Imnul Acatist la Rugul Aprins al Maicii Domnului - Povestea unui mister, un cântec de rază

O poveste fascinantă despre Imnul la Rugul Aprins Acatist al Maicii Domnului am citit acum mulți ani, în Revista Lumea Misterelor. O poveste, o taină*.

 În Obcinele Bucovinei, trăia retrasă, doamna Melania C. una din frumusețile Bucureștiului interbelic, care a fascinat cu frumusețea și eleganța sa, pe toți cei din jur: membri ai Casei regale, politicieni, gazetari, ofițeri… Pe cei asupra cărora privirea ei poposea, nu o mai uitau. 

 Intr-o căsuță dată cu var alb, cu o grădină plină de flori în mijlocul căreia trona un nuc imens, trăia dna Melania cu „ochii de icoană”, acum cu o altă eleganță, care-ți copleșea, duios și răvășitor, inima. Ochi curați care priveau direct în suflet. Simțeai că ești ca o carte pe care ea o știa citi. 

 Eu nu am cunoscut-o. Citind articolul parcă eram acolo, în livada de basm. Simțeam mireasma florilor, auzeam zumzetul molcom al gâzuțelor, foșnetul ierbii și a frunzelor în adierea vântului… Povestea ei, zguduitor de simplă. Puțin înainte de cel de-al doilea război mondial, femeia care era sufletul sindrofiilor, nu mai apărea nicăieri. Se zvonea că se îndrăgostise de un scriitor și gazetar care era unul din întemeietorii Cercului Rugul Aprins de la Mânăstirea Antim, din București și din care făceau parte clerici și mireni, scriitori, oameni care căutau desăvârșirea prin Rugăciunea Inimii. Se îndrăgostise de Sandu Tudor, care va îmbrăca haina monahală sub numele de Agathon apoi ca ieroschimonah, Daniil Tudor. Melania l-ar fi vrut pe Sandu Tudor, numai pentru ea. A participat la întrunirile de sâmbătă și duminică ale Cercului Rugului Aprins, numai pentru a fi aproape de Sandu Tudor, care era o covârșitoare prezență în inima ei înflăcărată. 

 „ De la Sandu am înțeles că darul cel mai de preț pe care mi-l putea face, nu era atât iubirea lui, ci ajutor pentru a mă înțelege pe mine și relația mea cu Domnul Iisus. Eu încercam să mi-l apropii pe Sandu mergând la acele întâlniri de sâmbătă și duminică de la Antim, însă atunci, ca și acum, femeile nu erau acceptate cu ușurință în discuțiile pe teme religioase. La început, orgoliul mă făcea să îmi strig pe față nemulțumirea…. Nu mă luau în seamă și bine făceau. Încet, am învățat să mă smeresc, să tac și să ascult. Sub ochii mei și în ființa mea, Sandu Tudor se transforma dintr-un bărbat pe care îl iubisem și pe care mi l-aș fi dorit ca soț, într-un îndrumător spiritual” spunea Melania.

 „ Au trecut ani și, în 1948, după război, când Sandu era deja călugăr, mi-a spus într-o zi, după ce mă împărtășisem: Soră, am să-ți fac un dar. Prețul este acela pe care i-l vei da chiar tu. De tine depinde ca el să lucreze și mi-a întins câteva coli de hârtie acoperite cu un scris mărunt. Atunci a fost ultima oară când l-am văzut pe Sandu Tudor și am știut că nu trebuie să-l mai caut niciodată căci făcuse deja totul pentru mine: îmi dăduse Rugăciunea Inimii, demult în primii ani ai Rugului și acum îmi oferise ceea ce oamenii de aici numesc „ vorba de leac: Acatistul Maicii Domnului”.

 „Maica Domnului - Doamna de Taină, a nopților albastre, cu trei luceferi pe haină”, poposise în acel sătuc din Obcinile Bucovinei și alina prin „vorbele de leac”. 

 Doamna Melania nu le dădea de cum cereai. Stăteai și două zile și nopți la poarta ei sau ți-o dădea imediat. Depindea de cugetul fiecăruia, de urgența împlinirii cererii. Una era să se întorcă bărbatul acasă, sau să nu mai bea, să aducă hoții ce au luat și altceva să găsești un copil rătăcit. 

 Rugăciunea către Maica Înțelepciunii și a Luminii, prin stihurile ei, are o încărcătură specială, magică, pe care sufletul fiecăruia o primește, în timp. Dezleagă capcanele în care sufletul și trupul fiecăruia au căzut. Maica este mereu mijlocitoarea către darurile pe care le avem dintotdeauna în noi.

 Imnul Acatist la Rugul Aprins al Maicii Domnului este doar unul în ortodoxia noastră. Așa cum fiecare țară are un Imn propriu, așa este și acest unic Imn pentru noi. Prima versiune a „Imnului-Acatist” a fost scrisă între anii 1946-1948 la Mânăstirea Antim din Bucureşti. Au circulat copii ale acestei rugăciuni care a fost terminată în 1958 la Mânăstirea Rarău când monahul era Stareț și primise schisma monahală sub numele de Ieroschimonahul Daniil Tudor. 

 Este un Imn Acatist special? Nu știu să explic, dar este. Frumusețea lui se deszăluie sufletului, în inima celei care o citește. Este firescul care te cheamă de dincolo de firea omenească. 

 Aprinzi o lumânare de ceară curată (faci un efort și vei găsi), spunând: „ Ridic această lumină către Maica, Doamna de Taină a sufletului meu pentru …. Și spui dorința”. Sau spui cum simți tu. 

Doar a aprinde o lumânare nu e suficient. Spui către cine și pentru ce provoci o asemenea deschidere înspre Tainele dincolo de cuvinte. 

 Sunt mai multe variante ale Imnului. Fiecare o va descoperi pe cea folositoare și de ajutor.

 În timpul citirii, mulți spun (și confirm că așa este), că gândurile vin năvală, senzațiile zburdă libere, ațipești brusc, tresari…. A te lupta cu ele nu e indicat. Unde îți duci atenția se duce și energia și eliberarea e dificilă. Unde este dusă atenția, energia va fi mărită. 

 Un moment, ca o lacrimă de cer, a fost când am ridicat ochii și am privit în aura flăcării spunând: „….Doamnă de Taină, a nopții albastre, Stăpână cu trei luceferi pe haină”. A fost o adresare directă către o prezență. Nu „știam” că este, era. Am trecut dincolo de flacără, dincolo de gândire, mă adresam  Doamnei Luminii însăși. Era Lumina! A explica e dificil. Sunt trăiri pe care e anevoios să le expun, să le scriu, să încerc a le ordona cursiv. 

 Uman, e ca și cum ai sta de vorbă cu cineva. Sigur că este mult mai mult decât asta. A fost „vecia oprită în încăperea unei clipe”. Nu citesc acum Imnul căutând acea „pecete de jar pătrunsă în suflet”. Nu am asemenea așteptări.

 Frumusețea și tainele înscrise în această rugăciune se descoperă treptat, în fiecare stih, dincolo de orice așteptări care sunt, de fapt, mari poticniri. Sufletul se luminează în tainița inimii. Tainele curg de pe buzele tale îngemânându-ți sufletul cu adieri de raze în adâncurile tale, pe care le sorbi asemeni însetatului din deșert.

 Bucură-te… spui doar de pe prima treaptă a rugăciunii?! Simte Bucuria în tine, dăruiește din adâncul Bucuriei tale… poți citi de mii de ori: Bucură-te! Doar când din tine izbucnește ca un vulcan Bucură-te, atunci știi ce este rugăciunea. Trăiești, tu ești ruga însăși. Este bucuria negrăită pe care o aprinzi veșniciei tale, dincolo de firea robită materiei.

 „Inima omului și inima Domnului” bat laolată în Taina de veacuri. Acum începi să auzi prin deplinătatea ta. Cele „Șapte cercuri de Lumină care închid în ele Sfânta jertfă, Pecetia Octavă” (Caietele părintelui), se cer iluminate, trăite. 

 Poți spune cuiva Bucură-te fără să fii tu bucuros?! Nu te-ar crede. În Imn e mai mult. Bucuria din tine va deveni apa vie care-ți va vindeca sufletul și viața. Ție și pentru cei care te rogi. Este o exersare continuă, zi de zi, secundă de secundă. Caută adâncul Bucuriei în tine. Statornicește-te în dăruire și credință.

 Poți aprinde trei lumânări albe, citind șapte seri la rând, la aceeași oră, închinându-te spre răsărit, în caz de nevoie grabnică. 

 Maica este Taina însăși pe care o purtăm de-a pururi în suflet! 

 Să aveți ocrotirea Ei !!! 

 Am scris despre magia lumânărilor, despre folosirea lor, și prin prisma descoperirilor științifice. https://dor-danaela.blogspot.com/2015/03/aprinderea-si-stingerea-lumanarii.html 

si https://dor-danaela.blogspot.com/2015/03/aprinderea-lumanarilor-partea-ii-a.html 

 *Am redat succint, câteva idei și pasaje dintr-un articol pe care le-m citit în Revista Lumea Misterelor, cred că din 2004, coordonată de doamna Aurora Inoan – Dumnezeu să o odihnească în liniște și pace! Multe articole și stereograme le-am „salvat” (decupat) din revistă și le-am păstrat. Mulțumesc doamnă Aurora!

ACATISTUL RUGULUI APRINS scris în 1948 la Mânăstirea Antim 

Condacul 1: Cine este Aceasta, ca zorile de luminoasã si curatã? E Împãrãteasa rugãciunii, e rugãciunea întrupatã. Stãpâna Lumii si Doamnã a diminetii. Logodnica Mângâietorului, preschimbãtor al vietii! Spre tine noi alergãm, arsi, mistuiti de dor! Ia-ne si pe noi pãrtasi ai Sfântului Munte Tabor. Si fã-te si nouã umbrã si rouã tu adumbrirea de dar, sã-si afle si firea noastrã înnoirea din zãmislirea de har. Ca sã-ti strigãm cu toatã fãptura, Într-o deplinã închinãciune. Bucurã-te, Mireasã, Urzitoare de nesfârsitã rugãciune! 

Icosul 1: Fecioarã a neînseratului Veac, Sfântã Maicã a Luminii! Ascultã-ne si pre noi cei din pãcat, nevrednicii fii ai tinii! Prea blândã, bunã, Prea Sfântã Fecioarã! Cheia Domnului Iisus! Dezleagã-ne blestemul ce ne-nzãvoarã, deschide-ne calea de Sus, ca din aprinsa descoperire, arcana Doritului Mire si noi sã putem cânta, asa cum Moise dezlegat de sanda cu fata în vãpaie de rug fierbinte de har tie îti striga unele ca acestea în amurg: Bucurã-te, Tulpinã de luminã a rugului nemistuit! Bucurã-te, Rouã crestinã prin care Dumnezeu S-a ivit! Bucurã-te, Inel al unui foc ce-i mai presus de cer! Bucurã-te, Lacrimã care topesti tot lãuntricul ger! Bucurã-te, Toiag cu floare întru a inimii cãlãtorie! Bucurã-te, Fir de rãcoare izvorât în lãuntrica pustie! Bucurã-te, Pecete de jar pânã în suflet pãtrunsã! Bucurã-te, Zãpadã a mintii de nici o patimã ajunsã! Bucurã-te, Mãsurã a opta a Împãrãtiei din noi! Bucurã-te, Învãtãturã scoasã din bucuria din apoi! Bucurã-te, Uimire sãrutatã de duhovniceasca minune! Bucurã-te, Mireasã, Urzitoare de nesfârsitã rugãciune!

 Condacul 2: Cum sã ne aflãm odihna de la gânduri? Maicã Fecioarã! Preasfânta Fecioarã! Cum sã ne rupem de-ale patimilor rânduri, ispitele pre înmultite ce ne-nfãsoarã? Dã-ne tu stiinta de tine râvnitã, Mãiestria cea bunã a-nduhovnicirii, cu ea sã biruim firea robitã pânã în adâncul despãtimirii si furati de “Ruga cu strigarea luminoasã” sã putem si noi ridica, dintr-o laudã întreagã si nemincinoasã, un psaltic si adevãrat: ALILUIA! 

Icosul 2: Aprinsa floare a necovârsitei vãpãi, de Dumnezeu Nãscãtoare! Tu chip al pãcii vãzut în foc într-un ocol nemãsuratã de rãcoare! Vino spre noi, ajutã-ne sã aflãm, sub blânda ta îndrumare, rãsuflul cel larg al odihnitului zbor din pieptul Porumbitei de argint, pe care si Împãratul prooroc o vedea peste culmile Vasanului plutind: Si laolaltã vom cânta cu îngerescul sobor si cu cerescul cor, vom alãtura o podobie ca aceasta cu stihuri asa: Bucurã-te, salt isihast, cu zbor de binecuvântare! Bucurã-te, suflet odihnit sub cuvioasa rãsuflare! Bucurã-te, roatã avântatã a Porumbelului de duh! Bucurã-te, pace asezatã în cugetatul vãzduh! Bucurã-te, Zare arcuitã cu heruvimice aripe! Bucurã-te, Vecie opritã în încãperea unei clipe! Bucurã-te, Vâslã uriasã întru Suisul cel ales! Bucurã-te, a Cerului Sorbire, cu subtiratic înteles! Bucurã-te, Susur de tãcere, cu lunecãri de apã vie! Bucurã-te, Roadã iscusitã, crescutã de filocalie! Bucurã-te, Mãiestritã aflare a tâlcului de închinãciune! Bucurã-te, Mireasã, Urzitoare de nesfârsitã rugãciune!

 Condacul 3: Peste veacuri, Fecioarã eu te aud, Prin gura lui Isaia, proorocul de jar. Si-n cercul Scripturii vorba ta sunã Cu toate înãltimile de dar: “Cã iatã , Prunc ni se naste si un fiu nouã ni s-a dat Pe umãr, cu semnul stãpânitor, iar numele Lui: Minunat, Îngerul marelui sfat, Dumnezeul cel biruitor, Domnul pãcii depline si pãrintele al veacului viitor” Acesta este numele Lui Numele celor cinci cuvinte, Sfânt Numele Domnului, Pe care Iisus îl va purta Pãmântule tot, ia aminte, Cu totii sã putem striga: ALILUIA!

 Icosul 3: Dintr-o Maicã de-a pururi Fecioarã Asa S-a zãmislit, S-a-ntrupat Cel ce a pãzit nevãtãmat Trupul Rugului de parã Cuvântul de rostit s-a fãcut Numele Domnului de slavã Dumnezeu cel nevãzut ce-n inima focului S-a zãmislit. Fata frumusetii ceresti, Chipul cel nemãrginit Pre Sine S-a încãput cu mãsura s-a mãsurat si aievea Cel nenumit, aici printre noi S-a arãtat în biruitor smerit cãlare pe o asinã Cercati darã si voi puterile Numelui de luminã Si de la moarte la viatã veti trece Cu firea îndumnezeitã ca sã cântãm cu totii laolaltã, limpede si fãrã ispitã: Bucurã-te, Temeiul prin care si în noi Dumnezeu se încape! Bucurã-te, Putere prin care umblãm cu Iisus peste ape! Bucurã-te, Milostivire prin care Hristos ni S-a dãruit! Bucurã-te, Liniste-n care cu numele Aminului ne-am plinit! Bucurã-te, Rãgazul în care Logosul în noi se ascultã! Bucurã-te, Pãtrundere si Împãcare cu firea noastrã robitã! Bucurã-te, Blândete prin care am ajuns Emanuelului frate! Bucurã-te, Tãcere în care Duhul din inima izbucneste! Bucurã-te, Limpezime în care Îngerul în trup ni se urzeste! Bucurã-te, Curãtie prin care Numele de Slavã e în lume! Bucurã-te, Mireasã, Urzitoare de nesfârsitã rugãciune! 

Condacul 4: Dragoste este Domnul în veac. Dragoste este Numele Sãu. Cu toate strãduintele dragostei, sã ne pãtrundem adânc de Dumnezeu. Ca tine Fecioarã ce-L porti sã ne amintim cã-L purtãm Cã-n Dumnezeul cel viu noi trãim, suntem si umblãm. Si orisiunde vei merge, cu Domnul tu sã te stii! Si dintru virtutea de la Domnul si virtutea ta va spori Cu fiecare Fir de rãsuflare Numele Domnului vom chema, Ca sã strigãm laolaltã-n sãrbãtoare, Ca o singurã fapturã: ALILUIA! 

Icosul 4: De la tine întelegem, Fecioarã, stãruinta cea neînteleasã si puterea pomenirilor line din ruga smeritã si stearsã Da, firea apei e moale, a pietrei nespus de vârtoasã. Dar ulciorul de deasupra de piatrã cu prelingerea lui din atârnare, Din picurul boabei de apa, gaureste piatra cea tare Fecioarã si tu asadar stãruieste cu a ta milostivire peste aspra noastrã împietrire Si biruindu-ne cu picul de har sã-ti cântãm în imn de slãvire: Bucurã-te, Îndrãzneala gingãsiei din zicerea Sfântului Nume! Bucurã-te, Ulcior al picãturii cu stãruintã anume! Bucurã-te, Înfiorare de sceptru din piatra alba a Domnului! Bucurã-te, Fagure dulce al lui Iisus, Fiul Omului! Bucurã-te, Danie de gând cea a Hristosului meu! Bucurã-te, Împãrtãsanie de cuvânt din întruparea lui Dumnezeu! Bucurã-te, Revãrsãre de mir pe care Fiul ne-o dã! Bucurã-te, Metanie în fir al lui “Doamne miluieste-mã”! Bucurã-te, Iures ce mã rãpeste si pe mine pãcãtosul! Bucurã-te, Noian de pomenire care-si sporeste prinosul! Bucurã-te, Haricã depãnare a unei chemãri de minune! Bucurã-te, Mireasã, Urzitoare de nesfârsitã rugãciune! 

Condacul 5: Fecioarã Sfânta, în fata ta În veac pururi de rusine se vor da Cugetarea si ritorii întelepciunii. Cã tu esti pecetea nestricãciunii, Poartã, pentru cei isteti, încuiatã si pildã vie de trãire a minunii Tu stii cã viata nu ne-a fost datã sã fie numai rãstãlmacitã cãci se cere mult mai bogatã decât sã fie numai trãitã. Ea-i dincolo de gând, dincolo de loc, dincolo de sirul de clipe al dãinuirii, E oglinda unui cer lãuntric de foc peste adâncurile inimii si fãpturii Ea e Cuvântul Lumii, ce pentru ea se vrea calea si întruparea spre vesnicie: ALILUIA!

 Icosul 5: Fecioarã, Preacuratã Maicã, tu esti într-adevãr Trezvia vointa fruntii în mir adunate, ochiul cel dinlãuntru, deschis în rotundul zãrilor toate, inima, centrul învins de strãvezimea stãrilor curate, Tu esti cea mai dreaptã luare aminte care-n puterea agerimii uneste, dincolo de cuvinte, într-un fulger al mintii, ascutimea gândului de gheatã cu înflãcãrarea iuresului de viatã, suferinta si bucuria fãcutã cruce Care pe Întelesul cel înalt Îl aduce. Dar trezia aceasta e trezie de prunc, clarã cheie de adânc cu repezis iute si strãin ce cu nimic nu clinteste sufletul tãu cel lin, ci, dimpotrivã noi ne uimim si fatã de care, pe cât se poate ne plecãm sã cântãm cu întreaga suflare: Bucurã-te, Cruce a înflãcãrãrii si agerimii alesului! Bucurã-te, Osia Cerului cu Luceafãrul Întelesului! Bucurã-te, Spargerea gândurilor si zadarnicului stup! Bucurã-te, Oglinda cea nevãzutã, de dincolo de trup! Bucurã-te, Cãmara cea mai dinlãuntru a sufletului meu! Bucurã-te, Palat minunat al pomenirii lui Dumnezeu! Bucurã-te, Alautã a inimii sub arcusul de gând! Bucurã-te, Cântec pe cinci strune într-una chemând! Bucurã-te, Muzicã negrãitã a celei dea doua nasteri! Bucurã-te, Sãrbãtoare tãcutã a desãvârsitei cunoasteri! Bucurã-te, Logodnã la Numele cel de întelepciune! Bucurã-te, Mireasã, Urzitoare de nesfârsitã rugãciune!

 Condacul 6: Fecioarã Sfânta! Maicã neispititã de nuntã! Tu esti singura inima de om întru care, nescãzut Numele de mãrire cântã, Din tot rostul LUI cel viu si neprefãcut, De tine, pentru aceasta, cât ne uimim Preacuratã, fiindcã numai în tine, cã niciodatã, inima omului cu inima Domnului au bãtut si bat laolaltã Rugãciunea ca un ornic al gândului si al cerului Curge în lãuntrul tãu si se îngemãneazã, acolo, Cu Psaltirea subtire a misterului lângã dragostea lui Dumnezeu, O, tu, Cãrutã de luminã neîntinatã, nescãzutã, ne-nseratã! Învatã-ne si pe noi întelepciunea inimii, Binecuvântatã! Si asa, îmbunati si vrednici, ca ai unei biserici, din toatã faptura tie ne vom da, ca drept si sfânt sã putem zice: ALILUIA!

 Icosul 6: Maica Domnului! Inima de Luminã! Maica Domnului! Inimã a Pãmântului! Maica Domnului! Inimã fãrã de vinã! Maica Domnului! Inima Cuvântului! La tine venim rusinati si cãzuti, cu trupul apus si genunchii înfrânti, cã din nepricepere, inima noastrã s-a întunecat nespus, Lãsatu-ne-a pe cãile mintii noastre sã umblãm, Dar, iatã, acum la tine venim, Maica lui Iisus! Primeste-ne ca pe niste pietre ale vietii dornice de bucuriile diminetii, Diminetii celei neinserate, si zideste-ne cu inimi noi si curate, ca sã-ti cântãm: Bucurã-te, Arca de alianta a sufletului meu! Bucurã-te, Cufãr ferecat cu Numele lui Dumnezeu! Bucurã-te, Corabie vie ce plutesti peste tainele Lumii! Bucurã-te, sicrias ferit de toate zãdãrniciile lumii! Bucurã-te, Tronule pe care viata te întemeiazã! Bucurã-te, Cutie de cântec prin care sunã o razã! Bucurã-te, Laudã lãuntricã a tuturor comorilor de har! Bucurã-te, Chivot de gând al prea duhovnicescului altar! Bucurã-te, Naos al cerurilor în care mintea-i liturgisitor! Bucurã-te, Sipet de foc din pieptul nostru al tuturor Bucurã-te, Biserica prea doritoare, cu Hristos sã se cunune! Bucurã-te, Mireasã, Urzitoare de nesfârsitã rugãciune! 

Condacul 7: Preasfântã, Preamaritã, Preafrumoasã, Preabinecuvântatã Mireasã! A cerurilor toate, Împãrãteasã, care ai apostoli drept alai, îngeri buni, soli si pãzitori Evanghelisti, cronicari si scriitori Biserica vie, bine aleasã ca tine dumnezeieste de luminoasã de linã, de blândã, de cuvioasã, de primitoare cereste. Dar asa precum cântã si vorbeste din slova si Sfânta Cântarea Cântãrilor tu mai esti si nespus de cumplitã, ca niste ostiri sub steagurile lor. esti clarã, esti seninã si ascutitã în chip neimblânzitor. Veghetoare si apãrãtoare a tuturor lucrurilor Sfinte, a preabunurilor haruri: celor din taine, celor din Daruri din odoare, din semne, din cuvinte Fiindcã la nunta Marelui Mire e cerutã o grijã de întreaga neprihanire Nu este îngãduitã necurãtia ochilor si a hainelor Nimeni dar, dintre acei ce sunt “neinvatati tainelor”, de unele ca acestea sã nu se atingã. Cine va lãsa porcii din mãrgãritare sã se hrãneascã, si-n vase Sfinte câinii sã lingã? Îndemnarea ca si primirea este numai duhovniceascã. Vino dar si tu, smerit, împãcat si curat! Si asa, cu totii laolaltã, vom striga, Din bucurie întreagã si înaltã ALILUIA!

 Icosul 7: Maica Domnului! Duhovnicã bunã a pãmântului! Pãstrãtoarea Predaniei Cuvântului tu ai Ierusalimul cerului, în latura lui cea nouã tãcutã o Sfântã si Mare Mãnãstire nevãzutã, unde îti stau grabnic ajutãtori, toti cei ce sunt ai “lepãdãrii de sine” adevãrati sîrguitori toti cei ai cetelor de asceti, ai cetelor de monahi, de pusnici si anahoreti, de sihastri si de duhovnici întelepti, si care au în grija lor, ca pe niste comori de binecuvântare straja, asprimea si mustrarea toate cele lãmuritoare, curãtitoare si îndreptãtoare ale neprihanirii si milostivirii tale, cele necovârsite toate cele care la un loc sunt numite: “Învãtãtura de tainã” sau “Mostenirea Sfintilor” si pe care la îndemanã le avem si noi vãdite în hrisoavele, Scripturile si vorbele Pãrintilor, pentru care de-a pururi nu vom sti a te lãuda a te cinsti, a te preamãri, decât numai cântidu-ti asa: Bucurã-te, Profira bucuriei Împãrat esti a Aminului! Bucurã-te, Plinãtatea de har din lacrima Spinului! Bucurã-te, Rãdãcinã pascalã a bucuriilor noi! Bucurã-te, Pace soborniceascã statornicitã în noi! Bucurã-te, Raiule rodit de toate ploile bucuriei! Bucurã-te, Strãlucire prea clarã din privirile copilariei! Bucurã-te, Trandafir cu rouã din cãmãrile noastre de tainã! Bucurã-te, Suflet înlãcrimat si îmbrãcat cu luminã ca si o hainã! Bucurã-te, Safir al cerului pe inima noastrã picurat! Bucurã-te, Bucurie dupã care vine linistea cea de Sabat! Bucurã-te, Epitalm învesnicit peste Tãcerea de minune! Bucurã-te, Mireasã, Urzitoare de nesfârsitã rugãciune! 

Condacul 8: Doamne Iisuse Hristoase, Domnul meu cel blând! Cãtre Tine mã aplec cu fruntea. Ca Toma îmi pun mâna la locul cel Sfânt. Strâns si orbit în minte, fãrã de cuvânt astept ca orbul puntea Luminii din adânc, cea fãrã înserare si care în tot omul, ca un lãuntric soare, ne lumineazã întreg în încãperea fiintei. Cum nu Te vãd noaptea, grosimii de pãcate, Te pipãi cu sfialã cu degetul nãdejdii, cu degetul credintei, cu deget de bãnuialã cu deget de dorire si chiar de îndoialã si neajuns as pune si cealaltã mânã, dar inima strãpunsã de fulger, de arsurã, îndurerat si dulce, cu rãsuflarea îngânã Chemarea ta întreagã si fãrã voia mea, bataia rugãciunii aleargã spre luminã într-un ALILUIA!

 Icosul 8: Maicã a Domnului, Doamnã de taina, Doamna nãdejdii, a noptii albastre, Stãpâna cu trei luceferi pe hainã si Sfânta Angira a nemerniciilor noastre! Cãtre tine din nou, iatã am venit, risipit de lume, de gânduri robit, Ca, dupã sfatul cel bun si Binecuvântare, partas m-am fãcut la mântuirea mea, Mi-am pus hotãrâre îndreptatã si tare sã silesc toatã vremea în a mã ruga. Dar idol de tãrânã, cugetul meu, nu-mi dã ragaz sã mã statornicesc în lucrarea de ruga, la locul lui Dumnezeu, cel în temeiul inimii, cãtre care râvnesc. Ajutã-mã darã, ajutãtoarea mea, în “Zicerea necurmatã” sã mã pot întemeia.

 Ajutã-mã si de-a pururi tie ti-oi cânta: Bucurã-te, Maica Domnului, întruparea întelepciunii! Bucurã-te, Puterea Fecioriei, adevãratul suflet al Lumii! Bucurã-te, Preasfintitule Trup, Loc de Dumnezeu încãpãtor! Bucurã-te, Sfânta-Sfintelor, tainita din inima tuturor! Bucurã-te, Comoara cea de gând dintru mintile cele smerite! Bucurã-te, Hãrãzie cumplitã a tuturor virtutilor negrãite! Bucurã-te, Cadelnitã neodihnitã a rugãciunilor necurmate! Bucurã-te, Unirea într-un cuget a tuturor Bisericilor împãcate! Bucurã-te, Ajutorinta pânã si-n pãcatele cele neduhovnic esti! Bucurã-te, Acoperãmânt care te asterni deplin peste orice slãbiciune! Bucurã-te, Mireasã, Urzitoare de nesfârsitã rugãciune! 

Condacul 9: (aceasta se citeste de trei ori) 

O! Maicã a Domnului de-a pururi curatã, Ca nouã alãute si nouã potire fiecare rugãciune a noastrã sã fie în revãrsarea ei necurmatã Si cãtre Sfânta Treime, suitã bucurie, aducerea ei prea binemiresmatã de pe palmele tale cãtre Hristosul Mire sã-si treacã prinosul de dreaptã slãvire! Ca sã putem cu Cerurile toate a striga, într-o îmbrãtisatã necovârsire, cel mai presus: ALILUIA! ALILUIA! ALILUIA! 

Apoi se zice iarasi Icosul 1 si Condacul 1 

 Dupã citirea ACATISTUL spunem: Încã ne rugãm pentru mila, viata, pacea, sãnãtatea, mântuirea, cercetarea, iertarea, bunã-sporire si chivernisire a robilor lui Dumnezeu ..(numele de botez) si pentru ca sã li se ierte lor toatã greseala cea de voie si cea fãrã de voie.