Sunt doar ploaia

Vreau să mă transform în ploaie.

Să râd, să plâng 

şiroind năvalnic în toate timpurile şi visele

prin care am trecut

ascunşi în umbrele unor chemări.

Sunt mirajul 

ce arde-­n ruguri ofrandele 

din palmele-­mi – flăcări sacre,

mereu reînnoite când ţi­-ating inima.

Vreau să fiu focul pătrunzând 

în ascunsele temniţi ale minţii tale,

să mă transform în unicul tău gând…

Balaurul din adâncul zărilor

 s­-a apropiat ca o vijelie mare,

rănind seninul cerului 

cu tunete şi cu fulgere

 pe care am învăţat 

să le transform,

iubindu­-te,

în curcubee.

Vreau să fiu vântul

care mângăie zilele tale de călător

când pescăruşul cu aripi verzi,

 transformă în realitate chemarea ta.

Închide ochii!

Sunt altarul lăuntric 

unde să-­ţi aşezi gândurile 

în fiecare seară.

Vreau să fiu neuitarea ta

 în viul visului care coboară cerul.

Seninul din ochii tăi când mă priveşti.

Vreau să fiu…

 doar ploaia.

Închide ochii.

Ne întâlnim în inima lumii. 

E doar un gând al Dorului.

☼

http://www.orfeu2000ki.ro/reiki_jurnalul_unui_maestru/1270.htm