Am primit o
Floare Roşie.
Culoarea ei de
Foc Aprins mi-a sorbit privirea. Un tremur uşor, îmbătător, m-a cuprins
într-o tandră îmbrăţişare, Am lunecat ameţită de atâta căldură şi putere, când
degetele, palmele mele au mângâiat-o uşor. Îndărătul ei se află un suflet, iar
în acel suflet vreau să fiu şi eu.
Adoratorii iubirii fac cerc în jurul Florii şi întind braţele deasupra ei pentru a se încălzi.
Adoratorii iubirii fac cerc în jurul Florii şi întind braţele deasupra ei pentru a se încălzi.
Le întindem și
noi cu încredere deasupra unei Flori Roşii? Avem credinţa care ne poate
încălzi? Avem sinceritatea şi puritatea sufletească că aşa este?!
Focul dinlăuntrul
florii este veşnic. El reapare mereu. Mă gândesc uneori că, datorită nouă
florile înfloresc iar şi iar. Mesajul lor îl primim: iubirea este veşnică! Iar noi
avem/trăim doar stări.
Până învăţăm să
ne lăsăm cuprinşi în abandonul total, fiecare pas doare. Fiecare gând sună în
mii de tonalităţi. Culorile se amestecă iar înmiresmarea lor ne
zăpăceşte. Nu mai ştim uneori de unde/cine este cel care ne dăruieşte Floarea
Roşie. Arderea trebuie să fie deplină.
„Un visător de
ceruri trebuie să descifreze în fiecare floare culoarea unui cer”, vine o
şoaptă.
Originea florală
a focului!
Cât mister al vieţii care pătrunde în
adâncimile cele mai abisale, cuprins într-o sămânţă care va înflori în roşu.
„Culoarea
este o epifanie a focului, floarea este o ontofanie a luminii” – citisem
cândva.
Cred cu tărie: floarea lăuntrică a focului
pătrunde fiinţa care i se dăruie. Nu se poate altminteri decât întinzând
braţele deasupra florii purpurii, primind seva arzândă pe care o simţi cum
trece din floare în tine. Şi devii tu purtătorul de foc al florii, tu
însuţi rug de seve mistuitoare.
Am primit o
Floare Roşie.
Rugul aprins de
ea mistuie ultimile fărâme ale trecerii mele.
☼
Sufletul
trandafirilor se spune că aparține venusienelor care ne-au lăsat o amintire atunci când au
trebuit să părăsească această planetă. Pentru a nu ne simți singuri atunci
când ne va fi greu, pentru a învăța că iubirea vindecă întotdeauna.
Este o veche
credință pe care o port și eu în suflet.
***
Legenda spune că
poetul Rainer Maria Rilke, făptură fragilă şi delicată, a descoperit prima
oară semnele bolii care i-a fost fatală în dimineaţa când, pregătindu-se pentru
întâlnirea cu o mare frumuseţe a epocii, egipteanca Nimet Eloui, s-a înţepat în
spinii cuvenitului buchet de trandafiri. Rana, în loc să se vindece, s-a
transformat rapid în ulceraţii întinse pe întreaga suprafaţă a braţului, iar
apoi a întregului corp. Ucis de spinul unui trandafir, floarea-simbol a
multora din poezii sale.
Iar epitaful a
dorit să fie:
Trandafir, oh,
contradicție pură, de a nu fi, sub atâtea pleoape, somnul nimănui
Rose, oh
reiner Widerspruch Lust / Niemandes Schlaf zu sein unter soviel / Lidern
Iar L. Blaga a
scris ,,Poetul”
....................
Muri poetul ucis
sub soare de-un trandafir,
de-un ghimpe
muiat
în simplu
albastru, însimplă lumină.
De-atunci, în
frunzare-aplecate
privighitorile
toate-amuţiră
uimite de
cele-ntâmplate...............
***
O poezie
superbă este și ,,Legenda trandafirilor”
de George Coșbuc.
.......................
Din lacrimile
plânse-n zori
A răsărit o albă
floare,
Şi peste noapte-a
ei plânsoare
S-a prefăcut în
roşii flori.
Erau frumseţile
luminii
Dar aveau spini,
şi-atâta ce-i?
Ea, biata, nu mai
vede spinii
Şi-adună flori,
şi mâna ei
Îi sângeră, dar
nu o doare,
Că pentru-un spin
avea o floare.
Aşa e scris în cartea sfântă
A legii legilor.
D-atunci
Răsar aceste
flori pe lunci.
Flăcaii-n poezii
le cântă
Şi le slăvesc
d-atunci pe drept,
Nevestele le pun
la piept
Şi fetele le pun
în plete.
Şi-n templul
zeilor doi miri
Împodobesc cu
flori vestmântul
Şi mame triste pe
mormântul
Copiilor pun
trandafiri.
De ei cine-şi
ascunde faţa
De teamă că de
ghimpi sunt plini?
Şi dacă viaţa are
spini,
De ce te plângi
că-i rea viaţa?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Voi respecta opiniile fiecăruia. Dar vă rog să aveţi o exprimare decentă. Anonimatul persoanei nu-l exclude pe cel spiritual. Din când in când voi face aici completări la cele publicate pentru a nu interveni în text