Eliberare Emoțională

Toți cei aflați în viața noastră refectă un aspect al nostru. Din când în când el apare pentru ca noi să îl recunoaștem și să îl eliberăm.  Eliberare Emoțională !

Orice nemulțumire ne afectează pe toți cei implicați în modalități diferite. Ne otrăvește, ne îmbolnăvește, ne provoacă insomnii, ne desparte, ne face să plecăm...

Atunci când credem totul merge bine dintr-o dată: bummm ! și totul se clatină. O vorbă, o mică scânteie. Ne ia pe nepregătite și devine tragic, dureros. Numai că acestea sunt EMOȚII datorate ,,creierului limbic” – stăpân absolut până de curând. Va trebui să facem un efort de gândire, cunoaștere  și să ne folosim ȘI de știința actuală care explică suficient de clar evoluția umanității.

Toți cei aflați în viața noastră reflectă un aspect al nostru. Spuneți-vă asta rar. R A R ! Spuneți de zeci de ori, scrieți pe ceva și postați la vedere. Știm asta, înțelegem mental. Însă ... nu când e vorba de noi, când ni se întâmplă nouă. Atunci ne răzvrătim, acuzăm, considerăm că nu suntem înțeleși, că nu avem noroc. Toate vin la pachet. Și, mai uităm din când în când, ocupați mereu cu altfel de înțelesuri care vin și vin...

Și totuși așa este: toți cei aflați în viața nostră reflectă ceva din noi. Soțul, soția îi alegem după programările genetice avute și de părinții noștri, pe care le-am preluat. Copii noștri le vor avea și ei. Și atunci firesc ne oglindim unii în alții. Deci ai nevoie de cineva pentru a te cunoaște. Vedem în/prin ceilalți aspecte din noi. Dacă acceptăm această paradigmă, treptat va deveni adevăr în situații tensionate. Mă rog, sau un pic ...după ce le-am manifestat! Dar știind un lucru el treptat ne va ajuta, îndruma dacă însă credem că este adevăr. Va atrage ceva care ne va ajuta și cu cât l-am acceptat  ca adevăr gândit,  cu atât înțelegerea lui va fi mai aproape de evenimentul în care am fost implicați. Pentru  că nu ne putem vedea pe noi înșine. Nu în iureșul zilelor. 

Când folosești un cuvânt denigrator la adresa altuia el reprezintă o parte ascunsă din tine. Lumea este o imensă oglindă. De fapt un imens cristal cu mai multe fețe ( toți ceilalți). Și mereu ne vom reflecta pe noi înșine până vom descoperi cristalul. Esența lui. Fenomenul proiecției este real. Ascundem părți din noi dar oamenii -mai ales cei dragi- ni le vor arăta. Și....nu e chiar ușor întotdeauna de acceptat asta. Nu ,,pe moment”. Ce alegem: să tot proiectăm asupra altora propriile defecte sau să aplicăm mereu și mereu ,,terapia gândirii pozitive”. Dacă ești în permanență deranjat de aspecte din jur acasă, într-un grup, descoperă unde sunt asemănările. Numai noi ne putem da voie să schimbăm modul de a privi, de a accepta ceea ce este în jur. Când îi judecăm, pe noi ne judecăm.Când îi vedem frumoși pe noi ne vedem așa. E o lume holografică. Cine vede mereu defectele altora nu le vede pe ale sale.

Mi-a spus cineva: bine, eu accept dar ce te faci dacă el nu acceptă ! va trebui să îmi asum toate cele: că e nervos, că țipă, că jignește !?  

Păi, tocmai de asta l-ai ales. Nu e vorba de acceptare! Ci de faptul că TU scoți din el în anumite clipe ANUMITE trăiri. Ale tale! Directe dar nițel ,,ascunse”. Ele există în tine altfel nu s-ar crea rezonanță. Și tocmai când ești pe pilot automat: că totul e bine și măi/măi, atunci ele apar. Realizezi ce forță opunem ca să le ținem ascunse?!

Cu toții ne schimbăm foarte repede acum. Dezvoltarea umanității pe multe planuri este impresionantă. Explozia spiritual/esoterică este impresionantă. Și bulversantă. Pentru că vine câte o clipă când te zăpăcești și nu mai știi ce să faci cu atâtea informații. Parcă ești într-un labirint. Azi o informație, mâine alta... Să le statornicim ca ATITUDINE e mai dificil. Și tocmai asta vom învăța. Treptat. Atitudinea faţă de problemele şi presiunile din exterior este personală. Tot ceea ce criticăm mai acidulat sau nu, face parte din noi. SUNTEM NOI! Un aspect al nostru. Care poate fi constant și sâcâitor de repetitiv sau poate apărea  brusc, inopinat de te întrebi pe ce lume ești.

Nu spun că este ușor. Dar sunt convinsă că vom reuși ajutându-ne unii pe alții. Înțelegându-ne pe noi. Alegând să nu ne supărăm pe cei dragi și IMPLICIT pe noi. Dacă unul reușește va putea să transmită înțelepciunea lui și celui de aproape. Dar cu ÎNGĂDUINȚĂ. Am scris ÎNȚELEPCIUNE și nu ,,iubire” care imediat vine la pachet cu  ,,Terapia iertării”. Avem timp și pentru asta dar după ce deprindem ,,mecanismul autoobservării” – implicit a stăpânirii de sine. Avem timp să NE iertăm dacă înțelegem DE CE ! 
Iertându-ne pe noi sigur îi vom iubi pe ceilalți pentru ajutorul dat. Și ca să se înțeleagă bine: le vom fi recunoscători! Iubirea încă are prea multe valențe ...pământene, de asta am scris: recunoștință.  

Creierul nu face diferența între ceea ce gândim și  manifestare. Pentru el, un gând este tot o realitate manifestată. Și dacă tot gândim și iar gândim un gând el va atrage manifestarea. Noi putem să alegem/să înțelegem ce se întâmplă și să hotărâm dacă vrem sau nu să continuăm jocul. Cu cât stăm mai mult asupra unui gând, el devine stare și se va manifesta  mai devreme sau mai târziu. Ne poate lua așa prin surprindere.

După o situație destul de tensionată am citit : ,,Toți cei aflați în viața noastră reflectă un aspect al nostru !!!”. A devenit ADEVĂRUL MEU! Atunci, în acea clipă. Nici nu am vrut să pierd timpul să mai scormonesc ce ,,făcui” cine știe când. Nu! Am știut că ESTE ADEVĂRAT! Și așa mă ,,otrăvisem” vreo câteva zile. Întorsesem pe toate fețele datele ,,problemei” și căutam o soluție. Practică! Pentru că asta facem în acele situații. Căutăm o rezolvare practică, directă în loc să ,,sesizăm” că este o stare emoțională pe care o tot amplificăm. Dar citind acele cuvinte, m-am calmat. Liniștit. Un aspect nerezolvat DIN mine rezonase cu starea celorlalți și ... fiecare și-a primit porția!

Ce face fiecare e important! Sigur că poți continua duelul, poți amplifica totul sau poți ,,pune la cutie”. Poți face multe. Sau: poți înțelege! E o decomprimare uriașă. Ceva din tine se eliberează. Ești recunoscător VIEȚII! Așa, pur și simplu. Îți dai seama ce putere imensă este în tine. TU însuți devii important. Realitatea, oricum ar fi ea, TU ai puterea de a o crea. Știu că știm asta dar să trăim în această stare/adevăr încă e dificil. Nu prea am avut profesorii care să ne predea. Dar, știți ceva?! E teribil că tocmai așa este:  trebuie să învățăm singuri! Atât de multă încredere ni se dă.

Cineva ...acolo sus... ne iubește !

Și eu Te iubesc!