãrâre îndreptatã si tare sã silesc toatã vremea în a mã ruga. Dar idol de tãrânã, cugetul meu, nu-mi dã ragaz sã mã statornicesc în lucrarea de ruga, la locul lui Dumnezeu, cel în temeiul inimii, cãtre care râvnesc. Ajutã-mã darã, ajutãtoarea mea, în “Zicerea necurmatã” sã mã pot întemeia.

 Ajutã-mã si de-a pururi tie ti-oi cânta: Bucurã-te, Maica Domnului, întruparea întelepciunii! Bucurã-te, Puterea Fecioriei, adevãratul suflet al Lumii! Bucurã-te, Preasfintitule Trup, Loc de Dumnezeu încãpãtor! Bucurã-te, Sfânta-Sfintelor, tainita din inima tuturor! Bucurã-te, Comoara cea de gând dintru mintile cele smerite! Bucurã-te, Hãrãzie cumplitã a tuturor virtutilor negrãite! Bucurã-te, Cădelnitã neodihnitã a rugãciunilor necurmate! Bucurã-te, Unirea într-un cuget a tuturor Bisericilor împãcate! Bucurã-te, Ajutorință pânã si-n pãcatele cele neduhovnicesti! Bucurã-te, Acoperãmânt care te asterni deplin peste orice slãbiciune! Bucurã-te, Mireasã, Urzitoare de nesfârsitã rugãciune! 

Condacul 9: (aceasta se citeste de trei ori) 

O! Maicã a Domnului de-a pururi curatã, Ca nouã alãute si nouã potire fiecare rugãciune a noastrã sã fie în revãrsarea ei necurmatã Si cãtre Sfânta Treime, suitã bucurie, aducerea ei preabinemiresmatã de pe palmele tale cãtre Hristosul Mire sã-si treacã prinosul de dreaptã slãvire! Ca sã putem cu Cerurile toate a striga, într-o îmbrãtisatã necovârsire, cel mai presus: ALILUIA! ALILUIA! ALILUIA! 

Apoi se zice iarasi Icosul 1 si Condacul 1 

 Dupã citirea ACATISTUL spunem: Încã ne rugãm pentru mila, viata, pacea, sãnãtatea, mântuirea, cercetarea, iertarea, bunã-sporire si chivernisire a robilor lui Dumnezeu ..(numele de botez a celor pentru care ne rugăm, inclusiv ale dușmanilor noștri) si pentru ca sã li se ierte lor toatã greseala cea de voie si cea fãrã de voie.

Oxidul Nitric - molecula vieții

 Oxidul nitric este un gaz care, deși există doar câteva secunde, are un impact major asupra funcțiilor organice, fiind capabil să influențeze atacurile de cord și să întărească funcțiile anatomice. Este un radical liber, fiecare moleculă este formată dintr-un atom de azot și un atom de oxigen.

Oxidul nitric este asemeni unei adieri de vânt care înlătură poluarea din noi, trecând rapid prin organism, însuflețindu-l.

Are rol de neurotransmițător, moleculă de semnalizare, agent vasodilatator, agent bronhodilatator, captator de radicali, metabolit uman, metabolit Escherichia coli…

Facilitează transmiterea mai rapidă a informaţiilor şi controlează problemele legate de îmbătrânire prin rolul decisiv pe care îl îndeplineşte în menţinerea sănătăţii.

Oxidul nitric (NO) nu trebuie confundat cu protoxidul de azot (N2O), un anestezic general, sau cu dioxidul de azot (NO2), care este un poluant otrăvitor al aerului. 

Mica moleculă de doi atomi este parțial responsabilă pentru capacitatea noastră de a percepe orice simțim.

Talamusul se află deasupra trunchiului cerebral (parte a sistemului nervos central). Pe măsură ce căscăm și deschidem ochii dimineața, trunchiul cerebral trimite mici pufuri de oxid nitric către talamus, care apoi îl direcționează în alte zone.  

Când  informațiile senzoriale din mediul inundă sistemul - lumina soarelui, ceasul care bipuie, claxonul mașinilor (înainte: cântatul cocoșilor) - toate acestea trebuie procesate și organizate, astfel încât creierul să poată înțelege împrejurimile, pe ce planetă te afli și să înceapă a fi pregătit pentru a îndeplini sarcini mai complexe.

Oxidul nitric are un rol foarte important în irigarea eficientă cu sânge a tuturor organelor și țesuturilor din corp. Crescând nivelul de oxid nitric, automat va crește și capacitatea circulației sanguine, iar mai mult oxigen va fi livrat la organe și țesuturi, ceea va rezulta în mai multă energie, mai puțină oboseală și o stare fizică și mentală mult îmbunătățită. 

Celulele din corpul nostru, din sânge, din vasele de sânge şi din plămâni produc această  moleculă de semnalizare, endogenă, oxid nitric, despre care oamenii de ştiinţă spun că este responsabilă cu starea de bine, de fericire, cu sănătatea vaselor de sânge, a întregului sistem cardiovascular, cu anti-îmbătrânirea, dar şi cu multe alte procese din corpul nostru a căror funcţionare optimă o asigură.

Multe dintre afecţiunile asociate cu scăderea producţiei de oxid nitric ţin de apariţia disfuncţiilor organice ca urmare a degenerării celulelor. La fel cum serotonina şi dopamina induc o stare de fericire, oxidul nitric are un efect de calmare, determinând o reacţie în lanţ la nivel celular, prin intermediul căreia vasele de sânge se relaxează şi se dilată.

Deficienţa de oxid nitric se resimte la nivelul întregului organism ca o stare de oboseală mai ales după o perioadă stresantă sau în care organismul nu a beneficiat de odihnă,

în anul 1998, studiile despre oxidul nitric aveau să  aducă unor medici americani Premiul Nobel: Robert F. Furchgott, Louis J. Ignarro, Ferid Murad

Creierul, memoria pe termen lung funcționează, codează informația cu ajutorul oxidului nitric.

Previne accidentele vasculare   De asemenea, după ce este eliberat în corp, oxidul nitric acţionează ca un anticoagulant prevenind accidentele vasculare cerebrale, impulsionând globulele albe să lupte cu infecţiile, echilibrând nivelurile neurotransmiţătorilor şi reducând inflamaţia celulară. Persoanele care suferă de ateroscleroză (îngroşarea arterelor şi apariţia cheagurilor de sânge) au o deficienţă de oxid nitric necesar pentru curăţarea constantă a arterelor. Conform studiilor, în jurul vârstei de 40 de ani, producţia de oxid nitric scade, iar asta afectează întregul organism.

Dacă stimulăm producţia de oxid nitric, obţinem o revitalizare a organismului, combatem procesul de îmbătrânire la nivelul de bază al sistemului circulator.

Se obţine prin alimentaţie, respiraţie corectă sau suplimente cu arginină. Mai este necesar suficient calciu, vitamina D3, dar şi K2, aceasta din urmă controlând calciul şi prevenind acumularea lui în rinichi sub formă de pietre. Sunt și suplimente recomandate de doctori. Tratamentul cu nitroglicerină crește nivelul de oxid nitric, dilatând vasele de sânge și reducând astfel durerile cardiovasculare.

Molecula a fost în atenţia multor cercetători, iar rezultatele l-au făcut pe medicul austriac Ihor Huk, şeful Departamentului de Chirurgie de la Wiener Privatklinik, doctor în medicină și om de știință apreciat, cu peste 300 de lucrări, publicate în jurnale medicale, să spună că, având un aport suficient de oxid nitric în organism, nu ne vom îmbolnăvi niciodată acest gaz fiind chiar mai important decât oxigenul”. El a mai spus că inima poate bate mai mult timp fără oxigen decât fără oxid nitric. Dacă eliminăm din inimă oxidul nitric, ea se oprește imediat.

„Cu toții beneficiem de o creștere a oxidului nitric, pe care îl putem obține din L-arginina mâncând mai multe semințe de dovleac, nuci – nuci, arahide, caju, cereale integrale precum ovăz și porumb și orez brun și carne albă de pui și curcan.

În afară de arginină mai sunt factori care au legătură cu oxidul nitric. Calciul e unul dintre ele. Pe lângă calciu, ai nevoie și de vitamina D3, care e de fapt un hormon, astăzi cu toții știm că D3 e un hormon care controlează calciul. Avem nevoie și de vitamina K2 care controlează calciul și previne acumularea lui în rinichi sub formă de pietre. Dacă aveți toți acești factori, atunci creierul, vasele de sânge, inima, sistemul imunitar vor funcționa perfect. Nu vă veți îmbolnăvi niciodată, vă garantez!”

„Avem nevoie, de asemenea și de 500 miligrame de calciu, pe zi și de 100-200 de micrograme de vitamina K2. ”Majoritatea medicilor recomandă să luați magneziu, fără să se gândească la elementele din care e construit corpul uman. Avem nevoie de 40 de ori mai puțin magneziu decât de calciu. Dacă îți iau calciul din organism, vei muri.  

Imaginați-vă că corpul nostru este un „Tesla”, iar motorul este oxid nitric. Luăm oxidul nitric de la sine înțeles, deoarece este corpul nostru, dar trebuie să-l încărcăm, să-l reumplem și să avem grijă de el. Nu putem lua oxid nitric ca supliment independent, deoarece este un gaz, dar putem regla cele patru roți pentru a ne asigura că au grijă de motor.” a mai spus prof. Ihor Huk,

Cele patru roți sunt Vitamina D3, Vitamina K2, Calciu și L-arginina + L-Citrulină.

https://drhuk.com/articles/2021/11/your-body-is-a-performance-vehicle/

Oxidul nitric stimulează sănătatea pielii, activitatea minoxidilei, esenţială în combaterea căderii părului, şi revitalizează întregul organism.

Stabilizarea NO este făcută de oxitocină, eliberată în corp când suntem fericiți, încrezători. 

Impactul mental al exercițiului este de asemenea important; activitatea fizică promovează concentrarea și este un puternic ameliorător al dispoziției.  „În controlul tensiunii arteriale, îl numim „stres de forfecare” flux de sânge în arterele noastre. Această creștere este un stimulator puternic în eliberarea de oxid nitric din celulele de pe suprafața interioară a arterelor noastre. Exercițiile fizice regulate –alergând de cel puțin 5 – 10 kilometri de trei ori pe săptămână – ajută la promovarea colesterolului bun și la scăderea colesterolului rău, precum și la susținerea mușchilor scheletici și la reglarea hormonilor” Dr. Huk.

Respirația pe nas are un rol foarte important în producția de oxid nitric în corp, care crește de șase ori atunci când respirăm pe nas.

Felul în care respirăm este important pentru formarea de oxid nitric în organism.

Conform specialiştilor, valva oxidulului nitric se află în faringele nazal, motiv pentru care meditaţia şi respiraţia nazală sunt foarte importante. Fluxul de aer care trece prin nas în timpul respiraţiei facilitează alimentarea foarte bogată cu oxid nitric şi injectarea acestuia în sistem.

 Respiraţia pe gură nu asigură o cantitate suficientă de oxid nitric în plămâni, iar stresul împiedică şi mai mult absorbţia acestui gaz vital.

Apneea împiedică în schimb absorbția oxidului nitric.

Atunci când inspirăm prin oricare din cele  trei cornete, dilatând abdomenul și cutia toracică   putem inspira CE VREM! Oxigen, prana, oxid nitric, suavitatea parfumului unei lăcrămioare, etc. Precum se știe, creierul nu face diferența între un gând clar, repetat și ceea ce numim realitate. Noi ne agățăm constant doar de o singură realitate (consensuală, desigur), nedând nici o  șansă creierelor să participle la crearea acelei realități pe care ne-o dorim.

 

Am postat pe YouTube despre Oxidul Nitric

https://www.youtube.com/watch?v=29xt-0Am41Y

 

................„Stabilizarea NO este făcută de oxitocină, eliberată în corp când suntem fericiți, încrezători.” Râsul este o terapie puternică. Vrem motive EXTERIOARE să râdem?! nu neapărat. Primul hohot poate fi mai greu dar, trebuie insistat. Râsul contractă și decontractă mușchii, deci e un masaj la purtător. Da, e adevărat, când râdem respirăm pe gură. Ca terapie este extrem de puternică dar și dură. Așa că mai bine, râdem!

https://reiki-jurnalulunuimaestru.blogspot.com/2024/06/respiratia-pe-gura-orala.html

! Râsul prea zgomotos poate însemna probleme cardiace. Sau o personalitate care vrea să domine, să fie „primadonă” deoarece, autoaprecierea e scăzută.

Râsul, ca și căscatul e molipsitor. Fiți atenți la organele interne: care e mai posomorât? dirijați râsul (energia) acolo.

https://reiki-jurnalulunuimaestru.blogspot.com/2016/02/beneficiile-cascatului.html

Când vă potoliți, respirați, de câteva ori, pe nas. O respirație echilibrată de 3-4 sec-3-4 sec. Ideal este să ajungem la inspirație 5,5 sec. expirând tot 5,5 sec. 

Puterea Bagha

 

Despre tehnica Bagha am citit în cartea „Salturi cuantice” scrisă de Burt Goldman.

O metodă uluitor de simplă: vrei o manifestare (urgentă sau nu) a unei dorințe, situații?

Atinge  cu vârful limbii cerul gurii, palatul moale. „Această acţiune are rolul unui declanşator, are menirea să pornească ceva. Este un fitil, dar un fitil care nu este ataşat la nimic doar va fâsâi şi va arde complet. Bagha necesită intenţie. Înainte de a utiliza această tehnică, trebuie să ai în minte un rezultat. Când îţi atingi vârful limbii de cerul gurii este ca şi cum i-ai spune minţii „pregăteşte-te, că urmează să facem ceva"; acest ceva este intenţia ta”.

Vrei un loc de parcare? îţi cauţi un loc de parcare într-o piaţă aglomerată? Ok, s-ar putea să găseşti unul întâmplător,„ dar dacă foloseşti tehnica Bagha în timp ce te îndrepți spre acel loc, ai mai multe şanse să-l găseşti. Ţi se pare cumva că sună prostesc? S-ar părea că da. Pune-ţi limba pe cerul gurii, şi vei găsi locuri de parcare. Foloseşte tehnica Bagha şi spune în gând „loc bun de parcare''. Asta e tot”.  

„De câte ori doreşti să se întâmple ceva de natură imediată, foloseşte tehnica Bagha. Ca exemplu, să spunem că mergi la un restaurant şi vrei să ai un loc bun şi să faci alegerea potrivită. În timp ce eşti pe drumul către restaurant, atinge cu limba cerul gurii și spune în gând „loc bun” sau „cea mai bună alegere” sau orice cuvinte ar fi potrivite în contextul respectiv, care stabilesc intenţia. Dacă mergi undeva şi ai nevoie de un loc de parcare aproape de locul unde te vei afla, spune pe drum „loc de parcare”. Dacă această tehnică sună destul de ciudat, nu o judeca, ci foloseşte-o”.

Sau foloseşte tehnica Bagha pentru a găsi un loc bun la teatru, moll, pe plajă, în avion, sau pentru a veni maxi-taxi, metroul mai repede. Încearcă. Lasă orice logică deoparte și acceptă că „se pot întâmpla minuni!”.

Cu gura închisă, pur şj simplu atinge- ţi cerul gurii cu vârful limbii. În zona imediat din spatele dinților, alții își ating palatal moale; oricare din aceste locuri este bun. O să te convingi!

„Înainte să folosești Bagha trebuie să ai o anumită intenţie. lntenţia o face să funcţioneze. Intenţia eşte factorul instigator. Când rostești (în gând) ce vrei, acest fapt pune intenţia în mişcare.

Nu funcţionează chiar de fiecare dată, dar funcţionează destul de des pentru a o folosi”…când îți amintești. De ce spun asta?! Pentru că uităm prea repede ceea ce ne-ar fi de ajutor, ceea ce ne-ar reda, măcar, puțină încredere în noi. Se întâmplă destul de des încât să te facă să simţi că ai un pic de control asupra vieţii tale. Începi să te prețuiești ca ființă umană care poate decide. Ciudat?! Nu !!!

Căutam cartea Salturi cuantice și, evident că nu o „vedeam” în bibliotecă. Raft după raft… OK! Am s-o găsesc… și iar cu ochii printre cărți! Căutam cartea pentru a mai citi despre tehnica Bagha !!! de-abia după vre-o 15-20 minute de adrenalină, mi-a venit în minte să pun limba pe cerul gurii și să gândesc: „cartea lui …” nu râdeți, dar uitasem și numele autorului de cât tot căutam. Nu a mai contat. Subconștientul știa foarte bine despre ce e vorba. Doar am întins mâna și am luat cartea.

„Să zicem că ai început să te mânii dintr-o anumită cauză, şi nu vrei să tot torci acea mânie. Dacă intenţia ta este de a fi calm, pur şi simplu spune-ţi mental cuvintele „calm" sau „mânie, disparj" şi atinge-ţi cu limba cerul gurii”. Instantaneu caută în tine. Vei constata că mânia …a dispărut.

O explicație simplă: când minţii i-a fost dat un ordin, se eliberează energii electromagnetice fie pentru a respinge, sau pentru a atrage rezultatul.

Bagha are mii de utilizări, şi cu cât o foloseşti mai mult, cu atât vei deveni mai încrezător în obţinerea a ceea ce îţi doreşti. și mai expert în manifestări! 

Funcționează? Da! Continua s-o folosești și uimește-te de fiecare data când „se întâmplă” realizarea. Creierul se va obișnui și el cu șoșotelile tale!

                                                                          ***

De fapt este o tehnică yoga veche de mii de ani. Conceptul utilizează una dintre chakre minore, Talu sau Lalana. Iar în apropiere este chakra BINDU. Bindu este un centru adimensional. Este denumit uneori Chidghana, adică cel care își are rădăcinile în conștiința infinită.

Tehnica se numește Nabho Mudra. Este menționată în Gheranda Samhita, capitolul 3.

 Nabho Mudra este forma moale, simplă și ușoară a Khechari Mudra - o tehnică extrem de puternică, greu de realizat.

Nabho – Cuvântul sanscrit „ Nabho ” reprezintă Cerul. Cuvântul „ Nabh ” este sinonim cu „ Akash ” care înseamnă și Cer sau spațiu. Ca și la noi, cuvintele au două sensuri, cel puțin.

Mudra – Cuvântul „ Mudra ” aici reprezintă „ Mana Mudras ”, gesturi ale capului sau sigilii (gestul este făcut cu limba).

Această Mudra este cunoscută și sub denumirea de Blocare Yogică a Limbii sau „ Gestul Cerului ”.

 Atunci când limba, un mușchi puternic, atinge CERUL gurii, se restartează multe energii care sunt adormite sau folosite aiurea: când spunem neadevăruri, când bârfim, când ne plângem de una, de alta, etc. pentru că, pe lângă chakra Lalana (Talu) mai avem și chakra BINDU care produce atât nectar, cât și otravă. Glandele de nectar și otravă sunt împreună. Depinde de noi, de conștientizarea și efortul nostru, ce activăm.

Când „vorbim în gând” spunând ce vrem, activăm și chakra Vishundha responsabilă de comunicare, manifestare. Care va avea un rol tot mai important în timpurile actuale.

                                                                       ***

Atenționare: spuneți „ loc de parcare”, atingeți cu limba cerul gurii având gura închisă și…. fiți atenți la drum! O fi, n-o fi, vedeți voi!

O prietenă mi-a povestit că, după ce aproape că devenise un automatism de a-și asigura așa locul de parcare, s-a supărat că nu a mai găsit loc. Începuse și o furtună cu vijelii așa că a ajuns „murată” acasă. Expresia îi aparține. După vre-o oră, a auzit că s-a prăbușit un copac peste mașina parcată „în locul ei”. Era siderată! Nu a luat totți sfinții la rând, dar mulțumea Maicii, lui Dumnezeu cu o fervoare de care nu o prea credeam în stare.

I-am spus de BINDU: nectar sau otravă! Care depind numai de noi, de atitudinea și vorbele noastre.

Atingi CERUL gurii cu vârful limbii, spui și … îți vezi de treabă. Dacă începi să „te încordezi” vei bloca manifestarea. Dacă ești relaxat, manifestarea va avea loc. Atât!

Vă doresc împlinirea multor minuni! Provocați-le!

 

N.B. tot ceea ce este între ghilimele sunt citate din cartea Salturi cuantice scrisă de Burt Goldman.

 

 

 

 

Hristos a înviat !!!

 

Învierea Domnului- pictor pr. Arsenie Boca

În anul acesta, Natura a fost Marea Catedrală în care s-a desăvârșit, încă odată, ritualul Veșniciei. 

Pandemia a condiționat această slujire în Natură, cântând Imn de slavă, Luminii Hristice care pogoară când e dorită, chemată. 

Marile Taine se desfășoară tăcute, an de an, făcându-ne părtași, binecuvântându-ne cu încă un strop de veșnicie. Schimbările se desfășoară în ritmul lor iar noi suntem cei mai desăvârșiți martori ai acestor timpuri.

 Gândurile și faptele noastre sunt revărsări de îngeri, desăvârșite fiind în arhangheli. Fie să le onorăm așa cum Marele Domn a zidit ființarea noastră. 

Fie să primim binecuvântările hristice în inimile, sufletul și viața noastră !!!

 

Arta de a iubi

Omul care nu credea în iubire este titlul acestei povestiri din cartea: Arta de a iubi-o carte din înțelepciunea toltecă scrisă de Don Miguel Ruiz. Ne putem regăsi într-un personaj sau în celălalt. 
Descoperim, încă odată, că vechile deprinderi au o putere enormă, chiar și la cei care înțeleg și apoi trăind „realitatea iubirii”, fac un gest care doboară totul. Oricât de inteligent ai fi, prăpastia pare a fi încă mare și revii la vechile obiceiuri. 
Iubirea nu cere nimic, ea doar este existentă,  dar obișnuința, disponibilitatea de a da (acapara) cu bune intenții o depășim cu greu. Citind povestirea, fiți atenți la reacții. Veți descoperi multe despre modalitățile personale de gândire dar și de credințe. 

 Citiți și apoi stați o clipă ca să vă lămuriți cu voi înși-vă. Reluați pasajele care v-au „marcat”. Ele pot determina o atitudine, o înțelegere mai profundă. 

Lectură plăcută și cu folos !!!

                                                 

„Aş dori să vă istorisesc o poveste foarte veche, despre omul care nu credea în iubire.

Acesta era un om obişnuit, la fel ca dumneavoastră şi ca mine, dar ceea ce îl făcea să fie cu adevărat deosebit era felul său unic de a gândi: el nu credea că iubirea există.

 Evident, a avut o sumedenie de experienţe în încercarea de a găsi iubirea; mai mult, i-a observat şi pe oamenii din jurul său. Şi-a petrecut o mare parte din viaţă căutând iubirea, dar singurul lucru pe care l-a descoperit a fost că aceasta nu există.

Oriunde se ducea eroul nostru, el le povestea oamenilor că iubirea nu este decât o invenţie a poeţilor, un concept creat de religii pentru a-i manipula pe cei slabi, pentru a-i controla, pentru a-i face să creadă. El le spunea că iubirea nu este reală, şi deci nimeni nu o poate găsi, oricât de mult ar căuta-o.

Omul nostru avea o inteligenţă foarte vie şi era foarte convingător. El a citit o grămadă de cărţi, s-a dus la cele mai bune universităţi şi a devenit astfel un savant reputat. Putea vorbi în orice piaţă publică, în faţa a tot felul de oameni, iar logica sa era foarte puternică. El le spunea că iubirea este ca un drog, te ameţeşte şi te face să o doreşti din nou şi din nou, creându-ţi o dependenţă de ea.

Ce se întâmplă însă dacă nu-ți primeşti porţia zilnică de dragoste? La fel ca în cazul unui drog, ai nevoie de această doză zilnică. Le mai spunea că relaţiile dintre îndrăgostiţi sunt la fel ca şi cele dintre un dependent de droguri şi un vânzător de droguri.

Cel care are o nevoie mai mare de iubire este precum cel dependent de droguri, iar cel care are o nevoie mai mică de iubire este precum vânzătorul de droguri.

 Cu cât nevoia de iubire este mai mică, cu atât mai bine poţi controla relaţia cu celălalt. Această dinamică a relaţiilor interumane poate fi văzută cu ochiul liber, căci în orice relaţie există un partener care iubeşte mai mult şi un altul care nu iubeşte deloc, dar îl manipulează pe celălalt.

Unii oameni profită aşadar de pe urma altora, la fel cum un vânzător de droguri profită de pe urma toxicomanilor. Partenerul dependent, cel care are nevoia mai mare de iubire, trăieşte tot timpul cu teama constantă că nu îşi va putea asigura următoarea doză de dragoste, adică de drog. "Ce mă voi face dacă mă va părăsi?" Teama îl face pe dependentul de iubire foarte posesiv: "Îmi aparţine!" El devine astfel gelos şi solicitant, din cauza fricii de a nu pierde următoarea doză. Furnizorul de drog îl poate manipula cum doreşte, dându-i mai multe sau mai puţine doze, ori refuzându-i-le complet. În acest fel, partenerul care are nevoie de iubire se va preda complet şi va fi dispus să facă orice, de teama de a nu fi abandonat.

Eroul nostru a continuat să le explice ascultătorilor de ce nu există iubirea: "Ceea ce numesc oamenii iubire nu este altceva decât o relaţie de teamă care are la bază controlul. Unde este respectul reciproc? Unde este iubirea pe care susţin că şi-o poartă cei doi parteneri? Nu există aşa ceva.

În faţa reprezentanţilor lui Dumnezeu, a rudelor şi prietenilor lor, cuplurile tinere fac tot felul de promisiuni, că vor trăi împreună, că se vor iubi şi se vor respecta reciproc, că vor fi aproape unul de celălalt, la bine şi la rău. Ei promit să se iubească şi să se respecte reciproc, şi culmea este că ei chiar cred în aceste promisiuni, menite parcă să fie încălcate.

Imediat după căsătorie, la numai o săptămână sau o lună, amândoi încep să îşi încalce promisiunile făcute. Totul se reduce la un război al controlului, la cine reuşeşte să manipuleze pe cine. Cine va fi furnizorul de droguri şi cine toxicomanul...

După numai câteva luni, respectul pe care şi l-au promis iniţial cei doi a dispărut. În urma lui nu au rămas decât resentimente, otrava emoţională, răni reciproce, care cresc treptat, până când iubirea nu mai există deloc. Ei rămân totuşi împreună, dar numai de teama de a nu fi singuri, de frica de ceea ce vor spune ceilalţi, şi chiar de teama propriilor critici şi păreri.

Unde se mai poate vorbi însă de iubire?

 El le-a mai spus că a văzut multe cupluri în vârstă care au trăit împreună 30, 40 sau 50 de ani, şi care erau foarte mândre că au trăit atâta vreme împreună. Dar când vorbeau despre relaţia lor, tot ce spuneau era: "Am supravieţuit căsniciei". Altfel spus, unul din ei se abandonase celuilalt; de regulă, femeia era cea care ceda şi decidea să îndure suferinţa. Oricum, persoana care avea voinţa mai puternică şi nevoi mai puţine câştiga războiul, dar unde era iubirea de care vorbeau?

Partenerii din aceste cupluri se tratau reciproc ca pe nişte posesiuni. "Ea este a mea". "El este al meu". Si astfel, eroul nostru a continuat să peroreze despre motivele pentru care nu credea că există iubire.

 El le-a mai spus oamenilor: "Eu am trecut prin toate acestea. De acum înainte nu voi mai permite nimănui să îmi manipuleze mintea şi să îmi controleze viaţa în numele iubirii".

Argumentele lui erau logice, şi el a convins multă lume prin cuvintele sale.

Iubirea nu există. Într-o bună zi însă, eroul nostru se plimba prin parc. El a văzut acolo, aşezată pe o bancă, o femeie frumoasă care plângea. Văzând-o cum plânge, s-a simţit curios. De aceea, s-a aşezat lângă ea şi a întrebat-o dacă poate s-o ajute cumva.

Vă puteţi imagina surpriza lui când ea i-a spus că plânge pentru că iubirea nu există.

 "Uimitor, i-a răspuns el, o femeie care crede că iubirea nu există!" 

Evident, a dorit să afle mai multe despre ea.

- De ce spui că iubirea nu există? a întrebat-o el.

 - Ei, e o poveste lungă, i-a răspuns ea. M-am căsătorit pe când eram foarte tânără, cu toată iubirea, cu toate acele iluzii, plină de speranţă la gândul că îmi voi împărţi viaţa cu acel bărbat. Ne-am jurat reciproc loialitate, respect şi credinţă, şi am întemeiat o familie. Dar în curând totul s-a schimbat. Eu am fost soţia credincioasă, care avea grijă de copii şi de casă, în timp ce soţul meu a continuat să se ocupe de carieră. Pentru el, imaginea şi succesul erau mai importante decât familia noastră. A încetat să mă mai respecte, la fel cum am încetat şi eu să îl mai respect pe el. Am început să ne certăm, iar la un moment dat am descoperit că nu îl mai iubesc, la fel cum nici el nu mă mai iubeşte pe mine. Dar copiii aveau nevoie de un tată, aşa că am preferat să rămân alături de el şi să fac tot ce îmi sta în puteri ca să-l suport. Acum copiii au crescut şi au plecat. Nu mai am nici un motiv să rămân alături de el. Între noi nu există respect sau bunătate. Ştiu însă că, dacă îmi voi găsi pe altcineva, va fi la fel, căci iubirea nu există. Nu are nici un sens să caut ceva ce nu există. De aceea plâng.

Înţelegând-o perfect, el a îmbrăţişat-o şi i-a spus:

- Ai dreptate: iubirea nu există. Noi căutăm iubire, ne deschidem inimile şi devenim astfel vulnerabili. În locul ei, tot ce descoperim este egoismul. Acesta ne răneşte, chiar dacă suntem convinşi că ne vom putea detaşa. Oricâte relaţii am avea, acelaşi lucru se petrece din nou şi din nou. De ce să ne mai obosim să căutăm iubirea?

Cei doi gândeau la fel, aşa că s-au împrietenit rapid. Între ei s-a creat o relaţie frumoasă. Se respectau reciproc şi nu s-au dezamăgit niciodată. Pe măsură ce relaţia avansa, ei deveneau din ce în ce mai fericiţi împreună. Nu ştiau ce este invidia sau gelozia. Nici unul nu încerca să îl controleze pe celălalt, nu erau deloc posesivi. Relaţia dintre ei a continuat astfel să se aprofundeze. Le plăcea să fie împreună, căci viaţa li se părea mult mai amuzantă astfel. Când nu erau împreună, ceva lipsea din viaţa fiecăruia dintre ei.

Într-o zi, pe când era plecat din oraş, eroului nostru i-a trecut prin cap o idee absolut ciudată:

"Hm, poate că ceea ce simt eu pentru ea este iubire. Dar e o senzaţie atât de diferită de ceea ce simţeam înainte. Nu are nimic de-a face cu ceea ce descriu poeţii, nici cu ceea ce afirmă religia, căci nu mă simt deloc responsabil pentru ea. Nu iau nimic de la ea, nu simt nevoia ca ea să aibă grijă de mine, nu îmi vine să-mi vărs frustrările asupra ei pentru eşecurile mele sau pentru problemele mele personale. Petrecem atât de bine împreună. Ne bucurăm fiecare de prezenţa celuilalt. Eu respect felul în care gândeşte ea, felul în care simte. Nu mă simt deloc stânjenit alături de ea, nu mă agasează niciodată. Nu mă simt gelos când este cu alţi bărbaţi. Nu simt invidie atunci când are succes. Poate că iubirea există totuşi, dar este altceva decât ce cred oamenii".

De-abia aştepta să ajungă acasă şi să-i spună de ideea ciudată care i-a trecut prin cap. Nici nu a început însă bine să vorbească şi ea i-a luat vorba din gură:

- Ştiu exact ce vrei să spui. Mi-a trecut şi mie prin cap aceeaşi idee, cu mult timp în urma, dar nu am vrut să-ţi spun, căci ştiam că nu crezi în iubire. Poate că iubirea există totuşi, dar nu este ce credeam noi că este. Cei doi au decis să devină amanţi şi să trăiască împreună, şi au rămas uimiţi să constate că lucrurile nu s-au înrăutăţit în nici un fel. Au continuat să se respecte reciproc, să se sprijine unul pe celălalt, iar iubirea dintre ei a crescut continuu.

Chiar şi cele mai simple lucruri le umpleau inimile de bucurie, căci erau atât de fericiţi. Inima bărbatului era atât de plină de iubirea pe care o simţea, încât într-o noapte s-a produs un mare miracol.

 Privea stelele şi a descoperit una care era incredibil de frumoasă, iar inima lui era atât de plină de iubire încât steaua a început să coboare şi s-a aşezat în palma lui.

Apoi s-a produs un al doilea miracol: sufletul lui a fuzionat cu steaua respectivă. Era extrem de fericit, şi de-abia aştepta să se ducă la iubita lui şi să-i dăruiască steaua, ca semn al iubirii sale pentru ea.

Când el i-a dăruit însă steaua, femeia a simţit un moment de îndoială; iubirea lui era prea copleşitoare, şi atunci, steaua a căzut la pământ şi s-a spart într-un milion de cioburi.

Si uite-aşa, am ajuns iarăşi la un bărbat bătrân, care colindă lumea şi ţine discursuri despre faptul ca iubirea nu există.

Acasă la el, o femeie în vârstă, dar încă frumoasă, îşi aşteaptă bărbatul şi îşi plânge amarul pentru paradisul pe care l-a ţinut pentru o clipă în mână, dar pe care l-a pierdut din cauza unei clipe de îndoială. Aceasta este povestea celui care nu credea în iubire.

Cine a comis greşeala? Puteţi ghici?

Greşeala i-a aparţinut bărbatului, care a crezut că îi poate dărui femeii fericirea lui.

Steaua nu era altceva decât propria lui fericire, iar greşeala lui a fost că a renunţat la ea şi a aşezat-o în mâinile ei.

Fericirea nu vine niciodată din afara noastră. 

El era fericit datorită iubirii care ţâşnea din inima lui. 

Ea era fericită datorită iubirii care ţâşnea din inima ei.

Când el a făcut-o însă pe ea responsabilă pentru fericirea lui, ea a spart steaua, căci nu putea fi responsabilă pentru fericirea lui.

Indiferent cât de mult îl iubea femeia, ea nu îl putea face fericit, căci nu avea de unde să ştie ce era în mintea lui. Ea nu putea şti care erau aşteptările lui, căci nu îi cunoştea visele.

 Dacă veţi proceda la fel, luându-vă fericirea şi punând-o în mâinile unei alte persoane, mai devreme sau mai târziu ea se va sparge, la fel ca şi steaua din poveste.

Dacă îi dăruiţi altcuiva fericirea dumneavoastră, persoana respectivă v-o poate fura.

Pe de altă parte, de vreme ce fericirea se naşte în interior şi este rezultatul iubirii dumneavoastră, sunteţi unicul responsabil pentru ea.

Nu aveţi dreptul să faceţi niciodată responsabil pe altcineva pentru ea. 
Şi totuşi, atunci când mergem la biserică, primul lucru pe care îl facem este schimbul de inele.

 Noi ne punem steaua în palma celuilalt, aşteptând ca el (sau ea) să ne facă fericiţi, şi invers.

Nu contează cât de mult iubiţi pe altcineva; nu veţi putea fi niciodată cel care doreşte cealaltă persoana să fiţi. Aceasta este greşeala pe care o comit majoritatea oamenilor de la bun început.

 Noi ne bazăm fericirea pe celălalt. Din păcate, lucrurile nu merg în acest fel.

Noi facem tot felul de promisiuni pe care nu le putem respecta, după care ne mirăm că am eşuat.

                                                     

„Arta de a iubi-o carte din înțelepciunea toltecă”- Don Miguel Ruiz