ACOPERĂMÂNTUL MAICII DOMNULUI

ACOPERĂMÂNTUL MAICII DOMNULUI SAU POCROAVA

Natura! Dintotdeauna l-a fermecat, l-a bucurat pe om dăruindu-I roadele sale: pentru a se hrăni, a se încălzi, a se îmbrăca, pentru a se simți Acasă! Fiecare anotimp avea, cel puțin, o sărbătoare de recunoștință față de cea care era considerată ca o realitate vie, ca Mamă. Vechea sărbătoare „Pocroavele” era dedicată intrării în anotimpul rece, atunci când se pregătea hlamida iernii. Era drept mulțumire pentru darurile Toamnei și începutul bucuriei unei binemeritate odihne și îndestulări cu roadele de peste an, atunci când pământul este acoperit cu brumă, apoi cu zăpada care se așterne peste culori și miresme, ca un adânc oftat de binecuvântare, aflat în tâmpla timpului ce se deapănă neîncetat.

S-a făcut legătura între notiunea acoperirii pământului cu bruma și zăpada „de nici o 

patimă atinsă” si conținutul tradiției creștine.

Cu ușurință s-a suprapus adorarea Maicii Domnului peste vechea credință, recunoscând în EA, puterea de hrană sufletească și de ocrotire: „Maica Domnului reprezintă pământul, adică toate popoarele de pe fața pământului, ca ea este din neamul nostru. Este din seminție împărătească și arhierească.

 Brațele Maicii Domnului sunt mult mai puternice decât umerii heruvimilor și ale preafericitelor tronuri”-spunea părintele Cleopa în predicile sale.

Sărbăorile cele mai importante ale începutului si sfârsitului de an bisericesc (care începe la 1 septembrie și se încheie la 31 august) sunt închinate Maicii Domnului, pentru cã ea este “începutul mântuirii oamenilor”: cele două Sfinte Mării, din 25 august și 8 septembrie.

Pe 1 oct.în tradiția creștină, sărbătoarea 

Acoperământulul Maicii Domnului mai este încă, cunoscută în popor, sub denumirea de Pocroave*.  Procoave, denumire ce vine de la cuvântul slavon «pocrov» – acoperământ al pământului cu brumă sau cu zăpadă.

Din punct de vedere istoric, celebrarea creștină, amintește o minune petrecută în biserica Născătoarei de Dumnezeu din cartierul Vlaherne al capitalei Imperiului Bizantin, Constantinopol, pe 1 octombrie 911, în timpul domniei bazileului Leon al VI-lea. Potrivit tradiției, Sfânta Fecioară Maria s-a arătat în slavă cerească Sfântului Andrei cel nebun întru Hristos și ucenicului său, Epifanie. Cei doi cuvioși au avut această vedenie după o priveghere de toată noaptea săvârșită în biserica din Vlaherne, ctitoria Împărătesei Pulheria și a soțului ei, Marcian.

 După finalizarea dezbaterilor Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon, cei doi împărați au ridicat în cinstea Maicii Domnului mărețul locaș numit Panaghia, iar la sfințire au primit de la Patriarhul Iuvenalie al Ierusalimului un odor de mare preț ce a aparținut Născătoarei de Dumnezeu: cinstitul ei Acoperământ sau omoforion. Vălul, numit și maforion, era o țesătură lungă, acoperind capul şi trupul femeilor până la genunchi; în Orient, veșmântul respectiv aparținea fecioarelor consacrate, fiind purtat şi de Prea Minunata Fecioară în timpul viețuirii sale pământești.

Tradiții și obiceiuri

În consens cu tradiția populară, Acoperământul Maicii Domnului reprezintă pregătirea ogoarelor pentru sezonul rece și acoperirea pământului cu brumă; începea luna lui Brumărel.

Fetele mari se rugau Mamei Divine, de Pocroavă, să le acopere capul cu păr bogat si frumos, ca să placă flăcăilor. Părul lung era un însemn al puterii si divinitatea se îndura adesea de rugăciunile fetelor, dându-le păr frumos (asemeni bogățiilor toamnei), ajutându-le astfel să-și afle ursitul mai repede.

Exista o credință printre bătrânele de la țară, conform căreia, dacă este tăiat azi, părul rămâne in legătură cu corpul. Din acest motiv nu trebuie aruncat si nici ars, fiindcă poate fi luat de vrăjitoare sau de oamenii răi, care fac diverse farmece;

În conștiința oamenilor s-a făcut asocierea între acoperirea pământului cu brumă si acoperirea capului fetelor mari, îmbroboditul cu basma la nuntă, ca semn al trecerii la statutul de femeie măritată.

În unele sate, de Procoave, vitele sunt stropite cu apã sfintită, pentru a fi ferite de boli în sezonul rece.

Fetele de măritat, erau împodobite ca pentru nuntă, pentru a avea parte de o căsnicie lungă și fericită, în prezența Înțeleptei comunității, a Babei. Un ritual străvechi, plin de taine și mistere, cu o putere de implinire, de adeverire, încât a fost înlăturat, devenind superstiție, aducătoare de nenoroc, exact contrariul, atunci când a devenit „o joacă”.

Femeile cinstesc sărbătoarea prin post si rugăciuni la Maica Domnului ca să protejeze si să aibã în pază casa si familia de toate primejdiile: de înec, de boli, de foc, de cumpănă, de năpaste, de ducă-se-pe-pustii, de ucigă-l-toaca, de tot vrăjmașul cel rău.

Sărbătoarea Pocroavelor se respectă si astăzi, chiar dacă se ține post, în multe zone fiind hramul satului. Gospodinele îsi servesc rudele si oaspetii cu plăcinte de mere sau dovleac.

 Sufletele sunt rourate de slava Maicii Domnului, vibrând  în inimile noastre, făcând ca dragostea şi preacinstirea față de Împărăteasa noastră și a Cerurilor, să ne fie acoperământ suav, blând, de nepieritoare, veșnică ocrotire, pe cei aflați în grădina Ei.

 Ne veghează tuturor drumul către bucuria darurilor pământului și sfințenia cerului din case și inimi.

Imnul de slavă, mulțumire și adorare către Maica noastră, a tuturor, să fie mereu Acoperământ întru bucurie, împlinire, pace și iubire!

* pocróv, -ă, s.n. și f. 1. (înv. și reg.) acoperământ pentru obiectele de cult; pocrovăț. 2. (înv.) țesătură fină ca un voal pentru acoperit capul. 3. (reg.; la pl. art.) sărbătoare creștină la 1 octombrie (acoperământul Maicii Domnului). 4. (reg.; în forma „procov”) văl de mireasă. 5. (reg.) pânza de pe fața mortului. 6. (reg.; în forma „procov”) scutec de copil. 7. (reg.) covor țărănesc, scoarță; pătură groasă, pocroviță, pocruț. 8. (reg.; la pl. art. în forma „pocroavele”) sărbătoare creștină la 29 august (Tăierea capului sfântului Ioan Botezătorul). 9. (s.f.; reg.) mică plantă erbacee cu tulpina ramificată la bază și cu flori roșii, roz sau albastre; scânteiuță. - Dex